Buxus sempervirens. - cimisir sau merisor
Familia Buxacee
Descriere - cimisirul este un arbust cu
o silueta compacta, cu frunze perene, mici si de un verde inchis. Poate ajunge
la o inaltime de max. 3 m. Textura 
scoartei,
modul de ramificare si dimensiunile mici ale frunzei fac ca aceasta specie sa
fie din ce in ce mai des folosita in bonsai. In plus, este si una dintr 525b14f e
plantele cu o crestere extrem de lenta. Un argument contra ar fi mirosul
neplacut pe care il emana si pe care, unele persoane nu-l pot suporta.
Este o specie extrem de rezistenta si de toleranta. In bonsai sunt foarte
cautate varietatile cu frunza chiar mai mica decat B. sempervirens,
cum ar fi B. harlandii sau B. microphylla cu cel doua soiuri Compacta
si Koreana.
Intretinere - suporta bine orice locatie, de la umbra cea mai deasa pana la soarele direct. Probabil ca singurul loc unde nu s-ar simti bine ar fi interiorul unui apartament. Clima tarii noastre nu pune nici un fel de problema cimisirului. Rezista la ger la fel de bine ca si la temperaturi caniculare. Dar ca bonsai, mediul sau rezumandu-se la vasul in care e plantat si la locul ales de noi, am putea sa-i asiguram un minim de protectie. Udarea trebuie sa fie moderata, lasand solul sa se usuce putin pana la urmatoarea repriza. Cimisirul nu suporta un sol care musteste de apa. Fertilizarea se face o data la 3-4 saptamani in sezonul de crestere; iarna, e bine sa fie intrerupta. Un ingrasamant lichid si echilibrat (de genul 10/10/10) ar fi suficient. Substratul folosit pentru aceasta specie ar trebui sa fie un pic alcalin sau cel mult neutru. Buxus-ul nu se simte bine in soluri acide, bogate in turba sau alte amestecuri organice. Prefera solurile calcaroase dar bine drenate.
Formarea - pentru realizarea unui bonsai din
Buxus ar trebui sa ne orientam spre achizitionarea unei plante de dimensiuni
considerabile pe care sa o formam prin reductie.
Daca am vrea sa pornim de la un butas, data fiind cresterea extrem de lenta a
speciei, am avea de asteptat zeci de ani pentru a ajunge la un rezultat cat de
cat satisfacator. Taierile de formare se fac iarna tarziu sau primavara
devreme, inainte de aparitia noilor lastari. Suporta bine taieri drastice,
putand fi pastrat doar trunchiul si eventual 2-3 ramuri reduse la o treime din
lungimea lor. Mugurii latenti de sub scoarta vor fi activati iar planta se va
ramifica bogat in sezonul de crestere. Legarea cu sarma se poate face oricand
pe parcursul anului. Trebuie avut grija insa, pentru ca lemnul de cimisir este
foarte dens si rigid, la indoire putand sa se rupa si ramuri de doar 5-6 mm
grosime. Tunderea de mentinere a coroanei se poate face pe tot parcursul
sezonului de crestere prin eliminarea tuturor lastarilor moi, ce nu se
incadreaza in forma dorita. Defolierea nu este necesara in cazul acestei
specii.
Replantarea este recomandata la fiecare 2 ani. Aceasta operatie se poate face
atat primavara cat si toamna.
Inmultirea - cea mai indicata metoda ar fi marcotajul aerian. In lunile mai-iunie se poate efectua. Primavara devreme se poate incerca inmultirea prin diviziune, iar toamna se pot planta butasi lemnificati.
Boli si daunatori - specia este foarte rezistenta la ciuperci si mucegaiuri. Uneori insa, mai ales cand planta e amplasata in spatii cu o slaba circulatie a aerului, frunzele pot fi atacate de rugina. Ca daunatori, mai des intalniti sunt paianjenul rosu, musca neagra si o serie de nematozi. Avand in vedere densitatea frunzisului, daunatorii sunt observati, de obicei, cand planta este deja infestata. De aceea se recomanda pulverizari regulate cu un insecticid cu spectru larg. Cei mai frecventi daunatori sunt afidele, paduchii lanosi si plosnitele. Acestea din urma gauresc nervurile frunzei ori petiolul, de unde sug seva. Pot provoca o cadere masiva a frunzelor dar acest fapt nu pune in pericol viata plantei. Este de dorit sa prevenim in loc sa combatem; de aceea, folosirea unui insecticid o data pe luna poate tine departe musafirii nepoftiti.
|
