Arboricultura
Subclasa HAMAMELIDAE
Ordinul FAGALES
Familia BETULACEAE
Betulaceele numara 3 genuri de arbori si arbusti, dintre care la noi cresc spontan sau cultivate specii apartinând la 2 genuri.
Genul BETULA L.
Cuprinde circa 120 de specii raspândite în emisfera nordica, din care la noi, în cultura sau spontane sunt 51 de specii. Sunt arbori de mare efect ornamental, rustici, întrebuintati uneori ca plante pioniere.
Betula pendula Roth. ( sin. B. verrucosa Ehrh., B. alba L.p.p.) - Mesteacanul
Este un arbore care ajunge la 20 m:
Are tulpina zvelta, acoperita de o scoarta alba, care se exfoliaza în fâsii ciculare.
La batrânete formeaza un ritidom negricios si adânc crapat, numai catre baza tulpinii.
Lujerii sunt subtiri, de obicei pendenti, lungi lucitori, cu numeroase lenticele.
Frunzele sunt romboidal-triunghiulare, de 4-7 cm, acuminate, cu marginea dublu-serata, petiolate.
Florile sunt monoice, grupate în amenti, diferentiaza din toamna (cei masculi) si apar înainte de înfrunzire.
Fructele sunt samare mici. La maturitate (septembrie), amentii în marea lor majoritate se dezmembreaza si pun în libertate micile samare împreuna cu solzii amentilor.
B. pendula var. fastigiata are port piramidal, B. pendula var. purpurea are frunzele rosii-închis, B. pendula forma tristis are ramurile pletoase.
Este o specie ce lastareste bine, în tinerete are o crestere rapida iar longevitatea sa obisnuita este sub 100 de ani. De asemenea este heliofila, rustica, care însa rezista greu la soluri compacte, acide, cu ape în exces, la o umbrire puternica sau la o uscaciune accentuata. Este rezistenta la ger, fum, gaze.
Alte specii de Betula cultivate mai ales în parcuri dendrologice si în gradinile botanice din tara noastra sunt :
Betula albo-sinensis Burk. - arbore de talia a II-a originar din China, cu scoarta portocalie sau portocaliu-roscata, care se exfoliaza în fâsii circulare subtiri.
Betula ermanii Cham. - arbore de talia a II-a (maxim 20 m) cu coronament larg, lax, cu scoarta alb-galbuie, care se exfoliaza circular în fâsii late, transversale, iar amentii sunt erecti.
Betula nigra L. - arbore de talia I-II-a, deseori cu aspect multitulpinal, cu coroana larga, scoarta care se exfoliaza în fâsii mari, roscat-negricioase, care nu se desprind.
Betula papyrifera Marsh. - arbore de talia I, originar din America de Nord, cu scoarta alba care se exfoliaza în fâsii fine, asemanatoare papirusului.
Betula pubescens Ehrh. - arbore de talia a II-a, cu scoarta alba care se descuameaza, la baza având ritidom negricios iar lujerii pubescenti.
Aceasta specie are o varietate : var. carpatica (W.&K.)K.Koch, considerata indigena, raspândita la noi prin turbarii, în zonele montane umede.
Betula nana L.- Mesteacanul pitic este un arbust înalt de cca 1 m, cu lujeri subtiri, tomentosi, frunze subrotunde, de 1,5 cm lungime si 2 cm latime, crenate, verzi-închis pe partea superioara, toamna devin rosii.
Betula pumila L. - arbust de 0,5-1 m înaltime, cu lujerii tineri dens tomentosi, frunze aproape circulare, de 1-3 cm, creante, dedesubt alburii si des paroase.
Betula tortuosa Ledeb. - arbore de talia a II-a cu scoarta alb-cenusie sau galbuie, cu ramuri sinuoase si lujerii tineri bruni-cenusii cu verucozitati.
Mestecenii au o longeviatate mica, sunt usor vatamati de vânturi puternice si depunerile de chiciura si zapada. B. pendula este heliofil, rezistent la ger, nepretentios fata de fertilitatea solului, suportând cu succes solurile sarace, nisipoase. Nu suporta seceta excesiva, solurile prea calcaroase, cele compacte si cu exces de umiditate.
Înmultire. Se înmultesc prin :
semanaturi executate imediat dupa recoltare, prin împrastiere, pe strat foarte bine pregatit, încorporarea facându-se prin tasare sau tavalugire usoara.
altoire - se executa pentru varietatile ornamentale, pe portaltoi de B. pendula ;se poate efectua în teren deschis sau în sera. În teren deschis altoirile pot realizate în ochi crescând ( la sfârsitul lunii mai-începutul lunii iunie) sau în ochi dormind (VIII-IX), ca procedee folosindu-se : altoirea cu ramura detasata si altoirea prin alipire. În sera altoirea se face în ianuarie-februarie, pe puieti înradacinati la ghivece, cu altoaie de 2-3 ani recoltate în repaus deplin.
Folosire. Speciile de Betula sunt foarte pretuite pentru portul lor elegant si frumusetea coloritului scoartei trunchiului. Se întrebuinteaza individual sau în grupuri, iar speciile cu port pitic sunt des folosite pentru rocarii.
Genul ALNUS Gaertn.
Cuprinde un numar de cca 45 de specii originare din emisfera nordica, arbori si arbusti rustici, în general higrofili.
Alnus glutinosa Gaertn. - Aninul negru, Arinul negru
Este un arbore indigen care ajunge la 25 m înaltime :
are tulpina dreapta, cilindrica, coronamentul ovoidal.
Scoarta tânara este lucioasa si neteda. Lujerii sunt în 3 muchii, mugurii sunt pedicelati, cu 2 solzi.
Frunzele sunt ovate sau obovate, emarginate, de 6-10 cm, pe margini rar si neregulat dublu-serate. Pe fata sunt verzi întunecate, pe dos verzi-galbui, cu smocuri de peri ruginii la baza nervurilor. În tinerete sunt lipicioase. Se mentin mai multa vreme pe arbore.
Florile sunt unisexuate, dispuse monoic în amenti ; înfloresc foarte devreme, în februarie-martie.
Fructele sunt samare, pentagonale, mici de 2-3 mm, cu aripi înguste, cu saci de aer, care se gasesc în conuri fructifere numite strobili ( popular se numesc rânze), mici, ovali, care persista si dupa caderea frunzelor.
Exista si o varietate ornamentala - var. laciniata care are frunze lobate adânc.
Este o specie care cere multa umiditate, în sol si în atmosfera. Nu rezista la seceta si la umbra.
Alnus incana (L.) Moenech. - Aninul alb, Arinul alb
Este un arbore indigen care are pâna la 20 m înaltime:
cu scoarta cenusie-albicioasa, lucitoare, coroana mai bogata,
frunzele ovat-eliptice, cu vârful acut, baza rotunjita sau cordata, adânc dintate, verzi-cenusii-închis pe fata si albe-cenusii-pubescente pe dos.
Florile se deschid înainte de înfrunzire, prin februarie, mai de-vreme decât la aninul negru.
Fructele sunt samare, de forma pentagonala.
A. incana forma pendula se remarca prin ramurile pletoase .
Este o specie mai putin pretentioasa fata de sol, umiditate si lumina decât aninul negru. Tolereaza si uscaciunea solului si suporta chiar semiumbra. Rezista bine la ger. Poate fi folosita în parcuri, pe coastele erodate, calcaroase, prundisuri etc.
Alnus viridis (Chaix) DC. (sin. A. alnobetula Harting.) - Anin verde, Arin de munte
Arbust de pâna la 2 m înaltime :
tulpini uneori târâtoare, lujerii sunt maslinii, mugurii nepedicelati,
frunzele sunt ovat-eliptice, cu vârful acut, au pâna la 10 perechi de nervuri, serate pe margini si cu smocuri de perisori la baza nervurilor de pe partea inferioara
Înmultire. Se poate realiza prin seminte, semanate toamna sau primavara foarte devreme, în mustul zapezii. Semanaturile se fac superficial, în sol nisipos, se umbresc în toiul verii iar solul se mentine permanent reavan.
Folosire. Datorita particularitatilor de crestere în mediu mai umed, aninii pun în valoare luncile si terenurile cu exces de umiditate. De asemenea pot fi plantati pe malul apelor pentru consolidarea malurilor.
Subclasa HAMAMELIDAE
Ordinul FAGALES
Familia CORYLACEAE
Genul CORYLUS L.
Genul cuprinde cca. 16 specii de arbusti înalti, rareori arbori, originare din Europa, America de Nord si nordul Asiei. La noi se întâlnesc mai frecvent urmatoarele specii :
Corylus avellana L. - Alun
Este un arbust de 5 m înaltime , uneori chiar arboras de pâna la 8 m :
cu scoarta neteda, lucioasa si cu pete mari albicioase,
cu lujerii glandulosi pubescenti, geniculati,
frunzele de cca 15 cm lungime, lat-obovate, la baza cordate, la vârf ascutite, dublu-serate sau lobulate, pe dos paroase.
Florile sunt unesexuat monoice, cele mascule sunt în amenti lungi si apar înaintea înfrunzirii, iar cele femele apar mai târziu si au stigmate purpurii sau rosii. Alunul este printre cei dintâi arbusti care înfloresc (florile mascule).
Dintre varietati citam: var. purpurea, cu frunzele rosii, purpurii; var. contorta cu ramurile contorsionate; var. pendula, cu ramuri pletoase, var. aurea, cu frunzele si ramurile galbene.
Este o specie indicata pentru soluri revene, profunde, dar în conditii de umbra rezista si la o oarecare uscaciune a solului. Este rezistent la fum si gaze. Suporta bine tunderea.
Corylus colurna L. - Alunul turcesc
Arbore de pâna la 25 m înaltime:
cu scoarta galben-cenusie sau alb-cenusie, lujerii tineri glandulos-parosi,
frunze lat-ovate pâna la obovate, acuminate, la baza cordate, de 8-12 cm lungime, pe margini dublu-serate sau crenat-serate, uneori lobulate, pe fata aproape glabre, pe dos pubes-cente,
fructele sunt grupate câte 3-10 în buchete globuloase, ascunse într-un involucru cu lacinii liniare, rigide si recurbate.
Aceasta specie creste spontan în Banat si Oltenia, dar este cultivata si în alte regiuni, în gradini botanice, colectii dendrologice si parcuri. Are însa pretentii fata de caldura, suportând cu greu gerurile puternice.
Înmultire. Alunii se înmultesc prin seminte, marcotaj si mai rar prin butasire si altoire. Semanatul se executa toamna, imediat dupa recoltare, sau primavara, cu seminte stratificate. Marcotajul se practica cu bune rezultate prin arcuire sau musuroire. Altoirea se practica folosind procedeul în despicatura sau prin apropiere, la începutul sezonului de vegetatie.
Folosire. În parcuri este indicat ca un bun subarboret, pentru masive si boschete, pentru liziere sau izolat (varietatile ornamentale).
Genul CARPINUS L.
Gen originar din zonele temperate si subtropicale ale Europei, Asiei de Est si Americii de Nord, care include cca. 26 de specii. În tara noastra se întâlnesc 8 specii, doua fiind spontane iar celelalte cultivate.
Carpinus betulus L. - Carpen
Este un arbore pâna la 20 m înaltime care are :
coronamentul larg, des, jos, tulpina acoperita cu o scoarta neteda, cenusie.
Lujerii sunt subtiri, geniculati, mugurii sunt fusiformi.
Frunzele sunt distihe, ovat-eliptice, de 5-12 cm, dublu-serate pe margini, cu nervuri secundare drepte.
Florile unisexuate, dispuse monoic, în amenti pendenti, apar în aprilie-mai, dupa înfrunzire.
Fructele sunt în inflorescente fructifere de forma unui con lax, în interior cu achene (nucule) care prezinta la baza un involucru membranos trilobat, la început verde pal apoi devin bej-galbui. Se matureaza în acelasi an, în septembrie-noiembrie, când culoarea achenelor vireaza de la brun-verzui spre brun.
Dintre varietati citam:
purpurea (cu frunze rosii primavara),
fastigiata (cu forma piramidala)
pendula (cu ramuri pendule)
columnaris (cu port columnar),
incisa (cu frunze înguste, adânc lobate).
Carpinus orientalis Mill. (sin. C. duinensis Scop.)- Carpinita
Arbore scund sau arbust indigen, care depaseste de obicei 6 m :
cu lujerii tineri si petiolii frunzelor vilos-parosi,
frunze ovat-eliptice, acute, la baza rotunjite, asimetrice sau slab cordate, pe margini marunt dublu-serate, de 2-5 cm lungime, pe fata verzi-închis, lucitoare, pe dos cu smocuri de peri în axila nervurilor.
Fructele au involucrul ovat, dur si neregulat serat, nelobat.
Carpinus japonica Bl. (sin. C. carpinoides Maxim., Distegocarpus carpinus S.& Z.) - Carpen japonez
Arbore de maxim 15 m înaltime :
cu coroana larga, compacta,
lujerii tineri parosi, frunzele eliptice pâna la alungit-ovate, de 5-10 cm lungime, acuminate, la început rosiatice si moale paroase pe ambele fete, mai târziu aproape glabre.
Involucrul fructului este dintat si cu marginea pliata spre interior iar la baza cu un mic lob liber.
Carpinus caroliniana Walt. (sin. C. americana Michyx., C. virginiana Michx. f. caroliniana ) - Carpen american
Arbust sau arboras de maxim 12 m :
cu ramuri pendule,
frunze alungit-ovate pâna la eliptice, de 6-10 cm lungime, acuminate, la baza rotunjite, pe margini ascutit dublu-serate, glabre, pe dos cu peri în axilele nervurilor.
Amentii fructifer au 5-10 cm lungime iar involucrul fuctului este neregulat-lobat.
Carpenii au longevitate relativ redusa (100-120 ani), lastaresc bine dar nu drajoneaza, se comporta bine la tundere. Rezista bine la ger (pâna la -35șC) sunt sensibili la seceta, tolereaza semiumbra, rezista destul de bine la poluarea atmosferica si solicita soluri fertile, profunde, afânate, constant umezite. Pe soluri compacte, argiloase ramâne scund.
Înmultire. Se înmulteste prin samânta semanata în august-septembrie sau primavara, dupa ce se stratifica. Semintele pot fi recoltate toamna târziu, dupa completa maturare, dar semanate direct, fara stratificare rasar abia în anul al II-lea. De aceea pentru a produce semanaturi în primavara urmatoare, achenele se recolteaza în pârga (august-septembrie), când involucrul este înca verde si se seamana imediat, cu tot cu involucru care nu poate fi îndepartat în aceasta faza. Fructele care se pastreaza necesita îndepartarea involucrului si o deshidratare pâna la comtinutul de apa de maxim 10%. Stratificarea semintelor de carpen este obligatorie pentru achenele recoltate la maturitatea deplina. Durata stratificarii este de 18-20 saptamâni, din care 4 saptamâni la cald (20șC) iar restul la rece (14-16 saptamâni la 3șC). Semanaturile se fac pe rânduri, la distanta de 30 cm între rânduri si la adâncimea de 2-3 cm. La începutul rasaririi se asigura umbrirea plantulelor. Dupa cca 2 ani puietii pot fi repicati în sola de formare sau se planteaza la loc definitiv.Varietatile se înmultesc prin altoire. Procedeul folosit este în despicatura, efectuat primavara, cu ramuri altoi de 2 ani, pe portaltoi de C. betulus. Se poate realiza si în sere, iarna, folosind procedeul în copulatie, pe portaltoaie obtinute din samânta si cultivate la ghivece.
Folosire. Este indicat pentru formarea masivelor, zidurilor verzi si constituirea gardurilor vii si a zidurilor verzi înalte.
Genul OSTRYA Scop.
Genul cuprinde 7 specii raspândite în Europa, Asia si America, dintre care la noi se cultiva 3 specii, si anume :
Ostrya carpinifolia Scop. ( sin. O. vulgaris Willd., O. italica Winkl., O. ostrya Karst. Carpinus ostrya L.) - Ostria
Arbori de maxim 25 m:
cu coronament rotund,
scoarta este cenusie, lujerii la început parosi, mai târziu bruni-maslinii, lucitori.
Frunzele sunt ovate sau alungit-ovate, de 4-10 cm lungime, acuminate, pe margini inegal acut dublu serate, pe fata verzi închis si cu peri rari, pe dos palid-verzi.
Are amenti fructiferi alungit-ovati, de 3-5 cm lungime, cu achene ovate, cu smocuri de peri la vârf.
Este o specie destul de sensibila la temperaturi scazute, adaptându-se mai bine în zonele mai calduroase, pretinde soluri fertile si bine structurate. Suporta seceta si tolereaza chiar terenurile calcaroase.
Înmultire. Se realizeaza prin seminte semanate imediat dupa recoltare ( în octombrie), pe strat, protejându-se prin mulcire de înghet. Se mai poate face semanatul si primavara, dupa stratificarea prealabila a semintelor.
Folosire. Se recomanda pentru plantarea izolata sau în grupuri precum si pentru marginea masivelor.
Întocmit,
sef lucr. dr. SANDU TATIANA
|
