BOLILE VIŢEI DE VIE
17.1. VIROZE
Scurt nodarea - Marmor viticola Holmes (sin. Vitis virus 1 Stranak Smith)
Boala este mult raspândita în zonele viticole din Europa si nordul Africii. În tara noastra, boala se întâlneste în plantatiile situate pe terenuri argiloase si în anii cu primaveri reci si umede.
Simptome. Plantele infectate cu acest virus prezinta lastarii slab dezvoltati, cu internodii scurte, dispuse în zig-zag. Datorita acestui fapt, frunzele apar înghesuite, lastarul luând aspectul de tufa deasa. Frunzele de pe lastarii atacati sunt mai mici decât de pe plantele sanatoase, deformate, asimetrice si cu numeroase pete clorotice. Plantele atacate au ciorchini ce prezinta fenomenul de "meiere", bobitele ramân mici si nu se matureaza.
Radacinile plantelor atacate sunt slab dezvoltate, cu aspect coraliform, iar în sectiune lemnul are o culoare rosiatica. Ca aspect general, plantele sunt mai mici ca talie, vegeteaza defectuos, diferentiindu-se de cele sanatoase.
Agentul patogen - Virusul are forma poliedrica, cristalele masurând 30 m
Transmiterea virusului se poate face prin altoire, iar în natura prin anastomozele radiculare cât si prin intermediul nematodului Xiphinema index.
Combatere. Noile plantatii vor fi amplasate pe terenuri corespunzatoare acestei plante, evitându-se solurile reci, argiloase, care retin puternic apa. Se vor întrebuinta altoi si portaltoi sanatosi; plantele furnizoare de altoi vor fi observate si marcate în timpul perioadei de vegetatie. Se vor combate nematozii din terenurile destinate a fi plantate cu vita de vie, folosindu-se preparate ca : D. D. (diclorpropan) 1.000 kg/ha sau sulfura de carbon, injectata în sol la 20-30 cm adâncime.
Mozaicul nervurian al vitei de vie - Grapevine vein mosaic virus
Aceasta viroza nu este raspândita. Ea a fost semnalata în S.U.A. (california) iar în ultimul timp si la noi în tara unde unele soiuri sunt infectate în procent de 100% (I. P o p, 1975).
Simptome. Principalul simptom este reprezentat prin îngalbenirea nervurilor principale si secundare ale frunzelor, fenomen care apare în luna mai-iunie. Deseori nervurile în totalitate se prezinta ca o retea galbuie iar tesuturile limbului prezinta pete clorotice care dau frunzei aspect de mozaic. Dezvoltarea plantelor este normala, plantele manifestând vigurozitate. Pot sa mai apara fenomene de meiere si margeluire care nu sunt absolut specifice acestei viroze.
Agentul patogen. Virusul ataca numai speciile genului Vitis. Ca planta indicatoare se foloseste soiul St. George pe care virusul formeaza pete verzui-deschis în lungul nervurilor. Agentul patogen se transmite numai prin altoire.
Combatere. Se recomanda producerea de material saditor "liber" de viroze.
17.2. MICOPLASMOZE
Îngalbenirea aurie la vita de vie (Flavescenta aurie) - Mycoplasma
Boala a capatat în ultimii ani o mare extindere producând pagube importante în vestul Europei (Franta, Germania) si în special în plantatiile de pe Valea Rinului si Moselei. Etiologia virotica a fost înlaturata în urma cercetarilor efectuate de Giannotti în anul 1969 si confirmata de Candwell în 1971 si P. Ploaie, 1973.
În tara noastra boala a fost semnalata în podgoriile Murfatlar, Valea Calugareasca, Odobesti, Minis (Rafaila si Costache, 1968).
Simptome. Plantele prezinta numai unii lastari cu simptome de flavescenta, în timp ce restul par a fi sanatosi. Frunzele lastarilor infectati se îngalbenesc partial sau total, tesuturile luând un colorit metalic, caracteristic. Atacul este însotit de o rasucire a frunzelor despre partea inferioara spre partea interioara, ulterior cazând de pe lastar în luna iulie. Spre toamna, lastarii atacati nu se lemnifica, ramân elastici, cu liberul hipertrofiat, au o coloratie verzuie si sunt pigmentati datorita petelor necrotice. Deseori acesti lastari degera în timpul iernii iar productivitatea plantelor atacate scade foarte mult.
Ciorchinii de pe lastarii atacati sunt asimetrici si au bobitele cu un procent mic de zahar; de cele mai multe ori plantele atacate, în 1-2 ani nu mai produc.
Agentul patogen. Mycoplasma se prezinta sub forma de particule pleiomorfe (heteromorfe), ovoide, alungite sau sferice, de 100-700 m în diametru. Transmiterea de la plantele bolnave la cele sanatoase se poate face prin altoire si prin cuscuta. Agentul patogen nu se poate transmite mecanic pe plante-test ierboase. În natura aceasta boala se transmite prin cicada Scaphoideus littoralis. Plantele atacate de aceasta boala manifesta o sensibilitate sporita la fainare (Uncinula necator).
Combaterea. Se recomanda scoaterea din plantatii si distrugerea prin ardere a plantelor atacate cât si a celor din scolile de vita; combaterea cicadei Scaphoideus littoralis prin tratamente cu produse adecvate.
Mana vitei de vie -Plasmopara viticola
Mana vitei de vie este originarã din America de Nord unde a fost observatã încã din anul 1834.In urma schimburilor comerciale mana a fost introdusã în Europa mai întâi în Franta unde primele infectii au fost observate în anul 1878.De aici mana s-a rãspândit cu mare rapiditate în toatã Europa determinând alãturi de filoxerã, pagube considerabile plantatiilor viticole.
La noi în tarã mana a fost observatã în 1887,în podgoriile Buzãului, dar se pare cã totusi a apãrut mai devreme, deoarece în tãrile limitrofe a fost semnalatã încã din 1881.
Mana este cea mai pãgubitoare boalã a vitei de vie, pierderile de recoltã datorate acestei boli apar nu numai în anul în care ea se manifestã cu intensitate ci si în anii urmãtori. Pierderile de recoltã pot varia de la 10% pânã la 70-80%, în functie de conditiile climatice din anul respectiv.
Simptome. Atacul de manã se manifestã pe toate organele aeriene ale vitei de vie :frunze, lãstari, cârcei, flori, ciorchini, boabe. (Fig.74)
Atacul pe frunze. Atacul de manã pe frunze este cel mai frecvent, dar nu si cel mai pãgubitor. Frunzele pot fi atacate la toate vârstele începând de când au o suprafatã de 6 cm².
Suprafata optimã pentru infectie este de 10-25 cm, adicã atunci când frunza prezintã ostiola stomatelor deschisã si pânã când îmbãtrânesc, moment în care manifestã rezistentã sporitã la manã.
Rezistenta la îmbolnavire a frunzelor bãtrâne poate fi explicatã prin hidratarea scãzutã a tesuturilor, presiunea osmoticã ridicatã, procentul mai mare de potasiu si pH-ul neutru sau alcalin pe care îl prezintã sucul celular.
Petele de manã au aspect diferit în functie de momentul când se produce infectia.
Fig. 74. Mana vitei de vie - Plasmopara viticola
Simptome de atac pe frunze
a - stadiul de pete undelemnii 1 - pe partea superioara, 2 - pe partea inferioara
b - atac avansat (necrozare); c - pete mozaicate
Primãvara petele au culoare galben-untdelemnie, au contur difuz si ating dimensiuni de la câtiva mm pânã la câtiva cm = stadiul petelor untdelemnii. Privite prin transparentã contrasteazã cu pãrtile învecinate ale frunzei ce-si pãstreazã culoarea verde - intens.
Cu timpul centrul acestor pete se brunificã, luând aspect ars = stadiul de arsuri pe frunze. In dreptul petelor, pe partea inferioarã a frunzei se constatã prezenta unui puf albicios, format din conidioforii cu conidiile ciupercii. Frunzele parazitate se desprind usor de lãstar si butucul rãmâne defoliat.
In functie de conditiile climatice - temperaturã ridicatã în jur de 20-22°C si umiditate accentuatã, ce pot determina o perioadã de incubatie foarte scurtã, faza de pete untdelemnii poate sã nu aparã, iar frunzele vor prezenta pe fata inferioarã puful albicios caracteristic.
La soiurile cu struguri rosii sau negri petele de manã sunt înconjurate de un halou visiniu, iar la cele rezistente fatã de boalã petele se necrozeazã, iau o formã colturoasã si sunt limitate ca întindere datoritã reactiilor celulare de apãrare a plantei împotriva ciupercii.
Toamna pe frunze apar pete mici si colturoase, neregulate de 1-2 mm diametru, foarte numeroase, risipite pe suprafata limbului. In dreptul lor tesuturile se brunificã, în timp ce restul frunzei rãmâne de culoare verde. Aceastã formã de atac poartã numele de pete în mozaic si în aceastã fazã ciuperca nu mai produce pe fata inferioarã a limbului conidiofori cu conidii.
Atacul pe lãstari. In acest caz boala se manifestã în anii ploiosi si mai ales pe lãstarii tineri, verzi. Se observã aparitia de pete brun rosiatice acoperite de conidiofori cu conidii, care formeazã un puf alb. Atât din cauza atacului direct pe lãstari cât si a pierderii de timpuriu a frunzelor, lãstarii nu se mai lignificã complet si neajungând la maturitate, degerã în timpul iernii. Atacul se poate manifesta si pe lãstarii mai evoluati si lignificati, sub forma unor pete alungite de culoare brun-violacee dispuse în prejma nodurilor, în dreptul cãrora scoarta este mortifiatã. Coardele atacate nu se matureazã normal iar amidonul acumulat în celule se gãseste în cantitate mai redusã decât coardele sãnãtoase.
Atacul pe cârcei. Cârceii pot fi infectati fie la vârful lor fie la punctul de ramificatie. Ei se brunificã si sunt acoperiti de puful albicios alcãtuit din conidiofori cu conidii.
Atacul pe ciorchinii tineri. Aceasta este forme cea mai gravã de atac, dar nu si cea mai frecventã. Are loc în anii foarte ploiosi, în care caz toti ciorchinii pot fi distrusi. Infectia se face prin pedunculul inflorescentelor, prin flori sau prin partea lãtitã a pedicelului de la baza boabelor. Acestia se îngãlbenesc si se acoperã de conidiofori cu conidii pe timp umed sau se usucã pe timp secetos.
Atacul pe boabe. Infectia pe boabe poate avea loc de la formarea lor pânã la pârgã. Atacul este cu atât mai pãgubitor cu cât are loc mai de timpuriu. Dupã faza în care se gãsesc boabele în momentul infectiei si dupã conditiile climatice, mana se prezintã sub douã aspecte deosebite, care poartã si denumiri diferite :
Putregaiul cenusiu al boabelor, apare pe boabele tinere, pe vreme umedã, infectia având loc în timpul înfloritului si imediat dupã înflorit. Bobitele se acoperã cu conidiofori cu conidii, deoarece ovarele tinere prezintã stomatele epidermei deschise, nesuberificate, ceea ce permite iesirea acestora la exterior. La noi în tarã putregaiul cenusiu este cel mai frecvent si produce cele mai importante pagube. Acest aspect mai este cunoscut si sub numele de "rot gris".
Putregaiul brun, apare pe boabele mai mari, când infectia se face prin peduncul si receptacul. Boabele atacate se brunificã, se zbârcesc si cad iar pe suprafata lor nu apare puful format din conidiofori cu conidii. Acest aspect parazitar întâlnit pe boabe mai dezvoltate. este cunoscut si sub numele de "rot brun".
Agentul patogen. Mana este produsã de Plasmopara viticola (B. et C) Berl. et de Toni, din familia Peronosporaceae , ordinul Oomycetales, clasa Phycomycetes.
Aparatul vegetativ al ciupercii este un sifonoplast intercelular ce trimite în celulele parazitate haustori sferici sau piriformi. Dupã o perioadã de hrãnire, ciuperca emite în afarã, prin ostiola stomatelor, prelungiri ale sifonoplastului, ramificate monopodial - conidioforii - acestia sunt hialini, cu 3-4 ramuri perpendiculare între ele, ultimele ramuri purtând numele de sterigme, de care se prind conidiile.
Aceste conidii sunt mici si se numesc microconidii (sau conidii secundare, de varã), ele sunt lat ovale sau elipsoidale, hialine, de 17-30x10-16µ si au membrana netedã si subtire. Ele se formeazã în numãr foarte mare - între 200-300, sunt usoare si servesc la propagarea ciupercii si producerea de infectii în cursul verii. Microconidiile sunt luate de curentii de aer si duse la distante mari. Ele îsi pot pãstra viabilitatea timp de 7-8 zile. Ajunse pe organele vitei de vie ele germineazã rezultând 5-8 zoospori biflagelati, reniformi, din care iau nastere filamentele de infectie ce pãtrund prin ostiola stomatelor în tesuturile plantei gazdã. Aceste infectii poartã denumirea de infectii sau contaminãri secundare.
Toamna, începând din luna august si pânã în octombrie, în frunzele cu pete de mozaic, ciuperca formeazã oogoane si anteridii iar apoi ca urmare a procesului sexual de oogamie sifonogamã apar oosporii, organe de rezistentã si de iernare ale patogenului. Oosporii sunt sferici, de culoare brunã si prevãzuti cu un endospor, un exospor si un epispor ce rezultã din resturile de citoplasmã a oogonului fecundat. Numãrul oosporilor variazã în functie de sensibilitatea soiurilor de vitã de vie fatã de manã dar si de conditiile climatice ale anului respectiv.
Primãvara oosporii germineazã la suprafata solului, îmbibat cu apã si la temperaturi de peste 10°C oosporul crapã, endosporul se alungeste si formeazã un promiceliu terminat cu o macroconidie ce contine 15-20 zoospori flagelati. Ele se mai numesc si conidii primare sau de primãvarã si prin ele se pot produce infectii primare, primãvara. Zoosporii eliberati din macroconidii, care se aflã în bãltoacele din jurul butucilor sunt proiectati pe partea inferioarã a frunzelor îsi resorb flagelii, produc filamente de infectie si pãtrund în tesuturile plantei gazdã prin ostiola stomatelor. Deoarece zoosporii germineazã esalonat, infectiile primare au loc din aprilie pânã în luna iunie. Este posibil ca oosporii sã germineze de timpuriu, înainte ca vita de vie sã intre în vegetatie, iar în acest caz, infectia primarã nu poate avea loc decât dupã ce apar organele plantei receptive la manã.
Dupã infectiile primare sau secundare urmeazã perioada de incubatie, perioadã în care ciuperca se dezvoltã intracelular, se hrãneste pe seama tesuturilor parazitate iar pe frunze apar petele untdelemnii.
Manifestarea bolii este marcatã de aparitia conidioforilor cu microconidii. Contaminãrile secundare cu ajutorul microconidiilor se pot repeta de mai multe ori în timpul perioadei de vegetatie, în functie de frecventa ploilor ce mentin picãturile de apã pe organele vitei de vie.
In anii de manã, numãrul infectiilor secundare poate ajunge la 10-15 si chiar mai mult. Atât infectia primarã cât si cea secundarã depind de o serie de factori : apa de ploaie sã stagneze în vie sau sã existe un exces de apã în sol, temperatura optimã pentru germinarea oosporilor este de 23°C, stadiul de vegetatie al vitei de vie - pentru ca infectia primarã sã aibã loc, frunzele trebuie sã aibã suprafata de cel putin 6 cm.
Intr-o infectie secundarã se disting trei faze: contaminarea - pãtrunderea tubului germinativ al zoosporilor rezultati din germinarea microconidiilor prin orificiul stomatelor, proces care are loc în proportie de 90-100% pe fata inferioarã a frunzelor; incubatia -este perioada dintre contaminare si aparitia primelor simptome de boalã ; durata incubatiei este în functie de temperaturã si în tara noastrã dureazã în medie 7 zile; aparitia conidioforilor si microconidiilor - are loc noaptea la temperatura optimã de 18-23°C.
Combatere. Se recomandã un complex de mãsuri de profilaxie si combatere : arãturi adânci,sau strângerea si arderea frunzelor cãzute toamna - pentru a se împiedica aparitia infectiilor primare. Evitarea plantãrii prea dese, legarea corectã pe spalier pentru o mai bunã aerisire, drenarea terenurilor pentru ca apa sã nu bãlteascã în vie. Pãstrarea terenului curat de buruieni pentru a se evita atmosfera umedã propice infectiilor de manã. Efectuarea la timp a tuturor lucrãrilor culturale: prasile, legat, copilit, ciupit,tãieri corecte. Aplicarea îngrãsãmintelor în mod echilibrat, evitându-se excesul de azot. Singurele metode eficace de combatere sunt tratamentele chimice, fãrã de care cultura nu poate fi realizatã. Se foloseste zeama bordelezã în diferite concentratii (0,5-1%), în functie de conditiile climatice si de faza de vegetatie a plantei. De regulã se fac patru stropiri dar în anii de manã se poate ajunge la 8-10 tratamente, fololosindu-se 500-1500 l sol la hectar. Momentele de aplicare a tratamentelor sunt prevãzute de statiile de avertizare. In afarã de zeama bordelezã se mai recomandã patru tratamente la avertizare cu oxiclorurã de cupru sau patru tratamente cu Cimoxanil + oxiclorurã de cupru sau cu produsul sintetic Ridomil 25 care are actiune preventivã si curativã. O mãsurã eficace este si folosirea de port altoi care sã sporeascã rezistenta altoiului la manã cum sunt : Vitis riparia, Vitis berlandieri si Vitis labrusca.
Se recomandã crearea si folosirea de soiuri rezistente la manã : Triumf, Negru vârtos, s.a. Dintre soiurile de masã si de vin sunt mai sensibile la atacul de manã: Afuz-Ali, Muscat Hamburg, Cardinal, Riesling Ialian, Feteascã regalã, Feteascã albã.
Fãinarea vitei de vie - Uncinula necator
Fãinarea vitei de vie sau oidium -ul este o boalã originarã din America de Nord. In Anglia, a fost semnalatã în 1845,de unde apoi s-a rãspândit în toate tãrile europene.
La noi în tarã a fost semnalatã în 1851. Astãzi se întâlneste în podgoriile din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, uneori putând depãsi pierderile produse de manã.
Simptome. Sunt atacate toate organele vitei de vie: frunze, lãstari ierbacei, ciorchini, boabe, din primãvarã pânã toamna târziu. (Fig. 75)
Fig. 75. Fainarea vitei de vie - Uncinula necator
a - atac pe frunze; b - atac pe ciorchini
Pe frunzele bolnave se observã o pâslã albicioasã, constituitã din miceliul ciupercii, formând petele mai mult sau mai putin întinse, pe ambele fete ale limbului. Sub pâsla de miceliu, tesuturile bolnave sunt brunificate, necrozate. Frunzele atacate îsi rãsucesc marginile în sus, se usucã si rãmân prinse de coarde.
Pe lãstari nelignificati, se observã aceleasi pete albicioase, uneori pulverulente. Lãstarii sunt opriti din crestere, frunzele se încretesc, aceastã formã de atac fiind denumitã si "drapel", dupã aspectul pe care îl prezintã.
Pe lãstarii lignificati, se observã numai pete brun roscate.
Atacul pe flori, este foarte grav dar se manifestã destul de rar. Florile atacate se brunificã si se usucã.
Pe ciorchini, atacul este frecvent si pãgubitor. Boabele sunt atacate în toate fazele de dezvoltare. Ele sunt acoperite de o pâslã albicioasã sub care pielita bobului se necrozeazã si crapã continutul se scurge si sâmburii devin aparenti. In atacuri puternice, toate boabele sunt crãpate iar ciorchinii distrusi în totalitate emanã de la distantã un miros de mucegai.
Cãtre sfârsitul verii pe organele atacate apar niste puncte negre, care sunt periteciile ciupercii.
Agentul patogen. Fãinarea vitei de vie este produsã de Uncinula necator (Schw.) Burr., din familia Erysiphaceae, ordinul Perisporiales, clasa Ascomycetes.
Miceliul ciupercii este ectoparazit, iar ca organe de fixare prezintã apresori din dreptul cãrora se diferentiazã haustori în formã de balonase, care pãtrund în celulele epidermice.
Pe miceliu se formeazã conidioforii ciupercii care sunt simpli, putin flexuosi la bazã si poartã lanturi scurte de conidii. Conidiile mature sunt elipsoidale, gãlbui, ele rãspândesc ciuperca în perioada de vegetatie - aceastã formã conidianã a ciupercii este cunoscutã sub numele de Oidium tuckeri.
Cãtre sfârsitul verii pe organele atacate se formeazã peritecii (cleistotecii), la început gãlbui apoi negricioase, sferice cu perete subtire parenchimatic. Ele sunt prevãzute cu apendici lungi, de 3-7 ori mai lungi decât diametrul periteciei si rãsuciti spre vârf în formã de cârjã sau în spiralã. In peritecii se formeazã mai multe asce ovoide cu câte 4-6 ascospori, elipsoidali hialini si unicelulari.
Ciuperca ierneazã sub formã de miceliu de rezistentã în scoartã si în mugurii lãstarilor infectati sau sub formã de peritecii.
Primãvara miceliul intrã în activitate, odatã cu pornirea în vegetatie a vitei de vie, pe miceliu se diferentiazã conidiofori cu conidii prin care se fac infectiile primare. Pe parcursul perioadei de vegetatie, ciuperca se rãspândeste prin conidii care produc infectii secundare.
Cercetãrile au arãtat cã ascosporii au rol redus în infectiile de primãvarã deoarece ,în conditiile din tara noastrã, ei ajung la maturitate toamna, iar cei care nu se degradeazã pânã primãvara, nu-si mai pãstreazã viabilitatea.
Boala este favorizatã de temperaturi ridicate, în jur de 20-25°C, când perioada de incubatie este între 7-10 zile, mai ales în perioadele de secetã.
Dupã ce s-au produs infectiile, evolutia bolii este favorizatã de temperaturi cuprinse între 18 -25°C,si de umiditatea moderatã a aerului, cuprinsã între 50-80%, când atacul pe ciorchine si boabe produce pagube forte mari.
Ploile abundente împiedicã evolutia bolii pe de o parte deoarece conidiile nu germineazã în picãturile de apã si pe de altã parte este împiedicatã evolutia bolii prin " spãlarea" conidiilor.
Deseori în naturã, se observã hiperparazitismul ciupercii Cicinnobolus cesatii care distruge miceliul si conidiile de Oidium.
Combatere. Se recomandã urmãtoarele mãsuri de profilaxie : pentru a reduce sursa de infectie din plantatie, se recomandã ca lãstarii atacati sã fie distrusi prin ardere, iar butucii puternic infectati ce constituie focare de infectie, vor fi scosi si arsi, aplicarea corectã a lucrãrilor de întretinere: tãiat, legat, prãsit, combaterea buruienilor. Aplicarea corectã a îngrãsãmintelor evitându-se excesul de azot. Se recomandã urmãtoarele mãsuri de combatere chimicã : înainte de pornirea în vegetatie, plantele vor fi stropite cu zeamã sulfocalcicã sau Dibutox 1-1,5%. dupã pornirea în vegetatie când lãstarii au câtiva cm plantele se prãfuiesc cu sulf pulbere; al doilea prãfuit se executã înainte de înflorire sau chiar în timpul înfloritului iar al treilea se face pe ciorchini, când bobitele sunt mici, continuându-se pânã acestea ajung în pârg. Prãfuirile cu sulf trebuie fãcute dupã ce roua s-a ridicat pentru a evita aparitia arsurilor pe frunze iar în caz de temperaturi ridicate se va prãfui solul de la baza butucilor. Tratamente curative cu Karathan 0,04-0,08%, Morestan 0,04-0,05% sau cu fungicide sistemice pe bazã de Benomyl cât cu diferiti tiofanati. Se recomandã cultivarea de soiuri de vitã de vie rezistente. Soiurile de vitã de vie cu pielita boabelor subtiri, cu ciorchine de boabe dese si albe sunt mai sensibile decât cele cu boabe cu pielita groasã si coloratã. Soiuri sensibile: Riesling Italian, Muscat Ottonel, Cabernet Sauvignon, Grasã de Cotnari, Feteascã albã. Soiuri rezistente: Select, Traminer roz, etc.
Putregaiul cenusiu al strugurilor - Botryotinia fuckeliana
Putregaiul cenusiu al strugurilor este rãspândit în toate tãrile unde se cultivã vita de vie, manifestându-se cu intensitate în toamnele ploioase, când pagubele pot fi deosebit de mari.
In tara noastrã se întâlneste în toate podgoriile, frecventa si intensitatea atacului, variind în functie de precipitatiile din perioade de coacere a strugurilor; în unii ani, în unele podgorii pagubele s-au ridicat la 70-80% din recoltã.
Boala este frecventã la strugurii de masã, în timpul depozitãrii si transportului precum si în serele de fortat vitele altoite precum si în pepinierele viticole.
Simptome. Ciuperca atacã frunzele, lãstarii tineri ciorchinii si boabele. (Fig. 76) Pe frunze si lãstari, boala nu se întâlneste prea des în vii si nu produce pagube. Aceastã formã de atac este prezentã în serele de fortat vite altoite si în pepiniere.
Fig. 76. Putregaiul cenusiu al strugurilor - Botryotinia fuckeliana
Pe frunze apar pete, la început gãlbui apoi ruginii sau rosiatice. In dreptul lor se dezvoltã mai târziu un mucegai cenusiu format din sporulatiile ciupercii. Frunzele atacate se rãsucesc si cad. Pe lãstari infectia începe de la noduri, unde tesuturile sunt acoperite cu un mucegai cenusiu caracteristic.
Atacul început în serele de fortat poate continua si în scolile de vite, unde ciuperca împiedicã dezvoltarea normalã a fruzulitelor, a lãstarilor si distruge calusul ce sudeazã altoiul de portaltoi.
In plantatiile tinere sau pe rod sunt atacati ciorchinii, coardele si lãstarii zdrobiti de loviturile mecanice (grindinã, insecte), miceliul si conidiile constituind o puternicã sursã de infectie a strugurilor, spre toamnã.
Cel mai frecvent si pãgubitor atac este cel de pe ciorchinii de strugure cu boabele mature. Acestea prezintã maximã receptivitate când sucul celular are un procent de zahãr cuprins între 16-22%.Boabele atacate au la început culoare galben deschis sau violacee, se înmoaie, crapã si sunt acoperite de un mucegai cenusiu ce se întinde de la o boabã la alta, putând cuprinde ciorchinele în întregime. Boabele atacate putrezesc si se desprind usor de pe pedunculi.
In urma secretãrii de cãtre parazit a oxidazelor, substantele aromatice si colorante din boabe sunt distruse, nemaiputându-se obtine vinuri rosii. Din strugurii atacati se obtin vinuri slabe, cu procent scãzut de alcool si greu de conservat, supuse îmbolnãvirilor (casare, bãlosire).
Dacã intervine o perioadã secetoasã, ciorchinii se usucã iar boabele pe care se dezvoltã si alte ciuperci saprofite se mumifiazã. Boala este favorizatã de întepãturile insectelor Cochylis si Eudemis, de prezenta rãnilor produse de grindinã, cât si de crãparea bobitelor ajunse în pârg, fenomen întâlnit frecvent în timpul ploilor de toamnã.
Sunt cazuri când, pe timp cald si uscat, în plantatiile însorite si bine aerisite, la suprafata boabelor nu mai apar conidioforii ciupercii ,pielita boabelor se stafideste, se acumuleazã mult zahãr deoarece miceliul consumã o cantitate de apã din boabe. Mustul obtinut are gust specific si aromã plãcutã iar vinurile sunt licoroase si tari. Aceastã formã de manifestare se numeste "putregai nobil". Acest caz, desi este dorit de viticultori scade productia cu 40%.
Aceastã formã de manifestare se întâlneste în unele regiuni din Franta (Bordeaux, Champagne) cât si pe valea Rinului iar în unele toamne secetoase, pe coline expuse insolatiei puternice se constatã acelasi fenomen si la podgoriile din tara noastrã obtinându-se vinuri licoroase din soiurile Grasã de Cotnari, Tãmâioasã românesc.
Agentul patogen. Putregaiul cenusiu al strugurilor este produs de Botryotinia fuckeliana (De By.) Wheltz sin Sclerotinia fuckeliana, familia Helotiaceae, ordinul Pezizales, clasa Ascomycetes.
Miceliul ciupercii poate trãi ca parazit sau sparofit pe diverse substraturi organice. Miceliul este format din filamente septate, bogat ramificate de culoare brunã, lipsite de haustori. Pe miceliu se formeazã conidiofori dispusi în tufe. Conidioforii sunt lungi, destul de grosi septati,
ramificati, bruni la bazã si din ce în ce mai decolorati spre vârf, unde sunt aproape hialini.
In partea superioarã conidioforii se ramificã monopodial prezentând câte 2,4 ramuri laterale la capãtul cãrora pe sterigme scurte se formeazã conidii dispuse în formã de ciorchine. Conidiile sunt unicelulare, ovale sau elipsoidale ,de culoare brun olivacee, cu membranã dublã. Forma conidianã a ciupercii se numeste Botrytis fuckeliana. Conidiile germineazã usor în sucul zaharat de pe boabe iar filamentele rezultate pãtrund în tesuturi, producând infectii.
Pe frunzele de vitã cãzute, pe ciorchini si lãstarii uscati, se formeazã primãvara urmãtoare numerosi scleroti mici (microscleroti), negri, tari, neregulati ca formã. In urma germinãrii sclerotilor se formeazã conidii sau apotecii cu asce si ascospori (mai rar). Apoteciile sunt lung pedunculate, în formã de pâlnie si se formeazã mai rar în anumite conditii. In asce se formeazã 8 ascospori unicelulari, elipsoidali, hialini. Forma cu scleroti poartã numele Sclerotium durum.
Ciuperca ierneazã sub formã de scleroti si miceliu de rezistentã pe lãstarii atacati si coardele atacate, de asemenea si conidiile sunt rezistente la temperaturi scãzute. Primãvara, din scleroti sau din conidii rezulta filamente miceliene pe care se formeazã conidiofori cu conidii. Conidiile propagã ciuperca în cursul perioadei de vegetatie. Filamentele de germinatie pãtrund activ prin cuticulã sau pasiv prin rãni produse de grindinã, sau de insecte dãunãtoare vitei de vie.
Temperatura optimã de dezvoltare a ciupercii este cuprinsã între 22-24°C când perioadea de incubatie este extrem de scurtã (de douã zile),ceea ce explicã pagubele foarte mari pe care le produce ciuperca în toamnele ploioase si cãlduroase.
Combatere. Se recomandã urmãtoarele mãsuri de profilaxie si combatere : în toamnele ploioase se recomandã culesul viei de timpuriu, înainte ca putregaiul sã producã pagube. Se evitã umiditatea excesivã din zona ciorchinilor prin defolieri de la baza lastarilor,prin copilit si cârnit la timp. Combaterea insectelor dãunãtoare vitei de vie, tratamente chimice : cu produse pe bazã de Captan, Faltan,în concentratie de 0,2%,care trebuiesc facute cu cel putin 10-14 zile înainte de recoltare, pentru ca aceste produse sã nu ajungã în must.Tratamentele cu fungicide sistemice sunt mai bune, deoarece înlãturã acest neajuns. Aplicarea primului tratament se face dupã
înflorit, al doilea în momentul formãrii ciorchinelui si al treilea la coacerea în pârg cu Benlate, Fundazol, Derosal sau tiofanat de metil si etil.
Se recomandã cultivarea de soiuri rezistente cum sunt: Coarnã neagrã tãmâioasã, Codanã, Cabernet Sauvignion. Foarte sensibile sunt soiurile cu pielita subtire si boabe dese cum sunt : Aligote, Feteascã albã, Riesling italian, Grasã de Cotnari, Galbenã de Odobesti.
|
