Clapele pianului vorbesc apasat in noapte si eu ma pierd in basmul lor modern.Prin fereastra deschisa, frunzele uscate, reci, terne se lupta cu perdelele greoaie de catifea.Umbre fragile danseaza pe pereti, defileaza si fac plecaciuni in fata lunii care le blesteama cu lumina ei.In negura blanda a noptii se aud urletele lupilor, care ma cheama sa fac parte din povestea lor, sa parasesc decorul banal al dramei, al romantei in care m-am nascut.Se spune ca adevaratele comori nu contin valori materiale.Atunci umbrele sunt bijuteriile mele.vorbele pianului averea mea, urletele lupilor si lumina lunii mostenirea sufletului meu.Am invatat sa inteleg ceea ce mi s-a descoperit de-a lungul anilor.frumuseti pe care le tineam ascunse in inima si in privirile mele, in mintea, in gandurile malefice..si zambetele triste.Privind in oglinda cu rama groasa de lemn de stejar nu reusesc sa-mi gasesc esenta.tot ce vad este o aparenta obisnuita, neclara..falsa.Clipesc si pentru o secunda ma descopar..singurul strop de esenta intr-un univers al aparentei.Singura pata de culoare intr-o lume alb-negru.singura parte reala dintr-o poveste a fictivului.Zambesc.Dincolo de pupilele stralucitoare se afla viata serafimilor, inchisa in fata celor ce nu o pot percepe, deschisa in fata celor care vor sa o traiasca.Am ales sa o traiesc.Am inchis ochii si am zambit.De acum, serafimii vor scrie povestea in locul meu.am ales.
|
