BOLILE VIŢEI DE VIE
17.1. VIROZE
Scurt nodarea - Marmor viticola Holmes (sin. Vitis virus 1 Stranak Smith)
Boala este mult raspândita în zonele viticole din Europa si nordul Africii. În tara noastra, boala se întâlneste în plantatiile situate pe terenuri argiloase si în anii cu primaveri reci si umede.
Simptome. Plantele infectate cu acest virus prezinta lastarii slab dezvoltati, cu internodii scurte, dispuse în zig-zag. Datorita acestui fapt, frunzele apar înghesuite, lastarul luând aspectul de tufa deasa. Frunzele de pe lastarii atacati sunt mai mici decât de pe plantele sanatoase, deformate, asimetrice si cu numeroase pete clorotice. Plantele atacate au ciorchini ce prezinta fenomenul de "meiere", bobitele ramân mici si nu se matureaza.
Radacinile plantelor atacate sunt slab dezvoltate, cu aspect coraliform, iar în sectiune lemnul are o culoare rosiatica. Ca aspect general, plantele sunt mai mici ca talie, vegeteaza defectuos, diferentiindu-se de cele sanatoase.
Agentul patogen - Virusul are forma poliedrica, cristalele masurând 30 m
Transmiterea virusului se poate face prin altoire, iar în natura prin anastomozele radiculare cât si prin intermediul nematodului Xiphinema index.
Combatere. Noile plantatii vor fi amplasate pe terenuri corespunzatoare acestei plante, evitându-se solurile reci, argiloase, care retin puternic apa. Se vor întrebuinta altoi si portaltoi sanatosi; plantele furnizoare de altoi vor fi observate si marcate în timpul perioadei de vegetatie. Se vor combate nematozii din terenurile destinate a fi plantate cu vita de vie, folosindu-se preparate ca : D. D. (diclorpropan) 1.000 kg/ha sau sulfura de carbon, injectata în sol la 20-30 cm adâncime.
Mozaicul nervurian al vitei de vie - Grapevine vein mosaic virus
Aceasta viroza nu este raspândita. Ea a fost semnalata în S.U.A. (california) iar în ultimul timp si la noi în tara unde unele soiuri sunt infectate în procent de 100% (I. P o p, 1975).
Simptome. Principalul simptom este reprezentat prin îngalbenirea nervurilor principale si secundare ale frunzelor, fenomen care apare în luna mai-iunie. Deseori nervurile în totalitate se prezinta ca o retea galbuie iar tesuturile limbului prezinta pete clorotice care dau frunzei aspect de mozaic. Dezvoltarea plantelor este normala, plantele manifestând vigurozitate. Pot sa mai apara fenomene de meiere si margeluire care nu sunt absolut specifice acestei viroze.
Agentul patogen. Virusul ataca numai speciile genului Vitis. Ca planta indicatoare se foloseste soiul St. George pe care virusul formeaza pete verzui-deschis în lungul nervurilor. Agentul patogen se transmite numai prin altoire.
Combatere. Se recomanda producerea de material saditor "liber" de viroze.
17.2. MICOPLASMOZE
Îngalbenirea aurie la vita de vie (Flavescenta aurie) - Mycoplasma
Boala a capatat în ultimii ani o mare extindere producând pagube importante în vestul Europei (Franta, Germania) si în special în plantatiile de pe Valea Rinului si Moselei. Etiologia virotica a fost înlaturata în urma cercetarilor efectuate de Giannotti în anul 1969 si confirmata de Candwell în 1971 si P. Ploaie, 1973.
În tara noastra boala a fost semnalata în podgoriile Murfatlar, Valea Calugareasca, Odobesti, Minis (Rafaila si Costache, 1968).
Simptome. Plantele prezinta numai unii lastari cu simptome de flavescenta, în timp ce restul par a fi sanatosi. Frunzele lastarilor infectati se îngalbenesc partial sau total, tesuturile luând un colorit metalic, caracteristic. Atacul este însotit de o rasucire a frunzelor despre partea inferioara spre partea interioara, ulterior cazând de pe lastar în luna iulie. Spre toamna, lastarii atacati nu se lemnifica, ramân elastici, cu liberul hipertrofiat, au o coloratie verzuie si sunt pigmentati datorita petelor necrotice. Deseori acesti lastari degera în timpul iernii iar productivitatea plantelor atacate scade foarte mult.
Ciorchinii de pe lastarii atacati sunt asimetrici si au bobitele cu un procent mic de zahar; de cele mai multe ori plantele atacate, în 1-2 ani nu mai produc.
Agentul patogen. Mycoplasma se prezinta sub forma de particule pleiomorfe (heteromorfe), ovoide, alungite sau sferice, de 100-700 m în diametru. Transmiterea de la plantele bolnave la cele sanatoase se poate face prin altoire si prin cuscuta. Agentul patogen nu se poate transmite mecanic pe plante-test ierboase. În natura aceasta boala se transmite prin cicada Scaphoideus littoralis. Plantele atacate de aceasta boala manifesta o sensibilitate sporita la fainare (Uncinula necator).
Combaterea. Se recomanda scoaterea din plantatii si distrugerea prin ardere a plantelor atacate cât si a celor din scolile de vita; combaterea cicadei Scaphoideus littoralis prin tratamente cu produse adecvate.
Mana vitei de vie -Plasmopara viticola
Mana vitei de vie este originară din America de Nord unde a fost observată încă din anul 1834.In urma schimburilor comerciale mana a fost introdusă în Europa mai întâi în Franta unde primele infectii au fost observate în anul 1878.De aici mana s-a răspândit cu mare rapiditate în toată Europa determinând alături de filoxeră, pagube considerabile plantatiilor viticole.
La noi în tară mana a fost observată în 1887,în podgoriile Buzăului, dar se pare că totusi a apărut mai devreme, deoarece în tările limitrofe a fost semnalată încă din 1881.
Mana este cea mai păgubitoare boală a vitei de vie, pierderile de recoltă datorate acestei boli apar nu numai în anul în care ea se manifestă cu intensitate ci si în anii următori. Pierderile de recoltă pot varia de la 10% până la 70-80%, în functie de conditiile climatice din anul respectiv.
Simptome. Atacul de mană se manifestă pe toate organele aeriene ale vitei de vie :frunze, lăstari, cârcei, flori, ciorchini, boabe. (Fig.74)
Atacul pe frunze. Atacul de mană pe frunze este cel mai frecvent, dar nu si cel mai păgubitor. Frunzele pot fi atacate la toate vârstele începând de când au o suprafată de 6 cm˛.
Suprafata optimă pentru infectie este de 10-25 cm, adică atunci când frunza prezintă ostiola stomatelor deschisă si până când îmbătrânesc, moment în care manifestă rezistentă sporită la mană.
Rezistenta la îmbolnavire a frunzelor bătrâne poate fi explicată prin hidratarea scăzută a tesuturilor, presiunea osmotică ridicată, procentul mai mare de potasiu si pH-ul neutru sau alcalin pe care îl prezintă sucul celular.
Petele de mană au aspect diferit în functie de momentul când se produce infectia.
Fig. 74. Mana vitei de vie - Plasmopara viticola
Simptome de atac pe frunze
a - stadiul de pete undelemnii 1 - pe partea superioara, 2 - pe partea inferioara
b - atac avansat (necrozare); c - pete mozaicate
Primăvara petele au culoare galben-untdelemnie, au contur difuz si ating dimensiuni de la câtiva mm până la câtiva cm = stadiul petelor untdelemnii. Privite prin transparentă contrastează cu părtile învecinate ale frunzei ce-si păstrează culoarea verde - intens.
Cu timpul centrul acestor pete se brunifică, luând aspect ars = stadiul de arsuri pe frunze. In dreptul petelor, pe partea inferioară a frunzei se constată prezenta unui puf albicios, format din conidioforii cu conidiile ciupercii. Frunzele parazitate se desprind usor de lăstar si butucul rămâne defoliat.
In functie de conditiile climatice - temperatură ridicată în jur de 20-22°C si umiditate accentuată, ce pot determina o perioadă de incubatie foarte scurtă, faza de pete untdelemnii poate să nu apară, iar frunzele vor prezenta pe fata inferioară puful albicios caracteristic.
La soiurile cu struguri rosii sau negri petele de mană sunt înconjurate de un halou visiniu, iar la cele rezistente fată de boală petele se necrozează, iau o formă colturoasă si sunt limitate ca întindere datorită reactiilor celulare de apărare a plantei împotriva ciupercii.
Toamna pe frunze apar pete mici si colturoase, neregulate de 1-2 mm diametru, foarte numeroase, risipite pe suprafata limbului. In dreptul lor tesuturile se brunifică, în timp ce restul frunzei rămâne de culoare verde. Această formă de atac poartă numele de pete în mozaic si în această fază ciuperca nu mai produce pe fata inferioară a limbului conidiofori cu conidii.
Atacul pe lăstari. In acest caz boala se manifestă în anii ploiosi si mai ales pe lăstarii tineri, verzi. Se observă aparitia de pete brun rosiatice acoperite de conidiofori cu conidii, care formează un puf alb. Atât din cauza atacului direct pe lăstari cât si a pierderii de timpuriu a frunzelor, lăstarii nu se mai lignifică complet si neajungând la maturitate, degeră în timpul iernii. Atacul se poate manifesta si pe lăstarii mai evoluati si lignificati, sub forma unor pete alungite de culoare brun-violacee dispuse în prejma nodurilor, în dreptul cărora scoarta este mortifiată. Coardele atacate nu se maturează normal iar amidonul acumulat în celule se găseste în cantitate mai redusă decât coardele sănătoase.
Atacul pe cârcei. Cârceii pot fi infectati fie la vârful lor fie la punctul de ramificatie. Ei se brunifică si sunt acoperiti de puful albicios alcătuit din conidiofori cu conidii.
Atacul pe ciorchinii tineri. Aceasta este forme cea mai gravă de atac, dar nu si cea mai frecventă. Are loc în anii foarte ploiosi, în care caz toti ciorchinii pot fi distrusi. Infectia se face prin pedunculul inflorescentelor, prin flori sau prin partea lătită a pedicelului de la baza boabelor. Acestia se îngălbenesc si se acoperă de conidiofori cu conidii pe timp umed sau se usucă pe timp secetos.
Atacul pe boabe. Infectia pe boabe poate avea loc de la formarea lor până la pârgă. Atacul este cu atât mai păgubitor cu cât are loc mai de timpuriu. După faza în care se găsesc boabele în momentul infectiei si după conditiile climatice, mana se prezintă sub două aspecte deosebite, care poartă si denumiri diferite :
Putregaiul cenusiu al boabelor, apare pe boabele tinere, pe vreme umedă, infectia având loc în timpul înfloritului si imediat după înflorit. Bobitele se acoperă cu conidiofori cu conidii, deoarece ovarele tinere prezintă stomatele epidermei deschise, nesuberificate, ceea ce permite iesirea acestora la exterior. La noi în tară putregaiul cenusiu este cel mai frecvent si produce cele mai importante pagube. Acest aspect mai este cunoscut si sub numele de "rot gris".
Putregaiul brun, apare pe boabele mai mari, când infectia se face prin peduncul si receptacul. Boabele atacate se brunifică, se zbârcesc si cad iar pe suprafata lor nu apare puful format din conidiofori cu conidii. Acest aspect parazitar întâlnit pe boabe mai dezvoltate. este cunoscut si sub numele de "rot brun".
Agentul patogen. Mana este produsă de Plasmopara viticola (B. et C) Berl. et de Toni, din familia Peronosporaceae , ordinul Oomycetales, clasa Phycomycetes.
Aparatul vegetativ al ciupercii este un sifonoplast intercelular ce trimite în celulele parazitate haustori sferici sau piriformi. După o perioadă de hrănire, ciuperca emite în afară, prin ostiola stomatelor, prelungiri ale sifonoplastului, ramificate monopodial - conidioforii - acestia sunt hialini, cu 3-4 ramuri perpendiculare între ele, ultimele ramuri purtând numele de sterigme, de care se prind conidiile.
Aceste conidii sunt mici si se numesc microconidii (sau conidii secundare, de vară), ele sunt lat ovale sau elipsoidale, hialine, de 17-30x10-16µ si au membrana netedă si subtire. Ele se formează în număr foarte mare - între 200-300, sunt usoare si servesc la propagarea ciupercii si producerea de infectii în cursul verii. Microconidiile sunt luate de curentii de aer si duse la distante mari. Ele îsi pot păstra viabilitatea timp de 7-8 zile. Ajunse pe organele vitei de vie ele germinează rezultând 5-8 zoospori biflagelati, reniformi, din care iau nastere filamentele de infectie ce pătrund prin ostiola stomatelor în tesuturile plantei gazdă. Aceste infectii poartă denumirea de infectii sau contaminări secundare.
Toamna, începând din luna august si până în octombrie, în frunzele cu pete de mozaic, ciuperca formează oogoane si anteridii iar apoi ca urmare a procesului sexual de oogamie sifonogamă apar oosporii, organe de rezistentă si de iernare ale patogenului. Oosporii sunt sferici, de culoare brună si prevăzuti cu un endospor, un exospor si un epispor ce rezultă din resturile de citoplasmă a oogonului fecundat. Numărul oosporilor variază în functie de sensibilitatea soiurilor de vită de vie fată de mană dar si de conditiile climatice ale anului respectiv.
Primăvara oosporii germinează la suprafata solului, îmbibat cu apă si la temperaturi de peste 10°C oosporul crapă, endosporul se alungeste si formează un promiceliu terminat cu o macroconidie ce contine 15-20 zoospori flagelati. Ele se mai numesc si conidii primare sau de primăvară si prin ele se pot produce infectii primare, primăvara. Zoosporii eliberati din macroconidii, care se află în băltoacele din jurul butucilor sunt proiectati pe partea inferioară a frunzelor îsi resorb flagelii, produc filamente de infectie si pătrund în tesuturile plantei gazdă prin ostiola stomatelor. Deoarece zoosporii germinează esalonat, infectiile primare au loc din aprilie până în luna iunie. Este posibil ca oosporii să germineze de timpuriu, înainte ca vita de vie să intre în vegetatie, iar în acest caz, infectia primară nu poate avea loc decât după ce apar organele plantei receptive la mană.
După infectiile primare sau secundare urmează perioada de incubatie, perioadă în care ciuperca se dezvoltă intracelular, se hrăneste pe seama tesuturilor parazitate iar pe frunze apar petele untdelemnii.
Manifestarea bolii este marcată de aparitia conidioforilor cu microconidii. Contaminările secundare cu ajutorul microconidiilor se pot repeta de mai multe ori în timpul perioadei de vegetatie, în functie de frecventa ploilor ce mentin picăturile de apă pe organele vitei de vie.
In anii de mană, numărul infectiilor secundare poate ajunge la 10-15 si chiar mai mult. Atât infectia primară cât si cea secundară depind de o serie de factori : apa de ploaie să stagneze în vie sau să existe un exces de apă în sol, temperatura optimă pentru germinarea oosporilor este de 23°C, stadiul de vegetatie al vitei de vie - pentru ca infectia primară să aibă loc, frunzele trebuie să aibă suprafata de cel putin 6 cm.
Intr-o infectie secundară se disting trei faze: contaminarea - pătrunderea tubului germinativ al zoosporilor rezultati din germinarea microconidiilor prin orificiul stomatelor, proces care are loc în proportie de 90-100% pe fata inferioară a frunzelor; incubatia -este perioada dintre contaminare si aparitia primelor simptome de boală ; durata incubatiei este în functie de temperatură si în tara noastră durează în medie 7 zile; aparitia conidioforilor si microconidiilor - are loc noaptea la temperatura optimă de 18-23°C.
Combatere. Se recomandă un complex de măsuri de profilaxie si combatere : arături adânci,sau strângerea si arderea frunzelor căzute toamna - pentru a se împiedica aparitia infectiilor primare. Evitarea plantării prea dese, legarea corectă pe spalier pentru o mai bună aerisire, drenarea terenurilor pentru ca apa să nu băltească în vie. Păstrarea terenului curat de buruieni pentru a se evita atmosfera umedă propice infectiilor de mană. Efectuarea la timp a tuturor lucrărilor culturale: prasile, legat, copilit, ciupit,tăieri corecte. Aplicarea îngrăsămintelor în mod echilibrat, evitându-se excesul de azot. Singurele metode eficace de combatere sunt tratamentele chimice, fără de care cultura nu poate fi realizată. Se foloseste zeama bordeleză în diferite concentratii (0,5-1%), în functie de conditiile climatice si de faza de vegetatie a plantei. De regulă se fac patru stropiri dar în anii de mană se poate ajunge la 8-10 tratamente, fololosindu-se 500-1500 l sol la hectar. Momentele de aplicare a tratamentelor sunt prevăzute de statiile de avertizare. In afară de zeama bordeleză se mai recomandă patru tratamente la avertizare cu oxiclorură de cupru sau patru tratamente cu Cimoxanil + oxiclorură de cupru sau cu produsul sintetic Ridomil 25 care are actiune preventivă si curativă. O măsură eficace este si folosirea de port altoi care să sporească rezistenta altoiului la mană cum sunt : Vitis riparia, Vitis berlandieri si Vitis labrusca.
Se recomandă crearea si folosirea de soiuri rezistente la mană : Triumf, Negru vârtos, s.a. Dintre soiurile de masă si de vin sunt mai sensibile la atacul de mană: Afuz-Ali, Muscat Hamburg, Cardinal, Riesling Ialian, Fetească regală, Fetească albă.
Făinarea vitei de vie - Uncinula necator
Făinarea vitei de vie sau oidium -ul este o boală originară din America de Nord. In Anglia, a fost semnalată în 1845,de unde apoi s-a răspândit în toate tările europene.
La noi în tară a fost semnalată în 1851. Astăzi se întâlneste în podgoriile din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, uneori putând depăsi pierderile produse de mană.
Simptome. Sunt atacate toate organele vitei de vie: frunze, lăstari ierbacei, ciorchini, boabe, din primăvară până toamna târziu. (Fig. 75)
Fig. 75. Fainarea vitei de vie - Uncinula necator
a - atac pe frunze; b - atac pe ciorchini
Pe frunzele bolnave se observă o pâslă albicioasă, constituită din miceliul ciupercii, formând petele mai mult sau mai putin întinse, pe ambele fete ale limbului. Sub pâsla de miceliu, tesuturile bolnave sunt brunificate, necrozate. Frunzele atacate îsi răsucesc marginile în sus, se usucă si rămân prinse de coarde.
Pe lăstari nelignificati, se observă aceleasi pete albicioase, uneori pulverulente. Lăstarii sunt opriti din crestere, frunzele se încretesc, această formă de atac fiind denumită si "drapel", după aspectul pe care îl prezintă.
Pe lăstarii lignificati, se observă numai pete brun roscate.
Atacul pe flori, este foarte grav dar se manifestă destul de rar. Florile atacate se brunifică si se usucă.
Pe ciorchini, atacul este frecvent si păgubitor. Boabele sunt atacate în toate fazele de dezvoltare. Ele sunt acoperite de o pâslă albicioasă sub care pielita bobului se necrozează si crapă continutul se scurge si sâmburii devin aparenti. In atacuri puternice, toate boabele sunt crăpate iar ciorchinii distrusi în totalitate emană de la distantă un miros de mucegai.
Către sfârsitul verii pe organele atacate apar niste puncte negre, care sunt periteciile ciupercii.
Agentul patogen. Făinarea vitei de vie este produsă de Uncinula necator (Schw.) Burr., din familia Erysiphaceae, ordinul Perisporiales, clasa Ascomycetes.
Miceliul ciupercii este ectoparazit, iar ca organe de fixare prezintă apresori din dreptul cărora se diferentiază haustori în formă de balonase, care pătrund în celulele epidermice.
Pe miceliu se formează conidioforii ciupercii care sunt simpli, putin flexuosi la bază si poartă lanturi scurte de conidii. Conidiile mature sunt elipsoidale, gălbui, ele răspândesc ciuperca în perioada de vegetatie - această formă conidiană a ciupercii este cunoscută sub numele de Oidium tuckeri.
Către sfârsitul verii pe organele atacate se formează peritecii (cleistotecii), la început gălbui apoi negricioase, sferice cu perete subtire parenchimatic. Ele sunt prevăzute cu apendici lungi, de 3-7 ori mai lungi decât diametrul periteciei si răsuciti spre vârf în formă de cârjă sau în spirală. In peritecii se formează mai multe asce ovoide cu câte 4-6 ascospori, elipsoidali hialini si unicelulari.
Ciuperca iernează sub formă de miceliu de rezistentă în scoartă si în mugurii lăstarilor infectati sau sub formă de peritecii.
Primăvara miceliul intră în activitate, odată cu pornirea în vegetatie a vitei de vie, pe miceliu se diferentiază conidiofori cu conidii prin care se fac infectiile primare. Pe parcursul perioadei de vegetatie, ciuperca se răspândeste prin conidii care produc infectii secundare.
Cercetările au arătat că ascosporii au rol redus în infectiile de primăvară deoarece ,în conditiile din tara noastră, ei ajung la maturitate toamna, iar cei care nu se degradează până primăvara, nu-si mai păstrează viabilitatea.
Boala este favorizată de temperaturi ridicate, în jur de 20-25°C, când perioada de incubatie este între 7-10 zile, mai ales în perioadele de secetă.
După ce s-au produs infectiile, evolutia bolii este favorizată de temperaturi cuprinse între 18 -25°C,si de umiditatea moderată a aerului, cuprinsă între 50-80%, când atacul pe ciorchine si boabe produce pagube forte mari.
Ploile abundente împiedică evolutia bolii pe de o parte deoarece conidiile nu germinează în picăturile de apă si pe de altă parte este împiedicată evolutia bolii prin " spălarea" conidiilor.
Deseori în natură, se observă hiperparazitismul ciupercii Cicinnobolus cesatii care distruge miceliul si conidiile de Oidium.
Combatere. Se recomandă următoarele măsuri de profilaxie : pentru a reduce sursa de infectie din plantatie, se recomandă ca lăstarii atacati să fie distrusi prin ardere, iar butucii puternic infectati ce constituie focare de infectie, vor fi scosi si arsi, aplicarea corectă a lucrărilor de întretinere: tăiat, legat, prăsit, combaterea buruienilor. Aplicarea corectă a îngrăsămintelor evitându-se excesul de azot. Se recomandă următoarele măsuri de combatere chimică : înainte de pornirea în vegetatie, plantele vor fi stropite cu zeamă sulfocalcică sau Dibutox 1-1,5%. după pornirea în vegetatie când lăstarii au câtiva cm plantele se prăfuiesc cu sulf pulbere; al doilea prăfuit se execută înainte de înflorire sau chiar în timpul înfloritului iar al treilea se face pe ciorchini, când bobitele sunt mici, continuându-se până acestea ajung în pârg. Prăfuirile cu sulf trebuie făcute după ce roua s-a ridicat pentru a evita aparitia arsurilor pe frunze iar în caz de temperaturi ridicate se va prăfui solul de la baza butucilor. Tratamente curative cu Karathan 0,04-0,08%, Morestan 0,04-0,05% sau cu fungicide sistemice pe bază de Benomyl cât cu diferiti tiofanati. Se recomandă cultivarea de soiuri de vită de vie rezistente. Soiurile de vită de vie cu pielita boabelor subtiri, cu ciorchine de boabe dese si albe sunt mai sensibile decât cele cu boabe cu pielita groasă si colorată. Soiuri sensibile: Riesling Italian, Muscat Ottonel, Cabernet Sauvignon, Grasă de Cotnari, Fetească albă. Soiuri rezistente: Select, Traminer roz, etc.
Putregaiul cenusiu al strugurilor - Botryotinia fuckeliana
Putregaiul cenusiu al strugurilor este răspândit în toate tările unde se cultivă vita de vie, manifestându-se cu intensitate în toamnele ploioase, când pagubele pot fi deosebit de mari.
In tara noastră se întâlneste în toate podgoriile, frecventa si intensitatea atacului, variind în functie de precipitatiile din perioade de coacere a strugurilor; în unii ani, în unele podgorii pagubele s-au ridicat la 70-80% din recoltă.
Boala este frecventă la strugurii de masă, în timpul depozitării si transportului precum si în serele de fortat vitele altoite precum si în pepinierele viticole.
Simptome. Ciuperca atacă frunzele, lăstarii tineri ciorchinii si boabele. (Fig. 76) Pe frunze si lăstari, boala nu se întâlneste prea des în vii si nu produce pagube. Această formă de atac este prezentă în serele de fortat vite altoite si în pepiniere.
Fig. 76. Putregaiul cenusiu al strugurilor - Botryotinia fuckeliana
Pe frunze apar pete, la început gălbui apoi ruginii sau rosiatice. In dreptul lor se dezvoltă mai târziu un mucegai cenusiu format din sporulatiile ciupercii. Frunzele atacate se răsucesc si cad. Pe lăstari infectia începe de la noduri, unde tesuturile sunt acoperite cu un mucegai cenusiu caracteristic.
Atacul început în serele de fortat poate continua si în scolile de vite, unde ciuperca împiedică dezvoltarea normală a fruzulitelor, a lăstarilor si distruge calusul ce sudează altoiul de portaltoi.
In plantatiile tinere sau pe rod sunt atacati ciorchinii, coardele si lăstarii zdrobiti de loviturile mecanice (grindină, insecte), miceliul si conidiile constituind o puternică sursă de infectie a strugurilor, spre toamnă.
Cel mai frecvent si păgubitor atac este cel de pe ciorchinii de strugure cu boabele mature. Acestea prezintă maximă receptivitate când sucul celular are un procent de zahăr cuprins între 16-22%.Boabele atacate au la început culoare galben deschis sau violacee, se înmoaie, crapă si sunt acoperite de un mucegai cenusiu ce se întinde de la o boabă la alta, putând cuprinde ciorchinele în întregime. Boabele atacate putrezesc si se desprind usor de pe pedunculi.
In urma secretării de către parazit a oxidazelor, substantele aromatice si colorante din boabe sunt distruse, nemaiputându-se obtine vinuri rosii. Din strugurii atacati se obtin vinuri slabe, cu procent scăzut de alcool si greu de conservat, supuse îmbolnăvirilor (casare, bălosire).
Dacă intervine o perioadă secetoasă, ciorchinii se usucă iar boabele pe care se dezvoltă si alte ciuperci saprofite se mumifiază. Boala este favorizată de întepăturile insectelor Cochylis si Eudemis, de prezenta rănilor produse de grindină, cât si de crăparea bobitelor ajunse în pârg, fenomen întâlnit frecvent în timpul ploilor de toamnă.
Sunt cazuri când, pe timp cald si uscat, în plantatiile însorite si bine aerisite, la suprafata boabelor nu mai apar conidioforii ciupercii ,pielita boabelor se stafideste, se acumulează mult zahăr deoarece miceliul consumă o cantitate de apă din boabe. Mustul obtinut are gust specific si aromă plăcută iar vinurile sunt licoroase si tari. Această formă de manifestare se numeste "putregai nobil". Acest caz, desi este dorit de viticultori scade productia cu 40%.
Această formă de manifestare se întâlneste în unele regiuni din Franta (Bordeaux, Champagne) cât si pe valea Rinului iar în unele toamne secetoase, pe coline expuse insolatiei puternice se constată acelasi fenomen si la podgoriile din tara noastră obtinându-se vinuri licoroase din soiurile Grasă de Cotnari, Tămâioasă românesc.
Agentul patogen. Putregaiul cenusiu al strugurilor este produs de Botryotinia fuckeliana (De By.) Wheltz sin Sclerotinia fuckeliana, familia Helotiaceae, ordinul Pezizales, clasa Ascomycetes.
Miceliul ciupercii poate trăi ca parazit sau sparofit pe diverse substraturi organice. Miceliul este format din filamente septate, bogat ramificate de culoare brună, lipsite de haustori. Pe miceliu se formează conidiofori dispusi în tufe. Conidioforii sunt lungi, destul de grosi septati,
ramificati, bruni la bază si din ce în ce mai decolorati spre vârf, unde sunt aproape hialini.
In partea superioară conidioforii se ramifică monopodial prezentând câte 2,4 ramuri laterale la capătul cărora pe sterigme scurte se formează conidii dispuse în formă de ciorchine. Conidiile sunt unicelulare, ovale sau elipsoidale ,de culoare brun olivacee, cu membrană dublă. Forma conidiană a ciupercii se numeste Botrytis fuckeliana. Conidiile germinează usor în sucul zaharat de pe boabe iar filamentele rezultate pătrund în tesuturi, producând infectii.
Pe frunzele de vită căzute, pe ciorchini si lăstarii uscati, se formează primăvara următoare numerosi scleroti mici (microscleroti), negri, tari, neregulati ca formă. In urma germinării sclerotilor se formează conidii sau apotecii cu asce si ascospori (mai rar). Apoteciile sunt lung pedunculate, în formă de pâlnie si se formează mai rar în anumite conditii. In asce se formează 8 ascospori unicelulari, elipsoidali, hialini. Forma cu scleroti poartă numele Sclerotium durum.
Ciuperca iernează sub formă de scleroti si miceliu de rezistentă pe lăstarii atacati si coardele atacate, de asemenea si conidiile sunt rezistente la temperaturi scăzute. Primăvara, din scleroti sau din conidii rezulta filamente miceliene pe care se formează conidiofori cu conidii. Conidiile propagă ciuperca în cursul perioadei de vegetatie. Filamentele de germinatie pătrund activ prin cuticulă sau pasiv prin răni produse de grindină, sau de insecte dăunătoare vitei de vie.
Temperatura optimă de dezvoltare a ciupercii este cuprinsă între 22-24°C când perioadea de incubatie este extrem de scurtă (de două zile),ceea ce explică pagubele foarte mari pe care le produce ciuperca în toamnele ploioase si călduroase.
Combatere. Se recomandă următoarele măsuri de profilaxie si combatere : în toamnele ploioase se recomandă culesul viei de timpuriu, înainte ca putregaiul să producă pagube. Se evită umiditatea excesivă din zona ciorchinilor prin defolieri de la baza lastarilor,prin copilit si cârnit la timp. Combaterea insectelor dăunătoare vitei de vie, tratamente chimice : cu produse pe bază de Captan, Faltan,în concentratie de 0,2%,care trebuiesc facute cu cel putin 10-14 zile înainte de recoltare, pentru ca aceste produse să nu ajungă în must.Tratamentele cu fungicide sistemice sunt mai bune, deoarece înlătură acest neajuns. Aplicarea primului tratament se face după
înflorit, al doilea în momentul formării ciorchinelui si al treilea la coacerea în pârg cu Benlate, Fundazol, Derosal sau tiofanat de metil si etil.
Se recomandă cultivarea de soiuri rezistente cum sunt: Coarnă neagră tămâioasă, Codană, Cabernet Sauvignion. Foarte sensibile sunt soiurile cu pielita subtire si boabe dese cum sunt : Aligote, Fetească albă, Riesling italian, Grasă de Cotnari, Galbenă de Odobesti.
|
