BOLILE - FLOAREA-SOARELUI
11.1.1. Micoze
Mana florii-soarelui - Plasmopara helianthi
Pentru prima data aceasta boala a fost descoperita în 1876 în S.U.A pe Eupatorium purpureum iar mai târziu a fost gasita si pe floarea soarelui. Este raspândita în mai multe tari ale continentului American, precum si în Asia iar în ultimele decenii s-a raspândit tot mai mult si în Europa.
În tara noastra a fost semnalata în anul 1956 în împrejurimile Clujului iar în prezent este raspândita în toate regiunile, fiind mai frecventa în sud si sud-est unde produce pagube ce se ridic&# 929d32j 259; în unele cazuri la 60% sau chiar mai mult din productie. (Fig. 45)
Simptome. Mana se manifesta în toate fazele de dezvoltare a florii-soarelui, având efecte cu atât mai grave cu cât plantele au fost infectate mai de timpuriu.
Plantele atacate în faza de rasarire stagneaza în crestere, ajungând în lunile mai-iunie la 25 cm înaltime, în timp ce plantele sanatoase au 80-100cm. Boala se manifesta pe frunzele de floarea soarelui, începând cu frunzele bazale.Frunzele ramân mici si prezinta pe fata superioara pete galbui,care se maresc de la petiol spre vârf,putând sa cuprinda treptat tot limbul frunzei.Corespunzator portiunilor îngalbenite, pe fata inferioara a frunzelor, se formeaza un puf de culoare alba constituit din conidioforii cu conidiile ciupercii.Inflorescentele ramân mici de 2-3 cm diametru si rareori ajung sa înfloreasca.Plantele se ofilesc si spre sfârsitul lui iulie se usuca complet.
Fig. 45 - Mana florii-soarelui - Plasmopara helianthi
a - simptome pe frunze; b - planta atacata în întregime;
c - simptome pe capitul; d - condiofor; e - conidii
Daca infectia are loc dupa rasarire, plantele pot ajunge la 40-80cm înaltime si formeaza inflorescente de 4-10cm diametru în care se dezvolta seminte mici si seci. Frunzele atacate ale acestor plante au pete întinse situate în treimea sau jumatatea dinspre baza limbului.
La aceste doua faze de vegetatie infectiile se produc din sol si sunt sistemice, întrucât miceliul ciupercii porneste din seminte sau din sol si strabate întreaga planta ajungând pâna la inflorescente.
La plantele ajunse aproape de înflorire se produc infectii secundare care se manifesta prin pete neregulate, de 1-5 cm, ce apar pe unele frunze expuse mai mult la umezeala din lan. În dreptul petelor se formeaza conidiofori cu conidii, ca si la plantele tinere.
Agentul patogen. Mana este produsa de Plasmopara helianthi Novot. (sin Plasmopara halstedii), din familia Peronosporaceae, ordinul Oomycetales, clasa Phycomycetes.
Miceliul ciupercii este un sifonoplast intercelular care trimite în celule haustori sferici.De pe miceliu, ies prin stomatele de pe fata inferioara a frunzei conidiofori cu conidii.
Conidioforii sunt hialini, ies în fascicule în grupe de 2-6 si sunt ramificati monopoidal în partea superioara. (Fig. 46) Ramificatiile se termina cu 2-4 sterigme de care se prin conidii unicelulare, hialine, ovoide de 19-30x15-26µ, cu membrana subtire si continut citoplasmatic. Conidiile sunt luate de vânt si sunt transportate pe alte frunze sau pe sol unde germineaza dând nastere la zoospori biflagelati. Acestia emit filamente de infectie care patrund în tesuturile plantei.
În tesuturile atacate se formeaza, în urma procesului sexual de oogamie, oospori sferici de culoare galben brun si cu membrana dubla, ce pot rezista 6-8 ani.Ei se pot forma în toate perioadele de vegetatie ale plantei gazda dar frecvent se formeaza în numar mare în caz de atac puternic, înainte de uscarea plantei si spre sfârsitul perioadei de vegetatie a acesteia. Primavara oosporii germineaza si produc macroconidii în care se formeaza zoosporii, ce produc infectiile primare pe plantele tinere sau pe samulastra. Infectiile primare se pot produce si prin miceliul de rezistenta localizat în achenele infectate. Acest mod de infectie cuprinde întreaga planta si sunt infectii sistemice. Oricum s-ar produce infectia primara, pe frunze apar simptomele caracteristice iar apoi conidiofori cu conidii.Aceste conidii=microconidii se formeaza în numar mare si servesc drept organe de propagare a ciupercii pe tot parcursul perioadei de vegetatie, producând infectiile secundare. În anumite conditii de temperatura si umiditate ele germineaza si produc 7-10 zoospori biflagelati ce infecteaza frunzele si samulastra. Epidemiile de mana încep când în sol temperatura este de peste 12°C - ceea ce permite germinarea în masa a zoosporilor - si umiditatea ridicata. Infectiile secundare au loc la temperaturi de 15-18°C,umiditate mare si lumina.
Combatere. Se recomada aplicarea urmatoarelor masuri profilactice si de combatere:
Aplicarea unui asolament de lunga durata, astfel ca floarea soarelui sa nu mai revina pe acelasi teren timp de 7-8 ani. Strângerea si distrugerea tuturor resturilor ramase pe câmp.
Distrugerea samulastrei de floarea soarelui. Respectarea epocii optime de recoltat pentru a se evita scuturarea semintelor si dezvoltarea samulastrei. Folosirea de samânta numai din loturi unde s-a efectuat control
Fig. 46 - Ciclul evolutiv al ciupercii - Plasmopara helianthi
fitosanitar si unde nu s-a manifestat mana, se va evita cultivarea florii soarelui în terenuri joase, prea umede sau în terenurile infestate. Culturile semincere se vor amplasa la o distanta de 500-1000m de culturile obisnuite de floarea soarelui pentru a împiedica trecerea conidiilor de la o cultura la alta.
Tratarea semintelor de floarea soarelui folosind unul din produsele: Ostenal C75 PUS, Apron 35 SD, Galben SD în doza de 4 kg/t de samânta.
Cea mai eficienta masura pentru prevenirea si combaterea manei este crearea, introducerea si extinderea în cultura a soiurilor si hibrizilor rezistenti cum ar fi: Romsun 52, Romsun 59, Sorem 82, Felix, Florom 90, Florom 301, Florom 305.
Putegaiul alb al florii soarelui - Sclerotinia sclerotiorum
Putregaiul alb este una din cele mai raspîndite si mai pagubitoare boli ale acestei plante de cultura, în unele tari înregistrându-se pierderi de 60-90% din productie.
La noi în tara în anii cu conditii favorabile de dezvoltare a ciupercii, pagubele pot fi de 5-20% din productie.
Sclerotinia sclerotiorum este o specie polifaga ce ataca un numar considerabil de plante , peste 100 de specii din familii si genuri diferite : tutun, tomate, cartof, sfecla, castraveti, salata, fasole, mazare, crizanteme, mixandre precum si numeroase specii spontane.
Simptome. Boala se manifesta începând cu primele faze de dezvotare ale plantelor si pâna la maturitatea acestora,ciuperca atacând toate organele florii soarelui,dar mai ales baza tulpinii si radacinile.
La plantele tinere se observa o brunificare si putrezire a bazei tulpinii astfel ca plantele atacate în aceasta faza nu se mai dezvolta, cad la pamânt si mor.
La plantele mai dezvoltate este atacata baza tulpinii în regiunea coletului si radacinile.
Daca vremea este secetoasa pe suprafata organelor atacate se observa pete de decolorare, circulare sau alungite, cu zonalitati de crestere. În acest caz miceliul se dezvolta în interiorul tulpinii unde se formeaza treptat sclerotii, ce au aspectul unor formatiuni negre, de marimea boabelor de fasole.
Daca vremea este umeda, miceliul ciupercii se dezvolta la suprafata
tulpinii, alcatuind o pâsla densa, alb cenusie. (Fig. 47) În dreptul tesuturilor atacate plantele se rup usor, si chiar daca ramân întregi frunzele se vestejesc, se brunifica si în cele din urma plantele se usuca în întregime.
Fig. 47. Putregaiul florii-soarelui - Sclerotinia sclerotinorum
a - simptome pe tulpina ; b - simptome pe capitul
c- asce cu ascospori
Pe inflorescente, boala apare în iunie-august, dupa dezvoltarea completa a acestora. Atacul se manifesta prin înmuierea si putrezirea tesuturilor, începând de la locul de prindere al inflorescentei de tulpina, înspre marginea acesteia. În tesuturi precum si la suprafata lor se formeaza scleroti de forme si dimensiuni variate, în general mai mici decât cei din tulpini. Când numarul de scleroti este mare, ei se unesc în jurul semintelor formând un fagure de culoare neagra.
Achenele din calatidiile atacate ramân mici si seci, sau chiar daca formeaza miez, acesta va fi galbui sau brun, cu gust alterat si va avea o cantitate redusa de ulei de calitate inferioara.
În cazul unui atac puternic calatidiile sunt distruse în întregime, din tesuturi ramânând fibre albicioase, sfarâmicioase.
Agentul patogen. Putregaiul alb este produs de Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de By. din familia Helotiaceae, ordinul Pezizales, clasa Ascomycetes.
Miceliul ciupercii este bogat ramificat, septat, hialin, alb stralucitor si se dezvolta atât la suprafata bazei tulpinii, a radacinilor si calatidiilor, cât si intercelular în jurul cambiului si al fasciculelor conducatoare libero-lemnoase pe care le obtureaza.
În pâsla miceliana de la suprafata organelor atacate sau în interiorul tesuturilor invadate de miceliu se formeaza scleroti. Acestia sunt la început moi, de culoare alb-galbuie, apoi devin tari, negriciosi la exterior, au 0,2-0,5 si chiar 2 cm lungime si forma neregulata. În sectiune sclerotii sunt alcatuiti dintr-un cortex la exterior si structura parenchimatica în interior.
Dupa o perioada de postmaturare ce se petrece la temperaturi scazute, primavara sclerotii germineaza dând nastere la apotecii. Apoteciile sunt de culoare brun deschisa si au forma unei pâlnii cu un peduncul subtire si lung de 2-3 cm. Pe un sclerot se dezvolta una sau mai multe apotecii, captusite la interior cu un strat de asce cilindrice, maciucate,însotite de parafize filiforme.În asce se formeaza câte 8 ascospori unicelulari, ovoizi de 9-13x6,5µ. La maturitate, ascosporii sunt arucati cu putere afara din asca si transportati de curentii de aer pe alte plante unde germineaza producând noi infectii.
Ciuperca Sclerotinia sclerotiorum este facultativ parazita, deoarece în tesuturile vii ale plantelor miceliul se dezvolta ca parazit iar în tesuturile ramase în câmp, acesta are nutritie saprofita. Ciuperca nu prezinta faza conidiana.
Intensitatea atacului este favorizata de temperaturi cuprinse între 20-25°C si de precipitatii repetate în timpul primaverilor ploioase, de aceea cu cât floarea-soarelui este semanata mai devreme, cu atât atacul la radacini si tulpini este mai puternic.
În timpul perioadei de vegetatie, ciuperca se raspândeste de la o planta la alta prin miceliul uscat si farâmitat, ce poate fi transportat de curentii de aer, insecte, pasari pe alte plante sanatoase unde în conditii favorabile de temperatura si umiditate devine activ si produce noi infectii. Modul de infectie are loc prin patrunderea miceliului prin rani sau strapungerea activa a tesuturilor plantei.
Combatere. Se recomanda aplicarea urmatoarelor masuri de profilaxie si combatere : la alegerea parcelelor pentru semanat se vor evita terenurile joase si umede. În terenurile unde s-a semnalat atac se va face rotatia culturilor astfel încât floarea-soarelui sa nu revina pe aceleasi parcele timp de 4 -5 ani iar ca plante premergatoare se vor semana cereale, graminee furajere, lucerna ce nu sunt atacate de Sclerotinia sclerotiorum. Strângerea si distrugerea plantelor atacate si a resturilor vegetale ramase dupa recoltare. Efectuarea de araturi adânci de toamna prin care se îngroapa sclerotii ciupercii, împiedicându-se germinarea lor.
Aplicarea rationala a îngrasamintelor organice,în special a gunoiului de grajd, semintele destinate pentru semanat se vor recolta separat iar prin vânturarea si triorarea lor se înlatura semintele mici si usoare care ar fi capabile sa transmita boala. Tratarea semintelor care se poate face cu produse organomercurice sau cu alte fungicide. Rezultate bune se obtin si prin tratarea semintelor cu acetat de cadmiu, clorura de cadmiu, acid bismuto-ditartric, în concentratie de 1% sau prin tratamente termochimice, prin cufundarea lor timp de 10 minute în solutii fungicide încalzite la 48-50°C - aceste tratamente, pe lînga distrugerea miceliului ciupercii asigura si o mai buna germinare a semintelor. Bune rezultate dau si aplicarea de tratamente în perioada de vegetatie folosind unul din produsele: Rovral 50, Sumilex.
Se impune deasemenea introducerea si extinderea în cultura a soiurilor si hibrizilor de floarea soarelui rezistenti la atacul ciupercii: Record, Romsun 52, Romsun 53, Romsun 90, Sorem 80, s.a.
Patarea frunzelor de floarea soarelui - Septoria helianthi
Patarea frunzelor sau septorioza florii soarelui este o boala raspândita în toate zonele cu climat umed.La noi în tara se întâlneste în toate regiunile cultivatoare de floarea soarelui, provocând în anii ploiosi scaderi însemnate de recolta.
Simptome. Boala se manifesta pe frunze pe tot parcursul perioadei de vegetatie a plantei. Pe cotiledoane se observa pete mici de decolorare circulare care cu timpul capata o culoare brun închisa, având o margine bine delimitata.
Pe frunzele adevarate apar pete de marimi diferite cuprinse între 0,5-5 mm, circulare sau colturoase, marginite de nervuri. La început petele au culoare galben-brun, cu marginea bine delimitata. Primele pete apar pe frunzele de la baza tulpinii iar dupa câteva saptamâni atacul progreseaza la frunzele mijlocii si superioare. La început petele sunt mici, izolate, apoi cresc, conflueaza si ocupa portiuni mari din suprafata limbului. Frunzele devin sfarâmicioase iar cele puternic atacate se usuca în întregime si atârna de tulpina. Dezvoltarea plantelor este încetinita si se înregistreaza scaderi
apreciabile de recolta. În dreptul petelor se formeaza picnidii punctiforme, brun-negriciase, greu vizibile, grupate mai ales în dreptul petei.
Agentul patogen. Septorioza este produsa de Septoria helianthi Ell. et Kell. din familia Shaeropsidaceae, ordinul Shaeropsidales, clasa Deuteromycetes ( Fungi imperfecti).
Miceliul ciupercii este alcatuit din hife hialine,septate, bogat ramificate, ce se dezvolta în spatiile intercelulare din dreptul petelor. Pe miceliu se formeaza numeroase picnidii sferice sau usor turtite, de 90-150µ diametru, brune, prevazute la partea superioara cu o ostiola prin care sunt eliberati picnosporii.
Picnosporii care captusesc suprafata interna a picnidiei sunt hialini, filiformi de 33-70x3-3,5µ, putin curbati, cu 3-6 septe transversale.
În perioada de vegetatie boala se propaga prin picnospori. În conditii optime de temperatura si umiditate ei germineaza producând filamente de infectie. Uneori prin germinarea picnosporilor rezulta conidii secundare, asemanatoare picnosporilor care prin germinare dau noi filamente, contribuind astfel la infectarea în masa a plantelor.
De la un an la altul ciuperca rezista prin picnidiile din resturile vegetale ramase în pamânt. Primavara picnosporii germineaza de timpuriu,infectând samulastra de floarea soarelui sau frunzele tinere.
Combatere. Se recomanda : strângerea resturilor vegetale ramase în câmp si îngroparea frunzelor ramase, prin executarea araturilor adânci de toamna. Evitarea terenurilor puternic infestate. Respectarea rotatiei culturilor în cadrul asolamentului, distrugerea samulastrei de floarea soarelui, folosirea de samânta sanatoasa.
Stropirile cu zeama bordeleza 1% sau cu Zineb 0,3% dau rezultate bune, tratarea semintelor cu produse pe baza de cupru si Ostenal C75 PUS, Apron 35 SD, Galben SD în doza de 4 kg/t de samânta.
Cultivarea de soiuri si hibrizi rezistenti : Record,Romsun 52,Sorem 80, Romsun 59.
Rugina florii-soarelui Puccinia helianthi
Rugina florii-soarelui este una dintre cele mai raspândite boli ale acestei culturi. Pagubele produse variaza mult, în functie de conditiile climatice locale, de calitatea lucrarilor agrotehnice si de sensibilitatea plantelor la rugina.
Simptome. Boala se manifesta pe frunze si mai rar pe sepalele capitulului, începând din faza de plantute si pâna la sfârsitul perioadei de vegetatie a florii-soarelui.
Pe frunzele plantelor tinere si în special pe cotiledoane apar pete galbui, în dreptul carora se dezvolta picnidiile si ecidiile ciupercii. Aceasta forma de atac este putin frecventa si deseori trece neobservata. Atacul propriu-zis se manifesta mai târziu, în preajma înfloririi plantelor sau la scurt timp dupa aceasta faza. Pe frunzele de floarea-soarelui apar numeroase pustule de uredospori punctiforme sau alungite, cu diametrul de 0,5-2 mm, prafoase, risipite pe ambele fete dar mai dese pe fata inferioara. Ele sunt izolate sau, în cazul unui atac mai intens, conflueaza si ocupa portiuni mari din suprafata limbului foliar. Pustulele apar mai întâi pe frunzele de la baza, apoi pe cele mijlocii si superioare si chiar pe sepalele capitulului. Înspre toamna, printre pustulele cu uredospori se diferentiaza pustule cu teleutospori, asemanatoare ca forma si dispozitie cu cele precedente dar mai putin prafoase si de culoare brun-negricioase.
În cazul unui atac puternic, frunzele se ofilesc si se usuca, inflorescentele ramân mici, determinând scaderi însemnate de recolta.
Agentul patogen. Puccinia helianthi Schw., fam. Puccinia ceae, ord. Uredinales, cl. Basidiomycetes. Este o specie autoica, formând picnidiile, ecidiile, uredosporii si teleutosporii pe floarea-soarelui. Picnidiile se formeaza pe ambele fete ale frunzelor tinere si în ele se dezvolta picnospori mici, hialini. Ecidiile sunt de regula hipofile, cupulate, cu marginea rasfrânta si contin ecidiospori unicelulari, portocalii, sferici sau poliedrici, de 20-28 x 16-22 , cu membrana fin verucoasa. Uredosporii au forma sferica sau ovoidala lunga, sunt bruni, de 22-64 x 18-24 si au membrana fin echinulata. Teleutosporii sunt bicelulari, elipsoidali sau scurt maciucati, de 35-60 x 20-30 , rotunjiti la vârf, usor contractati la mijloc si lung pedunculati.
Dezvoltarea activa a ciupercii si extinderea bolii are loc în lunile iunie-august si este favorizata de temperaturi ridicate si umiditate mai scazuta.
Teleutosporii din frunzele atacate rezista la gerul din timpul iernii iar primavara germineaza formând epibazidii tetracelulare pe care se formeaza bazidiospori. Filamentele de germinare ale bazidiosporilor infecteaza
samulastra sau plantele tinere de floarea-soarelui pe care apar picnidii si ecidii iar mai târziu pustule de uredospori si teleutospori.
Combatere. Pentru combaterea ruginii florii-soarelui se recomanda strângerea si distrugerea resturilor vegetale ramase în câmp dupa recoltare. Aceasta lucrare se va completa prin araturi adânci prin care se îngroapa o mare parte din teleutosporii ciupercii. Samulastra se va distruge, imediat dupa formarea ei, prin prasile si discuiri.
Se va evita cultivarea florii-soarelui pe acelasi teren, mai devreme de 3-4 ani.
Se mai recomanda zonarea si cultivarea de soiuri de floarea-soarelui rezistente la rugina.
|
