Cuprinde aproximativ 30 de specii de arbusti, rar arbori din regiunile temperate ale Globului, cu muguri opusi, alungit-conici, frunze simple, opuse, cu marginea întreaga, cu nervuri arcuite, flori hermafrodite, mici, grupate în umbele sau cime, fructul - drupa.
Cornus sanguinea L. - sânger
Specie de origine eurasiatica, unul din cei mai raspânditi arbusti din padurile de câmpie si deal, la munte urca pâna la 900 - 1000 m altitudine.
Se remarca m 22522w221w are amplitudine ecologica: în climat secetos, pe soluri argiloase, compacte, în climate relativ umede, pe versanti umbriti si pe soluri calcaroase, superficiale, apare în lunci, pe soluri aluvionare.
Arbust de umbra-semiumbra.
Lujeri subtiri, glabri, lucitori, rosii-purpurii (mai ales pe partile expuse soarelui). Muguri opusi, alipiti de lujer. Frunze lat-eliptice sau ovate, 4-8 cm lungime, petoilate, scurt-acuminate, întregi, pubescente pe ambele fete, 3-4 perechi de nervuri arcuite spre vârf, toamna devin rosii-purpurii. Flori în corimbe dese, umbeliforme, terminale, albe-verzui, apar în mai-iunie, dupa înfrunzire.
Fructe drupe globuloase, negre-purpurii, 5-8 mm diametru (fig. 247).
Rezista bine la umbrire, atinge 3 - 4 m înaltime.
Lastareste si drajoneaza.
Se situeaza ca importanta printre cele mai importante specii indigene de subarboret, acopera si protejeaza bine solul, lemnul este mai moale decât la corn, fara utilizari industriale, are valoare decorativa prin coloritul rosu-purpuriu al frunzelor toamna.
Cornus mas L. - corn
Specie originara din Europa Centrala si de Sud-Est, Asia Mica.
Este mai putin raspândita la noi decât Cornus sanguinea, apare da la câmpie si deal pâna la maxim 700 m altitudine.
Specie mai iubitoare de caldura decât sângerul si manifesta amplitudine mult mai restrânsa în ceea ce priveste umiditatea.
Rezista mai bine la seceta decât sângerul. Are temperament de lumina.
Înaltime pâna la 7-8 m si diametru de 40 cm. De regula arbust cu scoarta formata de timpuriu, cu ritidom roscat, cu solzi marunti.
Lujeri fin-pubescenti, cenusii-verzui spre brun-roscati. Muguri opusi, conici, departati de lujer, muguri floriferi mai mari, sferici si pedicelati. Frunze ovat-eliptice, 4-10 cm lungime, pubescente pe ambele fete, foarte asemanatoare cu ale singerului, dar pe dos, la întretaierea nervurilor, are smocuri de peri caracteristici, albi-cenusii, nervurile laterale arcuite si convergente, petiol mai scurt.
Flori în cime umbeliforme dispuse axilar, mici, galbene, apar înaintea înfrunzirii.
Fruct "coarne" - drupe alungit-elipsoidale, aproximativ 1,5 cm lungime, purpurii lucitoare, pendente, acrisoare, astringente, se coc prin august-septembrie (fig. 248). Toamna frunzele devin rosii.
Rezista la fum si praf, fiind un valoros arbust decorativ.
Varietate:
Cornus mas var. Variegata cu frunze cu dungi late albe.
Cornus alba L.
Specie originara din Siberia, Manciuria, Coreea.
Arbust de 3 m înaltime, cu lujeri si ramuri rosii - brumate, foarte decorative în timpul repausului vegetativ, flori albe, mici, grupate în corimbe, apar în mai - iunie, fructele albicioase pâna la albastrui.
Cornus floribunda L.
Arbust originar din America de Nord, unde este considerata una din cele mai frumoase speci de arbusti floriferi.
Arbust sau arbore mic cu ramuri divergente, frunze mari (7 - 15 cm), cu limbul frunzei ovat, vârf acuminat, toamna se coloreaza în nuante de rosu, flori mici, verzui, dar au 4 bractei mari alb-rozalii ce înconjoara inflorescenta mica (1 cm), apare ca o floare de 8 - 10 cm, înfloreste în mai, fructe rosii, elipsoidale, foarte decorative.
Varietate:
Cornus floribunda var. Rubra cu flori rosii.
Cornus kousa (Buerg.) Hance
Originar din Extremul Orient, arbust sau arbore de talie mica, frunze bronz-roscate toamna, foarte ornamentale, ca si în perioada de înflorire, inflorescente mici, cu 4 bractei mari, albe, fructe roz - roscate, cu aspect de zmeura.
- Cornus mas si Cornus sanguinea se pot tunde.
Înmultire:- prin seminte, dupa recoltare seamana imediat sau dupa un an de sratificare (cornul, sângerul); pe cale generativa se pot înmulti si Cornus florida, Cornus kousa; prin butasi lignificati; prin marcotaj (mai - iunie) se înmultesc varietatile.
Hedera helix L. - iedera
Specie indigena, raspândita din Europa de Sud pâna în Caucaz. La noi apare de la coline pâna la munte, în zavoaie, pe stâncarii si pe ziduri umede.
Are amplitudine ecologica larga, dar sufera din cauza gerurilor.
Prefera soluri calcaroase, cu mull, eubazice, moderat acide, alcaline.
Rezista bine la fum si gaze, suporta umbrirea.
Liana agatatoare, poate ajunge la 20 m înaltime, cu diametru la baza de 15 - 20 cm,
Tulpinile si lujerii emit radacini adventive cu peri sugatori, prin care se fixeaza de scoarta arborilor, stânci sau ziduri. Lujerii galben-cenusii, stelat-parosi. Frunze alterne, petiolate, cele de pe lujeri sterile, 4-10 cm lungime, cu 3-5 lobi triunghiulari, întregi, pe fata verzi întunecat, cu nervuri albicioase, pe dos verde palid; cele de pe lujerii floriferi, mai putine, ovat-rombice, nelobate, culoare verde mai deschis. Flori în umbele, galbene-verzui, hermafrodite, înfloreste prin septembrie, tufele târâtoare umbrite nu produc lujeri floriferi. Fructe bace globuloase, negre, aproximativ 5 mm diametru, se coc abia primavara urmatoare (fig. 249).
Varietati:
Hedera helix var.
Hibernica - iedera de Irlanda cu
Hedera helix var.
Arborescens cu port erect si
Hedera helix var.Baltica cu frunze mici.
Hedera helix var. Aureo-Variegata cu frunze patate cu galben
Hedera helix var. Discolor cu frunze patate cu alb.
Lastareste, marcoteaza si se poate butasi. Are longevitate mare - cateva sute de ani.
Mult folosita în parcuri si gradini pentru decorarea tulpinilor arborilor înalti, a zidurilor.
Înmultirea: prin butasi din lastari semilignificati (august - septembrie), prin altoire varietatile.
Particularitati de cultura: se taie periodic primavara pentru reânoirea frunzisului.
|
