Calimara cu cerneala
de Madeleine Davidzon
Ma aflam la masa mea de scris, dar povestirea la care lucram, nu vroia sa
se lege cu nici-un chip. Fiecare pagina care mi se parea finisata,
dup 737i83h a ce o reciteam, o aruncam la gunoi. Cosul era plin cu astfel de
cocoloase, īn timp ce foi scrise pe birou, mai ramasesera
doua sau trei. Mi-am spus ca īn felul acesta īmi pierd vremea degeaba
si am īnchis stiloul. Din nebagare de seama, am lovit calimara,
care imediat a īnecat īntr-o mare albastra cele cāteva foi scrise cu truda.
Furios, am īnceput sa strāng cu servetele, sugativa si tot
ce-mi statea la īndemāna, lichidul care se īmprastia cu
repeziciune, cānd am zarit un omulet mic mititel, aparut din calimara
rasturnata, pe postavul ros al mesei. Nu-mi venea sa-mi cred ochilor,
iar cānd l-am auzit vorbind, am fost gata s-o iau la fuga.
-Stai nu pleca! mi-a spus piticul. Nu sunt o aratare
si nici vrajitor nu sunt. Sunt muza ta.
-Muza? am īntrebat rāzānd. Eu credeam ca o muza arata altfel. Sa-ti
spun drept, mi te īnchipuiam cu o fata de artista holiudiana, cu o tinuta de clasa. si
cānd colo!..
-N-ai gresit prea mult, īmi raspunse omuletul imperturbabil. Eu
sunt numai ajutorul Muzei Calimara cu cerneala.
-N-am stiut ca
o muza are nevoie de ajutoare, am remarcat ironic.
-Ba, bine ca nu! Asta de cānd se scrie atāta literatura. Īnainte,
doar cei dotati cu harul divin, īndrazneau sa ia condeiul īn māna,
dar acum fiecare al doilea pamāntean, are ceva de scris. si numai
ce-i auzii ca se intituleaza poeti, dramaturgi, sau critici
literari. Cum sa faca fata bietele muze, la aceasta avalansa
de hārtie? Noi, fapturi mititele, ne strecura, īn pixuri si calimari,
ajutānd cāt ne tin puterile.
-Serios! am spus eu, chiar cāt va tin puterile. Abia acum m-am lamurit
de ce nuvela mea e atāt de "inspirata".
-Ma īnvinovatesti degeaba, a raspuns
omuletul fara sa se tulbure. Te-ai gāndit vreodata, cānd
īti venea chef sa scrii, ca eu trebuie sa ma prezint
imediat la datorie. Ca poate tocmai atunci māncam, sau dormeam (caci
eu sufar de insomnii) sau pur si simplu vroiam sa ma odihnesc si
eu ca omul? Te-ai gāndit la cāte prostii ma obligi sa fiu partas,
cānd, cica nu īti cānta pana? si atunci cine-i vinovatul, daca
nu tot eu?
-Esti un obraznic, i-am raspuns; mic si
obraznic!
-Serios! Dar tu, mai īntrebat daca-mi place tovarasia ta? si
nu-ti permit sa-mi vorbesti pe tonul acesta! a ripostat mogāldeata
Ha! si ma rog ce-ai sa-mi faci? Sau, te pomenesti ca ma
lasi fara muza? Omuletul a spus rautacios.
Ba, am sa te pedepsesc altfel! Pur si simplu, vom inversa rolurile. De
acum īncolo, ai sa asculti tu, balivernele unor confrati, care
se pretind scriitori. Astfel, voi fi razbunat! si, cāt ai zice peste,
m-am facut mic si rosu de furie, fiindca urma sa ma
scufund īn sticluta cu cerneala violeta.
Am realizat īndata ca aceasta e o adevarata catastrofa. Am
vrut sa-mi cer scuze, iertare īn genunchi, numai sa redevin cel de
dinainte. Acum nu mi se mai parea de loc simplu rolul piticului, dar era
prea tārziu. Omuletul meu disparuse. Īn locul lui, cu fruntea rezemata-n
palma nervos si transpirat, statea la masa scriitorul, si-n
fata lui doua-trei foi, dintr-o povestire care nu voia sa se
lege. Mi-am pus māinile sub cap si m-am īntins "cāt eram de
scurt" pe fundul calimarii, gāndind īn sinea mea. Cine rāde la
urma, rāde mai bine!...nu cumva sa verse sticluta cu cerneala.
|
