Arbori
si arbusti originari din Asia, America de Nord si
Speciile
din acest gen au muguri mici, solzosi, dispusi spiralat sau distic.
Cicatricele subrotunde, cu numeroase urme fasciculare,
Morus alba L. - dud.
Specie subspontana originara din
Introdus în Europa de peste 1000 ani, s-a extins pâna la latitudinea de 550. La noi este cultivat la câmpie si dealuri, poate sa apara si salbaticit.
Din punct de vedere ecologic, s-a dovedit foarte pretentios fata de caldura; rezista bine la ger si seceta (vegeteaza în statiuni de silvostepa si stepa), dar este sensibil fata de îngheturile timpurii care afecteaza lujerii insuficient lignificati. Este putin exigent fata de troficitatea solului si suporta terenurile batatorite din islazuri, din curti, dar se dezvolta mult mai bine pe soluri usoare, afânate, revene. Inundatiile trecatoare sunt suportate, dar evita solurile mlastinoase.
Temperament de semiumbra, are nevoie de protectie în tinerete, creste bine si în plina lumina.
Arbore de marimea a III-a, pâna la 15 m înaltime, cu tulpina dreapta, scurta, ramificata de la mica înaltime. Scoarta bruna-cenutie, ritidom format de timpuriu, cu crapaturi largi. Coroana globulara, formata din ramuri lngi, cu numeroase ramificatii secundare, are lujerii zvelti, bruni-cenutii, glabri sau slab pubescenti. Mugurii sunt mici (3 mm), ovoizi, glabri si cicatrice mari. Frunzele sunt ovate sau eliptice, de 6-18 cm lungime, întregi sau cu 3-5 lobi asimetrici, pe margini neregulat serate, cu vârful acut sau scurt acuminat, iar baza usor cordata sau rotunjita; sunt subtiri, pe fasa glabre, netede, iar pe dos glabre sau razlet-pubescente pe nervuri, cu petioli lungi de 1-5 cm (fig.133). Florile, unisexuat-monoice sau dioice, apar în mai. Fructele, de 1-2,5 cm lungime, alb rosietice si chiar negricioase, stau pe pedunculi de aceeasi lungime cu duda, comestibile, dulci.
În culturi ornamentale se întâlneste
Morus alba f. 14514g610o pendula, de obicei are dimensiuni arbustive, cu ramuri subtiri, pendente;
Morus alba f. 14514g610o constantinopolitana, cu ramuri groase, tortuoase;
Morus alba f. 14514g610o nana.
Maturitatea este timpurie, maturatie anuala, în vara, fructificatia abundenta.
Este o specie apreciata pentru sericicultura, si pentru fructele comestibile. Se poate folosi pentru garduri vii, în aliniamente de-a lungul soselelor, (dar nu pe strazi si alei din cauza fructelor, exceptie fac exemplarele mascule).
Se poate obtine din samânta sau pe cale vegetativa prin butasire, altoire, marcotaj.
Semanaturile de vara se fac imediat dupa coacerea fructelor, fara a le descarna; cele de primavara se fac cu sâmburi descarnati (sfârsitul lunii aprilie), tinuti în apa 3 zile sau stratificati aproximativ 40 de zile. Semanatul se face în rasadnite; puietii tineri se protejeaza de îngheturi.
Butasirea se face vara (iunie-iulie), cu butasi cu calcâi semilignificati.
Marcotajul se practica rar, prin musuroire.
Formele ornamentale se multiplica prin altoire de primavara ( procedeul în oculatie).
Cultura dudului negru se face în mod similar.
Morus nigra L. - dud negru.
Specie originara din Iran si spatiul transcaucazian. Ca si dudul alb, la noi a fost cultivat în curti, gradini, livezi, dar mai rar.
Fata de dudul alb este mai rezistent la geruri, dar este mult mai putin utilizat în sericicultura (frunzele sunt mai groase si aspre, pe dos paroase).
Se deosebeste de dudul alb prin: coroana mai larga si mai deasa; lujerii pubescenti, mugurii mai mari, de 5-9 mm, cu numai 3-5 solzi; frunzele, de obicei nelobate, cu marginea neregulat si adânc serata, la baza profund cordate si mai scurt petiolate, relativ groase, pe fata scabre, iar pe dos mai pubescente, în special pe nervuri (fig.134). Florile sunt obisnuit dioice, iar dudele, de culoare rotie-închis pâna la neagra, foarte scurt pedunculate.
Este un arbore decorativ, pretându-se la cultura în parcuri, izolat sau în grupuri, în aliniamente, etc.
Maclura aurantiaca Nutt.[Maclura pomifera(Raf. C.K.Schneid)]- maclura
Specie originara din sudul Americii de Nord, din zona preeriilor. În tara este cultivata în scop ornamental, prin parcuri si gradini.
Manifesta sensibilitate la geruri si fata de îngheturile timpurii, care în tinerete produc degerarea lujerilor anuali. Rezista la seceta, vegeteaza pe orice sol, dar pe soluri sarace si deficitare în umiditate ramâne de dimensiuni arbustive. Cresteri frumoase se realizeaza numai pe soluri fertile, cu apa freatica la mica adâncime. Temperamentul este de semiumbra.
Atinge pâna la 20 m înaltime, uneori ramânând sub forma de tufa. Tulpina este dreapta, ramificata de la mica înaltime, cu scoarta portocalie-întunecat si ritidom de timpuriu, adânc brazdat. Coroana este larga, deasa; lujerii geniculati, verzi-maslinii pâna la bruni, glabri, cu spini puternici, de 1-2,5 cm lungime, rari, asezati lateral lânga muguri; mugurii alterni, mici, sferici, cu cicatricea aproape rotunda si cu o singura urma fasciculara vizibila. Frunzele sunt întregi, ovate sau eliptice, de 5-15 cm lungime, acuminate, la baza brusc îngustate ori slab cordate, cu marginea întreaga, glabre la maturitate, pe fata lucitoare (fig.137). Florile unisexuat-dioice, apetale, cele mascule sunt dispuse în raceme cilindrice, lung pedunculate, cele femele în capitule sferice, de 2,5-3,5cm diametru. Înfloreste în luna mai. Fructele sunt polidrupe, mari, globuloase, de 5-14 cm diametru, cu suprafata neregulata, de culoare verde-galbuie, compuse din numeroase drupe false, mici, (sincarp), provenite din dezoltarea caliciului sudat cu ovarul. Semintale albe, contin un suc laptos, care în contact cu aerul se înegreste.
Maclura aurantiaca var. inermis (André) Schneid., are lujeri nespinosi sau cu rudimente de spini.
Maturatia este anuala, în octombrie, la noi fructele nu dau în pârga, semintele germineaza totusi. Lastareste si drajoneaza. Creste destul de repede si suporta tunderea.
Este o interesanta specie ornamentala, are frunzis frumos, dar îndeosebi arborii încarcati cu fructe sunt pitoresti.
Se utilizeaza ca arbori izolati, în aliniamente, pe marginea aleilor sau în garduri vii.
Se poate obtine din samânta sau butasi, formele ornamentale prin altoire în despicatura. Semanaturile se fac în mai în pepiniere sau rasadnite, cu samânta stratificata circa o luna. Pentru butasire se folosesc fragmente de radacina (butasii de ramura, cu calcâi, se înradacineaza greu) în rasadnite, în decembrie.
Ficus carica L. - smochin.
Specie mediteraneana si asiatica, la noi se poate cultiva numai în zonele cu clima blânda, în sudul tarii. S-au semnalat si exemplare salbatice, subspontane (Mangalia, Techirghiol) (fig.135).
Arbore de 10m înaltime, trunchiul ramificat de la baza, lujeri verzi-maslinii pâna la bruni, glabri, frunzele de la lat-ovate la subrotunde, 8-20cm lungime si 3-5 lobi separati prin sinuri largi, marginale, neregulat dintate, groase, pieloase, pe dos mai mult sau mai putin paroase, petiol de 3-5cm lungime.
Fructele, sicone, 5-8cm lungime, verzui sau brun-violacee, gustoase, dulci.
Broussonetia papyrifera (L) Vent. - dud japonez.
Specie exotica, originara din Japonia. La noi se cultiva exclusiv în colectii dendrologice. Foarte sensibila la ger si îngheturi.
În arealul natural este arbust sau arbore de marimea a III-a (pâna la 10-12 m înaltime). Lujerii pubescenti, vigurosi. Frunzele polimorfe, asimetrice, de 7-10 cm lungime, acuminate, la baza cordiforme sau rotunjite, pe margine dintate, la plantele tinere, mai ales, adânc si simetric lobate, pe dos cenusii si moi pubescente (fig.136). Florile dioice, pe tipul patru. Fructele compuse, polidrupe globuloase, de cca. 2 cm diametru, portocalii.
Include aproximativ 30 de specii de arbori si arbusti din emisfera nordica cu o raspândire larga în Europa, Asia si America de Nord.
Lujerii sunt geniculati, frunzele cazatoare, asezate distic, cu baza asimetrica si margini dublu-serate. Florile sunt hermafrodite, mici, apar foarte devreme primavara, înaintea înfrunzirii si sunt grupate în fascicule sesile sau pedunculate. Fructul samara orbiculara eliptica, obovata, turtita, înconjurat complet de o aripioara membranoasa, stirbita, purtând stigmatele persistente la partea superioara si urmele caliciului la baza. Coacere si diseminare sunt timpurii, la câteva saptamâni dupa înflorire.
Ulmus minor Mill. (Ulmus foliacea Gilib., Ulmus glabra Mill., Ulmus campestris Auctnon L., Ulmus carpinifolia Gled.) - ulm de câmp
Specie indigena, raspândita de la Oceanul Atlantic pâna la Marea Caspica (Fig.33). Limita sudica a arealului trece prin Africa de Nord si Asia, iar limita nordica urmeaza aproximativ paralela de 550. La noi se întâlneste mai frecvent la câmpie si dealuri joase. Pe versanti însoriti, cu soluri bogate, urca uneori pâna în zona montana inferioara.
Este o specie relativ termofila, rezistenta la seceta, la îngheturi târzii si timpurii. Gerurile de iarna îi produc gelivuri. Este foarte pretentios fata de bogatia substantelor nutritive a solului. Este o specie cu mari posibilitati de adaptare în ceea ce priveste umiditatea solului. Fata de lumina se comporta diferit, dupa statiune. Pe solurile fertile suporta umbrirea destul de bine. Este o specie de semiumbra.
Este un arbore de marimea I, pâna la 30-35 (40) m înaltime si 1-2 m în diametru. Înradacinarea este pivotant-trasanta, mult dezvoltata lateral, la vârste înaintate cu numeroase radacini superficiale, din care drajoneaza. Tulpina dreapta, elagata, îngrosata la baza; ritidomul timpuriu, cenusiu-închis, pietros, adânc brazdat longitudinal. Coroana este conica pâna la globulara, regulata, cu ramuri ascendente. Lujerii anuali subtiri, bruni-roscati, glabri sau pubescenti, cei de doi ani glabri, au crapaturi fine, longitudinale, de culoare galbuie. Mugurii sunt ovoizi, acuti, bruni-violacei, distici, cu solzi stirbiti, scurt pubescenti sau glabri, pe margini albicios-ciliati. Frunzele eliptice pâna la obovate, de 5-9 (10) cm lungime, sunt acuminate, evident asimetrice la baza, dublu-serate pe margini, prinse pe un petiol relativ lung, de 0,6-1,2cm (fig.138). La maturitate, pe fata, sunt glabre, netede, lucioase, pe dos cu smocuri de peri albi numai la subsuoara nervurilor, în rest scabre (aspre) pubescente; uneori au numeroase glande punctiforme rosii în lungul nervurilor secundare (fac exceptie frunzele puietiolr si cele de pe craci lacome, care sunt frecvent aspre, usor paroase, fapt pentru care nu trebuie folosite la determinari). Florile hermafrodite, apetale, sunt grupate în fascicule sesile, de culoare bruna-violacee; apar foarte devreme primavara (prin martie-aprielie), înainte de înfrunzire. Fructele sunt samare turtite, eliptice sau obovate, de 1,5-2 cm lungime, usoare. Samânta este plasata excentric, mai sus de mijlocul unei aripioare membranoase, stirbita la vârf pâna în dreptul semintei.
Variabilitatea morfologica intraspecifica este pronuntata, se cunosc o serie de forme si varietati:
Ulmus minor var suberosa, cu lujeri de doi ani si mai vechi cu muchii suberoase;
Ulmus minor var stricta (Lindl.) Rehd., cu coroana piramidala, cu ramuri ascendente;
Ulmus minor f. pendula, cu lujeri pendenti;
Ulmus minor var. dampieri, cu coroana columnara, frunzele îngramadite pe lujerii scurti;
Ulmus minor var. dampieri f. wredii, cu frunzele galbene-aurii,
Ulmus minor var. umbraculifera, cu coroana deasa, globuloasa;
Ulmus minor var. variegata,cu frunze cu pete albe.
Ulmul de câmp ajunge la maturitate la vârste relativ mici (10-20 ani). Fructificatiile sunt dese, aproape anuale si abundente, fructele se coc în mai-iunie si se împrastie imediat. Lastareste si drajoneaza abundent, puietii cresc repede, pot coplesi si elimina puietii de stejar, la 5 ani ating înaltimi de 3-5 m. Longevitatea este de 300-400 ani.
În spatiile verzi se remarca îndeosebi prin formele si varietatile cu coroana globuloasa sau piramidala, cu ramuri pendente sau cu frunze galben-aurii. Se poate folosi cu bune rezultate în aliniamente în regiuni calde si secetoase.
Ulmus procera Salisb. (Ulmus campestris L.) - ulm de câmp, ulm paros de câmp.
Specie indigena, raspândita în centrul vestul si estul Europei. La noi se întâlneste sporadic, la câmpie si dealuri; din punst de vedere morfologic este asemanator cu Ulmus minor, mai ales iarna.
Atinge înaltimi pâna la 30 m si are tulpina dreapta, scoarta de culoare închisa, ritidom adânc brazdat. Coroana este larga (la arborii izolati), lujerii des si scurt pubescenti. Frunzele subrotunde pâna la lat-ovate, cu petiolul mai scurt, de 4-6 mm, pe fata sunt verzi-închis, scabre, pe dos totdeauna mai mult sau mai putin aspre si pubescente, iar la subsuoaranervurilor au smocuri de peri albiciosi. Samarele aproape rotunde, sau lat-eliptice, au samânta excentrica, atingând fundul crestaturii.
Cultivaruri rezistente la grafioza:
Ulmus procera cv. Bea Schwartz.; Ulmus procera cv. Christine Buisman.
Ulmus glabra Huds. (Ulmus montana With, Ulmus scabra Mill) - ulm de munte
Specie indigena, la care pe directia est-vest, arealul coincide cu cel al ulmului de câmp, este mai extins spre nord-vest si nord, aproximativ 700 latitudine nordica în Suedia, limita sudica lasa în afara unele zone mediteraneene, din arealul ulmului de câmp (fig.33). La noi este raspândit diseminat sau în pâlcuri, din regiunea de deal pâna în cea de munte, altitudinea maxima fiind de 1100 - 1300m.
În ceea ce priveste cerintele ecologice, este mai putin exigent fata de caldura (mezoterm) decât ulmul de câmp, dar mai pretentios fata de umiditatea atmosferica (umidofil), fata de precipitatii (mezofil) si fata de umiditaea din sol (mezofit). Este pretentios fata de bogatia solului în substante nutitive. Are temperament de semiumbra.
Este în mod obisnuit, arbore de marimea a II-a, rar pâna la 30 m înaltime. Tulpina, dreapta sau cu crestere neregulata, are scoarta neteda în tinerete (de aici denumirea de "glabra"), cu ritidom mai închis, cu crapaturi înguste. Are coroana mai larga, si mai neregulat ramificata- în masiv; lujerii vigurosi, bruni-verzui sau roscati, scabru pubescenti, lipsiti de crapaturi longitudinale, dar cu lenticele numeroase; mugurii ovo-conici, obtuzi, brui-negriciosi, violacei, pubescenti, prevazuti cu peri aurii, lucitori. Frunzele sunt eliptice pâna la obovate, asimetrice, acut dublu-serate, de 8-16 cm lungime, scurt petiolate (0,3-0,5 cm), aspre (rar netede) pe fata, pe dos pubescente, cel putin de-a lungul nervurilor; caracteristic, lung si brusc acuminate la vârf, uneori, în special pe lastari, cu trei vârfuri acuminate (tendinta de trilobare). Florile sunt mai mari; samarele, de pâna la 2,5 cm lungime, lat-eliptice pâna la rotunde, cu aripa încretita, mai moale si de culoare mai verzuie; samânta asezata central, neatinsa de stirbitura (fig.139). Se coc ceva mai târziu, prin mai-iunie.
Varietati:
Ulmus glabra var purpurea, cu frunze purpurii;
Ulmus glabra var. pendula, cu lujeri pendenti, coroana aplatizata.
Dupa însusirile biologice legate de fructificatie (putere germinativa, periodicitatea fructificatiei, maturitate, usurinta diseminarii) se aseamana cu ulmul de câmp. Lastareste mai slab si nu drajoneaza. Creste rapid în tinerete.
Longevitatea este de 100-200 de ani.
Mai putin sensibil la atacurile de ofiostoma (Ofiostoma ulmi).
Ulmus laevis Pall. (Ulmus effusa Willd.) - velnis, vânj.
Specie indigena, cu areal destul de întins în Europa (fig.33). La noi ocupa suprafete mult mai mici decât ceilalti ulmi. Se întâlneste sporadic la câmpie si coline si îndeosebi în luncile si zavoaiele din sudul si sud-vestul tarii.
Prezinta o amplitudine termica destul de larga. La noi manifesta preferinte pentru climate blânde; este mai putin pretentios fata de troficitatea solului decât ceilalti ulmi si are temperament mai de lumina.
Este un arbore cu tulpina dreapta, zvelta, costata la baza, înalt de pâna la 30-35 m . Ritidomul se formeaza de timpuriu si prezinta pete cenusii-albicioase si solzi subtiri, exfoliabili. Lujerii sunt geniculati, subtiri, uneori aproape pendenti, brun-verzui, glabri, lucitori. Mugurii, conici sau fusiformi, ascutiti, de pâna la 1 cm lungime, au solzii bruni-deschisi, neciliati si prevazuti pe margine cu o dunga lata, de culoare bruna mai închisa. Frunzele, eliptice sau obovate, dublu-serate, acuminate, au petiolul scurt, de cca. 0,5 cm (fig.140). Caracteristice sunt pronuntat asimetrice, des si moale pubescente pe fata inferioara. Florile sunt grupate în fascicule de câte 20-25, cu pedunculi de 3-6 ori mai lungi decât florile. Samarele sunt pendente, lung si inegal pedunculate (0,6-3 cm), ovate, mai mici (cca. 1cm) decât la speciile anterioare, evident cicliate pe margini, adânc stirbite la vârf.
Fructifica la vârste mici si aproape anual. Lastareste bine, drajoneaza slab.
Longevitate pâna la 100-200 de ani.
Este atacat de Ophiostoma ulmi, dar este mai putin sensibil decât ulmul de câmp.
Ulmus pumila L. - ulm de Turkestan.
Specie exotica, raspândita în Siberia, Mongolia si China (Fig.33). La noi a fost introdus în culturi ornamentale si forestiere, mai ales în regiunea de câmpie.
Creste într-un climat excesiv-continental, este foarte rezistent la seceta si geruri. La noi sufera putin din cauza îngheturilor târzii. Are mare amplitudine de adaptare la conditiile edafice. Rezista bine la soluri grele, compacte, uscate si pietroase si pe soluri degradate, pe terenuri saraturoase. Are temperament mai de lumina decât ceilalti ulmi.
Realizeaza înaltimi mici, pâna la 15 m. Înradacinarea este foarte puternica, dezvoltata lateral si în profunzime. Tulpina are tendinta de înfurcire; prezinta scoarta cenusie-deschisa si formeaza ritidom cu crapaturi destul de adânci. Coroana este deasa, mult ramificata. Lujerii sunt subtiri, cenusii-pubescenti, distici, cu internoduri scurte; exemplarele tinere au uneori ramurile îndreptate în sus, prezentând o forma fastigiata. Mugurii sunt mici, de 1,5-3 cm, ovoizi, glabri, bruni-întunecati. Frunzele, eliptice sau eliptic-lanceolata, de 2-7 cm lungime, acuminate, simetrice, glabre, au marginea imperfect dublu serata (sau simplu serata), petioli de 2-4 mm lungime, glabri. Înfrunzeste primavara devreme (fig.141). Florile, mici, violete, iar samarele sunt orbiculare, de 1-1,5 cm, la vârf adânc si lat crestate, samânta centrala.
La noi se întâlneste frecvent Ulmus pumila var pinnato-ramosa, cu port elegant, piramidal.
Ulmul de Turkestan fructifica începând de la 5 ani. Lastareste, nu drajoneaza. Creste activ în tinerete (50 cm/an), ulterior ritmul scade foarte mult.
Longevitate 100 de ani.
Este o specie cu mare valoare ornamentala, se preteaza la tundere (garduri vii) si este folosit în aliniamente, arbori izolasi, în grupuri, în masiv.
Ulmus hollandica Mill. (Ulmus minor x Ulmus glabra)
Hibrid natural, cultivat în parcuri si ca arbore de alei.
Ulmii se obtin din samânta, marcote, butasi si drajoni. Samarele se seamana imediat dupa recoltare, la 5-6 mm adâncime. Marcotajul musuroit este des utilizat la obtinerea hibridului Ulmus hollandica. Formele ornamentale se obtin prin altoire (metoda în ochi dormind, altoirea da vara , august); altoirea de primavara se face în coroana (în despicatura sau în triangulatie). Înmultirea prin butasi de radacina se foloseste în Olanda pentru Ulmus minor.
Cuprinde circa 70 de specii, arbori si arbusti raspânditi în emisfera nordica, din regiunile tropicale pâna în cele temperate. Lujerii au maduva întrerupta, formata din lamele foarte dese. Frunze asimetrice, cu 3 nervuri din baza. Flori poligame, andromonoice, cele mascule în fascicule la baza lujerilor, cele hermafrodite dispuse la baza petiolului frunzelor, obisnuit solitare. Fructele - drupe sferice sau ovoidale, cu un sâmbure tare si mezocarp subtire si carnos.
Celtis australis L. - sâmbovina.
Specie indigena, raspândita în Europa mediteraneana, Africa de Nord si Asia de Vest. La noi apare sporadic în Banat, Oltenia si Dobrogea.
Este o specie termofila, în tinerete este afectat de geruri si îngheturi. Rezista bine la seceta, specie xerofita. Prefera soluri usoare, fertile, bine drenate, creste bine si pe soluri saraturoase. Are temperament de semiumbra, acopera si umbreste bine solul.
Realizeaza înaltimi de pâna la 20m, dezvoltând o coroana ovoidala sau globuloasa, formata din ramuri subtiri, neregulata. Scoarta este neteda, fara excrescente suberoase, cenusie-închis. Lujerii sunt subtiri, flexibili, lenticelati, bruni-verzui, pubescenti, cu muguri mici, comprimati, ovoid-conici, alipiti de lujer (numai vârful usor dezlipit); solzi parosi. Frunzele, distice, ovat-lanceolate, de 4-12 cm lungime, cu vârf prelung acuminat si baza asimetrica, lat-cuneata sau rotunjita, pe margini numai spre baza întregi, în rest acut-serate; pe fata verzi-întunecat, scabre, pe dos verzi-deschis si moi pubescente; petiolul de 5-18 mm lungime (fig.142). Florile cu perigon cu cinci lacinii; apar prin mai, o data cu înfrunzirea si sunt mici, verzui. Fructele, drupe sferice, de 8-12 mm diametru, la început verzi,la maturitate brune-violacei-negricioase; sâmburele carenat, cu pereti tari, negricios-punctati; pedunculul putin mai lung decât petiolul frunzei; se coc prin septembrie.
Maturitatea este timpurie, fructificatiile abundente. Semintele încoltesc greu. Lastareste relativ viguros. Cresteri active numai în tinerete. Longevitate destul de redusa.
Este o specie care se adapteaza în statiuni extreme din silvostepa si stepa. Se poate utiliza pe terenuri uscate, pe nisipuri litorale moderat salinizate (culturi pe litoralul Marii Negre).
Este o specie apreciata în zonele verzi din regiuni calde si uscate, înverzeste peisajul si umbreste bine solul. Se foloseste în masive, grupuri sau izolat, în parcuri de-a lungul aleilor si soselelor a dat rezultate foarte bune.
Celtis
occidentalis L. - sâmbovina
Specie exotica, raspândita din sudul si estul Americii de Nord pâna în Muntii Stâncosi. În tara se cultiva exclusiv în parcuri si gradini (exemplare frumoase se gasesc la Bazos si Simeria).
Suporta mai bine climatul aspru decât specia indigena, rezista mai bine la ger. Vegeteaza activ pe soluri fertile, profunde.
Poate atinge 25 m înaltime. Scoarta este neteda numai în tinerete, de culoare cenusie, apoi se formeaza un ritidom caracteristic, cu excrescente suberoase, adânc si neregulat crapat. Lujerii glabri sau slab pubescenti, rosii-bruni, geniculati, cu muguri de 5-6 mm, strâns alipiti de lujer. Frunzele de 5-12 cm lungime, cu petiolul de pâna la 2 cm, sunt ovate sau ovat-lanceolate, cu vârful lung acuminat, dar de obicei, serate numai în jumatatea superioara; pe fata sunt netede, glabre lucitoare, iar pe dos pubescente numai pe nervuri (fig.143). Florile au 6 lacinii, iar fructele sunt drupe globuloase, de 7-10 mm, usor alungite, portocalii sau purpurii-întunecat, cu mezocarp foarte subtire si sâmburele slab carenat, zbârcit; peduculul aproximativ la fel de lung ca si petiolul frunzei.
Se obtine din samânta sau pe cale vegetativa (drajoni, marcote, altoaie). Se seamana primavara, semintele se stratifica sase luni pentru grabirea rasaririi, fructele se pot trata cu acid sulfuric concentrat, 30-60 minute. Rezultate multumitoare se obtin si prin semanaturi de toamna. Puietii au o crestere rapida.
În colectiile dendrologice din tara se mai întâlnesc: Celtis reticulata Torr.(originara din vestul Americii de Nord), Celtis glabrata Stev. (originara din Caucaz si Crimeea), Celtis bungeana Bl si Celtis labilis C.K. Schneid..(orginare din China si Coreea), Celtis tenuifolia Nutt. (originara din sud-estul Americii de Nord), Celtis jesoenssis (originara din Coreea si Japonia).
Din aceasta familie în parcurile din România se mai cultiva specii din genul Zelikova: Zelkova hirta (fig.144) si Zelkova crenata.
|
