Avem nevoie de iubiri devastatoare. Avem nevoie de sentimente ravasitoare.
Si da - uneori avem nevoie de relatii "speciale". Eu
le-am avut pe toate trei in una. A fost o poveste precum acelea despre care
numai in filme iti este povestit. M-am
zbatut ca pestele pe uscat, am strigat cat mi-au rezistat plamanii ca iubesc,
ca doresc, ca jocul a devenit depen 828f522i denta, iar dependenta dragoste. M-am simtit cu atat mai speciala cu cat eram mai putin iubita, cu
cat dragostea imi era mai gresit impartasita. Dar a
meritat fiecare lacrima, fiecare tipat, fiecare fior.
Nu m-am ridicat usor, nu mi-am sters de pe suflet praful relatiei cu mandrie,
m-am cufundat in namolul repulsiei, al regretului, al durerii. M-am tavalit de
durere si am decazut intr-un timp atat de scurt incat
cei apropiati s-au distantat dorind sa pastreze amintirea a ceea ce am fost si
nu sa accepte ceea ce devenisem.
Nu cred ca este posibil sa iubesti de
doua ori la fel intr-o viata. Si nu cred ca de fiecare data
cand iubesti e singura data cand ai iubit vreodata. Exista
iubiri incontestabile. Exista sentimente care nu se pot transforma in ura ori negatie. Sunt marile iubiri pe care le acceptam, le
pastram, le cantam si le povestim. La capatul opus exista dragostea care te
face fericita, care se cuibareste treptat in suflet, care nu invadeaza si nu
devasteaza, nu inlocuieste structuri proprii ci convietuieste alaturi de tot
ceea ce esti tu - cu bune si cu rele.
Iubirea nu este numai roze si basme. Are in sine umilinta decaderii, durerea despartirii, mila
regretului. Peste timp, privesti in urma si realizezi ca iubirea a fost
cu adevarat minunata: atat basmul cat si durerea. Ca merita sa
traiesti fiecare clipa de amor fiindca fiecare secunda dintr-o asemenea relatie
te maturizeaza, te invata sa existi si te transforma intr-un supravietuitor.
Mi-a fost rusine sa recunosc ca sufar, ca se
prabuseste pamantul in jurul meu, ca raman prapastii infinite intre mine si cei
ce voiau sa imi sara in ajutor. Iar mai tarziu mi-a fost rusine sa recunosc ca imi doresc iar sa iubesc, sa traiesc, sa simt
fiorul dragostei.
Am cerut inconstient aprobarea celor din jur. Voiam permisiunea de a simti iarasi bucurie. M-am trezit
plangand, dorindu-mi acea iubire comuna care te
provoaca sa fii linistit. Din pacate este mult mai
usor sa fii special, sa traiesti amoruri iesite din comun, decat sa fii normal.
Am cerut prostesc si le-a luat prea mult sa inteleaga
ce imi doream si sa imi ofere dezlegarea.
N-am fost invatata sa iubesc cu cap, sa imi asum greselile si sa le corectez pe
ale celuilalt, sa taxez eroarea si sa recompensez
daruirea. Am stiut sa ofer si nu sa primesc, sa
iubesc neconditionat. Totusi, stiu ce e bine si stiu
ce e gresit. Stiu ce fel de barbat ar trebui sa iubesc
si pe cine ar trebui sa evit. Insa, daca este adevarat
ca avem o cantitatea infinita de iubire de daruit, atunci ma supun unui asemena
supliciu cu fiecare prilej. Accept sa sufar, sa plang,
sa tip si sa iubesc ori de cate ori voi avea ocazia.
