"CAMINUL DE LANGA PIATA MINIS"

"CAMINUL DE LANGA PIATA MINIS"

Au trecut 19 ani .

Drama - Septembrie 2008.

Autor: Cristian Marin

CAMINUL DE LANGA PIATA MINIS.

In toamna anului 1989, s-a hotarat transferul meu alaturi de alti colegi de la Gradinita nr.3 de langa Arcul de Triumf, la un nou camin aflat prin apropierea Pietei Minis , unde mi-am continuat copilaria.

Era toamna, frunzele cadeau din copaci, soarele ne zambea mai in ascuns, iar oamenii din Casa de Copii Scolari nr. 3, ne primeau asa cum se cuvine, pe mine si pe ceilalti 7 "frati", cum imi place sa-i numesc.

Scena 1.

(Intrasem pe un hol destul de mare, geamurile erau acoperite de perdele albe, scarile din camin erau neacoperite, peretii albi si goi, daca vedeai un tablou sau poate doua. Erau pe-atunci asa numitii "Asistati", de fapt niste baieti mai mari, trecuti de varsta de 18 ani, care "dirijeau" toate lucrurile ne mai tinand cont de personal ( in anumite proceduri ).

- Educatoare: Mergeti sa va tundeti, mancati si va jucati. Apoi mai vedem.

- Lipan: Si noi o sa ramanem aici de tot?

-Educatoarea: Da, pai doar n-o sa va intoarceti inapoi.

-Octavian: Eu nu ma tund la chelie.

-Stefan: N-avem ce face. asta e.

(In acest timp cativa baieti mai mari faceau parca liniste pe etaj, unde mai erau si alti copii proveniti ca si noi, dar din alte gradinite de copii.

Ne-au tuns la zero, am servit masa de pranz si am iesit in spatele curtii pentru a ne juca. erau multe leagane abandonate, asa ca n-am stat.)

- O angajata: Mai copii, voi de unde sunteti? Stiti sa cantati ceva?

- Stefan: Noi nu vrem sa stam aici.

- O angajata: Tu, de ce plangi?

- Cristi (eu): Mi-a dat cineva cu o piatra sau castana in cap.

- O angajata: O sa va placa aici.

Scena 2.

(Cei mari "Asistatii" faceau ordine pe etaj, la masa si peste tot. Am fost cazati in dormitorul 15 cu alti copii, proveniti de la gradinita nr. 4 din Bucuresti. Intre noi s-au aprins discutii care mai pe care)

- Stefan: Noi suntem mai tari ca voi.

- grupul celalalt: Ba, noi suntem mai vechi aici.

(Programul de masa era foarte stabil, programul de somn la fel ca si cel de baie. Nu aveam o educatoare anume care sa ne ingrijeasca sau care sa raspunda de noi. Pe parcurs am fost stabiliti intr-o grupa, dar nu asa cum am crezut noi ca o sa fie. Eram opt copii, dar ne-au separat. Tot in prima zi niste copii mai rautaciosi au scos capetele pe geamul cu grilaj la dormitorul 9, sa ne jigneasca):

- Gheorghe Geoarge: Ba, tiganilor, va omor.!

- alti copii: Ati venit la puscarie.

- noi: ( ne uitam spre ei, dar nu comentam nimic.).

-Tudor Ghe. ( intr-o alta zi): Aici, daca nu faci baie la timp,

nici ca mai faci.

-Sava Gheorghe - asistat (la o saptamana): Ce ma, voi sunteti smecheri?

(Din cate imi amintesc noi, cei opt care am venit impreuna, plangeam si chiar credeam ca doamna Mihaela, care ne-a adus, o sa vina cu prajituri, asa cum ne-a pormis. Cei opt eram: Eu, Calin Marius, Faur Nicolae, Constantinescu Stefan( zis Pefte), Necsulescu Octavian, Dumitru Nicolae, Zamfir Victor si Lipan Irinel - care manca aracet).

Scena 3.

(Dormitoarele si salile de clasa unde invatam erau mari, frumoase si incapatoare. Am fost repartizati pe grupe, deci pe noi ne despartisera, unindu-ne cu alti copii. Practice ram ca niste frati. Caminul era numai de baieti. Impartindu-ne pe grupe, aveam si personal care sa aiba grija de noi. La grupa unde ma aflasem eu era doamna Florica - de la spalatorie, iar peste un timp a venit doamna Groza Alina, ca educatoare. O femeie cu suflet bun si cald, rabdatoare cu toti copiii. Ceva mai tarziu, nu mai stiu exact cand, ne-a lovit pe toti teribila veste.)

- (un copil): Copii, a murit Bogdan!

- (alt copil): Cum asa?

- (alt copil): Cica de apendicita. a venit mama lui.

- (mama lui Bogdan): Faceti randul, copii sa va dau coliva si paine.

(Mama lui Bogdan era o femeie calda, iar cand a murit Bogdan era imbracata in haine negre, plangea si ne impartea pomana in amintirrea fiului ei, prietenului nostru, care murise din neglijenta unora, de apendicita.)

Asistatii: Toata lumea pe hol!

copiii): Haideti, trebuie sa iesim pe hol. Sa vezi ce bataie luam.

(In acest interval de timp cei mari "conduceau" caminul. Pe-atunci, la inceput de tot era un director pe nume Ganescu, foarte sever chiar cu cei mari. Asistatii ne scosesera pe hol pentru motivul mult asteptat: sa ne calce in picioare sa ne loveasca peste fata, peste cap, peste burta. Sa ne tina cu mainile in jos si cu picioarele lipite de pereti. Nu aveai voie sa razi sau sa plangi)

- (un copil) plangand: Ma dor mainile, picioarele.

- (asistat): Ce ma, razi? Plangi? Intinde mainile cu degetele in sus.

- (copilul) plagand: Nu mai pot., ma doare!

- (asistat): Acum, te duci in piata si-mi aduci bani si tigari, ai auzit?.. Stai, sa te mai bat, ca sa nu uiti. (Bataia pe care o primeau unii in camin era sora cu moartea si totusi nimeni nu stia, nimeni nu vedea. Sau nu interesa pe nimeni de noi)

Sena 4.

(Nu toti asistatii din vremea aceea erau rai. Era un baiat pe nume Alexandru zis Fofene, probabil de la felul cum vorbea sau pentru ca avea buzele mari, dupa cum spuneau unii. Era noapte, cand cineva l-a trimis sa cumpere ceva, iar acesta a fost calcat de o masina. In seara aceea "Fofene" a murit pe loc):

(un paznic): Fofene, du-te cumpara-mi si mie niste paine.

-Alexandru zis Fofene: Da, bre, ma duc acum.

(Cei mari faceau legea in camin, fara sa mai stie pe cineva de frica):

Intr-o zi:

- Stan (asistat) : Care nu doarme sa iasa pe hol, acum.

- dormitorul 12 (copii): Haideti ma, sa ne jucam.

-Stan (asistat): Voi, toti. afara pe hol. De ce nu dormiti?

-Stefan zis Pefte: Ce rau ne bate, asta.

In alta zi:

- Miteata: (asistat): Toate dulciurile la mine si cine nu doarme il bat!

(Miteata, din cauza consumului crescut de Alcool, a decedat.in iarna anului 2007?).

Regret:

(Eram intr-o grupa cu prieteni si colegi buni. Printre ei se numara si Caradan Laurentiu, el a fost nevoit sa fie transferat in alt camin, in afara Bucurestiului, undeva prin Zalau.. Intr-o zi, se zvonise, ca o educatoare de la caminul unde fusese mutat si Tavan Dorel, un alt coleg, la alergat pe strada, fapt pentru care prietenul nostru Caradan Laurentiu, a fost calcat de o masina si a murit.)

(Eu): Caradane, am niste caramele, faci schimb, cu mine?

-Cradan Laurentiu: Nu, ca ma fraeresti.

Tinel: Am avut niste gustari in banca, cine mi le-a furat?

-Stefan (Pefte): Eu, nu. Nu te uita la mine.

Scena 5

(Aliniati pe banca, aliniati pe iarba, aliniati la baie, aliniati oricand si oriunde. Veneau ajutoare, oameni care dupa revolutie s-au mai gandit si la noi, aducandu-ne haine, jucarii pentru toti. Sala de mese era plina de cutii, de haine si de . veselia noastra, dar oare cat?)

In ziua cu ajutoare:

-Bleoju Marian (catre femeia de serviciu): Doamna Mihaela, veniti sa va dau o cutie mare cu haine.

- d-na Mihaela: Da, mama, adu cutia sus. Asa!

- Bleoju Marian- (catre femeia de serviciu) : V-o desfac doamna? E grea.

- d-na Mihaela: Ia sa vad, ce ai in ea?

- Bleoju Marian: (razand): Nu e nimic. e un copil mic.

- d-na Mihaela: M-ai mintit., Sandocane, ce cauti mama aici in cutie?

("Apele batailor" nu s-au oprit inca, Era o doamna pe nume Rodica - supraveghetoare de noapte, care ne strangea seara de seara in club sin e batea cu batul peste picioare, maini, fata, corp sin e lasa la televizor numai daca vroia).

- d-na Rodica: Haideti sa va preiau, copii. Va faceti ordine in camere...

-copiii: Doamna, dupa ce ne facem curat in camere, venim la club?

-d-na Rodica: Da, mai vedem. ( nemernicilor, tampitilor, cu mamele care v-au facut.asa sunau replicile primate cand ne chema in club, la televizor.).

(Intr-o zi, era un baiat pe nume Rotaru Gabriel, care dupa cum spun unii ar fi umblat in geanta unei doamne educatoare pe nume Gratiela. Pentru gestul facut, el a luat o mama de bataie sora cu moartea, pana ia inrosit fundul, apoi la luat cateva zile acasa, de frica, spun unii).

Seara pe banca.

- Paznicul: Ia, treceti pe banca si cantata "Urla foamea in noi".

-Copiii: "Urla foamea-n noi, ."

- (vecinii de la garduri): Saracii copii.

Paznicul: Cine nu canta, cine mai pleaca de pe banc ail bat la palme

Scena 6

(Numai cine a trecut prin suferinta poate sa inteleaga suferinta prin care am trecut si noi. Vremurile cand cei mari ne strangeau in club si ne calcau in picioare, cand ne furau mancarea de la gura, pe unii ii trrimiteau la cersit, unii erau abuzati de tot felul, bataile si batjocora la adresa noastra erau ca un ritual de la care nu se puteau abate, din generatie in generatie. Dar lucrurile s-au mai schimbat, noi ne-am facut mari si astfel a rasarit Soarele si pe strada noastra).

(Dupa revolutie, am cunoscut niste prieteni din Romania care locuiau mai mult in Germania - (ex: Viorica, Adi, Adisi, Stefan, Mihaela, etc.).

Pana cand intr-o zi, acesti prieteni romani, au adus in caminul nostru un alt grup de prieteni din Germania - ( ex: Bernd, Marianee, Uta, Diana, Ion, Katrin, Britt, Marc Eret, Gunar, Axel, Merlin, Bianca sora Dianei, Alina sora Vioricai, etc). La cativa prietenii din Romania si Germania, impreuna cu Fabian S. am fost la casa lor din Bucuresti, urmand ca intr-o zi sa mergem cu ei la mare):

- Viorica: (suna la camin): Doamna Angela, vreau sa-i i-au la mare pe Cristi si Fabi, se poate? Am sa-i aduc inapoi, cat pot de repede. Va rog, frumos!

-d-na Angela (supraveghetoare de noapte): Nu se poate, doamna. Nu depinde de mine, ci de domnul director Vasilescu. Imi pare rau.

(Nemtii care veneau la noi an de an, in fiecare anotimp, erau pentru multi dintre noi, ca un dar de la Dumnezeu. Ne-am apropiat de ei, ne-am atasat, ba chiar plangeam cu totii la plecarea lor, desi stiam ca se vor mai intoarce):

- Nemtii- (Uta): Am sa va strig pe fiecare dintre voi sa veniti in fata ca sa va dam cate un dar din partea noastra. Fiecare copil are un dar cu numele scris. Sa nu va inghesuiti, va rog!

- Copiii ( asezati pe scaune in sala de mese): Nemtii, nemtii.

Vin nemtii!

Scena 7

(Nu se pot uita taberele care se faceau in acea vreme, lasand deoparte programul dur de somn, de masa, bataile luate si alte lucruri la fel de triste.

Ne mai faceau fericiti nemtii care ne insoteau in tabere, spectacolele pe care le organizam si scenetele pe care le faceam impreuna, excursiile si plimbarile indeite pe care le aveam cu ei. Tabere:(ex: Cerbul, Caprioara, Cernica, Mogosoaia, Pustnicul, Santa Paltinis, Stejarul-Cornetul, Stejarul-Margineanca, Garbovele-Galati, etc.)

- Educatorii: Faceti-va bagajele, mergem in tabara!

-Copiii: Ura!!! (Foaie verde si piper, Sa traiasca nea sofer, Ca ne-a dus si ne-a intors si nu ne-a lasat pe jos, Sa-i traiasca si masina ca nu i s-a dus benzina... La revedere, Tabara draga. cantecele sufletelor noastre).

(Oameni dragi noua, persoane- angajate care au avut grija de noi , dar

s-au stins din viata: d-na Tatiana (educatoare), d-na Geta (educatoare), d-nul Razvan (educator), d-nul Gigi Penciu (paznic), d-na Apostol (bucatareasa), d-na Radu (bucatareasa),d-nul Porumbeanu (director), etc.).

Scena 8.

- Constantin Costel: Adio, pentru totdeauna!

(Prima zi: In vizita la spitalul "Victor Babes")

-Eu (autorul): Salut, Costel! Ce mai faci? Cum te mai simti?

- Costel: (pacient internat): Bine. Vreau niste pijamale si materiale sa ma pot spala si eu aici, te rog, daca poti.

- Eu (autorul): Da, cum sa nu. Chiar maine iti aduc, promit!

-Costel: (pacient internat): Mai am nevoie de niste tigari si mancare.

-Eu (autorul): Incerc sa fac ce pot. Ok?

( A doua zi: In vizita la Institutul Oncologic Fundeni)

- Eu (autorul): Am venit sa-l vizitez pe un baiat, Constantin Costel.

- (asistenta): Pai, care? Cel fara parinti? A murit.

Cuvant de deschidere,

"Vreau sa iti zic, ca exact la asta ma gandeam si eu. La viata de camin in general.

Ce sa iti zic, ganduri corecte, exact ganduri corecte, chiar daca intr-un fel aduc cu ele si un fel de razbunare, dar ai dreptate.

Ti-am zis ca eu, (unul), admir chiar foarte mult ce scrii, dar dupa parerea mea orice scuza adusa acum (din partea celor ce nu au gandit corect la momentul potrivit) este absolut de prisos.

Suferinta, am trait-o noi in acele momente si ce putem face este ceea ce faci tu in general. adica previi si esti impunator cand vine vorba de dreptate.

Si de asta, ti-am zis si iti zic: sa ramai, asa cum esti ca dupa parerea mea, viata nu se rezuma numai la smecherii si hotii care suntem nevoiti sa le facem pentru a avea un trai decent."

Emil B.