Include arbori si arbusti cu lujeri cu maduva lamelar întrerupta sau continua si frunze alterne, imparipenat compuse, asezatespiralat. Sunt specii unisexuat-monoice. Florile, mascule sunt grupate în amenti axilari, pendenti, iar cele femele solitare sau grupate în raceme sau spice terminale. Fructul este o drupa dehiscenta sau indehiscenta. Maturatia anuala
Include cca. 15 specii arborescente, raspândite în emisfera nordica si în masura mult mai mica, în cea sudica (America de Sud). Înradacinarea pivotanta, iar scoarta si frunzele contin substante aromatice, tanante si colorate. Lujerii sunt gro&# 21121n1321v 351;i si cu maduva lamelar întrerupta; au un miros aromatic, specific. Mugurii sunt alterni, uneori suprapusi câte doi; cei terminali cu 2-5 solzi, cei laterali globulosi, cu 2-4 solzi. Cicatricea frunzei, mare, cu trei grupe de urme fasciculare. Frunzele imparipenat-compuse, foliole asimetrice. Florile unisexuat-monoice. Cele mascule apar din toamna precedenta ca niste conuri solzoase, primavara se dezvolta în amenti lungi, pendenti, axilari. Florile femele sunt grupate câte doua sau mai multe, în raceme terminale. Fructul este o drupa dehiscenta sau indehiscenta, având sâmburele cu tegument lemnos si neregulat brazdat.
Juglans regia L. - nuc comun, nuc
Originar din Europa (sud-est) si Asia, arealul
cuprinde Peninsula Balcanica, Asia Mica,
Valoarea deosebita a acestei specii a dus la extinderea în afara arealului natural, mai ales în Europa si Asia, dar si în America de Nord si Sud.
Cultura
nucului la noi în
Specie pretentioasa fata de conditiile stationale. La noi se dezvolta bine numai în zonele cu climat blând cu ierni relativ dulci, fara geruri mari si cu îngheturi putin frecvente. Vânturile reci si uscate sunt defavorabile. Este pretentios si fata de sol, vegeteaza viguros pe soluri bogate, cu umiditate suficienta, constant asigurata (mezohigrofit).
Are temperament mijlociu, rezista mai bine la umbra decât nucii exotici, totusi starea de masiv nu-i prieste.
În masiv poate atinge înaltimi mari, pâna la 30m si formeaza tulpina dreapta, cu coroana destul de strânsa. În stare izolata, ramâne obisnuit mai scund si tulpina prezinta o serie de umflaturi (gâlme), iar coroana devine larga, globuloasa, cu ramificatii puternice. Scoarta, mult timp neteda, de culoare argintie-cenusie, are numai la batrânete un ritidom cenusiu-închis, cu crapaturi rare. Înradacinarea este puternic pivotanta, radacinile fiind carnoase si suculente, asa încât puietii se transplanteaza greu. Radacinile laterale ajung la distante mari, de 12-14m. Lujerii sunt vigurosi, bruni-verzui, lucitori, glabri, au miros aromat si maduva larga, lamelar întrerupta (fig.113). Mugurii cu solzi negriciosi, sunt adeseori grupati câte doi, suprapusi; cei terminali mai mari, pâna la 7 mm, ovoid-globulosi, iar cei laterali mici, sferici. Cicatricea frunzei este mare, cu trei grupe de urme fasciculare. Frunzele imparipenat-compuse, cu 5-9 (11) foliole opuse, eliptice, asimetrice, de 6-12 cm lungime, sunt acute sau acuminate, pe margini întregi, glabre, doar pe dos cu smocuri de peri mici la subsuoara nervurilor. Florile sunt unisexuat-monoice, amentii masculi negriciosi sau verzi-negriciosi, pendenti, lungi de 8-10 cm; florile femele terminale, câte 1-4, sesile, cu stigmate rasfrânte, purpurii sau verzui. Drupele elipsoidale, de 4-5 cm diametru, au învelis exterior carnos, verde, care la maturitate se crapa neregulat si se desfac singure. Nuca ovoida, cu vârf scurt si suprafata brazdata neregulat, zbârcita, înveleste o samânta mare (miezul nucii), incomplet despartita de doi pereti subtiri, pielosi. Samânta, acoperita de o pielita subtire, este comestibila, placuta la gust, foarte nutritiva. Capacitatea germinativa 60-80%.
Fructifica la vârste mici (8-12 ani) si aproape anual. Lastareste viguros, puietii din samânta si mai ales lastarii cresc rapid în primul an. Cresterile se mentin active în tinerete, la 8 ani poate atinge 1m înaltime.
Ca si celelalte juglandacee, nucul comun emana în sol substante cu rol inhibitor pentru alte specii. Contine substante tanante si puternic odorante, are putini daunatori biotici, dar e sensibil fata de poluanti.
Longevitatea pâna la 300-400 ani.
Importanta deosebita rezida din valoarea remarcabila a lemnului, nucul comun este pretuit pentru aptitudinile sale de specie decorativa.
Lemnul este frumos colorat, brun, cu vine negricioase si rosietice, fin, omogen, tare, greu, rezistent, flexibil, durabil, cu deosebite însusiri tehnologice, folosit în industria mobilei. Furnirul se poate obtine si din lemnul de radacini, se utilizeaza si în sculptura, pentru instrumente muzicale, paturi de arma. Este apreciat si an industria alimentara si pentru obtinerea preparatelor cosmetice; contine substante tanante si colorante.
Dintre cultivarurile mai frecvente se amintesc:
Juglans regia cv. "Pendula";
Juglans regia cv. "Purpurea".
Se obtine din samânta si lastari, se seamana toamna, dar la Juglans regia se prefera semanaturile de primavara, dupa o stratificare de 5-7 saptamâni în pamânt reavan. Celelalte specii de nuci reclama aceeasi tehnologie de înmultire si cultura.
Juglans nigra L. - nuc negru, nuc american
Specie originara din sud-estul Americii de Nord (fig.23), unde se localizeaza de preferinta în luci, dar urca adesea în zonele colinare, la 350-400 m. În partea de sud a Muntiilor Appalacheni urca la 1000 m. La noi în tara primele culturi de nuc negru au fost facute la sfârsitul secolului al XIX-lea, prin parcuri sau paduri-parc (la Comarova - Mangalia), dar si în fondul forestier, plantatii reusite se gasesc la Lighed, Zavoi Hereasca (Ilfov), Sacuieni (Bihor- 50 Ha), Moldova Noua (în amestec cu castan bun), Herculane, Simeria.
Cultura nucului negru se poate face cu bune rezultate în regiunile de câmpie si coline (pâna la 500m altitudine), în zonele cu climat blând, ferit de îngheturi timpurii si târzii, cu veri lungi si calduroase. Rezista mai bine la ger decât Juglans regia, cresteri active realizeaza numai pe soluri bogate, permeabile, afânate, bine aprovizionate cu apa; nu suporta soluri compacte.
Are temperament mai de lumina decât nucul comun. Longevitatea 400 ani.
Arbore de talie mare, care atinge 40-45 (50) m înaltime. Tulpina dreapta, plina bine elagata, ritidom adânc brazdat, brun întunecat. Lujerii sunt nelucitori, pubescenti, cu muguri cenusii-tomentosi. Frunzele imparipenat-compuse, dar mai mari, pâna la 40 cm lungime, cu foliole mai numeroase (15-23), ovat-lanceolate, lung acuminate, neregulat serate pe margini, des pubescente si glanduloase pubescente pe dos; foliola terminala este mai mica (fig.114). Fructele, de asemenea, drupe sferice, uneori putin piriforme, cu învelis carnos, verde (la maturitate negru), însa pubescent si nedehiscent; nuca aproape globulara, putin turtita, cu coaja mai groasa, mai adânc si mai neregulat brazdata, foarte zbârcita si foarte tare, contine un miez ce se scoate cu dificultate (costeliv).
S-a dovedit productiv, în conditiile tarii noastre, în unele culturi reusite, exista exemplare de 20-30 m înaltime la 30-35 de ani, 6-7 m înaltime la 6 ani.
Lemnul este la fel de fin, rezistent, elastic si durabil, ceva mai poros, mai moale si mai putin omogen. Se utilizeaza în mobile fina.
Nucul negru este unul dintre cei mai valorosi arbori exotici introdusi la noi.
Constituie un excelent arbore ornamental, este relativ rezistent fata de poluanti din grupa oxizilor de sulf.
Se foloseste izolat, pe alei sau în grupuri.
Juglans cinerea L. - nuc american cenusiu
Originar din estul Americii de Nord, unde arealul sau se suprapune partial pe cel al nucului negru, realizând paduri de amestec cu specii americane de fag, ulm, stejar, plop. La noi, utilizarea în cultura este mult mai restrânsa fata de nucul negru, s-a folosit exclusiv ca specie ornamentala.
Este ceva mai rezistent fata de gerurile de iarna decât ceilalti nuci, sufera totusi de pe urma de îngheturi târzii si timpurii. Fata de conditiile din sol este mai putin exigent. Are temperament intermediar între nucul comun si nucul negru.
Arbore de marimea a-II-a, pâna la 20 m înaltime (exceptional pâna la 30 m). Tulpina este destul de dreapta; scoarta este cenusie, se pastreaza mult timp neteda. Lujerii sunt pubescenti si glandulosi în tinerete, iar mugurii, tomentosi, cei terminali foarte mari, de 12-18 mm, iar cei laterali câte doi, suprapusi, mici, ovoizi, cel superior pedicelat. Cicatricea cu marginea superioara întreaga si ciliata. Frunzele au 11-17 foliole, serate, pe dos glandulos-pubescente, lipicioase, ca si rahisul, iar pe fata numai fin pubescente(fig.115). Fructele sunt ovoid-alungite, glanduloase, pubescente, vâscoase, grupate câte 2-5 în ciorchini pendenti. Nuca, alungita, în patru muchii, cu vârful ascutit si coaja foarte groasa, este tare si neregulat brazdata; se sparge extrem de greu, iar miezul este puternic strivit între peretii despartitori.
Atingând înaltimi relativ mici, având lemn cu calitati ceva mai reduse, nu prezinta importanta forestiera.
Este un interesant arbore ornamental, în regiuni de câmpie si deal ale tarii noastre. Se foloseste izolat, în aliniamente sau grupe.
Cuprinde specii arborescente, cu lujeri vigurosi, cu maduva continua; mugurii terminali mari, cei laterali, adeseori suprapusi, câte 2-3; frunzele imparipenat-compuse. Florile unisexuat-monoice, drupa globuloasa sau alungita, dehiscenta în 4 valve; nuca, cu tegumentul adesea muchiat longitudinal, cu miezul dulce sau amarui.
Carya ovata (Mill.) K. Koch (Hicoria ovata Britt.) - carie, hicory
Specie din sud-estul Americii de Nord (fig.23), areal asemanator cu nucul negru, introdus în Europa din sec. al XVII-lea. La noi se gaseste în parcuri dendrologice (Simeria, Bazos, Mihaesti).
Reclama zone de cultura cu climat blând, cu amplitudini mici de temperatura la câmpie si dealuri, rezista destul de bine la ger, temperament de semiunmbra, creste bine pe soluri profunde, revene.
Creste destul de încet în tinerete, lastareste puternic. Longevitate 350 de ani, este sensibil la transplantare
Arbore de dimensiuni mari, în patria sa de origine poate atinge înaltimi de 40 m si grosimi de cca. 1 m. În masiv are tulpina dreapta, bine conformata si elagata. Spre deosebire de nuc, ritidomul sau, bine dezvoltat, se desface în fâsii lungi. Lujerii anuali vigurosi, pubescenti numai la început, apoi glabri, au la baza un inel paros caracteristic si maduva continua. Mugurii terminali sunt mari, de 13-17 mm lungime, cu 3-4 solzi parosi; cei laterali mai mici, stau suprapusi câte 2-3, ca si la nuc. Frunzele imparipenate, compuse din cinci sau uneori, din sapte foliole eliptice pâna la oblong-lanceolate, lungi de 10-15 cm, pe margini serate si ciliate, foliola din vârf fiind mult mai mare (fig.116). Drupele, sesile, sferice, de 3-6 cm diametru, dezvolta un învelis gros, dehiscent, care se crapa regulat, în patru valve de marime asemanatoare. Nuca, neteda, lipsita de zbârcituri, dar cu muchii longitudinale si cu o coaja mult mai subtire în comparatie cu a nucului, alburie-cenusie; are miezul dulce, comestibil. Fructifica abundent, aproape anual, dar în culturile de la noi puterea germinativa a semintelor este relativ mica. Se înmulteste însa usor prin lastari si drajoni.
Se înmulteste însa usor prin lastari si drajoni. În primii 5-10 ani creste mai lent, dupa aceea cresterea se intensifica. În Europa nu realizeaza performante productive si calitative tehnologice ale lemnului fata de cele din patria de origine, unde "lemnul de hicori" este elastic greu cu duramen de culoare închisa. Daca se obtine din samânta, nucile se stratifica în nisip reavan si se seamana primavara în februarie-martie. Se recomanda metoda Dunster - semanarea individuala în recipiente înguste si adânci, care permit dezvoltarea pivotului.
În culturi la noi s-au introdus si alte specii de Carya: Carya cordiformis (Wangenh) K.Koch, Carya illinoiensis (Wangenh) K.Koch. (Carya pecan), Carya glabra (Mill) Sweet..
Se foloseste în grupuri la marginea masivelor.
Pterocarya pterocarpa (Michx) Kunth. (Pterocarya fraxinifolia Spach; Pterocarya caucasica C.A.Mey)
Specie exotica, originara din Asia Centrala, la noi se cultiva numai prin parcuri si gradini botanice. Prefera climate montane, fara geruri prea mari si soluri umede, chiar mlastinoase, fertile.
Realizeaza pâna la 30 m înaltime. Scoarta are crapaturi subtiri. Lujerii sunt vigurosi, verzi-maslinii, spre vârf putin pubescenti, cu maduva lamelar întrerupta. Mugurii nuzi, suprapusi câte 2-3, unii pedicelati, stau la distanta mare fata de cicatrice; cei din vecinatatea cicatricei foarte mici, cel superior mai mare. Frunzele sunt imparipenat-compuse, asemanatoare cu cele de frasin, cu 11-21 foliole, de 8-12 cm lungime, oblong-lanceolate, acut-serate, pe dos cu peri stelati (fig.117). Florile sunt monoice, în raceme lungi, pendente, iar fructele sunt nuci foarte mici, cu învelis subtire, prelungit în doua aripioare semicirculare, racemul fructifer având în total pâna la 20 cm lungime.
Se înmulteste usor pe cale vegetativa, are crestere rapida, prezinta muguri pe radacini.
Înmultirea se poate face din samânta, butasi de radacina, marcotaj prin musuroire sau drajoni. Semanatul se executa imediat dupa recoltare, sau primavara, dupa o prealabila stratificare.
Se foloseste izolat sau în grupuri; în Franta se foloseste ca arbore de aliniament pe strazi, deoarece frunzele ramân verzi pâna toamna târziu.
|
