ORGANIZAREA SI AMENAJAREA TERENULUI GRADINILOR
Gradina reprezinta o suprafata de teren arabil, ingradita si cultivata cu legume, flori sau pomi fructiferi, in vederea obtinerii de produse, ca loc de agrement sau decorativ.
1. Planificarea si infiintarea gradinilor
Planificarea atenta si rationala constituie marea diferenta dintre gradina cutlivata si cea amenajata la intamplare si se refera la toate acele elemente care determina obtinerea unei gradini atractive, frumoase, utile (in sensul unitatii stilului, limitelor si proportiilor in armonie cu mediul), precum si a unui loc de relaxare cu efecte benefice asupra organismului.
Scopul principal urmarit la infiintarea sau reinfiintarea unei gradini este acela de a gasi amplasamentul cel mai ideal care sa satisfaca necesitatile si gusturile potentialilor utilizatori, punctul de plecare fiind triada 'ce avem - ce dorim - ce ne place'.
Gradina nu este un element static, ea se afla intr-o permanenta si continua schimbare-transformare in raport cu timpul, elementele schimbatoare si modul de devenire al gradinilor constituind esenta acestora.
Planificarea completa la infiintarea gradinilor este esentiala si pentru asigurarea unitatii de ansamblu a acestora, eventualele modificari fiind efectuate atent si pe baza unor studii rationale.
Planificarea trebuie sa 242h79c fie un proces logic de utilizare rationala a unei suprafete de teren, este acea combinare reala intre functionalitate si dorinta guvernata insa de considerentele economice care determina actiunile referitoare la planul si realizarea gradinii.
In majoritatea cazurilor planificarea implica insa modificarea, uneori chiar total, a unor gradini deja existente, in functie de: preferintele personale convenabile, diferitele folosinte atribuite acesteia (teren de joaca, teren pentru recreere, teren pentru cultivarea diferitelor specii vegetale si pomicole), nivelul efectuarii lucrarilor de intretinere, tipul de sol si climatologie.
Exista stiluri de gradina pentru fiecare personalitate, pentru unii fiind o prioritate gradina productiva iar pentru altii un spatiu pentru relaxare si recreere.
Avand in vedere majoritatea considerentelor actuale tipurile comune de gradina sunt urmatoarele:
- gradina familiala: este spatiul de joaca, sau spatiul amenajat prin terasare, cu ronduri de flori sau vegetale.
- gradina taraneasca: contine multe si diverse plante, inclusiv specii rustice si surse de apa, iar amenajarea, exploatarea si intretinerea lor necesita un minim de cunostiinte de specialitate.
Desenul preliminar pentru infiintarea unei gradini va contine schita pentru gradina, hotarele, locurile si notarea elementelor de baza, marcarea pozitiei in raport cu zona de locuit, spatiul alocat pentru diferitele specii cultivate, spatiul alocat depozitarii ingrasamintelor, gunoiului de grajd si uneltelor de lucru.
Pentru intocmirea planului este necesara studierea conditiilor locale referitoare la elementele climatice (precipitatii, temperaturi, durata de stralucire a soarelui, influenta elementelor climatice imprevizibile).
Amplasamentul va cuprinde referiri la:
- pozitia gradinii, fata de punctele cardinale, la soare si umbra, pe sezon si zile.
- directia, forta si intensitatea vantului care determina locurile adapostite si cele expuse la vant din cadrul gradinii; portiunile umede si uscate, calde sau reci.
- tipul de sol, textura, pH-ul, drenajul si categoriile de folosinta pentru plantele cultivabile.
Odata stabilite conditiile climatice si tipul de sol sunt necesare studii detaliate referitoare la conditiile si constructiile existente.
Se vor exploata la maxim conditiile existente astfel incat sa se confere originalitate si design atractiv gradinii prin executarea lucrarilor de terasare, constructia de ziduri de retinere, amenajarea cursurilor de apa artificiale, amenajamente cu stancarii, precum si zonarea plantelor in functie de conditiile concrete locale.
Se vor nota separat plantele cultivate si conditiile existente pentru acestea precum si toate elementele definitorii ale unei gradini moderne cu indicarea materialului de constructie, conditiile de lucru si aspectul final.
Desenul se va executa la o scara convenabila, pe baza datelor reale, respectandu-se spatiul si locul ocupat de fiecare element, sensul si proportiile acestora. Se vor masura hotarele si se va stabili pozitia punctelor de reper, respectand principiile de baza referitoare la limita-armonie, scara-proportie etc. Desenul final va cuprinde toate elementele mentionate anterior si este insotit de schite separate si legende pentru explicitarea acestuia (fig. 1).
Fig. 1 - Planul desenului final.
2. Gradina de trandafiri
Gradina de trandafiri presupune o simetrie si ordine totala, cu linii clare si contrast de culoare si forme geometrice simple. Designul va crea un decor restrans in care se manifesta plenitudinea frumusetii trandafirilor; gardurile vii obisnuite vor imprejmui straturile cu tufe de trandafiri care se vor lega de tarusi batuti adanc si amplasati in mijlocul tufelor de trandafiri.
Unul dintre cele mai bune decoruri pentru straturile de trandafiri de gradina este planul neted tip pajiste verde, insa de asemenea un efect placut il poate avea si culoarea gri, generata de aspectul stancos.
Cararile (potecile), se materializeaza din caramida moale, insa indiferent de materialul utilizat, se va evita multicoloratia acestora, datorita rivalitatii cu trandafirii.
Trandafirii se amplaseaza in aranjamente specifice (de diferite forme), grupate standard pe blocuri de culori.
Schema si desenul pentru o gradina obisnuita de trandafiri sunt redate in fig. 2.
Fig. 2 - Gradina obisnuita de trandafiri.
3. Gradina cu plante perene
Gradina traditionala de acest tip are poteci largi de iarba, plantele sunt aranjate dupa marim, pe grupe distincte sau singure, precum si dupa conditiile locale, astfel incat sa se asigure un efect armonios.
Tipul de amplasament utilizat este refugiul, un spatiu inconjurat din toate directiile de alte elemente ale gradinii cu un desen care trebuie sa aiba un efect vizual interesant; schema refugiilor va cuprinde plante cu port pitic si compacte; cele mai utilizate forme fiind circulara, patrata sau rectangulara.
Cele mai utilizate aranjamente sunt:
- amestecul de sezon: permite multiple combinatii si asociatii de specii diferite de plante; tipul insula de flori contine plante perene si bulboase care au colorit specific de primavara si toamna, plantele de talie mare sunt amplasate in centrul aranjamentului pentru crearea unei impresii puternice (fig. 3).
- amplasament racoros: contine culori odihnitoare (verde, albastru si alb), combinate in forme (scheme), simple ideale pentru conditii racoroase sau semiumbroase si locuri umede (fig.4).
Fig. 3 - Amestecul de sezon, tip insula de flori.
Fig. 4 - Amplasament racoros.
- amplasament calduros: cuprinde scheme de un colorit stralucitor (rosu intens si galben), care devin interesante sub actiunea caldurii solare; schema poate cuprinde o singura culoare sau nuante intre roz-rosu, crem-galben, albastru-mov, precum si diverse combinatii intre acestea (rosu-albastru, galben-rosu), ceea ce confera un efect vizual remarcabil; culorile alb, roz-pal, crem si gri sunt utilizate pentru a marca limitele aranjamentului floral datorita contrastului sub actiunea luminii solare; culorile galben si auriu se folosesc primavara si toamna; schema se va referi la culoarea de baza, marimea si dispozitia acesteia (fig. 5).
Fig. 5 - Amplasament calduros.
4. Gradina cu plante anuale si bienale
Plantele anuale si bienale contribuie in mica masura la realizarea unei coloratii remarcante comparativ cu alte specii de plante, de aceea se urmareste utilizarea cat mai restransa a lor datorita faptului ca au o durata scurta de viata si pot determina alterarea efectelor culorilor dintr-o schema in timpul unui sezon, majoritatea fiind utilizate pentru ornarea sau impodobirea ocazionala.
Plantele anuale sunt folosite in functie de caracteristicile stabilite pentru gradina respectiva. Culorile indicate sunt: portocaliu intens, rosu intens, roz, purpuriu inchis, albastru si mov deschis.
Amenajarea va tine cont de tipul culorii, tonalitatea, armonia si modul de combinare a culorilor pentru a reliefa un efect vizual deosebit. Marginile aranjamentului vor fi dintr-o singura culoare iar interiorul din aranjamente florale diferite, plantele fiind grupate pe specii, marimi foliare, inaltime, sezonalitate pentru a avea o durata cat mai mare in timp (fig. 6).
Fig. 6 - Aranjament din plante anuale si bienale.
5. Gradina cu amenajamente stancoase
Amenajamentele stancoase din gradini confera acestora originalitate si un stil aparte, mai ales la inceputul sezonului cald, datorita colectiei specifice de plante asociate stancilor alpine care furnizeaza un colorit abundent si forme variate.
Modalitatile de amenajamente stancoase sunt de tip turbos cu paturi simple si paturi inaltate.
Plantele alpine prefera soluri acide si umede, conditii de mediu montane iar locul amplasarii in cadrul gradinii vor fi zonele umbroase sau cele in care soarele straluceste foarte putin timp (expozitie nordica).
Patul turbos are un mediu acid, pH scazut, aeratie buna si o capacitate buna de retinere a apei; constructia lui este in functie de spatiul disponibil si ca materiale sunt utilizate caramizi, pietre mari, traverse impregnate; paturile mari se vor compartimenta si fertiliza in functie de speciile de plante; zidurile de sprijin pentru paturi se vor acoperi cu vegetatia caracteristica.
Paturile inaltate se vor construi cu laturile dintr-un singur rand de caramizi adecvate acestui scop si incheiate cu mortar special; la interior se realizeaza drenajul intern si aranjamentul floral preferat; dimensiunile opime ale patului turbos inaltat sunt 0,6-0,7 m inaltime si 1,5 m latime, acestea asigurand conditiile normale de intretinere.
6. Gradina ierbacee
De tip normal sau nu, gradina ierbacee se infiinteaza in concordanta cu stilul si restul gradinii, utilizand plante de diferite marimi si culori in scheme care sa permita efectuarea unor aranjamente complexe si forme geometrice separate prin garduri vii de inaltime mica sau poteci; posibilitatile de materializare sunt multiple insa realizarea amplasamentelor este conditionata de spatiul disponibil, cele mai utilizate fiind formele geometrice (fig. 7).
Fig. 7 - Planul unei gradini ierbacee obisnuite.
Etapele realizarii acestui tip de gradina sunt: alegerea amplasamentului in cadrul gradinii; prepararea solului pentru plantare; marcarea amplasamentului; plantarea fiecarei grupe in locul stabilit; finalizarea amplasamentului prin stabilirea desimii plantelor; delimitarea potecilor si materializarea lor cu diferite materiale de constructie; intretinerea plantelor si mentinerea amenajamentului initial.
7. Gradina ideala de legume
In conditiile unei agriculturi private, gradina de legume este de doua tipuri: familiala (mica si mijlocie; cel mult 5 ha) si de grup (mijlocie 5-80 ha si mare 80-300 ha).
Gradina vegetala (legumicola) are expozitie sudica iar marginile nordice, estice si vestice sunt protejate impotriva actiunii vanturilor.
Pentru gradina familiala terenul este ales in functie de punctele cardinale si constructiile existente astfel incat factorii de mediu sa fie optimi, iar dispunerea randurilor sa permita o luminozitate maxima si de durata (fig. 8).
Organizarea interioara este realizata in parcele si straturi (razoare), asezate in sisteme reduse de paturi cu latimea de 1,2 m pentru intretinerea usoara, fiecare pat este cultivat cu vegetale prin rotatie, amplasarea plantelor fiind realizata pe baza asolamentelor. Delimitarea elementelor de organizare interioara se realizeaza prin cai de acces (drumuri principale de 1-2 m latime si poteci de 0,3 m latime).
Fig. 8 - Amplasarea gradinii de legume.
8. Gradina fructifera
Gradina fructifera trebuie sa fie decorativa si de asemenea productiva datorita speciilor atractive cu foliaj bogat si fructe ornamentale precum si a speciilor productive.
Pentru gradina fructifera se vor avea in vedere conditiile locale, cerintele si distantele de plantare caracteristice fiecarei specii pomicole. Se urmareste asigurarea obtinerii de produse pentru o perioada cat mai mare si de asemenea compatibilitatea dintre speciile ornamentale si cele fructifere. Gradina fructifera de tip mare (11 x 17 m), ofera spatiu suficient pentru speciile fructifere (fig. 9).
Fig. 9 - Gradina fructifera mare.
Gradina fructifera de tip mic (4 x 9 m), permite o multitudine de mijloace pentru alegerea sortimentului speciilor fructifere productive si vita-de-vie (fig. 10).
Fig. 10 - Gradina fructifera mica.
9. Constructii in gradina
In gradina aferenta spatiului de locuit principala constructie executata este sera, amplasarea optima fiind redata in fig. 11.
Fig. 11 - Amplasarea optima a serelor.
Tipurile constructive de sere de gradina se clasifica in conventionale si speciale.
Tipurile de sere conventionale se caracterizeaza prin: capacitate potrivita si deschideri traditionale; materialele de constructie sunt din lemn, aluminiu, zidarie, sticla; peretii pot fi dintr-un singur material (lemn, aluminiu pentru cadre si sticla), sau compusi (un perete de zidarie si restul din cadre); contin diferite accesorii inclusiv schele si straturi; tipurile constructive sunt: traditional, luminos, cu deschidere mica, inclinata si mansarda.
Tipurile de sere speciale se caracterizeaza prin: forme constructive diferite, principala caracteristica fiind specificitatea pentru o anumita categorie de plante si grad de adaptabilitate eficient (luminozitate: maxima pentru tipul dom; panoramica pentru tipul poligonal; grad de stralucire si conditii bune de ventilare pentru tipul alpin; maxim de energie si insolatie redusa pentru tipul conservator; cost redus, expozitie SE-SV si numar mic de plante pentru tipul mini; restrictii de ventilatie si luminozitate pentru tipul politunel); tipurile constructive sunt: dom, poligonal, alpin, conservator, mini si politunel.
|
