BOLILE SFECLEI

BOLILE SFECLEI

10.2.1. Viroze

Mozaicul frunzelor de sfecla - Beta virus 2 syn .Marmor betae

Mozaicul frunzelor de sfecla este cea mai raspândita viroza a sfeclei, fiind cunoscuta în toate tarile europene. La noi în tara a fost semnalata în 1933 de Traian Savulescu si este frecventa în zonele în care se cultiva atât sfecla de zahar pentru industrie cât si pentru butasii seminceri.

Boala reduce productia de radacini cu circa 10% iar pe cea de samânta cu 47%.

In afara de sfecla de zahar virusul mai ataca sfecla  de nutret, sfecla rosie, spanacul precum si alte specii ale genurilor Chenopodium, Atriplex, Amaranthus, Vicia.

Simptome. La început boala se manifesta pe frunzele tinere, la câteva zile de la infectie, prin decolorarea nervurilor si aparitia unor pete circulare, reticulare sau neregulate, de culoare verde deschisa. Aceste pete se observa mai bine daca privim frunza prin transparenta.

Odata cu dezvoltarea frunzelor, forma si marimea petelor variaza foarte mult. Simptomele de mozaic se manifesta pe toata perioada de vegetatie a sfeclei, însa, în timpul verii si în conditii de temperaturi ridicate sunt mai putin evidente.Frunzele mozaicate devin asimetrice, au marginile ondulate, petiolul lor este mai scurt. De asemenea, frunzele ramân mai mici, iar în dreptul petelor clorotice parenc 20220u2020u himul frunzei este mai subtire, din cauza micsorarii stratului de celule palisadice.

In conditiile din tara noastra, procentul de zahar din radacini se reduce cu 7-17%, fata de sfecla neatacata.

Agentul patogen Agentul etiologic este Beta virus 2 Smith syn. Marmor betae Holmes

La microscopul electronic se observa sub forma de particule filamentoase flexuoase de 730 x12 µm.Temperatura de inactivare este cuprinsa între 55-60°C, temperatura la care virusul este inactivat în 10 minute. Acest virus are dilutia limita 1: 4 000 si se pastreaza ca atare în sucul extras din frunzele bolnave timp de 24-48 de ore.In frunzele infectate mentinute la - 20°C, longevitatea virusului este de 12 luni. In celulele sfeclei virusul formeaza incluziuni de forme caracteristice, de turbina sau satelit.

In perioada de vegetatie a plantei virusul se transmite prin intermediul a peste 28 de specii de afide printre care vectorii principali sunt: Myzus persicae, Aphis fabae, Macrosiphum solaniforme. Persistenta bolii de la un an la altul este asigurata prin butasii de sfecla, culturile semincere de sfecla de zahar, sfecla rosie si spanacul de toamna.

In conditiile din tara noastra primele plante infectate se observa la începutul lunii iunie,iar apoi atacul creste treptat, datorita zborului intens al insectelor vectoare în luna iulie.

Combatere. Pentru a preveni infectiile în culturile de sfecla din anul I - pentru radacini si butasi , acestea se vor amplasa la distanta de 500- 1 000 m de culturile de seminceri.

Pentru prevenirea bolii, la plantare se vor folosi butasi si samânta provenite din culturi sanatoase. Se recomanda ca toate silozurile de sfecla sa fie epuizate cât mai de timpuriu, adica atunci când temperatura nu permite activitatea afidelor iar însamântarea si plantarea butasilor sa se faca câât mai timpuriu pentru ca la zborul maxim al afidelor plantele sa fie bine dezvoltate.

10.2.2. Micoze

Făinarea sfeclei -Erysiphae betae 

Este o boală întâlnită în toată Europa fiind semnalată încă din anul 1902.La noi în tară a fost semnalată în anul 1926 si în prezent este frecventă în Câmpia Dunării, Dobrogea, Banat si Moldova unde atacă sfecla de zahăr, sfecla de nutret si sfecla sălbatică (Beta trigina).

Simptome. Atacul se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei: frunze, lujeri floriferi, flori si glomerule. (Fig. 41)

Făinarea apare pe frunze prin lunile iulie-august sub forma unei pâsle prăfoase de culoare albă, alcătuită din miceliul ciupercii si din conidiofori cu conidii. Aceste pete sunt mai frecvente pe partea superioară a frunzelor. Petele se întind putând cuprinde în scurt timp întreg limbul foliar. Cel mai

adesea sunt atacate frunzele cu crestere încetinită sau frunzele bătrâne care au viabilitate scăzută.

Fig. 41. Fainarea sfeclei

- Erysiphe betae

- frunze cu simptome

Spre sfârsitul perioadei de vegetatie se observă pe suprafata pâslei periteciile (cleistoteciile) sub forma unor puncte portocalii, apoi brun-negricioase. Frunzele sau alte organe puternic atacate se ofilesc, se îngălbenesc si se usucă.

Intensitatea atacului este mare în verile cu perioade îndelungate de secetă, care determină o scădere a rezistentei plantelor la făinare. In astfel de cazuri rădăcinile stagnează în crestere din cauza asimilatiei reduse manifestate de frunzele atacate, chiar dacă între timp cad ploi suficiente.

Agentul patogen. Făinarea este produsă de Erysiphe betae (Vanha) Welt. din familia Erysiphaceae, ordinul Perisporiales,clasa Ascomycetes.

Miceliul ciupercii este ectoparazit, superficial si albicios, ce trimite în tesuturi haustori globulosi, cu ajutorul cărora sunt absorbite substantele hrănitoare. De pe miceliu se dezvoltă conidiofori simpli hialini ce poartă terminal numeroase conidii dispuse în lanturi. Conidiile sunt unicelulare, ovale, albicioase, de 27-40x13-17µm. Temperatura si umiditatea optimă pentru germinarea conidiilor este de 25°C si respectiv 60-70% umiditate.

Periteciile (cleistoteciile) ce se formează în urma procesului sexual, sunt brun-negricioase ,au formă sferică, usor turtită la bază ele fiind prevăzute cu numerosi apendici simpli, filamentosi. In ele se formează 6-8 asce hialine cu câte 4-6 ascospori gălbui, unicelulari si ovali.

Ciuperca se răspândeste în perioada de vegetatie prin conidii iar de la un an la altul prin miceliu de rezistentă sau prin periteciile de pe frunzele rămase pe câmp.

Combatere. Pentru prevenirea bolii : lucrările agrotehnice pentru retinerea apei din sol (prasile, grăpări), trebuie să se execute cu atentie astfel ca plantele să suporte perioade de secetă si să rămână rezistente la atacurile produse de făinare , aplicarea în mod echilibrat a îngrăsămintelor.

Pentru combatere: în cazul unui atac intens se fac stropiri cu sulf muiabil 0,3-0,4%,Beromil 50 0,05%, Morestan 0,3% ; în lunile iulie si august se recomandă aplicarea de 2-3 stropiri cu fungicide sistemice (Benlate,Topsin, Derosal) în concentratii de 0,05%-1% cu 600 l/apă/ha. Primul stropit se face la aparitia primelor pete de făinare iar urmatoarele la intervale de 2-4 săptămâni,în functie de regimul de precipitatii si intensitatea atacului. Se recomandă cultivarea de soiuri rezistente cum sunt soiurile plurigerme diploide :soiul Brasov; soiuri plurigerme diplode :Românesc Poli 1, Polirom; soiuri monogerme diplode : Stupini 2M ; soiuri monogerme poliplode : Monorom. Românesc Poli Mono 519.

Putregaiul sau căderea plăntutelor de sfeclă - Pythium de baryanum 

Este una dintre cele mai păgubitoare boli ale sfeclei datorită caracterului acut care duce la distrugerea unui răsad uneori în 24 de ore.

In afară de sfeclă se întâlneste frecvent si la tomate, castraveti tutun si la alte plante din răsadnite si sere.

Simptome La sfecla de zahăr atacul se manifestă în toate fazele de vegetatie însă este mai frecvent si mai periculos în faza de germinare si răsărire a plăntutelor. (Fig. 42)

Când atacul se produce în faza de germinare a semintelor, sunt infectate si cotiledoanele în timpul cât acestea sunt încă în pământ iar plăntutele pier încă înainte de a ajunge la suprafata solului.

La plantele abia răsărite, coletul si tulpinita se brunifică, apoi se subtiază, se zbârcesc si capătă o culoare brun-negricioasă. Plăntutele atacate se ofilesc si în cele din urmă cad la pământ si putrezesc, deoarece ciuperca produce o enzimă proteolitică cu rol în putrefactie. In conditii favorabile pentru dezvoltarea agentului patogen, boala evoluează foarte rapid astfel că plăntutele pier în câteva zile.

Intr-o fază de vegetatie mai înaintată, rădăcina principală nu mai poate fi infectată, dar sunt atacate în continuare rădăcinile secundare. Din

această cauză, rădăcina principală stagnează în crestere si se înregistrează scăderi importante de recoltă.

Fig. 42. Putregaiul plantutelor - Pythium de baryanum

a - simptome pe plantute; b - simptome pe plante mature;

c- conidiofor cu conidii si oospori

Agentul patogen Boala este produsă de Pythium de baryanum Hesse, din familia Peronosporaceae, ordinul Oomycetales, clasa Phicomycetes.

De fapt putregaiul plăntutelor este produs de mai multe specii de ciuperci din genurile Aphanomyces, Fusarium, Rhizoctonia, care se propagă prin sol sau prin semintele de sfeclă, dar cel mai frecvent este agentul patogen mentionat.

Miceliul ciupercii este un sifonoplast alcătuit din filamente subtiri, hialine, neseptate, bogat ramificate, ce se dezvoltă intercelular. La capătul

filamentelor se dezvoltă conidii care prin germinare dau nastere la zoospori uniflagelati. Pe unele ramuri miceliene se dezvoltă organele sexuale ale ciupercii, oogoane globuloase si anteridii de formă alungită. In urma fecundării, rezultă un zigot apoi un oospor diploid, prevăzut cu o membrană groasă. Oosporii iernează în tesuturile atacate iar primăvara germinează formând filamente de infectie. In conditii de umezeală ridicată, ei dau nastere la zoospori care emit la rândul lor filamente ce vor produce infectii primare.

Boala poate apărea pe toate tipurile de sol dar este favorizată si se extinde mult în culturile semănate în soluri compacte si umede care formează crustă si nu oferă un pat germinativ optim astfel ca plantele să parcurgă repede primele faze de dezvoltare.

Infectia porneste întotdeauna din sol si este favorizată de umiditate mare, temperatura ridicată (20 -30°), lipsa de aerisire si desimea mare a plantelor. Infectia se produce prin răni sau prin străpungerea peretilor celulari ai tesuturilor subtiri ai plantelor.

Culturile atacate prezintă goluri mari fiind necesară în unele cazuri reînsământarea acestora.

Combatere. Se recomandă următoarele măsuri de profilaxie : se vor evita parcelele care au fost cultivate cu sfeclă în anii precedenti precum si solurile compacte, prea umede sau prea acide, pentru semănat se vor folosi seminte bine conditionate si alese din culturi sănătoase . Epoca de semănat si lucrările culturale trebuie executate astfel încât să se asigure germinarea semintelor si răsărirea plantelor într-un timp cât mai scurt, imediat după semănat se va stimula cresterea plantelor prin aplicarea de îngrăsăminte cu azot .

Putregaiul inimii sfeclei - Pleospora betae f.c. Phoma betae

Putregaiul inimii este una dintre cele mai raspândite boli ale sfeclei. În tara noastra se întâlneste aproape în toate culturile de sfecla, însa nu produce pagube însemnate decât în unii ani (T. Savulescu, 1944, 1947, 1949, 1953, I. Comes, 1959, 1961, 1972), când pierderile au ajuns la 15-40% din recolta.

Simptome. Boala se manifesta pe frunze si pe radacini, iar în culturile de seminceri apare si pe tulpinile florifere. Primele simptome se observa în lunile iunie-iulie, la frunzele tinere din centrul rozetei. Acestea se

îngalbenesc, se brunifica si se vestejesc, luând aspectul unor frunze oparite. Infectia se face prin petiolul frunzelor si se extinde treptat, din partea centrala, la frunzele de la marginea rozetei.

Pe limbul frunzelor atacate apar pete circulare cu un diametru de 1-3 cm, de culoare galbuie sau bruna deschisa, cu un punct central brun, necrotic.  Într-un stadiu mai avansat al bolii se dezvolta pe suprafata petelor numeroase picnidii sub forma unor punctisoare brune, dispuse mai mult sau mai putin regulat în cercuri concentrice. Când petele sunt numeroase ele se unesc, alcatuind zone necrotice neregulate, în dreptul carora tesuturile atacate se rup si se perforeaza.

Pe radacinile de sfecla boala se manifesta prin putrezirea treptata a acestora. Spre deosebire de putregaiul bacterian, care începe din vârful radacinilor, putregaiul "inimii sfeclei" progreseaza din centrul radacinii înspre periferia ei si de la colet spre vârful radacinii.

Aceasta forma de atac apare cu intensitate mai mare pe vreme umeda si calduroasa. În silozurile de sfecla insuficient aerisite din incinta fabricilor de zahar temperatura se ridica la 20-25^oC. În aceste conditii, putrezirea radacinilor începuta în câmp se continua în timpul depozitarii sfeclei, fiind accentuata de diferite specii de ciuperci facultative parazite: Fusarium, Penicillium, Alternaria, Rhizopus, etc.

În culturile semincere boala se manifesta prin aparitia pe tulpini si glomerule a unor puncte brune negricioase, reprezentând picnidiile ciupercii. Aceasta forma de atac este periculoasa întrucât, prin intermediul glomerulelor infectate, ciuperca se transmite de la un an la altul. Din astfel de glomerule rasar plantute cu crestere încetinita, care se brunifica si pier.

Agentul patogen. Pleospora betae Bj rling, f.c. Phoma betae Fr., fam. Pseudosphaeria-ceae, ord. Pseudosphaeriales, cl. Ascomycetes.

Miceliul din tesuturi este hialin si septat, iar pe suprafata organelor atacate se formeaza picnidii globuloase, usor turtite, afundate în substrat sau proeminente, cu membrana subtire, bruna si de dimensiuni variabile, având un diametru de 120-630 . În picnidii se formeaza numerosi picnospori unicelulari, hialini, ovali, de 6-8 x 4-5 , înglobati într-o masa gelatinoasa. Aceasta forma de picnidii poarta denumirea de Phoma betae Fr. (Fig. 43)

Periteciile, descoperite de Bj rling, se formeaza rareori în substratul atacat sau la suprafata lui. Ele sunt hemisferice, negre, de 230-340 x 150-

. În peritecii se dezvolta asce alungite cu câte 8 ascospori galbeni-bruni, multicelulari, având 19-25 lungime si 8-10 latime.

Picnosporii reprezinta organele principale de raspândire ale bolii, atât în perioada de vegetatie cât si de la un an la altul.

Boala se poate transmite si prin miceliul localizat în glomerulele de sfecla (Wiesner, 1969).

Fig. 43. Pleospora betae

a - picnidie; b - picnospori

Ciuperca Pleospora betae este un parazit de debilitate, atacând cu intensitate mai mare plantele slabite de seceta, iar în timpul toamnei radacinile de sfecla depozitate în conditii necorespunzatoare. Atacul ciupercii se manifesta mai ales pe terenurile alcaline, cu un pH = 7,2 - 7,6 si sarace în bor. Din aceasta cauza unii cercetatori (Fo x si Burgevin, 1935) apreciaza ca putregaiul inimii sfeclei este determinat de cauze fiziologice, în special de insuficienta borului din sol.

Combatere. Ca masuri de igiena culturala se recomanda însilozarea frunzelor atacate, înlaturarea si distrugerea radacinilor infectate. Pentru combaterea efectelor secetei, care determina sensibilizarea plantelor la boala, semanatul se va face cât mai devreme, evitându-se terenurile predispuse la uscaciune. Se vor evita, de asemenea, terenurile alcaline sau aplicarea de amendamente cu calciu. Pentru prevenirea putregaiului sfeclei se recomanda sa se încorporeze în sol, înainte de semanat, 20-40 kg Borax la hectar sau Borat de sodiu 10 kg la hectar, în amestec cu nisip sau cu îngrasaminte chimice.

Pentru culturile de seminceri se vor înlatura de la plantare butasii infectati. Semincerii se vor recolta la timp si se vor treiera cât mai repede, pentru a evita infectarea semintelor.

Înainte de semanat se recomanda tratarea semintelor prin prafuire sau mocirlire cu Tiradin 70, în doze de 600-800 g/100 kg seminte.

Pătarea frunzelor de sfeclă - Cercospora beticola 

Pătarea frunzelor sau cercosporioza este o boală frecventă în regiunile cu climat umed din Europa Centrală si de Nord, Asia orientală, America de Nord iar în tara noastră în aproape toate culturile de sfeclă, cu intensitate mai mare atacând în judetele : Brasov, Timis, Bihor unde se înregistrează peste 600 mm precipitatii anuale.

In afară de sfeclă, Cercospora beticola mai atacă si alte plante din fam. Chenopodiaceae cum sunt: Beta trygina, Chenopodium rubrum, Chenopodium polyspermum.

Simptome. Cercosporioza se manifestă prin lunile iunie-august aparitia pe frunze a numeroase pete izolate sau confluente. Petele au dimensiuni de 1-3 mm, sunt usor colturoase sau alungite, la început galben brunii, apoi cenusii si sunt mărginite de o dungă brun roscată. (Fig. 44)

Tesuturile din dreptul petelor sunt putin cufundate si pe suprafata lor se formează pe vreme umedă un strat subtire, alb cenusiu constituit din conidioforii cu conidiile ciupercii. Intr-un stadiu mai înaintat al bolii, tesuturile atacate se necrozează si se rup lăsând frunza ciuruită.

In cazul unui atac puternic petele sunt foarte numeroase, confluează si determină uscarea partială sau totală a frunzelor. Din cauza micsorării capacitătii de asimilatie a aparatului foliar rădăcinile de sfeclă stagnează în crestere si au un procent de zahăr mai scăzut decât cele sănătoase.

Atacul se poate manifesta si la plantele semincere, având ca efect formarea de glomerule mici, deformate sau chiar uscarea tulpinilor florifere.

Agentul patogen Boala este produsă de Cercospora beticola Sacc. din familia Dematiaceae, ordinul Hyphales, clasa Deuteromycetes (Fungi Imperfecti).

Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular în parenchimul din dreptul petelor. Pe acest miceliu se formează conidiofori care ies prin stomate. Conidioforii sunt scurti, neseptati, neramificati, bruni si grupati în fascicule strânse. Pe ei se formează conidii alungite, ascutite la vârf si rotunjite la bază, septate prin 2-5 septe transversale. Ele au lungime variabilă de 50-160µ si grosime de 3-4µ.

Fig. 44. Patarea frunzelor de sfecla - Cercospora beticolla

a - frunza cu simptome; b - conidii; c - conidiofor

In timpul verii si al toamnei, boala se răspândeste prin conidii ce se formează în scurt timp -15-18 ore, la o temperatură optimă de 26-32° si la umiditate de 60%. Acestea sunt diseminate de vânt, insecte, melci.

De la un an la altul boala se transmite prin conidiile de pe sământa infectată precum si din miceliul din resturile de pe plante bolnave.

După unii autori o sursă principală de infectie o constituie stromele conidifere din frunzele rămase în câmp, care sunt foarte rezistente la frigul din timpul iernii si formează în anul următor conidii care vor produce infectiile primare. Boala este favorizată de lipsa potasiului si a azotului din sol, care sensibilizează plantele la atacul ciupercii.

Combatere Pentru prevenire se recomandă următoarele măsuri : se va aplica asolament rational în care sfecla de zahăr sau de nutret să nu se cultive mai devreme de 4=5 ani. Pentru semănat se vor folosi seminte sănătoase, provenite din culturi neatacate. Se distrug buruienile din vecinătatea culturilor, ce pot fi atacate de Cercospora beticola. Semintele se pot trata prin prăfuire cu diferite substante (Tiradin) sau se dezinfectează prin cufundarea lor timp de 15 minute în formol 0,2%.

Se recomandă următoarele măsuri de combatere : în perioadele de invazii ale ciupercii se întrerupe irigarea culturilor mai ales dacă se face prin aspersiune.