Genurile Populus si Salix, sunt foarte bogate în specii arborescente si arbustive, raspândire mare, din regiunile polare pâna în zona ecuatoriala. Multe vegeteaza pe malul apelor, rezista la inundatii.
Salicaceele dispun de o mare capacitatea de regenerare, inclusiv pe cale vegetativa (lastari, butasi, drajoni sau marcote). În general, simplitatea structurii florale (specii unisexuat-dioice), usurinta diseminarii si marea capacitate de regenerare pe cale vegetativa sunt strâns corelate cu larga adaptabilitate a multora dintre speciile de plopi, salcii, care le-a permis sa ocupe teritorii însemnate.
Cuprinde aproximativ 35 de specii, raspândite în majoritate în emisfera nordica, America de Nord, Europa, Asia si nordul Africii.
Muguri alterni, flori unisexuat-dioice, în amenti pendenti. Fructele capsule, se desfac în 2-4 valve, contin seminte cu smocuri de peri albi, se coc devreme (diseminarea prin mai-iunie). Semintele pot germina la scurt timp dupa diseminare (chiar în câteva ore).
Sectia Leuce Duby
Cuprinde specii de plopi albi (subsectia Albidae) si tremuratori (subsectia Trepidae), caracterizate prin scoarta tulpinii mult timp neteda, albicioasa, verzuie sau cenusie (doar arborii batrâni formeaza ritidom). Frunzele, subrotunde sau ovate, uneori lobate. Capsulele sesile sau scurt pe 24524d33y dunculate.
Populus alba L. - Plop alb
Specie indigena, se întâlneste în regiunile centrale si sudice ale Europei (fig.31), de la Marea Mediterana pâna la 55ș latitudine nordica; apare pe o fâsie îngusta în Africa de Nord, în estul Asiei centrale si Siberia. La noi creste la câmpie si dealuri joase, de obicei prin luncile râurilor, în Lunca si Delta Dunarii, unde formeaza arborete pure sau amestecate cu plop negru, anin negru sau salcii (zavoaie). La un moment dat a fost înlocuit cu plopii euramericani, mai productivi, în prezent interesul ar trwebui sa creasca prin preocupari pentru ameliorarea genetica prin selectie.
Plopul alb denota o amplitudine climatica larga, desi ramâne în urma celorlalti plopi indigeni; este exigent fata de caldura estivala, se situeaza în fruntea plopilor indigeni în ce priveste exigentele fata de sol (are nevoie de soluri profunde, afânate, cu textura usoara, umede), rezista la inundatii dar mai putin decât salciile si nu suporta apa stagnanta. Creste satisfacator pe soluri alcaline, salinzate în conditii improprii pentru celelalte specii de plop, dar nu egaleaza capacitatea de adaptare pe saraturi a salcioarei sau catinei rosii pe soluri cu descompunere greoaie a resturilor organice (humus brut hidromorf sau soluri turboase) vegeteaza foarte slab.
Are temperament mai de umbra decât plopul negru, ramâne totusi o specie heliofila.
Realizeaza dimensiuni mari (30-35 m înaltime si peste 1,5 m în diametru). Tulpina, groasa, cilindica, putrnic ramificata, are scoarta caracteristica, alba si neteda pâna târziu si ritidom pietros, adânc brazdat, negricios la batrânete. Scoarta contine tanin si salicina în cantitati mari. Înradacinarea este relativ profunda, cu numeroase radacini laterale. Coroana, ramificata viguros si neregulat, destul de luminoasa, dar mai bogata decât la ceilalti plopi. Lujerii anuali si mugurii tineri sunt acoperiti cu un toment albicios-cenusiu. Mugurii sunt alterni, de 3-4 mm lungime, ovo-conici, cu 3-5 solzi. Frunzele, lung petiolate, dimorfice: cele de pe lujerii lungi si de pe lastari de 5-12 cm lungime, ovate pâna la rotund-ovate, 3-5 palmat-lobate, acute, la baza trunchiate pâna la slab cordate, alb tomentoase pe dos; cele de pe lujerii scurti sunt mai mici, ovate pâna la oblongi, pe margini numai sinuat-dintate sau lobulate, de asemenea, lung-petiolate si tomentoase pe fata inferioara, dar de culoare cenusie. Înfloreste devreme, la începutul primaverii, prin martie-aprilie. Florile sunt unisexuat-dioice, dezvoltate în amenti de 5-7 cm lungime, cu scvame dintate, rar si lung ciliate pe margini (fig.118). Capsulele se coc de timpuriu, prin mai, iar semintele sunt mici, numeroase, prevazute cu smocuri de peri lungi, albiciosi, ca de "vata"; se împrastie imediat.
Prezinta doua varietati mai importante:
Populus alba var. pyramidalis (Bunge) Dippel,
cu port piramidal, scoarta neteda verde-cenusiu-deschis,
Populus alba var. nivea (Willd.) Dippel, cu
Fructifica la vârste relativ mici, anual si abundent. Rezista relativ bine la inundatii; rezistent la poluanti, are putini daunatori biotici.
Lemnul are duramen alb-galbui este moale usor, se utilizeaza pentru obtinerea pastei de hârtie, palului, PFL-ului, chibrituri, furnire; puterea calorica este redusa.
Longevitate destul de mare, 200-300 ani, dar dupa 100 - 150 ani tulpinile devin larg scorburoase.
Ca arbore ornamental se poate utiliza cu bune rezultate, îndeosebi pe malul apelor.
Populus tremula L. - plop tremurator.
Specie indigena, cu areal foarte larg în Europa si Asia (fig.31), depaseste în nord latitudinea de 70ș, ajunge pâna la granita polara a padurii, în sud trece si în Africa de Nord. La noi se întâlneste într-un teritoriu extrem de larg, urca pâna la 1600 m în molidisuri, coboara frecvent la deal, câteodata chiar la câmpie, instalâdu-se rapid si usor în paduri rarite, parchete, suprafete dezgolite de vegetasie forestera, formând arborete derivate. Formatia plopisuri de rovina cu plop tremurator, ca arborete pure pe suprafete mici cu productivitate inferioara se întâlneste extrem de rar la noi.
Este mult mai putin pretentios fata de conditiile stationale decât cel alb si negru. Rezista la asprimile climatul continental. Are temperament pronuntat de lumina.
Este o specie rustica fata de conditiile climatice, este o veritabila specie pioniera. Fata de sol are pretentii mici, fara a se compara totusi cu pinul silvestru sau mesteacanul. Nu este un arbore tipic de lunca, creste pe soluri de panta, la munte sau deal. Vegeteaza destul de activ si pe soluri sarace, acide, saraturoase sau alcaline, apare foarte rar pe solurile expuse uscaciunii.
Specie cu areal extrem de larg, dar totusi s-au identificat doar doua rase geografice:
una la altitudini mici (în nordul arealului);
una de altitudini mari (în sudul arealului) cu tulpini bine conformate, coroane înguste, respectiv rasa de origine sud si central europeana de altitudine mica, cu trunchiuri sinoase si coroane labartate.
Sub aspect morfologic, plopul tremurator este obisnuit, arbore de dimensiuni mijlocii; numai în statiuni favorabile poate fi arbore de marimea I, pâna la 30 m. Sistemul radicelar este superficial, dar bogat în ramificatii subtiri si mult întins lateral, din care drajoneaza puternic. Tulpina este dreapta, cu scoarta albicioasa-verzuie, neteda; în partea inferioara, la vârste mari, formeaza uneori ritodm gros, de culoare negricioasa. Coroana, ovoidala sau larg cilindrica, transparenta, afânata, bine elagata, este compusa din putine ramuri groase. Lujerii sunt obisnuit, glabri, mai rar sericeu parosi, bruni-roscati si lucitori. Mugurii, conici, bruni-roscati, cu vârful ascutit, apropiati de lujer, sunt foarte lucitori, mai mari decât la plopul alb, de 6-7 (10) mm lungime, cu 3-4 solzi; cei floriferi sunt globulosi. Frunzele dimorfice: cele de pe lujerii lungi sunt subrotunde sau lat ovate, de 4-8 cm diametru sau lungime, la vârf acute sau rotunjite, la baza trunchiate, rotunjite sau slab cordate, pe margini inegal serat-crenate, glabre, cu petiol puternic comprimat, lung de pâna la 8 cm (de aceea, se misca la cea mia mica adiere de vânt); cele de pe lastari sunt mai mari, de pâna la 15 cm lungime, ovat-triunghiulare, cordiforme, paroase pe dos (fig.119). Înfloreste de timpuriu, înaintea înfrunzirii. Amentii sunt mari (10-15 cm lungime), foarte parosi, cu scvame laciniate si lung ciliate. Capsulele se coc la sfârsitul lunii mai. Semintele se împrastie rapid, la distante foarte mari.
Ajunge la maturitate de timpuriu, dupa 20 de ani, fructifica aproape anual si abundent. Capacitatea de multiplicare vegetativa prin drajoni sau butasi din radacini este mare. Drajoneaza puternic, lastareste realtiv slab.
Cresterile sunt foarte active în tinerete, sustinute pâna la 50-60 de ani când poate realiza înalami de 25 m si diametre peste 20-25 cm, în statiuni favorabile productia este de aproximativ 10 m3/an/ha. La executarea operatiunilor culturale este extras deoarece capacitatea de concurenta cu speciile de baza este foarte pronuntata în tinerete; uneori este specie de prima împadurire.
Longevitate mica, 60-80 ani. Zona centrala a tulpinii putrezeste devreme.
Lemnul alb cenusiu, usor, moale, elastic, mai omogen decât plopul alb, se foloseste pentru celuloza, pal, PFL, cherestea, sindrila.
Se cunoaste Populus tremula var pendula, arbore mascul.
În spatii verzi, desi specie e foarte decorativa, poate deveni invadant.
Populus x canescens (Ait.) Sm. (Populus tremula x Populusalba var. nivea) - plop cenusiu.
Hibrid natural, la noi, apare sporadic în Delta Dunarii sau în luncile râurilor interioare. Este mai putin exigent fata de sol si rezista pe nisipuri saraturoase, relativ uscate estival (Lacul Sarat).
Arbore de marimea I, de pâna la 30 m înaltime, cu caractere mai apropiate de plopul alb: lujerii, mugurii si frunzele cu toment, dar de nuanta cenusie (fig.122); frunzele de pe lujerii lungi se aseamana cu cele de pe lujerii scurti ai plopului alb (ovate, sinuat-dintate, sau lobulate, cenusii-tomentoase pe dos, cu petiol tomentos, dar mult mai putin turtit decât la plopul tremurator); cele de pe lujerii scurtii sunt subrotunde, pe dos glabrescente, cenusii-verzui.
Sectia Aigeiros Duby
Include plopii negrii si hibrizii dintre ei. Ritidomul se formeaza de timpuriu si adeseori, este negricios, adânc brazdat. Mugurii mari, cu miros aromat cleiosi. Frunzele verzi, glabre pe ambele fete. Capsule evident pedicelate.
Populus nigra L. - plop negru, pluta
Arbore indigen, raspândit în Europa si Asia, pe teritoriu asemanator celui ocupat de plopul alb (fig.31). În tara noastra creste prin lunci si depresiuni umede, la câmpie si coline.
Este folosit în aliniamente de-a lungul soselelor.
În trecut era mult mai bine reprezentat, terenul l-a pierdut în favoarea hibrizilor naturali si de cultura. Urca de-a lungul vailor mai mult decât plopul alb si participa în alcatuirea zavoaielor.
Din punct de vedere al cerinte ecologice se apropie mai mult de plopul alb, dar este totusi mai putin pretentios fata de clima, este mai rezistent la geruri, si are pretentii mai reduse fata de caldura din sezonul de vegetatie. Sub aspect edafic este mai putin exigent, suporta soluri mai compacte si argiloase. Temperament pronuntat de lumina.
Este arbore de marimea I, cu înaltimi pâna la 30-35 m si diametre de peste 1m. Tulpina este dezvoltata adeseori neregulat, cu umflaturi înspre baza - aglomerari de muguri dorminzi din care lastareste abundent. Pe portiuni acoperite de aluviuni apar radacini adventive. Ritidomul negricios, adânc brazdat, gros, este format de timpuriu. Coroana este asimetrica, larga, neregulata, iar lujerii sunt rotunzi, glabri, galbeni-verzui, cu muguri caracteristici, mari, de 1-2 cm lungime, conici-alungiti-ascutiti, galbeni-verzui, apropiati de lujer, numai cu vârful putin recurbat spre exterior, vâscosi-aromatici (cei floriferi sunt ovoizi si stau mai departati de lujer). Frunzele sunt lung petiolate, rombic-ovate, lung acuminate, la baza lat-cuneate sau evident cuneate, pe margini marunt crenat-serate, iar pe dos glabre si de culoare verde-palida; cele de pe brahiblaste au dimensiuni ceva mai reduse, iar la baza sunt trunchiate sau rotunjite (fig.120). Înfloreste prin martie-aprilie, cu 2-3 saptamâni înainte de înfrunzire. Amentii masculi ating 4-6 cm lingime, iar cei femeli au 10-15 cm. Scvamele mici, laciniate, glabre, cad de timpuriu. Capsulele, de 7-9 mm lungime, sunt ovoide, drepte, lung pedicelate.
Plopul negru prezinta unele varietati sau varietati de cultura (cultivare):
Populus nigra L. cv. Italica (P. nigra pyramidalis (Borkh) Spach) - plop negru piramidal.
Este arbore de pâna la 25 m înaltime, cu port caracteristic, piramidal-columnar, tulpina canelata la baza, scoarta cenusie-negricioasa, si ritidomul adânc brazdat longitudinal. Mugurii sunt mici, de pâna la 6-7 mm, tot lipiciosi, însa mai putin apropiati de lujer. Frunzele, mai mici, rombic-ovate, mai scurt acuminate. Caracteristic este faptul ca se întâlnesc aproape numai la exemplare mascule.
Populus nigra L. cv. Thevestina (P.n. thevestina (Dode) Bean) - plop algerian
Arbore de pâna la 30 m înaltime, cu tulpina dreapta, canelata, caracteristica datorita scoartei pronuntat albicioase, netede; ritidomul format la vârste înaintate, este subtire, cenusiu, cu crapaturi relativ regulate. Coroana îngust piramidala, rara, are ramuri subtiri. Lujerii glabri, cilindrici, galbeni-deschis. Frunzele, triunghiular-ovate, de 6-8 cm lungime, acuminate, la baza rotunjite, pe margini crenat-serate, sunt glabre si de culoare verde-deschis. Înfrunzeste aproape cu doua saptamâni mai târziu decât P. n. cv. Italica. Amentii sunt de 3-5 cm lungime, cu scvame glabre, laciniate, cazatoare în timpul înfloriri. Se cunosc numai exemplare de sex femel.
Se poate înmulti usor prin butasire.
Lemnul este de buna calitate, folosit la obtinerea celulozei.
Este un arbore cu certe posibilitati de utilizare în regiuni uscate, în culturi forestiere sau ornamentale.
Populus nigra var. plantierensis
Originar din sud-vestul Europei, a participat la hibridarile naturale, cu plopii negrii americani.
Fructificatia coacerea si diseminarea ca la plopul alb. Drajoneaza slab dar lastareste si se butaseste cu usurinta. Cresterea activa de la vârste mici, productivitatea ridicata realizeaza 15-16 m3/an/ha si chiar mai mult la 60 de ani.
Longevitatea 300-400 ani.
Lemnul cu duramen cenusiu, moale, poros, considerat mai bun decât cel al plopului alb, fiind mai rezistent la putrezire, dar prezinta aceleasi utilizari. Pentru furnire, lemnul exemplarelor cu gâlme este deosebit de apreciat.
Este o valoroasa specie repede crescatoare, împreuna cu celelalte specii de zavoaie contribuie la punerea în valoare a statiunilor improprii altor specii. Poate fi folosi si la consolidarea malurilor si a depunerilor de aluviuni, dar si ca specie ornamentala
Populus canadensis Moench (Populus x euramericana) - plopi euramericani, plopi negri hibrizi, plopi de Canada
Rezultati din hibridarea plopului negru european cu plopi negri americani (Populus deltoides Marsh. - Canada) mai întâi hibridarile s-au produs natural în zonele de contact (european spontan, american în cultura). Primii hibrizi au fost descrisi la începutul secolului al IX-lea.
La evidentierea fenomenuluoi de heterosis, la unii din hibrizi a aparut ideea încrucisarilor dirijate, în programe de ameliorare în multe tari, inclusiv la noi.
Cultura plopilor negrii hibrizi s-a bucurat de o atentie deosebita, mai ales în lunca Dunarii si luncile râurilor inferioare unde plantatiile ocupa peste 62 mii ha.
Fata de conditiile stationale se dovedesc în general mai pretentiosi în comparatie cu plopii indigeni, iubitori de caldura, rezista bine la inundatii cu apa curgatoare dar nu ca salciile. Nu tolereaza apa stagnanta. Unii dintre plopii negrii hibrizi s-au adaptat si în climate montane mai reci.
Sunt arbori de lumina, nu suporta nici cel putin umbrirea laterala.
Realizeaza cresteri remarcabile punându-si în valoare întregul potential biologic si productiv pe soluri aluvionare, fertile, profunde, nisipoase, bine aprovizionate cu apa, cu orizontul freatic pâna la 1 m de la suprafata, din regiunile inundabile. Rezista bine la inundatii cu apa curgatoare pâna la 100 zile pe an.
În lunca Dunarii culturile snt instalate pe suprafata cuprinsa între malul apei si digurile de protectie.
În general, caracterele morfologice definitorii ale plopilor negri hibrizi sunt. Lujerii vigurosi, obisnuit muchiati, glabri sau dispers pubescenti, cu cicatrice mari, trilobate, muguri asemanatori ca forma si marime cu ai plopului negru, dar ceva mai îndepartati de lujer; frunzele au forme si marimi variabile, mai adesea însa deltoide, cu baza trunchiata, larg cordata sau foarte larg sagitata, mai rar lat cuneata, cu marginea ciliata la început si cu una sau doua glande roscate la baza limbului (fig.123). Scvamele sunt laciniate si cad în timpul înfloriri.
Cultivare larg creditate:
Populus x canadensis cv. Serotina (Populus nigra x Populus deltoides) de sex mascul, cu coroana piramidala;
Populus canadensis cv. Robusta (Populus nigra var. plantierensis x Populus angulata), de sex mascul, coroana îngusta, apoi larga;
Populus canadensis cv. Regenerata (Populus Serotina x P. nigra), de sex femel, coroana piramidala;
Populus canadensis cv Marilandica (Populus Serotina x P. nigra), sex femel, coroana foarte larga;
Populus canadensis cv. Eugenei (P. n. cv. Italica x P. r), de sex mascul, coroana îngust-piramidala;
Unii hibrizi sunt de ordinul I, altii sunt introgresivi.
Cresteri exceptional de rapide, se situeaza în frunte arborilor repede crescatori indigeni sau exotici introdusi la noi. Destul de rezistenti la poluare.
Sunt hibrizi de un singur sex, nu se pot regenera decât pe cale vegetativa, se înmultesc usor din lastari si butasi, drajoneaza foarte slab. nu se pot regenera decât pe cale vegetativa, se înmultesc usor din lastari si butasi, drajoneaza foarte slab.
În practica culturii plopilor euramericani este utilizata butasirea.
În lunca Dunarii în conditii stationale optime la 15-20 de ani productivitatea este de aproximativ 30 m3/an/ha.
Arborii vârstnici pot atinge pâna la 40-50 m înaltime si 2 m diametru. Nu toti hibrizii sunt deosebit de productivi.
Principalele cultivare si clone admise în culturile forestiere sunt:
cv. Serotina (Clonele R1R3R4)
cv. Robusta (R13R18R20) în special R16
cv. Sacrau (R59R79)
cv. Italica (Clonele I214I45/51I45/55I69/55)
cv. Deltoides (I227)
cv. Regenerata
cv. Cetate
cv. Arges
cv. Marilandica
Cu toata vigoarea lor de vegetatie sunt expusi la vatamari: Melasoma populi (Gândacul rosu de frunza al plopului), Dotychiza populea (care duce la uscarea lujerilor si arborilor).
Lemnul de culoare albicoasa este usor moale, omogen, folosit la obtinerea celulozei, placajelor, cherestelei, PAL-ului, PFL-ului.
Sectia Tcamahaca Spach
Cuprinde plopii balsamiferi; au frunze si muguri cu miros aromatic.
Populus simonii Carr. - plop chinezesc
Originar din Chinei nordica. La noi se cultiva în scop ornamental în aliniamente intravilane sau extravilane, ca arbore izolat, în buchete, în parcuri.
Realizeaza înaltimi de 15-20 m, tulpina fiind dreapta, iar coroana îngusta, ovoidal-piramidala. Lujerii sunt usor muchiati sau rotunzi, glabri, bruni-roscti, foarte flexibili, cu muguri lungi, recurbati puternic si vâscosi. Frunzele, de 5-10 (12) cm lungime, ovate sau obovate, pieloase, cu vârful acuminat si baza cuneata pâna la rotunjita, pe margine fin crenat-serulate, pe dos verzui-albicioase, cu luciu metalic (fig.124).
Foarte ornamentala este Populus simonii var fastigiata - coroana tipic piramidala, frunzele mai mici.
Populus trichocarpa Torr. Et Gray - plop balsamifer
Originar din vestul Americii de Nord. La noi, culturi experimentale în statiuni premontane, fiind rezistent la ger. Se butaseste usor.
Realizeaza înaltimi de pâna la 60 m. Lujerii sunt galbui-bruni, glabri sau fin pubescenti, cu muguri mari, conici-alungiti, ascutiti la vârf, vâscosi-aromatici. Frunzele, lungi de 8-14 cm, rombic-ovate, acuminate, la baza rotunjite sau slab cordate, pe margine fin crenat-serate, verzi închis si lucitoare pe fata, albicioase sau ruginii pe dos (fig.124).
Înmultirea, prin seminte la speciile care nu butasesc usor (plopul alb, plopul tremurator); semanatul se face imediat dupa recoltare, se taie ramuri cu fructe înainte de desfacere si se tin în apa. Prin butasi lignificati, direct în teren, butasii de Populus alba var. pyramidalis se planteaza în rasadnite, butasii se recolteaza primavara timpuriu, la temperaturi de peste 00 C. Cultivarurile se obtin prin altoire - Populus alba var. pyramidalis pe butasi înradacinati de plop hibrid in decembrie; în teren, iar Populus alba var. pendula pe trunchi de Populus alba.
Se foloseste în aliniamente, pe caile rutiere (plopul negru), uneori pe strazi si în amenajari peisagistice, în grupe, masive, perdele si plantatii de înverzire rapida. Se prefera arborii masculi în localitati.
Cuprinde aproximativ 300 de specii la care se adauga varietati si forme hibride. Reprezentantii acestui gen, arbori, arbusti, arbusti pitici sau subarbusti raspânditi pe tot globul, cu precadere în emisfera boreala pâna la limita latitudinala si altitudinala.
Specii cu lujeri netezi si flexibili. Mugurii au un singur solz aparent, frunze lanceolate, petiolate sau sesile, pe margini obisnuit serate sau crenate, mai rar întregi, cu stipele persistente. Flori unisexuat dioice, grupate în amenti, de regula erecti. Polenizarea se face prin insecte. Fructele sunt capsule bivalente si se coc în mai-iunie. Semintele sunt mici cu smocuri lungi de peri albi. Fructificatie este abundenta si anuala, semintele încoltesc rapid, dar puterea germinativa se pastreaza cel mult o luna.
Salix alba L. - salcie alba
Cea mai reprezentativa specie indigena a genului, cu raspândire foarte larga in Europa, ajunge pâna în Asia Centrala (China, Himalaia) si Africa de Nord (fig.32). La noi este o specie comuna la câmpie, în special în lunca inundabila, în lungul vailor urca la dealuri.
Salcia alba are o amplitudine termica larga, rezistenta la geruri mari si la îngheturi timpurii sau târzii, manifesta pretentii mai mari fata de caldura din sezonul de vegetatie. Prefera soluri afânate sau moderat-compacte, se acomodeaza mult mai bine decât plopii euramericani pe soluri argiloase. Se situeaza în fruntea speciilor lemnoase indigene în privinta suportarii inundatiilor de lunga durata. Are temperament pronuntat de lumina.
În general este arbore de pâna la 10-15 m, dar poate atinge uneori si înaltimi de 20-25 m. În zonele frecvent inundabile formeaza radacini aeriene la înaltimi mari pe tulpina, pâna la nivelul maxim al apelor de inundatie. Dupa retagerea apelor, portiunile respective de trunchi devin foarte caracteristice, radacinile aeriene ramânând suspendate ca niste "mustati". În general tulpinile sunt defectoase, sinuoase. Ritidomul este cenusiu, adânc crapat, format de la vârste mici. Coroana este neregulata, globuloasa, rara, iar lujerii sunt flexibili, subtiri, verzi-galbui sau bruni, alburiu-matasosi-paroti în tinerete. Mugurii, mici, alungiti, alipiti de lujer, galbui-roscati. Frunzele lanceolate, lungi de 4-10 cm si late de 1-2 (3) cm, au vârful acuminat si marginile marunt serate, la început argintiu-matasos-sericeu paroase pe ambele fete, iar la maturitate paroase numai pe dos sau de-a lungul nervurii mediane;stipele cad de timpuriu (fig.125). Florile dioice, cu scvame paroase, albe, cele mascule în amenti galbui, cu doua stamine, cele femele în amenti verzi, cu ovarul glabru, la baza cu o singura glanda nectarifera. Înfloreste la începutul lunii aprilie, o data cu înfrunzirea. Capsulele se coc prin mai-iunie, iar semintele încoltesc rapid, chiar pe apa.
Prezinta a serie de varietati: Salix alba var. vitellina (L) Stokes, cu lujeri elastici si subtiri, galbeni sau galben-roscati, Salix alba var.splendes (argentea), cu frunze argintii matasos-paroase pe ambele fete, foarte decorative; Salix alba f.vitellina pendula Rehd.
Fructifica de timpuriu, anual si abundent.
Longevitate scazuta, 80-100 ani.
Salix fragilis L. - salcie plesnitoare
Specie indigena, cu raspândire asemanatoare cu salcia alba, ceva mai restrânsa (fig.32). si în privinta cerintelor ecologice se aseamana cu salcia alba. Prefera însa climate mai racoroase estival, este mai bine adaptata la soluri grele si acide si are temperament mai de umbra.
Realizeaza înaltimi de pâna la 20 m. Lujerii, relativ grosi, verzui pâna la bruni-verzui, glabri, lucitori, se rup cu usurinta, plesnind din locul de insertie pe ramura. Mugurii, brun-deschis spre baza, negriciosi spre vârf, obtuzi sau aproape ascutiti, stau alipiti de lujeri, pe pernite proeminente. Frunzele sunt oblong-lanceolate, cu lungimea de 6-16 cm si latimea de 1,5-3 cm, prelung-acuminate, lat cuneate la baza, pe margini marunt-glandulos-serate, pe fasa verzi-lucitoare, pe dos verzi-deschis sau albastrui, cu 1-2 glande proeminente la baza laminei (fig.127). Florile mascule sunt dispuse în amenti de cca. 5 cm lungime; amentii femeli au pâna la 7 cm lungime, lung paroase si cu doua glande nectarifere. Apar înainte de înfrunzire.
Salix caprea L. - salcie capreasca, iova.
Specie europeana si asiatica, cu raspândire foarte larga, ajungând la limita latitudinala a padurilor, aproximativ 700 latitudine nordica(fig.32). La noi este o specie des întâlnita la munte si la deal, sporadic coboara pâna la câmpie.
Manifesta pretentii reduse fata de conditiile stationale si mai ales fata de clima. Suporta climatele cele mai aspre din regiunile extrem nordice sau subalpine. Creste pe soluri de la uscate la mlastinoase, dar este mai putin adaptata decât salcia alba la inundatii mari de lunga durata. Are temperament de lumina.
Este un arbust sau arbore de marimea a III-a (pâna la 10 m înaltime), cu tulpina strâmba si scoarta neteda în tinerete, cenusie-verzuie, apoi cu ritidom subtire, neregulat crapat. Coroana este neregulata, întrerupta, rara. Lujerii bruni-roscati sau verzui-galbui, cenutii-parosi numai în tinerete, apoi glabri, lucitori. Mugurii ovo-conici, comprimati, galbui-roscati, la început tomentosi, apoi glabri; se deschid primavara foarte devreme. Frunzele, alb-tomentoase pe dos, cu petioli de pâna la 2 cm lungime, groase, cu vârful acut, putin rasucit sau curbat; u marginea întreaga sau slab si neregulat sinuat-dintata, nervurile foarte proeminente, asa ca limbul este încretit (fig.126). Florile, în amenti erecti, apar înaintea înfrunziri; cei masculi ovoizi, cu stamine galbene aurii, cei femeli cilindrici, cu ovarele verzui, paroase.
În primii ani manifesta o capacitate de concurenta si cresteri active, devenind invadanta. Dintre varietati si forme amintim
Salix caprea mas, forma barbateasca cu amenti galben-aurii;
Salix caprea f. pendula, forma barbateasca de talie mica, cu ramuri scurt arcuite, pletoase si amenti galbeni.
Salix silesiaca Willd. - salcie capreasca de munte
Specie originara din Balcani si Carpati, întâlnita la noi în regiunile montane si subalpine, pâna dincolo de limita altitudinala a padurilor.
Ca si Salix caprea este o specie pioniera, cu amplitudine ecologica larga, fiind mai rezistenta la ger si îngheturi. Se deosebeste de Salix caprea, destul de greu, totisi: frunzele au petiol mai scurti, eliptice, cuneat-înguste, (6-12cm lungime), pe fata glabre, în tinerete rosietice la maturitate compet glabre; florile femele au un ovar glabru.
Prezinta numai importanta naturalistica si de protectie a solului.
Salix viminalis L. - rachita
Specie indigena, eurasiatica, se întâlneste sporadic.
Specie arbustiva, de pâna la 6 m înaltime, cu lujerii lungi, erecti, foarte flexibili, verzui sau brun-galbui, cenusii-pubescenti la îneput. Mugurii sunt inegali ca marime, cel putin dublu de lungi decât lati, albiciosi-parosi, cu vârf obtuz, adeseori curbat, comprimati pe lujer, uneori câte doi deasupra cicatricei. Frunzele lanceolate, de 8-15 cm lungime si 0,5-1,5 cm latime, au latimea maxima în jumatatea inferioara, sunt la vârf prelung acuminate, cu marginea întreaga sau neregulat-sinuata, usor rasfrânta, pe dos alb-cenusiu-paroase, lucitoare, cu peri alipiti si cu nervura mediana proeminenta si galbena. Amentii apar înaintea înfrunzirii, prezentând scvame brune, brune-galbui, sericeu-paroase si câte o singura glanda nectarifera; ovarul are stil lung si stigmate divergente.
Este o specie pretuita pentru valoarea sa ornamentala datorita frunzisului decorativ.
Salix cinerea L. - zalog.
Specie cu areal larg, raspândita în Europa, Asia si Africa de Nord.
Specie higrofita, de statiuni cu apa stagnanta sau încet-curgatoare.
Poate fi utilizata în zonele verzi pe marginea apelor si ofera o imagine placuta în timpul înfloririi (fig.128).
Salix purpurea L - rachita rosie.
Specie indigena eurasiatica, la noi apare pe prundisurile râurilor, în locuri mlastinoase si chiar pe stâncarii umede, de la câmpie pâna în zona montana.
Specie arbustiva, pâna la 4m înaltime, lujeri subtiri, elastici, rosii-purpurii sau galbeni (fig.128).
Se remarca prin valentele de specie ornamentala, datorita coloritul lujerilor, iar frunzele persista pâna toamna târziu.
Salix pentandra L.
Specie eurasiatica, de clima temperata si boreala. La noi apare în nordul tarii, în mlastini, turbarii, pe malul apelor.
Arbust cu lujeri glabri lucitori, brun roscati, frunze eliptice, late de 2-4cm, pe fata verzi lucitoare, pe dos mai deschise, lipicioase, aproape pieloase (Fig.180).
Salix trianda (Salix amygdalina L.)
Specie eurasiatica. La noi apare pe malul apelor, prin luncile de câmpie si deal.
Arbust pâna la 5m înaltime, scoarta cu miros de migdala, lujeri muchiati, galben-roscati, glabri, frunze verde-închis pe fata, verde-albastrui pe dos, glabre (fig.130).
Salix rosmarinifolia L. - salcie de nisipuri.
Specie eurasiatica, la noi apare în Delta, în turbarii si mlastini.
Arbust pâna la 1m, lujeri subtiri (fig.130), frunze mici (2-5cm) si înguste (2-8mm).
Salix babylonica L. salcie pletoasa, plângatoare.
Specie exotica, originara din Iran si China, se întâlneste la noi numai ca arbore ornamental.
Atinge pâna la 15 m înaltime, având ramurile si mai ales lujerii foarte lungi, flexibili, galbui, complet glabri si lucitori, pendenti, uneori ajungând pâna la pamânt. Frunzele sunt glabre, îngust-lanceolate, de 8-16 cm lungime, pe dos de un verde-cenusiu (fig.128).
Specie extrem de decorativa, fiind frecvent utilizata prin gradini, parcuri, mai ales în locuri mai umede.
Salix matsudana Koitz. - salcie japoneza.
Originara din China si Corea, este de marimea a III-a, cu ramuri erecte, tortuoase (Salix matsudana f. tortuosa Vilm.) sau pendente (Salix matsudana f. pendula C.K. Scheid.), frunze îngust-lanceolate, albastrui-albicioase pe dos.
Salix reticulata - salcie pitica.
Specie indigena cu areal subalpin în Carpati, creste la altitudini mari, în statiuni cu zapezi abundente.
Dimensiuni mici(pânala 20 cm), cu tulpini si ramuri culcate. Frunze verzi iarna, mici (1-3cm), subrotunde sau ovate, marginea usor rasfrânta, pe fata verzi închis, pe dos caracteristice, alburii, cu nervuri proeminente, rosiatice, alcatuind o retea deasa.
Importanta numai naturalistica.
Salix retusa L. - salcie pitica.
Specie indigena cu areal european, în etajul alpin si subalpin. Se instaleaza pe stâncarii si grohotisuri alpine.
Ajunge la 30cm înaltime, prezentând tulpini noduroase, târâtoare sau ascendente. Lujeri glabrii, frunze mici, foarte variabile, blabre, lucitoare pe ambele fete.
Toate speciile din genul Salix lastaresc bine si se butasesc usor, exceptând Salix caprea, care drajoneaza.
Înmultirea, prin butasi lemnificati; prin altoire, de obicei pe Salix viminalis, iarna, iar primavara se planteaza în teren, altoiul tutoreaza.
Se foloseste izolat, în grupuri sau în componenta masivelor, în pozitii bine luminate.
|
