Arboricultura
Subclasa ROSIDAE
Ordinul ROSALES
Familia ROSACEAE
Cuprinde numeroase genuri (peste 100) si specii (peste 3500), cu arealul mai ales în emisfera nordica, unele fiind cosmopolite. Pentru arboricultura ornamentala prezinta interes numai 3 subfamilii: Rosoideae, Maloideae(Pomoideae) si Prunoideae. Majoritatea speciilor sunt decorative prin florile lor divers colorate, dar exista si specii ale caror frunze si fructe au alaturi de flori, o importanta ornamentala deosebita.
Subfamilia ROSOIDEAE
Grupeaza plante arbustifere, tufe de diverse marimi, cu frunze caduce, simple, întregi, lobate sau compuse , lastari subtiri, cu muguri mici. Florile mici, grupate în inflorescente: raceme, corimb si panicule. Fructele uscate, polifolicule.
A. Genul SPIRAEA L.
Gen originar din sudul E 212d31c uropei, Asia de Nord si America care cuprinde cca 85 de specii de arbusti sub forma de tufa cu tulpini drepte sau arcuit-pendente, de diferite talii, mergând pâna la 2 m. Dintre speciile genului, mai frecvente la noi sunt:
Spiraea x arguta Zab. (Spiraea thunbergii x Spiraea multiflora) Spirea de zapada
Se prezinta sub forma de tufa de 1,5-2 m cu ramuri rasfirate, arcuite,
cu frunze alungite-obovate pâna la lanceolate, mici de maxim 4 cm,
cu flori axilare, albe, mici, foarte numeroase, în raceme umbeliforme ce apar primavara, înainte de înfrunzire.
Fructul are 5 folicule dehiscente.
Spiraea x biliardii Henriq. (S. douglasii x S. salicifolia).
Arbust cu tufe de 1,5-2 m,
cu lujerii pubescenti, bruni,
frunze alungit-lanceolate, mari (5-8 cm lungime), dublu-serate, cu reversul cenusiu;
flori roz-deschis în panicule mari de maxim 30 cm, aparent paroase (datorita staminelor lungi) înfloreste în iulie-august.
Spiraea x bumalda Burv. (S. albiflora x S. japonica).
Arbust de talie redusa (60-80 cm) cu colorit general roscat, datorat frunzelor tinere;
frunzele sunt ovat-lanceolate;
flori albe-roz, în corimbe compuse, aplatizate, înfloreste în iulie.
Spiraea chamaedrifolia L. (sin. S. flexuosa Fisch.)- Cununita
Arbust cu aspect de tufe de 1-2 m, cu tulpini erecte si vârfurile aplecate, muchiate, galbene-cenusii.
Frunzele sunt ovate, oblongi-lanceolate, mari.
Florile sunt în raceme umbeliforme albe. Înfloreste în mai-iulie. Suporta umbrirea.
Spiraea crenata L.( sin. S. crenifolia C.A.Mey, S. vaccinifolia hort.)
Arbust de maxim 1 m înaltime, cu ramuri rotunde,
florile sunt albe sau albe-galbui în corimbe umbeliforme, dispuse terminal, pe ramuri scurte si apar prin mai-iunie.
Spiraea douglasii Hook. Specie originara din America de Nord, foarte asemanatoare cu S. x biliardii, fiind de altfel genitor al acestui hibrid. Se prezinta ca o:
tufa erecta, înalta de maxim 2 m, puternic drajonanta,
cu
florile sunt roz-purpurii si au staminele mai lungi decât petalele, fapt ce confera inflorescentei un aspect plumos, înflorirea are loc vara (iulie-august).
Spiraea hypericifolia L.
Arbust cu ramuri subtiri, arcuit-pendente, talie maxima de 1,5 m,
flori mici albe, dispuse în corimbe umbeliforme cu putine flori. Înfloreste primavara târziu-vara.
Spiraea japonica L. (sin. S. callosa Thunb.)
Arbust de cca. 1,5 m, cu lastari drepti, putin ramificati;
frunzele sunt oval-alungite, de 2-8 cm lungime;
florile sunt mici, roz-pal pâna la roz-închis, dispuse în inflorescente corimbiforme mari, terminale, apar în iunie-iulie.
Foarte pretuite de catre peisagisti sunt varietatile
Var. Little Princess - care are talie pitica (cca 0,5 m) si flori roz-intens grupate în inflorescente mici, de 3-4 cm, aplatizate si foarte numeroase.
Var. Atrosanguinea - cu flori roz închis, în inflorescente puternic tomentoase si lujerii foarte parosi.
Var. Variegata - cu frunzele alb-marginate.
Spiraea thunbergii Sieb.
Arbust cu tufe largi de 0,5-1,5 m, cu ramuri fine, pendente ;
lujerii apar foarte devreme, sunt cilindrici, arcuiti, la început usor pubescenti, mai târziu glabri ;
frunzele apar dupa înflorire, sunt liniar-lanceolate, pâna la 9 cm lungime, cu vârful lung, ascutit, fin serate pe margini, toamna devin galbene-aramii ;
florile albe, simple, mici, dispuse pâna la 7 în umbele sesile, late, inserate de-a lungul ramurilor ; înflorirea are loc în primavara devreme.
Spiraea salicifolia L. Specie originara din sudul Europei, nord-estul Asiei si Japonia,
cu aspect de tufe 1,5-2 m, ramuri erecte, se exfoliaza în fâsii.
Frunzele sunt oblong-lanceolate pâna la lanceolate.
Florile sunt roz în panicule multiflore, erecte, pubescente, care înfloresc primavara-vara.
Exista câteva varietati foarte apreciate :
Var. Nana - talie mica 30-50 cm, cu toate organele de proportii reduse;
Var. Grandiflora - cu flori mari de culoare roz deschis.
Spiraea x superba (Froeb.) Zab. (S. albiflora x S. corymbosa) (sin. S. callosa var. superba Froeb.).
Arbust scund, cu lujeri erecti, bruni, striati,
cu frunze îngust eliptice pâna la oblongi, de 4-7 cm lungime, scurt acuminate, simplu sau dublu serate, pe partea superioara mate ;
florile sunt roz deschis, adunate în corimbe terminale solitare, apar vara-toamna.
Spiraea x vanhouttei (Briot.) Zabel -(S.cantoniensis x S. trilobata) - Cununita miresei.
Arbust viguros, de cca 2 m înaltime, cu ramuri arcuite, puternice ;
frunzele sunt rombic-ovate, slab lobate catre vârf, pe fata verde-închis, dorsal albastrui , toamna devin rosii-ruginii :
florile sunt albe, mici, în corimbe multiflore, laterale, care apar în mai-iunie.
Este specia cea mai raspândita în cultura, fiind apreciata pentru abundenta florilor mici, albe, pe toata lungimea ramurilor. S x vanhouttei are plasticitatea ecologica cea mai mare. În general, speciile de Spiraea nu sunt pretentioase fata de sol, dar totusi prefera solurile revene. Se cultiva atât în plina lumina cât si la umbra. Rezista bine la poluarea atmosferica.
Înmultirea. Puietii de Spiraea se obtin doar prin metode
vegetative, în practica fiind exclusa înmultirea
generativa. Butasirea este metoda de baza pentru
înmultirea spireelor si se poate efectua iarna, cu butasi
lemnificati sau vara (iulie-august) cu butasi semilemnificati,
înradacinati în sere reci. Butasirea se recomanda
în special pentru speciile Spiraea x
arguta, Spiraea prunifolia
si Spiraea thunbergii.
Marcotajul pin
musuroire da rezultate bune la majoritatea speciilor, dar cel mai
indicat este pentru S. bumalda
si S. arguta. Se poate efectua
si despartirea tufei, cu randament mai scazut, mai ales
pentru S x vanhouttei.Plantele
mama se divizeaza toamna sau primavara devreme.
Folosire. Datorita marei varietati a genului Spiraea, acesti arbusti pot fi folositi izolati, sub forma de boschete, de grupari sau pentru alcatuirea de garduri vii si chiar în compozitia stâncariilor (speciile pitice).
B. Genul SORBARIA A.Br.
Genul contine cca. 10 specii originare din Asia, dintre care 7 se regasesc si la noi în cultura. Cele mai frecvente sunt:
Sorbaria sorbifolia (L.) A.Br. ( sin. Spiraea sorbifolia L., S. pinnata Mnch.) - Sorbaria
Arbust de 2-3 m, cu ramurile la baza târâtoare, lujerii tineri parosi,
frunzele lungi de 12-30 cm, late de 6-12 cm, compuse din 13-25 de foliole, aproape sesile, lanceolate sau ovat-lanceolate, dublu-serate, pe dos paroase ;
florile sunt albe, cu numeroase stamine lungi, în panicule terminale paroase, lungi de pâna la 30 cm, apar în iunie-iulie.
Fructul este format din 5 folicule libere.
Sorbaria arborea Schneid.
Arbust de maxim 6 m,
cu frunze compuse din 13-17 foliole ovat-alungite pâna la lanceolate, pe dos stelat-paroase,
florile sunt dispuse în panicule care ajung la maxim 40 cm lungime, late, usor pendente, apar vara (iulie-august).
Sorbaria kirilowi Maxim. (sin. Spiraea kirilowi Rgl.).
Arbust de 2-3 m, cu lujerii tineri glabri,
frunze compuse din 12-19 foliole ovat-alungite, serate, aproape complet glabre,
florile sunt în panicule cu latimea aproape egala cu înaltimea, , apar vara (iunie-iulie).
Sorbaria este foarte rezistenta la temperaturile scazute si destul de rezistenta la seceta. Uneori este afectata de îngheturile târzii. Se adapteaza bine atât la lumina cât si la umbra, suportând chiar solurile grele si cele acide. Prefera taieri anuale care sa favorizeze înflorirea.
Înmultirea se realizeaza cel mai frecvent prin despartirea tufei si prin butasi de radacina, deoarece este o specie slab drajonanta.
Folosire. Se recomanda pentru parcuri si gradini, în grupari, în alcatuirea masivelor dar si pentru garduri vii.
C. Genul PHYSOCARPUS (Camb.) Maxim
Genul cuprinde 13 specii de arbusti cu frunze lobate, flori hermafrodite în corimbe, foarte decorative prin flori si fructe. La noi se întâlnesc în cultura si în colectii aproximativ 9 specii, mai importante fiind speciile :
Physocarpus opulifolius (L.) Maxim. (sin. Spiraea opulifolia L.)- Fizocarpus, Tavalga Arbust nord-american, viguros, înalt de peste 3 m:
cu ramuri la început erecte, mai târziu patente sau pendule,
cu scoarta tulpinilor rosiatica si se exfoliaza, lujeri glabri;
frunzele sunt oval-rotunjite, cu 5 lobi dublu-dintati, cu vârful ascutit, caduce de timpuriu;
florile sunt albe sau roz-pal apoi albe, mici (cca. 8 mm diametru), dispuse în corimbe terminale; înfloreste foarte abundent în iunie iar
fructele sunt capsule mici, roscate, cu seminte galbene, lucioase.
Aceasta specie prezinta câteva varietati ornamentale:
Var. Luteus - cu frunze neuniform panasate cu galben;
Var. Tomentellus - cu axa florala si caliciul floral tomentoase;
Physocarpus amurensis Maxim.( sin. Spiraea amurensis Maxim., Opulaster amurensis O.Ktze.)Specie arbustiva, de maxim 3 m înaltime:
cu lujeri glabri pâna la putin cenusiu-parosi,
cu frunze ovate, subcordate pâna la trunchiate, de 5-10 cm lungime, lobate ( 3-5 lobi), cu lobii acuti sau acuminati, dublu-serati,pe fata verzi, glabre, pe dos verzui-albicioase, paroase;
flori albe, mai mari ca la specia precedenta, dispuse în corimbe laxe, care apar primavara. Caracteristic are pedunculul, caliciul si fructele gri-alb-pâsloase.
Acesti arbusti cresc repede, lastaresc bine, suporta tunderea, rezista la ger si seceta, suporta bine semiumbra. Se comporta bine în climatul urban.
Înmultirea se realizeaza usor prin butasi lemnificati.
Folosirea acestor arbusti este pentru grupari arbustive dar si pentru garduri vii.
D. Genul RHODOTYPOS S. & Z.
Genul cuprinde doar o specie:
Rhodotypos scandens (Thunb.)Mak. (sin. R. kerrioides S. & Z, R. tetrapetala Mak.) - Rodotipos
Arbust originar din China, Japonia, de maxim 2 m înaltime la noi, cu lujeri opusi, verzi-maronii, la baza solzosi; frunzele sunt de 4,5-8,5 cm lungime, ovate pâna la alungit-ovate, cu vârf ascutit, dublu-serate, verzi-deschis si glabre; florile sunt albe, solitare, pe tipul 4, dispuse în vârful lujerilor, apar abundente primavara-vara; fructul sunt drupe uscate, cu pericarp negru, lucios si tare, stau reunite câte 4-5, înconjurate de sepale persistente. Este o specie subtermofila, fara pretentii, cu rezistenta buna la seceta.
Înmultirea. Se poate face prin seminte, fie imediat dupa recoltarea din august (când fructele au înca culoarea verde), fie primavara, dupa stratificare semintelor timp de o luna, la 25-30șC, urmata de 3 luni la 5șC. Se mai poate efectua si butasirea în verde, în intervalul iulie-august.
Folosire. Se recomanda pentru grupari si în alcatuirea masivelor arbustive, mai ales pe terenurile mai putin umede.
E. Genul KERRIA DC.
Are doar o singura specie:
Kerria japonica (L.) DC. (sin. Corchorus japonicus Thunb., Rubus japonicus L.) - Kerie, Teisor
Specie originara din Japonia, China, mult raspândita în gradinile noastre, este un semiarbust de 1,2-1,5 m (rareori 3 m) ce formeaza tufe pluritulpinale; lastarii sunt verzi intens, frunzele sunt alterne, oblong-ovate, lung-acuminate, dublu serate, par plisate datorita nervatiunii proeminete a limbului, pe fata glabre, iar dorsal pubescente, de culoare verde-palid; florile sunt solitare, galbene, mari (cca 3 cm diametru), apar în aprilie-mai si uneori chiar si în toamna; fructele sunt achene, brune negricioase, monosperme.
Câteva varietati mai pretuite la noi sunt:
Var. Pleniflora Witte - are florile foarte involte, galben-intens, cu lastarii usor arcuiti si talia de maxim 2,5 m.
Var. Picta Wym. - cu frunzele alb-marginate.
Specia creste destul de repede, drajoneaza, rezista destul de bine la ger (doar în iernile aspre vârfurile lastarilor degera), prefera semiumbra deoarece soarele puternic provoaca arsuri florilor. Se recomanda un sol suficient de fertil (pentru înflorire bogata) si nu suporta solurile calcaroase si cele cu exces de umiditate.
Înmultirea. Se înmultesc prin butasire în verde (vara, în rasadnite), prin drajoni si prin despartirea tufei, primavara devreme.
Folosire. Se utilizeaza fie izolat, fie împreuna cu alti arbusti sau pe lânga masive de arbori si în lungul gardurilor, la semiumbra.
F. Genul RUBUS L.
Este un gen raspândit pe tot globul, cu aproximativ 400 de specii de arbusti si semiarbusti, agatatori sau târâtori, rareori erecti, de obicei cu spini sau peri tari.
Rubus caesius L.- Mur. Arbust cu tulpini erecte sau târâtoare, cu ghimpi si peri mici, frunze trifoliate, ovate, subtiri, rugoase, dintate pe margini dintate, pe partea inferioara putin paroase; florile sunt albe, mari, în raceme scurte, apar de primavara pâna toamna; fructele sunt polidrupe negre, comestibila.
Rubus idaeus L. - Zmeur. Arbust cu tulpini aproape erecte, talia maxima de 2 m, ramuri verzi albastrui, cu spini scurti; frunzele sunt cu 3-7 foliole, ovate, dentate, pe partea inferioara alb-tomentoase, pe cea superioara glabre; florile sunt albe, dispuse în raceme scurte, paroase; fructele sunt subglobuloase, rosii, usor paroase, cu miros placut.
Rubus odoratus L. Arbust de cca. 2,5 m înaltime, cu lujeri glabri, fara ghimpi, parosi, glandulosi, cu frunze pentalobate, cu lobii triunghiulari, brusc acuminati, neregulat dublu-serati, flori mari (cca. 4 cm diametru), rosii, mirositoare, dispuse în panicule multiflore scurte. Înfloreste toata vara.
Rubus discolor Weihe et Ness. Arbust de cca. 2 m înaltime, cu lujeri puternici, arcuiti, cu ghimpi vigurosi, scurti, frunze mari, cu 5 foliole alungit-eliptice, dentate pe margini, pe partea superioara glabrescente sipe partea inferioara alb-tomentoase; florile sunt mici, la început palid-roz, în panicule frunzoase.
Speciile de Rubus rezista bine la ger, la seceta, dar este pretentios fata de lumina. Rezista bine la poluarea cu fum si praf. Prefera soluri cu textura mijlocie, nisipo-argiloase, potrivit de umede.
Înmultirea. Se poate realiza cu usurinta prin butasi, marcote si uneori chiar prin seminte.
Folosire. Se utilizeaza în parcuri si gradini pentru consolidarea si decorarea versantilor (are sistem radicular bine ancorat în sol si care exploreaza o mare suprafata), precum si pentru poieni, garduri vii s.a.
G. Genul EXOCHORDA Lindl.
Gen originar din Asia Centrala pâna în Coreea, cuprinde 4 specii de arbusti de 3-4 m înaltime. La noi se întâlnesc speciile:
Exochorda racemosa Lindl.)Rehd. (sin. E. grandiflora Hook.) - Exocorda. Arbust de maxim 4 m, cu scoarta maronie, aspra, frunzele sunt eliptice sau alungit-obovate, alterne, mucronate, întregi sau crenat-serate în jumatatea superioara, pe partea inferioara verzi-galbui, pe cea superioara verzi-deschis; florile sunt albe, pedunculate, mari (diametru de cca 4 cm), grupate 6-10 în raceme erecte, apar prin lunile aprilie-mai. Fructele sunt capsule cu 5 muchii care mai târziu se desfac în 5 folicule, fiecare cu câte 1-2 seminte aripate.
Exochorda giraldii Hesee. ( sin E. racemosa var. giraldii Rehd.). Specie arbustiva cu lujerii tineri de culoare roz sau brun-roscata, frunze alterne, lanceolat-eliptice, pâna la 8 cm lungime, cu marginea întreaga si mucronate, cu petiolii si nervurile rosii; florile sunt albe, pâna la 25 mm diametru, dispuse câte 8 în raceme erecte, la vârful ramurilor curbate în jos, apar primavara.
Exochorda albertii Regel. (sin. E. korolkowii Lavall.). Arbust erect de pâna la 4 m înaltime,cu ramurile tinere subtiri, brune-purpuriu, cu frunze ovat-alungite de cca. 6 cm lungime, însotite de stipele, verzi deschis pe fata si gri-verzi pe dos; florile sunt albe, dispuse cca. 8 în raceme erecte, lungi de maxim 8 cm; înflorirea are loc primavara.
Sunt specii destul de rezistente la ger; necesita statiuni aerate si însorite; nu suporta solurile prea calcaroase ( determina clorozarea plantelor); drajoneaza destul de slab.
Înmultire. Se poate face prin seminte, semanate primavara, în rasadnita sau în sera sau în iunie, în teren deschis; se mai poate face butasirea în verde, în luna mai, cu folosirea stimulatorilor de înradacinare.
Folosire. Este foarte apreciata pentru abundenta si efectul decorativ al florilor, motiv pentru care se poate cultiva solitar sau în grupari, mai ales în locuri însorite si pe soluri fertile si permeabile.
Întocmit,
sef lucr. dr. SANDU TATIANA
|
