ASPECTE PRIVIND VEGETAŢIA sI FAUNA
1.1. Etajele de vegetatie
Gruparile vegetale din spatiul carpatic realizeaza sinteze concrete ale combinarilor ecologice (factori climatici, hidrici, edafici, nuantati de 949i814j particularitatile reliefului), marcând totodata, toate modificarile impuse de factorul antropic. Vegetatia din Carpati este distribuita în cadrul a patru etaje: nemoral, boreal, subalpin si alpin. Limitele actuale ale etajelor de vegetatie ramân fluctuante fiind conditionate de etajarea unor procese climatice, alaturi de care un rol important îl prezinta si înclinarea si orientarea versantilor. Deasemenea factorii de natura antropica joaca un rol foarte important.
Etajul nemoral - În cadrul sau sunt conturate urmatoarele subetaje: al padurilor de amestec gorun-fag, al padurilor de fag si al padurilor amestecate de rasinoase si fag. Ca generalizare, acest etaj începe la 700-800 m, dar fiind cunoscut aspectul de coborâre a muntelui sub altitudinea precizata anterior, acest etaj cuprinde un spatiu larg care începe din Defileul Dunarii, mai jos de 100 m (în Defileul Dunarii fagul coboara la o altitudine sub 70 m).
**Astfel, la altitudini mai reduse (sub 600-700 m), padurile de fag formeaza amestecuri cu gorunul (gorunul ocupând mai ales versantii însoriti, iar fagul pe cei umbriti), predominant Quercus petraea polycarpa si Quercus petraea dalechampii (Cristina Muica, 2005), trecându-se apoi, sub altitudinea de 300-400 m, la stejarul pedunculat (Quercus robur). Asemenea situatii se întâlnesc mai ales în muntii din vestul Carpatilor Occidentali, mentionând ca, precumpanitor în arealele coborâte din Muntii Banatului apare si cerul (Quercus cerris) si gârnita (Quercus frainetto), alaturi de carpinita (Carpinus orientalis) si mojdreanul (Fraxinus ornus) , iar în stratul arbustiv, tot datorita blândetii climatului este prezenta scumpia (Cotinus coggygria).
Limita inferioara a padurilor montane de fag corespunde cu limita geografica dintre munti si dealuri si se afla la altitudinea medie de 700-800 m. Fagetele pure neîntrerupte coborând pe dealuri la altitudini 400 - 500 m (Calinescu si colab., 1969). Aceste paduri se caracterizeaza prin lipsa sau prezenta cu totul sporadica a rasinoaselor si cuprind în majoritate arborete pure de fag (Fagus silvatica), în care pe alocuri mai participa diseminate si alte foioase: paltin de munte (Acer pseudoplatanus), carpen (Carpinus betulus), ulm de munte (Ulmus glabra). Dintre speciile de arbusti întâlnite în fagete pot fi mentionate: cornul (Cornus mas), sângerul (C. sanguinea), alunul (Corylus avellana), caprifoiul (Lonicera xylosteum), socul negru (Sambucus nigra) si rosu (S. racemosa). În stratul subarbustiv apare afinul (Vaccinium myrtillus).
**Subetajul padurilor amestecate de rasinoase si fag, format din paduri de amestec de fag cu brad (Abies alba), de fag cu brad si molid (Picea excelsa), sau de fag cu molid, se întinde de la limita inferioara de vegetatie a bradului (± 700 m), pâna la limita superioara a fagului. Limita inferioara a acestui subetaj se situeaza între altitudinile de 700 m (Beldie, 1967) si 900 - 1000 m (Calinescu si colab., 1969). Limita superioara se situeaza în medie la 1400 m altitudine si corespunde limitei superioare de vegetatie a fagului (Beldie, 1967). În cuprinsul acestui etaj, molidul poate fi întâlnit pretutindeni, coborând adesea sub 800 m altitudine, iar bradul are o limita altitudinala maxima situata între 1200-1350 m. (Beldie, 1967). Bradul reprezinta o specie de amestec si formeaza în general masive amestecate cu fagul. Bradul indica o clima montana echilibrata, temperata si moderata, având o mare sensibilitate la înghet si la arsita. Deasemenea si fagul este sensibil la geruri si la arsita. Alaturi de speciile mentionate, în stratul arborescent mai participa: Acer pseudoplatanus si scorusul (Sorbus aucuparia). În lungul vailor exista fâsii înguste de anin alb (Alnus incana). În stratul arbustiv, predomina caprifoiul (Loniceria nigra).
Lumea animala este alcatuita din specii cu un areal larg ce cuprinde si spatii întinse din celelalte etaje biogeografice. Exista multe mamifere rozatoare (veverite, pârsi, iepuri etc.), vulpi, lupi, jderi de padure, mistreti, caprioare, ursi etc., numeroase pasari (ierunci, cocosul de mesteacan), insecte concentrate mai ales în litiera si substrat) etc.
Etajul boreal
La înaltimi mai mari de 1400 m, se realizeaza conditii climatice relativ mai austere, care limiteaza concurenta fagului si a bradului si favorizeaza dezvoltarea molidului. Între 1400-1650 m, mai ales daca panta este mai mica de 300 , iar solul mai profund, se dezvolta molidisuri cu o productivitate superioara. Molidul are anumite însusiri ecologice, ce îi asigura avantaje mari fata de alte specii lemnoase. Astfel, molidul prezinta rezistenta la ger, rezistenta fata de seceta (mai ales cea fiziologica), suporta bine cantitatea mare a precipitatiilor de vara, suporta bine la maturitate umiditatea atmosferica relativ scazuta si insolatia puternica. Molidul poate creste pe soluri acide, scheletice, având un sistem radicular superficial, dar acest lucru îl face sensibil la actiunea vântului, fiind usor de doborât.
Vegetatia etajului boreal este dominata de padurile de molid. Rar se întâlneste Acer pseudoplatanus si Sorbus aucuparia. Stratul arbustiv este în general slab dezvoltat si este compus din: specii de caprifoi (Lonicera nigra, L. xylosteum), soc rosu (Sambucus racemosa) etc. Pe alocuri, pe vaiugile din partea superioara a etajului, poate coborî aninul verde (Alnus viridis).
Dintre subarbusti fac parte afinul (Vaccinium myrtillus) si merisorul (Vaccinium vitis-idaea).
Lumea animala este bogata incluzând nu numai specii proprii dar si altele întâlnite în padurile de fag sau care în anumite intervale ale anului vietuiesc în aceste locuri venind sau plecând spre alte meleaguri. Dintre mamifere sunt ursul (Ursus arctos), cerbul (Cervus elaphus), râsul (Lynx lynx), jderul (Martes sp.), soarecele vargat (Sicista betulina); se adauga numeroase specii de pasari, precum cocosul de munte (Tetrao urogallus), ierunca (Tetrastes bonasia), cocosul de mesteacan (Lyrurus tetrix) ciocanitori, acvila de munte (Aquila chrysaetos), sorecarul (Buteo buteo), forfecuta, alunari, corbi, mierle, ausei, pitigoi de munte etc. Se adauga diverse reptile si nevertrebrate.
Etajul subalpin - Începe sa se contureze odata cu aparitia raristilor de limita si se definitiveaza fizionomic de catre jnepenisuri. Etajul subalpin se caracterizeaza prin întinse asociatii de tufarisuri, care pot aparea fie singure, fie în alternanta cu raristile de arbori (în partea inferioara a etajului) sau cu pajistile (în partea superioara a etajului). Etajul subalpin prezinta caractere de trecere între vegetatia padurilor si vegetatia ierboasa a etajului alpin. Aspectele destul de variate ale vegtetatiei din etajul subalpin, fac necesara împartirea sa în doua subetaje: subetajul raristilor si subetajul tufarisurilor (Calinescu si colab., 1967).
Subetajul raristilor. Formate predominant din molid si mai rar din larice sau amestecuri de molid cu larice (Larix decidua), mai rar de larice cu zâmbru (Pinus cembra), raristile de limita, reprezinta tranzitii între etajul molidisurilor si cel alpin, în succesiunea normala altitudinala a vegetatiei, determinata climatic, neinfluentata de interventia antropica sau de relieful abrupt (Beldie, 1967). Se dezvolta în conditii mai austere, în apropiere de limita superioara a padurii. Arborii, frecvent cu coroana zdrentuita de vânturi si în forma specifica de drapel, vegeteaza razlet sau în pâlcuri, sau formeaza arborete rarite, asociate obisnuit cu tufarisuri de anin verde (Alnus viridis), jneapan (Pinus mugo), salcie (Salix silesiaca) etc. Raristile de limita naturale se pot întinde pâna la 200 m diferenta de nivel de la limita molidisului în sus. Dar de cele mai multe ori, pe versantii usor înclinati, mai ales pe picioarele de munte intens circulate, raristile naturale climatice sunt mult destramate, reduse si coborâte în altitudine prin pasunat sau chiar suprimate.
Subetajul tufarisurilor. Limita dintre subetajul raristilor si subetajul tufarisurilor este marcata prin ultimele pâlcuri sau exemplare izolate de arbori. Tufarisurile sunt alcatuite predominant din jneapan (Pinus mugo), alaturi de jneapan mai participa aninul verde (Alnus viridis), ienuparul pitic (Juniperus sibirica), smirdarul (Rhodendron kotschyi), salcia (Salix silesiaca), afinul (Vaccinium myrtillus), merisorul (V. vitis idaea).
Spre partea superioara a subetajului jnepenisurile devin tot mai scunde, arealele lor se fragmenteaza, fiind întrerupte tot mai frecvent de pâlcuri de pajisti. Tot aici tufarisurile scunde de smirdar, înlocuiesc jnepenisurile. Elementele componente ale pajistilor sunt mai ales: iarba vântului (Agrostis rupestris), parusca (Festuca supina), teposica (Nardus stricta). Pajistile de brâne sunt alcatuite predominant din Festuca amethystina.
Etajul alpin Limita inferioara a etajului alpin în Carpatii Românesti Rodna-1850-2000;Calimani-1890-1970;Bucegi-2200-2300;Fagaras-2200; Parâng2200-2300; Retezat-2250-2300.
În tara noastra nu exista o limita superioara a etajului alpin, pentru ca nici pe cele mai înalte vârfuri montane nu exista conditiile de formare a unui etaj nival (Calinescu si colab., 1969). Limita inferioara a etajului alpin coincide cu limita superioara a jnepenisurilor si a pajistilor cu teposica si oscileaza între 1850 - 2300 m. Caracteristicile principale ale acestui etaj (Beldie, 1967) sunt: - absenta tufarisurilor de jneapan (Pinus mugo), si a pajistilor de teposica; - aparitia solurilor humico-silicatice în locul spodosolurilor (solurilor brune feriiluviale si a podzolurilor); - generalizarea asociatiilor specifice etajului alpin.
Principalele elemente componente ale etajului alpin sunt asociatiile de ierburi scunde, asociatiile de plante ce formeaza perinite si asociatiile de plante lemnoase pitice (subarbusti), adesea repente. Dintre ierburi fac parte: iarba vântului (Agrostis rupestris), coarna (Carex curvula), parusca (Festuca supina), rugina (Juncus trifidus), firuta (Poa media), alaturi de o serie de dicotiledonate, cum sunt clopoteii (Campanula alpina), ochiul gainii (Primula minima), piciorul cocosului alpin (Ranunculus alpestris), degetarutul (Soldanella pusilla), si altele. Plantele dezvoltate sub forma de perinite au ca reprezentante laptele stâncii (Androsace chamaejasme), Minuartia sedoides, militeaua (Silene acaulis) etc. Dintre subarbustii târâtori fac parte argintica (Dryas octopetala), azaleea pitica de munte (Loiseleuria procumbens) si salciile pitice (Salix reticulata, S. herbacea etc.). Destul de numerosi sunt lichenii (Cetraria islandica, C. nivalis, Cladonia rangiferina, Thamnolia vermicularis etc) si muschii (Polytrichum juniperinum etc.).
Lumea animala din ultimele doua etaje este slab reprezentata în raport cu ceea ce exista în celelalte etaje datorita conditiilor de viata vitrege. Totodata ea este mai abundenta în subalpin, unele au caracter sezonier migrând iarna la altitudini inferioare sau intra în hibernare. Sunt specifice capra neagra (Rupicapra rupicapra) din mai multe masive din Carpatii Meridionali Bucegi, Fagaras, Retezat), dar repopulata si în altele din Orientali (Rodna) si Occidentali, dar si unele mamifere precum ursii, lupii care urca din paduri vara pâna în subalpin, la stâne. Dintre pasari importante sunt: fâsa de munte, brumarita, acvila de munte etc. Exista reptile, insecte, melci cu cochilie mica etc. În subalpin patrund vara din etajul inferior cocosul de munte, pitulicea, iepuri, corbi, mierle etc.
|
