Bolile cartofului
10.1.1. Viroze
Mozaicul X al carfofului Solanum virus 1 syn. Marmor dubium
Mozaicul X al cartofului este o viroza mult raspândita, care apare singura sau în asociatie cu alte viroze.In general boala are un caracter moderat,însa unele tulpini de virus provoaca pagube ce pot afecta pîna la 45% din recolta. Boala este grava la materialul nesupus ameliorarii de mentinere iar plantele virozate îsi diminueaza productia în medie cu 10 - 20%, iar pagubele pot fi chiar mai mari când virusul X se asociaza cu virusurile Y, A si S.
In afara de cartof mai sunt atacate si alte Solanacee ca: tomatele, tutunul, ardeiul,zârna maselarita si matraguna si chiar plante din alte familii (Amaranthaceae, Compositae Labiatae, Leguminoase).
Simptome. Aceasta viroza se manifesta cu o intensitate variata, în functie de soi, de vârsta plantelor, de conditiile de mediu si de tulpina de virus care infecteaza culturile de cartof.
De regula virusul X produce simptome externe mai putin distincte. Se observa o usoara decolorare a frunzelor, vizibila prin transparenta limbului foliar. La plantele în plina crestere se observa decolorari mai evidente si pete de mozaic. De obicei boala apare înainte de înflorit, în special pe vreme umeda. Când temperatura trece de 24 °C si plantele ajung la maturitate nu se mai observa simptome virotice. În timpul verii plantele virozate îsi pot reveni la culoarea normala, fiind însa numai aparent sanatoase, deoarece infectia persista în tesuturi. Daca însa plantele sunt infectate de tulpini virulente ale viru 454q164e sului, pe frunze se observa pete necrotice sub forma de dungi negricioase.
Ca efect general, se observa slabirea generala a plantelor si scaderea recoltei prin micsoarea numarului de tuberculi.
Agentul patogen. Agentul patogen este Solanum virus 1 Smith syn Marmor dubium Holmes. Virusul se prezinta sub forma de bastonase flexuoase lungi de 500 - 525 µm si groase de 10-15 µm. Temperatura de inactivare este 69 -74 ° C, timp de 10 minute sau de 50 °C timp de 24 de ore.In frunze uscate virusul ramîne activ mai multe luni, iar în frunzele înghetate peste 4 ani. Dilutia limita de infectie este de 1 : 100 000.
In celulele cartofului, virusul X produce incluziuni sub forma de benzi (particule virale) si incluziuni proteice lamelare la care proteina nu este înrudita cu capsida virionului.
Nu este un virus omogen. Prezinta mai multe tulpini care produc simptome diferite în functie de soiuri si de specia gazda. Tulpinile sunt normale, inelare si brune si se deosebesc prin virulenta si specificitatea antigenica.
Virusul X se poate raspândi usor prin sucul plantelor virozate, prin contactul între frunzele bolnave si cele sanatoase, prin contactul dintre radacini, prin lucrarile culturale.Experimental a fost transmis prin insecte cu aparat bucal pentru rupt (Melanopus differentialis), prin cuscuta si mai
recent prin sporii ciupercii Synchitrium endobioticum. Nu se transmite prin samântasau afide.
De la un an la altul boala se transmite prin tuberculi. La tomate, virusul X se transmite si prin resturile vegetale ramase peste iarna în sol.
Combatere. Folosirea la plantat de material certificat, liber de virusul X .Masuri eficace mai sunt: folosirea de soiuri rezistente si devirozate prin termoterapie. De asemenea se aplica tratament cu Ribavirin - un ser antiviral.
Virusul Y al cartofului Solanum virus 2 syn Marmor upsilon
Mozaicul Y este denumit si mozaicul rugos sau streak. Este una dintre cele mai raspândite viroze ale cartofului. In tara noastra este cunoscut din anul 1932 si este destul de frecvent, producînd pagube mai mari decât mozaicul X, deoarece poate reduce productia cu 50-90%.
In afara de cartof mai sunt infectate tomatele, tutunul si ardeii precum si plante din alte familii, precum sfecla de zahar, spanacul, etc.
Simptome. Simptomele sunt foarte variate, în functie de planta, de conditiile de mediu si de tulpina de virus. Pe frunzele de cartof, mai ales pe cele bazale se observa aparitia unor pete mici, neregulate, colturoase, brun-negricioase, pe tulpini si petiol. De-a lungul nervurilor se observa dungi longitudinale brun-negricioase, în dreptul carora tesuturile se necrozeaza. Frunzele virozate sunt mai mici decât cele normale, sunt casante, cu vârful îndoit spre interior si cu limbul încretit. Frunzele de la baza si de la mijloc se usuca mai devreme si cad iar în cele din urma ramân pe tulpina câteva frunze în vârf, care si ele prezinta simptome de mozaic si sunt încretite. Plantele atacate formeaza un numar mic de tuberculi, de dimensiuni mici.
In cazul unor infectii asociate de mozaic X si Y se produce o încretire si piticire accentuata a plantelor, tuberculii sunt mici, redusi ca numar si dau recolta foarte mica.
Agentul patogen. Agentul etiologic este virusul Y: Solanum virus 2 Smith, syn. Marmor upsilon. Acesta se prezinta sub forma de filamente flexuoase de 710 µm -11µm.Temperatura de inactivare este de 56- 60°C, dilutia limita de 1: 100 000 iar rezistenta particulelor în suc celular de 18 zile.Virusul rezista în frunze uscate 11 luni si în tesuturi înghetate peste un an.
In citoplasma celulelor au fost puse în evidenta incluziuni tipice, care
sunt folosite în diagnosticarea rezistentei materialului de ameliorare la virusul Y. Virusul invadeaza progresiv tesuturile, poate migra pe cale vasculara ajungând astfel în tuberculi.
In natura se transmite prin afide (Myzus ornatus, Aphis gossypii) care pentru a achizitiona si inocula sucul cu virus trebuie sa se hraneasca 15-60 de secunde.
Se mai poate transmite pe cale mecanica, prin contact. De la un an la altul, virusul se transmite prin tuberculi de cartofi infectati. In cultura, plantele crecute din acesti tuberculi cât si cele infectate imediat sau dupa 36 de zile de la rasarire reprezinta principalele surse de infectie; infectiile se produc pâna la jumatatea lunii iulie.
Fiind destul de sensibil la actiunea agentilor externi, nu se pastreaza în resturile de plante bolnave din câmp si nu se transmite prin sol.
Combatere. Pentru prevenirea si combaterea acestei viroze se recomanda aplicarea de masuri agrofitotehnice care sa grabeasca vegetatia. Se va planta cartof liber de virusuri, dozele de azot vor fi mai moderate deoarece dozele mari sensibilizeaza plantele. Se vor eliminacu multa rigurozitate plantele virozate si se vor combate insectele vectoare. Este indicata de asemenea recoltarea timpurie a cartofului.
10.1.2. Bacterioze
Cancerul bacterian al cartofului - Streptomyces scabies
Cancerul bacterian sau streptomicoza este raspândita în toate tarile în care se cultiva cartoful. În tara noastra este considerata o boala care nu produce pagube si nu are importanta economica. Dar ea constituie un factor care limiteaza productia de cartofi de calitate superioara si influenteaza negativ pastrarea si capacitatea de productie a tuberculilor de samânta.
In afara de cartof, bacteria mai poate afecta sfecla, varza, ridichea, pastârnacul si vinetele.
Simptome. Boala se manifesta pe tuberculi si foarte rar pe stoloni si radacini. Pe tegumentul tuberculilor apar pustule de forme si marimi diferite, cu suprafata aspra. Acestea sunt izolate si risipite neregulat, iar în cazul unui atac puternic sunt foarte dese, se pot uni si forma plagi întinse, sub aspectul unei cruste aspre si zbârcite. (Fig. 38)
|
|
Fig. 38. Râia comuna - Streptomyces scabies
- tubercul cu simptome
Pustulele sunt delimitate de tesutul sanatos printr-un strat de suber concrecut pe margini cu coaja tuberculului.
Plagile si pustulele pot fi superficiale, cuprinzând numai straturile superficiale ale peridermului sau pot fi reliefate si bombate. Uneori tesuturile necrozate sunt adâncite în suber care se farâmiteaza si iau aspectul unor denivelari crateriforme ce pot avea câtiva mm adâncime.În numeroase cazuri se întâlnesc la acelasi tubercul atât pustule superficiale si bombate cât si plagi adâncite în tesuturi.
Agentul patogen. Boala este produsa de Streptomyces scabies (Thaxter) Waksman si Henrici, din familia Streptomycetaceae, ordinul Actinomycetales, clasa Schizomycetes.
Bacteria se prezinta sub forma unor filamente ramificate, subtiri.Temperatura sa optima de dezvoltare este de 25-28°C iar înmultirea sa este favorizata si de o reactie alcalina a solului.
In solurile prea umede se realizeaza, prin eliminarea aerului, o anaerobioza nefavorabila dezvoltarii agentului patogen. De aceea, raspândirea bolii si intensitatea atacului este mai mare în anii cu veri calduroase si secetoase.
Bacteria se propaga prin sol unde poate trai ca saprofita, în absenta cartofului, timp de mai multi ani.In pustule poate ramâne viabila 8 luni. Patrunderea în cartofii tineri se face prin oricare loc al tuberculului dar mai ales prin lenticele. Tuberculii ajunsi la dezvoltare completa nu mai sunt
atacati. Boala nu se extinde în depozite, ea evolueaza numai în câmp.
In ceea ce priveste rezistenta soiurilor de cartof la cancerul bacterian, ea variaza de la un an la altul si de la o regiune la alta, fiind influentata de conditiile pedo-climatice precum si de existenta unor rase fiziologice ale agentului patogen.
Combatere. În vederea prevenirii si combaterii patogenului cunoscându-se faptul ca solurile puternic contaminate cu Streptomyces scabies sunt cele unde nu se aplica rotatia culturilor, se recomanda asolament cu graminee si leguminoase si revenirea culturilor de cartof pe acelasi teren numai dupa 3-4 ani În solurile alcaline trebuiesc administrate îngrasaminte acide: sulfatul de amoniu, sulfatul de potasiu si superfosfatul, se va evita fertilizarea cu azot. La plantare trebuie folositi tuberculi proveniti din culturi sanatoase sau tuberculi dezinfectati. În terenurile contaminate din zonele producatoare de cartofi sunt eficace tratamentele cu Brasicol sau P.C.N.B aplicate la sol, în cantitate de 50-100 kg la hectar.
Înnegrirea bazei tulpinii si putregaiul umed al tuberculilor Erwinia amylovora var. atroseptica
Este o bacterioza raspândita în toate tarile cultivatoare de cartofi din Europa si America. Ea a fost descrisa înca din 1900 în Olanda si Germania. In România boala a fost semnalata în anul 1930 de Traian Savulescu.
Este frecventa si pagubitoare mai ales în regiunile deluroase, provocând pagube care pot ajunge, în anii cu veri si toamne ploioase la 30-40% din productie.
În afara de cartof, bacteria poate infecta ceapa, usturoiul, prazul, telina,varza, conopida, morcovii, s.a.
Simptome. La început boala apare pe plantele din câmp si apoi pe tuberculi în timpul recoltarii si depozitarii lor.
Boala se manifesta atât pe organele aeriene ale plantei cât si pe tuberculi.
Pe la începutul lunii iunie, plantele infectate de timpuriu, au frunzele mai mici si îngalbenite si tulpinile mai scurte decât la plantele sanatoase. Ramurile sunt apropiate de tulpini si frunzele se îngalbenesc, se usuca si se rasucesc spre interior, astfel ca întreaga tufa a cartofului apare stânsa si adunata în sus.
Simptomul principal, dupa care se da chiar si denumirea bolii este înnegrirea bazei tulpinii : în portiunea înnegrita tulpinile sunt mai subtiri, putrezesc usor iar plantele atacate pot fi smulse cu usurinta. Daca se face o sectiune prin tulpina în dreptul portiunii atacate, se observa prezenta unor puncte negre,în dreptul vaselor conducatoare care sunt necrozate.Se constata de asemenea distrugerea parenchimului cortical si al colenchimului. In conditii climatice favorabile, boala înainteaza cu rapiditate, încât dupa 3-5 zile de la producerea infectiei tulpinile se ofilesc si cad la pamânt, fara sa mai manifeste simptome treptate de îmbolnavire.
Bacteriile circula prin xilem si chiar prin floem, ceea ce are drept consecinta obturarea vaselor,oprirea circultiei apei iar, alimentarea cu materii plastice este stânjenita, ceea ce duce la diminuarea intensitatii de crestere si dezvoltare a plantelor atacate.
Plantele puternic atacate numai produc tubercului sau se observa formarea unor mici tubercului aerieni.
Daca insa infectia are loc, mai târziu, când tuberculii s-au format deja,boala se manifesta si pe acestia. Astfel tuberculii atacati prezinta la început o brunificare sau înnegrire a zonei vasculare, apoi pulpa se înmoaie si evolueaza catre un putregai umed.
Pe vreme secetoasa când conditiile climatice sunt nefavorabile dezvoltarii bacteriei, pe suprafata tuberculilor apar niste pete mici. Daca se face o sectiune printr-un astfel de tubercul se observa o coloratie roz-violacee care apare în dreptul tesuturilor infectate. In acest stadiu incipient, boala poate trece neobservata si tuberculii atacati sunt recoltati împreuna cu cei sanatosi, ajungând astfel netriati în depozite si silozuri. Insa, în timpul pastrarii, boala se extinde si trece de la tuberculii infectati din câmp la cei sanatosi cu care au fost depozitati împreuna, cu o frecventa mai mare sau mai mica, în functie de umiditatea si temperatura din depozite.
Într-un stadiu mai avansat al bolii, în conditii de umiditate ridicata si temperatura de peste 8-10°C putregaiul progreseaza si în pulpa tuberculului apar caverne pline cu un mucilagiu vâscos galbui cu miros neplacut, în care se gasesc bacteriile patogene. În acest caz tuberculii putrezesc complet în câteva zile. Daca se iau masuri imediate de ventilare a masei de cartofi si de scadere a temperaturii, procentul de putrezire poate fi oprit întrucât în pulpa cartofului se formeaza un suber de cicatrizare, care separa tesutul bolnav de cel sanatos.
Agentul patogen. Boala este produsa de Erwinia carotovora var. atroseptica (v.Hall) Dye familia Enterobacteriaceae, ordinul Eubacteriales, clasa Shizomycetes.
Bacteria are forma de bastonas, este Gram negativa, asporogena, aeroba sau facultativ aeroba, peritriha. Temperatura minima de dezvoltare este între 0 - 2,8°C iar temperatura optima între 23-27°C.Este o bacterie rezistenta la temperaturi scazute si la uscaciune. Bacteria poate ierna în sol, în resturile de plante bolnave ramase dupa recoltare.In câmp, bacteria se transmite prin muste din genul Hylemia.
Pe tuberculii de cartofi, infectia se produce prin rani, prin lenticele sau prin stoloni. Dupa unii autori, infectia este sistemica, bacteria circulând prin fasciculele vasculare. In timpul depozitarii cartofilor se asociaza si alte bacterii parazite sau saprofite ca: Erwinia solanisapra (Harrison) Holl., Bacillus mesentericus Trev., Bacillus amylobacter Van Tieghem, care continua procesul de putrezire umeda a tuberculilor. De la un an la altul, calea principala de transmitere a bacteriei se face prin tuberculi infectati care nu prezinta simptome evidente de îmbolnavire. Daca acesti tuberculi se folosesc pentru plantare, vor da nastere la plante firave si bolnave. De la tuberculii infectati bacteria trece si în ceilalti tuberculi producând infectarea si chiar putrezirea întregului cuib de cartofi.
Combatere. Pentru profilaxia bolii se vor planta numai tuberculi sanatosi, ce provin din culturi necontaminate pentru cultura se vor evita terenurile grele si prea umede precum si parcelele în care s-au semnalat atacuri în anii precedenti. Se va tine cont de faptul ca îngrasamintele cu azot sau îngrasarea excesiva cu gunoi de grajd sensibilizeaza plantele fata de aceasta bacterioza, de aceea se vor folosi îngrasaminte fosfatice care maresc rezistenta plantelor.
Se recomanda respectarea tehnologiei de cultura a cartofului: plantatul la adâncimea corespunzatoare si la timpul optim, favorizeaza rasarirea rapida si micsoreaza pericolul infectiilor. În perioada de vegetatie trebuiesc controlate culturile, iar plantele atacate se vor smulge si se vor înlatura. La recoltare tuberculii se vor lasa câteva zile sa se zvânte. Înainte de depozitare se face trierea tuberculilor de cartof, înlaturându-se cei bolnavi, loviti sau raniti, în timpul pastrarii se va asigura în silozuri sau în depozite o buna ventilare si mentinerea unei temperaturi scazute, daca este posibil între 1-4°C. Peste iarna se controleaza periodic temperatura si umiditatea din aceste silozuri se recomanda cultivarea de soiuri rezistente la boala.
10.1. 3.Micoze
Râia neagră a cartofului - Synchtrium endobioticum
Râia neagră, denumită si cancerul cartofului sau buba neagră este una din cele mai periculoase boli ale cartofului. Boala a fost semnalată mai întâi în Anglia în 1870, apoi în Germania, Suedia Olanda, Belgia, Danemarca si alte tări europene. A fost semnalată pe toate continentele cu exceptia Australiei.
In tara noastră a fost semnalată în 1921 la Făgăras într-un transport de cartofi iar în anul 1941 s-a extins si în culturi. In prezent râia neagră este localizată în unele comune din judetele Suceava, Neamt, Maramures, Cluj, Hunedoara, Brasov, Sibiu.
Este una din bolile deosebit de păgubitoare pentru cultura cartofului, unele soiuri pot fi distruse de această boală în proportie de 100%.
In afară de cartof, ciuperca atacă, într-o măsură mai redusă, tomatele si alte specii de Solanacee spontane : măselarită, mătrăgună.
Simptome Synchitrium endobioticum atacă toate organele subterane ale cartofului cu exceptia rădăcinilor; boala se manifestă pe tuberculi si stoloni, baza tulpinii si uneori pe frunzele bazale. (Fig. 39)
Fig. 39. Synchitrium endobioticum - ciclu evolutiv
Pe tubercul si pe stoloni apar la început niste excrescente mici, carnoase, moi, albicioase. Mai târziu aceste excrescente cresc, se brunifica, devin buretoase si pâna la urma se înnegresc. Pe acelasi tubercul pot sa apara mai multe tumori, cuprinzând uneori portiuni mari din pulpa cartofului, care se degradeaza si putrezeste usor. Aceste excrescente (tumori) sunt formatiuni hiperplazice provenite din proliferarea celulelor parenchimatice.
Desi sunt atacate o parte din organele subterane si chiar baza tulpinii , lăstarii aerieni si frunzele se dezvoltă viguros si au culoare verde, din cauză că rădăcinile nu sunt atacate. Plantele bolnave nu se deosebesc de cele sănătoase iar tumorile se observă târziu, dacă aplecăm tulpinile într-o parte sau în timpul recoltării cartofilor.
Agentul patogen Râia neagră este produsă de Synchitrium endobioticum (Schilb.) Perc. din familia Synchitriaceae, clasa Archimycetes.
Este o ciupercă inferioară, parazită obligată, cu aparat vegetative un gimnoplast intracelular.
În tumorile din tesuturile atacate se formeaza organele de rezistenta ale ciupercii - akinotosporangii. Acestia au 50-70 diametru, sunt de culoare galben-brun si au perete gros format din trei învelisuri, trei membrane distincte. Membrana interna = endosporul este subtire si elastica, membrana mijlocie = exosporul este groasa de 1-2 si este de culoare brun închis, iar membrana externa = episporul are forma neregulat colturoasa si provine din resturile continutului citoplasmatic si învelisurile celulei parazitate. Continutului akinetosporangelui este reprezentat de o citoplasma densa, bogata în substante de rezerva si un nucleu diploid.
Datorita membranelor protectoare si continutului redus de apa al protoplasmei akinetosporangii sunt foarte rezistenti la actiunea factorilor externi. Ei pot supravietui în sol timp de mai multi ani: 9-10 ani sau chiar mai mult.
Primavara, dupa o perioada de maturatie de cel putin 70 de zile si în conditii optime de umiditate si temperatura, akinetosporangii germineaza esalonat, are loc meioza si formeaza câte 200-300 de zoospori.
Zoosporii au forma ovoida, au 2-5 lungime, sunt unicelulari si prevazuti cu câte un flagel. Ei sunt pusi în libertate prin ruperea membranelor akinetosporangelui si înoată în apa din sol până ajung în
contact cu epiderma tuberculilor sau stolonilor de cartof. Flagelul zoosporului se contractă treptat, iar nucleul se apropie de peretele extern al epidermei pe care îl perforează si pătrunde în celulă, urmat de protoplasmă .In tubercul, zoosporii pătrund mai ales prin ochi, lenticele sau prin zonele de minimă rezistentă, dar chiar dacă nu întâlnesc aceste zone, zoosporii au capacitatea să străpungă epiderma prin zonele ei intacte.
Ajuns în celula gazdă, zoosporul se dezvoltă luând forma unui corp ameboid. Celulele parenchimatice învecinate se divid treptat, formând în jurul celulei infectate o rozetă de celule. Corpul ameboid creste în continuare, se înconjoară cu o membrană si se transformă în prosor. Prin ruperea membranei acestuia, nucleul si protoplasma alcătuiesc o formatiune globuloasă la marginea prosorului. In această fază, nucleul se divide mitotic de repetate ori, rezultă 32-64 de nuclei iar protoplasma se fragmentează în 5-7 portiuni mărginite de membrane celulozice. Fiecare portiune se transformă într-un zoosporange, în interiorul căruia se continua diviziunea nucleilor până când numărul acestora ajunge la 200-300.
In jurul fiecărui nucleu se diferentiază citoplasmă si rezultă un zoospor uniflagelat, haploid. Acestia sunt zoosporii de vara care sunt pusi în libertate prin ruperea membranei zoosporangelui. În timpul verii se pot forma, în functie de conditiile de mediu, mai multe generatii asexuate de zoospori care produc infectii repetate.
Spre sfârsitul perioadei de vegetatie, zoosporii capata rol de gameti si copuleaza câte doi si dau nastere la zigozoospori biflagelati, diploizi. Acestia patrund în tuberculi în acelasi mod ca si zoosporii si formeaza în celulele infectate prosori diploizi. În faza finala prosorul diploid se înveleste cu membrane si se transformă în akinetosporange. Odată cu formarea akinetosporangelui se încheie ciclul asexuat al ciupercii.
Infectiile produse de zoospori proveniti din germinarea akinetosporangelui sunt infectii primare si au loc primăvara ; infectiile secundare sunt cele care au loc prin zoosporii de vara si s epot repeta de mai multe ori în cursul unei perioade de vegetatie.
Transmiterea bolii de la un an la altul si raspândirea ei dintr-o regiune în alta se face prin akinetosporangi. Acestia se răspândesc prin tuberculii de cartofi atacati ce au tumori mici care pot trece neobservate sau prin tuberculi sănătosi ce sunt cultivati într-un sol contaminat si au pe suprafata lor fragmente de pământ care contin akinetosporangi. Transmiterea se mai
poate face si prin gunoiul de grajd provenit de la animale hrănite cu tuberculi infectati sau prin akinetosporangi transportati prin apa de ploi sau irigatii.
Intensitatea atacului depinde de o serie de factori externi:
- umiditatea: infectia are loc în terenuri îmbibate cu apa - 60-80% umiditate;
- temperatura: infectia are loc între 12-24oC cu temperatura optima la 15oC;
- reactia solului: starea de rezistenta si de susceptibilitate a cartofului este influentata de reactia solului: atacul se manifesta în soluri acide, pH optim = 5.
- numarul de akinetosporangi din sol : procentul de infectie creste cu cât numarul acestora în sol este mai mare.
Ciuperca Synchitrium endobioticum este specializata, prezentând biotipuri deosebite de virulenta si arie de raspândire.
Combatere. Synchitrium endobioticum este un parazit de carantina interna si externa ceea ce înseamna în primul rând depistarea si delimitarea zonelor contaminate si interzicerea transportarii tuberculilor din aceste zone în alte regiuni.
Măsuri de profilaxie: evitarea culturii cartofului pe terenuri ce retin apa, în caz contrar se va face drenarea lor. Se recomandă să nu se îngrasă pământul cu gunoi de grajd ce provine de la animalele ce au fost hrănite cu cartofi infectati.. Se vor evita terenurile infectate si se va face rotatia culturilor de cel putin 5 ani.
Combatere. Pentru combatere se recomanda: tratamente chimice ce se refera la dezinfectarea solului folosindu-se Dinitroortocrezol, Pentaclorbenzen, Vapam, etc. Cultivarea de soiuri rezistente cum ar fi: Adretta, Muncel, Ostara, Colina, Magura, Merkur.
Mana cartofului -Phytophthora infestans
Aceasta boala este originara din America de Sud (Chile, Peru) si a fost introdusa în Europa în prima jumatate a secolului XIX-lea, fiind semnalata mai întâi în Germania, apoi si în alte tări europene.
In prezent în toate tările cultivatoare de cartof, pagubele sunt destul de mari, putând fi afectată 30-50% din recoltă.
In tara noastră este frecventă si păgubitoare în regiunile deluroase si muntoase unde umezeala favorizează boala. In anii numiti "de mană", în multe localităti recolta scade cu 40-50%. Aceste pagube sporesc în conditii de păstrare necorespunzătoare a tuberculilor, deoarece ulterior se pot instala si alte ciuperci (mai ales Fusarium) ceea ce duce la putrezirea în masă a cartofilor depozitati. In afară de cartof, ciuperca mai atacă tomatele, vinetele precum si diferite specii de Solanacee sălbatice.
Simptome Mana se manifestă pe toate organele aeriene ale cartofului si pe tuberculi. (Fig. 40) Primele simptome se observă pe frunze, prin lunile mai-iunie, de obicei înaintea înfloritului culturilor.
Pe frunzele atacate, pe fata superioară a limbului, apar pete gălbui, la început mici, cu contur difuz, mai numeroase către marginea foliolelor. Petele se măresc treptat, devin brune, apoi brun negricioase si sunt înconjurate de o dunga galbena, cu margini regulate si difuze. Petele pot sa conflueze, brunificarea se întinde pe toata suprafata frunzelor, care se usuca si se rasucesc de parca ar fi arse.
Pe fata inferioara a frunzelor, în dreptul petelor se observă un puf albicios, fin alcătuit din conidiofori si conidiile ciupercii. Pe vreme uscată puful este putin distinct sau nu se mai formează, iar petele stagnează în crestere. In conditii de umezeală ridicată petele se măresc, putând ocupa întreaga suprafată a frunzelor.
Infectia începe cu frunzele bazale si apoi progresează si pe cele de la etajele superioare.
Pe tulpini si petiolul frunzelor, apar dungi brune în dreptul cărora tesuturile se necrozează si tulpina cade la pamânt. În caz ca petele cuprind tulpina de jur împrejur, aceasta se usuca în întregime, de la nivelul petei pâna în vârful ei împreuna cu toate frunzele.
În cazul unui atac puternic si timpuriu, plantele nu mai formeaza tuberculi.
Daca tuberculii s-au format deja, infectia poate avea loc si pe acestia. Pe tuberculii atacati, mana se manifesta sub forma unor pete brune, brun cenusii sau albastrii în dreptul carora coaja tuberculului este usor afundata. Petele au dimensiuni si forme variate si cuprind rareori toata suprafata tuberculului.
Fig. 40. Mana cartofului - Phytophthora infestans
a - frunza cu simptome; b - sectiune printr-un tubercul cu simptome;
c - conidiofor; d - conidii
În sectiune printr-un tubercul bolnav se observa lânga coaja pete brune, difuze, care progreseaza de la periferie spre centrul sectiunii. Daca se
pun felii de tubercul atacat sub un clopot de sticla, cu aerul saturat în vapori de apă, la temperaturi de 20-25°C, după 1-2 zile vor apărea pe suprafata tuberculilor conidioforii si conidiile ciupercii, sub forma unui puf albicios.
In cazul unor infectii incipiente, apărute cu putin timp înainte de recoltare, simptomele nu sunt evidente si pot trece neobservate, dar procesul patologic se continuă în perioada de păstrare a cartofilor.
Agentul patogen. Mana cartofului este produsă de Phytophthora infestans (Mont.) de By., din familia Peronosporaceae, ordinul Oomycetales, cls. Phycomycetes.
Miceliul ciupercii este un sifonoplast, ce traieste parazit intercelular în mezofilul frunzei din dreptul petelor. El se dezvolta centrifug, invadând noi tesuturi de la periferia frunzelor, pe masura ce acestea cresc în suprafata. Pe miceliu se formeaza haustori mici si globulosi ce patrund în celulele mezofilului.
Pe fata inferioara a frunzelor, în dreptul zonei galbene de la marginea petelor, ies prin stomate manunchiuri de conidiofori hialini, subtiri cu 1-4 ramificatii. Pe ramificatiile acestora se dezvolta prin cresteri succesive 3-4 conidii. Când o conidie ajunge la maturitate, se formeaza un perete despartitor, iar conidia este împinsa lateral, datorita alungirii în continuare a peretelui conidioforului, la capatul caruia se formează ulterior altă conidie.
Conidiile sunt hialine, unicelulare, de 25-30x15-24 µ, au formă ovoidă, fiind rotunjite la bază si având o papilă de germinatie în vârf. Ele sunt organe de propagare a ciupercii în perioada de vegetatie a cartofului, fiind transportate de vânt pe plantele sănătoase, producând noi infectii.
Germinarea conidiilor are loc în două moduri, în functie de conditiile de mediu .In conditii de umiditate ridicată si temperatura scazuta de 10-15oC, conidiile germineaza formând câte 10-16 zoospori biflagelati care sunt pusi în libertate prin partea superioara a conidiei. În conditii de umiditate scazuta si temperatura ridicata de 20-24oC, conidiile emit direct filamente de infectie.
Pe organele aeriene (tulpini si frunze) infectiile au loc în cursul lunilor mai-iunie. La sfârsitul lunii iulie si începutul lui august se produc infectii târzii la tuberculi. Conidiile cad pe sol, se acumuleaza la suprafata fiind antrenate de apa din ploi. La suprafata solului numărul conidiilor este foarte mare, iar către adâncime numărul acestora scad, astfel că la 10-12 cm nu se mai găsesc conidii în sol.
La tubercul infectia se face prin filamentele germinate de conidii, ce pătrund în tesuturi prin lenticele, ochiuri sau leziuni. Cu cât tuberculii sunt mai aproape de suprafata solului, cu atât sunt mai supusi la infectie .La 10-20 de zile de la infectie pe suprafata tuberculilor apar pete brune, usor cufundate caracteristice atacului de mana. Atacul pe tuberculi se continua si în timpul depozitarii, daca temperatura si umiditatea sunt favorabile, putând progresa pâna la putrezirea completa a pulpei cartofului.
În urma procesului de oogamie se formează oospori, însă numai rareori si în număr mic.
De la un an la altul mana se transmite prin miceliu de rezistentă din tuberculii infectati si mai rar prin miceliu din resturile vegetale rămase pe câmp. Primăvara miceliu prin tuberculi în lăstarii întârziati, la suprafata cărora se formează conidiofori cu conidii, care constituie sursele primare de infectie.
Rezistenta plantelor la atacul de mană este diferită, în functie de conditiile de păstrare ale cartofilor, si de însusirile genetice de rezistenta ale diferitelor soiuri de cartofi.
Phytophthora infestans prezinta 16 rase fiziologice pentru cartof si doua pentru tomate.
Dezvoltarea agentului patogen si evolutia manei sunt favorizate de umiditate abundenta (90%) si temperatura scazuta (optim la 10-15oC), iar corelatia dintre acesti factori are mare influenta asupra duratei de incubatie si numarului de conidii si deci si asupra epidemiilor de mana.
Combatere. Pentru prevenirea bolii se iau urmatoarele masuri: Cultivarea cartofului în soluri nisipoase, evitându-se soluri compacte, care retin apa. Se vor folosi pentru plantare doar tuberculi sanatosi ce provin din culturi neinfectate. Pentru rasarirea uniforma si mai timpurie a cartofilor se recomanda punerea lor la fortat, la temperature de 15-17oC, cu 30 de zile înainte de plantare. Se recomanda plantarea adânca a tuberculilor, la 1015 cm ceea ce duce la micsorarea infectiilor târzii provocate de conidii. Se evita irigarea prin aspersiune, deoarece aceasta favorizeaza extinderea rapida a bolii. Se recolteaza cartofi pe vreme frumoasa, iar cartofii recoltati se lasa în straturi subtiri pentru zvântare. Înainte de depozitare, se triaza cartofii destinati pentru plantare, înlaturându-se tuberculi infectati, stricati, taiati sau raniti.
Pentru prevenirea invaziilor se aplica stropiri cu fungicide organice intercalate cu stropiri cu zeama bordeleza sau oxiclorura de cupru 0,5% în 600-800 l apa/ha. Preparatele fungicide se pot administra în unele cazuri cu insecticide pentru a combate simultan si gândacul de Colorado. Se va evita aplicarea de îngrasaminte unilaterale cu azot: fertilizarea echilibrata cu fosfor si potasiu, mareste rezistenta cartofului la mana.
Pentru combatere se iau urmatoarele masuri: tratamente chimice aplicate în timpul perioadei de vegetatie: se recomanda patru stropiri cu Oxiclorura de cupru sau cu Oxiclorura de cupru + Cymoxanil (la avertizare). Stropiri cu produsi organici de sinteza: Zineb, Dacoyl, Bravo 500 SC, Dithane M45, Kocide 1001, Merpan 50 WP, Melody. Numarul de stropiri difera foarte mult în functie de zona de cultura a cartofului si de conditiile climatice si mai ales de regimul de precipitatii din perioade de vegetatie. În Transilvania si nordul Moldovei se recomanda 4-10 stropiri în timp de în Câmpia Dunarii si Dobrogea numarul de tratamente este mai redus.
Pentru combaterea manei este deosebit de importanta stabilirea datei când se aplica primul tratament. Pentru aceasta se recomanda folosirea metodei "parcelelor de alarma" prin care se observa cu atentie aparitia primelor simptome de mana pe lastarii care rasar din tuberculi infectati - din acest moment pâna peste 8-10 zile este posibila aparitia focarelor de mana pe frunzele plantelor de cultura si este necesar sa se aplice stropirile.
Un element important al combaterii integrate îl constituie cultivarea de soiuri rezistente la mana; dintre soiurile târzii sunt rezistente: Eba si Ora, dintre cele timpurii si semitimpurii cu rezistenta mijlocie sunt soiurile Muncel (pe tuberculi), Semenic, iar dintre cele semitârzii soiul Desiee. Sunt considerate sensibile soiurile sensibile Jaerla, Muncel (pe frunze) iar foarte sensibil soiul Bintje.
|
