CERCETAREA STINTIFICA
Metoda de cercetare reprezinta demersul rational pentru descoperirea adevarului sau rezolvarea unei probleme prin aplicarea unui sistem de reguli si principii de cunoastere si de transformare a realitatii obiective.
O metoda stiintifica este un set de reguli de baza, pe care un om de stiinta le foloseste pentru a dezvolta o experienta controlata pentru binele stiintei.
In metoda stiintifica, ipoteza este drumul care trebuie sa conduca la formularea teoriei. Teoriile stiintifice, destinate sa explice intru-un fel sau altul fenomenele pe care le observam, trebuie sa fie sprijinite de experimente care sa le certifice validitatea. Plonul central al metodei stiintifice este reproductibilitatea, si anume capacitatea de repetare a unui anumit experiment.
Metoda stiintifica consta in urmatoarele faze :
a. dupa numarul unitatilor de analiza - metode statistice si cauzistice;
b. dupa modul de aplicare - metode experimentale, cvasiexperimentale, de observatie;
c. dupa locul ocupat in procesul de investigatiei - metode de culegere a informatiilor, de prelucrare a informatiilor, de interpretare a datelor.
OBSERVATIA
Observatia este definita ca " actiunea de a privii cu atentie fiintele, lucrurile, evenimentele, fenomenele pentru a le studia , supravegherea si a trage concluzii asupra acestora" (Petit Larousse, 1998).
Ca metoda stiintifica, observatia consta in "inregistrarea sistematica, prin simturi, a caracteristicilor si transformarilor obiectului studiat" Aceasta definitie evidentiaza ca observatia nu este un act pasiv, ea se prlungeste cu un comportament reflexiv, de clasificare si sistematizare.
Observatia este expresia unei selectii constiente sau inconstientesi se desfasoara totdeauna intr-un contex complex: cel al situatiei si cel al atitudinilor (constiente sau nu) ale celui care observa. A observa nu inseamna a vedea, ci mai degraba a intelege, a analiza si organiza realitatea care intra sub incidenta simturilor noastre. Observatia are ca scop intelegerea; Prin observatie noi organizam ceea ce vedem pentru a putea raspunde la intrebarile care au generat activitatea de observatie. Observand, realizam simultan doua actiuni : analizam, disecam fapte sau situatii, apoi le reconstruim, le caracterizam, le atribuim un anume sens.
In observatie, cercetatorul (personalitatea lui ) este cel mai important"instrument" : cu ajutorul lui sunt adunate informatiile, intelese analizate si organizate. Acest fapt asigura observatiei, in egala masura, resurse si limite deosebite.
Prin urmare, observatia stiintifica este totdeauna o observatie polemica intrucat ea confirma sau infirma o teza anterioara ( G. Bacherlard). Spre deosebire de observatia empirica, spontana, observatia stiintifica are la baza anumite ipoteze si intrebari iar cercetatorul isi va limita observatia la variabilele care intra in formularea ipotezelor sau intrebarilor sale.
In general, se face o deosebire intre observatia directa si cea indirecta. Observatia directa se desfasoara cu ajutorul simturilor, prin urmare ea este noninstrumentala, adica nu utilizeaza instrumente. De aceea, faptele pe care ne propunem sa le observam trebuie sa fie "observabile", adica sa aiba o existenta fizica sesizabila cu ajutorul sismturilor.
Observatia indirecta evidentiaza mai mult caracterul activ si reflexiv al observatiei, deoarece implica o serie de interferente si ipoteze. Observatia indirecta este posibila cu ajutorul unei teorii. Cu cat teoria va fi mai precisa cu atat mai exacta va fi interferenta.
O data cu dezvoltarea tehnicilor de psihoterapie cognitiv-comportamentala - tot mai multi psihologi nu mai utilizeaza termenul de comportament doar cu referire la manifestarile motorii direct observabile, ci includ in sfera notiunii de comportament si alte doua tipuri de manifestari : gandurile sau comportamentul cognitiv si sentimentele, emotiile sau comportamentul psiho-emotional. Evaluarea clinica promovata de terapia cognitiv-comportamentala presupune o extindere a definitiei comportamentului.
In multe abordari clinice este observat nu numai comportamentul - tinta (cel care constitue obiectivul principal al evaluarii), ci si antecedentele si consecintele acestuia. Ele sunt considerate variabile importante care controleaza comportamentul avut in vedere.
Indiferent de nivelul de analiza al comportamentuluisi de obiectivele
evaluarii acestuia, in cazul in care este evaluata observatia, trebuie avute in
vedere urmatoarele etape :
Selectarea si definirea comportamentului-tinta in termeni concreti observabili.
Utilizarea unor proceduri sistematice, standardizate, pentru observarea comportamentuluisi inregistrarea observatiilor intr-o manuiera adecvata.
GRILE DE OBSERVARE
Grilele sau ghidurile de observatie asigura caracterul sistematic al observatiei.
Grilele de observatie contin mai multe unitati ce urmeaza a fi observate. In alegerea
acestor unitati trebuie respectate mai multa conditii :
BIBLIOGRAFIE
COSMOVICI, A.(coord.)(1972), Metode pentru cunoasterea personalitatii. Cu privire speciala la elevi, EDP, Bucuresti
DAFINOIU, I. (2000), Elemente de psihoterapie integrativa, Polirom , Iasi
DAFINOIU, I. (2002), Personalitatea .Metode calitative de abordare. Observatia si interviul, Polirom, Iasi
|
