Cuprinde 430 de
genuri si peste 12.000 de specii de arbori, arbusti, subarbusti,
liane si plante erbacee din zonele temperate, subtropicale si
tropicale.
Din aceasta familie fac parte trei subfamilii: Mimosoideae Taub., Cesalpinoideae Taub., Papilionatae Taub., pot fi considerate uneori ca si familii distincte.
Subfamilia Mimosoideae Taub.
Grupeaza
arbori si arbusti, mai rar plante erbacee din zone tropicale si
subtropicale. Au
Majoritatea plantelor nu se pot cultiva la noi decât în sere, nu suporta rigorile climatulului continental.
Albizzia julibrissin Durazz.
Specie originara din Extremul Orient. Specie de lumina, termofila, pretentioasa fata de soluri.
Este specie de o rara frumusete introdusa în statiuni cu climat blând, calduros, în vestul tarii si în sud (statiunea Baragan), rezista multumitor si înfloreste frecvent. La altitudini mari nu s-a putut aclimatiza.
Arbore de marimea a III - a, coroana rara cu ramuri divergente. Frunze foarte fin dublu penat-compuse, foliole mici (5 - 6 mm) si aspectul este foarte elegant si aerat. Valoarea ornamentala se datoreaza perioadei lungi de înflorire (iulie - august - octombrie). Inflorescentele sunt ca n 17117n131r iste buchete dese de filamente matasoase, (ale staminelor) petalele sunt profund divizate (roz, rosii). Fructe - pastai indehiscente (10 - 12 cm lungime), de culoare brun deschis.
Cultivar.
Albizzia julibrissin cv. rosea cu fori roz mai intens; este mult mai raspândit decât speciatipica fiind mai rustic.
Specie repede crescatoare, are nevoie de pozitii adapostite si însorite. În iernile grele lastarii pot degera, dar planta se reface repede prin cresteri noi.
Se poate folosi ca arbore solitar sau în grupuri.
Înmultire: usor prin seminte, fructele se recolteaza în octombrie, semanatul se face primavara, cu seminte umectate. Toamna se scot pentru replantare în pepiniera si se protejeaza de ger.
Subfamilia Cesalpinoideae Taub.
Cuprinde arbori si arbusti din regiuni subtropicale si temperate. Mai importante pentru tara noastra sunt genurile Cercis si Gleditsia.
Cercis siliquastrum L. - arborele Iudei
Specie exotica, originara din sudul Europei, Crimeea si vestul Asiei. A fost introdusa la noi numai în parcuri si gradini. Are nevoie de un sezon lung de vegetatie, suporta bine seceta în statiuni cu soluri fertile, afânate. Sensibil la ger, necesita adapost în tinerete, se reface usor prin lastari. Este un foarte interesant arbore ornamental, introdus la câmpie si la deal.
Specie de lumina - semiumbra.
Realizeaza pâna la 10 m înaltime. Scoarta este negricioasa, cu crapaturi fine, longitudinale si transversale. Lujerii geniculati, bruni-roscati, au numeroase lenticele mici; mugurii sunt ovoid-ascutiti, alipiti de lujer, pubescenti, solitari sau câte 2-3 suprapusi. Frunzele simple, reniforme (7-12 cm), cu baza adânc cordata, au marginea întreaga, glabre, lung petiolate (4-6 cm). Florile zigomorfe, roz-violacee, de cca.2 cm lungime, dispuse câte 3-6 în fascicule sesile, apar pe lujerii mai batrâni sau pe tulpina - cauliflorie, apar prin aprilie înaintea frunzelor. Caliciul concrescut (gamosepal), campanulat. Corola pe tip 5, cu petale inegale, libere.
Fructele pastai, deshiscente, de 7-10 cm lungime, tari si negricioase, ramân mult timp pe arbore (fig. 200).
Varietati:
Cercis siliquastrum var. alba cu flori albe
Cercis siliquastrum var. variegata
Cercis canadensis L.-Arborele Iudei
Specie nord-americana, de marimea a III-a, asemanatoare cu Cercis siliquastrum, frunze scurt acuminate, flori mai mici roz-deschis mai rustic, rezista mai bine la ger.
Se poate folosi ca si exemplare izolate sau grupuri.
Se poate obtine din samânta, prin butasi si altoire.
Semanatul se face în pepiniere toamna sau primavara cu seminte stratificate, se poate semana în februarie-martie, în ladite, în sere sau în rasadnite.
Butasirea este rar utilizata, cu butasi lignificati, primavara în sera.
Altoire se face sub colet, în sera, în ianuarie, în despicatura, iar altoiul va fi confectionat din lujeri din sezonul de vegetatie anterior.
Gleditsia (Gleditschia) triacanthos L.- gladita, roscov salbatic, platica
Specie originara din America de Nord, unde arealul sau coincide partial cu arealul salcâmului (fig. 36), cu care se aseamana în privinta cerintelor climatice. Se dezvolta bine în regiunile calde, cu sezon lung de vegetatie, neexpuse îngheturilor timpurii. Fata de sol se comporta diferit, rezista bine pe terenuri inundabile si pe soluri argiloase, compacte. Suporta seceta puternica.
Este o specie putin folosita în culturile forestiere, din cauza dificultatilor de adaptare la conditiile ecologice de la noi (cu toate acestea în unele zone a devenit subspontana) si productivitatea este mai mica decât la salcâm.
Temperament de lumina.
Arbore de pâna la 45 m înaltime în tara de origine. La noi, în culturile facute mai ales prin parcuri nu depaseste obisnuit 20 m.
Tulpina este destul de dreapta, ritidom solzos, înradacinarea este foarte bogata. Coroana este rara, luminoasa cu lujeri netezi, fin striati, glabri, lucitori, brun-roscati sau verzui; pe ramuri sau chiar pe tulpina prezinta spini caracteristici, foarte lungi, de pâna la 10 (15) cm, simpli sau ramificati, mai ales trifurcati, rigizi, proveniti din transformarea lujerilor. Mugurii mici, ascunsi în cicatrice ori în scoarta, nuzi sau cu putini solzi, stau suprapusi câte 2-5.
Frunzele sunt alterne, de pâna la 20-30 cm lungime, simplu paripenat-compuse, cu 20-24 foliole pe lujerii lungi si dublu paripenate cu 10-16 perechi de foliole pe lujerii scurti. Foliolele sunt oblong-lanceolate mai mici decât la salcâm, de 2-3,5 cm lungime, marunt si neregulat crenate, opuse sau imperfect opuse. Florile poligame sau dioice, mirositoare, dispuse în raceme axilare, înguste de 5-7 cm lungime, sesile si apar mai târziu decât la salcâm, prin mai-iunie. Au periant verzui, redus ca dimensiuni, pe tip 3-5 si stamine 6-10, libere.
Fructele pastai, mari de 30-40 cm lungime si 3-4 cm latime, brune-roscate, lucitoare, turtite, indehiscente, rasucite longitudinal, ramân pe arbore. Semintele brune-roscate-lucitoare, subrotunde, slab turtite, au tegument tare, pietros, înconjurate de un miez carnos, dulce (fig. 201).
Varietati:
Gleditsia (Gleditschia)triacanthos var. pendula
Gleditsia (Gleditschia)triacanthos var. elegantissima nu are spini
Gleditsia (Gleditschia)triacanthos var. inermis nu are spini
Longevitatea 100-150 ani. Crestere rapida în tinerete.
Se fac perdele de protectie si garduri vii, se introduce în terenuri degradate.
Înmultire: prin seminte fortate înainte de semanare, se tin o ora în apa fierbinte sau 5-10 minute în apa la aproximativ 100◦C si apoi 10-12 ore în apa cu temperatura se 60-70șC.
Gymnocladus dioicus L. - roscov de Canada
Specie din America de Nord, introdusa rar la noi.
Arbore pâna la 30 m înaltime, fara spini frunze alterne, frunze mari, de 80 cm lungime, dublu paripenat-compuse, flori poligame albe-verzui.
Folosire: se recomanda ca arbore izolat sau în grupuri, pe peluze, datorita aspectului interesant al ramurilor ("coarne de cerb").
Subfamilia PAPILIONATAE Taub.
Sophora japonica L.- salcâm japonez, sofora
Specie exotica, originara din China, Coreea si Japonia. La noi se cultiva destul de frecvent prin parcuri si în aliniamente, rar în plantatii forestiere pâna în zona montana.
Rezista la seceta, este sensibil la ger, mai ales în tinerete. Este putin exigenta fata de sol, suporta bine poluarea.
Are temperament de lumina.
Arbore de pâna la 20-25 m înaltime, cu scoarta neteda, de un verde închis, caracteristic, mai târziu cenusie, care se transforma de timpuriu în ritidom subtire. Coroana este destul de larga si deasa, în special la arbori izolati. Lujerii, rotunzi, verzi, glabri, cu miros neplacut sub scoarta, mugurii, alterni, mici, nuzi, ascunsi în cicatricea în forma de potcoava cu trei urme fasciculare. Frunzele alterne, imparipenat-compuse, de 15-25 cm lungime, cu 7-11 foliole, ovate sau ovat-lanceolate, la baza rotunjite, pe margini întregi, pe fata verde-închis, lucitoare, iar pe dos glauce si alipit-pubescente; se deosebesc bine de cele de salcâm, având vârful ascutit.
Florile, grupate în panicule terminale, erecte, rare, lungi de 15-35 cm lungime, albe-verzui, mirositoare si nectarifere, apar târziu, în iulie-august.
Fructele sunt pastai verzi, pedunculate, lungi de 5-10 cm, polisperme carnoase si strangulate între seminte, indehiscente.
Semintele ovate, negre, au 8-10 mm lungime(fig. 202).
Longevitatea 80-100 ani.
Înfloreste si fructifica abundent de la vârste mici. Este bine apreciata ca specie ornamentala.
Sophora japonica var. pendula - nu înfloreste
Sophora japonica var. variegata
Lemn brun-cenusiu, tare, greu, casant, utilizat în industria mobilei la obtinerea parchetelor.
Prezinta mportanta forestiera redusa, se introduce ape terenuri degradate si de protectie.
Se înmultesc prin seminte umectate 12 ore, iar varietatile ornamentale, se obtin prin altoire în despicatura (în august în sera).
Cladrastris lutea (Michx.) K. Koch.
Specie cultivata destul de rar prin parcuri si gradini, originara din America de Nord.
Rezista bine la ger si seceta.
Temperament de semiumbra, introdusa în zonele de câmpie si dealuri.
Arbore cu lujeri bruni, frunze alterne penat-compuse si flori albe (fig. 204).
Se foloseste ca exemplare izolate, în grupuri si masive.
Înmultirea prin seminte.
Genista tinctoria L. - drobita
Specie indigena, raspândita în Europa si Asia de Vest. La noi creste de la câmpie pâna la munte, în subzona alpina inferioara, la marginea padurilor, în luminisuri, pe stâncarii, pe coaste însorite, în statiuni diverse. Creste pe soluri nisipoase, acide, pâna la compacte, argiloase, pseudogleizate, neutre. Rezista bine la ger si seceta.
Subarbust de pâna la 0,5 m înaltime, cu tulpinile erecte, subtiri, verzi, îngust-muchiate, paroase. Frunzele sunt simple, lanceolate pâna la eliptice, de 1-4 cm lungime, paroase pe margini si pe dos cu nervuri evidente. Florile galben-aurii, în raceme aglomerate la vârful lujerilor cu caliciu persistent.
Fructele sunt pastai turtite, de 2-3 (5) cm lungime si 3-4 mm latime, glabre, cu marginea uneori curbata.
Semintele în numar de 5-10, mici, turtite, verzi (fig. 203).
Folosire: pe terenuri nisipoase si uscate, pe stâncarii, în locuri însorite, înfloreste mai bine pe soluri uscate.
Se înmulteste prin seminte.
Laburnum anagyroides Med. (Cytisus laburnum L.) - salcâm galben
Specie indigena, originara din Europa Sudica, spontana sau subspontana în Oltenia si în Defileul Dunarii. Este extinsa mult în toate regiunile tarii. Rezista bine la ger, seceta, fum. Este o specie termofila, destul de rezistenta la ger; putin exigenta fata de sol, se adapteaza si pe soluri compacte, uscate. A fost introdus pâna în regiunile montane ca arbust ornamental pentru frumusetea racemelor florale.
Temperament de lumina.
Arbore mic de pâna la 6-7 m înaltime, cu scoarta maslinie. Lujerii, verzi-cenusii, cu peri alipiti, cenusii-argintii; mugurii sunt mari, conici, alb-cenusii, parosi. Frunzele trifoliate, cu foliole eliptice, de 3-8 cm lungime, pubescente în tinerete; petioli lungi de 5-8 cm lungime. Florile mari, de 2 cm, galbene-verzui, dispuse în ciorchini pendenti, lungi de pâna la 30 cm lungime, se desfac în mai-iunie, sunt melifere, foarte decorative.
Fructele pastai, de numai 5 cm lungime, cenusii-galbui, alipit pubescente, au 3-7 seminte mici; se coc în august.
Scoarta, frunzele si fructele sunt otravitoare, contin alcaloidul citisina (fig. 205).
Lastareste bine, uneori drajoneaza.
Laburnum x watereri (Laburnum alpinum x Laburnum anagyroides)
Prezinta inflorescente mai lungi, mirositoare.
Folosire: solitar sau în grupuri.
Înmultire: prin seminte (primavara) cu seminte înmuiate în apa calda, în pepiniera toamna puietii se repica.
Varietatile se obtin prin butasi lignificati cu calcâi sau prin altoire în oculatie (în iulie) sau în despicatura (în aprilie).
Cytisus scoprarius (L.) Link. (Sarothamnus scoparius (L.) Wimm.) - matura verde, maturi
Specie naturalizata, originara din Europa Centrala, Sudica si Siberia. La noi creste salbaticita în zonele de deal si de munte, mai ales în Banat, prin raristi sau la marginea qvercetelor si fagetelor.
Rezistent la seceta, prin raristi, la marginea stejaretelor, sufera din cauza gerurilor, are cerinte ecologice modeste; se acomodeaza în conditii diferite de clima, pe soluri oligobazice, scheletice, evita calcarele, este fixatoare de soluri mobile.
Arbust de pâna la 2 m înaltime, cu tulpini tufoase, erecte si dese, ramuri verzi, subtiri si 5 aripat muchiate, care la început au un miros de urzici strivite, iar dupa uscare se înegresc. Mugurii mici, subglobulosi. Frunzele sunt alterne, mici, de 1-2 cm lungime, trifoliate, petiolate sau subsesile, cele de la vârful lujerilor tineri unifoliate si sesile cad înainte de sfârsitul verii. Florile sunt galbene-aurii, de cca.2 cm lungime, asezate pe ramuri câte 1-2, înfloreste în
Fructele, pastai relativ mari, de cca. 4 cm lungime, negricioase, pe margini lung-ciliate, cu peri albiciosi (fig. 206).
Drajoneaza puternic pâna la mari distante.
Specie indicata pentru fonduri cinegetice - lujerii sunt mâncati de iepuri si caprioare iarna, semintele de fazani.
Se preteaza la culturi de fixare a taluzurilor rutiere, pentru culturi ornamentale si de protectie.
Cytisus nigricans L. (Lembotropis nigricans (L.) Griseb.)- drob, grozama mare, lemnu-bobului
Specie indigena, Central si Sud Europeana, la noi apare frecvent pe coaste uscate, pietroase sau pe terenuri argiloase, de la câmpie pâna la munte, urca în fagete la cca. 1000 m altitudine, în gorunete constituie câte o data un etaj de subarboret continuu, protejând solul.
Creste în statiuni însorite cu soluri grele, lutoase, superficiale, relativ uscate.
Arbust pâna la 1 m înaltime, cu scoarta cenusie, usor crapata; Lujerii subtiri, verzi, cu peri alipiti, erecti sau putin curbati; mugurii cu 2-3 solzi. Frunzele lung petiolate, trifoliate, cu foliole mici, eliptice, mucronate, matasos-paroase. Florile mici, galbene-aurii, sunt grupate în raceme terminale, lungi, erecte, apar în mai-iunie. Fructele pastai turtite, liniare, alipit paroase, negricioase de 2-3 cm.
Frunzele, florile si fructele se înegresc usor prin uscare(fig 207).
Cytisus hirsutus L. ssp. Hirsutus (Cytisus leucotrichus Schur.)- drob de munte
Specie indigena, originara din Alpi, Asia Mica. La noi se instaleaza pe coaste însorite, pietroase, pe stâncarii, nisipuri, din regiunea de deal, pâna în zona montana, pe soluri superficiale, scheletice, uneori calcaroase (Tâmpa). Este un însotitor al gorunului, la limita superioara a arealului acestuia.
Arbust scund, cu înaltimi pâna la 60 cm, tulpini culcate si ramuri erecte. Lujerii anuali sunt cu acoperiti cu peri hirsuti, densi, asa încât scoarta nu este vizibila. Frunzele au trei foliole, obovate sau eliptice, de 1,5-2 cm, pe dos sunt matasos paroase, pe fata cu peri dispersi. Florile galbene-limonii, sunt asezate câte 5-6, pe lujerii scurti din partea superioara a tulpinii, cu aspectul unui racem foliat, lung de 20-40 cm.
Fructele pastai de 2,5-3 cm acoperite cu peri lânosi si densi (fig. 207).
Folosire: izolat sau în grupuri, uneori în masive, înfloresc abundent si au un colorit viu.
Cytisus scoprarius se planteaza în recipiente, în gradini.
Înmultire: prin seminte sau butasire (în octombrie - noiembrie) cu butasi cu calcâi din lujeri laterali lignificati.
Amorpha fructicosa L.- salcâm mic, amorfa
Specie exotica, originara din America de Nord. Din culturile facute la noi, s-a raspândit mai ales prin zavoaie de plop si salcie, în plantatii de plop euramerican în Lunca Dunarii, pe talazuri de drumuri si cai ferate, devenind salbatica. Este adaptata la climate calde, cu sezon de vegetatie lung, ferit de îngheturi timpurii. Se acomodeaza cu umiditatea scazuta din sol, vegeteaza bine pe soluri erodate, nisipoase si în statiuni inundabile (câte odata are rol de subarboret în arboretele de plop si salcie).
Este introdusa ca planta ornamentala, ca gard viu sau în perdele de protectie.
Arbust, obisnuit de cca. 1-3 (maximum 5-6) m înaltime, cu înradacinare bogata, mult extinsa lateral si tulpini zvelte. Lujerii sunt verzui, nespinosi, dispers parosi sau glabri. Mugurii gâtuiti la baza, câte 2-3 suprapusi, departati de cicatrice. Frunzele alterne, imparipenat-compuse, au 11-25 foliole, eliptice sau ovat-eliptice, rotunjite si mucronate la vârf, pe dos fin pubescente sau glabre, scurte, de 1,5-4 cm lungime; înfrunzeste târziu, la sfârsitul lunii mai. Florile mici, terminale, în spice, raceme erecte, bogate, de 10-20 cm lungime, de culoare liliachie, florile sunt melifere, apar în iunie-iulie.
Fructele sunt pastai mici, sub 1 cm lungime (0,7-0,9 mm), slab curbata, glandulos verucoasa, indehiscenta. Semintele alungite, de cca. 0,3-0,5 cm, brune, lucitoare, sunt consumate de fazani (fig. 208).
Fructifica de la 2-3 ani, se regenereaza foarte usor pe cale vegetativa. Lastaresete si drajoneaza puternic, se înmulteste si prin butasi.
Are calitati modest din punct de vedere peisagistic. Prezinta interes pentru ca se adapteaza pe terenuri degradate, pe care le consolideaza.
Se înmulteste usor prin samânta, mai rar prin lastari, butasi, drajoni.
Pastaile se seamana primavara în pepiniere, se recomanda sa se tina 24 ore în apa.
Wistaria sinensis (Sims.) Sweet (Glycine sinensis Sims.) - glicina
Specie origiara din China si Japonia, frecvent folosita la noi pentru decorarea zidurilor, pergolelor, la câmpie, deal si în regiunile submontane.
Iubitoare de caldura, pretentioasa fata de sol, dar fiind o planta decorativa frumoasa, viguroasa, i se acorda mare atentie în cultura ornamentala.
Este o liana cataratoare cu tulpini pâna la 20 m lungime. Frunzele sunt alterne, imparipenat-compuse, cu 7-11 foliole, de 6-8 cm, lung acuminate si cu margine întreaga. Florile sunt albastre-violacee, mirositoare, dispuse în ciorchini pendenti, de 15-20 cm lungime, apar mai-iunie.
Fructele, pastai dehiscente, foarte tari, de10-15 cm lungime, brun-catifelate, cu 1-3 seminte turtite si rotunde, de cca. 1,5 cm (fig. 209).
Wistaria sinensis var. Alba
Wistaria floribunda (Willd.) D.C.
Originara din Japonia, rezista destul de bine la ger. Creste bine la semiumbra sau lumina, necesita sol bogat si reavan.
Este o liana de 8 m lungime, frunze imparipenat-compuse, cu 13-19 foliole, flori violete, grupate în raceme, de 20-50 cm lungime, înfloresc în mai-iunie. Fructele sunt pastai pubescente.
Înmultire: prin seminte (primavara), dar plantele cresc încet, prin butasire cu butasi de radacina (primavara), în pamânt usor nisipos; prin marcotaj serpuitor (primavara). Altoirea se face în despicatura (februarie -martie).
Particularitati de cultura: se taie de 2 ori pe an, în martie, se pastreaza lastarii formati pe ramuri batrâne si baza ramurilor de un an cu muguri, iar în august se taie cresterile lastarilor lungi care se întrepatrund.
Cuprinde aproximativ 10 specii de arbori si arbusti cu lujeri spinosi, originari din America de Nord. Au frunze imparipenat-compuse, flori papilionacee, hermafrodite, grupate în ciorchini pendenti. Pastaia turtita, dehiscenta, în 2 valve.
Robinia pseudacacia L.- salcâm
Specie originara din America de Nord, cu areal destul de restrâns (fig. 36), în Europa a fost introdusa în 1601, de Jean Robin la noi este cunoscuta din 1750 ca arbore de parc. Dupa 1850 au fost înfiintate primele culturi forestiere (Bailesti-Dolj) pe scara mai larga pe nisipurile din sud-vestul Olteniei, peste 25.000 ha. A fost extins în toate regiunile tarii în conditii variate. Este plantat în zona rurala în curti, sosele de la câmpie pâna în regiunile montane inferioare.
S-a naturalizat la noi de la câmpie pâna în regiuni montane inferioare, devenind subspontan. Se pare ca plantatiile de salcâm ocupa aproximativ 240.000 ha. Specie subtermofila, necesita sezon lung de vegetatie si suficienta caldura estivala în stepa si silvostepa.
În tara noastra salcâmul s-a acomodat foarte bine, cu toate ca climatul este mai putin umed decât cel din arealul sau natural. Cele mai frumoase arborete se gasesc în sud-vestul Olteniei.
La noi salcâmul manifesta vitalitate ridicata si asigura o mare productivitate de biomasa în regiunile calde cu toamne lungi, fara îngheturi timpurii, care duc la degerarea lujerilor nelignifcati.
La altitudini mari, cu temperaturi medii sub 7-8șC, starea de vegetatie este mai putin activa. Vânturile reci si chiciura produc vatamari, ruperea ramurilor si frunzelor, desprinderea lastarilor pe cioata, spintecarea tulpinilor înfurcite.
Fiind o specie heliofila, arboretele pure se raresc de timpuriu, solul se înierbeaza si este expus uscaciunii. În patria de origine, vegeteaza în climate umede peste 850 mm anual cu temperatua medie anuala de 7-10 șC. Extins în clturi s-a acomodat în climate mediteraneene, cu 300 mm precipitatii anuale.
La noi conditiile edafice sunt determinante pentru valoarea arboretelor. Textura grosiaer (nisipoasa), solurile afânate, aerisite si permeabile, levigate de carbonati sunt indicate, terenurile argiloase, compacte, calcaroase nu-i priesc.
Salcâmul nu este pretentios fata de troficitatea solului, vegeteaz multumitor pe nisipuri sarace sau chiar sarate (Sf. Gheorghe) dar consuma mari cantitati de substante minerale datorita bogatului sistem radicular, prin urmare pe soluri sarace cultura repetata a salcâmului duce la scaderea rezervelor de substante minerale; litiera anuala se depune în cantitati foarte mici.
Este relativ pretentios fata de umiditate. Vegeteaza p soluri revene, pe dunele din Oltenia, pe soluri uscate la suprafata, radacinile pot utiliza apa din orizontul freatic, chiar daca acesta este la mare adâncime. Solurile excesiv de uscate si cele prea umede, reci sau cele expuse inundatiilor sau cu apa stagnanta, nu-i sunt favorabile. Cresteri bune si productii mari se obtin pe soluri relativ bogate în humus si substante minerale, slab acide, suficient de umede, profunde si usoare.
Specie subtermofila, necesita sezon lung d vegetatie si suficienta caldura estivala (stepa si silvostepa).
Rezista bine la ger, dar sufera de îngheturi timpurii, este vatamat de polei si vânt.
Este heliofil, suporta si umbrirea laterala. Vegeteaza bine pe soluri usoare, permeabile, chiar pe nisipuri.
Are o plasticitate ecologica remarcabila, s-a acomodat în Europa în climate mai uscate si mai reci decât în arealul natural. În trasaturile morfologice apar uneori caractere contradictorii: ritidom gros si timpuriu, lujeri spinosi, înradacinare profunda, denota adaptarea la statiuni uscate; frunze cu numeroase foliole, subtiri, glabre, denota adaptarea la climate relativ umede. Are o deosebita capacitate de regenerare pe cale vegetativa.
În ultima perioada cu toate ca specia are o vigoare deosebita, plantatiile de salcâm s-au uscat destul de puternic.
Are putini vatamatori biotici. La noi atacul ciupercilor ca Fomes cytissus si Grifola sulphurea duce la putrezirea duramenului sau alburnului.
În ultima perioada s-au înregistrat atacuri produse de Parectopa robiniella - molia miniera a frunzelor de salcâm.
Plantatiile de salcâm modifica prea putin climatul interior, sub coroana transparenta, luminoasa, caldura, lumina, precipitatiile ajung în sol în cantitati apropiate de cele din mediul liber.
Sub aspect fiziologic, mediul salcâmetelor este particular, având o puternica forta de triere ecologica si de concurenta biologica.
Înradacinare viguroasa în stratul de humus, intens consumatoare de apa si substante nutritive, de aceea foarte putine specii lemnoase se pot tine în asociatie cu salcâmul.
Arbore de marimea I, în conditii stationale favorabile atinge înaltimea de pâna la 25-30 (35) m si grosimea de 80-100 cm. Pe solurile nisipoase, profunde, radacina se dezvolta puternic în adâncime, ajungând cu pivotul pâna la 1-2 m sau chiar mai jos;în acelasi timp, se ramifica mult lateral, întinzându-se la mari distante de trunchi (cca. 20 m).
Tulpina, la altitudini mari si la exemplarele izolate devine adeseori strâmba, înfurcita si noduroasa.
Scoarta, de timpuriu cu un ritidom foarte gros, adânc brazdat longitudinal, care la maturitate reprezinta pâna la 20% din volumul total si contine o cantitate mare de substante minerale. Coroana, larga, rara, foarte luminoasa, acopera extrem de slab solul. Lujerii sunt muchiati, bruni-roscati sau maslinii, glabri, spinosi. Spinii rigizi bruni-rosietici, proveniti din modificarea stipelelor, asezati câte doi, simetric de o parte si de alta a cicatricei frunzei, dureaza mai multi ani. Mugurii, alterni, foarte mici câte 3-4, ascunsi în cicatricea frunzei.
Frunzele sunt imparipenat-compuse, cu 9-19 foliole, scurt petiolate, eliptice sau ovate, de 2,5-4,5 (6) cm lungime, subtiri, glabre, la vârf rotunjite, emarginate, mucronate, pe margini întregi, pe fata verzi, pe dos cenusiu-verzui.
Florile, papilionacee, albe, sunt foarte puternic si placut mirositoare, melifere. Infloreste relativ târziu, prin mai-iunie, formând inflorescente (raceme) bogate, pendente, la început erecte, la înflorire, de 10-25 cm lungime.
Fructele, pastai scurt pedicelate, de 5-10 cm lungime, 1-2 cm latime, turtite de culoare brun-roscata, dehiscenta cu doua valve. Seminte reniforme, au tegument foarte tare (fig.210).
Fructificatie timpurie, izolat la 5-7 ani, anuala si abundenta, nu sufera de îngheturi.
Semintele se împrastie din septembrie-octombrie, pâna în februarie-martie, germineaza greu la noi, se regenereaza natural din samânta.
Se regenereaza si pe cale vegetativa din lastari si mai ales drajoni. Drajonii sunt mai longevivi si mai sanatosi decât lastarii.
Exemplarele din lastari cresc repede în tinerete în conditii optime, în primul an poate atinge câtiva metri, la 5 ani poate avea peste 10 m înaltime.
Longevitate 100 - 120 ani în conditii ecologice bune.
Productivitatea medie a celor mai bune arborete de salcâm din plantatii este de 15 -17 m3/an/ha la 20 de ani, din lastari la aceeasi vârsta de 13 m3/an/ha.
Specie polimorfa cu numeroase varietati si forme:
Robinia pseudacacia var. Umraculifera - coroana subglobuloasa, deasa, ramuri nespinoase, rar înfloreste
Robinia pseudacacia var, Inermis - fara spni
Robinia pseudacacia forma Bessoniana - coroana globuloasa spre ovoida, relativ deasa, lujerii pierd spinii de timpuriu.
Robinia pseudacacia forma Pyramidalis
Robinia pseudacacia forma Pendula
Robinia pseudacacia forma Tortuosa
Robinia pseudacacia forma Monophylla cu o singura foliola mare
Robinia pseudacacia var. Microphylla foliole mici si înguste
Robinia pseudacacia forma Decasneana - flori roz
Robinia pseudacacia forma Semperflorens - înfloreste continuu toata vara.
Din plantatiile din sudul Olteniei a fost descrisa R.p. var.- oltenica cu tulpina monopodiala, lujeri nespinosi, flori fara petale sau mici.
Dupa forma tulpinii si coroanei au fost descrise înca trei tipuri la noi:
- tipul pinnata, creste repede, cu tulpini drepte dar cu tendinte de înfurcire;
- tipul palmata, tulpini înclinate cu defecte, coroane largi, frecvent pe nisipurile din Oltenia
- tipul spreading cu tulpini sinuoase, încet crescatoare, coroane neregulate, apar dupa taieri repetate în crâng.
Salcâmul este specie repede crescatoare numai în anumite statiuni. Cultura lui usoara si sigura se impune în regiunile calde si uscate ale tarii; si în zonle cu nisipuri miscatoare; pe terenuri degradate, instabile si revene, abrupte, la câmpie, la deal este introdus în scop ameliorativ.
Lemnul cu alburn îngust alb-galbui, duramen lat brun-verzui, dur, elastic, foarte durabil, se preteaza pentru stâlpi de telegraf, pari de gard si mina, cozi de unelte, constructii, cherestea, traverse, combustibil, tâmparie, deoarece prin uscare crapa usor în industria prelucratoare are o imprtanta destul de redusa.
Robinia hispida L.- salcâm rosu
Specie exotica, originara din America de Nord, la noi numai în parcuri si gradini. Necesita climat calduros cu precipitatii abundente, dar suporta si temperaturi scazute pâna la -300C.
Arbust de cel mult 5 m înaltime, cu coroana rara. Lujerii fara spini, dar acoperiti cu peri roscati, desi, lungi, tari, glandulosi. Frunzele cu numai 7-13 foliole, sunt glabre, lat-oblongi, la vârf obtuze, mucronate, de 2-3,5 cm lungime. Florile roz, mirositoare, de 2-3,5 cm lungime, sunt dispuse numai câte 3-9, în raceme paroase. Înfloreste la începutul luni iunie, uneori înfloreste înca o data, toamna.
Fructele pastai de 5-8 cm lungime, glandulos-hispide (fig. 211).
Recomandat ca arbust ornamental, mai ales izolat, pentru aspectul deosebit al lujerilor, culoarea florilor, la deal, câmpie, în locuri adapostite.
Robinia viscosa Vent.- salcâm rosu - vâscos
Specie exotica, din America de Nord, apare în parcuri, de-a lungul soselelor.
Are cerinte ecologice modeste, precipitatii reduse, rezista la temperaturi scazute, pâna la -220C. Suporta soluri grele, lutoase, compacte. Creste multumitor si în regiuni montane inferioare (Brasov, Râsnov).
Forma globuloasa a coroanei si coloritul florilor îi confera valoare decorativa.
Folosire: în aliniamente, în grupuri, izolat sau în masive, în spatiile verzi extravilane, pentru consolidarea pantelor.
Înmultire: prin seminte, drajoni, butasi de radacina.
Semintele se forteaza cu acid sulfuric concentrat, sau oparire prin oprire cu apa.
Altoirea se executa în teren deschis, în oculatie sau despicatura.
Colutea arborescens L.- basicoasa
Specie indigena, submediteraneana, originara din sudul Europei si nordul Africii. La noi apare sporadic în Banat, Muntenia si Dobrogea, uneori cultivat prin gradini se salbaticeste.
Rezistent la seceta, sufera putin din cauza gerurilor, putin pretentioasa fata de sol, creste bine pe soluri uscate, superficiale, pe taluzuri.
Mezoxerofit, calcicol.
Importanta forestiera este redusa, se foloseste în culturi forestiere de protectie.
Arbust apreciat pentru flori si fructe. Atinge înaltimea de 4 m, scoarta tulpinilor, ca si a lujerilor de doi ani, se exfoliaza în fâsii înguste, longitudinale.
Lujerii sunt verzi, glabri, slab muchiati; mugurii mici, galbui, parosi au resturi de stipele pe ambele parti. Frunzele imparipenat-compuse, foliole, eliptice-subrotunde de 2-3 cm lungime, la vârf emarginate si mucronate, pe dos cu peri dispersi. Florile galbene asemanatoare cu cele de Caragana, de cca. 2 cm, câte 4-8 în ciorchini axilari, înfloreste de timpuriu si tot timpul veri (iunie-august).
Fructele pastai caracteristice, veziculoase, 6-8 cm lungime, de culoare verde-palid, indehiscente, cu 20-30 seminte reuniform-turtite, negricioase ramân pe lujeri iarna (fig. 212).
Lastareste viguros, suporta bine poluarea.
Utilizare: ca si Caragana sp.
Înmultire: prin seminte (în februarie-martie) în ladite sau în rasadnite, prin butasire (iulie-august) în sere sau pat cald, cu butasi semilignificati.
Halimodendron halodendron (L.) Voss.
Specie exotica, originara din Transcaucazia, Turkestan si Irak.
Rezista la seceta si ger, creste viguros pe soluri saraturoase sau uscate, nisipoase. Prezinta interes pentru culturi pe terenuri degradate, coaste erodate. Drajoneaza abundent.
Arbust pâna la 2 m înaltime, cu tulpini spinoase, pubescente în tinerete. Frunzele sunt alterne, paripenat-compuse cu 1-2 (3) perechi de foliole, obovat-lanceolate, mucronate, de 2-3 cm lungime, matasos-paroase, au rahisul persistent, întepator, ghimpos.
Florile de 1,5-2 cm lungime, obovoide, umflate, au pereti pielosi, bruni-galbui (fig. 213).
Caragana arborescens Lam. - caragana
Specie exotica, originara din Siberia si Manciuria. Plantata la noi în parcuri, în Dobrogea si Moldova este subspontana.
Rezista la ger si seceta, se adapteaza pe soluri diferite, de la nisipuri la cernoziomuri, pe terenuri saraturoase.
Arbust tufos, cu înaltimea ce nu depaseste 6 m. înradacinarea profunda, peste 2 m ; pe radacini se gasesc bacterii fixatoare de azot atmosferic. Tulpinile si ramurile sunt groase, îndreptate în sus; lujerii grosi, pubescenti, cu pielita cenusie ce se exfoliaza si cu numeroase brahiblaste. Mugurii mici, conici, ciliati, la baza cu 2 stipele persistente, ascutite. Frunzele, paripenat-compuse, cu 4-6 perechi de foliole, mici, eliptice, la vârf rotunjite si mucronate; rahisul, lung de 30-70 mm, se termina într-un vârf moale. Florile sunt galbene-aurii, cu caliciu tubulos, mari pâna la 2 cm, asezate solitare sau în buchete umbelate de pâna la patru, pe pedunculi lungi de 2-4 cm.
Fructele sunt pastai, liniar-cilindrice, de 4-5 cm lungime, la capete îngustate, se deschid pe masura ce se coc, dupa maturatie se rasucesc, aruncând semintele, care sunt brune, aproape sferice, de 2-4 mm lungime (fig. 214).
Caragana arborescens var. Pendula specie rustica si adaptabila din punct de vedere ecologic, folosita în scop decorativ sau pe terenuri degradate.
Se foloseste în perdele de protectie, pe nisipuri.
Specie rustica folosita în culturile forestiere din stepa si silvostepa, în stejarete de câmpie, pe terenuri degradate si în scop ornamental.
Înmultirea: prin seminte (primavara), cu seminte pastrate în vase metalice sau de sticla închise, vase de lut în rasadnite, cu seminte tinute în apa calduta.
|
