Fam. Lycopodiaceae

Fam. Lycopodiaceae

Este singura familie a ordinului si cuprinde aproximativ 400 specii raspândite pe tot pamântul, din zona tropicala pâna în zonele temperate si reci, de la ses la munte, prin paduri, pajisti si mlastini.

Lycopodium clavatum - Pedicuta, bradisor

Planta ierboasa perena, sempervirescenta, cu tulpina supraterana repenta, lunga de 20-300 cm, ramificata simpodial si prinsa de sol cu radacini adventive, ramificate dicotomic. De pe tulpinile târâtoare se desprind ramuri ascendente, cilindrice. Frunzele sunt mici, sesile, liniar lanceolate, dispuse îndesuit, spiralat imbricate si terminate la vârf cu un par lung albicios. Ele acopera tulpina si ramurile ascendente, fiind trofofile, cu functie asimilatoare. In vârful ramificatiilor ascendente se gasesc 1-2 spice sporifere alcatuite din frunze modificate, mici, solzoase numite sporofile, purtatoare de sporangi. Spicele sporifere cilindrice sunt ridicate de un pedicel acoperit cu bractei scvamiforme si sunt alcatuite dintr-o axa pe care sunt prinse spiralat sprofilele, la baza carora se afla câte un sporange reniform, în care se formeaza prin iulie-august, numerosi izospori tetraedrici, galbeni, usor onctuosi. Din germinarea sporilor rezulta un protal monoic pe care se formeaza organele sexuale, arhegonul si anteridiile.

Importanta farmaceutica prezinta sporii, Lycopodii sporae si ramurile secundare, Lycopodii herba. Sporii în totalitatea lor formeaza pulberea de Lycopodium, fina, mobila, cu proprietati adsorbante si lubrefiante. 19319f516t Recoltarea sporilor se face prin scuturarea spicelor sporifere pe site de matase.

Pulberea Lycopodium este folosita în farmacie drept conspergant (evita aglomerarea) pentru pilule, în dermatologie ca sicativ în tratamentul leziunilor zemuinde si în homeopatie pentru prepararea unei tincturi utile în tratarea dispepsiei pe fond de stres.

Lycopodii herba se utilizeaza în cure de dezalcolizare datorita efectului emetic al alcaloizilor, ca diuretic în afectiuni renale si vezicale, în constipatii, ca laxativ. În medicina traditionala sporii se utilizau pentru pudrarea copiilor mici, împotriva oparelilor.

ORD. SELAGINELLALES

Cuprinde pteridofite de talie mica, ierboase, de câtiva centimetri dar si liane tropicale de câtiva metri lungime. Tulpina este ramificata dicotomic si se fixeaza de substrat prin radacini adventive. Frunzele sunt mici, sesile, uninerve, dispuse opus sau altern si prevazute la baza cu o anexa solzoasa numita ligula cu rol în absorbtia si acumularea apei. În vârful ramurilor ascendente se dezvolta spicele sporifere formate din sporofile ce poarta la baza sporangii cu spori. Selaginellalele sunt ierburi heterosporee la care microsporii se formeaza în microsporangi, iar macrosporii în macrosporangi.

Fam. Selaginellaceae

Grupeaza toti reprezentantii actuali (circa 600 specii) ai selaginelallelor, raspânditi pe soluri si stânci umede în paduri din zonele tropicala si temperata.

Selaginella helvetica - Strutisor

Planta ierboasa mica, de câtiva centimetri lungime, cu tulpini repente, ramificate dicotomic fixate de sol prin radacini adventive. De pe tulpini se desprind ramuri ascendente, la rândul lor ramificate dicotomic. Tulpinile si ramurile sunt acoperite de frunze mici, inegale ca marime, dispuse pe patru rânduri, dintre care doua laterale cu foliole mai mari si doua dorsale, cu foliole mai mici, adprese. În vârful ramurilor ascendente se formeaza spicele sporifere formate dintr-un ax pe care sunt dispuse sporofilele ligulate, fiecare purtând la baza un sporange.

Sporofilele sunt de doua feluri: macrosporofile, la baza spicului si macrosporofile spre vârful spicului sporifer. Macrosporofilele poarta macrosporangi în care se formeaza în urma diviziunii reductionale 4 macrospori, iar microsporofilele poarta microsporangi în care se formeaza numerosi microspori cu membrana echinulata si de 20 de ori mai mici decât macrosporii.

Generatia gametofitica s-a redus foarte mult si ramâne adapostita în spori pe care nu-i paraseste. Astfel gametofitul mascul este reprezentat de câteva celule care iau nastere din germinarea microsporului, dintre care una este microprotalul iar alta anteridia care, prin diviziune formeaza numerosi anterozoizi biciliati care, prin craparea membranei sporului sunt pusi în libertate. Gametofitul femel este format dintr-un macroprotal pluricelular cu arhegoane ce adapostesc oosfera. La maturitate membrana macrosporului crapa, anterozoizii ajung prin picaturile de apa la arhegoane, fecundeaza oosfera si dau nastere zigotului din care se dezvolta embrionul cu doua cotiledoane din care se formeaza o noua planta.

Selaginella helvetica vegeteaza pe stânci umede si calcaroase din zona montana. Aceasta feriga este raspândita în tara noastra mai ales în regiunea montana, subalpina si alpina.

Importanta farmaceutica - medicina populara îi atribuie proprietati tonifiante si antimicrobiene. În zona muntilor Apuseni se folosea herba, împotriva bolilor "din vânt", referire probabil la bolile aduse de vânt. Genul Selaginella are importanta teoretica, deoarece prin specializarea sporofitului si reducerea gametofitului precum si prin heterosporie, indica linia de evolutie pe care au urmat-o gimnospermele si angiospermele.

3. CLASA EQUISETATAE (SPHENOPSIDA, ARTICULATAE

Cuprinde 15 genuri cu 70 de specii actuale si 40 fosile. Sunt plante ierboase (cele fosile lemnoase), cu radacina primara si rizom, tulpina virgata, monopodiala, articulata, formata din internoduri lungi si noduri scurte. La noduri se formeaza ramuri verticilate. Frunzele sunt reduse, vaginante, dispuse la noduri si unite într-un manson în jurul tulpinii si ramurilor având în vârf numerosi dinti. Asimilatia clorofiliana este preluata de tulpinile verzi.

Sporofilele sunt grupate terminal în spice sporifere. Equisetatele actuale sunt izosporee, dar heteroprotaliene, cu portal autotrof si spori dotati cu elatere.

ORD. EQUISETALES

Cuprinde specii fosile si actuale de talie mica (rar de câtiva metri înaltime). Tulpinile si ramurile sunt articulate si prevazute la noduri cu frunze vaginante dispuse în verticil, neasimilatoare si unite într-o teaca dintata. Nervatiunea este dicotomica.

Fam. Equisetaceae (Sphenopsida, Articulatae)

Cuprinde ferigi fosile si actuale. Cele actuale sunt plante perene, ierboase, ce se caracterizeaza prin tulpini aeriene articulate, cu noduri si internoduri. La noduri sunt dispuse frunzele mici, solzoase, unite prin baza lor formând un manson în jurul nodurilor. Sporangii sunt dispusi în spice terminale. Equisetatele sunt ferigi homoiospore.

Familia cuprinde un singur gen, Equisetum, cu 32 de specii.

Equisetum arvense Coada calului

Este o feriga perena, cu rizom subteran brun negricios si articulat. În dreptul nodurilor se formeaza radacini adventive si tuberculi ovali de marimea unei alune, bogati în substante nutritive de rezerva. Specia prezinta doua tipuri de tulpini aeriene:

- tulpini fertile, ce apar primavara devreme, de culoare brun - roscata, articulate si neramificate, înalte de 5-15 cm. La noduri au frunze mici, solzoase, brune, unite într-o teaca larga cu marginea dintata. In vârful lor se formeaza un spic sporifer (strobil) alcatuit dintr-o axa pe care se dispun în verticil sporofile numeroase hexagonale si peltat-pedicelate (asemanatoare unor scuturi).

Pe dosul sporofilelor se afla 6-10 sporangi sesili, în care din tesutul sporogen se formeaza, în urma meiozei, numerosi spori mici, homoiospori (de aceeasi forma si marime dar de sexe diferite). La maturitate, sporofilele se îndeparteaza unele de altele prin cresterea în lungime a internodurilor tulpinii, sporangii se deschid printr-o fanta longitudinala si elibereaza sporii verzi (contin clorofila), sferici, înveliti în trei membrane suprapuse: perispor, epispor si endospor. Perisporul crapa în patru filamente lungi si rasucite în spirala numite elatere, ce ajuta la diseminarea sporilor;

- tulpini sterile, verzi, asimilatoare, care apar pe acelasi rizom cam la jumatatea primaverii, dupa ce tulpinile fertile au disparut. Acestea sunt ramificate, înalte de 20-50 cm, articulate în noduri si internoduri. Internodurile sunt brazdate de 6-19 creste pronuntate. La noduri se dezvolta frunze solzoase, mici, uninerve, unite la baza într-o teaca verticilata si fara rol în asimilatie. Tot la noduri se dezvolta verticile de ramuri verzi, de asemenea articulate, care dau plantei aspect de coada de cal. Conturul transversal al tulpinii este ondulat uniform, ridicaturile reprezinta coastele sau carenele iar adânciturile valeculele.

Gametofitul este reprezentat de protale unisexuate care iau nastere din germinarea homoiosporilor. Protalul barbatesc are forma unei lame verzi lobate care se prinde de substrat prin rizoizi. Pe el se formeaza anteridiile cu anterozoizi pluriflagelati.

Protalul femeiesc, de 3-4 mm, este de asemenea verde si lobat, se prinde de substrat prin rizoizi si poarta la baza lobilor arhegoanele cu oosfere. Prin picaturile de apa anterozoizii ajung la arhegoane în care patrund si fecundeaza oosfera, dând nastere zigotului din care se dezvolta embrionul si apoi planta. Equisetum arvense traieste pe terenuri argiloase, umede, pe câmpuri, marginea apelor, pajisti umede, în culturi, de la câmpie pâna în zona montana.

Importanta farmaceutica prezinta Equiseti herba, respectiv, tulpinile sterile recoltate în lunile iulie-septembrie. Contin saponozide (equisetona cu proprietati slab hemolitice), flavonozide, ulei volatil, saruri de potasiu si siliciu, vitamina C, acid salicilic. Este folosita în afectiuni renale si reumatismale cu efecte favorabile asupra circulatiei sanguine. Are actiune diuretica, dezinfectanta a cailor urinare, hemostatica si mineralizanta.

Este interzisa utilizarea în scopuri medicinale a speciei Equisetum palustre (barba ursului), planta toxica, datorita continutului în alcaloizi, Specia are o singura tulpina verde ce se termina cu un spic sporifer.

4. CLASA FILICATAE (PTEROPSIDA)

Cuprinde 300 de genuri cu circa 10000-12000 specii de plante cunoscute sub numele de ferigi ce au cormul diferentiat în radacina, tulpina si frunze ce reprezinta sporofitul. Sunt plante ierboase, perene, cele tropicale arborescente sau epifite.

Radacinile primare sunt de scurta durata, fiind substituite de radacinile adventive. Tulpina ferigilor fosile si a unor specii actuale arborescente (ce au longevitate de câteva sute de ani) este dreapta si groasa, înalta de pâna la 20 m si poarta în vârf un buchet de frunze mari. Majoritatea ferigilor actuale au tulpina subterana sub forma de rizom de culoare bruna, prevazuta cu resturile tecilor frunzelor din anii precedenti si de pe care se desprind radacini adventive.

Frunzele ferigilor actuale sunt mari (macrofile), multinervate, de obicei lobate, sectate, compuse, rareori întregi. În general vârful frunzelor tinere este rasucit ca o cârja (circinat). Se deosebesc trei tipuri de macrofile: unele de culoare verde ce poarta pe dos sau pe marginea limbului sporangii cu spori - trofosporofile; altele de culoare verde, fara sporangi, ce au doar rol asimilator - trofofile si altele de culoare bruna, care nu fac fotosinteza dar produc numerosi sporangi cu spori - sporofile.

Sporangii se formeaza pe epiderma inferioara a frunzelor si sunt formati dintr-un pedicel (piciorus) care-i fixeaza pe frunza si un corp oval, acoperit de un perete uni sau pluristratificat ce contine în interior un tesut sporogen din care iau nastere prin meioza numerosi spori. Sporangii sunt, de regula, grupati mai multi la un loc formând sori acoperiti cu o membrana numita induzie. Sporangii se deschid prin actiunea unui inel mecanic si elibereaza sporii. Ferigile sunt izo sau heterosporee. Prin germinarea sporilor iau nastere protale monoice, rar dioice, anuale sau perene fixate de substrat prin rizoizi. Cel mai frecvent protalul are forma unei lame cordate, pluristratificate, asimilatoare de circa 1 cm. Rareori poate fi vermiculiform sau filamentos. Pe dosul protalului lamelar, din celulele epidermale iau nastere arhegoanele cu oosfera (în jurul regiunii cordate a protalului) si anteridiile cu anterozoizi (în vecinatatea rizoizilor). Un anterozoid spiralat si pluriflagelat patrunde în arhegon, fecundeaza oosfera si da nastere zigotului care prin diviziuni repetate formeaza embrionul. Pe protal se formeaza doar un singur embrion, care hranit de protal, da nastere unei plantule prevazuta cu radacina, tulpina si o frunza. Odata epuizat, protalul se destrama iar planta creste pâna la maturitate.

În ciclul de viata al ferigilor se succed doua generatii independente, heteromorfe: gametofitul mic, de scurta durata reprezentat de spor si protal si sporofitul dominant, reprezentat de zigot, embrion, plantula si feriga propriu-zisa.

Cele dintâi filicate au aparut în Devonian si au luat o mare dezvoltare în Paleozoic. Ferigile epifite si arborescente populeaza padurile tropicale umede. Ferigile ierboase terestre, în numar mic, sunt raspândite prin paduri, pajisti, stâncarii si în ape, în zonele temperate si reci ale pamântului.

Dupa modul de dezvoltare si organizare a sporangelui, ferigile actuale se împart în doua subclase:

- Eusporangiatae

- Leptosporangiatae.

SUBCLASA EUSPORANGIATAE

Se deosebesc de celelalte ferigi prin urmatoarele caractere: sporangele are peretele gros, pluristratificat si ia nastere dintr-o grupa de celule epidermale. Sporangii sunt grupati în sori si lipsiti de induzie. Protalul este peren.

ORD. OPHIOGLOSSALES

Cuprinde ferigi ierboase perene, ce au în sol un rizom de pe care se dezvolta anual o singura frunza împartita în doua segmente: unul verde, steril, asimilator si altul galben-bruniu, fertil, ce poarta numerosi sporangi. Gametofitul este un protal peren subteran, tuberculiform sau vermiform, sporofit ce traieste în simbioza cu ciuperci micorizante. Ordinul cuprinde o singura familie cu trei genuri si circa 80 de specii.

Ophioglossum vulgatum - Limba sarpelui

Planta ierboasa de 5-15 cm înaltime, perena, care prezinta în sol un rizom scurt ca un tubercul de pe care pornesc radacini adventive, neramificate, groase. De pe acest rizom se dezvolta anual câte o frunza alcatuita din doua segmente: unul steril - trofofil, verde, nedivizat, de forma ovala, îngust la baza, cu marginea întreaga si care asigura hranirea; altul fertil - sporofil, de culoare verde galbui, îngust, mult mai lung, spiciform, cu sporangi sesili, fara inel mecanic si însirati pe doua rânduri.

Creste prin fânete si poieni umede de munte.

Importanta farmaceutica prezinta partea aeriana a plantei si tuberculii ce au proprietati tonice si astringente.

Botrychium lunaria Iarba dragostei, limba cucului

Este o feriga ierboasa, perena, ce prezinta în pamânt un rizom scurt pe care se formeaza numeroase radacini adventive groase, neramificate si în fiecare an o frunza cu doua segmente: unul steril, verde, divizat unipenat, cu 5-10 foliole sesile cu nervuri dispuse în evantai; un al doilea segment fertil, mai lung decât cel steril, ramificat paniculat, ce contine sporangi sesili, fara induzie. Botrychium lunaria creste prin fânete si poieni umede de munte.

Importanta farmaceutica - în Insulele Antile se foloseste contra muscaturilor de sarpe. Are proprietati astringente, tonice si vindeca ranile.

SUBCLASA LEPTOSPORANGIATAE

Cuprinde ferigile propriu-zise cu frunze mari ce au drept caractere distinctive sporangele cu perete subtire, unistratificat, ce ia nastere dintr-o singura celula epidermala si sporangii grupati în sori ce sunt acoperiti în multe cazuri cu o induzie. Protalul este anual si de scurta durata. Leptosporangiatele sunt larg raspândite pe suprafata Pamântului începând din zona tropicala, unde abunda si pâna în zonele temperate si reci. Se cunosc peste 9.000 de specii ce apartin la 259 de genuri.

ORD. FILICALES

Este cel mai bogat ordin de ferigi, raspândite pe toata suprafata pamântului. Unele ferigi tropicale sunt arborescente, ating câtiva metri înaltime si au tulpina dreapta, neramificata, prevazuta în vârf cu un buchet de frunze mari. Majoritatea ferigilor sunt însa ierboase, cu tulpina subterana sub forma de rizom.

Frunzele sunt mari, lung petiolate, de obicei divizate, cu nervatiune dicotomica, rar reticulata.

Sporangii sunt pedicelati si induziati, cu peretele unistratificat. De-a lungul peretelui sporangelui se formeaza un inel mecanic (annulus), incomplet, alcatuit din celule cu peretii îngrosati lateral. Prin uscare, inelul mecanic se contracta si determina craparea sporangelui si eliberarea sporilor. Sporangii se formeaza pe dosul frunzelor grupati în sori si acoperiti, la unele specii, de o induzie. Din tesutul sporogen, prin meioza se formeaza sporii. Toate filicatele sunt izosporee. Prin germinarea sporilor se formeaza protalul autotrof, lamelar si monoic, fixat de substrat prin rizoizi. Pe dosul protalului (epiderma inferioara) se formeaza anteridiile cu anterozoizi pluriflagelati si arhegoanele cu oosfera. În urma fecundatiei se formeaza zigotul si apoi embrionul ce evolueaza spre planta propriu-zisa (generatia sporofitica).

Speciile de ferigi din ordinul Filicales sunt grupate în 13 familii, dintre care mai importante farmaceutic sunt:

Fam. Polypodiaceae

Cuprinde cele mai multe ferigi - 7.000 specii din 170 de genuri, raspândite de la tropice pâna în zona temperata. Sunt ferigi relativ tinere, cunoscute ca fosile din Jurasic si azi în plina evolutie. Sunt în majoritate ierboase, perene prin rizom si cu frunze mari, sectate (rar întregi). Sporangii sunt lung pedicelati cu inel mecanic vertical ce se grupeaza în sori pe fata inferioara a frunzelor si acoperiti sau nu de induzie.

Dryopteris filix-mas - Feriga comuna

Este o feriga ierboasa, perena. În pamânt prezinta un rizom gros cu radacini adventive, pe care se mai afla solzi bruni precum si resturi ale petiolurilor frunzelor cazute din anii precedenti.

De pe acest rizom se formeaza în fiecare an un buchet de frunze cu petiol si limb. Limbul este divizat dublupenat - sectat. In general frunzele au dimensiuni mari si în tinerete sunt dispuse circinat. Atât petiolul cât si rahisul sunt acoperiti de solzi brun-roscati. Sporangii se dezvolta în sori rotunzi, pe partea inferioara a limbului si sunt acoperiti de o induzie mare, reniforma. Creste în paduri montane, pe dealuri. Este o planta medicinala si decorativa.

In farmacie se foloseste rizomul, Filicis Maris rhizoma, ce se poate recolta primavara si toamna. Contine filicina, derivati ai fluoro - glucin - butiro - fenonei, uleiuri volatile (esteri ai acidului butiric), taninuri. Are actiune paralizanta asupra musculaturii parazitilor intestinali, ceea ce duce la desprinderea parazitului de peretii intestinali dupa care se administreaza un purgativ, pentru eliminarea parazitului.

Produsele pe baza de feriga pot deveni toxice, toxicitatea manifestându-se prin simptome gastro-intestinale, tulburari de natura nervoasa, vizuale si auditive. Se utilizeaza frecvent si în medicina veterinara.

Phyllitis scolopendrium - Navalnic

Este o feriga ierboasa perena. In pamânt prezinta un rizom mare, de pe care se formeaza în fiecare an un buchet de frunze mari de pâna la 60 cm dispuse în forma de tufa. Frunzele sunt nedivizate iar pe dosul lor se dezvolta sori lungi, dispusi paralel, acoperiti de o induzie ce se deschide longitudinal. Creste pe coaste stâncoase, calcaroase si umbroase din regiunea montana.

Contine substante cu proprietati astringente si diuretice fiind indicata sub forma de infuzii si siropuri calmante. In medicina populara era folosita în tuse, rani, febra.

Blechnum spicant - Scarita muntelui

În pamânt feriga prezinta un rizom gros, cu palei negricioase, de pe care se formeaza în fiecare an un buchet de frunze, de doua tipuri: sterile si fertile. Frunzele sterile sunt simplu penat sectate, cu aripile întregi. Frunzele fertile sunt drepte, plane, lung petiolate, mult mai lungi decât cele sterile, penat sectate cu lobi scurti. Pe fata frunzele sunt verzi iar pe dos sunt argintiu brune cu numeroase scvame, printre care se dezvolta grupele de sporangi sub forma de sori rotunzi, fara induzie.

Creste prin paduri, locuri umede, silicioase, turbarii, în regiunea montana. Planta are proprietati astringente si diuretice si este putin folosita.

Pteridium aquilinum Feriga de câmp, tolul lupului

Prezinta în pamânt un rizom gros de pe care anual se formeaza un buchet de frunze mari, putând avea între 0,5-2 m lungime. Conturul limbului este ovat triunghiular si este de 3-4 ori penat sectat. Sorii sunt asezati pe marginea aripioarelor frunzelor si sunt protejati de o induzie ce provine din îndoirea marginilor aripioarelor.

Este raspândita în paduri si poieni din regiunea montana si submontana.

Organele plantei în stare verde si uscata sunt toxice, contin tiaminaza, un glicozid precum si factori de natura necunoscuta. Tiaminaza produce scindarea vitaminei B₁ în partile sale componente: pirimidina si tiazol, ceea ce duce la aparitia unor simptome asemanatoare cu avitaminoza B_1. Aceste simptome s-au observat la animale (rumegatoare, cabaline).

Polypodium vulgare - Iarba dulce, feriguta

Este o feriga de talie relativ mica, ce prezinta în pamânt un rizom orizontal acoperit cu scvame brune. Frunzele pot avea pâna la 30 cm, sunt glabre, au petiol lung, sunt adânc fidate, cu 20-30 perechi de segmente lanceolate, confluente la baza si cu marginea întreaga. Pe dosul aripioarelor se gasesc sorii, mari, asezati pe doua siruri paralele, nuzi si îndepartati de marginea aripioarelor.

Creste pe stânci si coaste umbrite din paduri, pe râpe argiloase din zona montana. Farmaceutic se foloseste rizomul - Polypodii rhizoma - care contine zahar, ulei gras, saponine, amidon. Are actiune laxativ purgativa. A fost folosit pentru actiunea colagoga, mai ales la cei cu dischinezii biliare însotite de constipatie. In medicina traditionala era folosita în afectiuni ale rinichiului însotite de calculi renali.

Asplenium trichomanes Strasnic, feriguta

Este o feriga de talie mica, ce prezinta în pamânt un rizom gros, ramificat, de pe care anual, se formeaza un buchet de frunze mari ce ating 35cm lungime, glabre, scurt petiolate. Atât petiolul cât si rahisul frunzelor sunt brun negricioase pe toata lungimea. Limbul este penat sectat, cu aripioarele fin crenat dintate. Sorii sunt liniari, prezentând o induzie unilaterala întreaga sau ramificata. Creste pe stânci si coaste abrupte din regiunea montana.

In medicina traditionala era folosita partea aeriana în boli ale splinei.

Cystopteris fragilis - Feriguta de stânca

Este o feriga înalta de pâna la 40 cm. În sol prezinta un rizom scurt. Frunzele sunt îngramadite, lungi de 15-35 cm, cu petiolul mai scurt decât lamina. Limbul alungit oval este de 2-3 ori penat sectat. Pe dosul frunzei sunt dispusi sorii care în tinerete sunt acoperiti de induzie, fixata numai la baza si care mai târziu dispare. Creste în paduri, în vai umede si pe stâncariile din munti.

In medicina populara era folosita rar împotriva guturaiului.

Ceterach officinarum - Unghia ciutei

Este o feriga ce prezinta în pamânt un rizom scurt, de pe care se formeaza frunze numeroase grupate în forma de tufa. Frunzele prezinta petiol scurt, acoperit cu scvame si limb sinuos penat sectat cu lobi scurti. Pe fata frunzele sunt verzi iar pe dos sunt argintiu brune cu numeroase scvame printre care sunt asezati sorii, fara induzie.

Creste pe stânci si crapaturi de pietre si stânci, rar pe sol, în general în zone cu expozitie sudica.

Are proprietati astringente si diuretice, este putin folosita.

ORD. HYDROPTERIDALES

Cuprinde ferigi acvatice si palustre, natante, cu sporangii închisi în sporocarpi (frunze modificate al caror mezofil s-a resorbit, devenind aerenchim) ce se deosebesc de ferigile terestre prin morfologia aparatului vegetativ si prin modul de reproducere. Sunt ferigi heterospore. Macrosporangii au un singur macrospor, microsporangii câte 64 de microspori. Micro si macroprotalele sunt foarte reduse.

Fam. Marsileaceae

Cuprinde 72 de specii acvatice perene, ce apartin la 3 genuri. În sporocarp se gasesc sori bisexuati, continând microsporangi si macrosporangi.

Marsilea quadrifolia - Trifoias de balta

Traieste în medii acvatice, semiacvatice si terestre. La suprafata namolului are un rizom repent fixat de substrat prin radacini adventive, de pe care se ridica la suprafata apei frunze tinere rasucite în spirala (circinate) si mature, lung petiolate ce poarta în vârf 4 foliole dispuse palmat, asemanator unui trifoi cu 4 foi.

Sporocarpii sferici sau reniformi sunt scurt pedicelati si contin numerosi sori induziati.

Farmaceutic se folosesc sporocarpii bogati în substante nutritive între care predominant este amidonul (australienii prepara din ei o faina cunoscuta sub numele de nardo). Sunt comestibili.

Fam. Salviniaceae

Cuprinde ferigi acvatice, natante, cu sori unisexuati care contin macrosporangi scurt pedicelati sau microsporangi lung pedicelati.

Salvinia natans - Pestisoara

Este o feriga de talie mica, natanta. Prezinta o tulpina filiforma, lunga de pâna la 20 de cm, care creste orizontal. Pe tulpina cresc frunzele câte 3 într-un verticil. Doua din aceste frunze sunt verzi, paroase cu pozitie orizontala si plutesc la suprafata apei. Cea de-a treia frunza este metamorfozata astfel :

- o parte din ea se prezinta sub forma unor filamente lungi, alb-galbui, cu peri abundenti, îndeplinind functia radacinilor;

- o alta parte se prezinta sub forma unor lobi care vor deveni peretele sporocarpului.

Sporocarpii sunt sferici, scurt pedicelati si se formeaza printre "filamentele" radacinilor, în numar de 3-8. Unii au sori cu microsporangi iar altii au sori cu macrosporangi.

Pestisoara populeaza suprafata apelor stagnante si lin curgatoare fiind mai frecventa în regiunile de câmpie unde climatul este mai cald. Creste adesea si în orezarii.

Importanta farmaceutica prezinta sporocarpii care contin amidon.

ÎNCRENGĂTURA PINOPHYTA

(GYMNOSPERMATOPHYTA)

Cuprinde plante lemnoase, arbori si arbusti, (rar liane sau subarbusti), cu ramificatie monopodiala sau simpodiala. Tulpina prezinta adesea ramuri diferite, macroblaste (ramuri lungi) si microblaste (ramuri scurte) si sufera îngrosari secundare. Prin caracterele lor, au facut trecerea de la pteridofite la angiosperme si au avut maximum de dezvoltare în mezozoic.

Radacina se ramifica numai în plan vertical. La cele fosile poate fi dicotomica, la cele actuale monopodiala sau simpodiala. Are crestere secundara în grosime, la unele specii (Pinus sp.) formeaza micorize, la altele (Taxodium distychum) emite pneumatofori, pentru a nu se asfixia.

Tulpina este lemnoasa, cu îngrosare secundara. Poate fi un stip (Cycadatae) sau un trunchi monopodial (Pinatae) sau simpodial (Ginkgoatae). La Gnetatae poate fi lianoida, un butuc sau un cotor cu ramuri caduce. În structura tulpinii fasciculele conducatoare sunt colaterale, lemnul fiind constituit exclusiv din traheide scalariforme si spiralate la Cycadatae si cu punctuatiuni areolate la Pinatae. Liberul este lipsit de celule anexe.

Frunzele, alterne, rar opuse sau verticilate, pot fi scvamiforme, solzoase, aciculare, bilobate, latite, sau în forma de panglica mare sau penat divizata, sau pot fi mari, asemanatoare cu cele de la ferigi. La gimnosperme frunzele sunt persistente (sempervirescente) desi ele cad (la 2-12 ani) pe rând si au o structura xeromorfa cu epiderma cutinizata sau cerificata, stomate afundate în hipoderma pentru a diminua transpiratia în anotimpul friguros, cu mezofil bogat în cloroplaste si canale secretoare rezinifere, de unde si numele de rasinoase.

Florile sunt lipsite de învelisuri florale sau mai rar prezinta un periant redus, sunt unisexuate, rar hermafrodite. Au conformatie de con fiind constituite dintr-un lastar scurt, pe care sunt dispuse spirociclic fie staminele (microsporofile), fie carpelele (macrosporofile). Gimnospermele sunt plante monoice sau dioice.

Conul femel este alcatuit dintr-un ax pe care se insera spiralat florile unisexuate, fiecare formata dintr-o frunza modificata fertila numita solz carpelar sau carpela, la axila caruia se formeaza, de regula un ovul liber. La baza fiecarui solz carpelar se afla o bractee sterila, de protectie, care se suprapune bracteei fertile.

Ovulul sau macrosporangele prezinta la exterior un singur integument ce lasa în partea superioara o mica deschidere numita micropil. În interiorul ovulului se afla un tesut sporogen, diploid numit nucela. O celula diploida a nucelei, prin meioza formeaza 4 macrospori, dintre care numai unul este functional si prin diviziuni succesive da nastere endospermului primar (protal femel). O celula a endospermului primar prin diviziuni repetate si diferentieri fiziologice formeaza arhegoanele alcatuite dintr-un corp globulos care adaposteste oosfera si un gât din 2-16 celule sterile.

Conul mascul este o floare formata dintr-un ax pe care se insera spiralat numeroase stamine (solzi staminali) ce poarta pe fata inferioara 2-8 saci polinici (microsporangi) ce contin tesutul sporogen, 2n. La baza fiecarei flori mascule (con) se afla 1-2 bractei de protectie. Prin diviziunea meiotica a celulelor diploide din sacii polinici se formeaza numeroase grauncioare de polen (microspori) haploizi. Grauncioarele de polen sunt acoperite la exterior de doua membrane, una externa, exina si una interna, intina între care se afla 2 spatii sferice cu aer (saci aeriferi) ce ajuta la plutirea polenului. La maturitate nucleul fiecarui grauncior de polen se divide mitotic si formeaza patru celule dintre care una vegetativa, doua celule protaliene si o celula generativa (anteridie unicelulara).

Polarizarea se face cu ajutorul vântului (anemogama). Cazut direct pe ovul, graunciorul de polen germineaza si formeaza un tub polinic din alungirea celulei vegetative. Din diviziunea celulei generative se formeaza doi gameti masculi flagelati (anterozoizi) sau lipsiti de flageli (spermatii).

Fecundatia este foarte îndelungata, la toate gimnospermele, de la polenizare si pâna la patrunderea gametilor masculi la oosfera dureaza aproape un an. Fecundatia este simpla, adica doar oosfera este fecundata de unul din gametii masculi, proces în urma caruia se formeaza zigotul. Dupa formarea zigotului diploid, nucleul sau se divide succesiv de numeroase ori si formeaza proembrionul cu circa 1.000 de nuclei neseparati prin pereti celulari. Ulterior are loc formarea peretilor celulari prin citocineza, rezultând un embrion din numeroase celule mononucleare. Prin diviziunea celulelor superficiale ale embrionului se formeaza un suspensor care fixeaza embrionul în endospermul primar care îl va hrani. Imediat embrionul se diferentiaza în radicula, tigela si gemula. Din gemula se diferentiaza tulpina plantulei si 2-18 cotiledoane verzi. În faza în care embrionul devine plantula, ovulul se transforma în samânta.

Solzul fertil devine subtire, membranos, iar cel steril se lignifica si se îngroasa si persista pe axul inflorescentei. Când semintele ajung la maturitate, solzii lignificati se îndeparteaza de axul conului si favorizeaza diseminarea lor prin vânt (seminte anemohore).

În ciclul de dezvoltare al angiospermelor predomina net sporofitul, ca durata si volum, gametofitul fiind foarte redus si închis în sporofit.

Dintre principiile active, cu rol de chemotaxoni, întâlnite la conifere, mai importante sunt uleiurile volatile cu monoterpene biciclice (α si β pinen) si rezinele cu di si triterpene (acizi, alcooli, esteri). De asemenea acidul ascorbic se gaseste în mari cantitati în frunze.

Cele aproximativ 10.000 de specii de gimnosperme, din care 9.200 fosile si 800 specii actuale se clasifica în 5 clase:

1. Cycadatae

2. Bennettitatae

3. Ginkgoatae

4. Pinatae

Gnetatae

1. CLASA CYCADATAE

Cuprinde aproximativ 100 de specii fosile si 100 de specii actuale dioice, ce apartin la 10 genuri. Sunt arbori si arbusti cu tulpina monopodiala, neramificata si terminata cu un buchet de frunze mari penate (asemenea palmierilor). Florile femele au ovule ortotrope cu camera polinica. Polenul este lipsit de saci aeriferi iar anterozoizii sunt pluriciliati.

Cycadatele actuale traiesc numai în zonele calde.

ORD. CYCADALES

Speciile acestui ordin sunt în majoritate fosile, (dezvoltare maxima în Mezozoic), cele actuale sunt arbori tropicali cu tulpina un stip terminat cu un buchet de frunze mari penate, în mijlocul carora se gaseste un con mare de sporofile (la unele specii conul femel are 1 m lungime si 45 kg greutate).

Familia Cycadaceae

Este singura familie actuala a carei reprezentanti sunt raspânditi în padurile tropicale si subtropicale.

Florile mascule sunt conuri cu numeroase stamine iar florile femele sunt reprezentate prin carpele foliacei brune, cu vârful latit, întreg sau penat sectat ce poarta lateral spre baza 2-8 ovule mari, care dupa fecundare devin seminte cu tegumentul extern carnos, asemanator unui fruct.

Genul Cycas cuprinde 15 specii raspândite din Republica Malgasa pâna în sudul Japoniei, în China, nord-estul Australiei etc.

Cycas revoluta - Palmier de Cycas

Este un arbore dioic, cu stipul înalt de câtiva metri si gros, acoperit de resturile tecilor foliare. Frunzele sunt mari, penat sectate, (cu pâna la 100 foliole liniare), adunate într-un buchet terminal. Conul mascul este format din stamine solziforme, brune, cu numeroase antere concrescute câte 2-3. Conul femel este format din carpele cu vârful penat, purtând ovule mari, cu tegument carnos, portocaliu. Este raspândit în sudul Japoniei si în China.

Importanta farmaceutica prezinta tulpina din care se obtine un amidon numit "sago", întrebuintat în alimentatie.

2. CLASA BENNETTITATAE

Cuprinde circa 10 specii fosile mezozoice ce au disparut în Cretacic. Bennettitatele prezinta un deosebit interes stiintific întrucât, dupa unii autori, au stat la originea (sunt stramosii) angiospermelor.

3. CLASA GINKGOTAE

Însumeaza 20 de specii fosile si o singura specie actuala. Sunt arbori monopodiali, dioici, cu frunze lobate cu nervatiune dicotomica. În Jurasic ocupau toata emisfera nordica.

ORD. GINKGOALES

Este un ordin monotipic, deoarece cuprinde o singura familie, Ginkgoaceae, cu un singur gen si o singura specie dioica:

Ginkgo biloba - Arborele templier jsau arborele celor 40 de steme

Se cultiva prin parcuri si pe alei ca arbore ornamental. Atinge înaltimi de pâna la 40 m. Tulpina ramificata simpodial este formata din numeroase macro si microblaste (ramuri lungi si ramurele).

Frunzele sunt petiolate, mari, cel mai adesea bilobate, dar pot fi si întregi sau tri si tetralobate, cu aspect de evantai, cu baza triunghiulara si marginea superioara semicirculara.

Sunt groase, pieloase, cu nervatiune dicotomica. Toamna devin galben-aurii si cad (fenomen rar la gimnosperme).

Inflorescenta masculina spiciforma este formata din numeroase stamine, fiecare alcatuita dintr-un filament în vârful caruia se gasesc 2 saci polinici ce crapa longitudinal si elibereaza polenul.

Floarea femela este formata din 2 ovule ortotrope situate în vârful unui peduncul ramificat dicotomic. Din cele 2 ovule, doar unul se dezvolta. Dupa fecundare ovulul devine samânta. Integumentul ovulului devine carnos spre exterior si se sclerifica spre interior, luând aspect de sâmbure.

Samânta are aspectul unui fruct carnos galben-verzui asemanator cu o drupa (cireasa) sustinuta de un peduncul lung.

Ginkgo biloba este o adevarata fosila vie fiind cultivat de om din timpuri imemorabile ca planta sfânta în jurul pagodelor sau templelor budiste sau prin cimitirele chinezesti sau japoneze. În anumite zone din China alcatuieste adevarate paduri ce trebuiesc considerate ca ultimele refugii ale acestei plante care odinioara era foarte raspândita în toata emisfera nordica (pâna în Groenlanda).

În Europa a fost introdusa ca planta ornamentala în 1730 în Olanda.

În ultimii 25 de ani a devenit una dintre cele mai importante plante medicinale în tratamentul afectiunilor vasculare si în geriatrie, motiv pentru care s-a impus înmultirea sa vegetativa.

Farmaceutic se folosesc frunzele, Ginkgo bilobae folium bogate în substante flavonice, biflavonoide, ginkgolide, bilobalide ce actioneaza ca angioactivatori asupra microcirculatiei, circulatiei periferice si venoase.

Sunt indicate în tratamentul sclerozei cerebrale (a angiopatiei diabetice, varicelor), în insuficiente circulatorii cerebrale, schele dupa accidente vasculare cerebrale, traumatisme craniene, tulburari vasculare periferice, afectiuni neuro-senzoriale de origine circulatorie. Actiuni:

- stimuleaza circulatia cerebrala prin actiunea vasodilatatoare la nivelul arterelor mici si medii din zonele mai profunde (indicata în scleroza cerebrala);

- mareste capacitatea de retinere si rezistenta la oboseala a persoanelor în vârsta;

- este un bun remediu în angiopatia diabetica;

- este indicata în tratamentul complexului varicos si a sindromului post traumatic;

- excelent vasoprotector;

- stimuleaza oxigenarea tisulara.

3.- CLASA PINATAE

Cuprinde circa 600 specii actuale si fosile, arbori si arbusti cu ramificatie monopodiala, rar simpodiala cu mai multe feluri de ramuri (macroblaste si microblaste).

Frunzele sunt aciculare sau solzoase, alterne, opuse sau verticilate.

Florile sunt nude, unisexuate, plantele fiind monoice, rar dioice.

Grauncioarele de polen prezinta saci aeriferi, gametii masculi sunt neciliati si se numesc spermatii. Fecundatia este simpla, iar dupa fecundatie ovulul se transforma în samânta ce prezinta un embrion cu 2-20 cotiledoane.

ORD. CONIFERALES

Cuprinde cele mai numeroase specii de gimnosperme actuale, raspândite mai ales în regiunile temperate sau nordice. Sunt arbori sau arbusti monopodiali, ce contin canale rezinifere (exceptie Taxus), cu frunze aciculare, sempervirescente (exceptie Larix). Trunchiul este drept, ramificat monopodial, rar simpodial (Taxus). Lemnul este format din traheide cu punctuatiuni areolate iar liberul prezinta vase liberiene neciuruite si lipsite de celule anexe. Florile sunt unisexuate, sub forma de conuri si dispuse monoic rar dioic. Solzul staminal are 2 saci polinici iar solzul carpelar 2 ovule anatrope si este însotit adesea de un solz steril, sclerificat si aderent. Semintele sunt de obicei aripate.

Sunt plante monoice, mai rar dioice (Taxus, Juniperus).

Cuprinde 4 familii:

. - Cupressaceae

2. - Taxaceae

3. - Pinaceae (Abietaceae)

4. - Taxodiaceae

Fam. Cupressaceae

Cuprinde peste 100 de specii lemnoase rasinoase, monoice sau dioice, de talie foarte mare (arbori înalti) sau cu aspect de tufa, raspândite mai ales în emisfera nordica.

Au frunze sempervirescente solzoase, rar aciculare, dispuse pe ramuri opus si decusat sau verticilat.

Conurile femele sunt formate dintr-un numar mic de carpele solzoase, fertile si sterile asezate opus sau verticilat, cele fertile purtând la baza 1-20 ovule ortotrope.

Florile mascule au stamine cu filamente scurte si conectiv dilatat sub forma unui scut peltat la marginea caruia, apar pe fata inferioara, 3-6 saci polinici. În urma dezvoltarii ovulelor si carpelelor iau nastere una sau mai multe seminte înconjurate de solzi pielosi sau carnosi si baciformi, liberi sau concrescuti. Embrionul are 2-6 cotiledoane.

Juniperus communis - Ienuparul

Este un arbust sempervirescent, dioic, foarte ramificat, ce vegeteaza în regiunile colinare si montane din Europa si America de Nord, la noi în regiunea colinara si în etajul montan, raristi de padure, poieni.

Are frunze aciculare, subulate, rigide, întepatoare, grupate câte 3 în verticil, fiecare pe fata superioara cu o banda lata; alba. Florile mascule sunt formate din numeroase stamine, cele femele, mici, rotunjite, se dezvolta la subsuoara frunzelor sau în vârful unor lujeri si sunt formate din solzi bazali sterili si din 3 solzi carpelari dispusi spre vârf, purtând pe fata superioara câte un ovul. Solzii carpelari se îngroasa în urma fecundarii, devin carnosi, se unesc prin marginile lor si închid complet cele trei seminte, luând forma unei bace (pseudobaca) de culoare verde în stadiu tânar si neagra albastruie, brumata, la maturitate. Aceste bace false sunt boabele de ienibahar. Maturarea semintelor are loc în 2 ani.

Importanta farmaceutica prezinta Juniperi fructus sau Juniperi baccae, care se recolteaza prin scuturarea usoara a ramurilor. Contin ulei volatil (borneol, camfen), substante amare (juniperina), acizi organici (gliceric, 1-ascorbic, acetic, malic, formic). Cantitatea de ulei volatil este variabila în functie de provenienta plantei, precum si de unii factori ecologici: altitudine, expozitie, configuratia terenului. Ele sunt folosite la prepararea bauturilor aniscorbutice si pentru extragerea uleiului volatil. Esenta are actiune diuretica, dezinfectanta a cailor renale, digestive si respiratorii, sudorifica, carminativa, usor antiglicemianta, antireumatismala si expectoranta. Se recomanda în afectiuni ale cailor urinare, cistite, uretrite, edeme cardio-renale, reumatism, gripa, diabet, dermatoze. Juniperi fructus intra în alcatuirea ceaiului antireumatic. Ienibaharul este folosit si drept condiment. Din pseudobace se prepara ginul, bautura hidroalcoolica.

Juniperus oxycedrus

Specie raspândita în bazinul mediteranean din care se obtine prin distilare destructiva, în retorte speciale, un gudron numit Pix Juniperus oxycedri, cu actiune antiseptica, cicatrizanta, paraziticida, îndeosebi în medicina veterinara.

Thuja orientalis - Arborele vietii

Este un arbust columnar, cu ramurile principale si ramificatiile acestora dispuse în plan vertical. Are frunze solzoase si imbricate. Conurile femele sunt carnoase, au 6 apendici încovoiati, la maturitate devin lemnoase, iar semintele nu sunt aripate. Este originar din China, Coreea. Se cultiva si la noi, ca ornamental, se preteaza la tuns, fiind folosit sub forma de garduri vii, borduri.

Planta contine un ulei eteric în alcatuirea caruia intra acidul tujic, tujopsen. Mai contine lignani cu posibila actiune anticanceroasa. Este recomandat în guturai, dismenoree, hematurie, metroragie, hemoragii ale tractului digestiv ca urmare a ulcerului duodenal, afectiuni cutanate parazitare. Semintele sunt recomandate ca sedative, în insomnii, neurastenii.

Thuja occidentalis - Arborele vietii

Originar din America de Nord se prezinta sub forma de arbore sau arbust, cu ramurile principale si ramificatiile lor dispuse în planuri orizontale. Conurile nu au apendici (coarne) iar semintele sunt aripate. Frunzele sunt solzoase, mai late, prevazute pe spate, în partea centrala cu o glanda rezinifera rotunda.

La noi se cultiva ca ornamental, prin parcuri. Toate partile aeriene ale plantei si în special ramurile tinere, contin un ulei eteric în compozitia caruia intra monoterpene oxigenate aciclice ca: α -tujona, β- tujona, fenchona si alte terpene. În trecut se utiliza ca expectorant, emenagog, diuretic si antireumatismal. În prezent este utilizat în homeopatie.

Simptomele produse în caz de intoxicatie prin depasirea dozelor, sunt de natura digestiva, salivatie, colici, diaree sanguinolenta, apoi dispenee, paralizie si racirea extremitatilor.

Familia Taxaceae

Cuprinde arbori sau arbusti dioici cu tulpina dreapta, ascendenta sau culcata. Frunzele sunt liniare, moi, persistente, dispuse în spirala, pe fata verzi întunecate, pe dos verde palid.

Florile mascule au 6-14 stamine iar anterele au 6-8 saci polinici. Florile femele sunt solitare. Samânta este acoperita de un aril carnos.

Taxus baccata - Tisa

Se prezinta sub forma de arbore sau arbust de 10-15 m, cu scoarta rosie - bruna, ce formeaza un ritidom brun cenusiu ce se exfoliaza în placi si coroana ovoid conica, cu cetina bogata. Frunzele sunt liniare, moi, plane, scurt acuminate cu nervura mediana, proeminenta, de culoare verde închis pe fata superioara, verde palid, pe fata inferioara. Conurile mascule au 6-14 stamine peltate, protejate de un fel de periant format din bractei albe sau rosii. Floarea femela este alcatuita dintr-un ax scurt, acoperit de bractei ce prezinta în vârf un singur ovul.

Samânta ovoida este acoperita incomplet de un învelis carnos numit aril, care provine din niste scvame situate la baza ovulului. Arilul are culoare rosie si este singura parte netoxica a plantei.

Creste în paduri de munte, izolat sau în pâlcuri si se cultiva ca ornamental. Are crestere foarte înceata dar este longeviv (2000-3000 de ani). Nu are rasina. Lemnul este foarte pretios fiind cautat pentru sculptura si tâmplarie fina.

Toxicitatea plantei asupra omului si animalelor este cunoscuta din antichitate, din scrierile lui Teophrastus. Grecii credeau ca este atât de toxica încât este suficient sa treci pe lânga ea pentru a fi în pericol de moarte. Iulius Cezar povesteste ca sagetile galilor erau otravite cu sucul extras din "fructul" de tisa. Virgiliu sfatuia crescatorii de albine sa nu-si puna stupii în apropierea acestui arbore, fiind otravitor pentru albine Frunzele sunt cele mai toxice parti ale plantei iar continutul în principii toxice este mai crescut iarna decât vara.

Toxicitatea este data de continutul ridicat în pseudoalcaloizi precum taxol si 10-dezacetiltaxol, taxina A, taxicine, etc. Taxolul a fost izolat initial din scoarta trunchiului de Taxus brevifolia, tisa de Pacific, ce creste în insulele din Oceanul Pacific. Taxolul (ester-amida), are proprietati citostatice inhibând desfacerea microtubulilor fusului acromatic în tubulina. Este activ pe tumori ovariene, cancer pulmonar, de sân, actiunea fiind superioara altor citostatice. Taxina a fost izolata din frunze în 1836 si are actiune bulbara comparabila cu a morfinei (analgezica si narcotica). Arborele fiind foarte toxic este intens distrus de ciobani fiindca omoara oile.

Familia Pinaceae (Abietaceae)

Cuprinde plante raspândite mai ales pe muntii din regiunile temperate. Sunt arbori, rar arbusti, cu frunze persistente sau caduce, aciculare, uninerve si alterne. Prezinta canale rezinifere în toate organele. Florile mascule si femele au forma de conuri alungite, pendule sau erecte.

Picea excelsa sin. Picea abies) - Molidul

Este un arbore cu port conic, cu frunze aciculare pungente, dispuse spiralat pe ridicaturi brune, care dupa caderea frunzelor lasa urme, cicatrici, proeminente.

Conurile femele sunt mari, pendente si la maturitate cad întregi. Solzii carpelari au vârful retuz. Conurile mascule sunt mici, de obicei se formeaza unul singur în vârful ramurilor si cad de timpuriu.

Formeaza molidisuri pure, în etajul montan superior si alpin sau de amestec cu fagul si bradul. Este utilizat pentru cherestea, celuloza si lemn de rezonanta, pentru instrumente muzicale cu coarde. Din coaja si conurile de molid se extrage 50% din productia de tanin folosit în tabacarie, industria vopselelor si fotografica.

In farmacie se foloseste cetina de molid, cu actiune si compozitie asemanatoare cu cea de brad. Terebentina, rasina purificata de conifere, da produsul farmaceutic "Aetheroleum terebinthinae", esenta de terbentina, a carei actiune este cunoscuta înca din antichitate.

In doze terapeutice esenta de terebentina se utilizeaza ca modificator al secretiilor traheo-bronsice, antiseptic urinar si pulmonar (actiune mai ales împotriva streptococului), hemostatic, diuretic, vermifug (tenifug), antidot în intoxicatiile cu fosfor, cicatrizant.

Abies alba - Bradul alb

Este un arbore cu trunchiul drept, înalt de pâna la 50 m si coroana cilindrica. Frunzele sunt aciculare, au vârful emarginat (stirbit) si doua dungi ceroase pe epiderma inferioara. Sunt dispuse pectinat (în plan orizontal) iar dupa cadere lasa o cicatrice neteda.

Conurile femele sunt erecte pe ram, au solzii carpelari rotunjiti si caduci, astfel ca la maturitate axa conului ramâne golasa. Conurile mascule sunt mici si dispuse câte 2-3 în vârful ramurilor.

Bradul formeaza paduri pure numite bradete sau în amestec cu molidul si fagul. Uneori este cultivat ca decorativ si folosit ca pom de iarna. Din rasina de brad se extrage camforul sintetic si unele uleiuri eterice folosite în parfumerie si în produsele cosmetice.

Cetina, formata din ramurele de maxim 20 cm lungime cu frunze aciculare, se recolteaza în tot cursul anului si se foloseste pentru extractia unui ulei volatil si a vitaminei C. Frunzele contin uleiuri volatile precum 1-α -pinen, 1-acetat de bornil, aldehida laurica, precum si 360-800 mg% acid ascorbic.

Mugurii de brad, Abieti turiones, se recolteaza primavara din exploatari forestiere, cu mâna, rupându-se ramurele ce nu depasesc 3 mm. Din muguri se prepara medicamente expectorante, diuretice, antinevralgice, antireumatice precum si siropuri cu vitamine si reconfortante.

De asemenea se utilizeaza scoarta de brad, Abieti cortex, care contine 4-8% tanin. Rasina din scoarta se poate utiliza la fabricarea terebentinei, care dupa purificare da produsul farmaceutic "Aetheroleum terebinthinae", utilizat în balneologie. Baile cu ulei volatil de brad se recomanda în boli ale sistemului nervos, reumatism, nevralgii.

Abies balsamea originar din Canada, furnizeaza o rasina din care se prepara balsamul de Canada, folosit la includerea preparatelor microscopice, deoarece are acelasi indice de refractie ca si sticla.

Pinus sylvestris - Pinul rosu, pinul de padure

Este un arbore de 20-30 m înaltime, cu trunchiul acoperit de un ritidom rosietic ce se exfoliaza în placi. Are frunze aciculare, cu o teaca vaginanta la baza si inserate câte 2 într-un microblast, cu care cad împreuna.

Conurile masculine sunt formate dintr-un ax pe care sunt dispuse stamine solziforme, ce au 2 saci polinici pe fata inferioara, iar polenul are 2 saci aeriferi. Conurile femele sunt mari, pendente, formate din solzi carpelari sclerificati, cu 2 ovule pe fata superioara. Dupa fecundare devin seminte aripate.

Pinul formeaza paduri pure, pinete sau creste sporadic printre alte esente. Este cultivat pentru fixarea versantilor stâncosi sau ca arbore decorativ.

In farmacie se folosesc mugurii, Pini silvestris turiones care contin uleiuri volatile. Acestea se folosesc în bai cu scop terapeutic, cu rezultate favorabile în distonii vegetative, insomnii, nevroze, tulburari ale circulatiei periferice, afectiuni reumatismale, infectii urinare, scorbut.

Prin distilarea uscata a lemnului si radacinilor de Pinus silvestris (precum si a altor conifere) se obtin gudroanele vegetale, Pix liquida, ce contin acizi organici, hidrocarburi, fenolii si esterii lor, fiind utilizate în fitoterapie, extern, în tratamentul dermatozelor (psoriazis, eczeme).

Pinus montana ssp. mughus - Jepi de munte, jneapan

Este un arbust de circa 3 m, cu numeroase tulpini culcate la baza iar spre vârf oblic ascendente sau erecte. Scoarta cenusiu bruna, nu se exfoliaza. Frunzele aciculare, grupate câte doua într-o teaca membranoasa, sunt de culoare verde ca iarba si asezate des si îngramadite spre vârful lujerului.

Conurile sunt solitare sau grupate câte 2-3 în verticile, sunt sesile sau scurt pedunculate. Aripa semintelor este mai mare de 2-3 ori decât samânta. Formeaza paduri de jepi în etajul inferior sau subalpin.

Mugurii, Pini montanae turiones se recolteaza înainte de a se desface (martie, aprilie), se rup cu ramurica de sustinere pâna la 3 cm si se usuca la umbra cât mai rapid pentru a nu se desface. Contin ulei volatil în proportie de 0,30-0,60%, bogat în α si β-pinen, tanin, rezine, vitamina C.

Uleiul volatil este folosit în afectiuni ale aparatului respirator datorita actiunii expectorante, emoliente, antiinflamatoare si în infectii ale aparatului urinar datorita actiunii diuretice. Se recomanda în bronsite, traheite, laringite, tuse, litiaza biliara, TBC. Are si actiuni antinevralgice, antireumatice, antiseptice, cicatrizante. Intra în alcatuirea ceaiului bronsic. Acele sunt bogate în vitamina C.

Larix decidua - Larita, zada

Arbore ocrotit de lege, ce creste sporadic în paduri de conifere. Are scoarta cenusie cu ritidom gros, brun - roscat. Frunzele sunt aciculare, moi, de culoare verde deschis, caduce, dispuse câte 20-40 într-un microblast. Conurile femele sunt mici si rosietice, solzii în stare uscata au margine rasfrânta în afara. La noi creste spontan sub forma de pâlcuri la limita superioara a padurilor sau în amestec cu molidul.

Are un lemn foarte pretios, trainic, cautat pentru constructii si mobila. Uleiul de terebentina extras din rasina este de calitate superioara si se numeste "ulei de Venetia". Scoarta contine 10% tanin. În trecut, din scoarta se extragea o tinctura cu proprietati expectorante si astringente, si se folosea în bronsite cronice si pentru oprirea hemoragiilor interne. Se cultiva si ca arbore ornamental, în plantatii forestiere.

Familia Taxodiaceae

Cuprinde arbori si arbusti rasinosi cu frunze solzoase sau aciculare, dispuse în spirala de-a lungul ramurilor lungi (macroblaste).

Conurile femele sunt mici, de forma globulos sferica, la care carpela concreste cu bracteea înca din timpul înfloririi, formând un singur solz pe care sunt asezate 2-8 ovule drepte. Semintele sunt îngust aripate. Taxodiaceele cuprind plante printre care se numara cei mai mari colosi ai lumii vegetale atât ca dimensiuni, cât si ca vârsta la care pot ajunge.

Taxodium distichum - Chiparosul de balta

Arbore ce creste astazi spontan doar în America de Nord. Are radacini cu pneumatofori (de pâna la 2 m). Partea superioara a ramurilor scurte poarta frunze liniare, înguste, cazatoare, dispuse distich. Conurile ovoide sau globuloase au solzi în forma de scut. Are înaltime de 40-45 m si diametru de pâna la 4m. Se cultiva ca ornamental si pentru asanarea mlastinilor.

Sequoia gigantea - Arborele mamut

Arbore exotic gigant ce poate atinge 150 m înaltime si 50 m în diametru si cu o longevitate de 3000-4000 de ani. Creste astazi spontan pe versantul vestic al muntilor Sierra - Nevada din America de Nord. Are trunchi drept, coroana deasa, frunze mici solziforme alipite de axe si persistente. Conurile sunt ovoide de 5-8 cm, brun roscate. Se cultiva ca ornamental. Frunzele contin uleiuri eterice.

5. CLASA GNETATAE (CHLAMYDOSPERMAE)

Cuprinde un numar restrâns de plante cu organizare superioara celorlalte gimnosperme. Sunt plante arbustoide (rar liane), nerasinoase, unisexuate dioice cu înfatisare foarte variata.

În lemnul secundar contin alaturi de traheide cu punctuatiuni areolate si trahee (vase perfecte). Frunzele sunt opuse iar florile dispuse în ameti sau conuri la axila frunzelor sau în vârful unor microblaste.

Florile unisexuate dioice au un perigon foarte redus.

Floarea mascula este formata din 2-8 stamine cu periant rudimentar.

Floarea femela prezinta în jurul ovulului un învelis extern ca o cupa protectoare ce poate fi considerata un ovar primitiv.

Ovulul prezinta 2 integumente, cel intern prelungindu-se într-un tub scurt (tubilus) asemanator unui stil cu stigmatul sau. Embrionul are 2 cotiledoane. Ordinul Gnetatae cuprinde 3 ordine cu 3 genuri si 80 de specii actuale:

Ephedrales

Gnetales

Welwitschiales

ORD. EPHEDRALES

Cuprinde subarbusti sau liane cu tulpini articulate, foarte ramificate, virgate, dioice si frunze opuse, solziforme, reduse.

Ephedra distachya - Cârcelul

Este un subarbust (30-100 cm), dioic, cu tulpinile articulate, foarte ramificate, repente sau erecte. La unele exemplare vârfurile ramurilor se rasucesc ca un cârcel, de unde denumirea populara. Lemnul are traheide cu punctuatiuni areolate. Vasele liberiene au celule anexe ca la angiosperme. Frunzele mici au aspectul unor solzi, se prind opus la noduri si concresc între ele. Este o planta dioica. Florile apar pe ramuri la noduri.

Floarea masculina este reprezentata de o stamina. Staminele se grupeaza formând inflorescente elipsoidale, pedunculate. Fiecare stamina prezinta un perigon format din 2 bractei opuse si concrescute, un filament gros numit anterofor ce poarta 2-8 antere fiecare cu 2 saci polinici. Graunciorul de polen este oval si are structura caracteristica coniferelor.

Floarea femela este reprezentata de un singur ovul; ovulele se grupeaza în inflorescente femele. Ovulul are 2 integumente: unul extern, gros si unul intern, subtire care se prelungeste cu un tubilus, a carui extremitate se dilata permitând patrunderea graunciorului de polen spre camera polinica. Macrosporul din nucela se divide pâna ajunge la 600 de nuclei, ce se organizeaza într-un endosperm primar (macroprotal) cu arhegoane rudimentare, formate din 32 de celule la baza carora se afla oosfera.

Polenizarea se face prin vânt sau insecte. Polenul ajuns în camera polinica, germineaza formând un tub polinic prin care patrund cei 2 nuclei spermatici pâna la oosfera, pe care unul din ei o fecundeaza, iar al doilea se uneste cu nucleul învecinat. Este un început de dubla fecundare. Dupa fecundare se dezvolta embrionul si un endosperm secundar. Ovulul se transforma în samânta. Baza sa este înconjurata de multe bractei, ce formeaza un învelis extern. Acestea la maturitate devin carnoase, rosii, luând aspect de bace, cu gust dulce acrisor. Fiecare contine 2 seminte.

Ephedra populeaza nisipurile litoralului marin (Dobrogea) si unele soluri nisipoase din Transilvania, Muntenia (Cheia Turzii, Lancram).

Este o planta medicinala valoroasa. Ephedrae herba, contine pâna la 20% protoalcaloizi, alaturi de tanin, zaharuri, mucilagii, rezine. Protoalcaloizii, în special efedrina, au actiune asupra sistemului nervos simpatic si central, stimulând centrii vasomotori, activând reflexele spinale. Efedrina este bronhodilatator (antiasmatic), spasmolitic în bronsite