Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Un strat de flori viu colorat

casa gradina


Un strat de flori viu colorat



Planul prezentat in acest articol prezinta un strat de flori viu colorat, informal, alcatuit in egala masura din flori anuale si perene. Este potrivit pentru a incadra o aleee sau drumul spre intrarea in casa.

Dimensiune: 8,5 x 2,5 metri
Expunere: plin soare

Lista de plante:

A. Iris siberian (Iris sibirica)
cantitate: 12

B. Margarete
cantitate: 3

C. Gura leului (Antirrhinum majus)
cantitate: 12

D. Ranunculus (Ranunculus asiaticus)
cantitate: 24

E. Levantica (Lavandula angustifolia)
cantitate: 3

F. Begonia (Begonia tuberhybrida)
cantitate: 3

G. Verbena
cantitate: 9

H. Iarba fetei (Tanacetum parthenium)
cantitate: 5


I. 959h77j Craita (Tagetes patula) cantitate: 6


Inainte de a incepe plantarea
Pregatirea este cheia succesului in ceea ce priveste realizarea unei gradini frumoase. Inainte de a va grabi spre magazine si florarii in cautarea bulbilor sau semintelor necesare conform listei de plante, analizati atent planul de gradina si raspunde-ti la urmatoarele intrebari:

Aveti in gradina un loc potrivit pentru punerea in practica a acestui plan? Schema coltului insorit de gradina cu plante perene arata dimensiunile asa cum au fost ele gandite initial de designer. In general, puteti mari sau reduce dimensiunea lui adaugand sau eliminand plante, desi caracterul gradinii se poate schimba daca faceti modificari dramatice.

Gradina dvs. ofera conditii bune pentru cultivarea plantelor perene? Daca nu aveti un colt insorit in care plantele sa se dezvolte perfect, atunci alegeti plantele alternative.

Cat de buna este calitatea pamantului de gradina? Majoritatea plantelor supravietuiesc intr-o varietate mare de tipuri de sol, dar regula generala este ca acesta trebuie sa fie usor drenabil, jilav (dar nu mustind de apa). Pentru a testa calitatea solului din gradina, udati din abundenta un petic de pamant, asteptati 24 de ore dupa care strangeti in mana putin pamant; daca se formeaza un bulgare care nu isi pierde forma dupa ce ati deschis palma, dar se faramiteaza daca il loviti usor cu degetul, atunci calitatea solului este ideala. Daca pamantul nu isi pastreaza forma cand e strans in palma, atunci probabil este prea nisipos. Daca bulgarele nu cedeaza usor cand il loviti cu degetul, atunci pamantul este prea lutos. Oricare ar fi cazul, puteti imbunatati calitatea solului daca adaugati materie organica precum compost sau turba.

Realizarea planului de gradina
Pentru a transpune schema pe terenul disponibil folositi o ruleta si un furtun de gradina sau o sfoara pentru a demarca straturile de flori. Cand ati reusit sa respectati proportiile din schema si sunteti multumit(/a) de rezultat puteti presara faina langa furtun sau sfoara pentru a face marcaje temporare. Apoi, cu un cutit, sapati putin de-a lungul liniei pentru a stabili definitiv marginea straturilor de flori perene.

Daca zona insorita pe care ati ales sa o reamenajati conform acestui plan de gradina este acoperita cu gazon, iata cum trebuie sa procedati: scoateti iarba in fasii, cu ajutorul unei lopeti bine ascutite (pentru a va usura munca, udati mai intai locul din abundenta).

Pregatirea locului de plantare este un moment bun de a imbunatati calitatea pamantului prin adaugarea de materii organice (compost, turba sau balegar); sapati adanc. Nu amestecati substante fertilizatoare in sol decat daca este nevoie; in general, substantele fertilizatoare in exces fac mai mult rau decat bine.

Dupa ce locul a fost eliberat de buruieni sau gazon, sapat adanc si amestecat cu materii organice, trebuie udat din abundenta si lasat asa cam o saptamana. In acest timp, semintele de buruieni care au mai ramas vor germina si le veti putea indeparta cu usurinta. Daca alegeti ierbicide pentru combatera buruienilor, aveti grija sa respectati intocmai instructiunile de folosire si aplicare de pe ambalaj (inclusiv timpul de asteptare pana cand puteti planta).

Majoritatea straturilor cu flori sunt mai usor de intretinut daca au o bordura care sa tina departe iarba sau vegetatia din jur. Pentru realizarea bordurilor alegeti plastic, piatra sau caramida. Daca aveti gazon, lasati si o fasie de pamant liber de aproximativ 15 - 30 cm in jurul stratului de flori.

Amenajarea gradinii
Daca aveti toate plantele la indemana luati ghivecele sau rasadnitele si aranjati-le in gradina conform schemei - asa aveti posibilitatea sa va imaginati mai clar cum va arata in final gradina si sa faceti unele modificari daca doriti. Adunati cat mai multe informatii despre florile pe care urmeaza sa le plantati pentru a respecta cerintele de cultivare ale fiecareia dintre ele. Nu va ingrijorati daca gradina pare ''golasa'', plantele tinere au nevoie se spatiu pentru a se dezvolta.

Cand sunteti multumit(/a) de modul in care arata aranjamentul, puteti incepe sa plantati gradina, incepand cu cele mai voluminoase plante si lasandu-le la urma pe cele mai mici. Florile perene trebuie plantate astfel: se aseaza intr-o groapa la acelasi nivel la care au crescut in ghiveci sau rasadnita, se batatoreste bine pamantul in jurul lor, cu mana, dupa care se uda din abundenta.

Pe masura ce plantati fiecare floare este o idee buna sa acoperiti pamantul din jurul radacinii cu paie sau frunze uscate pentru a mentine umiditatea.

Ingrijirea
Primul sezon de la plantare este cel mai dificil. Regula generala este sa udati bine plantele in fiecare zi, in primele doua saptamani si apoi de cate doua ori pe saptamana. In anul urmator puteti lasa natura sa 'aiba grija' de plante; eventual, in perioadele secetoase, puteti uda abundent. In primul an trebuie sa fiti persevetenti in combaterea buruienilor. Apoi, pe masura ce plantele perene se vor dezvolta si maturiza, buruienile vor avea mai putine sanse sa se inmulteasca. Acoperirea pamantului din jurul bazei plantelor este o metoda buna de a evita aparitia buruienilor.

Majoritatea plantelor se dezvolta foarte bine fara sa aiba nevoie de ingrijiri speciale. Puteti aplica un fertilizator general primavara, dupa ce a inceput vegetatia - respectati instructiunile de pe ambalaj.



Document Info


Accesari: 6596
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )