Cuprinde specii din regiuni temperate, plante ierboase sau lemnoase cu flori hermafrodite, complete, pe tipul 5. Fructele capsule sau bace, cu mai multe seminte.
Philadelphus coronarius L. - iasomie, lamâita
Specie exotica, raspândita în Sudul Europei si Caucaz. La noi se cultiva în gradini si parcuri. Uneori este subspontana, se regenereaza natural pe versanti, în apropierea centrelor urbane (Tâmpa). Rezista destul de bine la geruri, la temperaturile foarte scazute din timpul iernii; îngheturile timpurii duc la degerarea lujerilor. Tufa are o capacitate de refacere remarcabila. Are pretentii reduse fata de sol, rezista bine în zonele umbrite, dar înfloreste mai slab, în plina lumina înfloreste abundent si anual.
Este un arbust de pâna la 3 m, cu flori foarte placut mirositoare, scoarta este brun-roscata, se exfoliaza longitudinal, lujerii sunt usor muchiati, bruni, glabri, mugurii sunt opusi, putin vizibili, frunzele sunt, întregi, eliptice, acuminate, florile sunt albe, placut mirositoare, grupate în raceme, apar în luna iunie, fructele sunt capsule cu seminte mici, otravitoare pentru pasari (fig. 156).
Varietati horticole:
Philadelphus coronarius var. "Aureus" Rehd. -
galben-aurii, apoi galben-verzui.
Philadelphus coronarius var. "Dublex" - flori des solitare, dar cu învelis floral dublu.
Lastareste, butaseste si marcoteaza. Rezista bine la fum si la oxizii de sulf. Este una din cele mai valoroase specii ornamentale de la noi datorita florilor. Se poate tunde si utiliza pentru garduri vii.
Philadelphus latifolius Schrad. (Philadelphus pubescens)
Specie originara din America de Nord, frunze mari, pâna la 10cm lungime, pe dos pubescente, cele de pe lastari sunt cordiforme la baza, flori pedunculate, caliciu pubescent.
Philadelphus inodorus L.
Specie originara din America de Nord, frunze de 5 cm lungime, ovate, lucitoare pe fata, pe dos cu smocuri de perisori la subsuoara nervurilor, flori fara miros, solitare, rar grupate câte 3 (5 cm diametru).
Philadelphus microphyllus Gray.
Specie originara din America de Nord, arbust pâna la 1 m, cu ramuri erecte, frunze foarte mici, de 1 cm, flori foarte parfumate, de 3 cm diametru.
Philadelphus lemonei (Philadelphus coronarius x Philadelphus microphyllus)
Prezinta caractere intermediare între cele 2 specii, din care s-au creat o serie de cultivaruri.
Alte specii ale genului mai rare si introduse numai în colectii stiintifice: Philadelphus hirsutus Nutt., Philadelphus delavayi Louis, Philadelphus incanus Koehne, Philadelphus tomentosus Wall.
Aspectul florilor si parfumul se pune în valoare prin introducerea în grupuri, în apropierea aleilor, izolat. Se utilizeaza si în masive, la marginea plantatiilor si ca garduri vii tunse.
Pentru înmultire se practica butasirea de vara (iunie - august), butasii se recolteaza din lujeri laterali, se foloseste un amestec de nisip si turba, în pat cald. Butasirea de primavara da rezultate bune numai daca materialul se recolteaza înainte de desfacerea mugurilor. Înmultirea prin samânta sau marcotaj se face mai greu, nu se recomanda.
Deutzia scabra Thunb. (Deutzia crenata Sieb et Zucc)
Arbust originar din China si Japonia. La noi se cultiva în parcuri si gradini, în toata tara.
Este o specie mai sensibila la ger, deci va fi cultivata în zone cu ierni moderate si în locuri adapostite, este totusi o specie rustica, formeaza tufe pâna la 2 m înaltime, tulpinile si ramurile sunt brun-roscate, se exfoliaza, mugurii sunt opusi,ovoizi, roscati, f 24524m126y runzele sunt ovat lanceolate, rotunjite la baza, marunt crenate, florile sunt albe sau roz, dispuse în panicule erecte asezate la vârful lujerilor anuali, fructele sunt capsule trivalente, sferice, cu 3 stile lungi (fig. 157).
Varietati:
Deutzia scabra var. Candidissima Rehd, - cu flori foarte pline, compacte, grupate în panicule albe.
Deutzia scabra var. Plena Rehd. - cu flori roz, involte.
Deutzia scabra var. Watereri Rehd. - cu flori simple, albe, cu pete rosii-carmin la exterior.
Aceasta specie lastareste si marcoteaza; rezista bine la fum. Se înmulteste prin samânta, marcote, butasi. Semintele se pastreaza la loc uscat si se seamana în sera în februarie. Laditele cu puieti se scot în aer liber dupa trecerea îngheturilor. Marcotajul se executa primavara, vara sau iarna.
Deutzia gracilis (Sieb et Zucc)
Specie exotica din Japonia. Mai sensibila la ger si îngheturi, mai putin cultivata la noi, necesita un amplasament mai ferit. Formeaza tufe pâna la 2 m înaltime, are lujeri mai subtiri, frunze oblong lanceolate, lung acuminate, la baza larg cuneate sau rotunjite, marginile neregulat serate pe fata cu peri stelati mari, pe dos glabrescente. Flori albe, mici, grupate în raceme sau panicule erecte.
Prin înflorirea bogata este o specie foarte atragatoare, se poate utiliza izolat, în grupuri sau masive, rar în garduri vii.
În colectiile dendrologice din tara mai apar: Deutzia parviflora Dge, Deutzia purparescens Rehd, Deutzia x magnifica (Lem) Rehd (Deutzia scabra x Deutzia vilmorinae), arbust cu flori roz-albe duble, ca niste rozete, grupate în panicule compacte.
Deutzia x rosea (Lem) Rehd (Deutzia gracilis x Deutzia purparescens), formeaza o tufa de 1m, flori larg campanulate, roz-pal, la exterior roscate.
Cuprinde peste 150 specii arbustive, raspândite în zona temperata si tinuturile reci din emisfera nordica. Tulpinile si lujerii au uneori spini, mugurii alterni, frunzele obisnuit palmat- lobate, alterne, numai pe lujerii scurti în fascicule. Florile hermafrodite, mai rar dioice, grupate în raceme sau facicule, fructele - bace polisperme, cu urmele caliciului la vârf.
Ribes alpinum L. - coacaz de munte
Specie indigena, cu areal european, montan - alpin. La noi se întâlneste pe stâncarii si în chei, la altitudini mari, în etajul montan. Arbust de lumina, oligoterm, mezofil-higrofit, vegeteaza pe soluri stâncoase sau în mlastini eutrofe.
Tufele ating 2 m înaltime, si sunt formate din tulpini lungi, curbate, cu scoarta cenusiu-negricioasa, se exfoliaza, lujerii sunt subtiri, galbeni-cenusii, glabri, mugurii sunt fusiformi, putin pedicelati, galben-cenusii, pe margini ciliati, frunze ovate, cu 3-5 lobi, florile sunt unisexuat-dioice, de culoare verzuie, grupate în raceme erecte, fructele sunt bace rosii (fig. 158). Se cultiva ca specie ornamentala, uneori în garduri vii.
Ribes nigrum L. - coacaz negru
Specie raspândita în Centrul si Nordul Europei, în zonele Central-Vestice ale Asiei. La noi creste sporadic din luncile înalte pâna în zonele montane, în tinuturi reci (Transilvania, Moldova), este considerat relict glaciar.
Este un arbust înalt pâna la 1-2 m, se cultiva adesea ca si arbust fructifer. Tulpinile sunt viguroase, erecte, negricioase, lujerii sunt cenusii-galbui, pubescenti, se exfoliaza în partea inferioara si au miros neplacut, mugurii sunt pedicelati, ovoizi, bruni pâna la roscati, f 24524m126y runzele sunt cordiforme, cu 3-5 lobi triunghiulari, neregulat dublu-serati, flori hermafrodite, campanulate, mari, asezate în raceme, fructele sunt bace sferice, negre, cu gust neplacut (fig. 159).
Rezista bine la ger si înghet, are pretentii mari fata de umiditate. Vegeteaza pe lacovisti si în depresiuni cu apa stagnanta, suporta umbrirea. Specie apreciata în farmacologie pentru fructele cu continut ridicat de vitamine (C, P, A si B), în boli de inima si stomac.
Ribes uva-crispa L. (Ribes grossularia L.) - agris
Specie indigena, cu areal european, asiatic si Nord-african. La noi creste sporadic în regiunea montana si subalpina.
Prefera soluri cu substrat calcaros, creste pe soluri scheletice, se cultiva în gradini ca arbust fructifer.
Are aspect de tufa si ajunge la înaltimea de 1,5 m, tulpinile sunt foarte numeroase, au scoarta cenusie-bruna si se exfoliaza în fâsii, lujerii sunt tomentosi, prevazuti pe internoduri cu numerosi spini simpli, iar la baza frunzelor cu spini trifurcati, uneori fara spini, mugurii sunt ovoconici, frunzele sunt cu 3-5 lobi obtuzi, pe margine crenat-serate, florile sunt mici, verzui, hermafrodite, fructele sunt bace ovoid-globuloase, verzi-galbene sau rosii, glandulos-paroase sau glabre, au gust acrisor si sunt comestibile (fig. 160).
Specia lastareste si marcoteaza. Se cultiva ca arbust fructifer, mai rar cultivat ornamental.
Ribes petraeum Wulf. - paltior
Specie europeana, asiatica si nord-africana, sporadica la noi prin fagete si molidisuri. Urca pânî în subzona alpina inferioara, vegetetând în locuri umbroase, pietroase si umede. Prefera solurile humifere, eutrofice, scheletice, superficiale, contribuind la fixarea lor. Are înaltimea de pâna la 2m, tulpinile sunt viguroase, cu scoarta brun-închis, lujerii sunt rotunzi, cenusii, se exfoliaza, mugurii sunt conici, bruni, sesili, frunzele sunt mari, cu 3-5 lobi triunghiulari, ascutiti, marginea dublu-serata si ciliata, pubescente numai pe dos, de-a lungul nervurilor, florile sunt hermafrodite, de culoare rosie sau roz, asezate în raceme, fructele sunt bace negre forte acre (fig. 161).
Ribes aureum Pursh. - coacaz auriu, cuisor
Specie exotica, originara din America de Nord, cultivata la noi în parcuri si gradini.
Are cerinte ecologice modeste, rezista la ger si seceta, fara pretentii fata de sol, creste si pe soluri nisipoase, usor saraturoase.
Atinge înaltimi de pâna la 2 m, lujerii sunt cenusii-galbui, lucitori, vigurosi, iar scoarta nu se exfoliaza, mugurii sunt alipiti de lujer, ovoid-ascutiti, bruni, fin-parosi, frunzele sunt mici, trilobate, pe dos pubescente, florile sunt hermafrodite, dispuse în raceme, au miros placut de cuisoare, fructele sunt bace negre-purpurii, lucioase, cu gust acrisor (fig. 162).
Este o specie de interes ornamental si fructifer.
Ribes rubrum L. - coacaz rosu
Specie indigena, cu areal în Europa si Asia. La noi este întâlnita la marginea padurii si pe stâncarii. Se cultiva frecvent pentru bacele rosii.
Este înalt de pâna la 1m, lujerii cenusii, glabri, frunze subrotunde, cu 3-5 lobi obtuzi, dublu serati, florile verzi-brune, grupate în racem, fructe bace rosii (fig. 162).
Ribes sanguineum Pursh. - coacaz
Arbust originar din America de Nord, înalt de pâna la 2 m, lujeri aromatici, bruni-roscati, f 24524m126y runze cu 3-5 lobi, foarte decorativ prin florile mici, albe pâna la roscate, în raceme pendente de 8 cm, înfloreste în aprilie - mai.
Cultivaruri:
Ribes sanguineum cv. "King Edward VII" - flori mari, rosii.
Ribes sanguineum cv. "Poulborough Scarlet" - peste 2 m înaltime, flori rosii cu mijloc alb si raceme foarte mari.
Speciile de Ribes înfloresc si se coloreaza frumos în pozitii însorite, dar suporta si semiumbra.
Se planteaza izolat, în grupuri, garduri vii libere. Înfloresc timpuriu, imediat dupa Forsythia.
Speciile se obtin prin butasire, marcotaj, despartirea tufelor. Marcotajul se realizeaza prin musuroire. Nu se recomanda înmultirea prin seminte (germinare greoaie), semintele se stratifica.
Particularitati de cultura: dupa înflorire se îndeparteaza lemnul batrân pentru a permite înlocuirea prin lujeri tineri.
Specie exotica, originara din America Centrala si de Nord, creste activ în lunca râului Mississippi, fiind un arbore de marimea I (pâna la 45 m înaltime si diametru peste 1 m).
La noi s-a cultivat în parcuri si gradini dendrologice (Bazos, Simeria, Macea). Prefera un climat moderat si soluri fertile, profunde, drenate, cu suficienta umiditate (soluri aluvionare din lunci). Este o specie de semiumbra.
Tulpina este dreapta, cu coroana deasa, piramidala, lujeri verzi-bruni, glabri cu muguri alterni, ovoizi-conici, frunzele au 3-7 lobi triunghiulari, alungiti, acuminati, la baza trunchiate sau slab cordate, tomentoase pe ambele fete la început, apoi cu smocuri de perisori numai pe dos, în axilele nervurilor. Florile sunt unisexuat monoice, cele femeiesti grupate în capitule globuloase pendente, iar cele barbatesti în spice terminale, înfloreste în mai. Fructele sunt compuse, pendente, pluricapsule, seamana cu cele de platan, se pastreaza foarte mult timp pe arbore (fig. 163).
Specie decorativa si datorita faptului ca frunzele se coloreaza toamna în nuante de rosu, foarte decorativ. Daca este introdus în lunci, pe malul apelor, frunzele se coloreaza mai puternic.
Cultura: prin seminte si marcotaj. Este o specie sensibila la transplant, de obicei se transplanteaza cu balot.
Include 7 specii arborescente din zonele submediteraneene si temperate ale Europei, Americii de Nord si Asiei Mici. Ritidomul se exfoliaza în placi mari. Frunzele mari, palmat-lobate, alterne, petiolul cu o teaca la baza, acopera complet mugurele. Florile unisexuat-monoice, florile femeiesti grupate în capitule globuloase pendente. Fructul este compus, sferic, o pluriachena, achenele au smocuri la baza.
Platanus x hybrida Brot. (Platanus x acerifolia Ait. Wild.) - platan
Arbore cu origine prezumtiv hibridogena între Platanus occidentalis si Platanus orientalis, la noi este cultivat foarte mult în parcuri si gradini, izolat sau în aliniamente.
Rezista bine la ger, prefera soluri fertile, profunde, afânate, revene sau chiar umede; poate vegeta si pe soluri relativ uscate si compacte. Are temperament de lumina.
Arbore de dimensiuni mari, pâna la 30 m înaltime si peste 1 m diametru. Înradacinare puternica, radacinile laterale se dezvolta mult.
Tulpina este scurta si groasa, cu scoarta caracteristica, se exfoliaza în placi mari, cenusiu-galbui, la unele exemplare batrâne formeaza ritidom cenusiu, marunt crapat. Coroana are ramuri groase, cu lujeri bruni-verzui, geniculati. Mugurii sunt alterni, conici, cenusii sau brun-roscati, glabri. Frunzele sunt mari, palmat-lobate, cu 3-5 lobi triunghiulari, întregi sau rar dintati. Florile sunt unisexuat-monoice, grupate în inflorescente mari, globuloase, pendente. Fructul este compus, pluriachena sferica, ramâne pe arbore peste iarna (fig. 164). Are o crestere viguroasa, longevitate de câteva sute de ani. Rezista bine la fum, praf si poluanti.
Platanus occidentalis L. - platan occidental
Originar din America de Nord. La noi se întâlneste rar, numai ca specie ornamentala. Rezista bine la ger, iar statiunile preferate sunt cele de lunci. Nu suporta apa stagnanta. În America atinge înaltimi de 40 (50) m si diametre de 3 m, scoarta se exfoliaza în placi marunte, mai ales în partile superioare ale tulpinii si pe ramuri, frunzele sunt mari, slab lobate, cu numai 3 lobi triunghiulari, rar 5, dintati pe margine, pe dos slab paroase, fructul este pluriachena, vârful achenei este rotunjit (fig. 164).
Fructifica anual si abundent. Semintele au putere germinativa mica. Longevitate 500-600 ani.
Platanus orientalis L. - platan oriental
Originar din Grecia, Asia Mica si Caucaz. La noi este foarte putin cultivat, chiar în scop ornamental. Necesita un climat moderat, cu multa caldura estivala, prefera soluri bogate si umede.
Arbore de pâna la 30 m înaltime, scoarta se exfoliaza în placi mari, lasând cea mai mare parte a trunchiului neteda, frunzele au 5 lobi mici la baza, cu marginea lobilor dintat-lobulata, la baza frunzele sunt cuneate, pe dos cu smocuri de perisori în axilele nervurilor, fructele sunt pluriachena, grupate câte 3-4 pe un peduncul lung, iar perii de la suprafata capitulului ies la suprafata, dându-i un aspect tepos (fig. 164).
Este o specie cu valoare ornamentala deosebita, mai ales datorita trunchiului cu scoarta puternic exfoliata.
Arbori de alei si strazi, cultivat izolat, dar si în forme tunse în aliniamente.
Se obtine din seminte sau marcote (marcotaj chinezesc - Platanus orientalis). Semanatul se face primavara în pepiniere, dupa stratificarea semintelor (1-2 saptamâni).
Butasirea se recomanda la hibrid (Platanus x acerifolia), butasii se recolteaza de la exemplarele foarte tinere, se confectioneaza iarna si se conserva pâna primavara, când se planteaza direct în pepiniera.
Cuprinde peste 2000 de specii, între care numerosi arbori si arbusti cu frunze simple sau compuse, de obicei alterne. Flori cu invelis floral complet, fructele drupe, folicule sau capsule sau drupe false (poame).
Familia se împarte în 4 subfamilii: Spiraeoideae, Rosoideae, Pomoideae, Prunoideae.
Sufamilia SPIRAEOIDEAE Agardn.
Cuprinde multe specii si hibrizi, peste 80, din care la noi în tara se cultiva aproximativ 35, iar alte 4 specii sunt spontane.
Spiraea ulmifolia Scop. - cununita, taula
Specie eurasiatica, spontana la noi în zonele montane si subalpine, pe soluri calcaroase si grohotisuri, în chei. Se cultiva frecvent în scop ornamental, ca tufe izolate sau gard viu.
Arbust pâna la 2 m înaltime, cu ramuri arcuite, lujerii sunt geniculati, muchiati, bruni sau cenusii, glabri, mugurii sunt mici, ovoizi, stau departati de lujeri, frunzele sunt ovate sau ovat-lanceolate, acute, cu baza cuneata pâna la rotunjita, întregi în treimea superioara, în rest simple sau dublu-serate, florile sunt albe, grupate în raceme umbeliforme bogate, apar în mai-iunie, fructele sunt folicule brune, glabre (fig. 165).
Aceasta specie prezinta importanta naturalistica, ornamentala si pentru amenajarea terenurilor degradate sau pentru consolidarea coastelor.
Spiraea salicifolia L. - taula
Specie indigena, raspândita în Europa si Asia. La noi creste sporadic, la deal si în zona montana, în zavoaie, mlastini, turbarii. Evita substratele calcaroase.
Se cultiva ca arbust ornamental si are înaltimi pâna la 2 m, lujerii tineri sunt pubescenti, apoi glabri, bruni-galbui, frunzele sunt lanceolate, acute, la baza cuneate, cu margini simplu sau dublu-serate, ciliate, florile sunt roz, grupate în panicule erecte, terminale, înfloreste în iunie-iulie (fig. 165).
Spiraea crenata L. - taula, tavalga
Arbust indigen, rar întâlnit la noi, la câmpie si dealuri, prin paduri însorite si luminate. Rezista bine la seceta, specie mezoxerofita si adesea pe substrate calcaroase.
Atinge 1 m înaltime, frunzele sunt alungit-obovate, întregi sau usor crenate numai în jumatatea superioara, cu baza cuneata, florile sunt albe, dispuse în umbele, înfloreste în mai-iunie (fig. 165).
Se cultiva ca planta ornamentala.
Spiraea cantoniensis Lour.
Specie originara din China si Japonia, arbust cu înaltimea de 1,5m, florile de culoare alba.
Cultivaruri:
Spiraea cantoniensis cv. Lanceata cu flori frumoase, duble, frunze mai înguste.
Spiraea douglasii Hook.
Specie originara din America de Nord, se prezinta sub forma de tufa, de 2 m înaltime, drajoneaza puternic, cu flori rosii-purpurii.
Spiraea japonica L.
Arbust de 1,5 m înaltime, forma Little princess - pitica de 50 cm, cu frunze mici, de 1-3 cm.
Spiraea x vanhouthei (Briot.) Zab. (S. cantoniensis x S. trilobata) - floarea miresei, cununita.
La noi frecvent se cultiva ca arbust de parc si gard viu.
Prezinta o larga amplitudine ecologica, nepretentios fata de clima si sol; se dezvolta bine în plina lumina, dar si în zone relativ umede.
Este un arbust pâna la 2 m înaltime, cu tufe compacte, dese, lujerii sunt nemuchiati, subtiri, glabri, lucitori, bruni sau bruni-roscati, mugurii sunt mici, departati de lujer, frunzele sunt rombice sau obovate, acut serate în jumatatea superioara, la baza întregi si cuneate, florile sunt grupate în umbele albe, înfloreste abundent în mai-iunie, fructele sunt folicule de culoare brun-deschis (fig. 165).
Este un hibrid între 2 specii asiatice (Spirea cantoniensis x Spirea trilobata), deosebit de apreciat pentru bogatia florilor si rusticitatea lor.
Spirea x bumalda Burv. (S. albiflora x S. japonica)
Arbust de talie mica, pâna la 80 cm, frunzis tânar roscat, flori roz-albe.
Speciile rezista la poluare; se introduc în spatiile verzi izolat, în grupuri, masive, garduri vii libere sau tunse.
Se obtin pe cale vegetativa prin butasire, marcotaj, diviziunea tufelor.
Butasirea se poate face iarna în sere, cu butasi cu calcâi sau vara cu butasi semilignificati.
Physocarpus opulifolius (L.) (Spirea opulifolia L.) - taula
Specie exotica, originara din America de Nord. La noi se cultiva ca specie ornamentala; rezista la ger si seceta. Creste bine pe soluri aluvionare, afânate.
Tufele au 4 m înaltime, devin foarte largi în timp (diametru de 2-3m), scoarta este rosietica si se exfoliaza, lujerii sunt brun-roscati, subtiri, mugurii sunt alterni, apropiati de lujeri, frunzele sunt ovat-lobate pâna la palmat-lobate, paroase pe dos, în lungul nervurilor, florile sunt albe, grupate în corimbe terminale, fructele sunt folicule (fig. 166).
Creste repede, se adapteaza la semiumbra. Se foloseste în grupuri, garduri vii tunse.
Înmultirea se face prin butasi lemnificati.
Subfamilia ROSOIDEAE Focke.
Dryas octopetala L. - argintica
Specie indigena, raspândita în Europa, Asia, America de Nord.
La noi se întâlneste în zonele subalpine si alpine.
Este o specie calcicola, de soluri scheleto-pietroase, superficiale, deficitare în humus, cu importanta naturalistica aparte, este un relict glaciar.
Arbust pitic, cu tulpini repente, târâtoare si apoi erecte, frunzele sunt persistente, alterne, eliptice, crenate pe margini, verzi-închis pe partea superioara si argintiu-paroase pe partea inferioara, florile sunt solitare, albe, lung pedunculate, erecte, de obicei cu 8 petale, fructele sunt achene (fig. 167).
Kerria japonica ( L. ) D.C. - keria
Creste natural în Asia, la noi se întâlneste frecvent de la câmpie pâna la munte, ca arbust florifer. Este frecvent utilizata ca specie ornamentala prin curti si gradini, are pretentii reduse fata de clima si sol.
Este un arbust de 2 m înaltime, tulpina si lujerii sunt verzi, lujerii sunt geniculati, glabri, fin striati, frunzele sunt alterne, ovat-oblongi, prelung acuminate, cu baza rotunjita si margini din ce în ce mai pronuntat dublu-serate de la vârf spre baza laminei, verde deschis pe partea superioara si slab pubescente pe partea inferioara, florile sunt solitare, mari, cu mai multe petale galben-portocalii, înfloreste în mai, fructele sunt achene negricioase (fig. 168).
Este o specie cu o mare capacitate de drajonare, astfel încât formeaza tufe largi. Rezista destul de bine la ger, uneori când iarna temperaturile sunt foarte scazute, lastarii degera. Prefera locuri semiumbrite.
În horticultura se foloseste o varietate cu flori duble:
Kerria japonica var. Pleniflora Witte., cu o valoare ornamentala deosebita.
Kerria japonica var. Variegata T. Moore. cu frunze pe margine albicioase.
Se foloseste izolat pentru a pune în evidenta frumusetea florilor, în grupuri sau se poate utiliza sustinuta pe spalier.
Se obtine din samânta, diviziunea tufei sau butasi.
Semanatul se face primavara în sere, cu samânta stratificata, în sol usor (turba amestecata cu nisip). Diviziunea tufei se practica primavara si toamna. Butasirea se face în octombrie - noiembrie, cu butasi cu calcâi sau în iunie - iulie, cu butasi semilignificati din lujeri terminali sau laterali.
Rhodotyphus kerrioides Sieb et Zucc
Specie originara din Japonia si China, relativ rar cultivata la noi, la Timisoara se gaseste în Parcul Clinicilor Noi.
Se poate utiliza în locuri adapostite, însorite sau semiumbrite, pe soluri variate, revene.
Formeaza tufe de pâna la 2 m înaltime, lujerii sunt glabrii, verzui-cenusii, iar frunzele se aseamana cu cele de Kerria japonica: sunt tot ovat-oblongi, dar opuse si mai mari, de 4-8 cm lungime, acuminate, pe margine acut dublu serate, pe fata verzi închis, pe dos, la început, sericeu-paroase. Florile sunt tot solitare, albe, de 3-5 cm diametru, învelisul floral pe tipul 4, la baza cu 4 bractee mici, staminele numeroase.
Fructele, drupe uscate, globuloase sau elipsoidale, de cca. 8 mm, negre, lucitoare, câte 4 (5), înconjurate de caliciul persistent (fig. 169).
Se poate tunde si înmulti ca si Keria japonica.
Cuprinde multe specii arbustive si subarbustive, cataratoare sau târâtoare, cu ghimpi sau peri, mai mult sau mai putin rigizi pe tulpini si lujeri. Frunze alterne, obisnuit compuse.
Flori hermafrodite, mai rar unisexuate. Fructele rezultate dintr-o floare sunt reunite într-un fruct multiplu, carnos, obisnuit polidrupa, rar poliachena.
Rubus idaeus L.- zmeur
Specie indigena, cu larga raspândire în tinuturile temperate si reci ale Europei si Asiei. La noi este o planta comuna, din regiunea de dealuri pâna la munte. Suporta bine gerurile si îngheturile, dar nu rezista la seceta. Prefera soluri afânate, permeabile, relativ acide, revene.
Are temperament de lumina.
Formeaza tufe cu tulpini numeroase, tulpinile sunt erecte, cu înaltimi de 1-2,5 m, cu vârful arcuit, lujerii sunt geniculati, verzi, cu ghimpi pe tulpina, destul de desi, frunzele sunt alterne, imparipenat-compuse, cu 5-7 foliole pe tulpinile sterile de 1 an si trifoliate pe cele fertile; foliolele sunt ovate inegal, dublu-serate, glabre si verzi pe fata, albicioase, tomentoase pe dos, florile sunt mici, albe, grupate în raceme, apar prin mai-iunie, fructul este o polidrupa globuloasa, rosie la maturitate, se detaseaza usor de receptacul (fig. 170).
Varietati interesante sunt cele identificate dupa culoarea fructelor:
Rubus idaeus var. Leucocarpus Heyene. cu fructe galbene.
Rubus idaeus var. Albus Simk. cu fructe albe.
Tulpinile devin mature în anul al II -lea, fructificatii abundente, mai ales în plina lumina. De obicei tulpinile nu traiesc decât 2 ani, dar tufele se refac viguros din lastari si drajoni si devine un concurent de temut.
Se cultiva ca specie de gradina sau în curti. Se obtine din samânta, butasi sau prin marcotaj (rezultate bune se obtin cu butasi de radacina).
În mod similar se înmultesc si celelalte specii din gen.
Rubus hirtus W. et K. - mur târâtor, rugi
Este foarte raspândit în Europa, ajungând pâna în Asia Mica si Caucaz. Are pretentii mari fata de umiditatea atmosferica, rezista la ger si înghet, prefera soluri bogate, revene, umede.
Desi este o specie semiombrofila, dar se poate dezvolta si în plina lumina.
Este un arbust târâtor, relativ scund, cu tulpini rosietice-violacee, glandulos paroase si ghimpoase, cu ghimpi foarte întepatori, frunzele sunt trifoliate, mai rar cu 5 foliole, verzi si iarna (fig. 171).
Rubus caesius L. - mur de câmp
Specie indigena, raspândita în Europa, Siberia si Asia Centrala.
La noi se întâlneste la câmpie, specie euterma - mezoterma, de soluri bogate, suporta soluri compacte.
Este o specie subarbustiva, târâtoare,cu tulpinile si lujerii verzi-brumati, cu ghimpi moi, scurti, rari si peri glandulosi. Frunzele hibernante, trifoliate, cu foliole subtiri, lungi de 3-7 cm, pe margine dintate, verzi pe ambele fete. Florile albe, în corimbe scurte, fructele sunt pluridrupe negre-albastrui, acrisoare, se matureaza în august - septembrie (fig. 172).
Cuprinde foarte multe specii montane, hibrizi naturali si cultivaruri de interes horticol. Specii spontane, se întâlnesc în regiuni temperate si subtropicale. Sunt arbusti târâtori, erecti sau cataratori, cu tulpini frecvent ghimpoase si frunze imparipenat-compuse, alterne, cu stipele concrescute la baza petiolului.
Florile complete, terminale, solitare sau în raceme umbeliforme, cu învelis floral pe tipul 5, sepale întregi sau divizate, cazatoare la maturitatea fructului sau persistente la vârful acestuia. La maturitate receptacul devine carnos, formând un fruct fals multiplu (maceasa), care include numeroase achene mici, paroase.
Rosa canina L. (R. Dumalis Bechst.) - maces
Specie indigena cu larga raspândire. Arealul sau cuprinde Europa, Asia Mica, Asia Centrala si Nordul Africii. La noi este cea mai raspândita dintre speciile de Rosa, este un arbust comun la dealuri si în regiunile montane, se întâlneste din câmpie, urca pâna la 1700 m.
Prezinta o amplitudine climatica mare, obisnuit se întâlneste pe soluri uscate pâna la revene, suporta bine solurile compacte si chiar cele degradate.
Are temperament de lumina.
Este un arbust de pâna la 2-3 m înaltime, cu ramuri arcuite, cu ghimpi puternici, recurbati, latiti la baza, comprimati lateral. lujeri bruni-roscati si ghimpi foarte puternici, recurbati, mugurii sunt mici, rosii, frunzele sunt imparipenat-compuse, cu 7 foliole oval-eliptice, cu margini simplu sau imperfect dublu-serate, glabre pe ambele fete, florile sunt roz-albe, terminale, solitare sau în perechi pâna la 3, fructul este fals, multiplu, elipsoidal, cu numeroase achene mici, paroase (fig. 173).
Pe lânga valoarea ornamentala sau ca specie amelioratoare de sol, macesul are importanta pentru fructele sale bogate în vitaminele C, P si D.
Se obtine din samanta, butasi si marcote. Semanatul se face la sfârsitul verii, în august-septembrie sau primavara, cu samânta stratificata. Butasirea se face cu butasi cu calcâi, primavara sau vara. Rezultate bune se obtin din marcotajul de vara cu ramuri arcuite.
Rosa canina se utilizeaza ca portaltoi pentru obtinerea varietatilor horticole de trandafiri. Se prefera altoirea în ochi dormind în august - septembrie, efectuata la colet. Exemplarele altoite se acopera complet cu pamânt. Aceeasi metoda se recomanda pentru obtinerea altor specii din genul Rosa.
Rosa gallica L. - maces de câmp
Arbust originar din Europa Centrala, Sudica si Asia Vestica, raspândita la noi în regiunile de câmpie. Se întâlneste si în silvostepa si sporadic urca la deal. Specie euterma si xerofita, de soluri bogate, prefera substrate calcaroase, dar suporta si soluri compacte.
Este un arbust cu înaltimi mai mici decât Rosa canina, cu înaltime de 0,5 - 1 m, cu stoloni subterani si tulpini aeriene, adesea târâtoare, din care pornesc ramuri ascendente. Lujerii sunt verzi sau roscati, cu ghimpi inegali, drepti sau arcuiti, subtiri. Frunzele sunt pentate, eliptice, pieloase, rotunjit-obtuze la vârf, verzi- închis, lucitoare, aspre pe fata, verzi-deschis, paroase, cu nervatiuni proeminente pe dos. Florile sunt solitare, rar grupate câte 2-3, cu petale purpurii. Fructele sunt piriforme sau globuloase, de 1-1,5 cm, aspru paroase. (fig. 174). Prezinta importanta naturalistica, ornamentala si în cosmetica, se obtine -"apa de roze".
Rosa pendulina L. (R. alpina L.) - maces de munte
Specie indigena, raspândita în regiunile montane din Europa Centrala si de Sud. La noi apare la munte, urcând în etajul subalpin; prefera soluri scheletice, superficiale, dar cu usoara umiditate, suporta o usoara umbrire.
Arbust pâna la 1 m înaltime, cu ramuri subtiri, divergente, adesea fara spini, frunzele au 7-9 (11) foliole ovat-eliptice, marunt dublu-serate, glabre pe fata superioara, paroase pe fata inferioara, mai ales pe nervurile principale, florile sunt mari, fructele sunt elipsoidale, uneori încovoiate (fig. 175).
Se poate cultiva ca specie ornamentala, fructele se recolteaza pentru continutul ridicat de vitamina C.
Rosa spinosissma L. (R. pimpinellfolia L.) - maces
Specie indigena, cu raspândire în Europa si Asia, întâlnita la noi de la câmpie pâna la munte, preferential pe substrate calcaroase, în locuri însorite, cu soluri superficiale, scheletice.
Este un arbust scund, uneori pitic, alteori pâna la 1 m, formând tufe cu tulpini numeroase, erecte. Lujerii sunt subtiri, brun-închis sau bruni-roscati, cu numerosi ghimpi, inegali si cu peri rigizi. Frunzele imparipenat-compuse, cu 5-11 foliole, mai frecvent 7, mici eliptice sau subrotunde. Florile sunt de obicei solitare, mari, albe, doar cu baza galbui sau slab rozee. Fructele sunt globuloase, de pâna la 1 cm diametru, negri-purpurii (fig. 176).
În cultura se folosesc varietati horticole, unele dintre ele cu flori viu - colorate. Se poate folosi la consolidarea versantilor abrupti.
Sufamilia PRUNOIDEAE Focke.
Cydonia oblonga Mill. (C. vulgaris Pers.) - gutui
Specie exotica, originara din Turkestan, Iran, se cultiva la noi în toata tara, mai ales la câmpie si deal. Necesita clima calda si locuri însorite, ferite de geruri si îngheturi, prefera soluri fertile, permeabile, cu umiditate suficienta, pe cele compacte si uscate nu se dezvolta corespunzator.
Temperament de lumina.
Este un arbust sau arbore de înaltime mica, pâna la 8 m. lujerii sunt verzi-galbui la început, cenusii-tomentosi, mai târziu bruni-verzui, numai spre vârf tomentosi. Mugurii sunt mici, lat conici, cenusii-parosi, alipiti de lujer. Frunzele sunt ovate sau eliptice, la vârf acuminate, la baza rotunjite sau slab cordate, pe margine întregi, la început evident ciliate si cenusiu-tomentoase, inclusiv pe fata, dar mai ales pe dos. Florile sunt solitare, de culoare alba sau roz. Fructele poame sferice sau usor piriforme, galbene-verzui, tomentoase, aromate (fig. 177).
Lastareste, drajoneaza si marcoteaza. Maturatie anuala (în septembrie).
Se cultiva ca specie pomicola sau ornamentala, izolat sau în garduri vii, putând fi tuns.
Se obtine din samânta sau vegetativ. Se poate semana toamna sau primavara cu samânta stratificata 3-4 luni.
Se poate obtine din butasi de lujeri sau radacina.
Chaenomeles japonica (Thunb) Lindl. - gutui japonez
Specie exotica din Japonia, mult cultivata ca arbust ornamental în spatiile verzi de la noi.
Rezista la ger si seceta, nu este pretentios fata de sol. Se dezvolta în plina lumina, dar suporta bine si umbrirea.
Este un arbust cu înaltime mica, pâna la 1 m, decorativ în perioada de înflorire. Se adapteaza de la câmpie pâna în regiunile montane inferioare.
Chaenomeles speciosa (Sweet) Nakai (Chaenomeles japonica Auct non (Thunb. Lindl.) sinonim Chaenomeles legentaria (Loisel) Koidz. - gutui japonez
Originar din China si Japonia, ceva mai mare decât Chaenomeles japonica, cu înaltime de 2 m, arbust decorativ în perioada de înflorire cu tulpini si coroane mult ramificate, ramuri divergente si lujeri spinosi, mugurii sunt mici, psarosi; frunzele alterne, ovate sau obovate, obtuze sau acute, pe margini crenat-serate, glabre, coriace, verzi-închis lucitoare pe fata, târziu cazatoare, la baza stipele rotund-ovate, flori solitare sau 2-6, apar treptat, înaintea frunzelor, rosii-caramizii sau rosu-roz intens. Fructe globuloase, de 2-4cm diametru, galbene, tari maturatia în octombrie (fig. 178).
Chaenomeles x superba (Frahm) Rehd (Chaenomeles japonica x Chaenomeles speciosa)
Cultivaruri si varietati:
Chaenomeles japonica cv. simonii cu flori rosu - intens, semiduble.
Chaenomeles japonica var. nivalis cu flori albe.
Se înmultesc la fel ca si gutuiul, iar la butasi se folosesc biostimulatori în iunie - iulie.
Înmultirea prin seminte, primavara dupa stratificare, prin butasi (stimulare cu hormoni) prin marcotaj simplu, prin drajoni, prin altoire.
Cuprinde arbusti si subarbusti raspânditi în regiunile temperate ale Europei, Asiei si Africii de Nord, au tulpini ramificate, târâtoare sau erecte, fara ghimpi.
Frunze simple, întregi, cazatoare, mai rar persistente. Flori grupate în panicule, raceme umbeliforme, corimbe sau cime, de obicei cu flori putine. Fructele sunt drupe false sau poame, cu resturi de caliciu la vârf.
În colectiile dendrologice de la noi sunt aproximativ 50 de specii exotice.
Speciile spontane de la noi sunt:
Cotoneaster integerrima Medik. - bârcoace
Arealul general include regiuni temperate eurasiatice. La noi apare sporadic în regiuni de coline si montane, în locuri uscate si însorite, pe stâncarii calcaroase.
Este arbust de mici dimensiuni, pâna la 2 m înaltime.
Arbust erect sau târâtor pâna la 2 m înaltime, cu lujerii galbui-tomentosi în tinerete, apoi glabri, bruni-verzui, cu mugurii mici, ovo-conici, parosi îndepartati între ei. Frunzele ovat-subrotunde, de 1,5-4 cm lungime, cu vârful scurt mucronat sau rotunjit, fin serate sau întregi, glabre pe fata, pe dos la început alb-tomentoase apoi cenusii-tomentoase. Florile albe sau rosietice, de tipul 5, stau dispuse în inflorescente nutante, cimoase, cu 1-4 (5) flori. Fructele poame subrotunde, de 6-8 mm, glabre, rosii-purpurii, cu doi sâmburi (fig. 179).
Prezinta importanta ca element naturalistic spontan si ca specie de parcuri.
Cotoneaster nebrodensis (Guss.) C. Koch. (C. tomentosa (Ait.) Lindl.). - bârcoace
Specie raspândia în Europa Centrala si Vestica, întâlnita la noi sporadic în regiuni montane si subalpine, pe coaste însorite, pe soluri scheletice si substrate calcaroase.
Tulpinile sunt de obicei, erecte, înalte pâna la 2 m, iar lujerii sunt cenusiu-tomentosi pâna târziu. Frunzele lat eliptice, de 3-6 cm lungime, pe fata pubescente, pe dos cenusii-galbui, tomentoase. Florile rozee sau albe, câte 3-12, cu receptacul si pedunculi tomentosi. Fructele sunt poame globuloase, de 7-8 mm diametru, rosie-purpurie, tomentoasa (fig. 179).
Cotoneaster niger (Thunb.) Fernald (C. melanocarpa Lodd.) - bârcoace
Raspândita în Centrul si Nordul Europei si în Asia.
La noi este o specie rara, din regiunea dealurilor pâna în cea subalpina. Se instaleaza pe stâncarii calcaroase, pe versantii însoriti, pe soluri scheletice superficiale.
Arbust de pâna la 1,5-2 m înaltime, cu lujerii tineri des si moi pubescenti. Frunzele asematatoare cu ale speciei precedente, dar pe dos sunt alburii-tomentoase. Florile roze, câte 3-12 în corimbe nutante. Fructele globuloase, de 6-7 mm diametru, negre, glabre la maturitate, obisnuit (fig. 179).
- specii exotice des întâlnite:
Cotoneaster horizontalis Decne.
Arbust originar din China, sub 1 m cu tufe largi, ramificatie distica, frunze mici de 5-10 mm, cazatoare, lucioase, verzi-închis, toamna se coloreaza în rosu.
Cotoneaster divaricatus Rehd et Wils.
Arbust originar din China, cu înaltime de 1-2,5 m, frunze eliptice, cazatoare, verzi-închis, pe dos putin paroase, toamna se coloreaza des în rosu, flori mici, albe, cu baza roscata, fructe rosii-închis, stau pe arbust pâna în octombrie.
Speciile Cotoneaster multiflora, Cotoneaster bullata, Cotoneaster daomeri si Cotoneasters alicifolius sunt originare din China si sunt sensibile la ger.
Speciile de Cotoneaster sunt foarte apreciate în amenajarile peisagere, au calitati decorative deosebite, se folosesc izolat, în grupuri sau masive. Formele târâtoare pot îmbraca taluzurile.
Se pot obtine prin seminte sau butasi.
Prin butasi, în iunie - iulie, speciile cu frunze cazatoare si în august - septembrie cele cu frunze persistente.
Cuprinde specii si hibrizi din flora spontana si cultivata, în livezi sau în scop ornamental. Arbori sau arbusti cu numeroase brahiblaste fructifere si frunze alterne, simple, stipelate, serate sau lobate, flori hermafrodite, mari, în raceme umbeliforme sau corimbe, cu receptacul adâncit, concrescut cu carpelele. Fructul este o poama globuloasa, carnoasa, cu caliciul persistent, mai rar cazator.
Malus sylvestris Mill.- mar paduret
Specie indigena, raspândita în teritoriile cu clima temperata din Europa. La noi este o specie comuna la câmpie si deal. Suporta bine climatul continental, gerurile, prefera soluri permeabile, revene, putin adaptate la soluri argiloase, compacte, uscate.
Are temperament mijlociu, dar suporta destul de bine umbrirea.
Este arbore de mici dimensiuni (marimea a III -a) sau uneori arbust. Tulpina neregulat ramificata, scurta, ritidom solzos, brun-negricios, exfoliabil în placi poligonale, mai mari decât la parul paduret. Lujerii la început parosi spre vârf, apoi glabri, bruni-închis, adeseori spinosi. Mugurii sunt parosi, bruni-rosietici; brahiblastele fructifere numeroase. Frunzele alterne, lat ovate, eliptice sau subrotunde, vârful brusc îngustat, baza rotunjita, marginile simplu sau dublu crenat-serate, petiolul de 1-3 cm lungime, în tinerete sunt scurt pubescente, apoi glabre, numai pe dos, în lungul nervurilor, slab pubescente. Florile complete, hermafrodite, grupate în raceme umbeliforme, albe sau roze.
Fructele, poame cu caliciul persistent, globuloase sau ovoidale, de 2-2,5 cm diametru sau lungime, verzi-galbui, astringente (fig. 181).
Puietii sunt folositi adeseori ca portaltoi pentru obtinerea soiurilor de cultura.
În tara noastra, în scop ornamental se cultiva specii si hibrizi de Malus.
Malus floribunda S.
Originar din Japonia, arbore sau arbust cu coroana deasa si larga, flori mici, de 3 cm, roz la înflorire si rosu - carmin în faza de boboci, apar în luna mai, foarte abundente, pe toata lungimea lujerilor. Fructe sub 1 cm, cu peduncul lung, verzi - galbui, roscate pe partea însorita.
Malus sieboldii (Rge) Rehd.
Arbust cu flori albe, mici, de 2 cm, înfloreste în mai - iunie si fructe foarte mici, de 0,5 cm, galben - roscate.
Malus coronaria ( L.) Mill.
Specie originara din America de Nord, care ajunge pâna la 7 m înaltime, frunzele devin toamna roscate si aramii, flori mari, roz, de 4 cm, înfloresc târziu, în mai - iunie, fructe globuloase, verzi, parfumate.
Malus baccata (L.) Borkh. - mar siberian
Ajunge la 15m înaltime, cu coroana îngusta si foarte ramificata, frunze lucitoare, pieloase, flori albe, foarte parfumate, apar în aprilie - mai, înfloreste abundent, fructe decorative, globuloase, cu peduncul lung (3-5 cm), mici (1cm) diametru, galben-roscate.
Malus x purpurea (Malus pumila x Malus atrosanguinea)
Este un hibrid frecvent cultivat ornamental, foarte de decorativ la înflorire, la înfrunzire dar si la începutul iernii prin persistenta fructelor.
Este un arbore scund, cu lujerii purpurii, frunzele ovate sau alungit-ovate de 8-9 cm, în tinerete purpurii, apoi verzi închis, lucitoare pe fata. Înfloreste bogat odata cu înfrunzirea, prin mai, flori de 3 cm diametru, roz-rosietice sau purpurii.
Fructele mici, globuloase, lung pedunculate, rosii-purpurii, cu caliciul persistent ramân pe ramuri pâna la începutul iernii (fig. 181).
Înmultirea se face prin altoire, exact ca în pomicultura.
Particularitati de cultura: taierile se fac numai dupa înflorire.
Cuprinde arbori, mai rar arbusti cu frunze simple, alterne, stipelate, pe margine întregi sau serate. Flori complete, în corimbe umbeliforme, sepale divergente, petale albe, uneori roz, îngustate la baza. Fructe - poame de forma obovoidala, cu cavitate numai la vârf.
Pyrus pyraster (L.) Burgsd - par paduret
Specie indigena, originara din tinuturile temperate ale Europei si Asiei (fig. 34); la noi apare prin luminisuri, în silvostepa, pâna în zona dealurilor, în zona montana inferioara apare rar.
Prezinta o amplitudine ecologica destul de larga, rezista la ger si spre deosebire de mar, suporta soluri grele, compacte, supuse uscaciunii prelungite.
Temperament de lumina, suporta însa si o usoara umbrire.
Poate ajunge pâna la 20 m înaltime, uneori are dimensiuni arbustive.
Tulpina cu ritidom solzos, slab brazdat, coroana puternic ramificata cu ramuri spinoase si numeroase brahiblaste. Lujerii slab muchiati, brun lucitori, glabri. Mugurii ovoid-conici, vârful ascutit, departat de lujeri, glabri lucitori. Frunzele mici, 2-5 cm, lat-eliptice sau rotund-ovate, vârful acut, baza rotunjita sau usor cordata, pe margine întregi sau fin dintat-serate, glabre, pieloase, pe fata verzi-închis lucitoare, petiolul cât limbul sau mai lung. Florile corimbe umbeliforme, albe, înfloreste abundent.
Fructele poame obovoidale sau globuloase, de pâna la 3 cm lungime sau diametru, la vârf cu resturi de caliciu; la maturitate sunt verzi sau cafenii, astringente, înecacioase (fig. 182).
Puietii se folosesc ca portaltoi pentru obtinerea varietatilor de cultura.
Rusticitatea ecologica recomanda parul paduret pentru utilizarea în culturi, pe terenuri degradate.
Pyrus elaeagrifolia Pall. (Pyrus babadagensis Prod.) - par argintiu
Specie indigena, raspândita în sudul si estul Europei, Asia Mica, Caucaz, Crimeea. La noi, se întâlneste sporadic în sudul tarii, mai ales în Dobrogea. Este un element termofil si xerofit.
Este de dimensiuni mici, arbore de marimea a III -a, sub 10 m sau arbust.
Tulpina este rau conformata, scunda. Portul caracteristic, cu ramuri erecte si coroana argintie, mai ales primavara. Lujerii cenusiu-tomentosi si scoarta bruna, spinosi. Muguri cenusii tomentosi si globulosi (spre deosebire de parul paduret). Frunzele sunt lanceolate sau obovat-lanceolate, de 4-7 cm lungime, obtuze sau scurt acuminate, cu baza cuneata, pe margine întregi, rar fin serate, la început alb - tomentoase pe ambele fete, iar mai târziu glabrescente pe fata si cenusiu - tomentoase pe dos, petiolul de 1-4 cm lungime Florile grupate în inflorescente alungite, albe, tomentoase. Fructele poame foarte tari, globuloase, de 2-3 cm diametru (fig. 183).
Prezinta importanta ca element naturalistic, rar în zonele calde si uscate din sudul si sud - estul tarii se poate utiliza ca specie ornamnetala.
Alte specii din Sud - Estul Europei: Pyrus nivalis Jac. si Pyrus salicifolia Pall., cu frunzis fin, linear.
Speciile acestui gen se pot folosi ca arbori solitari, în grupuri, la marginea masivelor.
Înmultire: prin seminte, prin altoire (mai ales pentru Pyrus salicifolia "pendula" ).
Cuprinde aproximativ 80 de specii, raspândite în emisfera nordica (fig. 34). Au frunze alterne, simple sau imparipenat - compuse, flori hermafrodite, complete, terminale, în corimbe multiflore, pe tipul 5, fructe - drupe false.
Sorbus aucuparia L. - scorus de munte, sorb pasaresc
Specie indigena cu areal foarte larg în Europa, întâlnit si în Asia Mica (fig. 34). La noi se gaseste mai ales la munte în molidisuri, urca pâna în subzona alpina inferioara, dar coboara si la altitudini mai mici, gorunete de deal, pâna în câmpie. A fost semnalat si în Dobrogea. De obicei se gaseste în proportie redusa în taieturi, ochiuri sau la liziere, formeaza arborete numai pe suprafete foarte restrânse.
Este o specie putin pretentioasa fata de clima si sol, prefera climat montan, rece si umed, dar rezista destul de bine si la seceta. Prefera soluri brune - acide, se instaleaza si pe soluri scheletice, pietroase, uneori chiar în turbarii.
Specie de semiumbra - lumina.
Este un arbore de mici dimensiuni, pâna la 10 m (15-18 m) înaltime, frecvent specie arbustiva, tulpina este dreapta sau siniuoasa, cu scoarta exemplarelor tinere cenusie-lucioasa, mai târziu cu ritidom închis, brazdat longitudinal.
Coroana este rara, globuloasa, cu lujerii cenusii, la început tomentosi, apoi glabri, lucitori brun-roscati, mugurii necleiosi, solzi negriciosi, matasos-parosi, cel terminal mai mare, curbat. Frunzele imparienat - compuse, cu 9-17 foliole oblong-lanceolate acute sau obtuze, sesile, pe margini acut-serate, pe dos glabre sau paroase, toamna se coloreaza frumos în rosu întunecat. Florile hermafrodite, complete, albe mici (1 cm diametru), grupate în corimbe erecte, terminale multiflore.
Fructele, poame ovoide sau globuloase, rosii mai rar galbui, cu seminte alungite, rosietice (fig. 184).
Fructifica abundent la vârste mici, lastareste, mai rar drajoneaza.
Longevitate redusa, aproximativ 100 ani.
Lemnul este rezistent, tare, omogen, cu putine utilizari din cauza dimensiunilor reduse. Fructele se utilizeaza în medicina.
Din punct de vedere silvicultural importanta se datoreza posibilitatii folosirii ca specie de amestec în molidisuri si chiar ca specie amelioratoare de sol.
În spatiile verzi se poate folosi izolat în aliniamente.
Se obtine din samânta, semanatul se face toamna în septmbrie-octombrie, cu samânta descarnata sau primavara cu samânta stratificata si pe cale vegetativa din butasi nelignificati.
Formele si varietatile ornamentale:
Sorbus aucuparia var. asplenifolia - cu frunze ca de feriga, cu foliole dublu dintate.
Sorbus aucuparia var. fastigiata - cu frunze mai mici, foliole dintate numai la vârf, port îngust piramidal; se altoieste în ochi dormind sau despicatura.
Sorbus domestica L. - scorus
Specie indigena, în sudul si Centrul Europei, Asia Mica si Nordul Africii. Specie sporadica la noi pe coline însorite, luminisuri, marginea padurilor, în Subcarpatii Olteniei si Munteniei, în Transilvania, Banat si Dobrogea. Uneori este specie de cultura.
Prefera climate calde si Statiuni ferite de extreme termice. Suporta uscaciunea, vegeteaza bine pe soluri fertile.
Arbore de lumina - semiumbra.
Ajunge pâna la 15 (20) m înaltime si prezinta ritidom solzos, ca parul paduret. Lujerii sunt glabri-lucitori, cu o pielita exfoliabila, cenusie, partea inferioara este maslinie-brun- roscata. Mugurii sunt cleiosi, glabri, numai spre vârf sunt slab parosi; sunt ovoizi-conici, verzi-galbui, putin departati de lujer, cei terminali mai mari. Frunzele imparipenat-compuse, cu 13-21 foliole sesile, lanceolate sau eliptic-alungite, întregi la baza, în rest acut-serate si rahisul alb-paros. Florile de 1,5 cm diametru, albe-rosietice, tomentoase, grupate în corimbe terminale.
Fructele sunt poame piriforme sau globuloase, de 2-4 cm lungime sau diametru de culoare verzui sau cafenii (fig. 185). Se foloseste ca specie ornamentala la câmpie si deal.
Lemnul este frumos colorat, cu duramenul rosiatic-brun, dens, rezistent, utilizat în industria mobilei.
Fructele sunt comestibile.
Sorbus torminalis L. Cr. - sorb de câmp
Specie indigena, cu areal asemanator cu cel al speciei anterioare, o depaseste în tinuturile Europei central-estice. La noi se întâlneste sporadic ca specie diseminata, în zonele de dealuri, în subarboretul padurilor de qvercinee, coboara si în câmpie în zona forestiera, chiar în silvostepa, foarte rar urca pâna în fagete.
Creste în regiuni cu clima calda, pe soluri cu umiditate constanta si troficitate ridicata (fig. 34).
La altitudini mari apare pe soluri calcaroase. Rezista bine la umbrire, ajunge pâna la 20-25 m înaltime, ramane uneori arbustiv.
Scoarta ramâne mult timp neteda, dupa care formeaza ritidom, solzii cu marginile desprinse de pe trunchi. Coroana este globuloasa sau ovoidala, cu frunzis bogat. Lujerii sunt tomentosi în tinerete, apoi devin glabri, lucitori, bruni-cenusii sau brun-roscati. Mugurii globulosi sau ovoid-globulosi, cleiosi, glabri-lucitori, cu solzi verzi, cu o dunga bruna si îngusta pe margine. Frunzele, simple, lat ovate, de 5-10 cm lungime, cu 3-5 perechi de lobi triunghiulari, tot mai mici spre vârful frunzei., lobii sunt neregulat-serati. Florile de 1-1,5 cm diametru, albe, cu receptacul tomentos, grupate în corimbe.
Fructele poame elipsoidale sau obovoidale, de 1,5 cm lungime, brune, albicios punctate, foarte tari (fig. 186).
Lastareste destul de activ, uneori drajoneaza.
Are longevitate redusa: 100-200 ani.
Silvicultura central europeana acorda acestei specii în ultimul timp o importanta tot mai mare, apare ca specie ajutatoare în sleaurile de câmpie si de deal.
Lemnul este frumos colorat brun-roscat, foarte rezistent, fin si elastic, este folosit la producerea mobilei fine, uneori are si fibra creata. Este si specie ornamentala.
Sorbus aria L. - sorb de stânca
Specie indigena, raspândita în Europa Centrala si de Sud, Asia Mica si Caucaz. La noi se întâlneste rar, din regiunea de deal pâna în zona montana inferioara, pe coaste calcaroase si însorite, pe soluri scheletice, în stâncarii. Rezista relativ bine la seceta (mezoxerofita).
Are temperament de lumina.
Este un arbust sau arbore de marimea a III -a, pâna la 10 (12) m înaltime, cu scoarta mult timp neteda, cenusie-închis si coroana rara, ovoidal-globuloasa. Lujerii, la început acoperiti de un toment alb-cenusiu, apoi glabri, de culoare brun-verzui sau brun-roscati. Mugurii ovoid-conici, acuti, vâscosi, departati de lujer, verzi, cu marginile albicios-ciliate. Frunzele simple, ovate sau eliptice, de 5-12 cm lungime, acute, la baza rotunjite, pe margine dublu serate, cu 10-14 perechi de nervuri proeminente, frunzele par groase; pe fata glabrescente, pe dos argintii-tomentoase. Florile sunt albe, dispuse în corimbe terminale de 5-8 cm diametru, argintiu-tomentoase.
Fructele sferice sau ovoidale, rosii-portocalii, cu sepale persistente în vârf (fig. 187).
Importanta forestiera este redusa.
Este o specie deosebit de decorativa datorita coloritului frunzelor si florilor, cu posibilitati de introducere în parcuri si gradini, de la câmpie la munte.
Se foloseste izolat, în aliniamente sau în grupuri; florile, frunzele si coloritul de toamna al frunzelor, sunt caractere apreciate în spatiile verzi.
Se obtine din samânta. Se seamana toamna cu seminte descarnate sau primavara, cu samânta stratificata. Se poate înmulti si prin butasi nelignificati.
Cuprinde multe specii de arbori si mai ales de arbusti, aproximativ 900; în Europa, America de Nord si Asia, cu lujeri spinosi, frunze simple, serate sau lobate, stipelate. Flori hermafrodite, pe tipul 5, în corimbe, rar solitare. Fructe - poame, cu resturi de caliciu în vârf.
Crategus monogyna Jack.- paducel, gherghinar, maracine
Specie raspândita în Europa, Asia si Africa de Nord. La noi are un areal foarte larg, din silvostepa pâna în zona montana.
Dispune de o larga amplitudine ecologica, rezista la ger si înghet, suporta bine uscaciunea si compactitatea solului, prefera caldura estivala.
Este de obicei arbustiv, rar arbore de marimea a III -a, de 8-10 m înaltime.
Tulpina este neregulata, cu ritidom solzos, cenusiu-brun, format de timpuriu. Coroana este neregulata, iar lujerii sunt glabri, bruni-roscati sau bruni-verzui, cu spini de cca. 1cm lungime dispusi lateral fata de mugure. Mugurii sunt mici, globulosi, brun-roscati. Frunzele alterne, rombic-ovate, cu 3-7 lobi neregulati cu sinuri adânci, pe fata glabre, cu smocuri de peri pe dos la subsuoara nervurilor, coriace la maturitate. Florile complete, albe, în corimbe erecte (receptacul si peduncul glabri).
Fructele drupe false (poame), ovoide sau sferice de aproximativ 1 cm, rosii (fig. 188).
Crategus oxyacantha (Auct. Non L.) (Crategus laevigata (Poir.) D.C) - paducel
Raspândit în Centrul si Sud-Estul Europei. La noi creste la câmpie si coline, mai rar în zona montana, aparitii sporadice.
Ca si ecologie, asemanator cu Crategus monogyna.
Frecvent este arbust, realizând pâna la 4-5 m înaltime. Lujerii sunt scurti, relativ grosi, cu spini puternici, de pâna la 1-1,5 cm lungime. Frunzele sunt obovate, de 2-5 cm lungime; caracteristic, cu baza cuneata si numai trei lobi (rar cinci), obtuzi, îndreptati înspre înainte, pe margine serulati; pe fata sunt verzi-lucitoare, la început paroase pe nervuri, apoi glabre, pe dos albastrui-verzui. Florile, corimbe multiflore, fiecare cu 2-3 stile; apar mai devreme decât la Crategus monogyna, prin mai.
Fructele, drupe false globuloase sau elipsoidale, de 8-15 mm lungime, rosii, cu 2-3 sâmburi (fig. 189).
În spatiile verzi se cultiva mai mult în scop ornamental:
Crategus oxyacantha var. plena cu flori albe, duble.
Crategus oxyacantha var. paulii cu flori sângerii.
Crategus pentagyna W. et. K. - paducel
Specie raspândita în Sud-Estul Europei, Asia Mica, Iran. La noi se întâlneste rar, în zonele din sudul tarii. Este o specie iubitoare de caldura, rezista la ger si insolatie, putin pretensioasa fata de sol.
Realizeaza înaltimi pâna la 5 m. Lujerii cenusii-bruni sau verzi-bruni, pubescenti, nelucitori.
Frunzele cu 3-7 lobi, despartiti prin sinuri profunde, lobii inferiori adeseori perpendiculari pe nervura mediana, pe fata sunt verzi-închis, pe dos mai paroase.
Florile au caliciul, receptacul si pedunculii lânos-tomentosi; stilele cinci si anterele rosii.
Fructele sunt elipsoidale sau globuloase, negre-purpurii cu 5 sâmburi relativ mici (fig. 190).
Crategus crus-galli L. - paducel
Specie originara din America de Nord; arbust sau arbore de marimea a III -a, are coroana larga, rotunjita, deasa si ramuri cu spini mari (7-10 cm), curbati. Frunzele obovate, acut serate, devin toamna portocalii-stacojii. Florile albe, mari, de 1,5 cm, grupate în umbele, apar în mai-iunie. Fructele sunt globuloase, de 1 cm, rosii închis, putin brumate (octombrie), mult timp persistente.
Specie rustica, creste în pozitii însorite sau la semiumbra.
Se folosesc ca exemplare izolate, în grupuri, în componenta masivelor sau la garduri vii.
Înmultirea se poate face prin samânta, varietatile ornamentale prin altoire, în oculatie.
Semanatul se face imediat, dupa recoltare (august-septembrie) sau primavara, cu seminte stratificate.
Mespilus germanica L. - mosmon
Specie exotica, raspândita în Europa de sud, Asia Mica, Caucaz. La noi se cultiva prin parcuri si gradini ca arbust decorativ sau fructifer; apare si subspontan.
Rezista la ger si seceta, dar prefera soluri bine aprovizionate cu apa.
Are temperament de semiumbra.
Atinge 5 m înaltime, tulpina fiind strâmba, cu scoarta cenusie, nelucitoare. Ramurile cu brahiblaste spinoase, lujerii pubescenti, bruni, usor muchiati, cu muguri alterni, ovoid-conici, cu solzi bruni, numerosi, parosi. Frunzele oblong-lanceolate sau eliptice (6-12 cm) lungime, pe margine întregi sau numai spre vârf marunt glandulos-serate, groase, moi, pubescente în special pe dos. Florile sunt solitare, cu cinci petale albe si cinci sepale triunghiular-alungite, mai lungi decât petalele.
Fructele, poame piriforme sau globuloase, de 2-3 cm, lungime, cu sclereide care se înmoaie la un timp dupa maturitatea fructului (noiembrie-decembrie), au cinci sâmburi tari, iar sepalele persista la vârf (fig. 191).
Se obtine din samânta sau prin marcotaj si altoire. Semintele se stratifica 15 luni, se semana în anul al II -lea, în februarie.
Pentru altoire se aplica metoda în despicatura, primavara, iar ca portaltoi se poate folosi paducelul sau gutuiul.
Subfamilia Prunoideae Focke.
Include aproximativ 200 de specii din zona temperata. Arbori si arbusti, uneori cu lujerii spinosi. Muguri alterni, solitari sau colaterali. Frunze simple, pe margini crenate, serate sau întregi. Flori solitare sau în fascicule. Fructele: drupe.
Prunus spinosa L.- porumbar
Specie indigena, larg raspândita în Europa, Asia Mica si Nordul Africii. La noi apare frecvent în toata tara, în câmpie (silvostepa) si la deal, pe alocuri la munte, câteodata în regiunile montane inferioare la aproximativ 900-1000 m altitudine prin paduri rarite, parchete, zavoaie.
Este un arbust xerofit (mezoxerofit), suporta bine solurile cu umiditate ridicata (zavoaie). Rezista bine la ger si este putin pretentios fata de sol. Vegeteaza pe soluri compacte, pe versanti puternic înclinati, cu soluri scheletice, expuse insolatiei. Drajoneaza puternic prin urmare invadeaza luminisurile si terenurile învecinate; apar desisuri spinoase greu penetrabile care apara padurile de animale; este considerata o specie pioniera.
Arbust spinos, sub forma de tufa deasa, nu depaseste 3 (5) m înaltime, cu înradacinare profunda si numeroase ramificatii laterale. Scoarta este închis-cenusie, putin crapata. Lujerii sunt cenusii, pubescenti, cei laterali terminati cu 1 spin, brahiblaste numeroase, cu mai multi muguri aglomerati spre vârf. Mugurii sunt mici, de 1-1,5 mm, de obicei trei, asezati unul lânga altul, cel mijlociu foliaceu, sferic si mai mic decât cei laterali (floriferi), ovoizi. Frunzele eliptice sau alungit-obovate, de 2-4 cm, sunt la baza cuneate, crenat-serate, de regula pe dos, la maturitate, paroase. Florile hermafrodite, solitare, pedicelate, albe, mici, de 1-1,5 cm, apar înaintea înfrunzirii.
Fructele globuloase, erecte sau pendente de 1-1,5 cm diametru, negre-albastrui-brumate, au un gust astringent si ramân pe ramuri pâna primavara (fig. 192).
Drajoneaza puternic si are crestere înceata. Prezinta interes ca arbust forestier, consolideaza lizierele de padure, se introduce pe terenuri degradate, este o specie rustica. Se poate utiliza ca portaltoi pentru prun si cais.
Prunus fructicosa Pall. (Cerasus fructicosa (Pall.) Woron, Prunus chamaecerasus (Jacq.) - cires pitic de Baragan, visinel
Specie indigena, raspândita în Europa Centrala si Estica, pâna în Siberia. La noi apare sporadic în statiuni xerofite (Dobrogea, Câmpia Munteniei si Transilvaniei), în unele regiuni colinare, pe versanti însoriti calcarosi (Dealul Lempes-Brasov).
Specie xerofita, subtermofila, subcalcicola.
Arbust târâtor de pâna la 1 m înaltime, cu tulpini uneori târâtoare; lujeri brun-roscati, glabri cu o pielita cenusie, muguri mici, îndepartati de lujer. Frunzele de 2-2,5 cm lungime, sunt eliptic obovate, obtuze la vârf, îngustate la baza, pe margini crenat-serate, verzi întunecate, lucitoare, glabre, cu petioli de 5-12 mm lungime. Florile albe, mici, de 1,5 cm diametru, câte 2-4 în fascicule umbelate, apar în aprilie-mai.
Fructele sunt globuloase, de 1 cm diametru, rosii-închis, cu gust acrisor (fig. 194).
Drajoneaza abundent.
Prezinta importanta naturalistica si ornamentala, si ca specie de prima împadurire în silvostepa si în statiuni uscate din zona forestiera.
Prunus avium L. (Cerasus avium (L.) Moench.) - cires paduret
Arbore indigen cu areal larg, raspândit în Europa, Siberia, Asia Mica, Irak, Africa de Nord (fig. 35). La noi creste diseminat, coboara la câmpie, la munte poate urca pâna la 1000 m altitudine. Ca specie de cultura se întâlneste în toata tara, prin gradini apar varietati si forme.
Se instaleaza pe versanti însoriti, pe soluri fertile, bogate, suficient de umede, permeabile, cu sezon lung de vegetatie.
Are temperament de lumina.
Este înalt de pâna la 20-25 m, cu tulpina dreapta si scoarta caracteristica, neteda, bruna-violacee, lucitoare, ce se exfoliaza în fâsii circulare; la batrânete are ritidom gros, negricios, bine dezvoltat numai la baza. Coroana este ovoidala sau piramidala, este constituita din ramuri lungi, de obicei erecte. Lujerii zvelti, putin muchiati, glabri, cenusii sau bruni-roscati, lucitori, acoperiti cu o pielita care se desface. Mugurii alterni, bruni-cenusii, solzosi, stau îngramaditi spre vârful lujerului. Frunzele sunt oblong-ovate, lungi de 8-15 cm, acuminate, pe margini neregulat dublu-crenat-serate, pe fata mate, glabre si putin aspre (rugoase), pe dos slab pubescente, la baza cu 1-2 glande roscate, prinse pe petioli de pâna la 5 cm lungime. Florile albe, de 2,5-3,5 cm diametru, sunt dispuse în fascicule umbelate câte 3-6 pe pedunculi de 3-5 cm lungime, erecti sau nutanti; pastreaza la baza pedunculului solzii persistenti ai mugurelui, apar în aprilie-mai înaintea frunzelor.
Fructele - drupa (cireasa) pedunculata, globuloasa, de 1 cm diametru, de culoare rosie-închis spre negricios, lucitoare, cu gust dulce-amarui (fig. 195).
Fructifica de timpuriu, de la 8-10 ani, anual si abundent, se poate regenera prin lastari. Longevitate 100 de ani.
Importanta speciei rezida si prin utilizari date fructelor, este si un valoros arbore ornamental, impresioneaza prin frumusetea florilor.
Cultivaruri:
Pruns avium cv. pendula
Pruns avium cv. plena cu flori duble, care atârna.
Prunus mahaleb L. (Padus mahaleb (L.) Borkh.), Cerasus mahaleb (L.) Mill. - visin turcesc
Arbust originar din Europa Centrala si de sud, Caucaz, Asia Mica (fig. 35).
Specie indigena apare sporadic în Banat si Dobrogea, la câmpie si deal, apare în paduri rarite, pe coaste însorite, dogorite, calcaroase. Se preteaza pe terenuri degradate, în Sudul si Sud-Vestul tarii.
Este specie termofila, suporta bine gerurile si secetele, poate creste pe soluri scheletice, bogate în calcar, uscate, uneori si pe soluri de lunca.
Temperament de lumina.
Arbust pâna la 7 m înaltime cu tulpina scurta, strâmba.
Coroana rara, larg-rotunjita, are ramurile divergente; lujerii subtiri, cilindrici, maslinii, cu o pielita cenusie-galbuie, numai la vârf pubescenti, prin zdrelire lasa miros aromat. Mugurii ovo-conici, bruni-galbui cu vârful pubescent, departati de lujeri. Frunzele 3-6 cm, lat-ovate sau rotund-ovate, scurt acuminate, fin crenate, verzi-lucitoare pe fata, verzi palid pe dos si peri în lungul nervurii principale pe dos; petioli de 1-2 cm lungime. Florile mici, de pâna la 1,5 cm diametru, sunt albe, mirositoare, în corimbe sau raceme erecte, scurte, de cca. 4 cm; apar prin aprilie, odata cu înfrunzirea.
Fructele negre, globuloase, de cca. 6 mm diametru, foarte amare, dar comestibile (fig. 199). În parcuri este introdusa si var. pendula.
Fructifica de timpuriu (8-10 ani), anual si abundent, lastareste si drajoneaza slab. Are crestere activa în primii ani (la 2-3 ani poate atinge 2-3 m înaltime), ulterior slabeste considerabil. Se poate regenera si prin lastari.
Lemnul este valoros, cu duramen rosiatic brun, dur, greu, se altereaza usor la variatii de umiditate, cu pete (ochiuri stralucitoare), se lustruieste si se slefuieste frumos. Este folosit în tâmplarie, furnire estetice, mobila, instrumente muzicale.
Lemnul cu alburn alb-galbui, cu duramen roscat, omogen, cu fibre torse, se lustruieste frumos, miroase placut.
Este o apreciata specie în lucrarile de împadurire a terenurilor degradate, în zone cu deficit de umiditate si în perdele forestiere.
Este un arbore decorativ, înfloreste abundent. Se poate folosi ca portaltoi pentru alte specii de Prunus.
Prunus serrulata Lindl. - cires japonez
Este un arbore de marimea a II -a cu coroana foarte larga, frunze acuminate, lucioase. Flori albe, care apar în aprilie - mai.
Cultivaruri:
Prunus serrulata cv. Hisakura cu crestere viguroasa, flori simple, la batrânete semiduble, de culoare roz.
Prunus serrulata cv. Kanzan cu frunze tinere roscate, flori duble, foarte mari, roz.
Prunus serrulata cv. Ukon cu flori galbene, semiduble, mari.
Prunus serrulata cv. Shirotae cu flori albe, frunze adânc dintate, se îngalbenesc toamna.
Prunus cerasifera Ehrh. (Prunus myrobalana Lois., Prunus divaricata Ldb.) - corcodus
Specie subspontana cu areal sud-est European, Vest Asiatic si Caucazian, se întâlneste frecvent în regiuni de câmpie si coline, în sudul si vestul tarii.
Specie putin pretentioasa, rezista la seceta si ger, pe soluri uscate, pietroase sau argiloase, compacte.
Are temperament de lumina.
Se introduce ca specie de amestec în lucrarile de ameliorare a terenurilor degradate din regiunile secetoase.
Realizeaza pâna la 8 m înaltime. Prezinta tulpina neregulata, scunda, cu scoarta cenusiu-lucitoare, mult timp neteda, ce se exfoliaza inelar. Lujerii subtiri, rotunzi, sunt verzi, uneori putin roscati, glabri, luciosi, cei laterali terminati în spini. Mugurii bruni, mici, stau solitari sau colaterali câte 2-3. Frunzele, de 2-7 cm lungime, eliptic-ovate, la baza brusc îngustate, neregulat crenat-serate, slab pubescente pe dos numai pe nervura mediana. Florile albe, solitare sau câte doua, pedicelate, neparoase, de cca. 2 cm, apar prin aprilie-mai, odata cu frunzele.
Fructele globuloase, de 2-3 cm lungime, glabre, rosii-brune, comestibile, se coc prin iulie (fig. 193).
Prezinta o varietate cu mare valoare ornamentala:
Prunus cerasifera var. pisardii (Carr.) CK.Schneid. - corcodus rosu cu lujeri întunecat - purpurii, frunze purpurii - vinetii, flori roz, înflorire abndenta, fructe rosu închis.
Corcodusul fructifica des, de timpuriu, lastareste puternic.
Lemnul este de culoare roz, cu vine rosietice, fin, se poate folosi pentru confectionarea obiectelor de artizanat.
Din fructe se poate face compot, marmelada, bauturi alcoolice.
Se cultiva în perdele de protectie si în spatiile verzi, la câmpie si dealuri. Este folosit drept port-altoi pentru obtinerea varietatilor de corcodusi sau pruni.
Prunus tenella Batsch (Pruns nana Stokes, Amygdalus nana L.) - migdal pitic
Arbust indigen, raspândit în zonele de stepa ale Europei si Asiei. La noi apare sporadic, cu alte specii termofile si xerofite, la câmpie si coline, în Dobrogea, Baragan si Câmpia Transilvaniei.
Rezista bine la uscaciune, vegeteaza în statiuni aride, pe soluri bogate în baze de schimb, afânate, uneori scheletice, pe loess.
Realizeaza pâna la 1-1,5 m înaltime, dar adeseori, ramâne arbust pitic, formând tufe dese ramificate. Lujerii verzi sau bruni-verzui, glabri-lucitori, cu pernitele cicatricelor foarte proeminente; cei de 2 ani cu numeroase lenticele albicioase, evidente. Mugurii mici, globulosi, cu solzi bruni, glabri, numai pe margine parosi, de multe ori câte trei colaterali. Frunzele sunt lanceolat-obovate, de 3-7 cm lungime, cuneate la baza, marunt-ascutit-serate, glabre, scurt petiolate.
Florile roz-închis, cu receptacul laung, tubular, câte 1-3, apar înainte de înfrunzire, prin aprilie.
Fructele sunt ovoid-turtit, galben-cenusiu-tomentoase, sesile, asemanator cu migdala, dar mai mici, de 2 cm (fig. 196).
Desi înfloreste anual si abundent, produce fructe putine, drajoneaza foarte viguros.
Prezinta interes ca element naturalistic si ornamental.
Prunus padus L. (Padus racemosa Lam.) C.K. Schneid.) - malin
Specie indigena, cu arie mare de raspândire în toata Europa, ajunge pâna în Siberia (fig. 35). La noi este specie de câmpie si deal, poate urca si în regiuni montane, prin statiuni de lunca, tufarisuri pe platouri, piemonturi, rar apare în subzopna fagului chiar a molidului..
Prefera soluri fertile, bogate, cu suficienta umiditate, creste des pe malul apelor; prefera locuri umbrite, uneori se instaleaza în plina lumina.
Este un arbore cu înltimi de pâna la 15 m, cu tulpina dreapta sau sinuoasa, cu scoarta neteda, cenusie, negricioasa si coroana deasa, umbroasa. Lujerii sunt vigurosi, bruni-lucitori, usor pubescenti sau glabrescenti, cu lenticele galbui, la zdrelire lasa miros neplacut caracteristic. Mugurii mari, 6-10 mm lungime, fusiformi, alipiti de lujeri, dar cu vârful departat, bruni, luciosi, cel terminal evident mai mare decât cei axilari. Frunzele eliptice sau ovate, de 6-12 cm lungime, brusc acuminate, la baza rotunjite, acut-serate, groase, usor zbârcite din cauza nervatiunii proeminente, pe dos cenusii-albastrui-verzui, cu smocuri de peri la subsuoara nervurilor si la baza doua glande rosii, mari. Incepând din vara, mai ales în anii secetosi sau în statiuni cu mai putana umiditate estivala, unele frunze se coloreaza în galben-portocaliu si cad devreme; toamna, întregul frunzis se coloreaza. Florile albe, de cca. 1,5 cm diametru, grupate în raceme multiflore (15-35), alungite, de regula pendente, de 10-15 cm lungime, placut mirositoare, apar în luna mai.
Fructele globuloase, mici de 6-8 mm, diametru, negricioase, amarui, necomestibile (fig. 197).
Lastareste si drajoneaza viguros. Are o crestere activa si o longevitate de 70-80 ani.
Datorita florilor si coloritului de toamna al frunzelor, este mult apreciat ca arbore ornamental.
Lemnul este de calitate (seamana cu cel de cires).
Specia se introduce cu precadere în zavoaie.
Prunus serotina Ehrh. (Padus serotina (Ehrh. Agadh.) - malin american
Arbore originar din America de Nord, introdus la noi în culturi pe nisipuri.
Prefera soluri profunde, bogate în humus, se adapteaza si pe soluri sarace, se evita solurile cu exces de umiditate. Rezista bine la ger si seceta. Este destul de rezistent la umbrire (semiombrofil), se dezvolta bine în subetaj (exemplu în salcâmetele de la Foieni-Carei); în arboretele de Quercus rubra si Juglans nigra de la Sacuieni.
Este un arbore de pâna la 20 m înaltime, cu ritidom solzos, brun-roscat sau brun-cenusiu. Coroana cu ramuri scurte, în unghi ascutit. Lujerii sunt rosii-bruni, glabri, lucitori, cu numeroase lenticele proeminente si o pelita cenusie, exfoliabila, la zdrelire lasa un miros neplacut, patrunzator. Mugurii sunt bruni-roscati, ovoid-alungiti si departati de lujer. Frunzele sunt oblong-lanceolate, de 5-12 cm lungime, cuneate, fin-crenate-serate, pe fata glabre, lucitoare, pe dos verzi-deschis si ruginii-paroase de-a lungul nervurii mediane; petioli de 5-25 mm lungime, cu glande nectarifere. Florile albe, mici pâna la 1 cm, asezate în raceme cilindrice, înguste, pendente, lungi de 5-12 cm, apar prin mai-iunie. Fructele sunt drupe globuloase, de 8-10 mm diametru, brune-negricioase la maturitate, cu caliciul persistent, sunt comestibile, dulci-amarui; se coc prin august-septembrie (fig. 198).
Periodicitatea fructuatiei este anuala si abundenta.
Lastareste si drajoneaza puternic, cu crestere rapida numai în tinerete.
Este o importanta specie de cultura în zona forestiera de la câmpie si dealuri.
Prunus laurocerasus L.
Specie originar din sud-estul Europei si Asia Mica. Arealul speciei se poate urmari în figura 35.
Arbust cu frunze persistente, de 2-5 m înaltime, formeaza tufe, prezinta lujeri verzi, frunze lanceolate pâna la eliptice, verzi închis, lucioase si pieloase, flori albe grupate în raceme erecte, înfloresc în luna mai.
Prunus laurocerasus cv. caucazia, este cel mai raspândit si rezistent la frig cultivar.
Prunus persica (L.) Batsch - piersic de China
Cuprinde foarte multe varietati dintre care importanta ornamentala prezinta, Prunus persica var. purpurea cu frunze rosii-purpurii si flori simple roz.
În spatiile verzi se utilizeaza izolat sau în grupuri, speciile indigene în masiv, iar specia Prunus laurocerasus, la garduri vii libere.
Speciile acestui gen se înmultesc prin seminte; semanate imediat dupa coacere sau toamna, dupa stratificare.
Prin butasi lemnificati, mai ales Prunus cerasifera var. Pisardii, Prunus laurocerasus, în sera sau rasadnita, în iulie - august.
Prin marcotaj la Prunus tenella sau prin altoire la toate varietatile.
|
