INTRODUCERE

Cultura Starčevo-Cris reprezinta una dintre cele mai vechi culturi neolitice din zona balcanica, ocupând trei sferturi din teritoriul actual al României.

Cunoasterea riturilor si ritualurilor funerare ale acestei culturi (si nu numai), constituie una din cele mai dificile probleme ale cercetarii stiintifice, atât datorita complexitatii fenomenului în sine cât si a asa numitei "opacitati" a descoperirilor arheologice. Acestea sunt principala sursa prin care se pot aduce noi contributii la cunoasterea vietii spirituale a neoliticului timpuriu.

Din pacate literatura arheologica româneasca resimte o lipsa acuta a sintezelor dedicate descoperirilor cu caracter funerar din perioada neo-eneolitica. Exceptând încercarile lui Eugen Comsa de a sintetiza datele existente la acel moment despre descoperirile cu caracter funerar din neoliticul si eneoliticul românesc (Comsa 1960; 1974), mai amintim doar datele sintetice din Enciclopedia Arheologiei si Istoriei Vechi a României - vol. III, unde la termenul Mormânt, vocea pentru riturile si ritualurile funerare neo-eneolitice este realizata de Silvia Marinescu-Bîlcu (Marinescu-Bîlcu 2000a: 113-117).

În ceea ce priveste strict studiile referitoare la practicile funerare ale populatiei culturii Starčevo-Cris, exceptând un singur articol, care se refera doar la arealul Moldovei (Comsa 1995), acestea lipsesc .

În alta ordine de idei, consideram nefireasca publicarea unor articole sau volume care emit pretentii de sinteze asupra practicilor funerare ale purtatorilor culturii Starčevo-Cris, dar care omit, din diferite motive, numeroase descoperiri funerare publicate, din actualul spatiu geografic al României. Amintim aici doar articolul semnat de Mirjana Antunović Anthropological and archeological survey concerning mortuary practices in the central area of Balkan peninsula during the early and middle neolithic, aparut în volumul Rubané et Cardial (Antunović 1990: 39-40), autoarea dovedind o cunoastere incompleta a descoperirilor din România si a acelora din atât de vasta arie a acestei culturi. Aceleasi observatii sunt valabile si în cazul lucrarii lui Clemens Lichter Untersuchungen zu den Bestattungssitten des südosteuropäischen Neolithikums und Chalkolithikums (Lichter 2001: 37-44), care în capitolul dedicat neoliticului timpuriu face referire doar la câteva din statiunile din România unde s-au facut descoperiri funerare.

În aceste conditii, consideram normal demersul de fata de a publica un studiu dedicat descoperirilor cu caracter funerar si nu numai, apartinând culturii Starčevo-Cris, de pe actualul teritoriu al României.

În aceasta întreprindere ne-am lovit de o serie de dificultati în ceea ce priveste datele avute la dispozitie. Cea mai mare parte a descoperirilor nu contin toate informatiile necesare unei analize complete si complexe, acest fapt datorându-se unei cercetari de teren improprii sau unei puneri în circulatie a unor informatii neclare sau imprecise.

De multe ori, cautându-se cu precadere o ordonare cronologica sau doar o descriere a descoperirilor funerare, au fost luate în considerare doar elementele socotite relevante din acest punct de vedere, fiind omise altele, a caror relevanta, mai putin importanta la prima vedere, s-a dovedit apoi ca fiind de maxima importanta. Alteori, premisele teoretice ale cercetarii au fost cele care au constituit impedimente greu de surmontat (Chicideanu 2003: 74).

Scopul acestei lucrari nu este, si nici nu putea fi în actualul stadiu al cercetarii, acela de a lamuri problemele ridicate de descoperirile cu caracter funerar apartinând purtatorilor culturii Starčevo-Cris.

Dorim sa precizam de la început ca, în acest studiu vor fi analizate si resturile osteologice umane provenite din spatii care nu denota un caracter funerar, denumite conventional contexte nefunerare.

Un prim obiectiv al demersului nostru, a fost acela de a ordona, conexa si interpreta, pe cât posibil exhaustiv, pe baza datelor pe care le-am avut la dispozitie, toate descoperirile care fac obiectul problemelor de care ne ocupam. Ne exprimam speranta ca efortul nostru constituie, pe de o parte, o reflectare reala a stadiului de cunoastere a acestor manifestari de ordin spiritual si, pe de alta parte, un punct de pornire si reflectie pentru cercetarile viitoare.

În acelasi timp, analizarea statistica a datelor arheologice si antropologice, reprezinta un alt deziderat al demersului de fata. Se cunoaste ca, procedeele de ordin statistic sunt singurele capabile sa surprinda multitudinea si complexitatea relatiilor dintre diferitele elemente ale comportamentului funerar (Chicideanu 2003: 75). Din pacate, numarul redus de date ce ar fi putut folosi analizelor antropologice a fost redus si astfel, demersul din punct de vedere statistic nu s-a putut realiza decât la nivel de date de lucru.

Un alt obiectiv al lucrarii de fata l-a constituit definirea unei terminologii care sa reflecte cât mai bine stadiul de cunoastere al practicilor funerar. În acest sens, definirea principalelor notiuni din domeniul funerar si sacrificial, mai ales a celor care pot avea un continut ambiguu si au fost întelese si utilizate în mod diferit, este absolut necesara (Sîrbu 2003: 7). Aceste chestiuni vor fi analizate în cadrul unui capitol separat al lucrarii de fata.

În principal, analiza noastra a luat în consideratie descoperirile cu caracter funerar si nefunerar apartinând populatiilor starceviene de pe teritoriul actualul al României (desigur, zonele unde se manifesta aceasta cultura), fara a ignora descoperirile din Serbia, Macedonia, Bosnia, Ungaria, Bulgaria sau Tesalia, apartinând aceleasi culturi sau unor orizonturi culturale contemporane.

Din punct de vedere al abordarii descoperirilor cu caracter funerar si nefunerar apartinând purtatorilor culturii Starčevo-Cris am optat pentru analizarea diferentiata a descoperirilor cu caracter funerar si a celor cu caracter nefunerar, dupa cum urmeaza:

mormintele de inhumatie au fost tratate separat, analizarea lor realizându-se pe zone geografice mari (Transilvania, Moldova, Banat si Oltenia). Nu am optat pentru o analizare a cestora pe faze culturale, deoarece numarul nu este prea mare iar atribuire pe faze, în majoritatea cazurilor, nu s-a precizat. Au fost luate în calcul si descoperirile similare din arealul aceleiasi culturi (Serbia, Bosnia, Macedonia, Ungaria) sau din orizonturi culturale contemporane, în vederea realizarii unor comparatii;

mormintele de incineratie au fost analizate dupa aceleasi criterii;

descoperirile de oase umane în contexte nefunerare au fost tratate separat, urmarindu-se criteriile mentionate mai sus, precum si alte elemente.

Un loc aparte în demersul nostru îl ocupa analizele antropologice, acestea constituind obiectul unui capitol de sine statator. Pe lânga analizele antropologice publicate mai demult, în lucrarea de fata îsi gasesc locul si materiale osteologice inedite. Totodata, au fost luate în consideratie si unele analizele antropologice existente pentru alte descoperiri funerare si nefunerare din Ungaria, ex-Iugoslavia, Bulgaria, toate aceste date contribuind la creionarea caracteristicilor antropologice ale populatiei Starčevo-Cris.

În final, dorim sa multumim în primul rând d-nei Silvia Marinescu-Bîlcu care ne-a pus la dispozitie documentatia arheologica privind descoperirile de la Grumazesti.

De asemenea, dorim sa multumim d-rei Adina Boroneant si d-lui Vasile Boroneant care, cu amabilitate ne-au pus la dispozitie informatiile legate de mormintele susceptibile a apartine culturii Starčevo-Cris descoperite la Schela Cladovei.

Nu îl putem uita pe dl. Gheorghe Lazarovici care cu amabilitate ne-a furnizat informatii si lamuriri pretioase privind unele cercetari ale domniei sale.

La elaborarea acestei lucrari am mai avut un permanent sprijin ce a constat din sugestii, idei, informatii, recomandari din partea colegilor Adrian Balasescu, Douglass W. Bailey, Catalin Bem, Razvan Clondir, Dan Lupoi, Nicolae Miritoiu, Marian Neagu, Marin Nica, Laurens Thissen, Tim D. White, Zsuzsanna Zoffman.

si nu în ultimul rând dorim sa multumim editurii Nereamia Napocae, fara de care acest studiu nu ar fi vazut lumina tiparului.

Tuturor acestora, precum si celor care au fost alaturi de noi si ne-au sustinut moral (familii, colegi, prieteni), pe perioada elaborarii acestui studiu, le aducem caldele noastre multumiri.

Capitolul I

ISTORICUL CERCETĂRILOR

Zona actuala a României prezinta o situatie deosebita în ceea ce priveste descoperirile cu caracter funerar atribuite purtatorilor culturii neoliticului timpuriu de care ne ocupam în studiul de fata. Acestea au fost facute în urma unor cercetari sistematice sau sondaje, dar au existat si descoperiri întâmplatoare, datorate unor lucrari de amenajare sau constructie. Din pacate, numarul descoperirilor cu caracter funerar, apartinând comunitatilor neoliticului timpuriu de la noi, este relativ mic. Este vorba despre un numar de peste 50 de morminte, atribuite culturii Starčevo-Cris. La acestea mai putem adauga descoperirea unor cranii si oase umane, în contexte nefunerare.

Înca din primul deceniu al secolului al XX-lea, mai precis în anii 1907-1908, erau descoperite la Besenova Veche (actualmente Dudestii Vechi), jud. Timis, în urma cercetarilor efectuate de arheologul amator Kisleghi Nagy Gyula, primele morminte de inhumatie apartinând neoliticului timpuriu de pe teritoriul României, atribuite culturii de care ne ocupam (Lazarovici, Ciobotaru 2002a: 129). Acesta a descoperit mai multe morminte apartinând unor perioade cronologice diferite. Dintre ele, Ida Kutzián înclina sa atribuie culturii Starčevo-Cris doar trei morminte (Kutzián 1944: 95) cu toate ca, ulterior, unii autori vorbesc doar de doua morminte (Comsa 1960: 84; 1974: 114).

Problema mormintelor de la Dudestii Vechi este reluata de Gheorghe Lazarovici, care aminteste tot trei morminte (Lazarovici, 1969: 21). Reluarea cercetarilor din aceasta statiune, în anul 2001, a condus la identificarea unui alt mormânt care, din punct de vedere stratigrafic si al pozitiei, corespunde celor descrise de Kisleghi Nagy Gyula (Lazarovici, Ciobotaru 2002a: 130).

În anul 1936, lânga Oradea, la Salca, jud. Bihor, a fost descoperit un alt mormânt (?), atribuit culturii Starčevo-Cris (Necrasov 1965a: 9; Comsa 1974: 115).

Campania de sapaturi de la Glavanestii Vechi, jud. Iasi, din anul 1949, a dus la identificarea altor descoperiri cu caracter funerar. Astfel, la sud de movila IV, în zona asezarii Starčevo-Cris, Eugen Comsa a descoperit primul mormânt dublu de inhumatie apartinând acesteia. Nu departe de acesta, a fost descoperit un alt mormânt apartinând aceleiasi culturi. Din pacate, aceste descoperiri au fost publicate cu întârziere, în anul 1995 (Comsa 1995: 246-248).

Un an mai târziu, un alt mormânt dublu de inhumatie a fost descoperit de Vlad Zirra, în asezarea Starčevo-Cris de la Valea Lupului, jud. Iasi (Nestor et alii 1951: 66).

Cu ocazia sapaturilor arheologice din anul 1950, de la Sf. Gheorghe - Bedeháza, a fost descoperit un mormânt de inhumatie. Acesta a fost încadrat de Kurt Horedt în cultura Starčevo-Cris (Macrea et alii 1951: 299; Horedt 1956: 17).

Cinci ani mai târziu, cu ocazia unor sondaje realizate la Let - Várhegy, de catre Ion Nestor, s-a facut o alta descoperire cu caracter funerar, care initial a fost atribuita de autor altei culturi (Nestor 1957: 62). Ulterior, pe baza datelor stratigrafice si a celor de ritual funerar, alti autori au încadrat aceasta descoperire în cultura Starčevo-Cris (Comsa 1960: 85-86; 1974: 117; Popusoi 1992: 33; Marinescu-Bîlcu 2000a: 113).

Cercetarile arheologice de la Gura Baciului din anii `60, au condus la unele descoperiri interesante. Înca din anul 1960, în groapa unui bordei, au fost descoperite doua calote craniene umane. Ulterior, în anul 1962, s-a descoperit accidental mormântul de inhumatie notat M1 (Vlassa, Palkó 1964: 13-17).

În cursul cercetarilor din perioada 1968-1969, au mai fost descoperite alte trei morminte de inhumatie, notate M2, M3, M4. Sapaturile de la Gura Baciului au continuat si în anul 1971 a fost descoperit mormântul numarul 5 (M5) apartinând tot populatiei starceviene (Vlassa 1972: 21-28). Problema acestor morminte este rediscutata de Nicolae Vlassa, într-o lucrare aparuta ulterior (Vlassa 1976: 251-255).

Alte referiri la descoperirile cu caracter funerar de la Gura Baciului, au fost facute si de alti arheologi români, într-o serie de studii, articole si lucrari de sinteza (Petrescu-Dîmbovita 1978: 48; Dumitrescu et alii 1983: 73-74; Marinescu-Bîlcu 1975: 491; Dumitrescu, Vulpe 1988: 35; Lazarovici 1993: 248), precum si de autori din strainatate (Chapman 1983: 7; Antunović 1990: 39-40).

Reluarea cercetarilor de la Gura Baciului, la începutul anilor `90, a condus la descoperirea altor cinci morminte apartinând culturii Starčevo-Cris: în anul 1990 mormintele M6 si M8, în anul 1992 mormântul M7 (considerat de incineratie), iar în anul 1993 mormintele M9 si M10 (Lazarovici, Maxim 1995: 183-193). Problema mormântului de incineratie din aceasta statiune a fost reluata de Nicolae Ursulescu într-un recent studiu (Ursulescu 2002: 39).

Anul 1961 a consemnat descoperirea unui mormânt de inhumatie, de catre Ion Ionita, la Pogorasti, jud. Botosani. Acesta a fost atribuit culturii în discutie (Necrasov 1965a: 9; Comsa 1974: 117; 1995: 248).

Tot în acelasi an, cu ocazia lucrarilor de fundatie pentru un bloc de locuinte din Cluj (str.30 Decembrie), au fost descoperite patru morminte de inhumatie apartinând unor perioade istorice diferite. Dintre acestea, doar unul (M4), a fost încadrat în neoliticul timpuriu, respectiv cultura Starčevo-Cris (Vlassa 1970: 529-532).

În anii 1961-1965, pe teritoriul comunei Cernat, jud. Covasna, au fost executate cercetari arheologice. În punctul Dealul de aur, au fost descoperite trei morminte de inhumatie atribuite culturii starceviene (Székely 1970: 307).

În urma celor sase campanii arheologice (1964-1969) efectuate la Cuina Turcului, satul Dubova, com. Plavisevita (actualmente com. Dubova vezi Ghinea 2002: 815), jud. Mehedinti, din masivul Ciucarul Mare, în straturile aprtinând culturii Starčevo-Cris, au fost identificate resturi osteologice umane (Paunescu 1978: 29, 45).

Alte morminte atribuite neoliticului timpuriu au fost descoperite de Eugenia Popusoi, în timpul cercetarilor efectuate în asezarea Starčevo-Cris de la Trestiana, com. Grivita, jud. Vaslui. Au fost atribuite acestei culturi urmatoarele morminte: M6 gasit în anul 1964, M7, M9 descoperite în anul 1966, M18 identificat în anul 1967, M30 descoperit în anul 1971 si M32 un an mai târziu (Popusoi 1980: 109-134). Cercetarile din perioada 1978-1979 au condus la identificarea altor trei morminte (B/M1, B/M2, B/M3). Ulterior, în anul 1980, a mai fost gasit un mormânt (B/M4), iar anul urmator altul (B/M5). Numarul total al mormintelor starceviene este de 11 (Popusoi 1991: 27-41).

Cercetarile privind locuirile mezolitice si epipaleolitice din zona Portilor de Fier, au condus si la descoperirea unor morminte apartinând purtatorilor culturii Starčevo-Cris. Astfel, în asezarea de la Schela Cladovei (orasul Drobeta-Turnu Severin), jud. Mehedinti, în nivelul superior, au fost gasite mai multe morminte de inhumatie apartinând culturii de care ne ocupam (C. S. Nicolaescu-Plopsor et alii 1968). Anterior, în anul 1964, în aceeasi zona, au fost distruse doua morminte de inhumatie care, dupa toate probabilitatile, au apartinut aceleiasi culturi (Davidescu 1966: 548; Lazarovici 1977: 82). În urma cercetarilor din acest sit, efectuate de Vasile Boroneant împreuna (în unele perioade) cu Dardu Nicolaescu-Plopsor (în anii 1965, 1967, 1968, 1983, 1986 si 1995) au fost identificate 8 morminte de inhumatie si câteva calote craniene, susceptibile a apartine purtatorilor culturii Starčevo-Cris.

O alta asezare în care au fost descoperite morminte apartinând culturii Starčevo-Cris este Ostrovul Corbului, com. Hinova, jud. Mehedinti. Initial, au fost atribuite acestei culturi doar o parte dintre aceste morminte, iar scheletele care prezentau urme ale unei morti violente s-a considerat ca apartin culturii Schela Cladovei (Mogosanu 1978: 348; Necrasov et alii 1990). Numarul mormintelor de inhumatie apartinând culturii Starčevo-Cris este de cinci (Paunescu 1990: 138-139; Roman, Paunescu 1996: 146-147).

În vara anului 1968, cu ocazia sapaturilor de salvare efectuate pe teritoriul administrativ al com. Basarabi (actualmente apartinând de municipiul Calafat vezi Ghinea 2002: 537), jud. Dolj, pe un grind din punctul La vârtej, s-a descoperit o asezare starceviana. Într-una din gropile identificate aici, a fost gasit un fragment de maxilar uman (Nica 1971: 547, 553).

În anul 1971, cu ocazia cercetarilor arheologie de la Grumazesti, com. Grumazesti, jud. Neamt, Silvia Marinescu-Bîlcu a descoperit un craniu izolat. Un an mai târziu, în apropierea unei locuinte, a aparut un mormânt de inhumatie (M1). Ambele descoperiri apartin culturii Starčevo-Cris (Marinescu-Bîlcu 1971; 1972).

Tot la începutul anilor `70, Nicolae Ursulescu a identificat doua morminte Starčevo-Cris (M1 - 1971, M3 - 1974), în asezarea de la Suceava, Platoul Cimitirului (Ursulescu 1978: 81-88; 2000: 185-190).

Gheorghe Lazarovici, în monografia Gornea. Preistorie, publicata în anul 1977, face referiri la unele descoperiri cu caracter funerar si nefunerar apartinând populatiei starceviene, de pe teritoriul administrativ al localitatii Gornea, com. Sichevita, jud. Caras-Severin. Este vorba despre un mormânt de inhumatie descoperit în punctul Locurile Lungi si mai multe cranii fragmentate descoperite izolat, la Caunita de Sus (Lazarovici, 1977: 82-83). Acelasi autor reia problema descoperirilor cu caracter funerar de la Gornea, într-un articol aparut la începutul anilor 90 (Lazarovici 1993: 248).

În perioada 1971-1974, a fost cercetata de catre Marin Nica, o asezare starceviana, în punctul Viaduct de lânga localitatea Cârcea, com. Cosoveni, jud. Olt. Cu aceasta ocazie, în "santul de aparare" si în unele gropi din asezare, au fost gasite mai multe resturi osteologice umane dispersate (Nica 1977: 30). Dintre acestea, se remarca "masca facila", descoperita în groapa nr. 9 (Nica, Nicolaescu-Plopsor 1975: 15-17). Totodata, analizele efectuate asupra materialelor faunistice din doua gropi (nr.18 si nr.21), descoperite în aceeasi asezare, au condus la identificarea unor oase umane, amestecate printre cele provenind de la animale (Bolomey 1980: 11). Alti autori amintesc si despre un schelet de copil, cu urme de ardere, depus pe o vatra, atribuit tot culturii Starčevo-Cris (Lazarovici, Maxim 1995: 190; Ignat 1998: 59). Ulterior, în anul 1995, a fost descoperita o groapa în care erau depuse un numar de trei cranii umane, împreuna cu numeroase materiale arheologice (Nica et alii 1996: 29).

Cercetarile din punctul La Hanuri (tot pe teritoriul administrativ al localitatii Cârcea), din anul 1972, au condus la identificarea unor resturi osteologice umane, fara conexiune anatomica, într-o groapa. În anii 90, au fost gasite 9 cranii umane (Nica et alii 1999: 27). În marginea aceleiasi asezari starceviene, în anul 2000, a fost identificata o groapa de mari dimensiuni, care continea cranii umane alaturi de alte materiale arheologice (Nica et alii 2001: 7).

Un alt sit în care a fost identificat un mormânt de inhumatie apartinând aceleiasi culturii este cel de la Gradinile, com. Studina, jud. Olt. Este vorba de mormântul M1, gasit în anul 1977 (Nica 1981a: 28). Aceasta descoperire va fi rediscutata în teza de doctorat a aceluiasi autor (Nica 1986)

Sapaturile arheologice din asezarea Starčevo-Cris de la Poienesti, jud. Vaslui, punctul În tarla - La fierarie (1980-1984), conduse de Cornelia Magda Mantu, au dus la descoperirea unui mormânt de inhumatie apartinând acestei culturi (Mantu 1991: 175-179; Mantu et alii 1992: 153-156). Acest mormânt a fost cercetat de Nicolae Miritoiu .

În regiunea Vrancea, la Voetin, com. Sihlea, jud. Vrancea, cu ocazia unor cercetari efectuate în anul 1981, au fost identificate mai multe morminte de inhumatie; unul dintre acestea (M1), este posibil sa fi apartinut culturii Starčevo-Cris (Bobi, Paragina 1992: 16).

În anul 1984, cu ocazia unor lucrari de extragere a lutului pentru caramizi, în punctul Caramidarie, pe teritoriul administrativ al localitatii Gornea, a fost descoperit un alt mormânt atribuit tot culturii mentionate anterior (Luca, Dragomir 1985: 73, 77; Lazarovici, Maxim 1995: 193).

În urma cercetarilor din perioada 1984-1985, desfasurate în asezarea de la Turia, jud. Covasna, punctul La Silozuri (Gradina conacului Apor), au fost identificate resturile mai multor locuiri din perioada neo-eneolitica. În stratul de cultura Starčevo-Cris au fost descoperite trei morminte de inhumatie (Székely 1992: 307), dintre care unul pare sa fi apartinut culturii starceviene (Ciuta 1997: 12).

Cu ocazia unor sapaturi de salvare, din anul 2001, care au avut drept scop eliberarea terenului de sarcina arheologica a zonei afectate de saparea canalului de evacuare a apei reziduale din strandul Tasnad, com. Tasnad, punctul Sere, jud. Satu Mare, a fost descoperit si un mormânt atribuit purtatorilor culturii de care ne ocupam (Németi et alii 2002: 310).

Din pacate, lucrarile de sinteza care urmaresc problematica descoperirilor cu caracter funerar neo-eneolitice, în general, si a neoliticului timpuriu, în special, sunt slab reprezentate în literatura noastra de specialitate. Singura încercare de realizare a unui studiu, care sa sintetizeze datele existente la acel moment despre descoperirile cu caracter funerar din neoliticul si eneoliticul românesc, este articolul publicat de Eugen Comsa, în anul 1960, intitulat Contributie cu privire la riturile funerare din epoca neolitica de pe teritoriul tarii noastre. Printre altele, în acest studiu se discuta si despre mormintele apartinând purtatorilor culturii Starčevo-Cris, descoperite la Besenova Veche, Sf. Gheorghe, Cenad, Valea Lupului, Let si Cipau (Comsa 1960: 84-86). Mormântul de la Cipau s-a demonstrat ulterior ca apartine culturii ceramicii lineare.

Informatiile prezentate sunt reluate de acelasi autor, în anul 1974, într-un articol intitulat Die Bestattungssitten im Rumänischen Neolithikum. Stadiul cercetarilor este adus la zi de autor, fiind descrise si noi descoperiri cu caracter funerar apartinând culturii Starčevo-Cris. Alaturi de rezultatele cercetarilor descrise anterior, sunt semnalate mormintele descoperite la Cernat, Gura Baciului, Cluj-Napoca, Salca, Grumazesti si Pogarasti (Comsa 1974: 114-120).

Anterior, Nicolae Vlassa într-un articol de sinteza dedicat culturii Starčevo-Cris din Transilvania, prezinta într-un subcapitol separat descoperirile cu caracter funerar cunoscute pâna la acel moment în aceasta zona (Vlassa 1966: 18).

În anul 1969, Gheorghe Lazarovici realizeaza un studiu sintetic privitor la aceiasi cultura dar pentru teritoriul Banatului, în care acorda un spatiu destul de restrâns si descoperirilor funerare din regiunea respectiva (Lazarovici 1969: 21).

Ulterior, acelasi autor, în articolul Neoliticul timpuriu din România, reia mai pe larg discutia mormintelor starceviene, de data aceasta pentru întreg teritoriul românesc. Sunt amintite descoperirile de la Gura Baciului, Besenova Veche, Gornea, Cernat, Trestiana, Let, Sf. Gheorghe, Valea Lupului, Suceava, precum si resturile osteologice umane dispersate descoperite la Cuina Turcului (Lazarovici 1984: 80).

Articolul Les Carpates orientales et Moldavie semnat de Silvia Marinescu-Bîlcu, analizeaza sintetic problema descoperirilor cu caracter funerar apartinând culturii Starčevo-Cris de pe teritoriul Moldovei (Marinescu-Bîlcu 1993: 198-199).

Pentru acelasi teritoriu, în anul 1995 Eugen Comsa publica o noua sinteza a descoperirilor cu caracter funerar apartinând culturii în discutie (Comsa 1995: 245-256).

Odata cu aparitia vol. III din Enciclopedia Arheologiei si Istoriei Vechi a României, realizata de un colectiv de cercetatori români, sub coordonarea lui Constantin Preda, practicile funerare din preistorie si protoistorie sunt analizate sintetic. Astfel, la termenul Mormânt, vocea pentru riturile si ritualurile funerare neo-eneolitice este realizata de Silvia Marinescu-Bîlcu. Pentru neoliticul timpuriu, referiri se fac la descoperirile de la Gura Baciului, Let, Trestiana, Cârcea -Viaduct s.a. (Marinescu-Bîlcu 2000a: 113).

În anul 2001, vedea lumina tiparului lucrarea Untersuchungen zu den Bestattungssitten des südosteuropäischen Neolithikums und Chalkolithikums, semnata de Clemens Lichter, în cuprinsul careia sunt analizate si o serie de morminte de pe teritoriul românesc, apartinând neoliticului timpuriu si nu numai (Lichter 2001: 37-44). Din pacate, asa cum aratam si anterior, seria descoperirilor cu caracter funerar de la noi este incompleta.

Doi ani mai târziu, acelasi autor publica articolul Continuity and change in burial custom: Examples from Carpathian Basin, în care pentru neoliticul timpuriu din zona româneasca, nu sunt amintite descoperirile cu caracter funerar publicate pâna la acel moment, cu exceptia unei note în care este amintit mormântul presupus de incineratie de la Gura Baciului (Lichter 2003a). În acelasi an apare si varianta în limba germana a aceluiasi articol (Lichter 2003b).

Atunci când analizam un subiect precum descoperirile cu caracter funerar din neoliticul timpuriu, nu trebuie sa uitam nici contributia antropologilor, fara de care o astfel de analiza nu ar fi completa.

Din pacate, numarul analizelor antropologice pentru scheletele apartinând culturii în discutie este modest. Între articolele publicate pâna în prezent ce contin analize antropologice asupra unor materiale Starčevo-Cris, putem identifica doua tipuri: cele care se refera strict la expertizele antropologice ale osemintelor si cele care încearca sa sintetizeze într-un context mai larg ceea ce se stia la un moment dat.

Primele date antropologice despre purtatorii culturilor acestei perioade au fost publicate de catre I. G. Russu si V. Mares, în anul 1956. Aceste analize antropologice se refera la scheletul descoperit la Sf. Gheorghe (Russu, Mares 1956: 32-39). Ulterior, la Congresul international al stiintelor antropologice si etnologice de la Paris, aceasta descoperire este reluata sintetic de I. G. Russu si echipa sa de la Cluj. Alaturi de aceata analiza, au mai fost luate în discutie si descoperirile Cipau si Salca (Russu et alii 1960: 679-682).

În anul 1960, se publica studiul Consideratii asupra populatiilor din vârsta pietrei si de la începutul vârstei metalelor de pe teritoriul R.P.R., în care se discuta sintetic si despre caracteristicile antropologice ale populatiei culturii mai sus amintite (Necrasov, 1960: 417-418).

Noi date antropologice despre purtatorii culturii Starčevo-Cris sunt obtinute în urma expertizei realizate asupra scheletului descoperit în anul 1962 la Gura Baciului (Necrasov 1965b: 19-34). Date despre scheletul M1 de la Gura Baciului sunt reluate în articolul Mirjana Antunović (Antunović 1990: 39-40), pe care l-am amintit anterior.

În anul 1965, vedea lumina tiparului studiul sintetic Date antropologice noi asupra populatiei culturii neolitice Starčevo-Cris, care se dorea, la acel moment, prima sinteza privind datele antropologice ale populatiilor acestei culturi. Pe parcursul acestuia, sunt analizate mormintele de la Sf. Gheorghe, Salca, Cipau, Pogorasti, Gura Baciului si Cluj-Napoca (Necrasov 1965a: 9-17).

În acelasi an aparea un articolul în Apulum, semnat de aceiasi autoare, în care se prezinta analiza detaliata a scheletului gasit în mormântul M1 de la Gura Baciului (Necrasov 1965b: 19-34).

Doi ani mai târziu, Olga Necrasov, în colaborare cu Maria Cristescu, publica articolul de sinteza Aspecte antropologice ale neoliticului si eneoliticului românesc, în care se fac referiri si la diversele aspecte (structura antropologica, medie de vârsta etc.) ale purtatorilor culturii Starčevo-Cris (Necrasov, Cristescu 1967: 159-160).

În anul 1975 se publica în Annuaire Roumain D'Anhropologie un interesant articol privind "masca faciala" descoperita în anul 1972, în statiunea de la Cârcea-Viaduct (Nica, Nicolaescu-Plopsor 1975: 15-17).

Cel mai mare numar de schelete apartinând populatiei starceviene, a fost descoperit la Trestiana, dintre acestea doar sase fiind supuse expertizei paleoantropologice (Necrasov, Antoniu 1979: 19-39).

În anul 1986, Olga Necrasov semna un articol de sinteza referitor la principalele caracteristici antropologice ale populatiilor preistorice din România, ce aparea la Paris într-una din cele mai prestigioase publicatii de specialitate Anthropologie (Necrasov 1986: 190-191).

Anul 1990 este marcat de aparitia studiului de sinteza Cercetari paleoantropologice privitoare la populatiile de pe teritoriul României, semnat de un colectiv condus de Olga Necrasov (Necrasov et alii 1990: 173-223). În acest studiu sunt prezentate sintetic materialele osteologice care au fost analizate de aceasta echipa (Trestiana, Gura Baciului, Cluj-Napoca, Pogorasti si Ostrovul Corbului), la care se adauga spre comparatie si cele 3 descoperiri din Transilvania publicateanterior de I. G. Russu (Salca, Sf. Gheorghe, Cipau). Astfel, se fac descrieri tipice pentru un asemenea studiu privind craniul si masivul facial, calcularea staturilor, consideratii prvind stresul functional si alimentatia, stablirea tipului antropologic si analogiile cu populatiile de aceiasi epoca din zonele învecinate, iar ca o concluzie discutii privind originea neoliticului în România (Necrasov et alii 1990: 177-197).

Acestea sunt datele publicate pâna la acest moment, privind problematica pe care o vom dezbate pe parcursul acestui studiu.

Capitolul II

CÂTEVA CHESTIUNI DE METODOLOGIE sI

TERMINOLOGIE FUNERARĂ

Descoperirile cu caracter funerar au constituit întotdeauna o atractie pentru arheologi. De-a lungul timpului, în literatura de specialitate, s-a constatat existenta unor serii variate de tratare si analizare ale acestei chestiuni.

Directii si metode de cercetare

Tipul de analiza arheologica traditionala considera mormintele, si tot ce se leaga de acestea, o parte intangibila a domeniului vietii spirituale. Aceasta maniera de interpretare are tendinta de a descrie amanuntit "artefactele" descoperite în inventarul mormintelor, fiind folosite pentru încadrarea cronologica a descoperirilor respective. În general, arheologia traditionala interpreteaza simplu si accesibil descoperirile cu caracter funerar, pe baza unor analogii formale cu alte surse istorico-arheologice si antropologice (Lull 2000: 576).

Ulterior, în anii `70, acest tip de abordare a luat noi proportii. Noua maniera a marcat momentul în care arheologii au acordat atentie premiselor teoretice legate de studiul practicilor funerare. Abordarea teoretico-metodologica, cunoscuta si sub numele de Archaeology of Death, are la baza urmatorul argument: practicile funerare reprezinta expresia unei realitati sociale, acestea putând fi legate de sistemul social al comunitatilor din trecut, precum si de statutul social al decedatilor (Lull 2000: 577; Bailey 2000b: 23-25).

În general, acest tip de cercetare a fenomenului funerar a impus o perspectiva sociologica, pentru întelegerea corecta a acestui fapt fiind construite câteva concepte teoretice (Chicideanu 2000: 108-109). Primul dintre acesti termeni a fost cel de unitate sociala prin care se întelege grupul social, accentul fiind pus pe cele doua trasaturi ale acestuia, si anume: pe de o parte, structura - constând din numarul, natura si modul de articulare al elementelor care îl compun, iar pe de alta parte, organizarea - care se refera la ansamblul de reguli, cutume, traditii, dupa care se guverneaza si se modifica componentele grupului.

Urmeaza apoi termenul de persoana sociala care cuprinde apartenenta la grupa de sex si de vârsta, rangul, pozitia ocupata în timpul vietii, în cadrul grupului social, de catre decedati, gradul de afiliere si de apartenenta la diferite segmente ale grupului.

Al treilea element (termen) a fost dedus din interactiunea celorlalte doua elemente amintite anterior (persoana sociala si unitate sociala). Astfel, s-a observat ca, în cadrul practicilor funerare, relatia dintre individ (persoana sociala) si comunitatea respectiva (unitate sociala), poate fi definita prin termenul de energie sociala. Aceasta reprezinta expresia afectiva determinata de diferitele evenimente din cadrul grupurilor respective: moarte (fenomen biologic iminent, necontrolat si imposibil de anticipat), înmormântare (eveniment care priveste nu doar pe individ si familia sa, ci întreaga comunitate din care face parte), alte ritualuri (Tainter 1974: 1-2; Chicideanu 2000: 109).

Arheologii post-modernisti vor realiza un alt tip de abordare care considera ca descoperirile cu caracter funerar nu reprezinta o reflectie a sistemului social si a statutului indivizilor. Fara a nega existenta unei "dinamici sociale", acest tip de analiza utilizeaza metodologia traditionala bazata pe comparatii si analogii, dar din perspectiva post-modernista. Elementele de cultura materiala sunt considerate simboluri, contextul descoperirilor fiind, de asemenea, extrem de important (Lull 2000: 577-578).

orientarea pe directiile sud-est/nord-vest, nord-vest/sud-est, vest-est, sud-vest/nord-est, est-sud-est vest-nord-vest o regasim doar în cazul indivizilor de sex feminin;

orientarea privirii spre est si sud o observam în cazul ambelor grupe de sex;

orientarea privirii spre nord-est o întâlnim doar în cazul indivizilor de sex feminin;

Asadar, pe baza acestei analize preliminare putem stabili ca din punct de vedere al orientarii defunctilor exista directii comune pentru ambele grupe de sex (sud-nord si nord-sud), directii de orientare proprii doar indivizilor de sex feminin (sud-est/nord-vest, nord-vest/sud-est, vest-est, sud-vest/nord-est) sau masculin (est-vest). Având în vedere, numarul mic de morminte luat în calcul, ne rezumam doar la aceste observatii.

Pe baza analogiilor din cadrul aceleasi culturi, de pe teritoriul Serbiei, s-a constatat ca cei decedati nu respectau întotdeauna aceste "reguli". Astfel, observam ca orientarea defunctilor pe directiile sud-nord si nord-sud le regasim doar în cazul indivizilor de sex feminin - nord-sud în cazul mormintelor de la Sasinci M1 (Leković 1988a: 94-95; Borić 1996: 72), Velesnica M1, si sud-nord în cazul individului din M2b din aceiasi statiune (Mikić 1988: 21; Ruzić, Pavlović 1988: 67; Antunović 1990: 42, 44-46) si nu în cazul ambelor grupe de sex. Orientarea pe directia est-vest, specifica indivizilor de sex masculin, nu o întâlnim în nici un caz. Directiile de orientare specifice defunctilor de sex feminin (sud-est/nord-vest, nord-vest/sud-est, vest-est, sud-vest/nord-est), le regasim în cazul ambelor grupe de sex: sud-vest/nord-est Topole-Bač M2, individ de sex masculin, nord-vest/sud-est Topole-Bač M3, individ de sex masculin Trajković 1988: 99-100), nord-vest/sud-est Golokut-Vizić M1, individ de sex feminin, nord-vest/sud-est Pećinci M1, individ de sex feminin (Borić 1996: 72, 74), sud-vest/nord-est Zlatara-Ruma MA, individ de sex masculin, vest-est Zlatara-Ruma MB, individ de sex feminin (Mikić 1988: 21-22; Leković 1988b: 108; Antunović 1990: 42, 44; Borić 1996: 72, 74), sud-est/nord-vest Lepenski Vir M73, individ de sex masculin sau aceiasi orientare, în cazul unor indivizi de sex feminin din aceiasi asezare - M8, M32a, iar nord-vest/sud-est Lepenski Vir M88 si M32a, indivizi de sex feminin (Antunović 1990: 42, 44-48) s.a. S-a putut identifica si o alta directie de orientare a indivizilor, specifica ambelor grupe de sex - nord-est/sud-vest, identificata în cazul defunctilor descoperiti la Velesnica M3, individ de sex feminin (Mikić 1988: 21; Ruzić, Pavlović 1988: 67; Antunović 1990: 42, 44-46) si Topole-Bač M1, individ de sex masculin (Trajković 1988: 100).

În cazul directiei privirii defunctilor, se observa ca aceasta corespunde doar în unele situatii: sud-est Topole-Bač M2, (Trajković 1988: 99) sau est Lepenski Vir M73 (Antunović 1990: 43 - fig. 3). De asemenea, constatam ca apar si directii de orientare a privirii defunctilor, care nu le regasim în cazul mormintelor starceviene de pe teritoriul actual românesc: nord-vest Topole-Bač M1 (Trajković 1988: 99).

Însa, asa cum aratam si anterior, absenta determinarilor antropologice care sa stabileasca apartenenta la o grupa de sex sau alta a defunctilor, face dificila încercarea noastra de a identifica regulile funerare care au stat la baza orientarii indivizilor starcevieni. Totodata, ignorarea directiei pe care a fost orientata privirea defunctilor (un criteriu important) sau nepublicarea acesteia (de cele mai multe ori), îngreuneaza realizarea unei analize complete si complexe.

Analizarea orientarii defunctilor o putem realiza si raportându-ne de la categoria de vârsta a acestora. Astfel, în ceea ce priveste decedatii apartinând categoriei de vârste Infans, acestia erau orientati sud-nord (Trestiana M32), nord-sud (Trestiana B/M5), nord-est/sud-vest (Trestiana B/M4), nord-vest/sud-est (Gura Baciului M3) si est-vest (Schela Cladovei M60/1995?), Probabil, o orientare est-vest avea si defunctul din M5 Gura Baciului, deoarece craniul lipsea, în acest caz. Din punct de vedere al privirii, directia acesteia era spre est (Trestiana M32), nord-vest (Trestiana B/M4), vest (Gura Baciului M3), pentru restul defunctilor ne fiind determinata din motive obiective. Categoria de vârsta Juvenis este reprezentata doar de cazul de la Trestiana M9 orientat nord-sud, cu privirea spre est.

Pentru categoriile de vârsta Adultus/Maturus putem face urmatoarele observatii. Erau orientati nord-sud (Gura Baciului M2, Sf. Gheorghe M1, Trestiana M6, M9B, Gradinile M1), est-vest (Trestiana M18, Schela Cladovei M19/1984?), sud-nord (Trestiana M7, M30, Schela Cladovei M6/1983 ), est-sud-est/vest-nord-vest (Gura Baciului M1), nord-vest/sud-est (Cluj-Napoca M4), vest-est (Gura Baciului M6, Suceava M1, Grumazesti M1), sud-vest/nord-est (Gura Baciului M9), si nord-vest-vest/sud-sud-est (Poienesti M1 . Din punct de vedere al directiei privirii, aceasta era orientata spre est (Gura Baciului M2, Sf. Gheorghe M1, Trestiana M6, M9 B, M30), nord-est (Gura Baciului M6, Poienesti M1, Gradinile M1) si spre sud (Gura Baciului M1, M9, Trestiana M18).

Pe baza acestor date sumare, observam urmatoarele elemente:

orientarea pe dirctia sud-nord si est-vest exista în cazul grupelor de vârsta Infans si Adultus Maturus

orientare pe directiile nord-sud si nord-vest/sud-est corespunde tuturor categoriilor de vârsta;

orientare nord-est/sud-vest apare doar în cazul categoriei de vârsta Infans;

orientarea pe directiile est-sud-est vest-nord-vest si sud-vest/nord-est, vest-est, nord-vest-vest/sud-sud-est, o regasim doar în cazul categoriei de vârsta Adultus Maturus

orientarea privirii spre est corespunde tuturor categoriilor de vârsta;

orientarea privirii spre nord-vest si vest, o întâlnim doar categoriei de vârsta Infans;

orientarea privirii spre nord-est, sud exista doar în cazul grupei de vârsta Adultus Maturus

Pe baza analogiilor din cadrul aceleasi culturi, de pe teritoriul actual al Ungariei si pe cel al ex-Iugoslaviei, constatam ca orientarea defunctilor nu se încadreaza în categoriile identificate pentru teritoriul actual al României. Astfel, observam ca orientarea pe directiile sud-est/nord-vest, sud-vest/nord-est, vest-est specifice categoriei de vârsta Adultus/Maturus, o întâlnim si în cazul altor grupe de vârsta: vest-est M2 Endrőd 119, copil (Makkay 1992: 132), sud-vest/nord-est Topole-Bač M2, adult (Trajković 1988: 100), vest-est Obre I M3, copil (Benac 1973: 348), sud-est/nord-vest Lepenski Vir M8 si M73, ambii adulti (Antunović 1990: 42, 44-48), vest-est Zlatara-Ruma MB, adult (Mikić 1988: 21-22; Leković 1988b: 108; Antunović 1990: 42, 44; Borić 1996: 72, 74) s.a.

Orientare pe directiile nord-sud si nord-vest/sud-est specifica tuturor categoriilor de vârsta, se pastreaza, asa cum o dovedesc unele exemple: nord-vest/sud-est Topole-Bač M3, adult (Trajković 1988: 100), nord-vest/sud-est Golokut-Vizić M1, matur (Borić 1996: 72, 74), nord-sud Sasinci M1, matur (Leković1988a: 94-95; Borić 1996:72), nord-sud Obre I M2, copil, nord-vest/sud-est Obre I M1, copil (Benac 1973: 347-348), nord-vest/sud-est Pećinci M1, adult (Borić 1996: 72, 74), nord-vest/sud-est Obrez M1, copil (Antunović 1990: 42, 44; Borić 1996: 72, 74) etc.

De asemenea, orientarea pe directia sud-nord si est-vest în cazul grupelor de vârsta Infans si Adultus/Maturus se pastreaza: est-vest pentru copilul din M1 de la Endrőd 119 (Makkay 1992: 132) sau sud-nord, pentru adultul din M2b de la Velesnica (Mikić 1988: 21; Ruzić, Pavlović 1988: 67; Antunović 1990: 42, 44-46). S-a putut observa ca, exista si o alta directie de orientare a defunctilor, specifica acestor doua categorii de vârsta - nord-est/sud-vest, asa cum o dovedesc cazurile de la Endrőd 119 M13, adult (Makkay 1992: 132), Topole-Bač M1, adult (Trajković 1988: 100), Obre I M4, copil (Benac 1973: 349), Velesnica M3, adult (Mikić 1988: 21; Ruzić, Pavlović 1988: 67; Antunović 1990: 42, 44-46) s.a.

Directia privirii este alta decât cea stabilita pentru mormintele starceviene de pe actualul teritoriu românesc. Astfel, orientarea privirii spre nord-vest si vest corespunzatoare doar categoriei de vârsta Infans, se pastreaza - nord-vest Obre I M4 (Benac 1973: 350 - fig. 13), dar o întâlnim si în cazul altor categorii de vârsta - nord-vest Topole-Bač M1, adult (Trajković 1988: 99). De asemenea, orientarea privirii spre est, specifica tuturor categoriilor de vârsta, se mentine: est Obre I M2, copil (Benac 1973: 348 - fig. 11), est Lepenski Vir M73, adult (Antunović 1990: 42 - fig. 3) etc. S-a observat existenta si a altor directii de orientare a privirii defunctilor, specifica acestor categorii de vârsta: sud-est Topole-Bač M2, adult (Trajković 1988: 99) sau nord Obre I M3, copil (Benac 1973: 349 - fig. 12).

si în cazul criteriului de vârsta, absenta determinarilor antropologice (care sa precizeze clar apartenenta defunctilor la una dintre categoriile de vârsta), precum si ignorarea sau nepublicarea orientarii privirii defunctilor, au constituit un obstacol major în analiza pe care am încercat sa o realizam.

Daca raportam orientarea defunctilor la pozitia de depunere (chircit pe dreapta, chircit pe stânga, întins pe spate) constatam aceiasi variabilitate. Astfel, în cazul indivizilor depusi în pozitie chircita, pe partea dreapta, observam ca erau orientati nord-sud (Gura Baciului M2, Trestiana B/M5, Gradinile M1), est-vest (Gura Baciului M5, Gornea-Locurile Lungi M1), sud-vest/nord-est (Gura Baciului M9, Schela Cladovei M2/L3a? sau S10), sud-nord (Trestiana M7, M30, Suceava M3, Schela Cladovei M1/1965?), sud-est/nord-vest (Trestiana B/M2, Glavanestii Vechi M1). Din punct de vedere al directiei privirii, aceasta era orientata spre sud (Gura Baciului M9), sud-est (Suceava M3), nord (Gornea-Locurile Lungi M1), est (Gura Baciului M2, Trestiana M30), nord-est (Gradinile M1). Pentru restul defunctilor din aceasta categorie nu avem date despre orientarea privirii.

Indivizi depusi în pozitie chircita pe partea stânga erau orientati est-sud-est/vest-nord-vest (Gura Baciului M1), vest-est (Gura Baciului M6, Grumazesti M1), nord-sud (Trestiana M6, M9), est-vest (Trestiana M18, B/M1, Valea Lupului M1), nord-est/sud-vest (Trestiana B/M4, Glavanestii Vechi M2), nord-vest-vest/sud-sud-est (Poienesti M1), sud-est/nord-vest (Dudestii Vechi M1/2001?), nord-nord-est/sud-sud-vest (Sf. Gheorghe M1). Privirea defunctilor era orientata spre nord-est (Gura Baciului M6, Poienesti M1), est (Sf. Gheorghe M1, Trestiana M6, M9, Glavanestii Vechi M2), nord-vest (Trestiana B/M4), sud (Gura Baciului M1,Trestiana M18, B/M1). Pentru mormântul dublu de la Valea Lupului nu cunoastem directia privirii, iar pentru M1 de la Grumazesti, asa cum aratam si anterior, craniul are o pozitie necorespunzatoare orientarii corpului.

În cazul indivizilor depusi în pozitie întinsa observam ca, acestia erau orientati vest-est (Suceava M1), sud-nord (Trestiana M32, Schela Cladovei M6/1983?), nord-nord-est/sud-sud-vest (Schela Cladovei M4/1968?). Directia privirii defunctilor nu a putut fi stabilita în nici unul din cazurile amintite la aceasta categorie.

Având în vedere toate aceste elemente putem constata urmatoarele:

orientarea indivizilor pe directiile nord-sud, est-vest, sud-est/nord-vest apare în cazul defunctilor depusi în pozitie chircita pe partea stânga si dreapta;

orientarea indivizilor pe directia sud-vest/nord-est o întâlnim doar în cazul defunctilor depusi în pozitie chircita pe partea dreapta;

orientarea indivizilor pe directia sud-nord exista doar în cazul defunctilor depusi în pozitie chircita pe partea dreapta si în pozitie întinsa;

orientarea indivizilor pe directiile est-sud-est/vest-nord-vest, nord-est/sud-vest, nord-vest-vest/sud-sud-est o regasim doar în cazul defunctilor depusi în pozitie chircita pe partea stânga;

orientarea indivizilor pe directiile vest-est si nord-nord-est/sud-sud-vest exista doar în cazul defunctilor depusi în pozitie chircita pe partea stânga sau depusi în pozitie întinsa;

orientarea privirii spre sud, est, nord-est apare doar în cazul defunctilor depusi în pozitie chircita pe partea dreapta sau stânga;

orientarea privirii spre sud-est, nord o întâlnim doar în cazul indivizilor depusi în pozitie chircita pe partea dreapta;

orientarea privirii spre nord-vest o regasim doar în cazul indivizilor depusi în pozitie chircita pe partea stânga;

Daca ne raportam la arealul aceleiasi culturi, teritoriul actual al Ungariei si pe cel al Serbiei, observam ca lucrurile nu situeaza pe aceleasi coordonate. Astfel, orientarea indivizilor pe directia sud-vest/nord-est specifica doar defunctilor depusi în pozitie chircita pe partea dreapta, se mentine - Topole-Bač M2 (Trajković 1988: 99-100), dar o întâlnim si în cazul indivizilor depusi în pozitie chircita pe partea stânga - Zlatara-Ruma MA (Mikić 1988: 21-22; Leković 1988: 108; Antunović 1990: 42, 44; Borić 1996: 72, 74).

Orientarea indivizilor pe directiile est-sud-est/vest-nord-vest si nord-vest-vest/sud-sud-est comuna doar defunctilor depusi în pozitie chircita pe partea stânga, nu o regasim în nici un caz. În schimb, orientarea defunctilor pe directia nord-est/sud-vest (specifica si ea defunctilor depusi în pozitie chircita pe partea stânga) o întâlnim la indivizii depusi în pozitie chircita pe partea dreapta, asa cum o demonstreaza o serie de exemple: M1 si M2 de la Tečić (Galović 1967: 173), Endrőd 119 M13 (Makkay 1992: 134), Obre I M4 (Benac, 1973: 349), Topole-Bač M1 (Trajković 1988: 99-100), Lepenski Vir M5 (Antunović 1990: 42), Velesnica M3 (Mikić 1988: 21; Ruzić, Pavlović 1988: 67; Antunović 1990: 42).

Totodata, constatam ca orientarea pe directia nord-vest/sud-est este specifica atât defunctilor depusi în pozitie chircita pe partea stânga cât si celor depusi pe partea dreapta: Lepenski Vir M32b, chircit pe partea dreapta, M83a, chircit pe partea dreapta, M88, chircit pe partea stânga, M6, chircit pe partea stânga (Antunović 1990: 42), Obre I M1, chircit pe partea dreapta (Benac 1973: 347), Topole-Bač M3, chircit pe partea dreapta (Trajković1988: 100), Golokut-Vizić M1, chircit pe partea dreapta, Pećinci M1, chircit pe partea dreapta (Borić 1996: 72, 74), Bogojevo M1, chircit pe partea stânga (Antunović 1990: 42), Obrez M1, chircit pe partea dreapta (Antunović 1990: 42; Borić 1996: 72, 74) etc.

Orientarea indivizilor pe directiile nord-sud, sud-est/nord-vest specifica defunctilor depusi în pozitie chircita pe partea stânga si dreapta, exista si în aceste zone: nord-sud Sasinci M1, chircit pe partea dreapta (Leković 1988a: 94-95; Borić 1996: 72), sud-est/nord-vest Lepenski Vir M73, chircit pe partea dreapta, M9, chircit pe partea dreapta, M68, chircit pe partea stânga, M42b, chircit pe partea stânga, M8 chircit pe partea dreapta (Antunović 1990: 42), nord-sud Velesnica M1, chircit pe partea stânga (Ruzić, Pavlović 1988: 67; Antunović 1990: 42), nord-sud Obre I M2, chircit pe partea stânga (Benac, 1973: 348) s.a. De asemenea, orientarea defunctilor pe directia sud-nord o regasim doar în cazul indivizilor depusi în pozitie chircita pe partea dreapta, asa cum o dovedeste mormântul M2b de la Velesnica (Ruzić, Pavlović 1988: 67; Antunović 1990: 42).

În ceea ce priveste indivizii depusi în pozitie chircita pe partea stânga, acestia sunt orientati vest-est - Velesnica M2d (Ruzić, Pavlović 1988: 67; Antunović 1990: 42), Zlatara Ruma MB (Leković 1988b: 108; Antunović 1990: 42, 44; Borić 1996: 72, 74), Obre I M3 (Benac 1973: 348) - la fel ca si cazurile de pe teritoriul actual al României.

În alta ordine de idei, orientarea privirii spre est, comuna atât indivizilor depusi în pozitie chircita pe partea dreapta o întâlnim si în cazul mormintelor starceviene de pe teritoriul ex-Iugoslaviei, dupa cum o demonstreaza o serie de descoperiri: Obre I M2, chircit pe partea stânga (Benac, 1973: 348 - fig. 12) sau Lepenski Vir M73, chircit pe partea dreapta (Antunović 1990: 43 - fig. 3). Observam, de asemenea ca, orientarea privirii spre sud-est sau nord, specifica indivizilor depusi în pozitie chircita pe partea dreapta, o întâlnim în aceleasi situatii - Topole-Bač M2, chircit pe partea dreapta (Trajković 1988: 99) - dar si în cazul indivizilor depusi pe partea stânga - Obre I M3 (Benac 1973: 349 - fig. 12). Totodata, orientarea privirii pe directia nord-vest, comuna doar indivizilor depusi în pozitie chircita pe partea stânga, o regasim doar în cazul defunctilor în pozitie chircita pe partea dreapta: Obre I M4 (Benac 1973: 350 - fig. 13), Topole-Bač M1 (Trajković 1988: 99) sau M1 si M2 de la Tečić (Galović 1967: 168 - fig. 1).

Un alt model de analiza se poate realiza raportându-ne la gradul de chircire al defunctilor. Indivizii chirciti accentuat erau orientati vest-est (Grumazesti M1), est-sud-est/vest-nord-vest (Gura Baciului M1), sud-est/nord-vest (Glavanestii Vechi M1), nord-sud (Gradinile M1), iar indivizii chirciti moderat aveau o orientare est-vest (Gura Baciului M5, Cernat M3, Trestiana M18, B/M1), sud-nord (Suceava M3, Trestiana M7, M30), vest-est (Gura Baciului M6), nord-sud (Sf. Gheorghe M1, Trestiana M9, B/M5), nord-est/sud-vest (Trestiana B/M4), nord-vest-vest/sud-sud-est (Poienesti M1). Pentru indivizii chirciti slab erau orientati nord-sud (Gura Baciului M2, Trestiana M6), sud-vest/nord-est (Gura Baciului M9), sud-est/nord-vest (Dudestii Vechi M1/2001?), nord-vest/sud-est (Cluj-Napoca M4), nord-est/sud-vest (Glavanestii Vechi M2).

Din punct de vedere al directiei privirii defunctilor, pentru indivizii pentru care exista informatii în acest sens, avem urmatoarele date: chircitii accentuat aveau privirea îndreptata spre nord-est (Gradinile M1), sud (Gura Baciului M1); pentru chircitii moderat privirea era orientata nord-est (Gura Baciului M6, Poienesti M1), est (Sf. Gheorghe M1, Trestiana M9, M30), est-sud-est (Suceava M3), sud (Trestiana M18, B/M1), nord-vest (Trestiana B/M4), iar chircitii slab aveau privire spre est (Gura Baciului M2, Trestiana M6, Glavanestii Vechi M2), sud (Gura Baciului M9, Dudestii Vechi M1/2001?).

Luând în consideratie cele aratate mai sus putem identifica urmatoarele observatii:

orientarea pe directia vest-est este specifica defunctilor depusi în pozitie chircit accentuat si moderat;

orientarea pe directia sud-est/nord-vest este reprezentata doar în cazul defunctilor depusi în pozitie chircit accentuat si slab;

orientare nord-sud este specifica tuturor defunctilor, indiferent de gradul de chircire;

orientarea pe directia est-sud-est/vest-nord-vest exista doar în cazul indivizilor depusi în pozitie chircit accentuat;

orientarea pe directiile est-vest, sud-nord, nord-vest-vest/sud-sud-est sunt întâlnite doar în cazul defunctilor depusi în pozitie chircit moderat;

orientare pe directia nord-est/sud-vest este reprezentata doar în cazul defunctilor depusi în pozitie chircit moderat si slab;

orientare pe directia sud-vest/nord-est, nord-vest/sud-est sunt specifice doar defunctilor depusi în pozitie chircit slab;

orientare privirii pe directia nord-est o întâlnim doar în cazul defunctilor depusi în pozitie chircit accentuat si moderat;

orientare privirii spre sud este specifica tuturor defunctilor, indiferent de gradul de chircire;

orientare privirii spre est o regasim doar în cazul defunctilor depusi în pozitie chircit moderat si slab;

orientarea privirii pe directiile nord-vest, est-sud-est apare doar în cazul defunctilor depusi în pozitie chircit moderat;

De asemenea, putem analiza orientarea defunctilor în functie de gradul de flexare al membrelor inferioare. Din aceasta analiza putem face urmatoarele observatii: indivizii cu membrele inferioare flexate accentuat erau orientati nord-sud (Gradinile M1, Trestiana M9), est-vest (Trestiana M18, B/M1), vest-est (Grumazesti M1), nord-est/sud-vest (Glavanestii Vechi M2 - individul B), est-sud-est/vest-nord-vest (Gura Baciului M1), nord-vest-vest/sud-sud-est (Poienesti M1); defunctii cu membrele inferioare flexate moderat aveau o orientare pe directiile est-vest (Gura Baciului M5), nord-sud (Sf. Gheorghe M1), sud-nord (Trestiana M7, Suceava M3), vest-est (Gura Baciului M6), nord-est/sud-vest (Trestiana B/M4, Glavanestii Vechi M2 - individul A); decedatii cu membrele inferioare flexate slab erau orientati nord-sud (Gura Baciului M2, Trestiana M6), nord-vest/sud-est (Cluj-Napoca M4), sud-est/nord-vest (Dudestii Vechi M1/2001?).

Din punct de vedere al privirii constatam ca, pentru defunctii cu membrele inferioare flexate accentuat, aceasta era spre nord-est (Poienesti M1, Gradinile M1), est (Trestiana M9, Glavanestii Vechi M2 - individul B), sud (Gura Baciului M1, Trestiana M18, B/M1); cei cu membrele inferioare flexate moderat aveau privire pe directia nord-est (Gura Baciului M6), est-sud-est (Suceava M3), est (Sf. Gheorghe M1, Glavanestii Vechi M2 - individul A), nord-vest (Trestiana B/M4), iar la indivizii cu membrele inferioare flexate slab, privirea era îndreptata spre est (Gura Baciului M2, Trestiana M6) si spre sud (Dudestii Vechi M1/2001?).

Daca coroboram toate aceste date obtinem urmatoarea situati:

orientarea pe directia nord-sud este reprezentata în cazul tuturor defunctilor analizati, indiferent de gradul de flexare al membrelor inferioare;

orientarea pe directiile est-vest, nord-est/sud-vest si vest-est apare doar în cazul indivizilor cu membrele inferioare flexate accentuat si moderat;

orientarea pe directiile nord-vest-vest/sud-sud-est si est-sud-est/vest-nord-vest o regasim doar în cazul decedatilor cu membrele inferioare flexate accentuat;

orientarea pe directia sud-nord exista doar în cazul indivizilor cu membrele inferioare flexate moderat;

orientarea pe directiile nord-vest/sud-est, sud-est/nord-vest o întâlnim doar în cazul defunctilor cu membrele inferioare flexate slab;

orientarea privirii spre nord-est apare doar la indivizii cu membrele inferioare flexate accentuat si moderat;

orientarea privirii spre est este specifica tuturor defunctilor analizati, indiferent de gradul de flexare al membrelor inferioare;

orientarea privirii spre sud o regasim doar indivizilor cu membrele inferioare flexate accentuat si slab;

orientarea privirii pe directiile est-sud-est si nord-vest o întâlnim doar la indivizii cu membrele inferioare flexate accentuat;

În cazul acestor ultime doua criterii de analiza a orientarii defunctilor, nu ne vom raporta la mormintele starceviene de pe teritoriul actual al Serbiei, Bosniei si Ungariei, deoarece acestui gen de informatie, referitoare la gradul de chircire si de flexare, nu i s-a acordat atentia cuvenita, mai ale în cazul sapaturilor arheologice mai vechi. Aceasta observatie este valabila si pentru cercetarea arheologica din România. Din nefericire, absenta acestor informatii sau cel putin al unor planuri publicate corespunzator, obstructioneaza realizarea unei analize obiective, pertinente si nuantata.

Asadar, având în vedere abordarile pe diferite criterii ale orientarii defunctilor, am putem conchide ca nici o regula clara de orientare a celor decedati nu poate fi identificata pentru purtatorii acestei culturi a neoliticului timpuriu. Totusi lucrurile nu stau chiar asa.

Orientarea corpului reprezinta un aspect important, deoarece, uneori orientarea spre un anumit punct cardinal poate avea o semnificatie aparte (spre exemplu orientare spre est poate fi asociata cu rasaritul si cu renasterea). Oricum marea variatie a orientarilor, mai ales în cadrul aceluiasi grup, comunitatea, societate, face dificila creionarea unor concluzii "universale". În aceste conditii, fiecare mormânt (cu orientare defunctului respectiv) trebuie considerat o individualitate (Parker Pearson 2001: 54). În acest caz, într-adevar, putem considera mormintele purtatorilor culturii Starčevo-Cris individualitati, datorita variabilitatii mari a orientari defunctilor. Orientarea originara a indivizilor este greu de aflat deoarece, chiar daca presupunem ca aceste comunitati realizau orientarea defunctilor dupa soare, acesta are o miscare la orizont destul de mare, în functie de anotimp. De asemenea, noi stabilim orientarea cu busola, dupa polul magnetic, care este si el "migrator" (Sîrbu 2003: 50-51). În alta ordine de idei, pe baza unor observatii etnografice amanuntite s-a demonstrat ca supozitia, conform careia defunctii erau orientati dupa punctele cardinale sau în functie de rasaritul/apusul soarelui, este, în cele mai multe cazuri, falsa. În realitate, reperele dupa care erau orientati defunctii erau cu totul atele, fiind extrem de variate în timp si spatiu. În fapt, ceea ce este important este directia cadavrului si mai putin cea în care este îndreptata cutia craniana (Chicideanu 2000: 110).

De asemenea, pe lânga orientarea corpului defunctului, importanta este si orientarea gropii mormântului (atunci când groapa este identificata). Aceasta orientare a gropii mormântului este importanta deoarece poate fi o trasatura a ideologiei funerare (Parker Pearson 2001: 6). Acest aspect este extrem de important, deoarece, decedatul, chiar si în cazul comunitatilor Starčevo-Cris, era depus în groapa funerara, care era sapata (probabil) înainte de înmormântare (daca nu exista deja realizata pentru alte scopuri). Deci, în acest caz putem afirma fara sa gresim ca defunctul era depus în aceasta si orientat obligatoriu dupa directia gropii funerare!!! Asadar, groapa funerara (si implicit orientarea acesteia) este mai importanta decât orientarea defunctului, din moment ce aceasta (groapa funerara) era sapata si orientata înaintea defunctului. În alta ordine de idei, nu avem nici o dovada care sa demonstreze faptul ca indivizii (sau groapa funerara) erau orientati dupa astrul solar si implicit dupa punctele cardinale. Tot la fel de bine, defunctii puteau fi orientati, spre exemplu, în functie de locul unde au decedat, de locul unde au trait, locul de origine, locul unde se aflau descendentii. Etnografic s-a constatat ca la unele populatii cadavrele sunt asezate cu privirea catre asezarea celor vii (Chicideanu 2000: 110) sau pe directia opusa fata de orientare celor vii când dormeau (Parker Pearson 2001: 54). Orientare putea sa se raporteze la anumite repere hidrografice, forme de relief, paduri etc. si nu trebuie sa uitam nici posibilitatea ca aceasta orientare sa fie pur si simplu aleatorie. Asa cum aratam si anterior, se pare ca, groapa funerara era sapata (si implicit orientata) înaintea defunctului. Realizarea gropii funerare implica un efort din partea comunitatii respective si depindea de anumite elemente, în special spatiul avut la dispozitie pentru saparea gropii. Conform unor cercetatori, comunitatile neoliticului timpuriu refoloseau gropile realizate în alte scopuri (extragerea lutului necesar constructiilor sau ceramicii) drept gropi funerare (Tringham 1971: 86). În aceste conditii se pune întrebarea daca se mai poate vorbi despre o orientare a gropii sau a defunctilor, în sensul de regula funerara? Raspunsul la aceasta întrebare, din nefericire, nu ne este accesibil la acest stadiu al cercetarilor.

Inventarul funerar

Din punct de vedere al inventarului funerar, se constata ca, în mormintele purtatorilor culturii Starčevo-Cris, acesta lipseste în majoritatea cazurilor, iar atunci când exista este saracacios. Absenta inventarului funerar neperisabil, se pare, ca este o caracteristica a mormintelor acestei culturi, asa cum o dovedesc si descoperirile similare din întreaga arie a acestei culturi.

La prima vedere, chestiunea inventarului funerar a mormintelor starceviene, pare simpla. Însa, daca analizam cu atentie situatia acestora constatam ca lucrurile sunt complexe, deoarece defunctii acestei culturi, pe lânga obiectele propriu-zise de inventar funerar (unelte, vase, alte obiecte etc.), aveau si alte elemente - fragmente ceramice si/sau pietre asezate sub, peste sau în perimetrul defunctului. Întrebarea care se impune inerent în aceasta situatie este: ne afla în fata unor amenajari funerare, care implica "pavarea" gropii cu fragmente ceramice (si/sau cu pietre)? Avem de-a face cu o depunere fragmentara a vaselor în morminte? Acest fapt poate demonstra caracterul de inventar al acestora, mai ale ca avem exemple care ar conduce spre aceasta concluzie: în sec. al XIX-lea, negrii din Africa care locuiau în Statele Unite ale Americi puneau lânga defuncti vase sparte (Parker Pearson 2001: 10). Sau este vorba despre o spargere rituala a vaselor în morminte? În acest caz, aceasta practica reprezinta de un ritual special, legat de înmormântare. Datorita acestei situatii complexe, vom analiza separat fragmentele de ceramice si pietrele care erau depuse sub/pe defuncti, la sfârsitul acestui subcapitol. Ocrul (care este considerat de unii autori element de inventar funerar) îl vom trata ca subiect separat în cadrul altui subcapitol.

În analiza noastra, am inclus în categoria inventar funerar urmatoarele obiecte: unelte, vase, alte obiecte (pintandere, piese plastice, fosile, pietre arse de dimensiuni mici etc.), având în vedere si opiniile autorilor cercetarilor.

Din seria de date pe care le detinem rezulta urmatoarea situatie:

Gura Baciului M1 - 10 piese de silex si un împungator de os, o fosila, depuse în zona falangelor membrelor inferioare, precum si, un topor de tip Walzenbeil;

Gura Baciului M4 - o râsnita si un mic frecator depuse lânga craniu, în dreapta;

Gura Baciului M6 - doua pietre depus în zona genunchilor;

Gura Baciului M9 - o aschie de silex, de culoare neagra, depusa în zona falangelor membrului inferior stâng;

Cluj-Napoca M4 - un vas fragmentar, depus lânga umarul stâng;

Cernat M3 - un vas ceramic cu patru picioare, depus în zona craniului;

Poienesti M1 - o pintandera, un corn de lut, lame de silex si obsidian (nu se precizeaza numarul acestora);

Trestiana M18 - piatra de dimensiuni relativ mici, sfarâmicioasa, de culoare cafenie-bruna, depusa lânga umarul stâng;

Trestiana M30 - jumatati de vase, care contineau oase arse, depus în spatele defunctului, la 20 cm vest de coxale;

Trestiana B/M1 - câteva aschii de silex în zona abdomenului si doua pietre mici cu aspect calcinat, de culoare bruna, foarte sfarâmicioase, depuse la 10 cm sud de genunchi;

Trestiana B/M2 - o piatra sfarâmicioasa, de culoare brun-roscat, depusa la 25 cm, o alta piatra asemanatoare fiind descoperita în zona abdomenului;

Suceava M1 - o lama de silex, depusa în zona unde ar fi trebuit sa fie craniul;

Schela Cladovei M4/1967 - un vas, depus lânga defunct, în dreapta;

Schela Cladovei M1- M2/L3- L3a? - doua sapaligi perforate (de corn probabil), depuse în zona falangelor membrelor inferioare;

Voetin M1? - vas fragmentar.

În trei cazuri nu s-a putut stabilii exact daca piesele descoperite în groapa funerara sau în umplutura acesteia apartin inventarului funerar (Gura Baciului M9, Trestiana B/M5, Suceava M1).

O situatie interesanta o întâlnim în cazul mormântului M1 de la Gura Baciului, unde întâlnim doua exemplare de fosile apartinând genului Echinolampas (clasa Echinodermelor). Trebuie mentionat ca alti reprezentanti ai aceluiasi gen mai traiesc si azi în oceanul Atlantic, aproape de coasta de vest a Africii. Însa, gradul de fosilizare avansat nu poate sustine ipoteza apartenentei lor la o specie holocena din Atlantic sau eventual din Mediterana, de unde ar fi putut fi aduse în neolitic. Asemenea fosile tertiare exista în depunerile geologice din zona Clujului. Deci, ele este posibil sa fi fost culese si depuse în mormânt. În ceea ce priveste functia lor, aceasta nu este prea clara, deoarece nu puteau fi folosite ca percutoare fiind destul de friabile, în ciuda gradului avansat de fosilizare. "Nu ar fi exclus ca aceste piese sa fi fost folosite ca obiecte de ornament sau amulete" (Necrasov 1965b: 27-28). De altfel, este suficient sa amintim faptul ca, la multe societati traditionale, precum si în evul mediu european si asiatic, fosilele erau folosite în scopuri magice (Grigorescu 1980: 18-20). Având în vedere acestea, înclinam sa consideram aceste fosile drept obiecte de inventar funerar.

În alta ordine de idei, nu trebuie sa excludem nici posibilitate existentei unor inventare funerare perisabile (lemn, piei, blanuri, împletituri vegetale etc.). Prezenta acestora însa este greu de identificat în absenta unor analize pluridisciplinare (vezi Popovici et alii 2002 si Haita 2003).

În general, continutul inventarului funerar al mormintelor starceviene de pe actualul teritoriu al României, este asemanator cu cel descoperit în alte morminte apartinând acestei culturi. Astfel, vase au fost descoperite în mormintele din Serbia, la Tečić (M1 si M2) spre exemplu, unde vasele erau depuse lânga umarul indivizilor (Galović 1967: 173), la fel ca în cazul celor doua morminte gasite la Kozluk (Benac 1973: 359; Antunović 1990: 46), sau în situl de la Trznice-Vinkovici, unde într-un mormânt colectiv, lânga unul din defuncti (Infans) au fost gasite doua vase si un pendant de Spondylus (Borić 1996: 73). Un vas miniatural a fost descoperit si în mormântul MB de la Zlatara-Ruma (Antunović 1990: 46). Piese de silex, la fel ca în mormintele de la Gura Baciului M1, Suceava M1, Trestiana B/M1 etc., au fost descoperite în inventarele funerare ale mormintelor de la Topole-Bač M2 (Trajković 1988: 99), Kamenički Potok-Mihajlovac (Ruzić, Pavlović 1988: 58), Lepenski Vir M4 (Antunović 1990: 46) sau Zlatara-Ruma (Borić 1996: 73), din Serbia. Toporul de piatra descoperit în M1 de la Gura Baciului are analogii cu topoarele din inventarul funerar al celor doua morminte descoperite la Kozluk (Benac 1973: 359), precum si în mormântul MB de la Zlatara-Ruma, unde, de asemenea, au fost gasite doua topoare de piatra (Antunović 1990: 46), tot pe teritoriul ex-Iugoslaviei.

Daca încercam sa repartizam datele acestea pe categorii de vârsta constatam urmatoarele:

majoritate mormintelor care contin inventar funerar apartin unor indivizi apartinând categoriei de vârsta Adultus/Maturus (Gura Baciului M1, M4, M6, Cluj-Napoca M4,Trestiana M18, M30, B/M1, Suceava M1; Poienesti M1);

pentru categoria de vârsta Juvenis nu avem nici un caz care contine inventar funerar;

categoria de vârsta Infans nu prezinta în nici unul din cazuri inventar funerar;

Pentru restul mormintelor amintite nu avem date privind apartenenta la una din grupele de vârsta mentionate. Înca o data, absenta analizelor antropologice îngreuneaza realizarea unei analize complete.

Situatia privind distributia inventarelor funerare pe categorii de vârsta este oarecum asemanatoare pentru mormintele aceleiasi culturi descoperite pe teritoriul fostei Iugoslavi. Astfel, observam ca piese de inventar funerar gasim, în general, în cazul defunctilor apartinând categoriei de vârsta Adultus/Maturus, dupa cum o demonstreaza o serie de exemple: Topole-Bač M2- piese de silex (Trajković 1988: 99), Zlatara-Ruma MB - vas miniatural, 2 doua topoare de piatra slefuita, 2 împungatoare de os, 2 lame de silex, câteva fragmente de cuartit, margele de Spondylus Antunović 1990: 46 vase în mormintele de la Nama- Vinkovici (Borić 1996: 73), Lepenski Vir M4, M42a - lame de silex, M68, M5 - împungatoare de os, o amuleta în cazul M73 (Antunović 1990: 46), o lama de silex în mormântul de la Kamenički Potok-Mihajlovac (Ruzić, Pavlović 1988: 58; Mikić 1988: 22) etc. Însa, pentru acelasi teritoriu observam situatii în care copii înmormântati alaturi de adulti beneficiaza de inventar funerar. Astfel, la Trznice-Vinkovici într-un mormânt colectiv, ce continea 4 indivizi (3 adulti si un copil), doar copilul fost însotit de doua vase si un pendant de Spondylus (Borić 1996: 73). O situatie asemanatoare constatam în cazul mormântului dublu MA (adult si copil) de la Zlatara Ruma, lânga cei doi defuncti fiind depuse piese de cuartit (Antunović 1990: 46; Borić 1996: 73). În cazul copiilor înmormântati individual, constatam absenta inventarului funerar: Obrez M1 (Borić 1996: 73) sau cele patru morminte de copii (M1, M2, M3, M4) de la Obre I (Benac 1973: 347-350).

Asadar, având în vedere aceste date, observam ca inventarul funerar îl regasim doar în cazul categoriei de vârsta Adultus/Maturus, în vreme ce copii nu erau însotiti de obiecte de inventar. Conform unor autori, copii erau înmormântati în asezare, în apropierea locuintelor, fiind în acest fel legati de familie - considerata unitate de baza. În aceasta situatie copii (care oricum nu aveau drepturi sociale), nu mosteneau nici unul din drepturile sociale ale adultilor. Însa, exista si exemple care demonstreaza ca, în situatii speciale sau, poate, în cazul unor indivizi cu statut deosebit, copii puteau beneficia de inventar funerar si implicit (conform ipotezei de mai sus) de drepturi sociale - cazul mormântului MA de la Zalatara Ruma sau mormântul colectiv din statiunea de la Trznice-Vinkovici. Trebuie sa precizam ca ambele cazuri copii erau înmormântati alaturi de adulti. Interesant este faptul ca doar copii beneficiau de inventar funerar, adulti nu. Acest fapt ar demonstra existenta unei diferentieri verticale între membrii societatii, care permite unor indivizi cu statut special mostenirea drepturilor sociale (Borić 1996: 73).

Daca ne raportam, tot din perspectiva inventarului funerar, la mormintele apartinând neoliticului timpuriu de pe actualul teritoriu al Bulgariei, constatam ca inventarul funerar era rar prezent, aparent fara vre-o regula legata de categoriile de vârsta. La Kardzali (cultura Karanovo I) 4 defuncti înmormântati individual (2 copii si 2 adulti) aveau drept inventar funerar vase, margele de os, piese de silex, împungatoare de os, iar în nivelul I de la Karanovo (aceiasi cultura), într-un mormânt de femeie s-au descoperit 7 margele de scoica si 2 împungatoare de os (Bacvarov 2000: 137; D. W. Bailey, 2000a: 122)

În alta ordine de idei, putem realiza o analiza a distributiei inventarelor funerare pe grupe de sex. Din aceasta perspectiva, pe baza datelor pe care le avem pentru mormintele starceviene de pe teritoriul românesc, constatam ca mormintele apartinând indivizilor de sex feminin (Gura Baciului M1, M4, M6, Cluj-Napoca M4, Suceava M1) contin un inventar mai consistent, iar cele apartinând unor indivizi de sex masculin (Trestiana M18, M30) au un inventar modeste. Pentru celelalte morminte care au beneficiat de inventar funerar (Gura Baciului M9, Cernat M3, Trestiana B/M1, B/M2, Poienesti M1, Schela Caldovei M4/1967?, M1-M2/L3-L3a/) nu avem informatii privind apartenenta la una dintre grupele de sex.

Datele de pe teritoriul actual al Serbiei, pentru mormintele apartinând aceleiasi culturi nu ne ofera informatii suplimentare: Golokut-Vizić M1 individ de sex feminin - vase ceramice (Borić 1996: 73), Zlatra Ruma MB, individ de sex feminin - vas miniatural, 2 doua topoare de piatra slefuita, 2 împungatoare de os, 2 lame de silex, câteva fragmente de cuartit, margele de Spondylus, iar în mormântul dublu MA (un individ de sex masculin si un copil) din acelasi sit, piese de cuartit, Lepenski Vir M73 individ de sex feminin - o amuleta (Antunović 1990: 46 Topole-Bač M2, individ de sex masculin - piese de silex (Trajković 1988: 99). Variabilitatea distribuirii pieselor de inventar funerar este mare, care nu ne permite observarea unui comportament funerar deosebita sau preferential fata de o grupa de sex. Chiar observatiile anterioare (prezenta unor inventare saracacioase în cazul indivizilor de sex masculin sau consistenta mai mare a inventarelor funerare descoperite în mormintele de femei) nu reprezinta o ipoteza de lucru, deoarece absenta determinarilor antropologice (chiar si pentru unele morminte din spatiul Serbiei) constituie un obstacol major în realizarea unei analize pertinente.

Având în vedere toate aceste constatari anterioare, credem ca cuvinta sa încercam si un alt model de analiza. Nu de mult, Ivana Radovanović a propus o maniera interesanta si diferita de analizare a obiectelor descoperite în mormintele mezolitice din zona Portilor de Fier. Astfel, autoarea considera toate obiectele (unelte, arme, podoabe, alte oase umane, oase de animale, cochilii de moluste, ocru s.a.) descoperite într-un mormânt, drept inventar funerar si le clasifica în felul urmator: 1. inventar de tip A (artefacte) - prin acestea întelegând obiecte de inventar funerar în acceptiunea clasica si 2. inventar de tip B (non-artefacte), în aceasta categorie incluzând oasele de animale sau umane (altele decât cele apartinând defunctului), ocrul, cochilii de moluste (Radovanović 1996: 14). Ţinând cont de acest tip de analiza, am încercat sa-l aplicam si pentru mormintele starceviene (Tabel nr.10). Mentionam ca fragmentele ceramice le-am încadrat în inventar de tip B (conform metodei propuse de Ivana Radovanović), deoarece semnificatia acestora nu este clara (inventar funerar? amenajare funerara? ritual special? etc.). Daca aplicam acest tip de analiza obtinem urmatoarea situatii: indivizi care au beneficiat doar de inventar de tip A (Gura Baciului M4, Cernat M3), decedati care au avut si inventar de tip A si inventar de tip B (Gura Baciului M1, M9, Trestiana B/M1, Poienesti M1, Suceava M1, Schela Cladovei M1-M2/L3- L3a?, M4/1967?) si defunctii care erau însotiti doar de inventar de tip B (Gura Baciului M2, M3, M6, M10, Let M2, Dudestii Vechi M1, Cluj-Napoca M4, Trestiana M6, M7, M9, M18, M32, B/M2, B/M3, B/M4, B/M5, Suceava M3, Valea Lupului M1, Voetin M1?, Gradinile M1, Gornea-Caramidarie M1, Gornea-Locurile Lungi, Ostrovul Corbului M25, Schela Cladove M6/1983?, M60/1995?). O alta parte dintre morminte nu au avut nici un fel de inventar, conform autorilor cercetarilor (Dudestii Vechi M4, M5, M1/2001?, Sf. Gheorghe M1, Grumazesti M1, Glavanestii Vechi M1, M2, Schela Cladovei M1/1965?), iar pentru celelalte morminte nu avem date privind inventarul funerar (Cernat M1, M2, Turia de Jos M1, Tasnad M1, Pogorasti M7, Ostrovul Corbului M2, M9, M24, M30, Cârcea-Viaduct M1, Schela Cladovei M4/1968?, M11/1983?, M19/1984?). Daca încercam sa raportam aceste date la grupele de sex ale defunctilor putem constata urmatoarele:

pentru indivizii de sex masculin exista doar inventar de tip B (Trestiana M9, M18, M30, Gradinile M1);

persoanele de sex feminin aveau în unele cazuri si inventar de tip A si de tip B (Gura Baciului M1, Suceava M1);

înâlnim si cazuri când indivizii de sex feminin au beneficiat doar de inventar de tip A (Gura Baciului M4);

dar exista si persoane de sex feminin care au beneficiat doar de inventare de tip B (Trestiana M6, M7, Gura Baciului M2, M6, Cluj-Napoca M4);

Din punct de vedere al categoriilor de vârsta, aplicând metoda Radovanović obtinem urmatoarele date:

categoria de vârsta Infans a beneficiat doar de inventar funerar de tip B (Gura Baciului M3, Let M2, Dudestii Vechi M1, Trestiana M32, B/M3, B/M4, B/M5);

defunctii apartinând categoriei de vârsta Juvenis, aveau doar inventare de tip B;

indivizii categoriei de vârsta Adulutus/Maturus au beneficiat doar de inventar de tip A (Gura Baciului M4), si de inventar de tip A si de tip B) Gura Baciului M1, Trestiana B/M1, Poieneseti M1, Suceava M1) sau doar de inventar de tip B (Gura Baciului M2, M6, Cluj-Napopca M4, Trestiana M6, M7, M18, M30, Gradinile M1, Schela Cladovei M6/1983?);

Din pacate, analizarea continutului mormintelor Starčevo-Cris de pe teritoriul românesc pe baza acestei metode este îngreunata, de absenta analizelor antropologice pentru majoritatea descoperirilor, care sa precizeze apartenenta defunctilor la grupele de sex si categoriile de vârsta, precum si de lipsa unor observatii de ordin arheologic complete, pertinente si obiective.

Trecând pe aceste maniere de analiza, atunci când analizam inventarul funerar trebuie sa tinem seama si de semnificatia acestuia. În general, în acceptiune clasica, prin inventar funerar se întelege totalitatea obiectelor depuse alaturi de defunct piese legate de persoana defunctului (care au apartinut defunctului) sau legate de unele activitati întreprinse de acesta (Chicideanu 2000: 108; Sîrbu 2003: 18). Într-adevar, obiectele de inventar pot fi considerate bunuri care au apartinut decedatului (bunuri selectate cu grija pentru a amintii de personalitatea si caracterul defunctului), scopul lor fiind de al însoti în "lumea de dincolo". Însa, la fel de bine, acest obiecte de inventar funerar pot reprezenta "cadouri pentru morti, pentru preîntâmpina întoarcerea lor în lumea celor vii". De asemenea, nu este exclus ca cele doua sensuri ale obiectelor de inventar funerar sa coexiste împreuna (Parker Pearson 2001: 7, 11).

O alta problema este legata de ideea "lumii de dincolo", credinta în aceasta fiind demonstrata, conform interpretarilor "clasice", tocmai de existenta obiectelor de inventar. La sfârsitul anilor '60, Peter J. Ucko ridica problema acestei chestiuni printr-o întrebare justa, cu care suntem în totalitate de acord: de ce toate obiectele de inventar depuse alaturi de defunct sunt considerate semne sigure ale unei credinte în "lumea de dincolo"? Etnografic s-a dovedit ca, în cazul multor societati traditionale, obiectele plasate alaturi de cadavru au cu totul alte semnificatie, care nu are legatura cu credinta în "lumea de dincolo" (Ucko 1969: 265). Cel mai adesea, aceste obiecte de inventar erau depuse alaturi de cei decedati pentru a sublinia statutul social al defunctului (Ucko 1969: 265-266; Chapman 1983: 23). Aceste obiecte sunt o parte a limbajului social al comunitatilor respective, dar care au o anumita opacitate, analizarea lor fiind dificila (d'Agustino, Schnapp 1982: 18).

Totusi, trebuie sa luam în consideratie si alte explicatii privind semnificatia obiectelor din inventarul funerar. Astfel exista posibilitatea ca aceste obiecte care-l însoteau pe defunct, sa fi fost depuse doar pentru faptul ca nu au existat urmasi în viata care sa mosteneasca aceste bunuri (Parker Pearson 2001: 85).

În general, la acest moment, acestea sunt principalele directii de analiza a semnificatiei obiectelor de inventar funerar. Diferitele modalitati de abordare a acestei chestiuni nu rezolva toate elementele problemei. Aceste obiecte sunt fara îndoiala o reflectare a mentalitatilor, credintelor si atitudinilor sociale ale comunitatilor respective. Întrebarea este în ce masura atitudinile sociale si mentalitatile traverseaza istoria prin intermediul obiectelor (d'Agustino, Schnapp 1982: 18)? Din pacate demersul sociologic în cadrul studiului practicilor funerare are la baza mai putin documentarea strict arheologica si mai mult datele de ordin etnografic, ceea ce conduce la numeroase teoretizari si generalizari (Chicideanu 2003: 66). Exemplele etnografice nu reprezinta solutia la aceasta problema, de cele mai multe ori, aceste înregistrari etnografice gasindu-si greu paralele în descoperirile arheologice. De aici rezulta comparatii pripite, lipsite de subtilitate care conduc spre rezultate slabe (Ucko 1969: 276-277). Din pacate, stadiul actual al cercetarii nu permite elucidarea acestei chestiuni a semnificatiei obiectelor descoperite în morminte. Poate viitoarele cercetarii, bazate pe o analiza atenta situatiilor arheologice si observarea tuturor elementelor legate de practicile funerare, sa poata pune bazele identificarii semnificatiei obiectelor de inventar funerar.

În finalul acestei discutii ne vom ocupa de fragmentele ceramice descoperite sub sau pe corpul defunctilor. Acest element este interesant si caracteristic pentru cultura Starčevo-Cris.

Analizând mormintele starceviene de la noi din perspectiva acestui gen de depunere putem constata urmatoarele (Tabel nr.9):

fragmente ceramice au fost depuse doar sub defuncti în 5 cazuri - Gura Baciului M1, M2, Trestiana B/M2, Gradinile M1, Schela Cladovei M60/1995?;

fragmente ceramice au fost depuse doar pe defuncti în cazul a 6 indivizi proveniti din 5 morminte - Gura Baciului M6, Valea Lupului M1, Trestiana B/M4, Gornea-Locurile Lungi M1, Suceava M3;

fragmente ceramice au fost depuse sub si pe corpul defunctilor în 8 cazuri - Trestiana M7, M9, M18, M30, M32, B/M1, B/M5, Poienesti M1;

într-un singur caz defunctul a fost depus pe un pat de pietre tasate - Cluj-Napoca M4; amintim totusi ca sub defunctul din M1 de la Gura Baciului alaturi de fragmente ceramice s-au descoperit si pietre sparte; pietrele sunt amintite în asociere cu fragmente ceramice si în cazul unui mormânt de la Ostrovul Corbului - M25;

depunere de câteva fragmente ceramice sau pietre în groapa defunctului în 4 cazuri - Gura Baciului M9 (1 fragment), Trestiana M6 (1 fragment), Suceava M1 (3 fragmente), Ostrovul Corbului M25, Schela Cladovei M6/1983?;

Nu a existat depunere de fragmente de ceramice în cazul mormintelor de la Gura Baciului M9, Grumazesti M1, Glavanestii Vechi M1, M2, Dudestii Vechi M1/2001?. În cazul celorlalte morminte, pentru care nu avem informatii privind depunerea de fragmente ceramice sub/pe corpul defunctilor (Gura Baciului M3, M4, M5, Dudestii Vechi M1, M4, M5, Cernat M1, M2, M3, Sf. Gheorghe M1, Turia de Jos M1, Tasnad M1, Pogorasti M7, Ostrovul Corbului M2, M9, M24, M30, Schela Caldovei M1/1965?, M4/1967?, M1-M2/L3-L3a?, M4/1968?, M11/1983?, M19/1984?), nu trebuie exclusa posibilitatea ca sa fi existat, cel putin pentru unele cazuri (cercetarile mai vechi), asemenea depuneri. Din pacate, aceasta practica funerara, specifica acestei culturi, nefiind cunoscuta, ele nu fost luate în consideratie si nu au fost publicate (Comsa 1995: 252).

Din punct de vedere al plasarii sub/pe diferite parti ale corpului celor decedati a acestor fragmente ceramice situatia se prezinta în urmatorul fel:

fragmente ceramice depuse sub tot corpul - Gura Baciului M1;

fragmente ceramice depuse pe partea superioara a corpului - Gura Baciului M6, Suceava M3, Trestiana B/M4;

fragmente ceramice depuse sub tot corpul si pe corp - Poienesti M1, Trestiana M18;

fragmente depuse sub corp si doar partea superioara a acestuia acoperita - Trestiana M30;

fragmente depuse sub partea superioara a corpului si pe bazin - Trestiana M9;

fragmente depuse sub cap si pe partea superioara a corpului - Trestiana M32;

fragmente ceramice sub cap si pe bazin - Trestiana B/M1;

fragmente ceramice depuse sub cap - Trestiana B/M2;

fragmente depuse sub cap si peste corp - Trestiana B/M5;

fragmente ceramice depuse pe tot corpului - Gornea-Locurile Lungi M1, Valea Lupului M1

Observam, în urma acestei analize detaliate marea variabilitate a zonelor de depunere a fragmentelor ceramice pe/sub corpul defunctilor. La prima vedere, predomina depunerea fragmentelor ceramice pe partea superioara a corpului (4 cazuri) sau depuse pe tot corpul (2 cazuri), fara a fi o regula. Totusi trecând peste detalii si micile variatii particulare (din cazul fiecarui defunct), constatam ca, ponderea cea mai mare o au depunerile de fragmente ceramice sub partea superioara a corpului.

În general acest obicei al depunerii de fragmente ceramice sub/pe defunct îl regasim si în cazul mormintelor de pe teritoriul actual al Serbiei, dupa cum o demonstreaza descoperirile de la Topole-Bač M1, M2 si M3 (Trajković 1988: 100), Velesnica M3 (Ruzić, Pavlović 1988: 67), Sasinci M1 (Leković 1988a: 94-95). Însa, asa cum observa si Mirjana Antunović din pacate nu s-a acordat mare atentie acestui gen de informatie. De cele mai multe ori, acest gen de depunere a fost considerate resturi menajere (Antunović 1990: 46).

Interesant este ca acest obicei funerar de a depune sau acoperii pe decedat cu fragmente ceramice îl regasim si în aria altor culturi neolitice de pe teritoriul României. Astfel, în cadrul culturii Ciumesti, redefinita mai nou de o serie de cercetatori ca grupul cultural Piscolt (Lazarovici, Némety 1983: 17-60), este cunoscut mormântul de la Sacuieni, jud. Bihor, punctual Horo, usub defunct s-au gasit fragmente ceramice de vase mari, cu decor pictat specific acestei culturi (Comsa, Nanasi 1971: 633-634; Comsa 1994b: 308; Maxim 1999: 76). Ulterior, acest obicei al acoperiri celor decedati cu fragmente ceramice, îl întâlnim pâna în eneolitic, asa cum o demonstreaza descoperirile din aria complexului cultural Cucuteni-Tripolie. Amintim aici doar descoperirea de la Traian, unde au fost gasite o serie de morminte care contineau resturile unor indivizi care fusesera acoperiti cu fragmente ceramice provenite de la numeroase vase si chiar cu vase întregi (H. Dumitrescu 1954: 403-407; 1958).

Fragmentele ceramice descoperite în mormintele culturii Starčevo-Cris nu au condus la reconstituirea unor vase întregi. În unele cazuri, din fragmentele ceramice depuse sub sau pe defunct s-au putut reconstitui cel mult profile de vase, care au permis identificarea formelor vaselor (Gura Baciului M1, Poienesti M1, Trestiana M30, Suceava M3). În aceasta situatie credem ca este necesar reconsiderarea unor din piesele, atribuite de autorii sapaturilor inventarelor funerare. Este cazul mormântului M4 de la Cluj-Napoca, care avea drept inventar "parte dinspre fund a unui vas mare, de autentica factura Cris" (Vlassa 1970: 532), deci, în final, tot un fragment dintr-un vas! O situatie asemanatoare avem si la Voetin, unde autorii afirma ca drept inventar "a fost gasit un vas fragmentar (.) neputându-i-se determina forma" (Bobi, Paragina 1992: 16), asadar tot un fragment. În cazul de la Trestiana M30, Eugenia Popusoi afirma ca "jumatatile de vase din M30 care, acopereau resturile de oase calcinate (.) si care pot fi considerate elemente de inventar" (Popusoi 1992: 34). Având în vedere ca este vorba de "jumatati de vase" consideram ca, este vorba tot de fragmente ceramice. Asocierea ceramicii fragmentare cu defunctii are fara îndoiala o semnificatie speciala, legata probabil de ideologia funerara a comunitatilor respective, inaccesibila noua, din nefericire.

O alta chestiune interesanta este legata de calitate fragmentelor ceramice depuse în morminte. Acest fapt a fost observat în cazul a doua morminte de la Trestiana M32 si B/M1, autoarea cercetarilor constatând arderea slaba a ceramicii, încât "la spalare cioburile s-au descompus" (Popusoi 1992: 30). Ceramica friabila, slab arsa s-a descoperit si în mormântul M4 de la Cluj-Napoca (Vlassa 1970: 532). Din nefericire, nu s-a acordat mare atentie acestui gen de informatie. În urma studierii situatiilor prezentate, se pot propune doua ipoteze care se explice acest fapt: 1. ceramica depusa sub forma de fragmente în morminte era o ceramica special realizata pentru contexte funerare sau 2. în morminte se puneau si fragmente ceramice provenite de la rebuturi. Aceste ipoteze nu sunt decât propuneri, nesustinute din pacate de alte exemple. Poate cercetarile viitoare vor aduce noi date în privinta acestei chestiuni.

În alta ordine de idei, o alta observatie pe care o putem face este aceea ca, purtatorii culturii Starčevo-Cris asociau deliberat fragmentele ceramice defunctilor. John Chapman considera ca, obiectele sparte (inclusiv ceramica) deliberat dupa ce nu mai erau utile, erau refolosite în relatiile sociale ale comunitatilor respective, reprezentând o maniera de exprimare a acestora. Deci, spargerea vaselor întregi si refolosirea fragmentelor rezultate, reprezinta o practica sociala. Fragmentele dintr-un obiect ar mostenii valoarea obiectului din care proveneau (Chapaman 2000a: 39-43, 222-226). Asadar, conform acestei ipoteze, fragmentele ceramice (chiar daca nu sunt toate din acelasi vas), depuse în morminte ar avea valoare de simbol al întregului.

Mike Parker Pearson nu exclude posibilitatea ca obiecte de inventar funerar sa fie sparte în timpul ceremoniei mortuare (Parker Pearson 2001: 11), iar apoi sa fie depuse în mormânt. Din aceasta perspectiva, putem considera fragmentele ceramice depuse pe/sub defunct obiecte de inventar funerar?

Originile acestei practici de a acoperii pe cei decedati cu fragmente ceramice sau de ai depune pe fragmente ceramice (si/sau pietre), este greu de identificat în actualul stadiu al cercetarii.

Semnificatia acestei practici este si mai dificil de identificat si da nastere la multe întrebari. Sa avem de-a face cu o spargere rituala a vaselor? Unde se realiza spargerea vaselor: direct în groapa funerara unde urma a fi depus defunctul sau în alta parte, fragmentele fiind adunate si depuse sub si pe defunct? Care era semnificatia acestor fragmente depuse sub/pe defunct? Absenta unor fragmente din vasele sparte ne determina sa punem si alte întrebari. Unde sunt fragmentele care lipsesc? Erau pastrate de membrii comunitatii sau de rude si apropiati ai defunctului? Sau erau depuse în alta parte: casa defunctului, locul unde a decedat etc? Care era semnificatia acestor fragmente pastrate ? Raspunsurile la aceste întrebari si la multe altele care, inerent se nasc în dorinta de întelege semnificatia acestei practici, probabil nu îl vom afla niciodata. Exprimarea simbolica reprezinta o caracteristica intrinseca a practicilor funerare. Laturile de ordin social, colectiv sau individual, sunt exprimate în cursul înmormântarilor cu ajutorul unor ansambluri de simboluri, a caror deslusire completa nu este posibila, de cele mai multe ori semnificatia acestora fiind doar presupusa (Chicideanu 2003: 75).

Dincolo de aceste discutii, nu trebuie sa ignoram nici posibilitatea ca acest obicei funerar sa reprezinte o amenajare funerara. Aceasta interpretare este interesanta si chiar tentanta la un moment dat, deoarece avem câteva exemple care ar conduce spre aceasta idee. Astfel, cel putin pentru unele morminte de pe actualul teritoriu al României, avem elemente în acest sens. Amintim aici doar cazul unor morminte de la Trestiana (M30 spre exemplu), unde, în opinia autoarei groapa mormântului era "placata cu fragmente ceramice" (Popusoi 1992: 34). Tot spre ideea de amenajare funerara conduce si cazul mormântului M4 de la Cluj-Napoca, aici pe fundul gropii existând un "pat" realizat din mici pietre bine tasate (Vlassa 1970: 532). De asemenea, nu trebuie sa uitam nici mormântul M1 de la Gura Baciului, în acest caz defunctul fiind asezat "pe un adevarat covor format din pietre sparte, colturoase, fragmente ceramice, oase animale si cochilii de scoici de râu"(Vlassa 1976: 83). Asadar, la prima vedere, ar parea ca avem de-a face cu un obicei funerar care presupunea "captusirea" gropii funerare cu fragmente ceramice sau/si pietre. Ne întrebam însa daca aceste fragmente ceramice si pietre erau legate într-adevar de amenajarea gropii funerare sau de corpul defunctului? Raspunsul la aceasta întrebare reprezinta unul dntre elementele fundamentale ale întelegerii aceastei practici. Studiind situatia fiecarui mormânt analizat pe parcursul acestei lucrari constata ca, în general fragmentele ceramice erau depuse si deasupra defunctilor, iar în unele situatii chiar în groapa, lânga decedat. Asadar, tinând cont de toate aceste observatii, putem surprinde asocierea aceasta interesanta si incitanta între defuncti si ceramica. Chiar si în cazul mormântului M4 de la Cluj-Napoca, când cel decedat a fost depus pe pietre si nu pe fragmente ceramice, lânga aceasta s-a asezat "partea din spre fund a unui vas mare"(Vlassa 1976: 88). Deci putem conchide ca acest obicei funerar de a depune sub/pe cadavru fragmente ceramice si/sau pietre nu reprezinta o amenajare funerara propriu-zisa, ci erau legate de persoana defunctului. Nu este exclus sa reprezinte finalitatea unui alt ritual legat de ceremonia de înmormântare, care implica spargerea unor vase ceramice si depunerea fragmentelor sub si deasupra defunctului. Din pacate, actualul stadiu al cercetarilor privind practicile funerare a din neoliticul timpuriu nu poate oferii decât aceste ipoteze de lucru.

În finalul acestor discutii, dorim sa revenim asupra chestiunii asocierii mormintelor cu pietre. Avem 13 exemple în cazul descoperirilor funerare Starčevo-Cris: Gura Baciului M1, M2, M3, M6, M9, M10, Cluj-Napoca M4, Trestiana M18, B/M1, B/M2, Grumazesti M1, Ostrovul Corbului M25, Schela Cladovei M6/1983?.

Din seria de morminte Starčevo-Cris doar în doua cazuri defunctii au fost asezati pe pietre, Cluj-Napoca M4 si Gura Baciului M1 (cu mentiunea ca în acest ultim caz pietrele erau asociate cu fragmente ceramice). Aceste situatii au bune analogii în statiunea de la Obre I (Bosnia). Mormântul M7 din aceasta statiun era plasat pe o suprafata "pavata" cu pietricele de râu (Benac 1973: 351). În neoliticul timpuriu din Bulgaria, în asezarea de la Kovačevo s-a descoperit un mormânt de copil, acesta fiind depus pe o piatra (Bacvarov 2000: 138).

Din exemple amintite anterior, în patru situatii au fost depuse pietre mici sau medii, lânga defunct (Gura Baciului M9, Trestiana M18, B/M1, B/M2). Precizam ca în cazul mormintelor de la Trestiana pietrele erau arse, iar pentru cea din M9 de la Gura Baciului nu avem date în aceste sens. În general aceasta categorie am atribuit-o inventarului funerar.

O alta situatie este cea reprezentata în cazul mormintelor de la Ostrovul Corbului M25 si Schela Cladovei M6/1983?, aici aglomerari de pietre si fragmente ceramice fiind depuse lânga defunct.

Pietre de diferite dimensiuni au fost depuse si deasupra mormântului, la nivelul de sapare al gropii funerare (Gura Baciului M3, M6, Grumazesti M1), probabil pentru marcarea acestora. Aceasta chestiune o vom analiza într-un subcapitol special.

Mormântul M10 de la Gura Baciului reprezinta o situatie speciala, deoarece acesta nu reprezinta un mormânt propriu-zis ci o groapa care contine oase de umane si de animale, fragmente ceramice si pietre. Acest exemplu reprezinta în opinia noastra o situatie speciala si nu va fi luata în calcul în analiza pe care o vom face acestei situatii.

Un caz aparte îl reprezinta M1 de la Gura Baciului. Aici, "în jurul craniului s-au observat câteva pietre mai mari, dispuse oarecum în semicerc"(Vlassa 1976: 83). În aceiasi categorie ar intra si mormântul M2 din acelasi sit, în aceasta situatie bolovanii fiind plasati lânga craniu si în apropierea zonei coxale. Cazuri similara avem în asezarea de la Obre I, în cazul mormintelor M2 sau M7 , unde în jurul decedatilor au fost plasate pietre (Benac, 1973: 348-352). Iar în Bulgaria, tot în neoliticul timpuriu, în situl de la Kardzali (cultura Karanovo I), s-au identificat gropi de morminte delimitate cu pietre (Bacvarov 2000: 138). Asadar este posibil sa avem de-a face cu o maniera de delimitare a mormintelor si/sau a defunctilor cu aceste pietre.

Luând în consideratie situatiile mentionate mai sus, putem conchide, în legatura de asociere a pietrelor cu mormintele, urmatoarele:

cazuri când pietrele erau depuse sub defunct;

cazuri în care pietrele erau plasate în jurul defunctului;

cazuri când avem de-a face cu aglomerari de pietre cu alte materiale arheologice, plasate în morminte, în vecinatatea defunctului;

cazuri de pietre de mici dimensiuni depuse lânga defuncti, ca inventare funerare;

cazuri când pietrele erau depuse deasupra mormântului, la nivelul de sapare a gropilor;

Dincolo de aceste discutii, în cazul culturii Starčevo-Cris, problema obiectelor de inventar funerar si a celorlalte elemente (pietre, fragmente ceramice) descoperite în context funerar, reprezinta o chestiune delicata, interpretarea acestora fiind dificila în actualul stadiu al cercetarii. Studiul variabilitatii obiectelor de inventar funerar (si a celorlalte elemente mentionate anterior) reprezinta un veritabil puzzle din care lipsesc destul de multe piese (Parker Pearson 2001: 11).

Ocrul este prezent în unele dintre mormintele apartinând culturii Starčevo-Cris si reprezinta un element important al tratamentului funerar aplicat defunctilor. Pentru mormintele starceviene de actualul teritoriu românesc, acesta este prezent doar în cinci cazuri (Dudestii Vechi M1, Gura Baciului M1, Cluj-Napoca M4, Suceava M3, Schela Cladovei M60/1995?).

Ocrul reprezinta o argila continând oxizi de fier, de culoare rosie, bruna sau galbena, determinata de alti compusi minerali (Cârciumaru 2000: 220). Ocrul rosu îl regasim în patru morminte (Dudestii Vechi M1, Cluj-Napoca M4, Suceava M3, Schela Cladovei M60/1995?), iar cel galben într-un singur caz (Gura Baciului M1). Situatiile aceste au analogii si în alte situri ale acestei culturi, de pe teritoriul actual al Ungariei. Amintim aici doar mormântul de la Szarvas-Szappanos, care apartinut unui individ de sex feminin, care avea depus ocru rosu lânga craniu (Tringham 1971: 88). La Čavdar, asezarea eponima a unei culturi a neoliticului timpuriu din Bulgaria, s-a descoperit un mormânt, pe oasele defunctului fiind identificate urme de ocru rosu (Bacvarov 2000: 138).

În general, în morminte ocrul era depus fie sub forma de bulgari(Dudestii Vechi M1, Gura Baciului M1, Suceava M3, Schela Cladovei M60/1995?), fie presarat peste corpul defunctului (Cluj-Napoca M4).

Din punct de vedere al dispunerii în morminte, raportat la corpul defunctului, ocrul se afla uneori depus în zona craniului (Schela Cladovei M60/1995?, Dudestii Vechi M1), alteori în dreptul membrelor superioare (Suceava M3) sau în zona bazinului si sub craniu (Gura Baciului M1).

Analizarea acestei practici funerare, raportate la grupele de sex, nu ne ofera prea multe informatii. Singurele date le avem doar pentru mormintele de la Gura Baciului (M1) si Cluj-Napoca (M4), care apartin unor indivizi de sex feminin. În aceste conditii, nu putem generaliza privind existenta acestei practici funerare doar în cazul indivizilor de sex feminin.

Din punct de vedere al categoriilor de vârsta, ocrul este prezent atât în cazul unor defuncti adulti (Gura Baciului M1 si Cluj-Napoca M4), dar si copii (Dudestii Vechi M1, Schela Cladovei M60/1995?). Pentru restul indivizilor nu avem date.

Chiar daca încercam sa analizam depunerile de ocru, raportându-ne la alte elemente (orientare, pozitie, raportul cu alte obiecte descoperite în mormânt etc.) constatam aceiasi variabilitate.

Practica depunerii ocrului rosu pe corpul defunctilor este atestata prima oara în paleolitic, în vremea musterienilor, acesta fiind folosit si la pictarea pesterilor. Acest obicei funerar se perpetueaza în mezolitic, neo-eneolitic si perioada de tranzitie. Ulterior, este utilizat în aceiasi maniera si de aborigenii din Australia, de diferitele triburi din America sau de eschimosii din Alaska (Leroi-Gourhan 1992: 141-142). Pentru mormintele mezolitice din zona Portilor de Fier s-a constatat ca, ocrul reprezinta un indice important în ceea ce priveste sexul defunctilor (Radovanović 1996: 19). Din nefericire, nu putem constata acelasi lucru pentru mormintele starceviene, unde depunerile de ocru, se pare ca nu au legatura cu categoriile de sex sau de vârsta ale defunctilor.

Din punct de vedere al semnificatiei acestei practici, lucrurile nu sunt clare. Explicatiile date sunt legate de interpretari simbolice ale acestuia. În general, în opinia unor autori, ocru simbolizeaza sângele si viata, conform unor conceptii religioase, oferind dupa moarte forta si sanatatea data de sânge (Leroi-Gourhan 1992: 142; Marinescu-Bîlcu 2000b: 220). În alta ordine de idei, utilizarea ocrului demonstreaza credinta într-o supravietuire post-mortem, ocrul fiind considerat un substitut al sângelui, deci simbol al vietii (Eliade 1991: 19).

Ocrul presarat pe corpul defunctiloir poate fi legat de eventualele haine ale acestor sau de o pictare a corpului înainte de înmormântare (Cullen 1995: 282).

Putem conchide ca, depunerile de ocru reprezinta o practica, care se leaga de persoana defunctului si care o regasim, în unele cazuri, si la purtatorii culturii Starčevo-Cris. Variabilitatea privind "aplicare" acesteia este la fel de mare, ca si în cazul altor elemente de tratament funerar (pozitia defunctilor, orientare acestora, inventarul funerar s.a.).

Ofrandele funerare

O alta chestiune importanta este reprezentata de ofrandele funerare descoperite în mormintele starceviene. În aceasta categorie am inclus doar cele prezumtibile de a reprezenta ofrande alimentare, deoarece, tot aici pot fi incluse si alte bunuri, asa cum aratam în subcapitolul dedicat inventarului funerar. Depinde din ce perspectiva se face analiza mobilierul funerar: obiecte legate de persoana defunctului (cel însotesc în "lumea de dincolo") sau daruri (ofrande) ale comunitatii facute celor morti pentru a preîntâmpina reîntoarcerea lor în lumea celor vii (Parker Pearson 2001: 10-11) .

Asadar, ofrandele funerare sunt sub forma alimentara, respectiv oase de animale, si sunt atestate în 12 cazuri (Gura Baciului M1, M2, M3, M10, Let M2, Trestiana M6, M9, M30, B/M2, Schela Cladovei M4/1967?, M1-M2/L3-L3a?, M60/1995?).

În mormintele Starčevo-Cris de pe teritoriul actual al României, se întâlnesc diferite materiale faunistice, care apartin unui numar divers de clase, cum ar fi: Bivalvia (scoici), Gasteropoda (melci), Pisces (pesti ) si Mammalia (mamifere). Analizând aceasta distributie constatam urmatoarele specii reprezntate în contexte funerare: bovine (Bos taurus) sunt reprezentate în 3 cazuri (Gura Baciului M1, M10, Trestiana M30), ovicaprine (Ovis aries/Capra hircus) în 5 cazuri (Gura Baciului M1, Trestiana M6, M9, M30, Schela Caldovei M60/1995), cervidele (Cervus elaphus) în doua cazuri (Gura Baciului M1, M3), bourul (Bos primigenius) într-un singur caz (Gura Baciului M1), moluste (Mollusca = scoici si melci) în doua cazuri (Gura Baciului M1, Schela Caldovei M4/1967?), pesti (Pisces) într-un singur caz (Schela Cladovei M1-M2/L3-L3a?). Pentru mormintele de la Gura Baciului M2, Let M2 si Trestiana B/M2, din nefericire, nu se precizeaza speciile reprezentate, iar în ceea ce priveste prezenta fosilelor de Echinolampas arici de mare fosil) în mormântul M1 de la Gura Baciului, am exprimat opinia noastra într-un subcapitol anterior. În legatura cu opinia mai veche privind prezenta a 3 maxilare de Equus Asinus hydruntinus drept ofranda în mormântul M3 de la Gura Baciului (Vlassa 1972: 21; 1976: 251; Lazarovici, Maxim 1995: 185), am adoptat punctul de vedere al Alexandrei Bolomey, care a aratat ca cele trei maxilare nu apartin speciei Equus Asinus hydruntinus, "ci unor rumegatoare artiodactyle, bovine sau mai degraba cerbi" (Bolomey 1976: 473).

O prima constatare pe care o putem face este aceea ca mamiferele predomina în rândul speciilor de animale depuse ca ofranda în mormintele starceviene, dupa cum urmeaza: resturi osteologice apartinând la 14 exemplare de mamifere, scoicile si melcii atestati doar în doua cazuri (în nici una din aceste situatie nu se precizeaza numarul de indivizi), iar pesti într-un singur caz (fara a se preciza numarul de indivizi).

Totodata, cercetarile arheozoologice asupra materialului faunistic descoperit în contexte funerare a subliniat ponderea ridicata a speciilor domestice în comparatie cu cele salbatice: în 11 reprezentanti a 3 specii domestice (Bos taurus, Ovis aries, Capra hircus), proveniti din 6 morminte si 5 exemplare salbatice provenite de la 2 specii (Bos primigenius, Cervus elaphus), recoltate din doua morminte (Gura Baciului M1, M3). La speciile salbatice am putea adauga cochiliile de scoici si de melci, descoperite în doua cazuri (Gura Baciului M1, Schela Cladovei M4/1967?), precum si resturile osteologice de pesti atestate într-un singur caz (Schela Cladovei M1-M2/L3-L3a?).

În ceea ce priveste vârsta indivizilor din speciile mentionate, avem putine date. Constatam ca, în cazul mormintelor M10 de la Gura Baciului a fost sacrificat un exemplar de bovideu tânar (Rusu, El Susi 1994: 29). În cazul mormântului M1 din acelasi sit, au fost depuse resturi osteologice provenind de la cel putin 4 exemplare de bovideu (Bos taurus), unul foarte tânar, altul aproape de maturitate, un exemplar matur, iar cel din urma foarte batrân. Resturile osteologice de ovicaprine, provin de la doi indivizi, din care unul nematur si celalalt matur. Piesele provenite de la Bos primigenius (bour), apartin unui exemplar care nu era înca matur. Pentru exemplarul cervid nu s-a putut stabili vârsta (Necrasov 1965b: 28-32). Pentru mormântul M30 de la Trestiana, s-a stabilit prezenta unor oase de bovideu tânar, alaturi de un molar ce a apartinut unui ovicaprin tânar. Pentru resturile osteologice provenite de la ovicaprine, descoperite în mormintele M6 si M9 din aceiasi asezare, nu se precizeaza vârsta indivizilor (Necrasov, Antoniu 1979: 24). Tot resturi dintr-un individ tânar ovicaprin au fost depuse si în mormântul M60/1995 de la Schela Cladovei. Pentru restul indivizilor din diverse specii descoperiti în celelalte morminte (Gura Baciului M2, M3, Schela Cladovei M1-M2/L3-L3a?) nu s-au facut precizari privind vârsta.

Daca trecem în revista aceste date observam ca, predomina ofrandele provenite de la exemplare tinere (8 exemplare). Indivizi maturi sunt reprezentati prin 2 exemplare, iar cei batrâni printr-un singur caz.

Interesant ar fi de stiut daca aceste ofrande provin din zone anatomice bogate în carne, sau din zone mai sarace în carne . De exemplu membrele posterioare sau cele anterioare (partile superioare ale acestora) pot fi considerate regiuni bogate în carne, în timp ce partile inferioare ale acestora (spre exemplu treimea inferioara a tibiilor, tarsienele, metatarsienele, falangele etc.), reprezinta zone care au numai zgârciuri, oase, piele, s.a., acestea fiind cu adevarat zone "seci" de carne. Din aceasta perspectiva, constatam urmatoarele:
în mormântul M10 de la Gura Baciului au fost depuse oase apartinând unui singur individ Bos taurus, care provin din partile carnate ale membrelor (humerus drept - 2 fragmente distale, humerus stâng - 4 fragmente distale, radius drept - 3 fragmente distale, radius stâng - 2 fragmente epifiza proximala + 1 fragment diafizar, ulna stânga - 3 fragmente + olecranon, tibia stânga - 1 fragment distal). Din membrul anterior stâng al bovideului s-a taiat o portiune ce cuprinde extremitatea distala a humerusului si proximala a radiusului, cele doua oase fiind în conexiune anatomica. Oasele membrului anterior drept nu pastrau conexiunea anatomica (Rusu, El Susi 1994: 29; Lazarovici, Maxim 1995: 38-39).
în mormântul M1 din aceiasi statiune s-au descoperit resturile osteologice ce au apartinut la cel putin 4 exemplare Bos taurus. Cincisprezece fragmente provin din regiuni carnate ale animalelor (7 fragmente de coaste, 2 de pelvis, 2 de femur si 4 de omoplat), iar 20 din zone sarace în carne (4 fragmente de craniu cerebral, 4 de mandibula, 7 dinti, 1 carpian, 2 astragale, 1 calcane, 1 falanga). Nu se precizeaza caror indivizi apartin aceste fragmente. Ovicaprinele sunt reprezentate de 18 piese osoase, care au apartinut la 2 indivizi, din care unul nematur, provenind atât din zonele bogate în carne (5 vertebre, 1 fragment de radius si 3 fragmente de tibie), cât si din cele sarace (3 fragmente de mandibula, 6 dinti). Fragmentele apartinând unui exemplar de Bos primigenius (bour) provin din zonele abundente în carne (un fragment de radius), dar si din zonele "seci" de carne (1 calcaneu si 1 astragal). Fragmentele apartinând unui exemplar de cerb (Cervus elaphus) provin din regiunile necarnate (fragment de metatarsian). Nu putem sa exprimam o opinie în ceea ce priveste resturile de scoici si melci (Necrasov 1965b: 28-32), deoarece nu cunoastem numarul acestora.
în mormântul M3 de la Gura Baciului au fost descoperite 3 maxilare de Artiodactyle, probabil cerbi (Bolomey 1976: 473), a caror vârsta nu se precizeaza (Vlassa 1972: 21). Acestea reprezinta piese osteologice provenite dintr-o zona "seaca" de carne.
la Trestiana, în mormântul M6 s-a descoperit un radius întreg de ovicaprin (Necrasov, Antoniu 1979: 21), deci o piesa provenita din partile carnate ale animalului.
fragmentul de tibie de ovicaprin, gasit în mormântul M9 din acelasi sit (Necrasov, Antoniu 1979: 22), poate fi considerat ca provenind tot din regiunile carnate.
resturile osteologice din M30 de la Trestiana (calcaneu de bovideu si un dinte de ovicaprin), provin din regiunile slab carnate ale animalelor (Necrasov, Antoniu 1979: 24).
în mormântul M60/1995? de la Schela Cladovei s-a descoperit o vertebra de la un exemplar de ovina.
în mormântul dublu M1-M2/L3-L3a? din aceiasi asezare s-au descoperit oase peste, care sunt dificil de interpretat deoarece, acestea au fost descoperite în urma tamisarii pamântului de sub defunct si nu stim cu exactitatea daca au legatura cu depunerea.
în ceea ce priveste cochiliile de melci descoperite alaturi de defunctul din M4/1967? de la Schela Cladovei, nu putem face precizari deoarece nu cunoastem numarul exact al acestora si nu stim daca aveau legatura cu depunerea.
În urma acestei analize succinte constatam ca 44 de resturi osteologice provin din zone carnate, iar 37 din regiuni slabe în carne.

Asocierea mai multor specii într-un singur mormânt, o constatam doar doua situatii: Gura Bacilui (M1) si Trestiana (M30). În ultimul caz mentionat, avem asociate doua specii - bovideu (un calcaneu fragmentar) si un ovicaprin reprezntat printr-un molar (Necrasov, Antoniu 1979: 24).

Cele mai multe specii apar în mormântul M1 de la Gura Baciului, unde avem asociate 7 specii (Unio pictorum, Helix pomatia, Cervus elaphus, Bos primigenius, Bos taurus, Ovis aries, Capra hircus). Unii autorii considerând ca este vorba de resturi menajere si nu ofranda funerara, argumentul lor fiind numarul mare de indivizi (zece), provenite de la sapte specii, precum si datorita repetitiei neregulate a pieselor anatomice (Necrasov 1965b: 33; Bolomey 1976: 473; Lazarovici, Maxim 1995: 37). Totusi, trebuie sa fim vigilenti în ceea ce priveste adoptarea acestei ipoteze fara rezerve deoarece, nu exista nici o regula funerara cunoscuta, care sa impuna folosirea pentru realizarea ofrandelor doar a unei singure specii. si, de asemenea, nu avem certitudinea ca resturile respective reprezinta ofranda funerara, la fel de bine putând fi resturile unui eventual banchet funerar. Aceste idei sunt de luat în calcul pentru analizele viitoare ce se vor efectua asupra mormintelor Starčevo-Cris, deoarece este putin probabil, ca un individ în conexiune anatomica sa fie depus într-un context menajer. Asa cum am aratat si într-un capitol anterior, sunt si alte ipoteze care pot fi luate în calcul. Din pacate, la ora actuala, exista tendinta de a interpreta multe din descoperirile arheologice drept contexte menajere, fara a se încerca metodele alternative de interpretare a acestora (Chapman 2000a: 49).

În ceea ce priveste alte elemente legate de materialul faunistic prezent în morminte, mai amintim existenta într-un singur caz a unor oase de bovideu cu urme de ardere (Trestiana M30). Acest fapt implica ideea de pregatire a alimentelor ce urmau sa fie depuse.
O alta chestiune interesanta este cea recipientelor de depunere a ofrandelor (daca au existat). În toate cazurile mentionate, resturile osteologice animale au fost descoperite lânga defunct sau sub acesta. Într-un singur caz, la Trestiana M30, se mentioneaza prezenta unor "jumatati de vase, care acopereau câteva resturi de oase calcinate", autoare cercetarilor considerând ca acestea aveau "rolul de recipient pentru depunerea ofrandei" (Popusoi 1992: 29, 34). Însa, asa cum aratam si anterior jumatatile respective de vase reprezinta, în fond, tot fragmente si nu vase întregi (eventual sparte pe loc datorita unor cauze variate). Mult mai probabil este, având vedere obiceiul funerar al comunitatilor starceviene de asocia defunctii cu fragmente ceramice, sa avem de face cu o spargere rituala a recipientelor respective, în timpul funerarilor. De asemenea, nu trebuie sa excludem posibilitatea existentei unor recipiente din materii perisabile (realizate din împletituri sau din lemn). Dar, în egala masura, aceste resturi de ofrande puteau fi depuse alaturi de defunct fara vre-un recipient.
Având în vedere aceste informatii si date, am încercat sa observam daca exista o regula în privinta repartizarii acestor resturi osteologice animale în morminte. Analizarea acestor specii de fauna, raportate la grupele de sex si categoriile de vârsta ale defunctilor carora le sunt asociate, nu ne-au oferit prea multe date. Singura observatie pe care o putem face este aceea a variabilitatii mari (aparent fara vre-o regula anume) a distributiei speciilor (atât domestice cât si salbatice).

Descoperirile din România au bune analogii cu alte situatii din asezari ale aceleiasi culturi din Serbia. Astfel, oase de animale au fost descoperite în mormintele starceviene de la Golokut-Vizić M1, Zlatara-Ruma MB (Borić 1996: 71-73), Velesnica M3 (Ruzić, Pavlović 1988: 67), Sasinci M1 (Leković 1988a: 94), constatându-se aceiasi variabilitate în ceea ce priveste speciile.

Ofrandele alimentare pot marca în cadrul comunitati diferentele dintre cei morti si cei ramasi în viata. În insula Tikopia din oceanul Pacific, participantii la ceremoniile funerare îsi gatesc alimentele, în vreme ce defunctilor li se pune în mormânt alimente crude. Sau pot simboliza statutul social al defunctilor - la unele populatii în cazul unor indivizi cu statut deosebit se depuneau bucati de carne provenite de la anumite animale, specii care nu erau folosite în cazul membrilor obisnuiti (Parker Pearson 2001: 10). În general, prezenta unor ofrande funerare alimentare demonstreaza existenta ideii de viata post-mortem (Vigne 1982: 78). Din pacate, aceasta idee nu este în totalitate dovedita, deoarece ceea ce consideram noi (sau mai bine zis interpretam) din punct de vedere al sistemului nostru de valori nu este întotdeauna corect. Iar, paralele cu exemplele etnografice nu ofera mereu solutia cea mai buna. Astfel, aceste asa zis ofrande alimentare pot reprezenta la fel de bine doar "partea defunctilor" în scopul de ai integra în ceremonialul funerar ca participanti sau, poate, donatii pentru a preîntâmpina eventualele actiuni ostile ale lor (Parker Pearson 2001: 10-11), fara a avea neaparat legatura cu credinta în "lumea de dincolo".

De asemenea, nu trebuie sa ignoram nici posibilitatea existentei unor ofrande vegetale (plante, fructe, flori etc.) în morminte. Sau a altor ofrande alimentare (lapte, brânza, miere, diverse lichide s.a.). Acestea fiind perisabile, nu s-au conservat. Prezenta acestora o putem presupune, dar în absenta unor analize pluridisciplinare (vezi Popovici et alii 2002 si Haita 2003), existenta acestora nu poate fi demonstrata.

Dincolo de aceste observatii, încercarea de a identifica semnificatia reala acestei practici funerare la purtatorii culturii Starčevo-Cris nu va fi posibila, datorita dificultatii descifrarii acestei exprimarii a caracterului simbolic din cadrul ceremonialului funerar (Chicideanu 2003: 75).

În alta ordine de ideii apar o serie de întrebari al caror raspuns ne este foarte greu sa îl intuim: ofrandele alimentare descoperite în morminte provin de la resturile unor "banchete funerare" sau reprezinta cantitati de alimente selectate special pentru a fi depuse în mormânt ? Speciile de fauna prezente în morminte erau sacrificate/vânate cu ocazia ceremoniilor funerare sau erau folosite rezervele alimentare obisnuite ale comunitatii ?

O ultima chestiune asupra careia ne vom opri este acea a posibilitatii existentei unor ofrande umane în mormintele. Aceasta situatie regasim în trei cazuri: Gura Baciului M1, Trestiana M9 si M32, unde întâlnim alaturi de defunctii în conexiune anatomica alte resturi osteologice umane. În unele cazuri autorii cercetarilor au încercat sa vehiculeze ideea unor morminte duble (Popusoi 1992: 32), ceea ce nu este adevarat, dupa cum am aratat si în subcapitolul anterior.

În analiza noastra vom pleca de la ipoteza ca aceste resturi umane reprezinta ofrande funerare.

S-a observat, din punct de vedere al categorie de vârsta a defunctilor, ca aceste resturi umane sunt asociate unor adulti (Gura Baciului M1), adolescenti (Trestiana M9) sau copii (Trestiana M32). Oasele umane descoperite în asociere cu indivizii depusi în conexiune anatomica apartin unor indivizi maturi (Trestiana M9), adulti (Trestiana M32) sau copii (Gura Baciului M1). Daca coroboram aceste date putem constata urmatoarele:

indivizii adulti erau asociati cu resturi de copii (Gura Baciului M1);

defunctii apartinând categoriei de vârsta Juvenis erau asociati cu resturile osteologice ale unor maturi;

copii asociati cu oase de adulti (Trestiana M32);

Deci, din aceasta perspectiva observam ca defunctii nu erau asociati în nici un caz cu ofranda umana apartinând aceleiasi categorii de vârsta. O situatie asemanatoare cunoastem în arealul aceleiasi culturi, pe teritoriul actual al Ungariei, în statiunea de la Endrőd 119, unde în cazul mormântului M10 lânga un copil depus în pozitie chircita (în conexiune anatomica) s-au gasit câteva oase umane apartinând unui adult (Makkay 1992: 133).

Din punct de vedere al grupelor de sex se poate constata ca, indivizii de sex feminin erau asociati cu copii (Gura Baciului M1), iar adolescentii de sex masculin aveau depuse alaturi resturi de indivizi maturi tot de sex masculin (Trestiana M9).

Totodata, din aceasta perspectiva a ofrandelor funerare, prezenta oase umane asociate unor morminte ne conduce spre alte explicatii. Deci, daca analizam aceste ofrande umane ca ofrande alimentare atunci am putea conchide existenta unor practici de antropofagie în cadrul acestei culturi, practica care se pare ca exista la comunitatile acestei culturi. Totusi, cel putin în cazul mormântului M1 de la Gura Baciului, Olga Necrasov face unele precizari interesante. "Faptul ca regiunile de racordare ale diafizei tibiei cu discurile cartilaginoase de crestere sunt puternic erodate, ca si marginea iliaca a cavitatii cotiloide, pare a sugera ideea ca aceste parti, înca delicate la un copil, fusesera roase, ceea ce ar putea constitui un indiciu de canibalism". În schimb "diafiza tibiei nu fusese sparta, în vederea extragerii maduvei osoase", ceea ce în opinia autoarei acestei analize antropologice, reprezinta un obstacol major care nu permite "sa tragem vreo concluzie ferma asupra unor eventuale urme de antropofagie" (Necrasov 1965b: 32-33). În opinia noastra, aceste oase trebuie re-examinate, deoarece la ora actuala metodologia studierii acestor urme perimortem s-a dezvoltat considerabil. Însa, în absenta altor cazuri similare de interventii umane asupra resturilor osteologice umane descoperite lânga defuncti în conexiune anatomica si fara sa reanalizam materialul osteologic respectiv, nu ne putem pronunta.

La fel de probabila ar fi explicarea acestor oase umane ca simboluri sau ca ofrande cu scop de dar, de donatie catre defunct. Din pacate, aceasta interpretare alternativa asupra oaselor umane, la fel ca si prima, nu poate fi sustinuta, fara o serie de argumente arheologice solide, dublate de analize antropologice corespunzatoare. În aceasta situatie, în actualul stadiu al cercetarilor, nu putem decât sa propunem aceasta idee ca ipoteza de lucru.

Marcarea mormintelor

Desi, în practica sunt destul de rar întâlnite cazurile unor semne exterioare care sa marcheze mormintele, acestea sunt presupuse ca existând, cel putin la momentul înmormântarii si, poate, o buna vreme dupa aceea (Chicideanu 2000: 109).

si purtatorii culturii Starčevo-Cris, se pare ca practicau, în unele situatii, marcarea la suprafata a mormintelor. Din nefericire, numarul situatiilor când asemene amenajari au fost surprinse, este modest, doar 5 cazuri: Gura Baciului M1, M2, M3, M6 si Grumazesti M1.

Mormântul M1 de la Grumazesti, prezinta o situatie deosebita. Mormântul respectiv a fost marcat printr-un complex de pietre amestecate cu fragmente ceramice (sub forma unei mici movile), aflat din punct de vedere stratigrafic la nivelul de unde a fost sapata groapa funerara. O situatie oarecum asemanatoare întâlnim în statiunea bosniaca de la Obre I (aspectul cultural Starčevo-Impresso). Aici, în cazul mormântului M8 s-a observat existenta unei structuri circulare, alcatuite din lespezi mari de piatra si din pietre mai mici amestecate cu bucati de lut ars, acoperite cu pietricele mici (Benac 1973: 353-357).

În cazul descoperirilor de la Gura Baciului, aceste posibile semne distinctive la suprafata mormintelor constau în bolovani de calcar cu dimensiuni variate. Blocul de calcar care marca mormântul M6 a fost surprins stratigrafic la nivelul de unde a fost sapata groapa funerara. De asemenea, în cazul mormântului M3, s-au identificat câteva pietre plate care probabil marcau nivelul de sapare al mormântului. Nu se precizeaza cu exactitate pozitia stratigrafica a bolovanilor de calcar. Pentru mormântul M1 se precizeaza ca, în jurul capului defunctului existau pietre mari dispuse în semicerc, iar pentru M2 stim ca au fost gasiti doi bolovani în zona coxala a scheletului si un al treilea bolovan în zona craniului. Autorii cercetarilor recente din aceasta statiune nu exclud posibilitatea ca acesti bolovani sa fi marcat mormintele respective (Lazarovici, Maxim 1995: 179-180, 183, 185). Din nefericire, aceste elemente au fost considerate de unii autori "capete de piatra" legate de cultul craniului si puse în legatura cu descoperiri asemanatoare din situri mezolitice apartinând culturii Lepenski Vir-Schela Cladovei (Vlassa 1976: 231-251; Lazarovici, Maxim 1995: 179-181). Regretam ca ne vedem obligati sa atragem atentia ca asa numitele "capete de tip Gura Baciului" nu au nici o legatura cu cele din statiunile mezolitice, nici din punct de vedere al aspectului lor (si probabil al realizarii lor) si nici din punct de vedere al semnificatiei lor. Capetele de piatra din asezarile de la Lepenski Vir, Vlasac, Hajdučka Vodenica s.a. (Srejović 1997: 14-17; Radovanović 1992/1993: 97-98; 2000: 333-336; Hodder 1990: 25-27; Whittle 1996:45-46; Gimbutas 1997: 53-55), ne permite sa sesizam ca diferentele existente. În primul rând, cele mezolitice sunt sculptate mult mai complex în comparatie cu cele de la Gura Baciului, intentionalitatea prelucrarii acestora fiind evidenta. De altfel, anterior si alti autori au încercat sa sublinieze aceasta neconcordanta (Marinescu-Bîlcu 1975: 491).

Morminte sacrificiale?

O ultima problema asupra careia ne vom opri este aceia a existentei unor morminte sacrificiale apartinând culturii Starčevo-Cris, pe teritoriul actual al tarii noastre. Acest concept a aparut în literatura noastra de specialitate pe la mijlocul secolului trecut, datorita studiilor si cercetarilor realizate de Hortensia Dumitrescu asupra unor morminte din aria complexului cultural Cucuteni-Tripolie, descoperite la Traian (H. Dumitrescu, 1954: 403-407; 1957; 1958). Unii autori considera ca înmormântarea copiilor în interiorul asezarilor, lânga sau în structurile de locuire are legatura cu sacralizarea spatiului locuit (Benac 1973: 357-359; Voinea 2001: 35-40). Sacrificiul reprezinta un rit - act religios care, prin consacrarea unei "victime", modifica starea persoanei morale care îndeplineste sau a anumitor obiecte (lucruri) de care se intereseaza. Actiunea pe care o exercita asupra oamenilor si asupra lucrurilor este destinata sa-i faca în stare sa-si îndeplineasca rolul natural în viata obisnuita (Mauss, Hubert 1997: 55, 172).

Înca de la început, dorim sa amintim ca, a existat o serie de autori, care au sustinut ipoteza existenta unor practici cu caracter sacrificial, practicate de purtatorii culturii Starčevo-Cris (Makkay 1989: 157-167; Marinescu-Bîlcu 2000a: 113).

În opinia unor cercetatori, depunerea unor resturi osteologice într-o groapa, într-o dezordine evidenta, fara a se tine cont de conexiunea anatomica, constituie elemente care, din perspectiva arheologica, demonstreaza existenta unor cazuri de sacrificii umane (Al. Comsa, Schuster, 1994: 280). Plecând de la aceasta idee am încercat sa analizam mormintele Starčevo-Cris de pe actualul teritoriu al României. Constatam ca, în aria acestei culturi regasim câteva cazuri de resturi osteologice umane, asociate cu alte materiale care, aparent, nu corespund unor norme de ideologie funerare, considerate de autorii cercetarilor morminte.

În primul rând amintim descoperire de la Gura Baciului (M10), unde într-o groapa au fost descoperite pietre, oase umane si animale. Oasele umane sunt în numar de 8 fragmente: 2 fragmente de humerus drept (partea distala + fragment de diafiza), 3 fragmente de femur (cap femural + 2 fragmente diafizare) si 3 fragmente de os lung (nu se precizeaza care). Totusi, autorii cercetarilor din acest sit precizeaza ca "nu este vorba despre un mormânt propriu-zis deoarece n-a fost gasit un schelet întreg ci doar câteva oase umane", fiind considerata "o depunere rituala, pastrând doar numerotarea de mormânt" (Lazarovici, Maxim 1995: 38, 188).

Un alt caz este cel al mormântul M2 descoperit la Let, care cuprindea resturile osteologice ale "unui copil ciopârtit si zvârlit într-o groapa", acoperite de fragmente ceramice Starčevo-Cris. Tot în groapa au fost descoperite si alte fragmente ceramice, oase de animal si bucatele de chirpici (Nestor 1957: 62).

Alt mormânt care prezinta o situatie asemanatoare, este B/M3 de la Trestiana, descoperit în coltul de nord-est al unei locuinte (B/L1). În groapa era un mare amestec de oase si fragmente ceramice de factura Starčevo-Cris. Dupa o analiza preliminara s-a constatat ca resturile osteologice (fragmente din cutia craniana, oasele lungi ale membrelor inferioare si superioare), apartineau unui copil si nu se aflau în conexiune anatomica (Popusoi 1992:31, 33).

Din nefericire, pentru nici unul din aceste cazuri nu exista analize antropologice. În cazul mormântului M10 de la Gura Baciului exista doar o identificare a resturilor osteologice umane, fara alte observatii. Studierea din punct de vedere antropologic a acestor descoperiri, reprezinta în opinia noastra, elementul cheie pentru întelegerea acestor situatii arheologice. În absenta acestor analize apar urmatoarele întrebari:

în cazul fiecarui "mormânt", este vorba despre resturile osteologice provenite de la un individ sau de la mai multi

exista urme, semne ale unor interventii perimortem asupra acestor oase

Raspunsul la aceste întrebari ar putea usura întelegerea si interpretarea acestor descoperiri, dar din pacate, datele disponibile nu-l ofera.

Fara aceste raspunsuri nu putem decât sa formulam câteva ipoteze privind semnificatia acestor "morminte".

Nu este exclus ca "mormintele" în discutie sa reprezinte în fapt doar simple gropi, care contineau si oase umane amestecate cu diverse materiale arheologice (fragmente ceramice, oase de animale, pietre etc.), situatii similare fiind cunoscute în aria starceviana. În opinia unor autori aceste gropi care contin si oase umane au un caracter ritual (Lazarovici, Maxim 1995: 38). Problema este ce se întelege prin caracter ritual? Poate sa fie vorba despre un sacrificiu uman, a carui finalitate nu poate fi precizata la actualul stadiu al cercetarii? Cel putin pentru mormântul M10 de la Gura Baciului, analizele arheozoologice indica faptul ca resturile oasetologice de bovideu (asociate resturilor umane), au caracter de ofranda. Caracterul de ofranda este demonstrat, în primul rând, de faptul ca toate fargmentele osteologice de bovideu provin din regiunile carnate ale animalului si, în al doilea rând, de faptul ca a fost folosit un individ tânar (1 - 1.5 ani). Totodata, faptul ca a fost sacrificat un animal de talie mare reflecta (.) un eveniment deosebit" (Rusu, El Susi, 1994: 29; Lazarovici, Maxim 1995: 39). Asadar, un eveniment deosebit ar fi putut conduce pe de o parte la sacrificarea unui animal mare, iar pe de alta parte la sacrificarea unui om? Greu de raspuns la aceasta întrebare si în acelasi timp riscant de generalizat aceasta idee la toate exemplele amintite mai sus. Totodata, nu trebuie sa uitam ca interpretare diferentiata mormânt/sacrificiu din punct de vedere al dispunerii resturilor osteologice, este greu de facut, fie datorita situatiei din teren, lipsind unele elemente, fie datorita singularitatii cazurilor, fie, din pacate destul des, datorita subiectivismului interpretarilor pripite (Chicideanu 2003: 69).

Exista o serie de cercetatori care, fara a respinge posibilitatea unor sacrifici umane, considera ca scheletele ciopârtite, pot reprezenta simple reînhumari (Nicolaescu-Plopsor, Wolski, 1975: 134). Deci, din aceasta perspectiva, oasele umane respective reprezinta reînhumari partiale ale unor defuncti. Cauzele acestor reînhumari? Scopurile si semnificatiile acestora? Toate acestea sunt întrebari al caror raspuns, poate, doar cercetarile viitoare vor fi în masura sa-l ofere. Nu trebuie sa ignoram nici ipoteza unor simple redepozitari a resturilor osteologice ale unor indivizi înhumati anterior si care, din varia motive au fost exhumati. Trebuie, de asemenea, subliniata diferenta terminologica între reînhumari (element ce are legatura cu domeniul funerara), care în mod sigur erau însotite de anumite ceremonii/ritualuri, pe de o parte, si redepozitari, care reprezinta un act fara legatura cu domeniul funerar sau cu ideologia funerara a acelor comunitati.

Alti autori, considera ca înhumarea doar a unor parti ale scheletului uman reprezinta o forma funerara specifica acestei culturi (Chapman 1994: 80). Conform acestei presupuneri, defunctii erau expusi pe platforme, pentru a fi descarnati, iar dupa ce acest proces se încheia, resturile osteologice erau luate si înhumate. Ne exprimam serioase rezerve în ceea ce priveste aceasta ipoteza. De altfel, cu ceva vreme în urma, János Makkay a aratat ca nu exista dovezi clare care sa sustina o asemenea ipoteza (Makkay 1992: 128).

O ultima ipoteza pe care o vom lua în discutie, este aceea conform careia toate aceste oase umane nu corespund unor norme de ideologie funerara sau sacrificiala, gropile în care au fost descoperite având un caracter menajer. Un argument în sprijinul acestei ipoteze, ar fi si numeroasele materiale arheologice (fragmente ceramice, oase de animale, pietre etc.) amestecate cu oasele umane. Însa, asa cum aratam si anterior, exista o tendinta de a interpreta multe din descoperirile arheologice drept contexte menajere, fara a se încerca metodele alternative de interpretare a acestora (Chapman 2000a: 49). Dar acestea, nu pot fi aplicate în absenta unor observatii arheologice obiective, dublate de existenta unor analize antropologice.

Asadar, având în vedere chestiunile constatate mai sus, putem conchide ca, din punct de vedere al semnificatiei, caracterul celor trei descoperiri starceviene (Gura Baciului M10, Let M2 si Trestiana B/M3) este incert, cel putin în actualul stadiu al cercetarilor. Singura observatie pe care o putem face este aceea ca, prin elementele pe care le prezinta, resturile osteologice umane în cauza se apropie mai mult de categoria oaselor umane descoperite în contexte nefunerare,6 decât de cele funerare propriu-zise.

Totodata, nu trebuie sa uitam ca cercetarile arheologice improprii sau punerea în circulatie a informatiilor într-un mod deficitar, alaturi de absenta analizelor antropologice, pot constituii obstacole majore în realizarea unei analize complete si pertinente.

În final vom reveni asupra chestiunii oaselor umane descoperite în asociere cu defuncti depusi în conexiune anatomica. Ne referim la mormintele de la Gura Baciului M1, Trestiana M9 si M32. Daca plecam de la ipoteza ca aceste resturi umane depuse alaturi de defunct, au caracter de ofranda, atunci ne aflam în fata unei situatii interesante, care implica si practica sacrificiul. Altfel spus, resturile umane respective provin de la indivizi sacrificati cu prilejul înmormântarii defunctilor. Deci, ne aflam în situatia unor indivizi sacrificati special (asemenea celorlalte specii animale), pentru ceremonia funerara, indiferent ca interpretam aceste depuneri drept ofrande funerare sau resturi ale banchetului funerar. De ce nu avem în toate cazurile astfel de resturi osteologice umane? Probabil sacrificiile umane se faceau doar în cazul unor evenimente deosebite - funeraliile unor membrii cu statut special în cadrul comunitatilor respective.

Din pacate, aceasta ipoteza de lucru, la actualul nivel al cercetarilor arheologice, datorita singularitatii cazurilor si în absenta unor analize antropologice bine efectuate, nu poate fi probata.

Totusi, nu trebuie sa uitam ca, pentru alte perioade istorice, erau sacrificati indivizi care erau depusi în conexiune anatomica. Astfel, în eneolitic spre exemplu, avem asemenea situatii. Amintim aici doar mormintele de copii , din cadrul culturii Gumelnita, descoperite la Hârsova tell si la Bordusani Popina , unde analizele antropologice au dus la constatarea ca, respectivii copii au suferit de diverse maladii congenitale (Popovici 1996: 76; Popovici, Rialland 1996: 56-57; Marinescu-Bîlcu et alii 1997: 93-95). Însa, în situatiile acestea, scopul sacrificiilor a fost cu totul altul decât cel presupus în cazul mormintelor Starčevo-Cris. Datorita asocierii acestor descoperiri cu caracter sacrificial cu structurile de locuire, cel mai probabil, aceste sacrificii aveau legatura cu fundarea respectivelor constructii sau poate, de ce nu, a întregului spatiu al asezarii. În general, în cazul sacrificiilor de constructie, individul/comunitatea îsi propune sa creeze un spirit pentru ca acesta sa fie protectorul constructiei respective. Acest ritual functioneaza pe baza unei gândiri metafizice, conform careia numai divinitatea/zeul este în masura a crea liber, permanent, fara durere. Omul faptura creata, nu poate crea fara durere, suferinta si sacrificiu, iar pentru ca aceasta noua creatie sa poata fiinta, ea trebuie însufletita printr-un sacrificiu. Ce se sacrifica ? În primul rând, o fiinta umana. Nu una oarecare, ci cea mai draga: sotie, mama, copil (Gavriluta 1997: 25-26; Mauss, Hubert, 1997: 132-134). Pentru perioada neo-eneolitica se observa preferinta pentru copii. De ce copii ? Dupa unii autori spiritele copiilor fiind pure, erau mai puternice si mai eficiente, iar dupa altii copilul este un simbol ecumenic al începuturilor, al lucrului nou, al evenimentelor exceptionale, al trainiciei si al eternitatii (Gavriluta 1997:26). Deci, scopul mormintelor sacrificiale gumelnitene ar fi fundarea locuintelor. În schimb, pentru starcevieni situatia este alta, scopul acestor sacrificii (daca ele exista într-adevar) ar fi unul funerar. Trebuie sa amintim ca, anterior au existat autori care au sustinut ipoteza unor sacrificii de fundare, practicate de reprezentantii acestei culturi (Makkay 1989: 157-167).

Iar, daca pentru cultura Starčevo-Cris, plecam de la ideea ca indivizii în conexiune anatomica, descoperiti în cuprinsul asezarilor, uneori asociati cu structurile de locuire ar putea reprezenta morminte sacrificiale, situatia nu se "simplifica". În primul rând, în eneolitic, unde cazurile de sacrificii umane sunt clare, s-a constatat ca, în realizarea acestei practici sunt "folositi" copii, de diferite vârste. În schimb, în neoliticul timpuriu atât mormintele de copii cât si cele de adulti se gasesc în asezare, sub sau lânga structurile de locuire, iar decedatii, indiferent ca sunt copii sau adulti, beneficiaza de acelasi tratament funerar (depunere de fragmente ceramice sub sau/si deasupra defunctilor, depunere de ocru, inventar funerar sau ofrande). si chiar daca am accepta, prin absurd, ideea ca doar mormintele de copii starceviene au un caracter sacrificial, atunci ar fi normal ca adultilor sa li-se rezerve alt spatiu funerar si sa beneficieze de alt tratament funerar, fapt care nu s-a constatat pâna la ora actuala. În al doilea rând, în cazul mormintelor de copii gumelnitene s-a stabilit, pe baza analizelor antropologice, ca respectivii au suferit de maladii congenitale, fapt, de asemenea, neconfirmat în cazul indivizilor starcevieni. În al treilea rând, indivizii eneolitici sacrificati nu au beneficiat de inventar funerar, în vreme ce, decedatii de care ne ocupam în acest studiu, dupa cum am constatat anterior, au avut inventar funerar (cel putin în unele situatii).

Totodata, trebuie sa mai avem în vedere si alte elemente. Unul dintre acestea ar fi acela al definirii descoperirilor mortuare, care se contureaza în intentionalitatea depunerii cadavrelor, dar aceasta conditie functioneaza si cazul sacrificiilor, ceea ce sporeste dificultatea interpretarilor. In genere, interpretarea diferentiata mormânt/sacrificiu din punct de vedere al dispozitiei resturilor osteologice, este greu de facut, fie datorita situatiei din teren, fie datorita numarului mic sau a absentei cazurilor similare sau chiar datorita unor interpretari subiective (Chicideanu 2003: 69).

Asadar, având în vedere acestea, nu putem generaliza observatiile realizate pentru unele morminte sacrificiale gumelnitene asupra celor Starčevo-Cris. Pe de o parte, datorita faptului ca cele eneolitice prezinta o serie de elemente care nu le regasim la cele din neoliticul timpuriu (sau pentru care nu avem deocamdata date), iar pe alta parte, deoarece unele elementele pe care le întâlnim separat la alte comunitati, din diferite zone geografice sau perioade istorice variate, nu au în chip neaparat legatura între ele (Chicideanu 2003: 73).

Dincolo de aceste discutii, ipoteze, explicatii si interpretari, sacrificiul uman ramâne o practica comuna pentru spatii istorice si geografice mari. Dovedirea acestei practici este dificila si necesita o atentie sporita din partea arheologilor, dublata de o expertiza antropologica completa si obiectiva.

Capitolul IV

MORMINTE DE INCINERAŢIE

Incineratia reprezinta al doilea rit funerar la numeroase comunitati din diferite perioade istorice, fiind atestat în preistorie si pe tot parcursul protoistoriei (Pautreau 1982 : 90).

Acest rit funerar este atestat înca din paleoliticul superior. Mai putin utilizata în neo-eneolitic, dar totusi documentata, incineratia începe sa se instaleze ca rit distinct (adesea însa adiacent inhumatiei) de la începutul epocii bronzului (Chicideanu 2000: 111; Pautreau 1982: 90).

Descrierea descoperirilor

Singurul mormânt considerat de incineratie apartinând culturii Starčevo-Cris din România este cel descoperit la Gura Baciului (M7).

Mormântul M7 (fig. 26/a-f) descoperit la Gura Baciului, com. Baciu, jud. Cluj, contine "resturi de incinerare, formate din cenusa, carbune marunt, oase umane calcinate puternic, (.) depuse într-o groapa cu diametrul de 55 - 60 cm, imediat sub depunerile unei platforme de locuinta - P24" (Lazarovici, Maxim 1995 :186). Însa, din punctul nostru de vedere, nu exista "depuneri ale unei platforme de locuinta". Groapa era, fie sapata sub platforma (daca aceasta exista fizic - lemn si/sau lut) si atunci resturile calcinate nu erau sub platforma ci în groapa de sub platforma, fie aceste resturi se gaseau în platforma. Dupa cum aratam si anterior, aceste platforme nu exista fizic (în acceptiune arheologica), acest termen fiind folosit doar pentru a desemna o aglomerare de materiale (ceea ce contrazice definitia acceptata a acestui termen arheologic). De altfel, chiar autorii acestor cercetari precizau ca "nu s-a putut constata urmele vreunei podele în locuintele cercetate" (Lazarovici, Maxim 1995:187).

Groapa a fost plasata în coltul de sud-est al locuintei P24. Nu au fost descoperite resturi de pamânt ars, ceea ce presupune ca incineratia a avut loc în alta parte, ulterior, resturile crematiei fiind depuse aici. Deasupra acestora a fost dispus un cap de piatra, din asa numitul tip "Gura Baciului" (fig. 26c,d). Acesta se afla la nivelul fragmentelor ceramice din locuinta, chiar usor îngropat. Pietre si fragmente ceramice se aflau în jurul "capului". Capul de piatra avea forma alungita (ovoidala), fiind asezat cu axa lunga pe directia est-vest. Analizând cu atentie blocul de piatra, s-a observat o usoara interventie menita a sugera ochii si gura (Lazarovici, Maxim 1995: 186-187).

Încadrarea cronologica

Conform autorilor sapaturilor, mormântul M7 "apartine perioadei dintre nivelurile Gura Baciului II si III", mai precis, Starčevo-Cris IVA/IVB (Lazarovici, Maxim 1995: 109-111, 187). Însa, în cadrul aceleiasi lucrari, cei doi autori, discutând despre analogiile acestui mormânt cu cele ale altuia descoperit la Velesnica (Serbia), încadreaza pe acesta din urma într-un "orizont Starčevo-Cris IIB-IIIA. Acesta presupune un orizont similar celui de la Gura Baciului I, orizont în care se afla si capul, si mormântul de incineratie" (Lazarovici, Maxim 1995: 180).

Pentru ca situatia sa se complice si mai mult, într-un articol recent, Nicolae Ursulescu atribuie acest mormânt de incineratie grupului cultural Gura Baciului-Cârcea (Ursulescu 2002: 39), citând pe Gheorghe Lazarovici si Zoia Maxim. Totusi, este de datoria noastra sa amintim ca, în lucrarea citata, la paginile invocate (Lazarovici, Maxim 1995: 186-187), autorii sapaturilor de la Gura Baciului nu fac o asemenea atribuire culturala.

Trecând peste aceste informatii contradictorii, având în vedere situatia din punct de vedere stratigrafic a mormântului M7 (conform planurilor si descrierilor din text), dar si materialele arheologice descoperite în perimetrul mormântului (Lazarovici, Maxim 1995: 109-111, 186-187), consideram ca mormântul poate fi încadrat undeva între fazele IIB - IVB ale culturii Starčevo-Cris.

Analogii

Morminte de incineratie sunt cunoscute, în orizonturi contemporane sau apropiate, în timp si spatiu, celor de la Gura Baciului. Astfel, în neoliticul timpuriu din Grecia, acest rit funerar este atestat în cadrul culturii Protosesklo, la Soufli-Maougoula, unde s-a descoperit o mica necropola de incineratie (Gallis 1989: 69-79; Treuil 1983: 427-428; Lichardus et alii 1985: 232). Tot în Grecia, dar în neoliticul dezvoltat, ritul incineratiei este atestat prin descoperirile din grota Prosymma. Ulterior, este cunoscute necropola de incineratie, cu resturile crematiei depuse în urne funerare, de la Zarchos, datata în cultura Sesklo (Treuil 1983: 429, 433-444).

Purtatorii culturii ceramicii lineare practicau ambele rituri funerare, de obicei în cadrul unor necropole. În cazul ritului funerar al incineratiei, s-a constatat ca acesta este atestat frecvent, înca din neoliticul timpuriu asa cum o demonstreaza descoperirile de la Klein-Hadersdorf (Austria), Esloo (Luxemburg), Nitra (Slovacia), Arnstadt, Stephansposching (Germania), Vedrovice (Moravia). Interesant este faptul ca, în majoritatea cazurilor, ritul incineratiei este asociat cu cel al inhumatiei (Jeunesse 1997: 57-60), ceea ce demonstreaza ca, la acel moment, incineratia nu reprezenta ritul dominant al comunitatilor ceramicii lineare.

Pentru neo-eneoliticul românesc, cel mai apropiat exemplu cronologic este cel din cadrul grupului cultural Suplacu de Barcau, aspect cultural înrudit culturii Herpály. Aici au fost descoperite mai multe morminte de incineratie (spre exemplu, la Tasnad, Panic, Suplacu de Barcau, Zalau, Hereclean - Dâmbul Iazului etc.), cu resturile cinerate depuse atât în groapa cât si în urne funerare (Ignat 1995: 269-272; 1998: 56-58; Beijinariu 1997: 9-12; Stanciu et alii 1999: 44).

Problema "capului de piatra"

Un element interesant în amenajarea spatiului funerar al mormântului M7 de la Gura Baciului, îl constituie capul de piatra de dimensiuni mari, plasat chiar deasupra resturilor cinerate, la nivelul "podelei" locuintei P24. Acesta este usor îngropat, de jur-împrejur gasindu-se fragmente ceramice si pietre. Interesant este ca la cca. 80 cm nord-est de coltul de nord-vest al aceleiasi locuinte (P24), a fost identificat un alt cap de piatra, care nu este exclus sa fi apartinut unui alt complex, poate chiar mormânt. Din pacate, nu putem stabili relatia dintre cele doua capete de piatra. Cert este ca acestea au fost semnalate si în cazul unor morminte de inhumatie (M2 si M6) din aceiasi asezare, dar si în vecinatatea unor locuinte, scopul lor (probabil) fiind acela de a marca mormintele (Vlassa 1972: 251; Lazarovici, Maxim 1995: 179-180, 186-187). Marcarea mormintelor este cunoscuta si în cazul altor morminte din aria culturii Starčevo-Cris (Marinescu-Bîlcu 1972; Benac 1973: 353-355).

Asadar, practica marcarii mormintelor (daca a existat), în arealul culturii Starčevo-Cris, a fost identificata numai în unele cazuri. Nu este exclus ca doar unele dintre morminte sa fi fost marcate, în acest caz fiind vorba de un obicei funerar selectiv. Marcarea mormintelor la suprafata reprezinta o practica mai putin obisnuita (sau mai putin cunoscuta ) în perioada neo-eneolitica dar pe care, în perioadele istorice ulterioare, o regasim frecvent, pe diferite meridiane, la diferite culturi si civilizatii.

Conform autorilor, capul de piatra descoperit în M7, era orientat est-vest, aceasta orientare fiind legata, probabil, de umbra pe care o lasa la ridicarea soarelui. "Analizând cu atentie blocului de piatra s-a observat pe el o usoara interventie menita a sugera ochii si o alta, mai jos, marcând gura". Aceste detalii au putut fi observate cel mai bine dimineata, la rasaritul soarelui. "Privirea" acestui cap era îndreptata spre apus, spre dealul de la Baciu (Lazarovici, Maxim 1995 :181, 187). Capetele de piatra de tip Gura Baciului au cele mai bune analogii în mezolitic, în aria culturii Lepenski Vir-Schela Cladovei (Vlassa 1976: 231-234, 251; Lazarovici, Maxim 1995: 180).

Totusi, în opinia noastra, conform imaginilor publicate (fig. 24), de autorii în discutie si a capetelor de piatra din siturile de la Lepenski Vir, Vlasac, Hajdučka Vodenica s.a. (Srejović 1997: 14-17; Radovanović, 1992/1993: 97-98; 2000: 333-336; Hodder 1990: 25-27; Whittle 1996: 45-46; Gimbutas 1997: 53-55), consideram ca aceste capete de piatra de la Gura Baciului nu au nici o legatura cu cele din siturile mentionate mai sus, nici din punct de vedere al aspectului lor si nici din punct de vedere al semnificatiei lor. Capetele de piatra descoperite la Lepenski Vir, Vlasac, Hajdučka Vodenica s.a. sunt sculptate mult mai complex decât cele de la Gura Baciului, intentionalitatea prelucrarii acestora fiind evidenta. Într-adevar, capetele de la Lepenski Vir si din celelalte situri, au fost descoperite atât în contexte funerare, cât si în structuri de locuire (la fel ca si la Gura Baciului) dar, de la aceste contexte similare, pâna la interpretarile date acestor bolovani numiti "capete tip Gura Baciului", lipsesc foarte multe elemente (este suficient sa amintim absenta unor analize petrografice).

Locul de realizare a crematiei

Un alt element important în realizarea unei analize obiective a unui mormânt de incineratie, este identificarea locului unde s-a realizat actul incinerarii defunctului. Exista doua situatii: una, când arderea decedatului se realizeaza pe loc, în aceiasi groapa unde este înmormântat, si, o a doua situatie, când incineratie are loc într-o parte, resturile cineratiei fiind înmormântate într-un alt loc. Situatia de la Gura Baciului se încadreaza în a doua categorie. În aceasta situatie, avem trei elemente majore de care trebuie sa tinem seama. Primul este reprezentat de momentul când cel decedat a fost pregatit si depus în locul unde urmeaza sa se desfasoare actul de incineratie. Al doilea element este cel al momentului transportarii resturilor crematiei spre locul unde urmeaza sa fie depuse. Cel de-al treilea element reprezinta momentul înmormântarii resturilor cinerate (Oestigaard 1999: 350-351). Din pacate, pentru cazul nostru nu avem date despre locul unde a avut loc actul de incineratie. Putem doar sa presupunem ca acest loc, unde s-a desfasurat incinerarea defunctului, nu se gasea prea departe de asezare, dar nu este exclus ca acesta sa se fi gasit în perimetrul asezarii.

Oricum, cert este ca, pentru obtinerea unei temperaturi necesare calcinarii oaselor este nevoie de o structura de combustie speciala (groapa?, cuptor?, rug?), care sa ofere conditiile optime pentru obtinerea unei temperaturi adecvate. Vatra unei locuinte obisnuite nu oferea conditiile necesare incinerarii unui individ. În general, materia organica (colagenul) este ars începând de la o temperatura de 250şC, iar partea minerala a osului se transforma începând de la 550şC (Perinit 1982: 96). Deci, acest act nu se putea realiza oricum si oriunde, iar locul unde se desfasura acest rit avea, fara îndoiala, un caracter special.

Semnificatia si motivele incineratiei

Incineratia, cel putin pentru neoliticul timpuriu din zona balcanica, reprezinta o practica funerara putin obisnuita.

În acelasi timp, s-a observat ca, din punct de vedere al plasarii spatiale a mormântului M7 de la Gura Baciului, nu exista nici o diferenta între acesta si mormintele de inhumatie. Acest presupus mormânt de incineratie a fost plasat în asezare, în perimetrul unei locuinte. Difera doar ritul funerar, ceea ce este foarte important, deoarece acesta poate fi considerat o manifestare a unor inegalitati sociale existente în cadrul comunitatii respective. Asadar, putem afirma ca avem de-a face cu un rit funerar selectiv, care este posibil sa reflecte existenta unor diferentieri de statut social. În aceste conditii, incineratia ar putea conduce la identificarea unor indivizi cu statut social deosebit, exprimat post-mortem, printr-o practica funerara deosebita. Totodata poate exprima si existenta unor indivizi cu statut deosebit, dar din alte puncte de vedere, nu neaparat din punct de vedere social: straini de comunitate (care puteau avea alta ideologie funerara si deci alte forme de exprimare funerara), indivizi care gresisera în cadrul acelei comunitati sau care, pur si simplu, nu erau acceptati din diferite motive - paria - iar în acest caz incineratia reprezinta o forma de pedeapsa, o marginalizare sociala printr-o "marginalizare" funerara. Totusi, este prematur sa emitem afirmatii categorice în privinta acestei practici funerare noi, în actualul stadiu al cercetarilor, mai ales ca descoperirea de la Gura Baciului are deocamdata caracter singular pentru neoliticul timpuriu de la noi si nu numai.

În alta ordine de idei, putem presupune ca acest mormânt de incineratie un sacrificiu, legat de fundarea unei constructii sau poate, de ce nu, a întregului spatiu al asezarii. O astfel de interpretare este dificila deoarece, la fel ca si în cazul mormintelor, intentionalitatea depunerii este evidenta (atât mormântul cât si sacrificiul au un scop bine definit). Însa, situatia din teren, lipsa unor analize antropologice, lipsa unor elemente materiale, singularitatea cazurilor, subiectivismul interpretarilor (Chicideanu 2003: 69), toate demonstreaza dificultatea unei asemenea interpretari.

Totusi, arderea cadavrului reprezinta elementul central al ritualului, focul fiind factorul cheie al acestei practici funerare. Focul are putere de a modifica starile de agregare a corpurilor si substantele, transformarea fiind ireversibila. Asadar, incineratia reprezinta un ritual de transformare, atât fizica cât si ontologica, deoarece defunctul devine o alta entitate (Oestigaard 1999: 345, 359). Simbolismul polivalent al focului deriva din natura spirituala a luminii. El poate fi purificator, iluminator, distrugator, regenerator. Caldura pe focul o produce în contact cu materia a devenit la unele civilizatii flacara spirituala a oricarei experiente (Benoist 1995: 70-71).

Pe lânga aceste aspecte rituale si spirituale, nu trebuie sa excludem ipoteza unor cauze profilactice ale actului crematiei. S-a observat la majoritatea societatilor traditionale ca putrezirea trupurilor este perceputa ca o necuratenie, existând numeroase ritualuri de curatire pe care familia si anturajul defunctului trebuie sa le îndeplineasca (Bernard 1999: 442). În aceasta situatie am putea interpreta explica incineratia doar ca o metoda profilactica exceptionala

De asemenea putem presupune o existenta unor cauze practice în aplicarea acestui rit funerar. Incineratia unui corp nu este o operatiune relativ usor de realizat, care implica eforturi economice, cantitatea de "combustibil" necesara realizarii operatiunii respective fiind considerabila. Distrugerea resturilor este aproape întotdeauna completa, volumul de cenusa si oase fiind modest (Pautreau 1982: 90).

Dincolo de toate acestea, incineratia ca practica funerara se perpetueaza de-a lungul întregii perioade neo-eneolitce, pe un spatiu mare, devenind pentru unele comunitati (cultura ceramicii liniare, cultura Lengyel etc.), ritul funerar dominant. Însa, abia la sfârsitul perioadei eneolitice si începutul epocii bronzului, odata cu restructurarile etno-culturale ce au avut loc, provocate de venirea unor noi grupuri de populatii, care aveau o ideologie diferita, incineratia devine, treptat, principalul rit funerar, ulterior perpetuându-se pâna în timpurile moderne, pe spatii geografice si culturale întinse.

Materialul osteologic

O problema interesanta constituie cantitatea materialului osteologic prezenta în mormânt. Cert este ca resturile scheletului uman din M7 nu este complet. Acest fapt este explicabil, deoarece actul incineratiei nu s-a realizat pe loc, ci în alta parte. Se cunoaste ca, în cazurile în care incineratia s-a desfasurat în alta parte, materialul osteologic colectat pentru a fi depus în mormânt nu depaseste 40-60% din scheletul defunctului (Parker Pearson 2001: 7).

Oricum, constatam astfel "neglijenta" cu care au fost adunate oasele defunctului dupa consumarea actului incineratiei. De altfel, o situatie similara avem la Soufli-Maougoula în aria culturii Protosesklo (Grecia), unde au fost gasite doua gropi în care se realiza crematia defunctilor, în acestea fiind identificate numeroase oase umane arse, provenind de la cadavrele incinerate aici (Gallis 1989: 69-79).

În cazul mormântului M7, absenta unor resturi osteologice poate avea si alte cauze: slaba conservare a oaselor, interventii ulterioare sau a unor crotovine, acestea din urma putând deranja mormântul. Exemplele etnografice pe care le avem la dispozitie ne demonstreaza ca în cazul unor populatii aflate la un nivel primar de dezvoltare, resturile incinerate nu sunt îngropate ci aruncate sau împartite între rudele defunctului (Van Gennep 2000: 83; Oestigaard 1999: 353). În opinia altor autori, grija observata la adunarea resturilor osteologice sau neglijenta cu care au fost adunate, ar putea constituii un element major, care sa demonstreze diferentele de statut social dintre indivizi. Astfel, în cazul unor indivizi obisnuiti ai comunitatii, oasele calcinate ar fi adunate cu neglijenta, în vreme ce pentru indivizii cu statut deosebit aceste resturi ar fi adunate cu mai multa atentie (Parker Pearson 2001: 7).

Absenta unor resturi osteologice din mormânt poate avea si o alta explicatie: ardere numai a unor parti ale defunctului. Daca acceptam aceasta idee atunci trebuie sa presupunem existenta în prealabil si a altor operatiuni de pregatire a celui decedat (cadavrul). În aceasta situatie este probabil sa avem de-a face cu o expunere/descompunere a cadavrului înainte de a fi incinerat sau eventual taierea unor parti din cel decedat. Acestea reprezinta doar un "scenariu", pe care îl putem lua în calcul, în actualul stadiu al cercetarii, doar în calitate de ipoteze de lucru.

Analizarea materialului osteologic din punct de vedere antropologic si chimic ar fi putut aduce informatii interesante si importante privind acest complex: ardere incompleta sau inegala a diverselor parti ale defunctului, daca oasele respective provin de la un singur individ sau de la mai multi, intensitatea combustiei etc.

Absenta acestor analize nu ne permit sa realizam alte observatii legate de materialului osteologic descoperit în mormântul M7.

Consideratii preliminare privind mormântul M7

Analizând informatiile si imaginile publicate de autorii sapaturilor de la Gura Baciului, putem face unele observatii pe marginea acestui complex.

Din pacate, asa cum am aratat si anterior, cei doi autori nu precizeaza cantitatea materialului osteologic descoperit în acest mormânt. Acest material osteologic reprezinta un element important în realizarea unei analize complete, deoarece câteva oase incinerate, nu pot fi considerate mormânt.

Osul poate fi ars si prin prepararea lui în cadrul unui proces de încalzire, cum ar fi fierberea, prajirea sau coacerea. De asemenea poate fi încalzit puternic sau ars, adica expus la foc puternic ceea ce îi afecteaza structura. Incineratia reprezinta ardere completa a substantei organice a osului si este folosita, de obicei, pentru a elimina un cadavru. Aceasta operatiune necesita o cantitate foarte mare de combustibil, pentru obtinerea temperaturilor respective (White 1992: 156-158). De exemplu, un studiu facut pentru resturile umane calcinate de la Franchthi, Grecia, a demonstrat urmatoarea situatie: un cadavru de 70 kg pentru a fi incinerat (mai precis pentru calcinarea oaselor), necesita cel putin 146 kg lemn de pin, care sa arda constant mai multe ore (poate chiar 24 de ore), pe un rug (Cullen 1995: 278).

Sa nu uitam totusi ca un os poate fi ars si accidental, iar în acest caz trebuie sa analizam cu atentie contextul arheologic pentru a putea stabili la ce categorie poate fi introdus.

Atunci când osul este supus la temperaturi ridicate îsi schimba culoarea din cauza carbonului rezidual din componentele organice. La temperaturi de pâna la 600^o C, un os va avea o culoare maron, apoi maron închis, pâna la negru. De la 600^o - 700^o C, carbonul e ars ceea ce si confera osului o culoare albastruie spre alb. Peste 700^o - 800^o C structura osului se schimba, se deformeaza si devine albicios (White 1992: 158; Cullen 1995: 278).

În cazul de la Gura Baciului, autorii cercetarilor precizeaza ca oasele respective sunt calcinate puternic, dar absenta unor analize complete care sa indice temperatura la care au fost arse osele respective fac dificila o analiza completa. Nu trebuie sa uitam ca nu orice os care prezinta urme de ardere poate fi atribuit practicii incineratiei. În aria culturii Starčevo-Cris, au fost descoperite oase cu urme de ardere în statiunile de la Obre I, cazul mormintelor M1 si M3 unde s-a constatat existenta unor urme de ardere pe oase si asocierea acestora cu cenusa (Benac 1973: 347-348); la Hódmezővásárhely-Gorzsán (Ungaria) unde, într-un vas antropomorf, au fost descoperite fragmente de craniu uman, unele dintre acestea prezentând urme de ardere (Gazdapusztai 1957: 5);în nivelul apartinând neoliticului timpuriu de la tell Azmak (Bulgaria), într-un mic vas s-au descoperit mai multe oase arse de copil (Raczky 1981/1982: 7); la Cârcea-Viaduct unde s-a descoperit schelet de copil cu urme de ardere, depus pe o vatra (Lazarovici, Maxim 1995: 186, 188; Ignat 1998: 59), precum alte oase în contexte nefunerare, descoperite în "santul de aparare" sau în asezarea, fara a fi vorba de incineratie. Aceste oase cu "urme de ardere" nu reprezinta acelasi lucru cu oasele calcinate si nu poate constituii un caz de incineratie mai ales în cazul unor schelete în conexiune anatomica. În general, se atribuie practicii incineratiei oasele care au fost arse începând cu o temperatura cuprinsa între 550ş - 600ş C, acesta reprezentând momentul în care partea minerala a osului se transforma (Perinit 1982: 96) si putem discuta de oase calcinate.

În acelasi timp, absenta analizelor antropologice, care sa indice faptul ca oasele respective sunt umane si provin de la un singur individ sau de la mai multi, îngreuneaza demersul unei analize detaliate a acestui complex. De asemenea, absenta unor analize chimice efectuate asupra cenusii descoperite în perimetrul oaselor sporeste dificultatea interpretarii. Analizarea cenusii si carbunelui ar fi putut aduce informatii importante în legatura cu intensitatea combustiei, materialele folosite la combustie etc.

Daca într-adevar cantitatea de material osteologic este reprezentativa (cel putin 40% din schelet care sa reprezinte elemente din toate partile anatomice), iar aceste oase proveneau de la un singur individ atunci putem considera aceasta descoperire mormânt. Însa, daca oasele respective provin de la mai multi indivizi (iar din punct de vedere cantitativ nu sunt reprezentative), atunci putem considera acest complex un alt tip de depunere (sacrificiu, depunere rituala, depunere menajera, resturi de la alte practici s.a), dar în nici un caz depunere funerara. De altfel, atâta vreme cât avem cazuri de descoperiri de oase umane în contexte funerare este posibil sa existe si astfel de depuneri de oase umane calcinate.

Datele lipsesc si în ceea ce priveste tratamentul aplicat defunctului înainte de incineratie, transportarea resturilor crematiei de la locul unde s-a produs incineratia la locul unde a fost depus, alte elemente ale ceremonialului funerar.

Având în vedere toate acestea, consideram ca trebuie manifestate unele rezerve privind caracterul de "mormânt de incineratie" al descoperiri de la Gura Baciului.

Capitolul V

DESCOPERIRI DE OASE UMANE ÎN CONTEXTE NEFUNERARE

În numeroase asezari ale culturii Starčevo-Cris au fost descoperite oase umane în contexte nefunerare. Acestea sunt descoperite în asezari, în perimetrul structurilor de locuire, uneori în preajma vetrei, alteori în gropii. În toate cazurile, oasele umane sunt asociate cu resturi osteologice animale sau cu alte materiale arheologice (fragmente ceramice, unelte de silex si de piatra, pietre, bucati de chirpici etc).

Aceste descoperiri ridica o serie de probleme pe care le vom aborda pe parcursul acestui capitol.

Problematica

Depunerile de oase umane (în special cranii), sunt cunoscute înca din paleolitic, ulterior aceasta practica întâlnindu-se în mezolitic si neo-eneolitic, chiar pâna la sfârsitul epocii bronzului.

Unii autori pornind de la numarul mare de cranii si de la exemplele etnografice, au considerat ca aceste depuneri de cranii ar reflecta o practica rituala speciala denumita cultul craniului. Aceste depuneri au stat sigur în legatura cu practici rituale, fiind îngropate (sau depuse) cu anumit rost magic. Nu lipsesc nici situatiile în care parti de schelet, de obicei craniul, sunt pastrate în locuinta (Marinescu-Bîlcu 2000a: 116; Chicideanu 2000: 110). Explicatiile date de-a lungul timpului, pe baza exemplelor etnografice, acestei practici rituale variaza. Unii leaga craniile de cultul stramosilor, iar altii le considera trofee ale vânatorilor de capete sau accesorii ale razboinicilor (Leroi-Gourhan 1971: 44). Oricum, întrebarea care trebuie sa persiste, atunci când abordam cultul craniului din perspectiva unei practici cu caracter special, este urmatoarea: craniile acestea provin în urma unui deces natural sau unui deces ritual a indivizilor respectivi? Raspunsul la aceasta întrebare ar putea schimba coordonatele întregii discutii.

Alti autori considera ca, acest cult al craniilor are legatura cu evolutia ceremonialului funerar. Se considera ca într-o prima etapa, corespunzând în linii mari paleoliticului inferior, este vorba de o manipulare a osemintelor umane, cel mai adesea selectionate, craniul întreg sau partial, bucurându-se de o atentie speciala. I-a urmat, în paleoliticul mijlociu, practica depunerii de osemintelor, fie doar a unor craniilor cu parti de schelet sau a craniilor singulare si par a indica o anume regularitate, exprimând un ritual incipient. Ulterior, în paleoliticul superior apar înmormântari propriu-zise (Chicideanu 2000: 108). Dar, unele cranii descoperite în paleoliticul din Franta, Spania si Europa centrala prezinta incizii si taieturi realizate cu unelte de silex (Leroi-Gourhan, 1971: 44), ceea ce contrasteaza cu ideea exprimata anterior, conform careia cultul craniului ar fi reprezentat un segment al evolutiei practicilor funerare, aceste date fiind legate mai mult de practicile de antropofagie (rituale?), decât de cele funerare.

Dincolo de aceste discutii privind semnificatia acestor depuneri, constatam ca ulterior, în Orientul Apropiat, înca din perioada Natufiana târzie, iar mai apoi în PPNA (Pre-Pottery Neolithic A) si PPNB (Pre-Pottery Neolithic B) sunt atestate depuneri de cranii umane izolate, în numeroase asezari (Jerihon, Netiv Hagud, Quermez Dere, Jerf el Ahmar, Mureybet, Tell Ramad, Ain Ghazal, Nahal Hemar s.a.). Aceste cranii au beneficiat de un tratament special, uneori sunt supramodelate, zonele faciale fiind mulate cu ipsos sau alte materiale (lut, bitum etc.), iar ochii sunt marcati cu cochilii de scoici. Alteori craniile erau vopsite cu rosu. Craniile au fost gasite în cuprinsul asezarilor, depuse pe un suport special sau direct pe podeaua locuintelor. În aria culturii Halaf, craniile umane erau depuse în vase ceramice, iar la Çatal Hüyük si Çayönü acestea erau depuse pe si sub podeaua sanctuarelor sau altor constructii (Mellaart 1965: 80-81; Guilaine 1982: 67; Cauvin 1994: 152-154; Parker Pearson 2001: 159, 161).

În zona Balcanica, în perioada mezolitica, exista numeroase descoperiri de oase umane izolate, asa cum o atesta descoperirile din zona Portilor de Fier - siturile de la Lepenski Vir (nivelele I si II), Padina (nivelul A), Vlasac (Chapman 1992: 76, 81, 86, 91; Radovanović 1992/1993: 97-98; 2000: 335). Mai apoi si la nivelul neoliticului timpuriu întâlnim, de asemenea, descoperiri de oase umane (în special cranii), în statiunile din Grecia, Macedonia, Bulgaria, Ungaria, Serbia (Gazdapusztai 1957: 5; Gimbutas 1976: 376, 394-395; Ruzić, Pavlović 1988: 59; Vetnić 1988: 73; Treuil 1983: 427-428; Makkay 1992: 132-133; Chapman 1994: 80; Bacvarov 2000: 137; 2003: 5; Radovanović 2000: 337-338; Bailey 2000a: 123; Bojadjiev 2001: 18). În ceea ce priveste craniile se constata ca, acestea nu au beneficiat de un tratament special ca cele din Orientul Apropiat si Anatolia, ceea ce face dificila raportare lor la situatiile din aceste zone.

În perioada eneolitica din aceiasi regiune, se întâlnesc numeroase oase umane dispersate, în contexte nefunerare. Amintim în acest sens, doar descoperirile resturi oseteologice umane din cadrul culturii Gumelnita - Kodjadermen - Karanovo VI, din statiunile de la Cascioarele - Ostrovel, Gumelnita, Hârsova tell, Însuratei - Popina I, Mariuta s.a. (Dumitrescu 1965: 223-224; 1966: 56; Popovici, Rialland 1996: 56; Moise 1999: 172; 2001: 207), sau cele din arealul Cucuteni-Tripolie: Frumusica, Habasesti, Girov, Draguseni, Poduri s.a. (Dumitrescu 1954: 440; Bolomey 1983: 159-163; Marinescu-Bâlcu Popovici 1999: 32-33; Marinescu-Bîlcu, Bolomey 2000: 155-156).

Indiferent care a fost evolutia acestor practici cert este ca ulterior le regasim pe spatii geografice si etno-culturale întinse.

Descrierea descoperirilor

Pentru zonele Banat si Oltenia avem date privind descoperirile de oase umane în contexte nefunerare pentru siturile de la Gornea- Caunita de Sus, jud. Caras Severin, Cuina Turcului, Schela Cladovei, ambele în jud. Mehedinti, Basarabi, Cârcea-La Hanuri si Cârcea-Viaduct, jud. Dolj.

Pe teritoriul administrativ al localitatii Gornea, jud. Caras Severin, în punctul Caunita de Sus, a fost identificata o asezarea Starčevo-Cris. Caunita de Sus este o terasa mijlocie a Dunarii, cuprinsa între terasa inferioara a acesteia si dealul Caunitii (Marinescu-Bîlcu 1996a: 199). În aceasta asezare s-au descoperit fragmente de cranii sau oase umane dispersate, în contexte nefunerare. Interesant este un cap de femur uman perforat (pentru a fi purtat sau agatat?). De altfel, autorului sapaturilor de aici mentioneaza si alte fragmente de oase umane perforate (Lazarovici 1977: 83).

La Schela Cladovei, în nivelul apartinând neoliticului timpuriu, respectiv culturii Starčevo-Cris, într-o locuinta s-a descoperit o calota craniana, asezata pe fragmente ceramice si pietre . Tot aici mormântul notat de autorii cercetarilor M31/1986 consta într-un fragment de cutie craniana descoperite pe fundul unei locuinte Starčevo-Cris, chiar la limita dintre nivelele mezolitice si cele neolitice. Interesant este ca alaturat s-au gasit un humerus care apartinea unui individ de sex masculin si un fragment de tibie ce apartinuse unui individ de sex feminin.

Cu ocazia cercetarilor efectuate la Cuina Turcului, com. Dubova, jud. Mehedinti, din masivul Ciucarul Mare, punct actualmente acoperit de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Portile de Fier, pe lânga nivelele de locuire epipaleolitica au fost identificate si trei straturi apartinând culturii Starčevo-Cris. În aceste niveluri (în special nivelurile I si III) s-au descoperit câteva resturi de oase umane. În toate cele trei niveluri au fost identificate resturi de dentitie umana. În nivelul II, în aproierea unei vetre a fost gasit un fragment de craniu. Nivelul I apartine fazei Starčevo-Cris II, nivelul al II-lea fazei Starčevo-Cris II/III iar cel de-al III-lea fazei Starčevo-Cris III/IV sau începutul Starčevo-Cris IV (Paunescu 1978: 29, 45). Toate aceste materiale osteologice se afla în depozitele Institutului de Antropologie "Francisc Rainer" Bucuresti, fapt care ne-a permis identificarea numarului exact al acestora . Astfel, din nivelul I al locuirii Starčevo-Cris provin: o falanga de adult (1965, caseta D, nivel I, -2.90 m, Cris I, 443), 1 molar (1966, caseta E, -2.74 m, Cris I), 3 humerusuri, 2 fragmente de mandibula, 1 femur stânga, un fragment de cubitus, un fragment de radius, clavicula, 3 coaste, 2 bazisfenoide, 1 ischion, toate apartinând unor foetusi (1967, caseta M, -2.35 m, Cris I), o falanga de la membrele superioare (1968, Cris I), un molar (1967, Cris I, 473), un femur stâng de la foetus (1967, caseta K, -2.80 m, Cris I, 619), un femur stâng tot de la un foetus (1967, caseta K, -2.80 m, Cris I, 619), un femur stâng si un fragment de tibie provenite de la foetus (1968, Cris I), 1 femur drept, 2 tibii pereche, 2 peronee, 1 radius, 1 cubitus, 1 ilion toate de la un foetus (1967, caseta M, -2.30 m, Cris I, 649). În al doilea nivel de locuire starcevian s-au descoperit un molar (1965, S V, caroul 3, -2.68 m, Cris II, 304), un premolar (1967, caseta K, -1.35 m, Cris II, 614), 2 femure, 2 tibii, 1 ilion toate de la un foetus (1968, Cris II, 670), un fragment dintr-o mandibula (1968, Cris II, 683), un molar (1968, Cris II, 458). Din nivelul al III-lea provin urmatoarele resturi osteologice umane: un molar (1965, caseta B, -1.98 m, Cris III, 361) si resturile complete de la un copil de 7 ani (1965, caseta D, -2.05 m, Cris III, 405).

În cadrul asezarii starceviene de la Basarabi, jud. Dolj, într-una din gropile cercetate cu aceasta ocazie, a fost descoperit si un fragment de maxilar uman (fig. 28/b), "cu coroana dentara puternic tocita" (Nica 1971: 553).

În cele doua asezari starceviene de la Cârcea au fost descoperite mai multe oase umane în contexte nefunerare. Din considerente tehnice si având la dispozitie materialul osteologic în cauza (este vorba de materialul provenit din vechile sapaturi: 1971-1974), vom mentiona si notatiile autorului sapaturilor respective, la finalul fiecarei descoperiri. Astfel, din asezarea de la Cârcea La Hanuri, com. Cosoveni, jud. Dolj, provin mai multe cranii umane izolate.

În anul 1972 în groapa nr. 2 (cu diametrul de 2 x 3 m), considerata de autorul cercetarilor groapa de bordei, alaturi de fragmente ceramice decorate cu impresiuni, barbotina (dar si ceramica monocroma), pietre, oase de animale (Cervus elaphus, Bos taurus, Bos primigenius, Sus scrofa, ovicaprine), cochilii de scoica - Unio picorum, Helix pomatia (Nica 1976: 440-442; Bolomey 1976: 466-468) s-a descoperit o mandibula de copil (fig. 61/a), în vârsta de cca. 2.5 - 3 ani (11.a 1972, S IV, c10, gr.2). În acelasi complex, însa la -2.20 m, a fost descoperit un fragment de calota craniana si schelet de la un nou-nascut (11.b 1972, S IV, c10, gr.2) - fig. 61 b. Acest complex este încadrat în faza IIB a culturii Starčevo-Cris (Lazarovici 1984: 64).

Ulterior, într-o locuinta de tip bordei, în apropierea vetrei a fost descoperit un craniu uman bine conservat vest. Sub acesta sau gasit câteva falange provenite de la membrele superioare. De jur împrejurul craniului se aflau fragmente ceramice pictate specifice fazei Cârcea IIa (în faza II a culturii Starčevo-Cris). O situatie asemanatoare s-a constatat în groapa nr. 8, de forma ovala (0.75 x 0.70 m), orientata nord-sud, pe fundul careia au fost descoperite opt cranii umane "împreuna cu numeroase resturi menajere, îndeosebi fragmente ceramice de mici dimensiuni, unelte de silex si de piatra, pietre si oase de animale cu urme de arsura". Alaturi de acestea au mai fost identificate alte resturi osteologice umane, cochilii de scoici si de melci. Autorul cercetarilor presupune ca este vorba de "resturile unui banchet cu caracter antopofagic" (Nica et alii 1999: 27).

În marginea aceleiasi asezari starceviene, în anul 2000 a fost descoperita o groapa de mari dimensiuni, care continea cranii umane, alaturi de fragmente ceramice, unelte, fragmente de vetre si chirpici, oase de animale, cenusa si urme de carbune (Nica et alii 2001: 7). Din pacate autorii cercetarilor nu precizeaza pozitia stratigrafica a acestor cranii si nici numarul acestora, starea de conservare etc.

Tot pe teritoriul administrativ al satului Cârcea, com. Cosoveni, jud. Dolj, dar în punctul Viaduct, exista o alta asezare, în care a fost identificat si un nivel arheologic apartinând neoliticului timpuriu. Cercetarile de aici au condus la identificarea "santului de aparare" al asezarii. Interesant este ca în acest "sant de aparare" au fost descoperite numeroase fragmente ceramice, pietre si cranii umane - fig. 28/a (Nica 1977: 30), precum si alte oase umane fragmentare. Dintre acestea amintim: fragmente de calota craniana (partea dreapta prezinta urme de ardere iar la baza craniului exista rupturi din vechime), care au apartinut unui individ adult de sex masculin (1. 1971, S I, c 6, gr. 3, pe fundul santului de protectie, faza III) - fig. 35, 36, 37; un fragment de craniu (fig. 38/b), apartinând unui individ de sex masculin, adult (2.a 1971, S I, c 3, -1.50 m, sant, faza IV policroma ); doua fragmente diafiza peroneu, gracil (2.c 1971, S I, c 3, -1,50 m, sant, faza IV policroma ); calota incompleta (3.a 1972, S VI, c 2, -0.70 m, sant ) - fig. 41, 42; fragmente de craniu apartinând unui copil de 6 - 8 ani (3.b 1972, S VI, c 2, -0.70 m, sant )- fig. 43/b; craniu apartinând unui individ de sex feminin, adult - tânar (fig. 45, 46, 47), care prezinta unele sparturi la baza craniului din vechime(4. 1972, S III, c 4, -1,35 m, nivel II al "santului de aparare", respectiv nivelul Starcevo IV cu cioburi policrome); un fragment dintr-o calota craniana (fig. 48), adult, barbat (?), care prezinta rupturi si sparturi din vechime (5.a. 1972, S III, c 2, -1.50 m); un radius de adult, gracil (5.b. 1972, S III, c 2, -1.60 m) - fig. 39/b, c; un femur stânga de adult (fig. 49/b, c), spart longitudinal din vechime (5.c. 1972, S III, c 2, -1,50 m); un femur stânga (fig. 50), cu rupturi din vechime (5.d. 1972, S III, c 2, -1.50 m); fragment de calota craniana (fig. 54), care a apartinut unui individ adult, probabil de sex feminin (7. 1974, C 4, -1.80 m, sant, faza IV policroma); craniu fragmentar (fig. 56, 57), care a apartinut unui individ adult, de sex feminin (8.a. 1974, S XVII, c 7, C2, sant, complex craniu); mandibula fragmentara (fig. 59) - sex feminin, adult tânar (8.b. 1974, S XVII, c 7, C2, sant); femur stânga (fig. 63), adult, gracil (8.c. 1974, S XVII, c 7, C2, sant); fragmente de calota craniana (fig. 60/a) ce apartinusera unui copil - Infans II (9. 1974, S XVII, C3, -1,30 m, sant). La acestea mai putem adauga un fragment de parietal, provenit de la un copil mic, fara notatie.

Una dintre cele mai interesante descoperiri este reprezentata de "masca facila" (fig. 52, 53), în fapt un masiv facial decupat, notata de autorul sapaturilor 6. 1973, S XIII, carourile 9-10. Aceasta a fost descoperita în groapa nr. 9 (Gr.9), care avea o forma ovala (cu diametrul de 1.25 m), la -2.60 m (fig. 29/a). Alaturi de aceasta "masca facila" s-au descoperit fragmente ceramice policrome si oase de animale. "Masca faciala" a apartinut unui individ de sex feminin, tânar (Juvenis), cu vârsta de 15-16 ani (Nica, Nicolaescu-Plopsor 1975: 15-17).

Din pacate, cu exceptia cazului mentionat mai sus, pentru restul descoperirilor nu avem mai multe informatii (planuri, fotografi, contexte stratigrafice, relatii cu alte complexe etc.) despre aceste descoperiri. În schimb, analizele antropologice efectuate asupra acestor materiale ne ofera o serie de date extrem de interesante. Asupra acestora vom reveni ulterior în capitolul respectiv.

Interesant este ca analizele efectuate asupra materialelor osteologice din doua gropi (nr. 18 si nr. 21) descoperite în aceiasi asezare, au condus la identificarea unor oase umane, amestecate printre cele provenind de la animale. În groapa nr. 18 s-au descoperit un fragment de maxilar superior edentat si un fragment proximal dintr-un femur drept. În groapa nr. 21 au fost gasite fragmente proximale de femure (drept si stâng), perechi, de proportii foarte mici, desi provin de la un adult. Continutul acestor doua gropi ar apartine, în opinia autorului sapaturii (Marin Nica), aceluiasi nivel din care provin si craniile din "santul de aparare", si ar fi interesant de stiut daca este vorba de resturile osteologice ale acelorasi indivizi (Bolomey 1980: 11).

În urma cercetarilor din anii '90, în groapa nr. 3, de forma ovala (3.75 x 2.75 m), au fost descoperite depuse ritual, de la nord la sud, trei cranii umane (fig. 29/b). Doua dintre acestea erau într-o stare buna de conservare. În jurul craniilor au fost descoperite resturi osteologice provenind de la sacrificarea unor exemplare de bovine, precum si vase ceramice pictate policrom, specifice fazei Cârcea IIIc (sfârsitul fazei III - începutul fazei IV a culturii Starčevo-Cris), apoi masute de cult, vase miniaturale, idoli etc. Cele trei cranii au apartinut unor indivizi de sex feminin, de vârste variate (Nica et alii 1996: 29).

Pentru teritoriul Transilvaniei si Crisanei avem date privind descoperiri de oase umane în contexte nefunerare doar pentru statiunile de la Salca, jud. Bihor si Gura Baciului, jud. Cluj.

În judetul Bihor, la Salca, lânga Oradea a fost descoperit în anul 1936 un craniu aproape complet, de tip hiperdolicocran, care a apartinut unui individ de 50-55 ani si se încadreaza în tipul mediteranoid (Necrasov 1965a: 9; Necrasov, Cristescu 1967: 612; Comsa 1974: 115). Descoperirea apartine nivelului Starčevo-Cris.

În vara anului 1960, la Gura Baciului, com. Baciu, jud. Cluj, a fost descoperit o locuintă de tip bordei, cu doua încaperi, ce masurau 3.80 x 2.40 m respectiv 4 x 2.70 m, apartinând culturi Starcevo-Cris. În umplutura acestui bordei, alaturi de numeroase fragmente ceramice, oase de animale, piese de silex si obsidian s.a., au fost descoperite si doua fragmente de calota craniana umana (Vlassa 1968: 371-375; 1976: 72-74).

Ulterior, în anul 1992, în nivelul III al aceleiasi asezari, a fost gasit un craniu izolat (fig. 11/b), aflat pe marginea unei platforme cu ceramica - P6a (Lazarovici, Maxim 1995: 187). Ceea ce autorul numeste platforme nu sunt decât aglomerari de forma rectangulara, ce cuprind ceramica, oase chirpici, oase etc., deci nu podine de lut batut pe un solid "pod " de bârne (Marinescu-Bîlcu 1996a: 199). Aceasta descoperire a fost notata de autorii cercetarilor mormântul 8 sau M, ceea ce este impropriu pentru o astfel de descoperire (Lazarovici, Maxim 1995: 179-181, 187-188).

Pentru teritoriul Moldovei, singurul caz pentru care exista date privind descoperirile de oase umane în contexte nefunerare, este cel de la Grumazesti, jud. Neamt. Astfel, în asezarea Starčevo-Cris de aici, a fost descoperit un craniu uman fragmentar, la adâncimea de 1.20 - 1.40 m, în zona unei locuinte. Acesta era asociat cu numeroase oase de animale, fragmente ceramice, pietre si bucati de chirpici. Printre oasele de animale au fost identificate si oase din scheletul uman (Marinescu-Bîlcu 1971).

În finalul acestui subcapitol am dorii sa reamintim si cele 3 descoperiri de la Let M2 (Nestor 1957: 62)., Gura Baciului M10 (Lazarovici, Maxim 1995: 38, 188) si Trestiana B/M3 (Popusoi 1992: 31, 33), care au fost analizate la subcapitolul dedicat mormintelor de inhumatie. Fara a le mai lua din nou în discutie, ne permitem sa atragem atentia ca, aceste descoperiri, prin elemente pe care le prezinta, au mai multe afinitati cu descoperirile de oase umane în contexte nefunerare decât cu mormintele propriu-zise. Deoarece aceste au mai fost analizate anterior, ele nu vor fi incluse în studiul pe care îl vom realiza asupra resturilor osteologice în contexte nefunerare.

Încadrare cronologica

În general atribuirea acestor descoperiri de oase umane, uneia sau alteia din fazele culturii Starčevo-Cris, s-a realizat pe baze observatiilor stratigrafice sau pe baza tipologiei materialelor arheologice ce erau asociate descoperirilor respective.

Pentru descoperirile din Banat si Oltenia încadrarile s-au realizat, pe baza materialelor ceramice asociate acestora sau descoperite în asezare (în nivelul respectiv) si a observatiilor stratigrafice. Schela Cladovei - Starčevo-Cris IIB; Cuina Turcului-Dubova nivelul II - faza Starčevo-Cris IIB, iar cele din nivelul III în fazele IIIA-IVA; Gornea - Caunita de Sus - Starčevo-Cris

IIB-IVA; Cârcea-La Hanuri - Starčevo-Cris IIA-IIB, iar Cârcea-Viaduct în fazele Starčevo-Cris IIIB-IVA (Lazarovici 1984: 62-70)

Descoperirea de la Gura Baciului, notata cu M8 aprtine conform autorilor sapturilor fazei Starčevo-Cris IVA (Lazarovici, Maxim 1995: 103, 187-188).

Pentru spatiul Moldovei, descoperirile de la Grumazesti sunt încadrate în faza Starčevo-Cris IVB (Lazarovici 1984: 70).

Analogii

Pe teritoriul Serbiei, tot în cadrul culturii Starčevo-Cris, exista descoperiri similare celor din România. Amintim aici cazul asezarii de la Kremenilo-Visesava, unde sub o structura de chirpici s-au descoperit doua cranii umane (Ruzić, Pavlović 1988: 59). O alta situatie asemanatoare exista în asezarea de la Bukovačka Česma - Svetozarevo. Aici, într-o groapa de lânga vatra s-a descoperit o mandibula umana (Vetnić 1988: 73).

si pe teritoriul Ungariei, în aria aceiasi culturi, întâlnim cazuri similare. Astfel în situl de la Endrőd 119, mormântul notat de autorul sapaturii M4 consta într-un craniu uman descoperit lânga Locuinta 2, iar cel notat M11 reprezinta de fapt câtva oase umane identificate în umplutura gropii menajere P13. si în alte gropii menajere s-au gasit oase umane sporadice (Makkay 1992: 132-134, General Map). Un caz interesant a fost identificat în asezarea de la Hódmezővásárhely-Gorzsán unde, într-un vas antropomorf, au fost descoperite fragmente de craniu uman, unele dintre acestea prezentând urme de ardere (Gazdapusztai 1957: 5).

Resturi umane în contexte nefunerare apar si în neoliticul timpuriu din Bulgaria, în orizonturi culturale contemporane cu Starčevo-Cris (cultura Karanovo I-II). Astfel, în asezarea de la Karanovo s-au descoperit cranii si oase lungi umane (Bacvarov 2001: 137), iar la tell Azmak, într-un mic vas s-au descoperit câteva oase de copil cu urme de ardere (Raczky 1981/1982: 7).

Contextul descoperirilor

resturi osteologice umane descoperite în gropi de bordeie întâlnim în 5 cazuri, în asezarile de la Schela Cladovei (fragment de calota si M31/1986), Cârcea-La Hanuri (11.a. si 11.b. din gr. 2/1972, plus un alt craniu fara notatie) si Gura Baciului (descoperirile din 1960);

în doua situatii se precizeaza doar ca respectivele resturi osteologice au fost descoperite îan perimetrul unor locuinte (Gura Baciului M8 si Grumazesti);

resturi osteologice umane în vecinatate unor vetre apar doar în doua cazuri, la Cuina Turcului (un fragment de craniu) si la Cârcea-La Hanuri (acelasi craniu fara notatie amintit anterior); din pacate nu avem mai multe elemente care sa ne permita, eventual, o raportare a lor la descoperirile asemanatoare din Orientul Apropiat si Anatolia;

oase umane descoperite în gropi a caror functie nu se precizeaza, întâlnim în siturile de la Cârcea-La Hanuri (8 cranii în Gr. 8) si Cârcea-Viaduct (3 cranii în groapa nr. 3/anii '90, "masca faciala" din groapa nr. 9, 2 fragmente osteologice în groapa nr. 18 si alte fragmente în groapa nr. 21);

resturi osteologice umane s-au descoperit si în "santul de aparare" al asezarii de la Cârcea-Viaduct (cele notate 1. 1971, 2.a. si 2.b. 1971, 3.a. si 3.b. 1972, 4. 1972, 7. 1974, 8.a., 8.b., 8.c. si 9. 1974);

Pentru restul situatiilor (Cuina Turcului, Salca etc.) nu avem date despre contextul exact al descoperiri lor.

În general, constatam ca majoritatea acestor resturi osteologice umane sunt descoperite în gropi, asociate cu numeroase materiale arheologice (fragmente ceramice, oase de animale, unelte, pietre, bucati de chirpici sau fragmente de vatra s.a.). Umplutura acestor gropi (în care sunt descoperite, în unele cazuri si oasele umane), are un caracter menajer. Chiar si în cazul descoperirilor socotite de autorii cercetarilor respective în gropii de bordeie, consideram ca, materialele depuse în momentul încetarii utilizarii acestor, au tot un caracter menajer. Deci, având în vedere aceste elemente, putem afirma ca aceste oase umane sunt gasite în gropi menajere? La aceasta chestiune destul de delicata, vom revenii ulterior.

Materialul osteologic

O chestiune interesanta o reprezinta cantitatea materialului osteologic uman descoperit în contexte nefunerare.

Astfel, în descoperirilor din asezarea starceviana de la Gornea-Caunita de Sus, nu cunoastem numarul exact al oaselor umane descoperite în contexte nefunerare.

Pentru asezarea de la Cuina Turcului s-a constatat existenta a peste 50 de resturi osteologice umane.

La Schela Cladovei, în nivelul Starčevo-Cris s-au descoperit 4 resturi osteologice umane, iar la Basarabi s-a descoperit doar un fragment de maxilar uman.

Pentru descoperirile din cele doua statiuni de la Cârcea, din punct de vedere al cantitatii materialului osteologic constatam urmatoarea situatie: în punctul La Hanuri, s-au descoperit peste 12 resturi osteologice umane, iar la Viaduct, avem peste 25 de oase umane.

La Gura Baciului sunt publicate doar 3 resturi osteologice umane, iar de la Salca se cunoaste doar un craniu.

Pentru asezarea de la Grumazesti avem informatii privind un craniu si alte resturi osteologice, fara a se cunoaste numarul exact al acestora.

La prima vedere aceste resturi osteologice, din punct de vedere cantitativ, sunt slab reprezentate. Totusi, noi consideram ca aceste materiale au fost (sau sunt) mult mai numeroase. Absenta în cele mai multe cazuri a antropologului pe santierul arheologic, recoltarea selectiva a materialului osteologic sau chiar ignorarea acestuia, nefamiliarizarea arheologilor cu resturile osteologice umane, absenta unor analize arheozoologice asupra materialului faunistic s.a., toate acestea constituie elemente majore care fac imposibila cunoasterea exacta a numarului de resturi osteologice umane provenite din contexte nefunerare.

O alta problema la fel de interesanta o reprezinta partile anatomice identificate în contexte nefunerare (Tabelul nr.12). Din aceasta perspectiva putem constata urmatoarele:

craniile (sau fragmente provenite din acestea) sunt reprezentate prin peste 44 de resturi osteologice, provenite din 9 asezari (Gornea-Caunita de Sus, Schela Cladovei, Cuina Turcului, Basarabi, Cârcea-La Hanuri, Cârcea-Viaduct, Gura Baciului, Salca, Grumazesti);

resturile osteologice provenite de la membrele superioare sunt în numar de peste 14, provenite din 3 situri (Schela Cladovei, Cârcea- La Hanuri, Cârcea- Viaduct);

resturile osteologice provenite de la membrele inferioare sunt în numar de peste 30, provenite din 4 statiuni (Gornea-Caunita de Sus, Schela Cladovei, Cârcea- La Hanuri, Cârcea- Viaduct);

alte resturi osteologice (coaste, omoplati etc.) sunt în numar de peste 5, provenite dintr-o singura asezarea (Cuina Turcului-Dubova);

exista doua situati (Gornea-Caunita de Sus si Grumazesti), în care resturile osteologice provenite din contexte nefunerare nu au fost analizate din punct de vedere antropologic;

Având vedere aceste date, observam ca între resturile osteologice provenite din contexte nefunerare, predomina craniile si fragmentele provenite de la acestea. În ordine descrescatoare urmeaza resturile osteologice provenite de la membrele inferioare si superioare. Cel mai slab reprezentate sunt oasele provenite de la cutia toracica a indivizilor.

Daca analizam din punct de vedere al categoriilor de vârsta a indivizilor de la care provin aceste resturi osteologice constatam urmatoare situatie:

copii sunt reprezentati prin 35 resturi osteologice, provenite din 3 statiuni (Cuina Turcului, Cârcea- La Hanuri, Cârcea- Viaduct);

categoria de vârsta Juvenis este reprezentata printr-un numar de 3 resturi osteologice, provenite din doua statiuni (Cârcea- La Hanuri si Cârcea- Viaduct);

categoriile de vârsta Adultus/Maturus sunt reprezantate prin peste 29 de resturi osteologice provenite din 5 statiuni (Schela Cladovei, Salca, Cuina Turcului, Cârcea- La Hanuri, Cârcea- Viaduct);

Pentru restul oaselor umane mentionate anterior nu exista date în acest sens.

Absenta determinarilor antropologice constituie un obstacol major în realizarea unei analize obiective, bazata pe criteriul categoriei de vârsta.

Din punct de vedere al grupelor de sex a indivizilor de la care provin aceste materialele osteologice descoperite în contexte nefunerare, constatam urmatoarea situatie:

indivizi de sex masculin sunt reprezentati prin 6 resturi osteologice, provenite din statiunile Schela Cladovei, Salca si Cârcea- Viaduct;

indivizii de sex feminin sunt reprezentati prin 7 resturi osteologice din siturile de la Schela Cladovei si Cârcea- Viaduct;

pentru restul descoperirilor (exceptând cele peste 35 de resturi de copii si a celor peste 30 de resturi de foetusi a caror apartenenta la grupele de sex nu poate fi stabilita) nu avem date;

si în cazul acestui tip de analiza, absenta determinarilor antropologice constituie un factor insurmontabil.

O ultima chestiune asupra careia ne vom oprii în acest subcapitol este reprezentata de oasele umane care prezinta interventii antropice ulterioare. În aceasta categorie, ne permitem sa includem, o serie de descoperiri din asezarea starceviana Gornea-Caunita de Sus. În aceasta statiune s-au descoperit oase umane dispersate, dintre care se remarca un cap de femur uman perforat. Autorul cercetarilor mentioneaza si alte fragmente de oase umane perforate, descoperite în aceiasi statiune (Lazarovici 1977: 83), fara a face alte precizari. Singura observatie pe care o putem face este legata de o prelucrare probabila a femurului mentionat mai sus, în scopul de a fi atârnat, dupa cum observa si autorul sapaturilor din acest sit (Lazarovici 1977: 83). Din pacate, absenta analizelor antropologice în cazul acestor oase, ne face dificila legare lor de o probabila degradarea datorata unor cauze naturale sau, eventual o interventie antropica intentionata (mutilare, taiere, perforare etc).

Practica perforarii unor oase umane (dinti, bucati de cutie craniana etc.) este cunoscuta, în câteva cazuri, din paleoliticul superior pâna în neo-eneolitic si epoca bronzului. Comunitatile respective, nu este exclus, sa fi atribuit obiectelor respective calitati si atributii magice sau sa le consider podoabe (Le Mort 1982: 29-30). De altfel si exemplele etnografice confirma pentru unele societati traditionale purtarea la gât a unor resturi osteologice perforate ale unor rude. Astfel, în Melanezia femeile purtau la gât falca raposatului lor barbat (Leroi-Gourhan 1983: 163).

Materiale asociate oaselor umane

În general, dupa cum am constatat oasele umane descoperite în contexte nefunerare sunt asociate cu diferite materiale arheologice. Luând în calcul acest fapt putem identifica urmatoarele situatii:

oase umane asociate cu fragmente ceramice întâlnim în cazul a 5 asezari (Schela Cladovei, Cârcea-La Hanuri, Cârcea-Viaduct, Gura Baciului, Grumazesti);

oase de animale asociate cu oase umane apar în siturile de la Cârcea-La Hanuri, Cârcea-Viaduct, Gura Baciului si Grumazesti;

cochiliile de moluste sunt asociate resturilor osteologice umane într-un singur caz, în asezarea de la Cârcea-La Hanuri;

resturi osteologice umane asociate cu unelte (de silex, obsidian, piatra slefuita etc.) exista în doua cazuri la Cârcea-La Hanuri si la Gura Baciului (descoperirile din 1960);

oase umane asociate cu pietre întâlnim în 4 situatii - Schela Cladovei, Cârcea-La Hanuri, Cârcea-Viaduct si Grumazesti;

piese plastice (idoli, masute de cult etc.) asociate resturilor osteologice umane regasim doar într-un singur caz în asezarea de la Cârcea-Viaduct;

Pentru majoritatea resturilor osteologice umane nu avem date în acest sens. Din nefericire, acest gen de asociere nu a fost urmarit si identificat de arheologii care au descoperit oase umane în contexte nefunerare. Totusi, din datele pe care le detinem, putem afirma fara sa gresim ca, aceste materiale si contextul descoperiri lor au un caracter menajer.

Cum interpretam aceste descoperiri?

Fara îndoiala, interpretare acestor descoperiri de oase umane în contexte nefunerare reprezinta cea mai dificila chestiune.

Exista în literatura de specialitate o serie de opinii care, considera ca înhumarea doar a unor parti ale scheletului uman reprezinta o forma funerara (formal partial inhumation) specifica acestei culturi (Chapman 1994: 80). John Chapman mergând pe teoria fragmentarii, crede ca aceste oase reprezinta un simbol al întregului (a corpului), îngroparea doar a unor parti din defunct având, în fapt, aceiasi valoare ca si a înmormântarii unui corp în conexiune anatomica (Chapaman 2000a: -132-146). În general, conform acestei presupuneri, defunctii erau expusi pe platforme, pentru a fi descarnati, iar dupa ce acest proces se încheia, resturile osteologice erau luate si înmormântate. János Makkay a aratat ca nu exista dovezi clare care sa sustina o asemenea ipoteza (Makkay 1992: 128). Având în vedere elementele de care dispunem în actualul stadiu al cercetarilor, ne exprimam acordul cu punctul de vedere emis de autorul maghiar si exprimam serioase rezerve în ceea ce priveste aceasta ipoteza.

O serie de cercetatorii considera ca resturile osteologice descoperite în cuprinsul asezarilor, în diverse contexte, reprezinta reînhumari ale unor parti anatomice ce au apartinut unor defuncti, înmormântati anterior (Nicolaescu-Plopsor, Wolski 1975: 134; Cullen 1995: 280; Bacvarov 2000: 138-139; 2003: 5). Însa, asa cum aratam si într-un capitol anterior, nu trebuie sa ignoram nici ipoteza unor simple redepozitari a resturilor osteologice ale unor indivizi înhumati anterior si care, din varia motive au fost exhumati, cu precizarea ca aceste reprezinta un act fara legatura cu domeniul funerar sau cu ideologia funerara a acelor comunitati.

Au existat si autori care au considerat ca aceste oase umane provin de la morminte deranjate sau sunt dovada inexistentei unui respect fata de cei decedati (Cullen 1995: 280);

Plecând de la faptul ca exista multe descoperiri de cranii umane, fara conexiune anatomica, în aceasta perioada, s-a considerat ca acestea se leaga, cel mai probabil, de cultul craniului. Cultul craniului avea legatura cu cultul strabunilor, cu respectul si venerarea stramosilor. Unii autori au emis ipoteza ca aceste cranii separate de corpuri, ar fi reprezentat obiecte de cult (Cauvin 1994: 152-153). Craniul si capul au fost considerate mereu sediul fortei fizice si spirituale a omului, forta creatoare de viata pe pamânt (Lips 1958: 523-526; Vulcanescu 1987: 170-172). Fara sa uitam avertismentul lui Peter J. Ucko (1969), ne permitem sa amintim ca, la numeroase societati traditionale, capul datorita virtutilor sale specifice, face adeseori obiectul unor preocupari speciale. Astfel, în cazul unor populatiilor din Gabon si Congo, craniile si osemintele erau pastrate în relicavarii din împletituri sau scoarta de copac, iar la populatiile Sepik (Noua Guinee), craniile erau supramodelate si depuse în "Casa barbatilor" si participa la rituri de initiere si de fertilitate (Lips 1954: 524-526; Bernard 1999: 433). La aborigenii din Australia este amintit obiceiul de a conserva craniile rudelor moarte (Iaru 1967: 130-136; Eliade 1991: 19). Alti autori, au aratat ca în unele comunitati aflate la un nivel primar de dezvoltare, în cazul unor sacrificii de fundare, craniul victimei este zidit în viitoarea constructie (Mauss, Hubert 1997: 133). Toate aceste exemple etnografice dovedesc doar variabilitate extraordinara a semnificatiei practicii depunerii craniilor umane.

Având în vedere toate acestea, acreditarea ideii de existenta a cultului craniului la comunitatile Starčevo-Cris de pe actualul teritoriu al României (Lazarovici, Maxim 1995: 179-181, 187-188; Marinescu-Bîlcu 2000a:113) si din zona Balcanica, este un pic fortata.

În primul rând, amintim dificultatea de interpretare a caracterului simbolic al acestor descoperiri. De obicei, laturile de ordin social, spiritual, individual sau colectiv sunt exprimate cu ajutorul unor coduri, ansambluri de simboluri, a caror deslusire completa este imposibila, de cele mai multe ori semnificatia unor practici fiind doar presupusa (Chicideanu 2003: 75).

Apoi, ne vedem obligati sa atragem atentia ca, ideea pleaca de la existenta acestui cult al craniului în zona Orientului Apropiat si Anatolia, unde exista cazuri de cranii umane supramodelate cu diverse materiale (ipsos, lut, bitum etc. iar ochii marcati cu cochilii de scoici) sau chiar vopsite cu rosu. Craniile acestea au fost gasite în cuprinsul asezarilor, depuse pe un suport special sau direct pe podeaua locuintelor sau sanctuarelor (Mellaart 1965: 80-81; Guilaine 1982: 67; Cauvin 1994: 152-154; Parker Pearson 2001: 159, 161). Din nefericire, în ceea ce priveste craniile starceviene, se constata ca, acestea nu au beneficiat de un tratament special ca cele amintite mai sus si nici nu sunt descoperite în/pe structuri speciale, ceea ce face dificila raportare lor la situatiile din Orientul Apropiat si Anatolia.

si nu în ultimul rând, ne permitem sa subliniem ca, în majoritatea cazurilor, nici macar nu avem de a face cu cranii întregi, ci cu fragmente de cranii (calote craniene, mandibule fragmentare, dinti etc.), la care se adauga restul oaselor provenite din alte zone anatomice.

Ţinând seama de aceste constatari credem ca ar trebui sa privim cu o anumita rezerva explicatiile simpliste date acestui tip de descoperiri, mai ales ca, rezultatele analizelor antropologice conduc spre alte concluzii. Asupra acestora vom revenii în finalul acestui studiu., deoarece în prealabil trebuie prezentate rezultatele analizei antropologice.

O alta ipoteza privind interpretarea resturilor osteologice umane descoperite în contexte nefunerare, este probabil cea mai îndrazneata, dar, poate, cea mai aproape de adevar. Este vorba despre ipoteza unor practici de antropofagie. Ideea existentei unor asemenea practici în preistorie este considerata, în general, speculativa. Primul autor care a lansat ipoteza existentei unor practici de antropofagie a fost Raymond Dart, care a presupus aceasta practica pentru australopiteci. El a aratat ca numeroase cranii si oase ale acestora prezinta sparturi si fracturi provocate de reprezentantii aceiasi specii. Totusi argumentele autorului nu au fost suficiente pentru a sustine aceasta ipoteza (Hublin 1982: 26-27). Ulterior, acest fenomen a fost presupus si pentru unele descoperiri din paleolitic, cu toate ca au existat opinii, conform carora nu ar exista dovezi suficiente în favoare existentei unui asemenea fenomen. Una dintre descoperirile paleolitice care prezinta o serie de elemente suficiente, care sa încline spre antropofagie, este cea de la Krapina, în Croatia. Aici s-au identificat mai multe oase care sunt sparte si prezinta incizii provocate de uneltele de silex, în scopul evident al extragerii maduvei. Mai exista si alte descoperiri paleolitice similare care, însa, prezinta doar unele elemente care înclina spre o astfel de practica (Hublin 1982: 26-27; Leroi Gourhan 1971: 47, 49-51). Din neolitic exista o descoperire în grota Fontbrégoua, din sud-estul Frantei, unde s-au descoperit oase lungi umane sparte (în scopul extragerii maduvei), cu urme provocate de uneltele folosite pentru a fi sparte, amestecate cu oase de animale care prezinta acelasi tratament (Villa et alii 1986). Un alt caz de oase umane care prezinta elemente clare pentru aceasta practica, întâlnim si în sud-vestul Statelor Unite ale Americi, în siturile de la Chaco Canyon si Mancos, apartinând indienilor Pueblo, din perioada II/III (1000-1300), cultura Anasazi (White 1992).

Dincolo de aceste exemple, trebuie sa precizam unele elemente legate de antropofagie (canibalism). În primul rând, ne permitem sa amintim ca exista mai multe tipuri de canibalism:

endocanibalism (devorare cadavrului de catre rudele sale), care ar fi o modalitate de a retine acea parte a spiritului familiei pe cale sa se piarda (Carneiro da Cunha 1999: 124; Parker Pearson 2001: 52-53);

exocanibalism (mâncarea strainilor) care reprezinta o forma ocolitoare de atingere a aceluiasi scop, restaurare integritatii grupului social (Carneiro da Cunha 1999: 124; Parker Pearson 2001: 53);

antropofagie ca practica funerara, identificata la populatiile Fore din Papua-Noua Guinee (Parker Pearson 2001: 52) si care, în opinia noastra, tinde mai mult spre necrofagie;

canibalismul ca practica sacrificiala, presupusa de unii autori, pentru cazurile mentionate la azteci (Parker Pearson 2001: 52);

canibalism ritual (consumarea de carne umana în cadru unor ceremonii cu caracter special), documentat la diverse societatii traditionale (Parker Pearson 2001: 52-53) si presupus în preistorie. În opinia noastra, în aceasta categorie ar putea fi incluse si tipurile de antropofagie mentionate anterior;

antropofagie în scopuri medicale (consumarea de carne, sânge si oase umane ca remediu împotriva unor boli) atestata în Europa Occidentala în secolele XVI-XVIII (Parker Pearson 2001: 52);

antropofagie alimentara (consumarea de carne umana în scopuri gastronomice), mai ales în cazul unor situatii limita - marea foamete ce a urmat razboiului civil din Rusia, asediul Leningradului sau la tragedia aviatica din Anzi, ce a avut loc acum 31 de ani (Askenasy 1996: 90-94);

Practica funerara, alimentara, sacrificiala etc., legata de scheme semantice, articulata pe niste structuri sociale, antropofagia (canibalismul) poate fi si o modalitate de ajungere la unitate, si un mod de obtinerea a hranei necesar productiei, si asceza, si pietate funerara (Carneiro da Cunha 1999: 124). Însa, în general, problema antropofagiei pare prost formulata, deoarece multi autori considera ca acest fenomen "este mereu simbolic, chiar si atunci când este real" (Carneiro da Cunha 1999: 124; Parker Pearson 2001: 52). Din pacate, analiza canibalismul nu a fost inserata într-o problematica mai generala, astfel încât, la ora actuala, câmpul de studiu pe care-l constituie este împartit între sustinatorii unei analize preocupate sa respecte specificitatea culturilor si partizanii explicatiilor cu aplicatie universala, inspirate de registrul psihologiei sau facând apel la nevoile biologice (Carneiro da Cunha 1999: 124).

Dovedirea antropofagiei, mai ales din punct de vedere arheologic, nu este facila. Aceasta dificultate are doua aspecte majore: un aspect metodologic, ce consta identificarea acestei practici în dovezile arheologice, dar si un aspect ideologic, care tine de bagajul cultural/stiintific acumulat de societatea umana "civilizata" în ultimul secol, aceasta atitudine de neacceptare fiind determinata si de mentalitate cercetatorului (arheologul) secolului al XX-lea (Parker Pearson 2001: 54).

De asemenea, este de datoria noastra sa amintim ca au existat si cercetatorii care au negat existenta canibalismului. Amintim aici opiniile formulate de Heidi Peter-Röcher care porneste de la unele exemple etnografice, ulterior afirmând ca, antropologia nu poate oferii informatii în demonstrarea canibalismului (Peter-Röcher 1994: 7-9, 31-32), autoarea dând dovada de o cunoastere incompleta a valentelor acestei stiinte. Regretam ca ne vedem obligati sa atragem atentia asupra faptului ca antropologia (si implicit antropologul), este cea mai în masura sa se pronunte în chestiunea canibalismului.

Pentru purtatorii culturii Starčevo-Cris, aceasta practica a mai fost presupusa anterior si de alti autori (Necrasov 1965b: 32-33; Lazarovici 1977: 82; Nica et alii 1999: 27). Din pacate, în unele cazuri absenta unor modele de analiza antropologica corespunzatoare acestui tip de descoperiri sau a unor cazuri similare, alteori absenta unor analize antropologice, au facut ca aceste afirmatie sa ramâna la nivel de presupunere. Singurele resturi osteologice neo-eneolitice publicate, pentru teritoriul nostru, care prezinta unele elemente pe baza carora s-a presupus existenta unor asemenea practici, au fost descoperite în aria complexului cultural Cucuteni-Tripolie, la Draguseni - Ostrov, jud. Neamt (Bolomey 1983: 169; Marinescu-Bîlcu, Bolomey 2000: 153-155). De asemenea, trebuie amintit si studiul lui Dardu Nicolaescu-Popsor asupra unui craniu apartinând culturii Salcuta, descoperit în Pestera Hotilor - Baile Herculane (Nicolaescu-Plopsor 1974) care, prezinta unele elemente care demonstreaza o interventie antropica perimortem.

Revenind la purtatorii culturii Starčevo-Cris, fie-ne îngaduit sa aratam ca, studierea resturilor osteologice umane provenite din cele doua statiuni de la Cârcea, aflate în colectia Institutului de Antropologie "Francisc Rainer" Bucuresti, au condus la rezultate interesante. Având în vedere structura acestui studiu, preferam mai întâi o prezentare a rezultatelor analizei antropologice (pe parcursul urmatorului capitol), iar interpretarea acestor rezultate o vom face în cadrul concluziilor.

Capitolul VI

SINTEZĂ sI ANALIZĂ ANTROPOLOGICĂ

Demersul din punct de vedere arheologic asupra practicilor funerare atribuite culturii Starčevo-Cris nu putea fi complet fara un studiu antropologic al osemintelor descoperite. Am încercat sa sistematizam informatia publicata si sa o interpretam într-un context mai larg, tinând cont însa de anumite limite, pe care le vom discuta mai jos.

Încercam deci sa aducem ceva nou, atât cu ajutorul unor noi puncte de vedere cât si cu publicarea unor piese osteologice deosebite. Pâna nu de mult unele descoperiri funerare se puteau interpreta foarte simplu prin catalogarea lor într-o categorie sau alta. Analizând critic contextul arheologic, dar si eventuala analiza antropologica, am putut concepe un mod diferit de abordare, studiul de fata, dorindu-se un model general care în viitor sa fie folosit ca instrument de lucru si de ce nu, completat.

Tehnica si metodele de studiu

Având la dispozitie materiale deja publicate si unele inedite s-au aplicat diferite metode de studiu.

Datele provenite din vechile analize efectuate cu precadere de echipa de antropologi de la Iasi au fost luate în discutie sintetic. Din analizele publicate s-au selectat doar informatiile reale, cum ar fi masuratorile, indicii calculati sau patologia. De asemenea, pentru realizarea unor comparatii au fost luate în consideratie unele anlize antropologice realizate pentru lotul osteologic uman provenit din morminte aprtinând aceleiasi culturi (sau orizonturi culturale contemporane) de pe teritoriile actuale ale Ungariei, ex-Iugoslaviei si Bulgariei.

Pentru materialele inedite de la Cârcea, Cuina Turcului si Gradinile, aflate în colectiile Institutului de Antropologie "Francisc Rainer" Bucuresti, s-au aplicat mai multe tehnici de analiza.

Astfel, pentru identificarea corecta a partilor carora apartin unele piese osteologice, s-a realizat prin observatie directa, folosindu-se pentru comparatii excelentul manual de osteologie al lui Tim D. White (1991), utilizat de altfel si la descrierea oaselor.

Determinarea sexului si estimarea vârstei s-au efectuat dupa metodele Acsadi & Nemeskeri (1970), Bass (1987), Ubelaker (1978) si Alexeev & Debet (1964).

Stabilirea patologiei s-a efectuat dupa metodele Kennedy si Stuart-Macadam (1992), dar s-a urmarit si datele oferite din Tim D. White în Human Osteology (1991) si studiul Prehistoric cannibalism at Mancos 5MTUMR - 2346 (1992).

Din punct de vedere statistic s-a reusit doar stabilirea numarului minim de indivizi reprezentati în lotul osteologic publicat anterior, precum si din materialele inedite avute la dispozitie în colectiile Institutului de Antropologie "Francisc Rainer" Bucuresti.

Totodata, pentru materialul osteologic provenit din cele doua asezari de la Cârcea s-a folosit ca metoda de lucru tafonomia, în vederea stabilirii transormarilor suferite de materialul osteologic si a interventiilor antropice perimortem. De asemenea, pentru realizarea unor compartii în vederea stabilirii corecte a interventiilor antropice s-au folosit modelele de Mancos (White 1992) si Fontbrégoua (Villa et alii 1986). S-au mai utilizat modelele prezentate în lucrarile lui Eric Crubézy (2000) si Mike Parker Pearson (2001). Nu putem uita discutiile benefice avute cu arheozoologii din cadrul Centrului National de Cercetarii Pluridisciplinare din cadrul Muzeului National de Istorie a României, sau cele cu antropologii Zsuzsanna Zoffman, Nicolae Miritoiu si Tim D. White.

Trebuie recunoscute aici si dezavantajele metodelor de studiu aplicate Astfel, în afara de materialele osteologice de la Gradinile, Cârce-Viaduct, Cârcea-La Hanuri si Cuina Turcului, nu am dispus de alte materiale care, eventual, sa permita reluarea studiilor anterioare. Se poate adauga faptul ca, analogiile cu modelele de la Mancos (White 1992) si Fontbrégoua (Villa et alii 1986), nu sunt decât partiale, deoarece lipsesc analize faunistice nu au urmarit directiile de interes ale demersului nostru (spre exemplu, cum transau purtatorii culturii Starčevo-Cris animalele). De asemenea, absenta unor resturi osteologice umane care sa prezinte acelasi gen de interventii perimortem ca cele descoperite în cele doua asezari de la Cârcea a constituit alt gen de obstacol în realizarea unei analize complete.

Tafonomie

În general, antropologia joaca un rol foarte important, deoarece poate oferii informatii importante arheologiei. Însa, de cele mai multe ori starea precara a osemintelor, nu permite o recoltare completa de pe teren.

Trebuie sa precizam înca de la început ca, cadavrul sufera doua fenomene: unul ce rezulta din descompunerea corpului si a interventiei agentilor naturali, iar altul cauzat de interventiile antropice (Crubézy 2000: 16). De asemenea, nu trebuie ignorate alte elemente de tratare a cadavrului (mumificarea spre exemplu) sau interventiile postinhumare, când se pot recupera unele parti anatomice (craniul de exemplu) sau se jefuieste mormântul (Crubézy 2000: 22-27).

Alterarea corpurilor dupa moarte reprezinta un proces complex, de origine biologica si geologica. Principalul factor biologic care contribuie la deteriorarea corpului uman dupa deces, dar si dupa ce "învelisul organic" dispare (ramânând doar scheletul), este reprezentat de ciupercile saprofite si de bacterii, efectul lor pe termen lung fiind macinarea si distrugerea oaselor. Ciupercile saprofite secreta o cantitate semnificativa de acizi organici care afecteaza materialul osteologic. Alaturi de acesti factori mai amintim radacinile plantelor care produc o serie de acizi organic si carbonici, care au efecte negative asupra oaselor. Acesti acizi produc descompunerea substantelor minerale din oase. Tot în categoria factorilor biologici care afecteaza cadavrul intra si anumite specii de insecte pentru care cadavrul reprezinta un mediu propice existentei (Baud 1982: 33-34).

Dupa încheierea procesului de descompunere, oasele pot fi modificate de catre factori biologici sau de catre diferite procese fizice, înainte (modificari primare) sau dupa înmormântare (modificari secundare). Una din cele mai importante modificari primare o reprezinta trasnformarile perimortem, termen ce defineste alterarea osului proaspat chiar înainte sau imediat dupa deces (White 1992: 101-102).

Trebuie adaugat ca, oasele umane încep sa se vindece la 12 zile de la trauma suferita. Dintre modificarile secundare amintim procesele fizico - chimice pe care le sufera osul pe parcursul duratei de sedere în sol. Din cauza compozitiei solului acestea se pastreaza în diferite stadii. Se cunoaste faptul ca, aciditatea sau alcalinitatea solurilor, poate conduce la distrugerea unor parti osoase mai putin rezistente. De obicei se distrug epifizele oaselor, deoarece acolo exista o mai mare concentrare de substanta spongioasa.

Alteori, compozitia solurilor favorizeaza depunerile de calcar în general pe oase, care afecteaza în mod negativ suprafata osului. Aceasta împiedica restaurarea corecta si implicit dimensionarea reala a oaselor.

De asemenea, alternarea perioadelor cu umiditate mare cu cele secetoase sau a celor cu temperaturi ridicate cu cele reci, au consecinte negative asupra oaselor. Variatiile acestea conduc la un fenomen de dilatare si retractie, care conduc la fisurarea oaselor. La factori nocivi pentru materialul osteologic enumerati anterior, se adauga un factor intrinsec: caracteristicile fizice si chimice ale osului. Astfel un tesut osos de adult, bine mineralizat, se conserva mai bine, o perioada de timp relativ mare, în comparatie cu unul de copil. Deci, gradul de mineralizare al oaselor poate reprezenta punctul forte al procesului de conservare al acestora (Baud 1982: 34-35).

Totodata, greutatea pe care trebuie sa o suporte un schelet în pamânt este un alt factor ce influenteaza din pacate negativ, de exemplu craniul, care nu se mai poate restaura asa cum era initial.

Asadar, alterarea corpurilor dupa moarte si a materialului osteologic reprezinta un proces complex, de origine biologica si geologica.

Din nefericire, acest gen de informatie nu s-a avut în vedere în cadrul analizelor antropologice mai vechi sau mai noi. Întotduna, s-a preferat caracterizarile de genul "starea precara a materialului osteologic nu a permis." sau "scheletul era slab conservat.". Însa, de multe ori, recoltarea inadecvata a materialului osteologic constituie un element greu de surmontat. Astfel, nu de putine ori, în laborator, dupa ce materialul a fost spalat si lipit se observa ca e mult mai putin, în comparatie cu ceea ce a fost descoperit sau cu ceea ce apare în documentatia de santier. Aminitm aici doar situatia de la Trestiana, cazul mormântului M9 spre exemplu. Daca arheologul care a efectuat aceasta cercetare publica un plan pe care se pot usor recunoaste oasele lungi ale membrelor inferioare, la care se aduga textul (Popusoi 1992: 28, 38 - fig. 2/2). În schimb cei doi antropologi care au efectuat expertiza antropologica a acestui material aratau ca "scheletul postcranian este reprezentat printr-un fragment de diafiza a unui humerus" (Necrasov, Antoniu 1979: 22). Fara îndoiala lista exemplelor de acest fel ar putea continua.

Totodata, trebuie sa amintim ca, analizele tafonomice ofera informati si în privinta interventiilor antropice perimortem asupra resturilor osteologice. Acest gen informatii s-a putut obtine pentru materialele provenite din cele doua statiuni de la Cârcea, datele respective urmând a fi prezentate la momentul expunerii rezultatelor.

Vechile cercetari

O prima observatie este legata de numarul foarte mic de schelete studiate (Tabelul nr15). Consideram ca nu este suficient sa se faca caracterizari si comparatii pe un material atât de redus.

Având în vedere toate acestea, vom face în continuare o scurta prezentare a datelor publicate.

Primul schelet apartinând acestei culturi, supus unui studiu antropologic, a fost cel descoperit la Sf. Gheorghe Bedeháza, în anul 1950. Materialul osteologic este redus. Scheletul cefalic nu este complet, craniul fiind reconstituit în cea mai mare parte (fig. 30/a-b). Craniul neural are o capacitate mare si este de tip dolico-metrio-hypsicefal, deci un craniu lung si înalt. Craniul visceral este reprezentat printr-un fragment din osul maxilar superior stâng (partea apofizei alveolare purtând molarul I si II) si corpul mandibulei, reconstituit din doua bucati (fig. 30/c), lipsind ramurile osului. Prezenta alveolelor dentare indica faptul ca dintii au existat, dar s-au pierdut la demontarea scheletului, cu exceptia molarului trei stâng care a fost pierdut natural, în timpul vietii. Din scheletul postcranian s-au pastrat doar portiuni din oasele lungi ale extremitatilor (femure, tibia, humerus, peroneu) si câtea bucati din epifize. Studiul acestora au permis obtinerea unor date somatice ale individului în cauza (Russu, Mares 1956: 32-39).

Un alt schelet care a beneficiat de analize antropologice este cel descoperit anul 1961, în mormântul M4 de la Cluj-Napoca. Craniul lipseste, din scheletul cefalic fiind prezent doar un fragment de mandibula, care nu prezinta dintii corespunzatori, afara de primul premolar. Daca incisivii, caninul si molarul al doilea par sa fi cazut post-mortem, în schimb premolarul al doilea si primul molar au cazut în timpul vietii, asa cum ne-o arata fenomenul de resorbtie ce de observa pe marginea alveolara la nivelul lor. Scheletul postcranian este reprezentat de fragmente de femure, tibii, oasele bazinului, o parte din vertebre (sacrale si lombare) si un fragment de diafiza a humerusului. Oasele membrelor sunt foarte gracile (Necrasov 1965a: 14-15).

Mormântul M1 de la Gura Baciului continea resturile osteologice a doi indivizi (1A si 1B). Primul schelet supus expertizei antropologice a fost descoperit în anul 1962 (1A), din acesta pastrându-se oasele cutiei craniene, o parte din oasele lungi care în parte au putut fi întregite (afara de oasele antebratului si de peroneu), dar lipsesc parti ale coloanei vertebrale, oasele mâinii si ale labei piciorului. Scheletul cefalic este bine conservat. Craniul neural are forma intermediara între cea ovoida si cea sfenoida în norma verticala, în cea occipitala având forma de "casca", destul de puternic îngustata spre baza (fig. 31). Masivul facial (fig. 32 a-b), relativ jos (64 mm), dar de largime mijlocie (125 mm), prezinta un indice facial superior de tip mezen. Fosele canine au o adâncime mijlocie. Arcada dentala are o forma paraboloida, iar bolta palatina e putin adâncita. Dentitia este aproape deloc erodata, iar ultimii molari nu au aparut, cu exceptia celui superior drept care era pe cale de a iesi din alveola sa. Scheletul postcranian este reprezentat de oasele lungi, foarte gracile, dar prezinta si unele insertii musculare. Membrele superioare sunt reprezentate de humerusuri, cubitusuri si radiusuri, starea de conservare fiind diferita. Cele doua humerusuri (fig. 32/c) prezinta o vadita asimetrie, nu numai din punct de vedere al perforatiei olecraniene, dar si din punct de vedere al lungimii totale (cel stâng fiind mai scurt), precum si din punct de vedere al unor insertii musculare. Dintre oasele antebratului, doar cubitusul drept prezinta o stare de conservare buna, cu toate ca lipseste portiunea sa inferioara. Cubitusul stâng si cele doua radiusuri se prezinta într-o stare foarte fragmentara. Membrele inferioare sunt reprezentate de femure, tibii si peronee. Femurele aproape întregi, ofera o torsiune destul de pronuntata. Ele sunt platimere, prezinta o fosa subtrohanteriana destul de dezvoltata si au pilastru pronuntat, mai ales jumatatea inferioara a osului, toate acestea demonstrând existenta unei musculaturi puternice a coapsei. Tibiile (fig. 32/d) sunt platicnemice si prezinta o torsiune apreciabila. Peroneele sunt canelate si proportional ceva mai robuste decât media celor actuale. Individul 1B este reprezentat prin trei oase (un fragment de cubitus, portiunea iliaca a coxalului stâng si tibia dreapta) care aprtin unui copil (Necrasov 1965b: 19-26, 32).

Al doilea mormânt de la Gura Baciului (M2), contine resturile unui singur individ matur, de sex feminin, cu talia de cca.155 cm, ceea ce reprezinta o talie feminina mijlocie. Craniul apartine tipului brahicefal moderat, alungit si mijlociu ca înaltime (fig. 33). Scheletul postcranian este reprezentat de oasele lungi. (Necrasov et alii 1990: 177-179).

Mormântul M6 de la Gura Baciului contine resturile unui sigur individ. Scheletul cefalic a putut fi reconstituit, fiind reprezentat de calota craniana si mandibula. Neurocraniul este ovoid în forma verticala si în forma de "bomba" în norma occipitala. Masivul facial este reprezentat prin doua malare, mijlociu dezvoltate cât si prin partea inferioara a maxilarului superior care formeaza o bolta palatina adânca si de forma paraboloida. Mandibula, de dimensiune medie, are ramul orizontal înalt. Ramul vertical este larg cu gonioane pronuntate si torus mandibular dezvoltat. Dentitia este completa, putin erodata si lipsita de carii dentare. Scheletul postcranian este reprezentat prin o parte din oasele membrelor (radiusurile, cubitusurile, o tibie si un femur, diafizele humerusurilor, peroneelor, diafiza femurului drept si a tibiei drepte, metacarpienele, metatarsienele, falangele), coastele si corpurile vertebrelor (Lazarovici, Maxim 1995: 195-197).

Scheletul din M6 de la Trestiana a fost relativ bine conservat. Contine resturile unui singur individ, al carui schelet cefalic a putut fi reconstituit (fig. 33). Îi lipsesc însa baza cutiei craniene, partea inferioara a occipitalului, precum si partea posterioara a boltii palatine, iar mandibula este lipsita de ramul ei vertical stâng. Neurocraniul este lung si îngust, de tip hiperdolicocran, de înaltime mijlocie (ortocran si acrocran), cu frunte larga, adica eurimetopa. De forma ovoid alungita, în norma verticala si în forma de "casa" în cea occipitala. Masivul facial este drept (ortognat), relativ îngust, adica mezen, cu nasul îngust (mezorin), cu orbitele destul de înalte, adica mezoconci. Fosele canine sunt slab dezvoltate, iar malarele destul de gracile, ofera o dispozitie intermediara. Mandibula este joasa si destul de gracila. Dintii de pe maxilarul superior sunt absenti, unii fiind cazuti în timpul vietii, ceea ce a determinat o puternica reducere a procesului alveolar, altii au disparut dupa moartea individului. Dintii de pe mandibula sunt reprezentati prin premolari, cu exceptia celui de al doilea premolar stâng si primul molar drept, pierduti în timpul vietii. Dintii jugali prezenti sunt destul de puternic erodati dar nu sunt atinsi de carie dentara. Scheletul postcranian este incomplet, iar oasele prezente sunt foarte fragmentare. Oasele lungi sunt reprezentate numai prin diafizele lor sau chiar numai parti ale acestora. În general oasele sunt foarte gracile ceea ce concorda cu gracialitata scheletului cefalic (Necrasov, Antoniu 1979: 19-21).

Scheletul din mormântul M7 de la Trestiana era prost conservat. Din câteva fragmente de neurocraniu s-a putut reconstitui un mare fragment de calota craniana, a carei forma ne poate indica apartenenta sa probabila la categoria mezocrana sau chiar brahicrana moderata. Scheletul postcranian este reprezentat printr-un fragment de diafiza a unui humerus (Necrasov, Antoniu 1979: 22).

În mormântul M9 de la Trestiana au fost identificate resturile a doi indivizi, notate 9A si 9B, starea de conservare a scheletelor fiind precara. Conform antroplogilor care au efectuat aceasta analiza, în ambele cazuri craniul lipseste (Necrason, Antoniu 1979: 22), cu toate ca în planul arheologic publicat de Eugenia Popusoi se poate identifica un craniu (Popusoi 1980: 111 - fig. 6/2). Individul notat 9A, a apartinut unui adolescent, judecând dupa starea cartilajelor de crestere a oaselor lungi. Lipsa scheletului cefalic nu au permis aprecierea formei neurocarniului si nici caracteristicile sale tipologice. Oasele lungi sunt destul de gracile. Individul 9B este reprezentat prin mai putine elemente decât precedentul (Necrasov, Antoniu 1979: 22).

Mormântul M18 de la Trestiana continea resturile unui singur individ. Scheletul este reprezentat numai prin partile sale postcraniene. Osatura este foarte robusta. Humerusul poarta un relief muscular foarte pronuntat. Femurele sunt platimerice si prevazute fiecare cu un pilastru mai accentuat la piciorul stâng decât la cel drept. Tibiile sunt platicnemice cea dreapta hiperplaticnemica, în timp ce cea stânga este platicnemica. (Necrasov, Antoniu 1979: 24).

Din mormântul M30 de la Trestiana s-au analizat resturile unui schelet prost conservat. Resturile osteologice erau reprezentate prin câteva fragmente de neurocraniu din care s-au putut reconstitui partea posterioara incompleta a unei calote, doua fragmente din frontal, doua fragmente din maxilarul superior, precum si mandibula fragmentara. Scheletul postcranian este reprezentat prin câteva fragmente de oase lungi. Morfologia fragmentelor din calota indica apartenenta neurocraniului la o forma mezocrana sau dolicocrana moderata. Mandibula relativ robusta, prevazuta cu o apofiza mentoniera de forma piramidala accentuata. Dintii sunt aproape neerodati (Necrasov, Antoniu 1979: 24).

Mormântul M32 de la Trestiana continea resturile a doi indivizi, notati 32A si 32B. Din pacate starea de conservare a fost mai mult decât precara. Din scheletul 32A s-au pastrat câtiva muguri dentari si dinti de lapte, pe baza carora s-a apreciat ca individul respectiv era un copil mic Tot în acest mormânt au fost gasite câteva fragmente foarte mici de neurocraniu apartinând unui individ adult - 32B (Necrasov, Antoniu 1979: 24-25).

Din asezarea starceviana de la Pogorasti a fost analizat un schelet apartinând unui copil. Neurocraniul are forma ovoid alungit (în norma verticala), cu occipitalul bombat, iar indicele cefalic este dolicocran (Necrasov 1965a: 15-16).

Dintre scheletele descoperite la Ostrovul Corbului, apartinând culturii în discutie au fost analizate trei schelete provenite din mormintele M2, M9 si M24. Cel mai bine conservat a fost scheletul din M24. Scheletul cefalic a putut fi întregit si restaurat. Indicii cefalici sunt de tip dolicocran moderat. Relieful osos al craniului este bine conturat. Neurocraniul subiectului poate fi caracterizat drept bine dezvoltat, cu frunte larga. Masivul facial se situeaza în categoria hipereuriene, caracterizat printr-o dezvoltare mare a diametrului bizigomatic, în comparatie cu înaltimea masivului facial. Scheletul postcranian este reprezentat de oasele lungi. Osatura este foarte robusta (Necrasov 1986: 190; Necrasov et alii 1990: 177-179).

Mormântul M2 din aceiasi statiune, continea un schelet mai slab conservat decât precedentul. Scheletul cefalic este reprezentat decât printr-o calota craniana necompleta, iar scheletul postcranian prin oasele lungi. Masivul facial este complet distrus. Osatura este robusta (Necrasov 1986: 190-191; Necrasov et alii 1990: 177-179).

Mormântul M9 de la Ostrovul Corbului continea un schelet ce apartinea unui copil. Acesta prezinta segmentul cranio-facial destul de bine conservat. Neurocraniul prezinta indici cefalici de tip mezocran. Masivul facial este aproape întreg, dar nu poate fi luat în consideratie deoarece la aceasta vârsta caracteristicile individuale ale fetei sunt departe de a fi stabilizate (Necrasov, 1986: 191; Necrasov et alii 1990: 177-179).

Date antropologice generale au mai fost publicate si în legatura cu un craniu descoperit la Salca, lânga Oradea. Acest craniu este aproape complet, fiind de tip hiperdolicocran (Necrasov 1965a: 9; Necrasov, Cristescu 1967: 612). Aceiasi situatie o prezinta si scheletul din M1 de la Suceava. Resturile respecetive au beneficiat de analize antropologice preliminare efectuate de Olga Necrasov (Ursulescu 1978: 82; 2000: 186).

Alte informatii antropologice generale avem si în legatura cu trei cranii umane descoperite la Cârcea-Viaduct. Starea de conservare a acestora este buna (Nica et alii 1996: 29). Din aceiasi asezare, provin si resturile osteologice a caror vârsta a fost estimata de Alexandra Bolomey. Este vorba de fragmente proximale de femure (drept si stâng), perechi, de proportii foarte mici, desi provin de la un adult (Bolomey 1980: 11).

Descoperirea de la Schela Cladovei notata M31/1986 (un fragment de cutie craniana alaturi de care s-au gasit un humerus care apartinea unui individ de sex masculin si un fragment de tibie ce apartinuse unui individ de sex feminin) vor fi incluse si ele în anlizele statistice din finalul acestui capitol. Determinarea în acest caz a fost efectuata de Dardu Nicolaescu-Plopsor.

De asemenea, vom include în seria statistica si defunctii din mormintele de la Poienesti M1 si Grumazesti M1, care au beneficiat de expertiza antropologica preliminara. În cazul de la Poienesti, analizele au fost efectuate de Nicolae Miritoiu, iar la Grumazesti de Alexandra Bolomey. Datele obtinute sunt sumare (estimarea vârstei), deoarece satarea de conservare a materialelor osteologice respective nu a permis mai mult.

Având în vedere toate aceste date, constatam ca expertiza antropologica a fiecarui schelet a urmat în general acelasi model, mai degraba tehnic, care se datoreaza de fapt "epocii" în care a fost facuta, dar si starii de conservare si reprezentare a materialului osteologic.

Acelasi fapt îl constatam si în cazul analizelor antropologice efectuate pe loturile osteologice atribuite aceleiasi culturi din Serbia (Zivanović 1973/1974; 1986; Mikić 1980; 1988; 1989; 1992/1993; Radosavljević 1986; Antunović 1990), Macedonia (Nemeskeri, Lengyel 1976), Ungaria (Zoffmann 1983; 1988; 2000) sau din orizonturi culturale contemporane din Bulgaria (Boev 1963; 1986; Yordanov, Dimitrova 1996).

Noile rezultate

Fara piesele provenite din cele doua asezari de la Cârcea, studiul de fata nu ar fi fost complet.

Acordam o importanta deosebita materialului osteologic de la Cârcea deoarece analizele tafonomice au condus la identificarea unor urme, datorate unor interventii antropice perimortem. Pentru realizarea unei analize pertinente am apelat la colegul Tim D. White, profesor la Universitatea Berkeley din California, un specialist recunoscut în aceasta problema si care la rugamintea noastra ne-a sugerat consultarea studiului sau despre Mancos (1992). Cazul nord-american, nu seamana în totalitate cu cel de la Cârcea, dar din punct de vedere antropologic avem acelasi comportament fata de oasele umane. În comparate cu Tim D. White, care a dispus de toate datele arheologice si faunistice ale sitului studiat, noi, din pacate, nu am avut acces decât unele articole si rapoarte de sapatura (pentru partea arheologica). Totodata, analizele arheozoologice din statiunile de la Cârcea au vizat alte elemente decât cele care ar fi fost utile demersului nostru.

În continuare prezentam descrierea materialului din cele doua asezari de la Cârcea. Acest material osteologic, aflat în colectiile Institutului de Antropologie "Francisc Rainer" Bucuresti, are notatia de santier, pe care evident ca am pastrat-o. Însa, pentru a putea urmari mai bine, am ordonat unele piese notându-le cu cifre arabe, începând de la "1", iar acolo unde existau resturi osteologice diferite cu aceasi locatie, le-am noat cu litere. De exemplu, 5b reprezinta radiusul ce are urmatoarea notatie: Cârcea 1972 "La Viaduct", S. III, c. 2, - 1,50m.

Cârcea 1971, S I, c. 6, gr. 3:

Frontalul (fig. 35/a, 36/a

se articuleaza cu parietalele, aripa stânga a sfenoidului si zigomaticul stâng;

prezinta lipsuri ale partii inferioare, a marginii supraorbitare stângi si portiuni din squama frontala pe partea dreapta;

la 41 mm lateral dreapta exista o spartura perpendiculara pe sutura coronala ce împarte osul doua parti inegale (3/4 pe dreapta, 1/3 pe stânga);

paralel cu spartura, pe partea dreapta se observa crapaturi ale periostului;

partea stânga are o culoare galben murdar, iar cea din dreapta maroniu deschis pâna la maroniu închis;

în dreptul crestei frontale, ectocranial se observa urme de lovire.

Parietalul stâng (fig. 37/b, 38/a):

se articuleaza cu frontalul, temporalul stâng, cu portiuni din occipital si parietalul drept;

spartura descrisa la frontal continua oarecum si aici, având depuneri de piatra;

are o aceiasi culoare galbuie si paralel cu crapatura, pe partea dreapta se observa cribra cranii;

mai exista doua fragmente care se articuleaza foarte bine cu parietalul dreapt pe sutura sagitala;

o fisura de pe squama temporalului continua foarte putin endocranial, dar prezinta doua ramificatii ectocraniene.

Parietalul drept (fig. 37/a):

se articuleaza cu frontalul (doar pe o portiune de 42 mm pe sutura coronala), cu portiuni din parietalul stâng si cu occipitalul;

culoarea sa variaza de la maro deschis (în zona suturii sagitale) pâna la maro închis (în zona striatiilor parietale);

prezinta lipsuri din zona tuberozitatii parietale spre sutura coronala;

are aceiasi afectiune ca si cel stâng.

Temporalul stâng (fig. 37/b, 38/a):

e articulat cu aripa stânga a sfenoidului, parietalul stâng si occipitalul;

îi lipseste partea inferioara, de la procesul zigomatic pâna undeva deasupra procesului mastoid;

pe squama se observa o înfundatura a periostului si o gaura cu diametrul de 4,5 mm.

Occipitalul (fig. 35/b):

se articuleaza cu temporalul stâng si ambele parietale;

prezinta lipsuri în partea inferioara, de la linia nucala inferioara, si în partea superioara dreapta, pe o portiune din sutura lambdoida;

spartura descrisa la frontal si parietalul stâng continua si pe occipital;

aceasta îl împarte în aceleasi proportii ca si frontalul, de exemplu, având chiar aceleasi culori;

paralela cu spartura, dar pe partea dreapta se observa o crapatura.

Maxilla stânga (fig. 35/a):

se articuleaza cu cea dreapta (pe o porsiune din palat) si cu zigomaticul stâng;

procesul frontal e rupt, îi lipseste incisivul 1, molarul 2 si portiuni din partea posterioara a palatului;

dentitie: incisiv 2, canin, premolar 1 si 2, molar1;

uzura dintilor este oblica spre interior.

Maxilla dreapta (fig. 35/a):

are urme de arsura, de la spina nazala anterioara spre exterior;

îi lipseste inicisivul 1 si 2 plus caninul, dar alveolele se pastreaza;

procesul alveolar este rupt.

Zigomaticul stâng (fig. 35/a):

articulat cu frontalul, aripa stânga a sfenoidului si maxila dreapta;

zona maseterica e sparta, ca si procesul temporal.

Sfenoidul (fig. 38/a):

se pastreaza aripa stânga, în conexiune cu zigomaticul stâng, frontalul, parietalul si temporalul stâng;

pe suprafata ectocraniana se observa 4 înfundaturi.

În întregime, asa cum s-a putut observa în descriere, are o spartura ce îl desparte în doua de la frontal la occipital, iar cele doua parti au culori diferite, plus ca, partea stânga a sparturii (pe toata lungimea ei) are depuneri de calcar. Sparturile de pe parietale au acelasi gen de ruptura ca si cele de la Mancos (White 1992: 175 - fig. 7.11). Lipseste întreaga baza a craniului, dar si partea dreapta. Sparturile si lipsurile circumscriu cumva craniul, începând de la zigomaticul stâng si terminând la unghiul mastoid. Daca urmarim cum se insereaza muschii regiunii faciale inferioare si ai gâtului (Fig. 64/a, b), comparativ cu sparturile descrise mai sus, observam ca au fost afectati urmatorii muschi: maseterul, zigomaticul mare, sternocleidomastoidianul si trapezul (Papilian 1974: 201 - fig. 213, 212 - fig. 222). Având în vedere toate aceste date, propunem urmatorul scenariu: persoana respectiva a fost decapitata - de fapt s-a urmarit "decuparea" calotei - si apoi, craniul a fost pus în foc pe partea dreapta si ulterior a fost crapat sagital. Toate urmele descrise nu sunt cauzate de animale sau se datoreza unor cauze naturale. Ele au fost facute intentionat, de mâna omului cu scopul de a avea acces la creierul individului respectiv. Ritualuri religioase? Canibalism? Poate si una si alta. Oricum, semne de întrebare sunt multe. Însa, în mod sigur acest craniu a suferit o serie de lovituri perimortem cauzate de interventii antropice.

Determinarea sexului: potrivit metodelor descrise observam ca fruntea este mai joasa, grosimea calotei mai mare, craniul are o anume robusticitate, se pot identifica unele insertii musculare, fapt ce indica sexul masculin.

Estimarea vârstei: suturile fiind deschise si în lipsa altui element folositor, putem indica o persoana de cca 25 - 30 de ani.

2. Cârcea 1971, S. I, c. 3, - 1.50 m, sant, faza IV policroma:

a. Parietal dreapta (fig. 38/b):

unghiul sfenoidal lipseste, ca si cel frontal si occipital;

la fel si portiunea sagitala;

exista crapaturi pe tuberozitatea parietala, de natura perimortem,

sparturile au depuneri de calcar;

sex masculin, vârsta minima 30 de ani.

b. Parietal stânga (fig. 38/b

fragmentul de os se prezinta ca un poligon cu dimensiunile de 70 x 65 mm;

se pastreaza portiuni din sutura lambdoidala si sagitala;

latura anterioara este rupta proaspat, cea laterala stânga din vechime (are depuneri de calcar), iar pe cea lateral dreapta se afla o spartura (posibil perimortem) cu lipsuri din sutura si depuneri de calcar;

osul este mai subtire si are o alta tenta de culoare decât cel de la pct.2a;

sex indeterminabil, adult.

c. Peroneu stânga (fig. 39/a):

partea proximala (cu lungimea de 210 mm) e rupta proaspat chiar sub procesul stiloid;

partea distala (cu lungimea de 70 mm) are de asemenea rupturi proaspete;

cele doua fragmente nu se conexeaza din cauza lipsurilor;

sex indeterminabil, adult.

3.Cârcea 1972 "La Viaduct", S. VI, c. 2, - 0.70 m:

a.     Craniu:

Frontalul (fig. 40/a, 41/a):

se articuleaza cu ambele parietale:

lipseste partea stânga, cam din dreptul crestei frontale pâna la sutura coronala,

la fel si pe partea dreapta (pe o lungime de 55 mm), pe sutura coronala;

rupturile par vechi si pot fi considerate periomortem;

în orbita dreapta, cribra orbitalia.

Parietal stânga (fig. 41/a, b, 42/b):

este articulat cu frontalul, parietalul drept si occipitalul,

lipseste unghiul sfenoidal cu o portiune destul de mare din partea laterala stânga;

ectocranial se observa o spartura aflata în dreaptul tuberozitatii parietale, cu dimensiunile de 23 x 10 mm, ce a fost cauzata de la lovitura venita de sus si lateral dreapta (în norma frontala), cauzând pierderi de masa osoasa si fracturi tipice (fig. 43/a);

aceasta reprezinta o urma perimortem.

Parietal dreapta (fig. 41/a, b, 42/a):

se articuleaza cu frontalul, parietalul stâng, occipitalul si temporalul drept;

pe sutura coronala (în partea ei centrala) lipseste o portiune ce are aspect circular în zona posterioara si care e posibil sa fie de natura perimortem;

pe sutura lambdoidala dreapta din dreptul unghiului occipital, pe o lungime de de 47 mm, exista o spartura posibil perimortem cu marginile neregulate si de forma aproximativ ovala (47 x 20 mm);

endocranial ambele parietale au în dreptul unghiului frontal, cribra cranii.

Occipitalul (fig. 40/b):

se articuleaza cu parietalele si temporalul drept;

lipseste portiunea inferioara, cam din dreptul liniei nucale inferioare (urmele par a fi perimortem);

endocranian, în zona eminentei cruciforme de pe occipital, se observa cribra cranii.

Temporal dreapta (fig. 42/a):

articulat cu occipitalul si parietalul drept;

lipseste cam ˝ din squama pâna la procesul postglenoid, iar procesul mastoid e spart apropae în întregime;

toate acestea reprezinta sparturi perimortem;

culoare maron deschis, posibil expus la foc (White 1992: 187 - fig. 7.26);

vârsta a fost estimata la 10 - 12 ani (?), comparativ cu craniile de copii din colectia Rainer, a caror vârsta este cunoscuta;

determinarea sexului = posibil masculin.

b. Craniu (fig. 43/b):

frontal articulat cu parietalul dreapta, iar acesta cu o portiune de occipital;

un fragment de frontal (ce nu se coleaza) si un fragment de parietal (dreapta) cu doua fragmente de occipital pe sutura (nu se coleaza);

frontalul e spart (se pastreaza jumatatea posterioara dreapta), la fel si parietalul (cu lipsuri);

portiunea de occipital e articulata pe sutura cu parietalul drept si prezinta o taietura oblica (fig. 44);

copil de cca 6 - 8 ani.

4. Cârcea 1972 "La Viaduct", S. III, c. 4, - 1.35 m:

Craniu complet restaurat, sex feminin, vârsta cuprinsa între 18 - 25 ani.

Dentitie:

Lipsesc nazalele, portiuni din sfenoid, parietal si temporaul stâng. Alte lipsuri si lovituri:

procesul frontal de la maxila dreapta e rupt (fig. 45/a);

în partea inferioara a orbitei drepte, pe zigomatic si maxila (deasupra foramenului infraorbitar) se observa o sparuta cu lipsuri (fig. 45/a);

o alta spartura se afla pe partea inferioara a zigomaticului drept, ce continua pe procesul temporal (fig. 46/b);

frontalul are o gaura triunghiulara deasupra arcurilor supraciliare (fig. 45/a);

ambele temporale (fig. 46/b) au procesele mastoide sparte (pentru analogii vezi White 1992: 187 - fig. 7.26);

parietalul drept are pe tuberozitate urmele unei lovituri ce a crapat osul în forma de cruce, cu bratul drept traversând sutura sagitala, iar cel stâng despartind temporalul în doua si bratul posterior traverseaza sutura lambdoidala dreapta si crapa occipitalul (fig. 47/a);

parietalul stâng are unele lipsuri în zona suturii coronale, iar pe tuberozitate o posibila lovitura (aceasta a cauzat si deplasarea unei portiuni din calota, ce are dimensiunile de 42 x 21 mm) ce a fracturat osul în trei directii (fig. 47/b).

5. Cârcea 1972 "La Viaduct", S. III, c. 2, - 1.50 m:

a.     Craniu:

estimarea vârstei = cca 50 de ani, determinarea sexului = masculin (?);

Parietal stânga (fig. 48/a, b):

se pastreaza portiunea dintre unghiul occipital si cel mastoidal, restul lipsind;

se articuleaza cu o portiune din temporalul stâng, cu occipitalul si parietalul drept;

crapaturi vechi, posibil perimortem, în zona unghiului occipital.

Parietal dreapta (fig. 48/a, b):

articulat cu parietalul stâng, occipitalul si o portiune din temporalul stâng;

portiunea care se pastreaza este simetrica cu cea stânga;

are acelasi gen de lovitura tot pe unghiul occipital;

la jumatatea distantei dintre unghiul occipital si cel mastoidal, la mica distanta (anterior) de sutura lambdoidala se observa o mica spartura ce a crapat osul în forma de cruce.

Temporal stânga (fig. 48/b, 49/a):

articulat cu parietalul stâng si occipitalul;

se pastreaza pe portiunea superioara (1/3), fiind rupt putin deasupra procesului mastoid;

ruptura perimortem.

Temporal dreapta (fig. 48/b, 49/a):

articulat cu occipitalul si parietalul stâng;

are acelasi gen de spartura ca si temporalul stâng;

pentru genul de spartura pentru ambele temporale (vezi White 1992:. 187 -fig. 7.26).

Occipitalul (fig. 48/a, 49/a):

articulat cu ambele parietale si temporale;

rupt în partea inferioara chiar sub linia nucala inferioara;

crapat pe jumatate din dreptul punctului lambda, dar restaurat;

toate rupurile descrise e posibil sa fie perimortem.

b.     Radius dreapta (fig. 39/b):

lipseste epifiza distala (fig. 39/c);

partea distala are o culoare maron deschis posibil de la "gatit";

sparturi vechi ale compactei (vezi White 1992:.135 - fig. 6.11,.247 - fig. 9.11).

c.      Femur stânga (fig. 49/b):

se pastreaza jumatatea proxiala;

capul e spart (vezi White 1992: 254, fig. 10.6);

o alta spartura de-a lungul colului femural si al trohanterului mic (vezi White 1992: 139 - fig. 6.14);

de asemenea e spart si longitudial, pe partea posterioara, iar ambele fragmente se coleaza si cel din stânga continua cca 60 mm (acces la maduva ?);

determinare sexului = feminin (?), estimarea vârstei = cca 40 (?).

d.     Femur stânga (fig. 50/a, b):

proximal, diafiza e rupta deasupra foramenului nutritiv, cu lipsuri din compacta (pe partea dreapta continua cu 50 mm);

distal, însa, e spart deasupra condililor, iar pe suprafata popliteala se observa urme de taiere iar pe partea posterioara a osului, de rupere (fig. 50/c);

ambele urme, atât proximal cât si distal, au fost cauzate perimortem;

masculin, adult.

6. Cârcea 1973 "La Viaduct", S. XIII, gr. 9, c. 9-10:

conform analizei realizate de Dardu Nicolaescu-Plopsor este vorba de o persoana de sex feminin în vârsta de 15 - 16 ani (fig. 51/a, b53/a, b, 53/a, b);

pentru alte detalii vezi articolul lui Nica, Nicolaescu - Plopsor 1975: 15-17.

7.Cârcea 1974 "La Viaduct", C. 4, - 1.80 m:

frontal si parietal stânga ce se articuleaza perfect (fig. 57);

sex feminin, 20 - 25 ani;

patologie: cribra orbitalia.

Frontal:

complet, dar pe suprafata exista doua urme contemporane de la excavare;

în partea centrala, aproape de sutura coronala se observa o înfundare a periostului (D = 45 x 40 mm).

Parietal stânga:

lipseste unghiul frontal, dar osul este crapat în diagonala spre tuberozitate, pe o lungime de 55 mm;

în mod sigur este perimortem si cauzata de o lovitura, deoarece în zona respectiva exista depuneri de piatra.

Cârcea 1974 "La Viaduct", S. XVII, C. 2, c. 7, - 1,70m:

a.     Craniu si mandibula:

sex feminin, 20 - 25 ani (molarul 3 neuzat, suturi deschise) - fig. 56/a.

Dentitie:

incisivul 1 maxilar stânga este spart;

molarul 1 mandibular stânga prezinta o carie;

molarii 1 si 3 manidbulari dreapta au sparturi ale dentinei.

Craniul a fost restaurat aproape în întregime, cu exceptia unor portiuni din maxila dreapta, ce nu au putut fi lipite (fig. 55/a, 57/a). Pe ambele zigomatice se observa rupturi ale regiunii maseterice (vezi White 1992: 143, fig. 6.18). De asemenea, ambele procese mastoide sunt sparte, ca si condilii occipitali (fig. 56/a). Ectocranian, se observa o suprafata ovala (D = 75 x 57 mm) ce acopera coltul inferior dreapta al occipitalului, mastoida si unghiul mastoid al parietalului dreapta (fig. 56/a) si care au o culoare maron (mai închisa spre centru). Acest lucru indica o expunere la temperaturi de pâna la 600^o C (White 1992: 158).

Pe parietalul dreapta exista o "gaura" romboidala (fig. 58/a) ale carui colturi le-am notat A, B, C si D (AB = 36 mm; BC = 41.5 mm; CD = 52 mm; DA = 35.5 mm), pentru a simplifica modul de descriere si evident cel de întelegere. Latura AB are suprafata neteda, fapt ce indica o vindecare; dar aproximativ din unghiul B (care are marginea endocraniana rupta), se ramifica doua crapaturi vechi (foarte posibil perimortem), una spre sutura coronala si cealalta spre cea sagitala (fig. 56/b). Latura BC prezinta aceiasi suprafata neteda. Din unghiul C osul se crapa spre punctul lambda, facând ca parietalul sa se desparta de occipital pe portiunea suturii lambdoide dreapta (fig. 55/b). Latura CD nu este liniara ca celelalte, ci din contra, la mijlocul ei exista un intrând spre sutura lambdoida stânga. Marginea superioara e neteda, iar în prima jumatate a laturii exista ridicatura a osului, ca si cum acesta a fost ar fi fost vindecat defectuos. În ultimul sfert al laturii exista o crapatura ce traverseaza osul spre occipital, intersectânu-se cu sutura lambdoidala stânga. Din unghiul D o alta crapatura ce merge spre ureche si traverseaza squama temporala. În coltul temporalului marginit de cele doua crapaturi amintite mai sus, osul e împartit în cinci fragmente.

Se adauga la dificultatea descrierii acestei patologii deosebite si interpretarea ei. E dificil de explicat cum s-a produs sau în ce scop a fost facuta, de ce apar fracturi perimortem sau de ce apar urme ce indica vindecarea. Pentru a ne putea explica fenomenele la care a fost supus acest craniu, am utilizat drept material comparativ 6 cranii ce prezinta trepanatii, provenite din colectia osteologica "Rainer". Indicam faptul ca am pastrat notatia profesorului Francisc Rainer cu privire la tipul de trepanatie, dar am prezentat de asemenea sexul si vârsta fiecarui individ. Astfel avem:

Craniul P 20, trepanatie veche în vindecare, sex masculin, peste 65 de ani:

trepanatia se afla pe parietalul stâng, sub tuberozitate;

marginea superioara este fina, iar interioara mai taioasa.

Craniul P 22 / A 729, sex feminin, peste 70 de ani:

trepanatie veche vindecata complet;

pe occipital, deasupra protuberantei externe;

marginile sunt rotunde si tind sa se uneasca.

Craniul P 23, trepanatie veche, sex masculin, peste 60 de ani:

se afla pe partea stânga a frontalului;

marginea superioara este fina, iar cea interioara mai aspra;

se prezinta aproximativ circulara si are forma de trunchi de con cu baza în sus.

Craniul P 24, sex masculin, peste 65 de ani:

se afla pe frontal si are forma trapezoidala;

marginea superioara neteda, dar se poate recunoaste, iar cea inferioara putin taioasa.

Craniul P 25, trepanatie intravitam, sex feminin, cca 50 de ani:

se afla pe parietalul stâng si are forma ovala;

marginile sunt neregulate si aspre;

laturile gaurii sunt paralele;

nu are urme de vindecare, semn ca subiectul nu a supravietuit interventei.

Craniul R 1348, sex feminin, 72 de ani:

trepanatie vindecata pe parietalul drept;

marginile sunt netede (forma de trapez se pierde);

se pare ca cu cât individul supravietuieste mai mult interventiei cu atât osul se vindeca mai bine;

dintre toate cazurile de fata, e trepanatia cea mai bine vindecata.

Materialele osteologice prezentate mai sus reprezinta partea "practica" a problemei, dar am utilizat si surse teoretice pentru a gasii analogii culturale. Am identificat un caz asemanator în America de Sud, în zona Anzilor peruvieni. Weiss sustine ca trepanatiile circulare sudandine au întotdeauna contururi curbe, putând avea forme sferice, eliptice sau neregulate, ce au fost adaptate cu îndemânare la forma craniului. Ca instrumente erau folosite pietrele, daltele din metal, cutitele de silex sau obsidian (Weiss 1961: 594-607). Am considerat ca cele mai bune analogii ale piesei noastre sunt cele cu craniile din fig. 10, p. 608 si pl. XVII, p. 611 din aceiasi carte.

În privinta craniilor trepanate descoperite pe teritoriul României, le amintim pe cele de le Holboca (craniul 23), Stociani - Cetatuie (craniul 10), Sarata Monteoru (craniul 133 si P 71), Poiana (craniul PK 11 si P I1) si Histria (M2/1956). Ca si cele din colectia "Rainer", aceste cranii prezinta acelasi gen de trepanatii, aflate în diferite stadii de vindecare (Necrasov, Floru, Nicolaescu-Plopsor 1959; Floru, Nicolaescu-Plopsor 1960).

Chiar daca trepanatiile craniilor din colectia "Rainer" sunt contemporane si de un anumit tip, le-am folosit pentru a indica procesul de vindecare al interventiilor de acesta natura. Din acest punct de vedere, în mod sigur craniul de la Cârcea în discutie, a suferit o interventie "chirurgicala" în timpul vietii, ce s-a vindecat (pentru o foarte buna analogie vezi Ulrich 1997: 18, abb 3 si 19, abb 4). Ulterior, din cauze necunoscute au mai avut loc noi interventii antropice pe acest craniu. Amintim, pe scurt, sparturile de pe zigomatice, pata de arsura si fracturile ce se extind de la aceasta trepanatie. În lipsa altor materiale comparative ne oprim aici cu alte interpretari. Însa, e de datoria noastra sa specificam faptul ca, aceasta trepanatie e cea mai veche de pe teritoriul României, fiind datata în neolticul timpuriu. Pâna la aceasta analiza, craniul H 23 de la Holboca, datat în epoca de tranzitie, era considerat cea mai veche dovada a acestei practici (Necrasov, Cristescu 1957: 123, fig. 11, 12).

Mandibula corespunzatoare acestui craniu are lipsa ramul vertical stâng, iar pe ambele gonioane se observa pete de culoare maron, dorita unor expuneri la foc (pentru detalii vezi mai sus). Incisivii 1 si 2 dreapta sunt sparti din vechime (vezi White 1992: 197, fig. 7.37). Corpul mandibulei prezinta pe partea stânga o ruptura în forma literei "L" (vezi White 1992: 201, fig. 7.43). Exista acelasi gen de lovitura si pe partea dreapta (fig. 58/b, c).

b.     Mandibula (fig. 59):

ramul drept rupt proaspat;

dinti fara uzura, molarul 3 erupt si fara atritie;

incisivii 1 si 2 stânga sunt sparti proaspat ca si molarul 1;

sex feminin, 18 - 20 de ani.

c.      Femur stânga (fig. 63/a, b):

sex feminin, adult;

îi lipsesc ambele epifize;

atât proximal cât si distal are aceleasi tipuri de rupturi ca si femurul de la punctul 5 d.

Cârcea 1974, S. XVII, C. 3, c. 8, -1.30 m:

craniu de copil de cca 3.5 - 4 ani (comparativ cu cele din colectia "Rainer");

s-au putut identifica occipitalul, cu sparturi vechi si noi, temporalul stâng, fragmente din parietale si frontal (fig. 60/a);

temporalul si un fragment de parietal au o culoare maron (posibil de la expunerea la foc).

a.     Mandibula de la un copil de 2.5 - 3 ani (fig. 61/a);

b.     Nou - nascut: humerusurile, omoplatul drept, radiusul drept si fragmente craniene (fig. 61/b).

a.     Frontal de la un individ masculin, de cca 25 - 30 ani, ce are o spartura longitudinala de la sutura coronala pâna la creasta frontala, ca si o portiune lipsa din coronala (fig. 62/a).

b.     Occipital cu o spartura proaspata pe sutura lambdoidala stânga si cu lipsuri în partile laterale si inferioara; sex feminin (?), cca 50 ani (?) (fig. 62/b).

Toate aceste date sunt sintetizate în Tabelul nr.16 si se poate aprecia numarul minim de indivizi la 22; în 14 cazuri a putut fi determinat sexul, iar vârsta a fost estimata cu exactitate tot pentru 14 cazuri. Un lucru interesant îl reprezinta faptul ca în 16 cazuri au putut fi observate interventii perimortem.

Al doilea lot de materiale osteologice umane, ce a beneficiat de atentia noastra provine din statiunea de la Cuina Turcului - Dubova (Paunescu 1970: 3-5). Atentionam ca materialele analizate de noi nu au legatura cu cele datate în Romanellian, publicate de altfel anterior de. Dardu Nicolaescu-Plopsor (Paunescu 1970: 35 - Anexa II). si în acest caz vom mentine notatia initiala de santier a regretatului Alexandru Paunescu.

Prezentam mai jos, o lista descriptiva privind expertiza antropologica a acestora*:

1965, caseta b, - 1.98 m, Cris III, 361: un molar, radacini incomplete, neuzat.

1965, S V, caroul 3, - 2.68 m, Cris II, 304: un molar II, radacina, apex larg neuzat.

1967, caseta K, - 1.35 m, Cris II, 614: un premolar (2 ?) neuzat.

1966, caseta E, - 2.74 m, Cris I: un molar 3, radacina, neuzat.

1965, S IV, caseta 2, - 2.02 m, 82: coroana molar, foarte foarte uzat, radacina, decidual ?

1967, caseta M, -2.35 m, Cris I, 651:

a.     2 humerusuri pereche foetus;

b.     1 humerus stânga (alt foetus ceva mai mare);

c.      1 femur stânga (alt foetus ceva mai mare);

d.     1 hemimandibula dreapta (mai mic);

e.     1 hemimandibula stânga (mai mare);

f.       1/2 superioara cubitus (probabil foetusul cel mic);

g.     1/2 inferioara radius (probabil foetusul cel mic);

h.     1 clavicula, cu mici lipsuri la un cap (foetus);

i.        3 coaste (foetus);

j.       1 ischion (foetus);

k.      2 bazisfenoide (foetus).

a. 1968, Cris II, 670, foetus:

2 femure (cel din dreapta incomplet);

2 tibii;

1 ilion (incomplet).

b. 1968, Cris II, 683: fragment partea simfizara de la o mandibula de adult, nedimensionabil nici un dinte, cazuti intravitam premolarii si molarii.

c. 1968, Cris II, 458: molar cu doua radacini, mijlociu uzat.

d. 1968, Cris I: falanga a II -a (de la mâna).

a. 1967, caseta K, - 2.80 m, Cris I, 619: 1 femur stânga, foarte mic.

b. 1967, caseta K, - 2.80 m, Cris I, 573: 1 femur stnga foetus.

c. 1967, caseta K, - 2.15 m, Cirs I, 618: os animal confundat cu foetus.

1967, Cris I, 473: molar, doua radacini, 1/2 dezvoltat.

a. 1966, caseta G (?), - 2.02 m (?), Cris III, 507 (?): femur stâng foetus.

b. 1968, Cris I: femur stâng si 1/2 superioara tibie de la un foetus.

1965, caseta D, nivel I, - 2.90 m, Cris I, 443: falanga de adult.

1967, caseta M, - 2.30 m, Cris I, 649: 1 femur dreapta, 2 tibii pereche, 2 peronee (unul pe jumatate), 1 radius, 1 cubitus, 1 ilion toate de la un foetus.

1965, caseta D, -2.05 m, Cris III, 405: resturi complete de la un copil de 7 ani, hiperostoza porotica în orbita si partea posterioara a parietalului.

Dupa cum se observa, un procent ridicat îl prezinta resturile osteologice de copii foarte mici (foetus). Este foarte posibil ca ele sa provina din niste morminte deranjate. Pe baza acestor date, se poate aprecia numarul minim de indivizi la 28; în nici unul din cazuri nu a putut fi determinat sexul, iar vârsta a fost doar estimata (2 adulti, 18 copii).

Dorim sa precizam ca, resturile osteologice umane de aici, nu se înscriu în modelul de la Cârcea.

Grupele de sex

Determinarea apartentei defunctilor la grupele de sex reprezinta un lucru indispensabil în obtimerea unor date antropologice pertinente.

Înca de la început trebuie facuta distinctia între sexul arheologic, care consta în stabilirea grupelor de sex ale defunctilor pe baza pieselor de inventar funerar si sexul antropologic, care se stabileste pe baza analizarii materialului osteologic (pe baza criteriilor morfologice si morfometrice). Desi, uneori sexul arheologic "corespunde" celui antropologic, recomandabila este expertiza antropolugului în vedere stabilirii exacte a aprtentei defunctilor la una dintre grupele de sex.

Ţinând seama de toate acestea, vom lua în discutie doar cazurile care au beneficiat de expertiza antroplogica. Astfel, constatam ca, în cazul scheletelor provenind din vechile cercetari, situatia se prezinta astfel:

9 indivizi de sex masculuin proveniti din mormintele de la Trestiana M9A, M9B, M18, M30 (Necrasov, Antoniu 1979: 22-25), Ostrovul Corbului M2, M24 (Necrasov et alii 1990: 177-178, 180), Gradinile M1, Salca un craniu (Necrasov 1965a: 9), Schela Cladovei un humerus din descoperirea notata M31/1986 (determinarea efectuata de Dardu Nicolaescu-Plopsor)

12 indivizi de sex feminin proveniti din mormintele de la Trestiana M6, M7 (Necrasov, Antoniu 1979: 21-22), Sf. Gheorghe M1 (Russu, Mares 1956: 32-39), Cluj-Napoca M4 (Necrasov 1965a: 14-15), Gura Baciului M1, M2, M6 (Necrasov 1965b: 19-26, 32; Necrasov et alii 1990: 177-178; Lazarovici, Maxim 1995: 195-197), Suceava M1 (Ursulescu 1978: 82 - determinare realizata de Olga Necrasov), Cârcea-Viaduct 3 cranii (Nica, et alii 1996: 29), Schela Cladovei un fragment de tibie din complexul notat M31/1986 (determinarea efectuata de Dardu Nicolaescu-Plopsor)

8 indivizi cu sex indeterminabil proveniti din mormintele de la Trestiana M32A, M32B (Necrasov, Antoniu 1979: 24-25), Pogorasti M7 (Necrasov 1965a: 15-16), Gura Baciului M1B (Necrasov 1965b: 19-26), Ostrovul Corbului M9 (Necrasov et alii 1990: 177-178 Cârcea-Viaduct 2 fragmente de femure perechi descoperite în gr. 21 (Bolomey 1980: 11), Poienesti M1 (analiza efectuata de Nicolae Miritoiu), Grumazesti (determinare realizata de Alexandra Bolomey).

Pentru materialul osteologic analizat de noi anterior, situatia se prezinta astfel:

6 indivizi de sex masculin Cârcea-Viaduct 1., 2a., 3a., 5a., 5d. si Cârcea-La Hanuri 12a.;

8 indivizi de sex feminin Cârcea-Viaduct 4., 5c., 6., 7., 8a., 8b., 8c. si Cârcea-La Hanuri 12b.;

36 indivizi cu sex indeterminabil Cârcea-Viaduct 2b., 2c., 3b., 5b. si Cârcea-La Hanuri 9., 10., 11a., 11b., Cuina Turcului-Dubova tot lotul osteologic;

Având în vedere toate aceste date, constatam ca numarul minim de indivizi de sex masculin este de 15, iar cel de indivizi de sex feminin este de 20. La acestia se adauga un numar de 44 indivizi cu sex indeterminabil.

Daca ne raportam la datele existente pentru alte loturi osteologice atribuite culturii Starcevo-Cris de pe actualul teritoriu al Serbiei, Bosniei si Macedoniei constatam o situatie asemanatoare. Dintr-un lot antropologic provenit din statiunile de la Divostin, Lepenski Vir (IIIa si IIIb), Obrez, Usće Kameničkog Ptoka, Donja Branjevina, Velesnica, Zlatara Ruma, Ajmana-Mala Vrbica, Rudnik Kosovski, Vinča, Vizić Golkut, Pećinci, Sasinci, Vinkovci, Saraorci, Obre I, Anzabegovo avem un numar de 206 indivizi (din morminte si oase umane descoperite dispersat). Din acestia 45 sunt indivizi de sex masculin, 64 indivizi de sex feminin si 97 indivizi cu sex indeterminabil (Nemeskeri, Lengyel 1976: 375-417; Mikić 1980: 151-161; 1988: 20-22; 1989: 18-25; 1992/1993: 87-91; Antunović 1990: 44 - Fig. 5 si 6; Borić 1996: 72 - Table 1).

Categoriile de vârsta

Stabilirea vârstei defunctilor reprezinta (alaturi de determinarea sexului), un element indispensabil într-un studiu pertinent al populatiei oricarei culturi.

Trebuie sa precizam de la început ca, de-a lungul timpului s-au folosit mai multe modele pentru încadrarea defunctilor în categoriile de vârsta. Unul dintre cele mai cunoscute este cel care stabilea 8 categorii de vârsta: Infans I (0-7 ani), Infans II (7-14 ani), Juvenis (14-20 ani), Adultus (20-30 ani), Maturus I (30-40 ani), Maturus II (40-50 ani), Maturus III (50-60 ani), Senilis de la 60 de ani în sus (Necrasov, Cristescu 1967: 166 - Tabelul nr. 3). Ulterior Olga Necrasov si colectivul de la Iasi propune o alta terminologie: Infans I (0-7 ani), Infans II (7-14 ani), Adolescenti (14-20 ani), Adulti (20-30 ani), Maturi (30-60 ani), Batrâni de la 60 de ani în sus (Necrasov et alii 1990: 181 - Tabelul nr. 3). Eric Crubézy propune alt model de împartirea a categoriilor de vârsta, fara a denumi etapele biologice respective, preferând doar estimarea vârstei în cifre: 0-1 an, 1-4 ani, 5-9 ani, 10-14 ani, 15-19 ani, 20-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, 50-59 ani, 60-69 ani, 70-79 ani si peste 80 de ani (Crubézy 2000: 35-38). Altii au preferat variante mai simple, cu 2 categorii - adulti si subadulti (White 1992). Chiar si noi, pe parcursul acestui studiu am simplificat, din motive obiective, varianta clasica, la doar 4 categorii Infans, Juvenis, Adultus/Maturus, Senilis. De asemenea, amintim ca arheologii mentioneaza vârstele defunctilor la o maniera de genul copil, adolescent, matur, adult etc.

Ţinând seama de toate acestea, vom folosi acelasi sistem pe care l-am utilizat pe parcursul capitolelor precedente. Astfel, constatam ca, în cazul scheletelor provenind din vechile cercetari, situatia se prezinta astfel:

4 indivizi apartineau categoriei de vârsta Infans - Gura Baciului M1B (Necrasov 1965b: 19-26), Trestiana M32A (Necrasov, Antoniu 1979: 24), Pogorasti M7 (Necrasov 1965a: 15-16), Ostrovul Corbului M9 (Necrasov et alii 1990: 177-179);

2 indivizi apartineau categoriei de vârsta Juvenis - Trestiana M9A (Necrasov, Antoniu 1979: 22), Cârcea-Viaduct un craniu (Nica et alii 1996: 29);

21 indivizi apartineau categoriei de vârsta Adultus/Maturus - Sf. Gheorghe M1 (Russu, Mares 1956: 32-39), Cluj-Napoca M4 (Necrasov 1965a: 14-15), Gura Baciului M1A (Necrasov 1965b: 19-26), M2, M6 (Necrasov et alii 1990: 177-178; Lazarovici, Maxim 1995: 195-197), Trestiana M6, M7, M9B, M18, M30, M32B (Necrasov, Antoniu 1979: 21-24), Ostrovul Corbului M24, M2 (Necrasov et alii 1990: 177-179), Suceava M1 (Ursulescu 1978: 82 - determinare realizata de Olga Necrasov), Grumazesti (determinare realizata de Alexandra Bolomey), Gradinile M1 (determinare realizata de Andrei Soficaru), Poienesti (determinare realizata de Nicolae Miritoiu), Cârcea-Viaduct 2 cranii (Nica et alii 1996: 29) si 2 fragmente de femure perechi de la acelasi individ (Bolomey 1980: 11), Salca un craniu (Necrasov 1965a: 9);

2 indivizi a caror vârsta nu a putut fi determinata - Schela Cladovei un humerus si un fragment de tibie (provenite de la 2 indivizi) din complexul notat M31/1986 (determinarea efectuata de Dardu Nicolaescu-Plopsor).

Mentionam ca am luat în considerati doar cazurile care au beneficiat de expertiza antroplogica.

În ceea ce priveste materialul osteologic analizat de noi în cadrul acestui studiu, situatia se prezinta astfel:

24 indivizi apartineau categoriei de vârsta Infans - Cârcea-Viaduct 3a., 3b., Cârcea-La Hanuri 9., 10., 11a., 11b., Cuina Turcului-Dubova 6a., 6b., 6c., 6d., 6e., 6f., 6g., 6h., 6i., 6j., 6k., 7a., 8a., 8b., 10a., 10b., 12., 13.;

1 individ apartinea categoriei de vârsta Juvenis - Cârcea-Viaduct 6.,

17 indivizi apartineau categoriei de vârsta Adultus/Maturus - Cârcea-Viaduct 1., 2a., 2b., 2c., 4., 5a., 5b., 5c., 5d., 7., 8a., 8b., 8c., Cârcea-La Hanuri 12a., 12b., Cuina Turcului-Dubova 7b., 11.;

8 indivizi a caror vârsta nu a putut fi determinata - Cuina Turcului-Dubova 1., 2., 3., 4., 5., 7c., 7d., 9.;

Având în vedere toate aceste date, constatam ca numarul minim de indivizi ce apartineau categoriei de vârsta Infans este de 28,cei ce apartineau categoriei de vârsta Juvenis 3, iar cei ce apartineau categoriei de vârsta Adultus/Maturus este de 38. La acestia se adauga un numar de 10 indivizi a caror vârsta nu a putut fi stabilita.

Situatia este oarecum asemanatoare si pentru loturile osteologice atribuite aceleiasi culturi de pe actualul teritoriu al ex-Iugoslaviei si Ungariei. Astfel dintr-un lot antropologic provenit din statiunile de la Divostin, Lepenski Vir (IIIa si IIIb), Obrez, Usće Kameničkog Ptoka, Donja Branjevina, Velesnica, Zlatara Ruma, Rudnik Kosovski, Vinča, Vizić Golkut, Pećinci, Sasinci, Vinkovci, Ajmana-Mala Vrbica, Saraorci, Obre I, Anzabegovo, Topole-Bač, Endrőd 119 avem un numar de 224 indivizi (din morminte si oase umane descoperite dispersat). Din acestia, 78 de indivizi apartineau categoriei de vârsta Infans, 1 individ apartinea categoriei de vârsta Juvenis, 128 de indivizi apartineau categoriei de vârsta Adultus/Maturus, iar pentru 17 indivizi vârsta nu a putut fi determinata (Nemeskeri, Lengyel 1976: 375-417; Mikić 1980: 151-161; 1988: 20-22; 1989: 18-25; 1992/1993: 87-91; Trajković 1988: 100; Antunović 1990: 44 -Fig. 5 si 6; Makkay 1992: 127; Borić 1996: 72 - Table 1).

Referitor la interpretarile date acestor informatii vom reveni la finalul acestui capitol.

Statura

În general, calcularea staturii s-a realizat prin masurarea oaselor lungi, potrivit clasificarii lui Martin. Astfel, daca analizam datele existente pentru indivizii din cadrul acestei culturi, care au beneficiat de exepertiza antropologica, obtinem urmatoarea situatie:

a.indivizi de sex feminin

indivizi cu statura mica - Sf.Gheorghe M1 cca.142 cm. (Russu, Mares 1956: 32-39), Cluj-Napoca M4 cca.140-147 cm (Necrasov 1965a: 14-15)

indivizi cu statura medie - Gura Baciului M1A cca.153-157 cm (Necrasov 1965b: 19-26), Gura Baciului M2 cca.155 cm (Necrasov et alii 1990: 177-179), Gura Baciului M6 cca. 157 cm (Lazarovici, Maxim 1995: 197), Trestiana M6 cca.154-156 cm (Necrasov, Antoniu 1979: 21);

indivizi cu statura mare - Suceava M1 cca.160-162 cm (Ursulescu, 1978: 82 - determinare realizata de Olga Necrasov);

b.indivizi de sex masculin

indivizi cu statura medie - Ostrovul Corbului M2 cca. 168 cm (Necrasov et alii 1990: 177-179)

indivizi cu statura mare - Trestiana M9A cca.171 cm, Trestiana M18 cca. 170 cm (Necrasov, Antoniu 1979: 22-24), Ostrovul Corbului M24 cca. 172 cm (Necrasov et alii 1990: 177-179);

Asdar, statura indivizilor starcevieni de sex feminin se încadreaza între grupele mica, medie si mare, iar defunctii de sex masculin în grupa medie si mare.

Daca ne raportam la datele existente pentru alte loturi osteologice atribuite culturii Starcevo-Cris de pe actualul teritoriu al Serbiei si Macedoniei constatam o situatie asemanatoare. Dintr-un lot antropologic reprezentativ, provenit din statiunile de la Lepenski Vir (IIIa si IIIb), Velesnica, Zlatara Ruma, Rudnik Kosovski, Ajmana-Mala Vrbica, Anzabegovo avem un numar de 14 indivizi pentru care avem date în privinta staturii. Indivizii de sex masculin au o statura medie (6 cazuri Zlatara Ruma M2, Rudnik Kosovski M1, Ajmana-Mala Vrbica indivizii 6, 7, 8a, Lepenski Vir M18) si mare (2 cazuri Lepenski Vir M73, Ajmana-Mala Vrbica individul 9), iar cei de sex feminin se încadreaza în categoria staturilor mica (1 caz Velesnica M2D) si medie (5 cazuri Zlatara Ruma M3, Rudnik Kosovski M4, Anzabegovo, Lepenski Vir M83a, Ajmana-Mala Vrbica individul 11). Din pacate, acest gen de informatie nu a fost vizat de analizele antroplogice efectuate asupra loturilor osteologice din aceste zone (Nemeskeri, Lengyel 1976: 375-417; Mikić 1988: 20-22; 1989: 18-25; 1992/1993: 87-91; Antunović 1990: 46 -Fig. 8).

Patologie si alte elemente

Din punct de vedere al patologiei osoase si dentare, reprezentantii populatiei Starčevo-Cris analizate, nu prezinta afectiuni importante.

Dentitia este sanatoasa cu exceptia a doua cazuri. Este vorba de scheletul descoperit în M4 de la Cluj-Napoca, la care s-a constatat pierderea celui de al doilea premolar si a primului molar în timpul vietii, iar primul premolar are tuberculii erodati, în ciuda grosimii smaltului sau (Necrasov 1965a: 14-15). Cel de al doilea caz este cel al individului din M6 de la Trestiana. La acesta, în afara de pierderea în timpul vietii a numerosi dinti (parodontoza), s-a observat la craniu o pierdere de materie osoasa din timpul vietii, marginile orificiului prezentând diploia închisa prin refacerea osului. Orificiul este situat pe parietalul drept, având o lungime de 34 mm si o latime de 20 mm, si se pare ca a fost produsa de o trauma (Necrasov, Antoniu 1979: 20). De altfel, si defunctul din M4 de la Cluj-Napoca mai prezinta si osteofite pe vertebra lombara 2 (Necrasov 1965a: 14-15)

Noile analize realizate asupra lotului osteologic provenit din cele doua asezari de la Cârcea a adus noi elemete în privinta patologiei. Una din afectiunile care s-au putut observa pe aceste materialele osteologice este hyperostosa porotica. Consideram ca e nevoie de o prezentare mai întâi a cauzelor ce provoaca aceasta afectiune si cum se prezinta. Aceasta afectiune se manifesta prin leziuni craniene ce se pot observa pe portiunea anterioara a platoului supraorbitar si suprafetele pericraniene de pe frontal, parietal si occipital. Numim hyperostosa cribrotica sau cribra orbitalia situatia când aceste leziuni hiperostotice se afla pe platoul extern, portiunea anterioara si platoul supraorbitar al frontalului si cribra cranii, atunci când sunt afectate portiuniele craniene descrise mai sus. Se manifesta prin proliferarea maduvei osoase si e cauzata de deficienta fierului ce duce la anemie, care se defineste ca reducerea sub normal a concentrarii de hemoglobina în celulele rosii. Anemia datorata deficientei fierului poate fi cauzata de hemoragii, infectii parazitare, dieta inadecvata, stres nutritional si boli infectioase. Lipsa fierului în organism poate indica faptul ca, persoanele respective ar fi putut avea carente în alimentatie, deoarece fierul ce se gaseste mai ales în carne, galbenus de ou, legume, scoici si patrunjel. Aceasta boala e rara în paleolitic si mezolitic, dar frecventa ei creste în neolitic sugerând faptul ca e asociata cu agricultura si/sau asezarile si cresterea densitatii populatiei, observându-se ca,în general, variaza geografic (White 1991: 346-347; White 1992: 95-96; Stuart-Macadam 1994: 212-218).

Markerii stresului ocupational observati mai ales pe femur si tibie indica elemente interesante (Necrasov et alii 1990: 179). Astfel, pe femur, platimeria se poate datora deficientei nuritionale, dar si pozitiei chircite a indivizilor (Kennedy 1994: 148 - tab. 1). La acelasi os, fosa subtrohanteriana arata pozitia chiricita (Kennedy 1994: 148 - tab. 1), iar pilastrul pozitia vericala datorata se pare mersului pe jos (Kennedy 1994: 149 - tab. 1). Tibia, cu pozitia platourilor tibiale si cu fatetea articulara suplimentara de pe marginea infero - anterioara (platicnemia), indica, de asemenea, pozitia chiricta sau deficienta nutritionala (Kennedy 1994: 149-150 - tab. 1).

În cadrul lotului antropologic studiat, s-a constatat ca platimeria si platicnemia sunt prezente în 9 cazuri: Gura Baciului M1A (), M2 (Necrasov et alii 1990: 179), M6 (Lazarovici, Maxim 1995: 197), Trestiana M6, M9 (ambii indivizi), M18, M30 (Necrasov, Antoniu 1979: 21-24), Suceava M1 (Ursulesecu 1978: 82 - expertiza antropologica realizata de Olga Necrasov).

În general, majoritatea particularitatilor morfologice (tibiile platicnemice, peroneul puternic canelat, femururile platimerice, osatura robusta, insertiile musculare etc.), îsi gasesc o interpretare functionala: deplasari pe distante mari, executarea unor activitati ce implicau un efort considerabil, cataratul pe teren accidentat (Brothwell 1981: 88-89; Kennedy 1994: 149-150).

Dieta

Datele despre dieta reprezentantilor acestei culturi pentru teritoriul actual al României, sunt modeste, deoarece pâna la ora actuala nu s-a realizat un studiu în acest sens.

Pâna nu de mult, dieta populatiilor preistorice era creionata pe baza studiilor arheozoologice care, demonstrau practicarea cresterii animalelor, vânatorii, pescuitului, culesul de moluste (Necrasov 1965a: 16; 1986: 191; Bolomey 1980: 17-23; Necrasov, stirbu 1980: 19-32; Necrasov et alii 1990: 180). si de aici, se sublinia alimentatia indivizilor respectivi. La acestea, se mai adaugau unele studii palinilogice sau carpologice care completau spectrul alimentatiei, cu date referitore la plantele consumate. Fara îndoiala, analizele arheozoologice ofera informatii esentiale despre paleoeconomia comunitatilor studiate si implicit date despre alimentatie (Popovici et alii 2002: 65 Balasescu 2003: 26-27), care la un moment dat ne ofera unele elemente despre necesarul de proteine asimilat. De asemenea, studiile legate de plantele comestibile consumate sunt si ele o sursa privind necesarul de vitamine asimilat. Ar fi de dorit ca aceste studii pluridisciplinare sa fie coroborate si cu un alt tip de analiza, pe care îl vom prezenta mai jos.

În general, se considera ca alimentatia perioadelor anterioare (paleolitic si mezolitic) era bazata pe proteine, datorita faptului ca vânatoare si pescuit reprezentau sursa principala de hrana, în vreme ce în perioada neolitica alimentatia devine mixta, bazata pe minerale si vitamine (Mikić 1992/1993: 88).

La ora actuala, exista însa metode mult mai exacte de stabilire a dietei. Astfel, analizele cu izotopi de carbon si nitrogen ofera date mult mai concludente. În general, se considera ca, compozitia corpului uman este data de alimenatie, analizarea oaselor umane oferind date importante despre hrana consumata de individ în timpul vietii. Acest gen de anliza cu izotopi se aplica colagenului din oase (Sealy et alii: 1995: 290-291). Pentru materialele osteologice umane provenite din asezarile din zona Portilor de Fier, s-a aplicat un asemenea tip de analiza. Astfel, pe un lot osteologic reprezentativ (Lepenski Vir, Vlasac, Schela Cladovei), atât pentru nivelele mezolitice cât si neolitice, s-au efectuate analize asupra colagenului extras din oasele defunctilor descoperiti aici, în paralel cu studierea resurselor acvatice si terestre (probabile) ale zonei. Aceste analize conduc la valori negative (d13C si d15N), care corespund probabil unei alimentatii bazate pe peste. O schimbare interesanta a fost observata în ceea ce priveste dieta indivizilor respectivi în jurul anilor 6500-6300 cal BC. Aceasta schimbare este observata si la nivelul resturilor paleofaunistice descoperite în asezari (la mijlocul mil.VII BC sunt dominante resturile de oase provenite de la erbivore mari, în vreme ce în prima jumatate a aceleiasi perioade resturile ihtiologice au o pondere ridicata), ceea ce pare sa sublinieze o modificare a dietei comunitatii respective. Este posibil ca aceste schimbari sa fie determinate de sosirea primelor grupuri de populatii neolitice, care au convietuit o perioada cu comunitatile mezolitice din zona. Asadar dieta initiala a indivizilor mezolitici era bazata pe resursele acvatice ale zonei, pentru ca ulterior, în a doua jumatate a mil.VII BC, sa devina una mixta (în care pestele era prezent în alimentatie, dar asociat cu vânat si plante, iar mai târziu cu animale domestice si plante). Surprinzatoare au fost rezultatele obtinute în urma analizelor efectuate asupra indivizilor neolitici, care au dieta alimentara bazata pe peste, identica cu cea a primilor mezolitici (Radovanović 2000: 332-333, 337), ceea ce poate fi explicabila pâna la un punct, deoarece fluviul oferea sursa de hrana majora a regiunii respective.

Revenind la teritoriul nostru exceptând analizele arheozoologice care ofera unele informatii privind alimenatia populatiei starceviene, mai avem date indirecte oferite markerii stresului ocupational. Acestia ofera unele elemente legate de anumite deficiente nuritionale. De asemenea, studiile patologice prin identificarea unor afectiuni (hyperostosa cribrotica sau cribra orbitalia) si deficiente (anemie), ofera alte date indirecte privind regimul alimentar al populatiei starceviene, dupa cum am vazut în subcapitolul anterior.

Tipul antropologic

Tipul antropologic a constituit o "atractie" atât pentru arheologi cât si pentru antropologi. Aceasta atribuire a indivizilor la tipurile antropologice, s-a realizat în principal prin analizarea anumitor caracteristici morfologice (indicii vertico-orizontali ai neurocraniului spre exemplu).

În general, se considera ca, tipul mediteranoid evoluat si gracil, se caracterizeaza prin craniu dolicocran (dolicocefal) sau mezocran (mezocefalic), cu talie mica sau mijlocie. Tipul mediteranoid robust este caracterizat de craniu dolicocran, statura mai înalta si scheletul postcranian mai robust. Acest tip prezinta de obicei remniscente, mai mult sau mai putin pronuntate, mostenite de la tipul protoeuropoide (cromanoid), precum si caractere nordoide. Un alt tip întâlnit în seria sintetica de care am dispus, este cel alpinoid gracil, care prezinta urme foarte atenuate cromanoide, caracterizat prin craniu brahicran (brahicefalic), cu talie mijlocie si mai rar mica (Necrasov 1965a: 15-16; Necrasov et alii 1990: 180).

Privind ansamblul seriei sintetice avute la dispozitie s-a constat urmatoarele:

7 indivizi apartinând tipului mediteranoid - Trestiana M6 (Necrasov, Antoniu 1979: 33), Pogorasti M7 (Necrasov 1965a: 15-16), Ostrovul Corbului M2, M9 (Necrasov et alii 1990: 177-178 Cârcea-Viaduct 2 cranii (Nica et alii 1996: 29), Salca un craniu (Necrasov 1965a: 9

indivizi apartinând tipului alpinoid Gura Baciului M1A (Necrasov 1965b: 19-26);

4 indivizi apartinând tipului protoeuropoid - Sf. Gheorghe M1 (Necrasov 1960: 417), Trestiana M7( , M9A, M30 (Necrasov, Antoniu 1979: 33);

1 individ apartinând tipului mediteranoid cu reminiscente protoeuropoide (cromanoid) - Gura Baciului M2 (Lazarovici, Maxim 1995:), Ostrovul Corbului M24 (Necrasov et alii 1990: 182 ;

2 indivizi apartinând tipului mediteranoid cu reminiscente protoeuropoide (cromanoid) si nordoide - Gura Baciului M6 (Lazarovici, Maxim 1995:);

Situatia este oarecum asemanatoare si pentru loturile osteologice atribuite aceleiasi culturi de pe actualul teritoriu al Serbiei si Macedoniei. Astfel dintr-un lot antropologic provenit din statiunile de la Divostin, Lepenski Vir (IIIa si IIIb), Padina (B), Kamenjar, Usće Kameničkog Ptoka, Velesnica, Zlatara Ruma, Vinča, Ajmana-Mala Vrbica, Anzabegovo avem date în privinta tipului antropologic pentru 51 de indivizi (din morminte si oase umane descoperite dispersat). Din acestia, 25 de indivizi apartineau tipului mediteranoid (gracil sau robust) - de exemplu Vinča 10 indivizi, Lepenski Vir M8, M18, M32a, M48, M73, M83a, M86, M88, Velesnica M2 indivizii b si d, Ajmana-Mala Vrbica indivizii 6, 7, 8, 9, Anzabegovo individul 7; 4 apartineau tipului protoeuropoid - Ajmana-Mala Vrbica individul 11, Zlatara Ruma M3, Usće Kameničkog Ptoka M1, Velesnica M2 individul a. Exista si indivizi apartinând tipului protoeuropoid care prezinta elemente primare mediteranoide - spre exemplu Zlatara Ruma M2, Divostin M1 sau indivizii din nivelul neolitic de la Padina (Zivanović 1973/1974: 153; Nemeskeri, Lengyel 1976; Mikić 1980: 151-161; 1988: 20-22; 1989: 18-25; Antunović 1990: 48; Zoffmann 2000: 75-76).

Asupra ipotezelor legate de tipurile antropologice vom reveni în subcapitolul urmator.

Consideratii finale

Din pacate, pe un lot antropologic limitat nu se pot trage concluzii pertinente privind caracteristicile antropologice ale unei populatii. Dupa cum am aratat pe parcursul acestui studiu, numarul descoperirilor de oase umane atribuite culturii Starčevo-Cris, a fost mai mare dar, din nefericire, numai o parte a beneficiat de analize antropologice.

De multe ori, cel putin în cazul oaselor umane gasite în contexte nefunerare (amestecate în mai toate situatiile cu alte materiale - ceramica, oasele de animale sau chirpici), recoltarea s-a realizat în conditii impropri. Alteori arheologul a interpretat descoperirea de oase umane, fara conexiune si fragmentare, drept morminte distruse. si nu trebuie uitat ca, de cele mai multe ori, materialul osteologic era recoltat selectiv. De obicei, pe teren se recunoasteau oasele lungi si craniul, dar în unele cazuri, daca fragmentele osoase umane erau de mici dimensiuni sau atipice, ele puteau fi catalogate drept oase de animale. Nu de putine ori, atunci când s-a realizat analizarea resturilor faunistice, printre acestea s-au identificat si oase umane fragmentare. Absenta arheoozolgului si/sau a antropologului pe teren, a constituit un obstacol major pentru cercetarea arheologica, antropologica si arheozoologica.

Numarul minim de indivizi (în continuare NMI) apartinând populatiei Starčevo-Cris de pe actualul teritoriu al României, este de 79, fiind calculat pe baza lotului antropologic avut la dispozitie (Sf. Gheorghe, Cluj-Napoca, Gura Baciului, Trestiana, Pogorasti, Suceava, Gradinile, Ostrovul Corbului, Cuina Turcului-Dubova, Cârcea-Viaduct, Cârcea-La Hanuri, Salca, Poienesti, Grumazesti, Schela Cladovei).

Din punct de vedere al grupelor de sex, constatam ca indivizii de sex masculin reprezinta 19% (NMI 15), cei de sex feminin 25% (NMI 20), iar cei cu sex indeterminabil 56% (NMI 44).

În ceea ce priveste categoriile de vârsta situatia se prezinta astfel: 35% din defuncti apartin categoriei de vârsta Infans (NMI 28), 4% categoriei de vârsta Juvenis (NMI 3), 48% categoriei de vârsta Adultus/Maturus (NMI 38), iar 13% reprezinta indivizi a caror vârsta nu a putut fi stabilita (NMI 10).

În general, apartenenta defunctilor la grupele de vârsta si de sex, a condus la diferite puncte de vedere. Amintim, opiniile colectivului de antropologi de la Iasi condus de Olga Necrasov, care a încercat diferite calcule paleodemografice privind morrtalitatea infantila, frecventa deceselor la vârste tinere, atingerea unor vârste înaintate, decesul ridicat al femeilor comparativ cu cel al barbatilor etc. (Necrasov 1965a: 15-16; Necrasov et alii 1990: 180). Ne permitem sa subliniem ca, este riscant sa emitem concluzii pe un lot antroplogic mic, care nu permite calcule statistice reale, ce implica comparatii cu alte populatii sau interpretari de ordin paleodemografic. Totodata, nu trebui uitat ca, populatia reprezentata în descoperirile (funerare si nefunerare) atribuite starcevienilor de pe actualul teritoriu românesc, nu reprezinta dimensiunea reala a populatiei respective. Raportarea NMI la numarul de asezari cunoascute si amplicare unor ecuati demografice simple, demonstreaza acest fapt. În ceea ce priveste procentele calculate de noi mai sus, precizam ca acestea nu reprezinta decât date de lucru.

În schimb, unele dispozitii de ordin morfofunctional, existente în special la oasele membrelor (privind în mod special unele insertii musculare pe oase), sunt de un deosebit interes, oferindu-ne informatii privind anumite elemenet ale vietii de zi cu zi a acestor populatii (activitati care presupuneau un efort ridicat, deplasari pe distante lungi, obiceiul de a sta jos în pozitie chircita s.a.). De asemenea, patologia osoasa si dentara ofera date despre diferitele afectiuni ale acestei populatii, dar si despre anumite elemente legate de anumite deficiente nuritionale

O alta chestiune care ridicaunele probleme este cea a tipurilor antropologice. În general, neoliticul a fost legat de tipul mediteranoid. În legatura cu importantul fond mediteranoid a celor mai vechi culturi neolitice carpato-balcanice, s-au formulat în literatura de specialitate doua ipoteze privind provenienta sa. Prima dintre acestea, a avut în vedere legaturile culturale ale complexului balcanic, cu Anatolia, si a cautat originea acestor mediteranoizi în regiunile estice egeeo-anatoliene, de unde ar fi putut emigra în zona carpato-balcanica. Cea de a doua ipoteza, mai bine documentata în opinia antropologilor, ar fi aceea a formarii pe loc a tipurilor mediteranoide, evoluate dintr-un fond paleolitic sau epipaleolitic mai gracil, asemanator cu protomediteranoizii de la Vasilievka I din Ucraina sau cu tipul de la Dolni-Vestonice din Moravia. Acestia ar fi putut coexista pe teritoriul nostru cu forme protoeuropoide (omul de la Cioclovina), acesta din urma integrându-se în varianta Brno-Predmost, a tipului protoeuropoid, aparut în paleoliticul superior din Europa. Fenomenul de microevolutie de pe parcursul paleoliticului superior si mezoliticului, ar fi putut produce asemenea modificari sub influenta mai îndelungata a unei clime prielnice, care nu reclama o alimentatie deosebit de consistenta (Necrasov 1960: 416-418; 1965a: 16-17; Necrasov et alii 1990: 181-182). În general, s-a considerat ca formele protoeuropoide au existat pe parcursul paleoliticului superior. Însa, pentru aceasta perioada exista doar câteva descoperiri (Pestera Livadita, Pestera Bordu Mare, Pestera Mica si Pestera Muierii), din care doar doua (Pestea cu Oase, Pestera Ciclovina) au fost studiate si datate complet (Trinkaus et alli 2003; Rainer, Simionescu 1942; Paunescu 2002: 231). Asadar, credem ca lotul osteologic redus (si fragmentar) nu permite concluzii. În absenta unor materialele reprezentative si a unor analize pertinente este greu de identificat o legatura directa între populatiile ce habitau acest teritoriu în paleoliticul superior si cele din neoliticul timpuriu.

În alta ordine de idei, publicarea materialelor de la Schela Cladovei (care au beneficiat si de alte analize decât cele clasice), gratie echipei conduse de Clive Bonsall, a demonstrat ca populatia mezolitica din zona Portilor de Fier nu a avut nici o legatura cu noii veniti neolitici. Existau mari diferente între cele doua grupuri, atât culturale, cât si de morfologie si comportament (Bonsall 2002). Totodata, prezenta unor caracteristici caractere protoeuropoide atenuate la unii indivizi (asa cum sunt ele întâlnite la unele schelete de la Ostrovul Corbului spre exemplu), este explicabila, dat fiind ca protoeuropoizii (cromanoizii) formau un Europa fondul principal al populatiilor din paleoliticul superior si epipaleolitic. Aceste elemente morofologice nu au disparut paur si simplu la venirea primilor neolitici. În mod sigur între aceste grupuri de populatii au avut loc contacte inerente. Fenomenele de metisaj sunt obisnuite. Existenta la unii indivizi a unor caracteristici diferite de cele ale grupului majoritar, demonstreaza doar influentele, pe care unul sau mai multe grupuri cu caracteristici diferite, le-au avut asupra morfologiei scheletor respective (Brothwell 1981: 107-108). Având în vedere toate acestea, consideram ca, primii neolitici (apartinând fondului mediteranoid) au venit din sud (regiunile egeo-anatoliene), întâlnind în zonele unde s-au asezat grupuri de populatii apartinând fondului protoeuropoid În general stabilirea unor afinitati morfologice, în vederea încadrarii indivizilor într-unul din grupurile sau subgrupurile rasiale nu se poate realiza pe un lot osteologic mic. Mult mai importanta si relevanta este realizarea unei analize detaliate a materialului osteologic (sex, vârsta, statura, patologie, dieta), decât încadrarea într-o clasificarea rasiala (Brothwell 1981: 108

Chiar daca am analizat critic studiile si teoriile unor antropologi (Necrasov 1960: 416-418; 1965a: 16-17; Necrasov et alii 1990: 181-182), trebuie sa tinem cont în primul rând epoca în care au fost scrise aceste articole. Acesta era stiulul de lucru consacrat în toata zona balcanica (Boev 1963; 1986; Zivanović 1973/1974; 1986; Nemeskeri, Lengyel 1976; Mikić 1980; 1988; 1989; 1992/1993; Zoffmann 1983; 1988; 2000; Radosavljević 1986; Antunović 1990; Yordanov, Dimitrova 1996).

Nu trebuie uitat ca antropologia, alaturi de arheologie, sunt produse si si difuzate în functie de anumite medii sociale, economice, culturale si politice, fiind influentate de presiunile si tendintele ideologico-politice. Asadar a existat o relatie de dependenta între aceste stiinte si ideologia nationala, fapt sesizat si în cazul altor tari balcanice (Dragoman, Oanta-Marghitu 2003). Astfel, linia impusa de Partidul Comunist Român, mai ales dupa 1975, a vizat manipulare rezultatelor în favoarea propagandei oficiale. În antropologia fizica si implicit în paleoantropologie, teza continuitatii fondului autohton a reprezentat principalul element vizat de aceasta politica. Consideram ca doar identificarea tipului antropologic (si implicit integrarea acestora în clasificaarile rasiale) nu poate demonstra aceasta continuitate. Legaturile biologice dintre populatii se poate identifica cu ajutorul noile metode ale geneticii moderne (analizarea ADN-ul fosil din oase). Momentan asemenea anlize se pot realiza, dar sunt înca extrem de costisitoare si sunt efectuate doar în câteva laboratorare din lume. Una din metodele utilizate înca din anii '60 în lumea anglo-saxona, este cea a studierii distantelor biologice dintre populatii cu ajutorul caracterelor non - metrice sau epigenetice. Pentru materialele osteologice apartinând culturii Starčevo-Cris, aceasta metoda nu poate fi aplicata deoarece aceste materiale sunt reduse numeric, dar si slab conservat. Acetasi fapt îl constatam si daca am aplica modelul lui Howells în privinta craniometriei. Pâna când nu o sa dispunem de un lot antropologic reprezentativ aceaste metode de studiu nu vor putea fi aplicate.

O ultima chestiunea supra careia vom insista este cea a oaselor umane descoperite în cele doua asezari de la Cârcea. Existenta unor urme datorate interventiilor antropice pe aceste oase, ne indica, potrivit modelelor de la Mancos (vezi White 1992), un caz de antropofagie, cel putin la nivel de. ipoteza de lucru.   Din punct de vedere al categoriilor de vârsta (fig. 68/a) reprezentate în acest lot osteologic avut la dispozitie, constatam ca 24% din indivizi apartin categoriei de vârsta Infans, 5% categoriei Juvenis si 71% adultilor si maturilor (Adultus/Maturus). În ceea ce priveste reprezentarea grupelor de sex (fig. 68/b) observam ca 27% din indivizi sunt de sex masculin, 37% de sex feminin, iar pentru 36% din indivizi (din care 18% sunt copii) aceasta nu a putut fi determinata.

Din punct de vedere al interventiilor antropice pe aceste oase (fig. 67/b) constatam ca 70% din indivizi prezinta interventii perimortem, 4% au probabile interventii perimortem, iar 26% nu prezintaa astefle de interventii.

Din nefereicire, lotul osteologic de la Cuina Turcului-Dubova care a beneficiat de o analiza directa din partea noastra, nu prezinta acest tip de elemente. De asemenea, numeroasele oase umane gasite în alte asezari starceviene nu au beneficiat de analize antropologice corespunzatoare acestui tip de descoperiri.

Asupra acestor interventi perimortem vom reveni în cadrul concluziilor prezentului studiu.

CÂTEVA CONCLUZII

Asa cum aratam si la începutul acestui studiu, practicile funerare reprezinta un subiect complex. Demersul nostru nu este, nu s-a dorit si nici nu putea fi, în actualul stadiu al cercetarii, o lamurire a tuturor problemelor ridicate de descoperirile cu caracter funerar si nefunerar apartinând purtatorilor culturii Starčevo-Cris. Speram ca, prezentarea noastra, critica uneori, sa rezolve unele din aceste probleme, dar recunoastem ca nu am putut explica anumite semne de întrebare, pe care, semnalându-le, dorim sa le aducem în prim planul cercetarilor arheologice si antropologice din România.

În general, pentru populatia starceviena, constatam doua modele de comportament fata de cei decedati: primul este reprezentat de înhumarea defunctilor în conexiune anatomica, iar cel de-al doilea prin manipularea perimortem a unor resturi osteologice umane, descoperite în contexte nefunerare. Cel de al treilea tip de comportament funerar fata de cadavru - incineratia, presupus de unii autori (Lazarovici, Maxim 1995), în cazul unor descoperiri (Gura Baciului M7), ridica unele semne de întrebare. Asa cum aratam în capitolul IV, acest rit funerar exista în neoliticul timpuriu, fiind atestat orizonturi culturale contemporane sau apropiate, însa descoperirea de la Gura Baciului, având în vedere datele publicate pâna la acest moment, consideram ca trebuie privita cu rezerve deoarece, nu prezinta elementele care definesc acest tip de descoperire.

Asadar, ritul funerar reprezentativ pentru comunitatile starceviene de pe actualul teritoriu românesc, este inhumatia. Din nefericire, numarul descoperirilor considerate cu caracter funerar, este modest (în jur de 56 de morminte).

Aceste morminte erau plasate în interiorul asezarilor. În unele cazuri (Ostrovul Corbului si poate unele din descoperirile de la Trestiana spre exemplu), acestea erau plasate în limita asezarii, situatie pe care o întâlnim si în alte asezari Starčevo-Cris din Serbia sau în orizonturile contemporane din Bulgaria. Din pacate, nu exista o corelatie a datelor existente în privinta racordarii acestui gen de informatii cu fazele culturii în cauza, fapt care ar fi putut sublinia o anumita evolutie a comportamentului funerar. Oricum, aceasta maniera de dispunere a mormintelor poate reprezenta o tendinta de separare a domeniului funerar de cel domestic. Aceasta constatare este valabila doar daca acceptam caracterul funerar al acestor descoperiri. Pe parcursul capitolului III, luând în discutie majoritate ipotezelor legate interpretare mormintelor descoperite în asezare, am aratat ca este posibil ca, aceste descoperi sa aiba alt caracter (de exemplu sacrificial). Dificultatea interpretarii acestor descoperiri este data de elementul principal al definirii situatiilor - intentionalitatea depunerii - care se aplica si în cazul mormintelor si în cel al sacrificiilor (Chicideanu 2003: 69). Fara îndoiala, aceasta observatie reprezinta doar o ipoteza de lucru, greu de demonstrat la stadiul actual al cercetarilor.

Totodata, ne permitem sa atragem atentia si asupra faptului ca, indivizii îngropati în perimetrul asezarilor nu reprezinta dimensiunea reala a populatiei comunitatii respective. De asemenea, având în vedere observatiile anterior, înclinam sa consideram practica îngroparii celor decedati în perimetrul asezarii o exceptie de la practica funerara normala sau, mai bine zis o abatere de la obiceiul funerar de masa (Bojadjiev 2001: 16-17). În aceste conditii, nu trebuie sa excludem posibilitatea unui comportament funerar diferit fata de segmentul de populatie majoritar, aparent, nereprezentat, si poate chiar existentei unor cimitire apartinând purtatorilor acestei culturi.

Majoritatea mormintelor sunt simple (90%), dar exista si morminte duble - 5% (Valea Lupului, Glavanestii Vechi s.a.), acestea din urma reprezentând fara îndoiala o practica funerara ocazionala. Depunerea doi defuncti, alaturat, în aceiasi groapa implica decesul concomitent sau la scurt interval al unor membrii ai comunitatii respective. Pentru teritoriul României, pâna la acest moment, nu se cunosc morminte colective apartinând populatiei Starčevo-Cris, ca cele descoperite în Serbia la Ajmana-Mala Vrbica, Vinča, Trznice-Vinkovici s.a (Ruzić, Pavlović 1988: 51, 67; Borić 1996: 73). si acest tip de mormânt reprezinta o practica funerara ocazionala, dar nu excludem posibilitatea ca în viitor acest tip de descoperire sa fie identificata si la noi.

În afara de acestea, mai exista trei cazuri (Gura Baciului M10, Let M2, Trestiana B/M3) care contin resturi osteologice umane, fara conexiune, amestecate cu oase de animale si alte materiale arheologice. Acestea reprezinta 5% din totalul mormintelor acestei culturi (fig. 67/a Desi, sunt publicate ca morminte, consideram ca acestea, prin elementele ce le prezinta se apropie mai mult de categoria descoperirilor de oase umane în contexte nefunerare.

Indivizii erau depusi în gropi, plasate sub podeaua locuintelor sau lânga acestea. Plecând de la aceasta asociere cu structurile de locuire, am propus mai multe tipuri de analiza a acestor descoperiri, dar care, nu au condus la identificarea unor comportamente standardizate în privinta celor decedati, fapt care poate indica un comportament particular pentru fiecare situati în parte.

Gropile au în general forma ovala, dar exista si exceptii (mormântul M1 de la Suceava - groapa de forma rectangulara) Se cunosc si cazuri de reutilizarea unor foste locuinte tip bordei, drept gropi funerare. Consideram ipoteza abandonarii locuintelor (de tip bordei si nu numai) în momentul decesului unuia dintre locatari (Chapman 1994: 80; Lazarovici, Maxim 1995: 182-183; Voinea 2001: 36), o presupunere lipsita de argumente. Practica refolosirii unor gropi realizate în alte scopuri (extragerea lutului), drept gropi de provizii, gropi menajere, gropi pentru arderea ceramicii sau chiar gropi funerare este cunoscuta în neoliticul timpuriu sud-est european (Tringham 1971: 86). De asemenea, în legatura cu ipotezele altor autori (Chapman 1983: 7; Makkay 1992: 129, 133; Karmanski 1988: 76), privind depunerea celor decedati în gropi menajere, credem ca aceste constatari se pot încadra tot în aceasta practica refolosirii unor gropi realizate în alte scopuri. Acest fapt poate conduce spre ideea reconsiderarii caracterului funerar al acestor descoperiri. Totusi, nu trebuie sa omitem si alte explicatii: saparea gropii unui mormânt într-o zona în care, anterior existase o groapa menajera, spre exemplu.

În unele cazuri s-au putut identifica elemente, care par a sugera marcarea unor morminte la suprafata, cu blocuri de calcar (Gura Baciului) sau cu mici movile de pietre (Grumazesti).

Din punct de vedere al pozitiei de depunere a celor decedati, constatam ca exista o doua pozitii de baza, fiecare cu diferite variante: chircit (ventral, dorsal, lateral), pe partea stânga sau dreapta, iar cea dea doua întins dorsal, ventral, lateral. Raportul dintre pozitiile de depunere a defunctilor ne ofera urmatoarea situatie: 82% din indivizi erau dispusi chircit, 13% în pozitie întinsa, iar pentru 5% din indivizi nu se precizeaza pozitia (fig. 65/a). Din punct de vedere al repartizarii tipului de chircire am constatat ca 27% din indivizi erau depusi chircit lateral dreapta, 34% chircit lateral stânga, 4% chircit dorsal, 4% chircit ventral, iar pentru 31% din indivizi cunoastem ca au fost depusi chircit, fara alte precizari (fig. 66/a). Pentru modul de dispunere chircit am propus drept model de analiza gradul de chircire al indivizilor respectivi, care ne conduce spre urmatoarea situatie: 15% din defuncti erau dispusi chircit accentuat, 28% chircit moderat, 15% chircit slab, iar pentru 42% din indivizi cunoastem doar pozitia de dispunere - chircita, fara alte precizari (fig. 65/b). De asemenea, am propus drept model de analiza si gradul de flexare al membrelor inferioare: 19% din indivizi aveau membrele inferioare flexate accentuat, 15% flexate moderat, 11% flexate slab, iar pentru 55% din defuncti nu avem informatii în acest sens. Toate aceste elemente au fost raportate la grupele de sex si categoriile de vârsta, fara a obtine date care sa conduca spre identificare vre-unei reguli funerare.

Acelasi lucru l-am sesizat si în ceea ce priveste orientarea defunctilor si a privirii acestora, cu toate ca am analizat chestiunea aceasta raportându-ne la numeroase elemente. Din punct de vedere al orientarii constatam ca 14% din indivizi erau orientati nord-sud, 20% sud-nord, 20% est-vest, 7% vest-est, 5% nord-vest/sud-est, 7% nord-est/sud-vest, 2% sud-vest/nord-est, 7% sud-est/nord-vest, 2% nord-nord-est/sud-sud-vest, 2% sud-sud-est/nord-nord-vest, 5% sud-sud-vest/nord-nord-est, 2% vest-nord-vest/est-sud-est, 2% est-sud-est/vest-nord-vest, 5% orientare necunoscuta (fig. 69 a). În ceea ce priveste orientarea privirii defunctilor observam ca 2% din indivizi aveau privirea orientata spre nord, 11% spre sud, 15% spre est, 2% spre vest, 6% spre nord-est, 2% spre nord-vest, 2% spre est-sud-est, iar pentru 60% din indivizi nu avem precizari în aceasta chestiune (fig. 69/b). Variabilitate în privinta orientarii este confirmata de descoperirile apartinând aceleasi culturi din Ungaria si ex-Iugoslavia.

Elementul care caracterizeaza cel mai bine pozitia si orientarea celor decedati, este variabilitatea. În aceste conditii, fiecare mormânt trebuie considerat o individualitate (Parker Pearson 2001: 54).

O problema aparte a constituit-o inventarul funerar, nu datorita absentei acestuia ci a interpretarii sale din perspectiva semnificatiei. Nu dorim sa revenim asupra chestiunilor analizate anterior, ci sa aratam ca, obiectele descoperite lânga defuncti, considerate în interpretarile "clasice" inventar funerar, pot avea o alta semnificatie. În general, acceptarea fara rezerve a interpretarii traditionale a "obiectelor" asociate defunctilor, implica si acceptare caracterului funerar al descoperiri, ceea ce în opinia noastra nu reprezinta solutia ideala. Maniera de interpretare respectiva pleaca de la o premisa falsa si anume, aceea ca, obiectele respective sunt bunuri care au apartinut decedatului, scopul lor fiind de ai însotii în "lumea de dincolo". Fie-ne îngaduit sa aratam ca exista comportamente funerare care au beneficiat de un studiu atent si riguros, care au demonstrat ca aceste obiecte plasate alaturi de cadavru au cu totul alte semnificatie, fara a avea nici o legatura cu credinta în "lumea de dincolo" (Ucko 1969: 265). Având în vedere acest fapt, consideram ca, cel putin pentru mormintele descoperite în interiorul asezarilor, trebuie reconsiderat caracterul de inventar funerar, deoarece exprimarea simbolica, conceptiile si ideologia funerare a comunitatilor respective sunt imposibil de reprodus. Nu trebuie sa excludem si o alta semnificatie a acelor obiecte, ofrande spre exemplu, ceea ce ar putea schimba coordonatele discutiei, deoarece acest tip poate fi întâlnit si în cazul sacrificiilor.

În ceea ce priveste descoperirile considerate ofrande, avem o situatie interesanta. În acceptiunea "clasica", ofrandele descoperite în mormintele starceviene reprezinta resturi de alimente de origine animala, provenite atât de la specii domestice cât si salbatice. În cazul descoperirilor Starčevo-Cris din România, exista câteva situatii care se încadreaza în aceasta categorie, asupra carora nu vom mai reveni. Mentionam doar ca, în trei cazuri (Gura Baciului M1, Trestiana M9, M32), alaturi de indivizi în conexiune anatomica au fost identificate alte oase umane, în numar mic, aceste situatii ridicând problema unor posibile ofrande alimentare umane. Considerarea acestora ofrande alimentare conduce spre ideea existentei unor practici de antropofagie. Cel putin, în cazul resturilor osteologice din M1 de la Gura Baciului, Olga Necrasov a presupus existenta unui asemenea comportament, dar nu s-a pronuntat ferm în aceasta privinta (Necrasov 1965b: 32-33).

Obiceiul depunerii de ocru în morminte, fie sub forma de bulgari, fie presarat peste corpul defunctului, este atestat în câteva cazuri.

Interesanta dar si caracteristica pentru aceasta cultura este practica depunerii de fragmente ceramice sub si pe corpul defunctului. Aceasta practica ridica probabil cele mai mari probleme de interpretare. Singura observatie pe care o putem face este ca, aceste fragmente ceramice au legatura defunctul si nu cu groapa funerara. Nu este exclus ca aceasta practica sa reprezinte un ritual special, care se leaga de standardele funerare ale comunitatilor respective. De altfel, fara sa încercam sa extrapolam, amintim ca în unele zone ale tarii noastre, exista obiceiul de a sparge vase la scoaterea defunctului din casa sau la cimitir, înainte de a depus în groapa (Enache, Plesa 1982: 132; Goia, 1982: 150-151; Blaj, Grigorescu 1985: 120-121).

Mike Parker Pearson nu exclude posibilitatea ca obiectele de inventar funerar sa fie sparte în timpul ceremoniei mortuare, iar apoi sa fie depuse în mormânt. Autorul mentioneaza cazul comunitatilor de negrii africani din sec. al XIX-lea, ce locuiau în Statele Unite ale Americii si care puneau lânga defuncti vase sparte (Parker Pearson 2001: 10-11).

Totodata, fara sa ignoram faptul ca, anumite elemente de tratament funerar, întâlnite separat la diferite comunitati din perioade istorice si arii geografice diferite, nu au aceiasi conotatie (Chicideanu 2003: 73), constatam ca practica de acoperire a defunctilor cu fragmente ceramice sau chiar cu vase ceramice întregi, o regasim si la alte culturi neo-eneolitice, pe spatii geografice considerabile. Amintim aici doar descoperirea de la Traian, unde au fost gasite o serie de morminte care contineau resturile unor indivizi care fusesera acoperiti cu fragmente ceramice provenite de la numeroase vase si chiar cu vase întregi (H. Dumitrescu 1954: 403-407; 1957; 1958).

Având în vedere toate elemente prezentate, propunem doua ipoteze de lucru în privinta modalitati de interpretare a mormintelor descoperite în asezare:

1. Facând abstractie de observatii anterioare, acestea pot fi considerate înmormântari propriu-zise, dar cu un caracter special. Variabilitatea mare în privinta elementelor de tratament funerar (plasare si amenajarea mormântului, pozitia de dispunere, orientarea, ofrandele etc.), individualizeaza fiecare descoperire. Anumite elemente comune mai multor descoperiri pot fi explicate prin existenta unor standarde funerare aplicate în fiecare situatie, fara însa a se omite individualizarea. Caror membrii ai comunitatilor respective li se rezerva "dreptul" de a fi îngropati în asezare? Probabil unor indivizi cu statut deosebit din comunitatea respectiva, înmormântarea lor în asezarea subliniind acest fapt. Prezenta copiilor în cadrul segmentului de populatie înmormântat în asezare, poate fi dovada "mostenirii" unor drepturi de catre acestia.

Acest comportament funerar ar reprezenta o abatere de la obiceiul funerar de masa, însa una intentionata, cu scopul de a individualiza cazul respectiv si a sublinia statutul special al defunctilor respectivi.

Celorlalti membrii ai comunitatilor respective, având în vedere absenta segmentului majoritar al comunitatilor respective, li se rezerva un alt spatiu funerar (poate necropole), aflat probabil în alta parte, neidentificat înca arheologic.

2. A doua ipoteza propusa de noi, se raporteaza la aceiasi variabilitatea sesizata în cazul elementelor de tratament amintite, dar reconsidera caracterul funerar al mormintelor descoperite în asezare. Plecând de la faptul ca, indivizii îngropati în perimetrul asezarilor nu reprezinta dimensiunea reala a populatiei starceviene, descoperirile respective fiind probabil o exceptie de la practica funerara normala, nu este exclus ca acestea sa aiba un caracter sacrificial. Sa nu uitam ca, notiunea de baza care defineste caracterul funerar - intentionalitate depunerilor, functioneaza si în cazul sacrificiilor. O depunere este funerara doar în masura în care defunctul "joaca" rolul principal, acestuia fiindu-i consacrate toate elementele si episoadele ceremoniei (Chicideanu 2003: 67). Însa, defunctul poate ocupa un loc secundar, în aceasta situatie, important fiind actul în sine (sacrificiul), persona respectiva ("victima") reprezentând obiectul sacrificiului. Scopul real al acestuia este greu de identificat, dar se pot construi ipoteze de lucru, dupa cum am aratat într-un subcapitol anterior. Prezenta unor obiecte (considerate în interpretarile clasice inventar funerar) si resturilor osteologice animale, pot avea legatura cu alte elemente ale ceremonialului (poate ofrande). Schema de desfasurare a sacrificiilor, asa cum s-a demonstrat etnografic si nu numai (Mauss, Hubert 1997; Cartry 1999: 593-596; Radcliffe-Brown 2000: 145-152), este foarte complexa si variata, înglobând numeroase elemente, prezentând comportamente particulare, bazându-se pe credinte si ideologii/mentalitati specifice fiecarei comunitati. Demonstrarea exacta a "mecanismelor" si elementelor sacrificiilor, impune studierea directa a societatilor/comunitatilor respective, fapt imposibil pentru cazul nostru.

Suntem constienti ca ambele ipoteze de lucru prezentate, au nevoie de argumente solide, dublate de analize pluridisciplinare, pentru a-si dovedii veridicitatea.

O alta problema asupra careia ne vom opri este cea oasele umane descoperite în contexte nefunerare. Aceste sunt identificate în locuri ce nu pot fi considerate spatii funerare normale. În jurul interpretarii acestora s-au "tesut" destule ipoteze, pe care le-am prezentat anterior în capitolul V.

În legatura cu ideea existentei unui cultul al craniului la comunitatile Starčevo-Cris, manifestam unele rezerve, mai ales ca aceste descoperiri nu au beneficiat de un tratament special ca cele din Orientul Apropiat si Anatolia, ceea ce face dificila raportare lor la situatiile din statiunile de acolo. Singura descoperire care ar putea avea legatura cu aceasta practica si implicit cu pastrarea amintirii celor decedati, este "masca faciala" descoperita la Cârcea-Viaduct (Nica, Nicolaescu-Plopsor 1975: 15-17). Aceasta descoperire prezinta o decupare a fetei, demonstrând dorinta de pastrarea chipului defunctului respectiv.

În ceea ce priveste celelalte resturi osteologice umane provenite din contexte nefunerare, în absenta analizelor antropologice, nu ne pronuntam, desi au existat numeroase interpretari la adresa acestui tip de descoperire.

Singura observatie pe care o mai putem face este legata de contextul descoperirilor de acest fel. În general, aceste resturi osteologice au fost gasite în spatii care nu denota un caracter funerar (denumite conventional contexte nefunerare) - gropi, care prin continutul lor, au un caracter menajer. Fara îndoiala, analizarea resturilor menajere respective dupa anumite modele (vezi Needham, Spence 1997), ar fi putut conduce la identificarea unor elemente importante.

Dupa cum anticipam la sfârsitul capitolului V, dorim sa ne exprimam opiniile în legatura cu oseminte umane provenite din cele doua statiuni de la Cârcea, pe care de altfel, le-am analizat din punct de vedere antropologic În capitolul dedicat analizelor am expus pe larg fiecare caz în parte. În general elementele identificate pe aceste resturi osteologice, conduc spre existentei unor posibile practici de antropofagie.

Dorim sa precizam înca de la început ca, intentia noastra este doar sa subliniem existenta unor elemente care ar putea conduce la identificarea unui asemenea comportament.

Cea mai simpla definitie a canibalismului desemneaza consumarea unui individ de catre un alt individ din aceiasi specie (Villa et alii 1986: 143). Din pacate identificarea unor asemenea practici nu se face foarte usor, ci este nevoie de aportul mai multor discipline: arheologia (pentru contextele descoperirilor), arheozoologia (pentru analize de tip tafonomic asupra resturilor faunistice), antropologia fizica (studii de osteologie, paleontologie si paleopatologie) si antropologia culturala (prin etnologie si etnoistorie), în vedere sesizarii unor analogii (White 1992: 8).

Asadar, în demersul de identificarea a canibalismului este nevoie de un context arheologic exact, iar tehnica de sapatura sa implice relevee planimetrice si tamisare cu apa, la care se adauga prezenta scheletului postcranian pentru identificarea taieturilor prin observatii vizuale si microscopice (Villa et alii 1986: 167). De asemenea, trebuie sa existe aceleasi tehnici de transare a osemintelor umane si animale, ce se stabilesc prin studii de arheozoologie si antropologie, care pot oferii informatii si în legatura cu modele similare de sparturi, pentru extragerea maduvei, modalitati de transare si taiere, lovituri, fracturi s.a. O analiza comparata între oasele umane si cele de animale este absolut necesara si în vederea identificarii unor posibile urme de prepare (gatire), în recipiente sau la foc deschis (White 1992: 9; Villa et alii 1986: 143, 144).

În general, analizele tafonomice asupra ramasitelor umane ofera date importante si esentiale, deoarece spargerea oaselor pentru preparare, transarea, taiere si îndepartarea tesutului arata o exploatare functionala a unui corp uman sau animal. De asemenea, nu trebuie uitat ca, exista si cazuri de schelete umane ce prezinta urme de lovire sau ciopârtire, fara a avea legatura cu practici de antropofagie (White 1992: 9-10; Villa et alii 1986: 144). Deci, trebuie avut în vedere contextul arheologic, analiza antropologica si cea faunistica. Se poate aprecia astfel, ca exista o suma de factori ce pot defini un caz de antropofagie.

Un eventual comportament canibalic poate avea cauze diverse si explicatii variate. Însa, în aceste conditii ne putem întreba daca în situatia analizata de noi, avem de-a face un posibil caracter ritual al acestei practici, mai ales ca majoritatea autorilor care accepta ideea existentei canibalismului considera ca acesta "este simbolic, chiar si atunci când e real"(Carneiro da Cunha 1999: 124; Parker Pearson 2001: 52)? Caracterul practicilor de antropofagie este foarte dificil de stabilit, chiar daca apelam la metodele descrise mai sus (Villa et alii1986: 144). Fara îndoiala, latura alimentara (în senul consumului de carne umana), exista indiferent de caracterul acestei practici. În general, exista mai multe tipuri de canibalism, pe care le-am prezentat în capitolul V si asupra carora nu vom reveni.

Primul model pe care l-am luat în consideratie este cel al lui Mike Parker Pearson, care stabileste însa 11 criterii care pot demonstra canibalismul (Parker Pearson 2001: 53). Deoarece nu acesta reprezinta modelul principal dupa care ne-am ghidat în analiza noastra, vom bifa doar criteriile întrunite de oasele la care ne referim:

Expunerea creierului; U

Mutilare faciala; U

Arderea osului; U

Dezmembrare;   U

Un model al elementelor lipsa; U

Rupturi în os verde ale compactei oaselor lungi, ce expun cavitatile cu maduva; U

Urme de taiere; U

Spargerea osului; U

Abraziuni de la topoarele de piatra;

Lipsa vertebrelor; U

Fragmente polizate la capete (cauzate de pregatire lor în recipiente de ceramica grosiera).

Asa cum se observa, în 9 cazuri din 11 avem confirmarea criteriilor propuse de acest model. Însa, acest model este unul limitat, deoarece este general. De altfel, autorul respectiv arata ca argumentul absolut a acestei practici este descoperirea unor fragmente de oase umane în coprolite umane (Parker Pearson 2001: 54). Ne permitem sa aratam ca aceasta opinie este în buna masura gresita, deoarece se omite un element major al discutiei în cauza: nu oasele erau vizate pentru consum, ci carnea dupa acestea. Iar pe de alta parte, trebuie sa amintim ca diferentierea unor coprolitelor umane de cele ale altor mamifere este greu de realizat.

Având în vedere minusurile prezentate de modelul Parker Pearson, vom prezenta în continuare un model tipic, bazat pe elementele identificate de A. T. Turner în sud - vestul Statelor Unite pentru siturile amerindiene (White 1992: 39):

Expunerea creierului U

Oase foarte bine conservate U

Numarul de fragmente osoase cuprins între 400 si 3500 de piese

Dezarticulare aproape completa U

Lipsa relativa a vertebrelor U

Numeroase sparturi perimortem ale oaselor U

Sparturi realizate prin lovire cu un topor

Aproape întotdeauna sparturi ale craniului, fetei si oaselor lungi   U

Între 2 % si 35% din oase sunt arse dupa transare si spargere U

U

U

U

U

U

În privinta oaselor ce ar provin din astfel de practici, se observa ca ele sunt foarte bine conservate si e posibil sa fi fost gatite (prin fierbere). Totusi trebuie tinut cont de conservarea suprafetei osului, ce e opusa conservarii materialului osos, deoarece modificarile pe care le sufera osul pot fi sterse ulterior de diversi factori, cum ar fi abraziunea, rularea, exfolierea si aciditatea (White 1992: 118-120).

Atribuirea osemintelor din cele doua statiuni de la Cârcea, unor eventuale practici de antropofagie se bazeaza pe faptul ca au putut fi observate lovituri, sparturi si urme perimortem (12 elemente din 14 conform modelului White). Însa, canibalismul e un fapt ce a fost efectuat cândva în trecut, dar pe care îl presupunem ca a existat pe baza mai multor observatii: arheologice, antropologice si arheozoologice. Din pacate, asa cum am mai specificat, contextul arheologic nu ne poate oferi garantii solide în aceasta directie, iar analizele de fauna au urmarit alte obiective. Consideram avem de-a face cu un posibil caz de antropofagie, bazându-ne doar pe analogii de comportament în privinta tehnicilor de lovire sau transare a acestor oseminte.

Pentru aceasta analiza, am folosit drept model cazurile de la Mancos si Fontbrégoua. Însa, daca pentru urmele de sparturi sau de transare atât pe cranii cât si pe femure am putut identifica aceleasi tehnici, nu acelasi lucru s-a întâmplat pentru urmele de taiere. La Cârcea nu am observat striatii provenite de la uneltele de piatra, asa cum ele exista în cele situri mentionate anterior. Acest fapt, demonstreaza ca, oasele doar au fost dezarticulate si apoi preparate (gatite), fara folosirea unor astfel de unelte. Nu excludem nici posibilitatea ca oasele respective sa fi fost sparte în alte scopuri, nu pentru hrana. Urmarind Tabelul nr.16, comparativ cu criteriile oferite de Mike Parker Pearson si observatiile lui Turner, observam ca în mare parte si resturile osteologice umane de la Cârcea, prezinta acelasi gen de urme. Interventiile sesizate pe craniul nr. 1 de la Cârcea-Viaduct corespund foarte bine cu modelul lui Tim White (White 1992: 206 - fig. 7/48), în ceea ce priveste cu modelul de taiere, de transare sau decupare. Cu alte cuvinte, a existat o intentionalitate în aceasta actiune, fapt sesizat si în cazurile 3a, 4, 5a si 8a din aceiasi statiune. De asemenea, în aceiasi categorie a interventiilor perimortem se încadreaza si alte trei cazuri (5c, 5d, 8c), cu precizarea ca este vorba de femure. Modul în care au fost sparte epifizele proximale este similar cu cel prezent în unele cazuri de la Mancos (White 1992: 139 - fig. 6/14, 279 - fig. 12/1). Spargerea femurului chiar sub epifiza proximala (în zona colului, trohanterului mic si mare), demonstreaza ca s-a urmarit dezarticularea partii carnoase de pe acest os. Zona pe care am descris-o mai sus se leaga prin tendoane si muschi de coxal (Papilian 1974: 147 - fig. 164, 291, 290). Acelasi lucru e de la sine înteles pentru partea distala. Cei care au facut aceste operatiuni, nu aveau cunostinte de chirurgie, au taiat grosier asa cum taiau animalele. Din pacate, nu avem posibilitatea sa verificam acest fapt, asa cum s-a facut în cazul de la Fontbrégoua (Villa et alii 1986: 152, fig. 7). Cu rezervele de rigoare, nu putem decât sa presupunem acest fapt.

Nu putem încheia fara sa nu apreciem si sa respectam si alte puncte de vedere asupra canibalismului. Ne referim la studiul d-nei Heidi Peter-Röcher, care analizeaza practicile de acest gen din preistorie (Peter-Röcher 1994; Boroffka 1995: 83-87) si care exprima o opinie diferita de cele prezentate de noi. Ne permitem sa facem doar doua remarci, ce ne privesc în mod deosebit. Prima se refera la rolul pe care îl poate avea etnologia în studiile de arheologie, considerând-se ca, aceasta, prin studierea unor populatii native actuale (bosimani, aborigeni, ainu, inuiti si multe altele), poate oferi raspunsuri asupra comportamentelor unor populatii din preistorie (Peter-Röcher 1994: 7-9). Având în vedere avertismentul lui Peter J. Ucko (Ucko 1969), ne permitem sa aratam ca, analogiile si comparatiile preistorie/ contemporaneitate, din perspectiva de mai sus, e limitata si poate conduce la construirea unor teorii gresite. A doua remarca cu care nu putem fi de acord e cea potrivita careia antropologia nu poate oferii informatii în demonstrarea canibalismului (Peter-Röcher 1994: 31-32). Nu putem fi de acord cu aceasta observatie, din motive lesne de înteles. Doar antropologul poate identifica corect un os uman, îi poate aprecia vârsta si determina sexul; tot el poate spune daca persoana respectiva a suferit de anumite boli în timpul vietii sau daca oasele respective au suferit interventii înainte ori dupa înmormântare. Din experienta putem afirma ca exista diferente vizibile între oasele umane sparte întâmplator în sol si cele sparte intentionat. Argumentul ca nu exista oase umane cu urme de dinti tot umani, "Menschliche Zahnspuren an Knochen sind nich uberzeugend nachgewiesen" (Peter-Röcher 1994: 31), ni se pare inadecvat. Nu acesta reprezinta argumentul prin care se demonstreaza existenta practicilor de antropofagie. Exemplul de la Mancos (vezi White 1992), este cel mai indicat pentru a urmari întregul proces prin care se ajunge la aceste concluzii. E un studiu laborios, migalos, ce necesita îndelungi si repetate observatii. si daca încercam sa gândim practic: un femur uman, cu carne pe el, e cam greu de ros de catre un om, dentitia umana ne fiind adaptata pentru asa ceva. De asemenea, chiar daca se pastreaza urme de dinti pe oase, este dificil de demonstrat ca acestea apartin unor indivizi umani si nu altor specii .

Ne oprim aici cu observatiile noastre critice, deoarece scopul nostru nu este de a începe o polemica pe tema existentei canibalismului în preistorie sau contemporaneitate.

Canibalismul face parte din viata umana, indiferent daca îl acceptam sau nu. Este suficient sa amintim ca, în perioada sec XVI-XVIII, în Europa Occidentala, carnea si sângele de om erau folosite în scopuri profilactice, putând fi cumparate de la orice spiterie (Parker Pearson 2001: 52). Ne permitem sa amintim doar marea foamete ce a urmat razboiului civil din Rusia, asediul Leningradului si alte batalii din Al Doilea Razboi Mondial sau tragedia aviatica din Anzi, ce a avut loc acum 31 de ani (Askenasy 1996: 90-94). Pentru toate aceste situatii limita, exista documente care atesta comportamente antropofagice.

De asemenea, nu trebuie sa uitam ca, atitudinea cea mai veche si care probabil se sprijina pe baze psihologice solide, fiindca are tendinta sa reapara la fiecare dintre noi când suntem pusi într-o situatie neasteptata, consta în a repudia pur si simplu formele culturale, care sunt cele mai departate de acelea cu care noi ne identificam (Lévi-Strauss 1982: 8-9).

Observatiile noastre asupra resturilor umane de la Cârcea, nu reprezinta decât o ipoteza de lucru. Numarul limitat de piese analizate, nu ne permite generalizarea concluziilor obtinute. Singura observatie certa este aceea a unor interventii perimortem asupra unor oase umane, descoperite în contexte nefunerare. Acestea interventii nu sunt accidentale ci deliberate, corespunzând modelelor de la Mancos si Fontbrégoua. În mod sigur ceva s-a întâmplat cu anumiti oameni din aceste comunitati, ceea mai probabila varianta, tinând cont de elementele expuse anterior, fiind cea propusa. Urmeaza ca cercetarile viitoare sa confirme sau sa infirme aceasta ipoteza.

În final dorim sa revenim asupra caracteristicilor antropologice ale populatiei starceviene.

Numarul minim de indivizi (în continuare NMI) apartinând populatiei Starčevo-Cris de pe actualul teritoriu al României, conform lotului antropologic avut la dispozitie (Sf. Gheorghe, Cluj-Napoca, Gura Baciului, Trestiana, Pogorasti, Suceava, Gradinile, Ostrovul Corbului, Cuina Turcului-Dubova, Cârcea-Viaduct, Cârcea-La Hanuri, Salca, Poienesti, Grumazesti, Schela Cladovei) este de 79. Daca la aceste date adaugam indivizii care nu au beneficiat de analize antropologice, proveniti din morminte de la Cârcea-Viaduct (mormântul de copil gasit pe vatra notat de noi conventional M1), Cernat M1, M2, M3, Dudestii Vechi M1, M4, M5, M1/2001?, Glavanestii Vechi M1, M2, Valea Lupului M1, Gornea-Locurile Lungi M1, Gornea-Caramidarie M1, Gura Baciului M3, M4, M5, M9, M10, Let M2, Ostrovul Corbului M25, M30, Suceava M3, Tasnad M1, Turia de Jos M1, Voetin M1?, Schela Cladovei M1/1965?, M1-M2/L3/L3a?, M4/1967?, M4/1968?, M6/1983?, M11/1983?, M19/1984?, M60/1995?, Trestiana B/M1, B/M2, B/M3, B/M4, B/M5 (NMI 41), dar si din contexte nefunerare - Cârcea-La Hanuri 9 cranii, Cârcea-Viaduct un fragment de maxilar si un fragment de femur gasite în gr. 18, Gornea-Caunita de Sus un fragment de femur perforat, Schela Cladovei craniu notat M31/1986, precum si o alta calota craniana fara notatie, Basarabi un fragment de maxilar, Gura Baciului 2 fragmente de calota craniana, un craniu notat M7, Grumazesti un craniu (NMI 19), situatia se modifica. Astfel, NMI al populatiei starceviene de pe actualul teritoriu al Românie, se ridica la 139 indivizi .

În ceea ce priveste categoriile de vârsta situatia obtinuta, pe baza lotului osteologic care a fost analizat din punct de vedere antropologic, se prezinta astfel: 35% din defuncti apartin categoriei de vârsta Infans (NMI 28), 4% categoriei de vârsta Juvenis (NMI 3), 48% categoriei de vârsta Adultus/Maturus (NMI 38), iar 13% reprezinta indivizi a caror vârsta nu a putut fi stabilita (NMI 10). Fara îndoiala, putem include, cu rezervele de rigoare, în aceasta serie sintetica si determinarile facute de arheologi în unele situatii - Let M2 copil (Nestor 1957: 62), Trestiana B/M1 adult, B/M3, B/M4, B/M5 copii (Popusoi 1992: 30-32), Gura Baciului M3, M5 copii, M4 adult (Vlassa 1972: 21, 28; 1976: 255), Dudestii Vechi M4 adult, M1 copil (Comsa 1960: 84), Glavanestii Vechi M2 adulti (Comsa 1995: 246-247), Valea Lupului M1 adulti (Comsa 1995: 245-246), Cârcea-Viaduct M1 copil (Lazarovici, Maxim 1995: 186), Schela Cladovei M6/1983? adult, M60/1995? copil, Gornea-Caramidarie M1 adult (Luca, Dragomir 1985: 73), în aceste conditii, procentele initiale (fig. 70/b) modificându-se: 38% din indivizi apartin categoriei de vârsta Infans (NMI 37), 3% categoriei de vârsta Juvenis (NMI 3), 49% categoriei de vârsta Adultus/Maturus (NMI 47), iar 10% reprezinta indivizii a caror vârsta nu a putut fi stabilita (NMI 10).

Din punct de vedere al grupelor de sex, populatia starceviana (lotul care a fost analizat antropologic) prezinta urmatoarea situatie: indivizii de sex masculin reprezinta 19% (NMI 15), cei de sex feminin 25% (NMI 20), iar cei cu sex indeterminabil 56% (NMI 44). În acest caz, putem adauga acestei serii de date, cu rezervele de rigoare, doar determinarile de sex facuta de Eugen Comsa pentru cei doi indivizi din M2 de la Glavanestii Vechi (Comsa 1995: 246-247) si eventual, la categoria defunctilor cu sex indeterminabil, copii mentionati mai sus. Daca luam în calcul si aceste date obtinem urmatoarele procente (fig. 70/a): 23% din indivizi sunt de sex feminin (NMI 21), 18% de sex masculin (NMI 16) si 59% cu sex indeterminabil (NMI 53).

Dorim sa precizam ca, procentele calculate de noi mai sus nu reprezinta decât date de lucru. Din nefericire, lotul antropologic redus, nu ne-a permis realizarea unor calcule de paleodemografie.

În legatura cu tipul antropologic si cu teoriile privind apartenenta rasiala ne-am exprimat opiniile în cadrul capitolului VI.

Din punct de vedere patologic, populatiile culturii Starčevo-Cris (conform lotului antropologic analizat), nu prezinta urme ale unor maladii grave. Dentitia e sanatoasa cu exceptia a doua cazuri: individul din M4 de la Cluj-Napoca si cel din M6 de la Trestiana. Defunctul de la Cluj-Napoca mai prezinta si osteofite pe vertebra lombara 2, iar cel de la Trestiana a suferit o trauma ce i-a lasat urme pe parietalul drept.

O alta afectiune care s-a constatat pe lotul osteologic provenit din cele doua asezari de la Cârcea si Cuina Turcului-Dubova, este hyperostosa porotica., care se manifesta prin leziuni craniene ce se pot observa pe portiunea anterioara a platoului supraorbitar si suprafetele pericraniene de pe frontal, parietal si occipital. Aceasta afectiune este cauzata de deficienta fierului în organism, ce conduce la anemie, fapt ce demonstreaza anumite carente în alimentatie ale indivizilor respectivi. Aceasta boala e rara în paleolitic si mezolitic, dar frecventa ei creste în neolitic.

De un real interes sunt si unele dispozitii de ordin morfofunctional, existente în special la oasele membrelor (platicnemia, platimeria), care ne ofera date despre anumite activitati cotidiene si obiceiuri practice ale indivizilor respectivi (deplasari pe distante lungi, executarea unor activitati ce implicau un efort considerabil, cataratul pe teren accidenta, obiceiul de a sta jos în pozitie chircita, deficienta nutritionala).

Acestea sunt datele de care dispunem la acest moment, în legatura cu practicile funerare, nefunerare si caracteristicile antropologice ale populatiei Starčevo-Cris de pe actualul teritoriul actual al României. Din nefericire, esantionul de descoperiri analizat, a fost mult diminuat, datorita faptului ca o parte dintre descoperiri nu au fost publicate integral sau au fost publicate inadecvat. În aceste conditii, datele obtinute au valoare doar de consideratii preliminare.

Avem speranta ca efortul nostru constituie o reflectare reala a stadiului de cunoastere a acestei populatii starceviene si, pe de alta parte, un punct de pornire pentru viitoarele cercetari.

REPERTORIUL DESCOPERIRILOR CU CARACTER FUNERAR sI NEFUNERAR APARŢINÂND CULTURII STARČEVO-CRIs

1. Localitate: Besenova Veche, actualmente Dudestii Vechi, jud.Timis.

Descriere: În primul deceniu al sec. al XX-lea, în urma cercetarilor întreprinse de Kisleghi Nagy Gyula, au fost descoperite 7 morminte de inhumatie, apartinând unor perioade istorice variate. Culturii Starčevo-Cris apartin trei morminte (M1, M4, M5). Toate aceste morminte au fost descoperite în cuprinsul asezarii, scheletele fiind depuse în pozitie chircita. Mormintele nu aveau inventar funerar. În zona craniana a scheletului din M1, a fost descoperit un bulgare de ocru. Reluarea cercetarilor din aceasta statiune, a condus la identificarea unui alt mormânt, care nu este exclus sa fi apartinut tot acestei culturi.

Bibliografie: Kutzián 1944: 95; Comsa 1960: 84; Lazarovici 1969: 21; Lazarovici, Ciobotaru 2002a: 129-130.

2. Localitatea: Basarabi, orasul Calafat, jud. Dolj, punctul La vârtej.

Descriere: Cu ocazia sapaturilor de salvare din cadrul asezarii starceviene de aici, într-una din gropile cercetate cu aceasta ocazie, a fost descoperit un fragment de maxilar uman.

Bibliografie: Nica 1971: 553.

3. Localitatea: Cârcea, com. Cosoveni, jud. Dolj, punctul Viaduct.

Descriere: Aici, în nivelul apartinând culturii Starčevo-Cris, a fost descoperit un schelet de copil cu urme de ardere, depus pe o vatra. Tot în cuprinsul asezarii, dar si în santul de aparare al acesteia, au mai fost descoperite cranii si oase umane în contexte nefunerare.

Bibliografie: Nica, Nicolaescu-Plopsor 1975: 15-17; Nica 1977: 30; Bolomey 1980: 11; Nica et alii 1996: 29.

4. Localitatea: Cârcea, com. Cosoveni, jud. Dolj, punctul La Hanuri.

Descriere: În cuprinsul asezarii starceviene, au fost descoperite mai multe cranii si oase umane în contexte nefunerare.

Bibliografie: Nica et alii 1999: 27.

5. Localitatea: Cernat, com. Cernat, jud. Covasna, punctul Dealul de Aur.

Descriere: Cu ocazia unor lucrari de amenajare teritoriala a fost identificata o asezare Starčevo-Cris, în care au fost descoperite trei morminte (M1, M2, M3) apartinând acesteia, despre care avem date sumare. În M3, lânga defunct s-a descoperit un vas ceramic cu patru picioare, depus în zona craniului.

Bibliografie: Székely 1970: 307.

6. Localitatea: Cluj-Napoca, jud. Cluj, str. 30 Decembrie

Descriere: Cu ocazia unor lucrari edilitare din anul 1961, au fost descoperite cinci morminte apartinând unor perioade istorice diferite. Dintre acestea, mormântul 4 (M4), apartine culturii Starčevo-Cris. Din pacate partea superioara a scheletului a fost distrusa, dar s-a putut constata ca individul respectiv a fost depus în pozitie chircita. Lânga defunct s-a gasit partea inferioara a unui vas ceramic. Pe oasele bazinului si ale membrelor s-a observat urme de ocru rosu

Bibliografie: Necrasov 1965a: 14-15; Vlassa 1970: 531-532; 1976: 88-89; Comsa 1974: 116.

7. Localitatea: Cuina Turcului, com. Dubova, jud. Mehedinti.

Descriere: În straturile apartinând culturii Starčevo-Cris, au fost identificate mai multe resturi osteologice umane.

Bibliografie: Paunescu 1978: 29, 45.

8. Localitatea: Glavanestii Vechi, com. Andrieseni, jud. Iasi

Descriere: În lunca râului Jijia pe un grind scund, a fost descoperita o asezare Starčevo-Cris, în care au fost identificate si doua morminte de inhumatie. Unul dintre aceste morminte era dublu (M2), continând resturile a doi indivizi, depusi în pozitie chircita, unul în spatele celuilalt. Celalalt mormânt (M1) apartinea unui singur individ. Ambele morminte au fost descoperite în cuprinsul asezarii. Mormintele nu aveau inventar funerar.

Bibliografie: Comsa 1995: 246-247.

9. Localitatea: Gornea, com. Sichevita, jud. Caras Severin, punctul Caramidarie.

Descriere: Aici a fost descoperit un mormânt atribuit Starčevo-Cris, ce continea resturile osteologice ale unui singur individ.

Bibliografie: Luca, Dragomir 1985: 73, 77; Lazarovici, Maxim 1995: 193.

10. Localitatea: Gornea, com. Sichevita, jud. Caras Sevein, punctul Caunita de Sus.

Descriere: În asezarea Starčevo-Cris identificata aici s-au descoperit fragmente de cranii sau oase umane în contexte nefunerare

Bibliografie: Lazarovici 1977: 83.

11. Localitatea: Gornea, com. Sichevita, jud. Caras-Sevein, punctul Locurile Lungi

Descriere: Într-o asezare apartinând culturii în dicutie, a fost descoperit un mormânt de inhumatie, apartinând acesteia. Individul a fost depus în pozitie chircita, pe partea dreapta. Pe membrele inferioare au fost depuse fragmente ceramice.

Bibliografie: Lazarovici 1977: 82; Marinescu-Bîlcu 1996: 199.

12. Localitatea: Gradinile, com. Studina, jud. Olt, punctul La Izlaz.

Descriere: La sfârsitul anilor `70 ai secolului trecut, în asezarea apartinând culturii Starčevo-Cris, a fost descoperit un mormânt de inhumatie, atribuit acestei culturi. Individul a fost depus în pozitie chircita accentuat, pe partea dreapta. În jurul bazinului si membrelor inferioare au fost descoperite câteva fragmente ceramice.

Bibliografie: Nica 1981a: 28; 1985: 11.

13. Localitatea: Grumazesti, com. Grumazesti, jud. Neamt.

Descriere: În partea de vest a satului Târpesti, pe malul stâng al pârâului Netedu, în aproierea confluentei lui cu Toplita, pe o terasa joasa, a fost identificata o asezare Starčevo-Cris. Cu ocazia cercetarilor de aici, a fost descoperit un mormânt apartinând acestei culturi, care continea un individ depus în pozitie chircita (accentuat), pe partea stânga. Tot în aceiasi asezare a fost descoperit un craniu uman depus singular.

Bibliografie: Marinescu-Bîlcu 1971; 1972.

14.Localitatea: Gura Baciului, com. Baciu, jud. Cluj.

Descriere: În cuprinsul asezarii au fost identificate 10 morminte, toate apartinând culturii Starčevo-Cris. Opt dintre acestea sunt de inhumatie (M1, M2, M3, M4, M5, M6, M9, M10), unul este considerat de incineratie (M7), iar cel notat de descoperitori cu M8, nu este un mormât proriu-zis, ci un craniu izolat. Mentionam ca în anul 1960, în gropa unui bordei au fost descoperite doua calote craniene umane.

Bibliografie: Vlassa, Palkó 1965: 13-17; Necrasov 1965b: 19-26, 32; Vlassa 1968: 371-375; Necrasov et alii 1990: 177-179; Rusu, El Susi 1994: 29; Lazarovici, Maxim 1995: 37-39, 186, 188; Marinescu-Bîlcu 1996: 208.

15. Localitatea: Let, com. Borosneul Mare, jud. Covasna, punctul Várhegy.

Descriere: Cu ocazia realizarii unor sondaje înt-un complex arheologic cu trei asezari neo-eneolitice suprapuse, au fost descoperite si doua morminte (M1, M2). Dupa parerea autorului cercetarilor de aici, aceste morminte nu starceviene, dar alti autori, au atribuit acestei culturi cel putin unul dintre aceste morminte (M2), care apartinea unui copil "ciopârtit",

Bibliografie: Nestor 1957: 62; Comsa 1960: 85-86; Popusoi, 1992: 33; Comsa 1996c: 308.

16. Localitatea: Ostrovul Corbului, com. Hinova, jud. Mehedinti, punctul Botul Cliuciului.

Descriere: Pe o fosta insula fluviala (pâna în anul 1985), la 16 km în aval de Drobeta Turnu Severin, a fost identificata o asezare cu mai multe niveluri de locuire, apartinând mai multor culturi mezolitice si neo-eneolitice etc. Locuirea culturii Starčevo-Cris suprapune direct locuire tip Schela Cladovei. Culturii în discutie i-au fost atribuite cinci morminte (M2, M9, M24, M25 si M30), care contineau indivizi depusi în pozitie chircita. Mormintele se gaseau în limitele asezarii. Gropile mormintelor perforau nivelul de locuire mezolitic

Bibliografie: Mogosanu 1978: 339; Necrasov 1986: 190-191; Necrasov et alii 1990: 177-178; Paunescu 1990: 138-139; Roman, Paunescu 1996: 29, 146-147; 2000: 245-247).

17.Localitatea: Pogorasti, com Rauseni, jud.Botosani, punctul Lutarie.

Descriere: În asezarea Starčevo-Cris de aici, a fost descoperit si un mormânt atribuit acesteia (M7). Amintim ca în zona au fost descoperite si alte morminte apartinând altor perioade istorice.

Bibliografie: Necrasov 1965a: 15; Comsa 1995: 248; Ionita, 2000: 333.

18. Localitatea: Poienesti, com. Poienesti, jud. Vaslui.

Descriere: Cu ocazia cercetarii asezarii starceviene identificate aici, a fost gasit si un mormânt de inhumatie apartinând acesteia. Mormântul a aparut în groapa nr. 8, descoperita în perimetrul locuintei nr.3, lânga vatra. Individul a fost depus în pozitie chircita, pe partea stânga, cu membrele inferioare puternic îndoite. Deasupra individului au fost depuse fragmente ceramice dintr-o cupa, de factura Starčevo-Cris. Sub individ s-au descoperit fragmente ceramice din diferite vase, lame de obsidian si silex, o pintandera si un corn de lut ars.

Bibliografie: Mantu 1991: 175; Mantu et alii 1992: 153-155.

19. Localitatea: Salca, lânga Oradea, jud. Bihor.

Descriere: În anul 1936 a fost descoperit un craniu aproape complet, atribuit culturii în discutie.

Bibliografie: Necrasov 1965a: 9, 15; Comsa 1974: 115.

20. Localitatea: Schela Cladovei, municipiul Drobeta Turnu-Severin, jud. Caras Severin.

Descriere: În nivele apartinând culturii Starčevo-Cris au fost descoperite mai multe morminte apartinând acestei culturi, despre care nu avem date suficiente. Cercetarile sistematice în cadrul asezarii epipaleolitice de aici, au condus si la identificarea unor morminte, susceptibile de a apartine culturii Starčevo-Cris.

Bibliografie: Davidescu 1966: 548; C. S. Nicolaescu-Plopsor 1968: 16; Comsa 1974: 113; Lazarovici 1977: 82.

21. Localitatea: Sf. Gheorghe, jud. Covasna, punctul Bedeháza.

Descriere: Cu ocazia cercetarilor arheologice de la începutul anilor `50 ai secolului trecut, a fost identificat un mormânt de inhumatie, în interiorul asezarii Starčevo-Cris. Mormântul este lipsit de inventar si contine resturile osteologice ale unui individ, depus în pozitie chircita, pe partea stânga.

Bibliografie: Horedt 1956:17; Russu, Mares 1956: 32-39; Vlassa 1966: 18.

22.Localitatea: Suceava, jud. Suceava, punctul Platoul Cimitirului (Parcul Cetatii).

Descriere: În asezarea Starčevo-Cris de aici au fost descoperite trei morminte de inhumatie, din care doua apartin culturii mai sus amintite (M1 si M3), iar unul (M2) este medieval. Mormântul M1 contine resturile unui individ depus în pozitie întinsa, în vreme ce mormântul M3 apartine unui individ depus în pozitie chircita.

Bibliografie: Ursulescu 1978: 81-83; 2000: 185-187; Comsa 1995: 248.

23. Localitatea: Tasnad, com Tasnad, jud. Satu Mare, punctul Sere.

Descriere: Cu ocazia unor sapaturi de salvare care au avut drept scop eliberarea terenului de sarcina arheologica a zonei afectate de saparea canalului de evacuare a apei reziduale de la un starnd, s-a descoperit si un mormânt apartinând culturii Starčevo-Cris.

Bibliografie: Németi et alii 2002: 310.

24. Localitatea: Trestiana, com. Grivita, jud. Vaslui.

Descriere: În timpul sapaturilor arheologice din asezarea Starčevo-Cris de aici au fost descoperite 42 de morminte apartinând unor perioade cronologice diferite. Dintre acestea 11 (M6, M7, M9, M18, M30, M32, B/M1, B/M2, B/M3, B/M4, B/M5) apartin neoliticului timpuriu, respective culturii mai sus amintite. Acestea sunt plasate atât pe terasa inferioara a râului Bârlad (6 morminte), cât si pe cea mijlocie (5 morminte), în interiorul sau în exteriorul structurilor de locuire. Indivizii au fost depusi (cu o singura exceptie), în pozitie chircita, pe partea dreapta sau stânga.

Bibliografie: Necrasov, Antoniu 1979: 22-25; Popusoi 1980: 129-130;

25. Localitatea: Turia de Jos, com. Turia, jud Covasna, punctul La Silozuri (Gradina conacului Apor)

Descriere: În a doua jumatate a anilor '80 s-au desfasurat cercetarie în asezarea care contine resturile mai multor locuiri din perioada neo-eneolitica. Cu aceasta ocazie, în stratul de cultura Starčevo-Cris au fost descoperite trei morminte de inhumatie, intre care unul, se pare, ca apartine acestei culturi.

Bibliografie: Székely 1992: 307; Ciuta 1997:12.

26.Localitatea: Valea Lupului, jud. Iasi.

Descriere: Cu ocazia cercetarilor de la începutul anilor `50 ai secolului trecut, din lunca râului Jijia, a fost descoperit un mormânt dublu de inhumatie, ce continea doi indivizi în pozitie chircita, deasupra lor fiind depuse fragmente ceramice provenite de la vase de tip Starčevo-Cris.

Bibliografie: Nestor et alii 1951: 66; Comsa 1960: 85; 1974: 118; 1995: 245-246.

27.Localitatea: Voetin, com. Sihlea, jud. Vrancea

Descriere: În aceasta asezare au fost descoperite mai multe morminte de inhumatie. Unul dintre acestea (M1), este posibil sa fi apartinut culturii Starčevo-Cris. Individul era depus în pozitie chircita, accentuat (probabil pe partea dreapta), craniul acestuia lipsind.

Bibliografie: Bobi, Paragina 1992: 16.

BIBLIOGRAFIE

Acsadi, G., Nemeskeri, J. 1970 G. Acsadi, J. Nemeskeri, History of human life span and mortality, Budapest.

Alexeev, V. P., Debetz, G. F. 1964 V. P. Alexeev ,G. F. Debetz, Kraniometrija, Moskva.

Antunović, M. 1990   M. Antunović, Anthropological and archeo-logical survey concerning mortuary practices in the central area of Balkan peninsula during the early and middle neolithic, în: Rubané et Cardial. Actes du Colloque de Ličge, novembre 1988,(editori D. Cahen, M. Otte), E.R.A.U.L., Ličge: 39-50.

Askenasy, H. 1996 H. Askenasy, Canibalismul de la sacrificiu la supravietuire, Ploiesti.

Bacvarov, K. 2000 K. Bacvarov, The Karanovo neolithic mortuary practices in their Balkan and Anatolian context, în: Karanovo III. Beiträge zum Neolithikum in Südosteuropa, Österreichisch-Bulgarische Ausgrabungen und Forschungen in Karanovo (editori St. Hiller, V. Nikolov), Band III , Wien: 137-140.

Bacvarov, K. 2003 K. Bacvarov, Neolithic mortuary practices
intramural burials in Bulgaria in their southeast European and Anatolian context (Abstract), în: https://www.bard.bg/ fragment.php3?BookID=546: 1-8.

Bass, W. M. 1987 W M. Bass, Human osteology. A laboratory and field manual, Special Publications, Missouri Archaeological Society, No. 2, Knoxville.

Bailey, D. W. 1993   Bailey, D. W., Chronotypic tension in Bulgarian prehistory: 6500-3500 B.C., în: World Archaeology, vol. 25, no. 2: 204-222.

Bailey, D. W. 2000a   Bailey, D. W., Balkan Prehistory. Exclusion, incorporation and identity, London & New York.

Bailey, D. W. 2000b   Bailey, D. W., The archaeology of burial mounds. Theory and interpretation, în: Pratiques funéraires dans l'Europe des XIII^e-IV^e s. av. J.-C., Actes du III^e Colloque International d Archéologie Funéraire, no. 2, Tulcea: 23-28.

Baud, C. A. 1982   Baud, C. A., La Taphonomie - la transfor-mation des os aprčs la mort, în: Les dossaires Histoire et Archéologie, no. 66, septembre, Paris: 33-35.

Balasescu, A. 2003   A. Balasescu, Cercetari de anatomie comparata asupra faunei din asezarile neolitice din sud-estul României, rezumatul tezei de doctorat, Iasi.

Bejinariu, I. 1997   I. Bejinariu, Despre un mormânt de incineratie neolitic descoperit la Zalau (jud.Salaj), în: Crisia, XXVI-XXVII, Oradea: 9-15.

Benac, A. 1973   A. Benac, Obre I, în: Wissenschaftliche Mitteilungen des Bosnisch-Herzegowinischen Landesmuseums, band III, heft A, Archaologie, Sarajevo: 327-430.

Benoist, L. 1995   L. Benoist, Semne, simboluri si mituri, Bucuresti.

Bernard, C. 1999   C. Bernard, Moarte, în: Dictionar de etnologie si antropologie (coordonatori P. Bonte, M. Izard), Iasi: 442-444.

Brothwell, D. R. 1981   D. R. Brothwell, Digging up Bones. The excavation, treatment and study of human skeletal remains, Third Edition, New York.

Binford, L. R. 1973   L. R.Binford, Methodological Consideration, în: Man the Hunter. The first intensive survey of a single, crucial stage of human development - Man's once universal hunting way life (editori R. B Lee, I DeVore), Chicago: 268-273.

Blaj, V., Grigorescu, E. 1985   V. Blaj, E. Grigorescu, Zona etnografica Faget, Bucuresti.

Boev, P. 1963   P. Boev, Neolitichni antropologicheski materiali ot Karanovo, în: Izvestia na Etnografskia Institut i Muzei, 6, Sofia: 61-69.

Boev., P. 1986   P. Boev, Anthropologische untersuchung des neolithischen skeletts von Chavdar, Bez. Sofia, în: Studia Praehistorica, 8, Sofia: 217-224.

Bojadjiev, J. et alii 1993 J. Bojadjiev, T. Dimov H. Todorova, Les Balkans orientaux, în: Atlas du Neolithique Europeen. L'Europe orientale, vol.1, E.R.A.U.L, Ličge: 61-110.

Bojadjiev, J. 1995   J. Bojadjiev, Chronology of prehistoric cultures in Bulgaria, în: Prehistoric Bulgaria (editori D. W. Bailey, I. Panayotov), Madison Wisconsin: 149-191.

Bojadjiev, J. 2001   J. Bojadjiev, Pogresalnata practica intra muros prez neolita i chalcolita v bilgarskite zemi: obiciai ili izklenie, în: Arheologhia, XLII, 3-4, Sofia: 16-24.

Bolomey, Al. 1976   Al. Bolomey, Pe marginea analizei arheo-osteologice a materialului de la Cârcea-Dolj, în: Studii si cercetari de istorie veche si arheologie, XXVII, 4, Bucuresti: 465-475.

Bolomey, Al. 1980   Al. Bolomey, Analiza resturilor de animale din locuirea Starčevo-Cris de la Cârcea Viaduct, în: Oltenia. Studii si comunicari, II, Craiova: 9-25.

Bolomey, Al. 1983   Al. Bolomey, Noi descoperiri de oase umane într-o asezare cucuteniana, în: Cercetari Arheologice, VI, Bucuresti: 159-173.

Bonsall, C. et alii 2001 C Bonsall, M. G. Macklin, R. W. Payton, A. Boroneant, Climate, floods and river gods: environmental change and Meso - Neolithic transition in Southeast Europe, Before Farming, 2002/3_4 (2), p.1-12, https://www.waspjournals.com/useraccess/index.php.

Borić, D. 1996   D. Borić, Social dimension of mortuary practices in the neolithic: a case study, în: Starinar, N.S., XLVII, Beograd: 67-83.

Boroffka, N. 1995 N. Boroffka, Recenzie la volumul Heidi Peter-Rocher, Kannibalismus in der prahistoriche Forschung. Studien zu einer paradigmatischen Deutung und ihren Grundlagen, UPA, 20, Bonn, 1994, în: Studii si cercetari de istorie veche si arheologie, 1, 46, Bucuresti: 83-87.

Boroneant, V.1973   V. Boroneant, Recherche archéologiques la culture Schela Caldovei de la zone des " Portes de Fer", în: Dacia, N.S., XVII, Bucuresti: 5-39.

Boroneant, V. et alii 1998 V. Boroneant, C. Bonsall, K. McSweeney, R. Payton, M. Maklin, A mesolithic burial area at Schela Caldovei, România, în: Drobeta, VIII, DrobetaTurnu Severin: 3-10.

Boroneant, V. 2000   V. Boroneant, Paleolithique superieur et epi-paleolithique dans la zone des Portes de Fer, Bucuresti.

Boroneant, V. et alii 2001   V. Boroneant, C. Bonsall, K. McSweeney, R. Payton, M. Maklin, Mormintele mezolitice din Aria III de la Schela Caldovei, în: Apulum, XXXVIII, 1, Alba Iulia: 1-7.

Canatcuzino, Gh. 1967   Gh. Cantacuzino, Necropola preistorica de la Cernica si locul ei în neoliticul românesc si european (în lumina ultimelor descoperiri arheologice), în: Studii si cercetari de istorie veche si arheologie, XVIII, 3, Bucuresti: 379-400.

Carneiro da Cunha, M. 1999   M. Carneiro da Cunha, Canibalism, în: Dictionar de etnologie si antropologie (coordonatori P. Bonte, M. Izard), Iasi: 124.

Cartry, M. 1999   M. Cartry, Sacrificiu, în: Dictionar de etnologie si antropologie (coordonatori P. Bonte, M. Izard), Iasi: 593-596.

Cauvin, J. 1994   J. Cauvin, Naissance des divinités, naissance de l'agriculture. La révolution des symboles au néolithique, Paris.

Cârciumaru, M. 2000   M. Cârciumaru, Ocru, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol.III, Bucuresti: 220.

Chapman, J. 1983   J. Chapman, Meaning and illusion in the study of burial in Balkan prehistory, în: Ancient Bulgaria (editor A. Poulter), vol. I, Nottingham: 1-42.

Chapman, J. 1992   J. Chapman, Social power in the Iron Gates mesolithic, în: Culture transformations and interactions in eastern Europe (editori J. Chapman, P. Dolukhanov), London: 71-121.

Chapman, J. 1994   J. Chapman, Social power in the early farming communities of Eastern Hungary-Perspectives from the Upper Tisza region, în: Jósa András Múzeum Évkönyve, XXXVI, évfolyam, Nyiregyháza: 79-90.

Chapman, J. 2000a   J. Chapman, Fragmentation in archaeology People, places and broken objects in the prehistory of South Eastern Europe, London.

Chapman, J. 2000b   J. Chapman,Tension at funeral Social practices and the subversion of community structure in later Hunarian prehistory, în Agency in Archaeology (editori Marcia-Anne Dobres, John E. Robb), Lodon: 169-195.

Chicideanu, I. M. 2000 I. M. Chicideanu, Mormânt, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României, vol.III, Bucuresti: 108-112

Chicideanu, I. M. 2003 I. M. Chicideanu, Câteva remarci asupra studiului descoperirilor mortuare, în: In memoriam Radu Popa. Temeiuri ale civilizatiei românesti în contextul european, (coordonatori Daniela Marcu Istrate, A. Istrate, C. Gaiu), Bistrita-Nasaud: 65-76.

Ciuta, M. 1997   M. Ciuta, Contributii la repertoriul arheologic al neoliticului timpuriu în depresiunea Brasovului, în Apulum, XXXIV, Alba-Iulia: 5-35

Ciuta, M. 2002   M. Ciuta, Cultura Precris în spatiul intracarpatic, teza de doctorat, mss., Alba Iuia.

Comsa, Al., Schuster, C. 1994 Al. Comsa, C. Schuster, Unele aspecte ale practicarii sacrificiului uman în prima perioada a epocii metalelor, pe teritoriul României, în: Acta Musei Napocensis, XXXII, Cluj-Napoca: 279-288.

Comsa, E., Nanasi, Z. 1971   E. Comsa, Z. Nanasi, Mormântul neolitic descoperit la Sacueni, în: Studii si cercetari de istorie veche, XXII, 4, Bucuresti: 633-636.

Comsa, E. 1974   E. Comsa, Die bestattungssitten im rumänischen neolithikum, în: Jahresschrift für Mitt-eldeutsche Vorgeschichte für das Landesmuseum für vorgeschichte in Halle-Forschungsstele für die Bezirke Halle und Magdeburg, vol.58, Berlin: 113-156.

Comsa, E. 1994a   E. Comsa, Cârcea, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol. I, Bucuresti: 312-313.

Comsa, E. 1994b   E. Comsa, Ciumesti, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol. I, Bucuresti: 308.

Comsa, E. 1994c   E. Comsa, Cris, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol. I, Bucuresti: 375-376.

Comsa, E. 1995   E. Comsa, Morminte ale purtatorilor culturii Starčevo-Cris descoperite în Moldova, în: Acta Musei Napocensis, XXXII, Cluj-Napoca: 245-256.

Comsa, E. 1996a   E. Comsa, Glavanesti, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol. II, Bucuresti: 193.

Comsa, E. 1996b   E. Comsa, Gradinile, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol. II, Bucuresti: 193.

Comsa, E. 1996c   E. Comsa, Let, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol. II, Bucuresti: 308.

Comsa, E., Cantacuzino Gh. 2000 E. Comsa, Gh. Cantacuzino, Necropola neolitica de la Cernica, Bucuresti.

Cook, G.T. et alii 2002   G. T. Cook, C. Bonsall, R. E. M. Hedges, K. McSweeney, V. Boroneant, L. Bartosiewicz, P. B. Pettitt, Problems of dating human bones from Iron Gates, în: Antiquty, 76, Gloucester: 77-85.

Crubézy, É 2000   É. Crubézy, L'étude es séputures ou u mone es morts au mone es vivants. Anthropologie, archéologie funéraire et anthropologie e terrain, în L'Archéologie funéraire, Paris: 8-54.

Cullen, T. 1995   T. Cullen, Mesolithic mortuary ritual at Franchthi Cave, Greece, în: Antiquty, 69, Gloucester: 270-289.

Davidescu, M. 1966   M. Davidescu, O asezare de tip Cris laTurnu Severin, în: Revista Muzeelor, 6, anul III, Bucuresti: 547-549.

D'Agostino, B., Schnapp, A. 1982   B. d'Agostino, A.Schnapp, Les morts entre l'object et l'imagine, în: La mort, les morts dans les sociétés anciennes, Paris: 17-25.

Deshayes, J. 1976   J. Deshayes, Civilizatiile vechiului Orient, vol. I, Bucuresti.

Dragoman, A., Oanta-Marghitu, S. 2003 A. Dragoman, S. Oanta-Marghitu, Între monopol si diversitate: Arheologie, conservare si restaurare în România, în: Ea-online, december 2003, www. archaeology.ro.

Dumitrescu, H. 1954   H. Dumitrescu, O descoperire în legatura cu ritul de înmormântare în cuprinsul culturii ceramicii pictate Cucuteni-Tripolie, în: Studii si cercetari de istorie veche, V, 3-4, Bucuresti: 399-429.

Dumitrescu, H. 1957   H. Dumitrescu, Découvertes concernant un rite funéraire magiques dans l aire de la civilisation de la céramique peinte du type Cucuteni-Tripolie, în: Dacia, N.S., I, Bucuresti: 97-116.

Dumitrescu, H. 1958   H. Dumitrescu, Deux nouvelles tombes cucuténiennes ŕ rite magique découvertes ŕ Traian, în: Dacia, N.S., II, Bucuresti: 407-423.

Dumitrescu, Vl. 1954   Vl. Dumitrescu, Habasesti. Monografie arheologica, Bucuresti.

Dumitrescu, Vl. 1965   Vl. Dumitrescu, Principalele rezultate ale primelor doua campanii de sapaturi din asezarea neolitica târzie de la Cascioarele, în: Studii si cercetari de istorie veche, XVI, 2, Bucuresti: 215-237.

Dumitrescu, Vl. 1966   Vl. Dumitrescu, Gumelnita. Sondajul stratigafic din 1960, Studii si cercetari de istorie veche, XVII, 1, Bucuresti: 51-99.

Dumitrescu, Vl. 1970   Vl. Dumitrescu, Cu privire la cea mai veche cultura neolitica din România, în: Studii si cercetari de istorie veche, XXI, 2: 187-199.

Dumitrescu, Vl. et alii 1983 Vl. Dumitrescu, Al. Bolomey, Fl. Mogosanu, Esquisse d'une préhistoire de la Roumanie, Bucuresti.

Ehrich, R. W., Bankoff, H. A. 1992   R. W. Ehrich, H. A. Bankoff, Geographical and chronological patterns in east central and southeastern Europe, în: Chronologies in Old World Archaeology III^rd edition, Chicago: 375-394.

Eliade, M. 1991 M. Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, vol. I, editia a II-a, Bucuresti.

Enache, s., Plesa, T. 1982 s. Enache, T. Plesa, Zona etnografica Dolj, Bucuresti.

Floru, E., Nicolaescu-Plopsor, D. 1960 E. Floru, D. Nicolaescu-Plopsor, Craniul trepanat de la Histria. Epoca migratiilor - studiu antropologic si morfofunctional, în: Probleme de Antropologie, 5, Bucuresti: 55-70.

Gallis, K. J. 1989 K. J. Gallis, Evidence for funerary rituals at cremation burials since early neolithic in Thesaly (Grecee), în: Valcamonica Symposium, III - 1979, Milano: 69-79.

Galović, R. 1967 R. Galović, Sahranjivanje u starčevačkoj kulturi, în: Starinar, N.S., XVIII, Beograd: 168-174.

Garasanin, D. A. 1954   D. A. Garasanin, Starčevačka kultura, Lyublyana.

Gavriluta, N. 1998 N. Gavriluta, Studiu introductiv. Sacrificiul - strigat al rugaciunii mute, în: Eseu despre natura si functia sacrificiului, Iasi: 5-37.

Gazdapusztai, G. 1957 G. Gazdapusztai A Körös kulturá lakotelpe Hódmezővásárhely-Gorzsán, în: Archaeo-logiai Értesitő, 84, Budapesta: 3-13.

Ghinea, D. 2002   D. Ghinea, Enciclopedia geografica a României, editia a III-a, revazuta si adaugita, Bucuresti.

Gimbutas, M. 1972   M. Gimbutas, Excavation at Anza, Macedonia, în: Archaeology, vol. 25, no. 2, New York: 112-123.

Gimbutas, M.1976   M. Gimbutas, Neolithic Macedonia. As Reflected by Excavation at Anza, Southeast Yougoslavia, Los Angeles, California.

Gimbutas, M. 1997   M. Gimbutas, Civilizatia Marii Zeite si sosirea cavalerilor razboinici, Bucuresti.

Goia, I. A. 1982   I. A. Goia, Zona etnografica Meses, Bucuresti.

Grigorescu, D. I. 1980   D. I. Grigorescu, Înaintea aparitiei omului, Bucuresti.

Guilaine, J. 1982   J. Guilaine, Le relation habitat/sépultur en préhistoire, în: Les dossaires Histoire et Archéologie, no.66, septembre, Paris: 64-67.

Haita, C. 2003   C. Haita, Sedimentologia si micro-morfologia. Aplicatii în arheologie, Târgoviste.

Hasotti, P. 1997   P. Hasotti, Epoca neolitica în Dobrogea, Constanta.

Häusler, A. 2000   A. Häusler, Zu den kulturbeziehungen südosteuropas im neolithikum und äneolithikum im lichet der bestattungssitten, în: Germania, 78, 2, Berlin: 319-354.

Hodder, I. 1990   I. Hodder, The Domestication of Europe. Structure and Contingency in Neolithic Societies, Oxford.

Horedt, K. 1956   K. Horedt, Asezarea de la Sf. Gheorghe-Bedeháza, în: Materiale si cercetari de arheologie, II, Bucuresti: 7-32.

Iaru, G. 1967 G. Iaru, Bastinasii Australiei, Bucuresti.

Ignat, D. 1995   D. Ignat, Despre mormintele si ofranda funerara în preistoria Bihorului, în: Acta Musei Napocensis, XXXII, 1, Cluj-Napoca: 269-272.

Ignat, D. 1998   D. Ignat, Grupul cultural neolitic Suplacul de Barcau, Timisioara.

Jeunesse, C. 1997   C. Jeunesse, Pratiques funéraires au néolithique ancien. Sépultures et nécropoles des sociétés danubiennes (5500/-4900 av.J.-C.), Paris.

Kalicz, N. 1993   N. Kalicz, Le bassin du Danube moyen, Le plaine Pannonienne, în: Atlas du Neolithique Europeen. L'Europe orientale, vol. 1, E.R.A.U.L, Ličge: 284-2342.

Karmanski, S. 1988   S. Karmanski, Donja Branjevina, în: The Neolithic of Serbia (editor D. Srejović), Beograd: 75-76.

Kennedy, K. A. R. 1994 K. A. R. Kennedy, Skeletal markers of occupational stress, în: Reconstruction of life from the skeleton (editori M.Y. Iscan & K.A.R. Kennedy), New York: 129-160.

Kutzián, I. 1944   I. Kutzián, A Körös-Kultura, în: Dissertation Pannonicae, Ser.II, No. 23, Budapesta.

Lazarovici, Gh. 1969   Gh. Lazarovici, Cultura Starčevo-Cris în Banat, în: Acta Musei Napocensis, VI, Cluj-Napoca: 3-26.

Lazarovici, Gh. 1977   Gh. Lazarovici, Gornea-Preistorie, Cluj-Napoca.

Lazarovici, Gh. 1979   Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, Cluj-Napoca.

Lazarovici, Gh., Némety, I. 1983   Gh. Lazarovici, I. Némety, Neoliticul dezvoltat din nord-vestul româniei (Salajul, Satmarul si Clujul), în: Acta Musei Porolissensis, VII, Zalau: 17-60.

Lazarovici, Gh. 1984   Gh. Lazarovici, Neoliticul timpuriu în România, în: Acta Musei Porolissensis, VII, Zalau:49-109.

Lazarovici, Gh, Szěkely, Z. 1990-1994 Gh. Lazarovici, Z. Szěkely, Sfârsitul neoliticului timpuriu în sud-estul Transilvaniei, în: Cumidava, XV-XIX, Brasov: 5-11.

Lazarovici, Gh.-1993   Gh. Lazarovici, Les Carpates meridionales et la Transylvanie, în: Atlas du Neolithique Europeen. L'Europe orientale, vol. 1, E.R.A.U.L, Ličge: 243-284.

Lazarovici, Gh., Maxim, Z. 1995   Gh. Lazarovici, Z. Maxim, Gura Baciului, Monografie arheologica, Cluj-Napoca.

Lazarovici, Gh.-1998   Gh. Lazarovici, Metode si tehnici moderne de cercetare în arheologie, Bucuresti.

Lazarovici, Gh., Ciobotaru, D. L.-2002a Gh. Lazarovici, D. L. Ciobotaru, Dudestii Vechi, com. Dudestii Vechi, jud.Timis, punctul Movila lui Deciuv (Östelep), în: Cronica cercetarilor arheologice din România. Campania 2001, Bucuresti: 129-130.

Lazarovici, Gh., Ciobotaru, D. L. 2002b Gh. Lazarovici, D. L. Ciobotaru, Dudestii Vechi, com. Dudestii Vechi, jud.Timis, punctul Movila lui Deciuv (Östelep), în: Cronica cercetarilor arheologice din România. Campania 2001, cd-rom editat de cIMeC, Bucuresti.

Le Mort, F. 1982   F. Le Mort, Actions intentionnelles sur les os humains, în: Les dossaires Histoire et Archéologie, no.66, septembre, Paris: 28-32.

Leach, J. D., Mauldin, R. P. 1995   J. D. Leach, R. P. Mauldin, Additional comments on blood residue analysis in archaeology, în: Antiquity, 69, Gloucester: 1020-1022.

Leković, V. 1988a V. Leković, Sasinci, în: The Neolithic of Serbia (editor D. Srejović), Beograd: 94-95.

Leković, V. 1988b V. Leković Zlatara Ruma, în: The Neolithic of Serbia (editor D. Srejović), Beograd: 108-109.

Leroi-Gourhan, A. 1971 A. Leroi-Gourhan, Les religions de la préhistoire, Paris.

Leroi-Gourhan, A. 1983 A. Leroi-Gourhan, Gestul si cuvântul, vol. I, Bucuresti.

Leroi-Gourhan, A. 1992 A. Leroi-Gourhan, Les chasseurs de la Préhistoire, Paris.

Lévi-Strauss, C. 1978   C. Lévi-Strauss, Antropologia structurala, Bucuresti.

Lévi-Strauss, C. 1982   C. Lévi-Strauss, Rasa si istorie, în: Rasismul în fata stiintei, Bucuresti: 3-47.

Lichardus, J. et alii 1985 J. Lichardus,M. Lichardus-Itten, G. Bailloud, J. Cauvin, La protohistoire de l'Europe. La néolithique et la chalcolithique, Paris.

Lichter, C. 2001 C. Lichter, Untersuchungen zu den bestattungssitten des südosteuropäischen neolithikms und chalcolithikums, Mainz.

Lichter, C. 2003a C. Lichter, Continuity and change in burial custom: Examples from the Carpathian Basin, în: Early symbolic Systems for Communication in Southeast Europe (editor L. Nikolova), BAR Intrenational Series 1139, London: 135-152.

Lichter, C. 2003b C. Lichter, Kontinuität und Wandel in der Bestattungssitten der Jungstein und Kupferzeit im Karpatenbecken , în: Das Altertum, band 48, 2, Oldenburg: 105-128.

Lips, J. 1958   J. Lips, Obârsia lucrurilor. O istorie a culturii omenirii, Bucuresti.

Luca, S. A., Dragomir, I. 1985   S. A. Luca, I. Dragomir, Despre o noua descoperire arheologica de la Gornea - Locurile Lungi, în: Banatica, 8, Resita: 73-77.

Lull, V. 2000   V. Lull, Death and Society: a Marxist approach, în: Antiquity, 74, Gloucester: 576-580.

Macrea, M. et alii 1951 M. Macrea, L. Buzdugan, G. Ferenczi, K. Horedt, I. Popescu, I. I. Russu, Z. Székely, N. Vasiu, I. Winkler, Despre rezultatele cercetarilor întreprinse de santierul arheologic Sft. Gheorghe - Bretcu, 1950, în: Studii si cercetari de istorie veche, II, 1, Bucuresti: 285-311.

Makkay, J.-1989 J. Makkay, Foundation Sacrifices in Neolithic Houses of the Carpathian Basin, în: Valcamonica Symposium III - 1979, Milano: 157-167.

Makkay, J.-1992 J. Makkay, Excavation at the Körös culture settlement of Endrőd - Öregszőlők 119 in 1986-1989, în: Cultural and landscape changes in South East Hungary I. Report on the Gyoma Endrőd Project. Archaeolingua I, Budapesta: 121-194.

Makkay, J. 2001   J. Makkay, Neolithic prelude to the Indo-Europeanization of Italy. An old theory in a new perspective, Budapest.

Mantu, C. M. 1991   C. M. Mantu, The Starčevo-Cris Settlement from Poienesti (Vaslui Country), în: Banatica, 11, Resita: 173-183.

Mantu, C. M. et alii 1992 C. M. Mantu, A. Mantu, I. Scortanu, Date în legatura cu asezarea Starčevo-Cris de la Poienesti, judetul Vaslui, în: Studii si cercetari de istorie veche si arheologie, XLIII, 2, Bucuresti: 149-177.

Marinescu-Bîlcu, S. 1971   S. Marinescu-Bîlcu, Caiet de santier Grumazesti 1971, mss.

Marinescu-Bîlcu, S. 1972 S. Marinescu-Bîlcu, Caiet de santier Grumazesti 1972, mss.

Marinescu-Bîlcu, S. 1993 S. Marinescu-Bîlcu, Les Carpates orientale et la Moldavie, în: Atlas du Neolithique Europeen. L'Europe Orientale, vol. 1, E.R.A.U.L, Ličge:191-241.

Marinescu-Bîlcu, S. 1996a   S. Marinescu-Bîlcu, Gornea, în: Enciclo-pedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol. II, Bucuresti: 199.

Marinescu-Bîlcu, S. 1996b   S. Marinescu-Bîlcu, Grumazesti, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol. II, Bucuresti: 207.

Marinescu-Bîlcu, S. 1996c   S. Marinescu-Bîlcu, Gura Baciului, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol. II, Bucuresti: 208-209.

Marinescu-Bîlcu, S. et alii 1997 S. Marinescu-Bîlcu D.Popovici, G.Trohani, R. Andreescu, A. Balasescu, A.C. Balteanu, C. Bem, E. Gŕl, C.Haita, E.Kessler, D.Moise, V.Radu, M. Tomescu, M.Venczel, F.Vlad, V.Voinea, Archaeological Researches at Bordusai-Popina (Ialomita Country). Preliminary Report 1993-1994, în: Cercetari Arheologice, X, Bucuresti: 35-143.

Marinescu-Bîlcu, S. 2000a   S. Marinescu-Bîlcu, Mormânt, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol. III, Bucuresti: 113-117.

Marinescu-Bîlcu, S. 2000b   S. Marinescu-Bîlcu, Ocru, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol. III, Bucuresti: 220-221.

Marinescu-Bîlcu, S., Bolomey, Al. 2000 S. Marinescu-Bîlcu, Al. Bolomey, Draguseni. A Cucuteni Comumnity, Bucuresti-Tübingen.

Masset, C. 2000   C. Masset, A mort aux préhistoriques at protohistoriques (-1000 Ŕ -750), în L'Archéologie funéraire, Paris: 55-85.

Mauss, M., Hubert, H. 1997   M. Mauss, H. Hubert, Eseu despre natura si functia sacrificiului, Iasi.

Maxim, Z. 1999   Z. Maxim, Neo-eneoliticul din Transilvania, Cluj-Napoca.

Mellaart, J. 1965   J. Mellaart, Earliest civilisations of the Near East, London.

Mikić, Z. 1980 Z. Mikić, Anthropologische typen der Djerdap (einsernen-tor)-serie, în: Poblémes de la néolithisation dans certaines région de l'Europe, Kraków: 151-161.

Mikić, Z. 1988 Z. Mikić, Anthropological remains from neolithic sites in Serbia, în: The Neolithic of Serbia (editor D. Srejović), Beograd: 20-23.

Mikić, Z. 1989 Z. Mikić, Prilog antropoloskom upoznavanju neolita u Srbiji, în: Glasnik Srpskog arheoloskog drustva, br 5, Beograd: 18-26.

Mikić, Z.- 1992/1993 Z. Mikić, Review on Paleopathological States of the Ancient Populations on the Territory of Yugoslavia, în: Starinar, XLIII-XLIV, Beograd: 87-91.

Mogosanu, Fl.-1978   Fl. Mogosanu, Mezoliticul de la Ostrovul Corbului. O noua asezare de tip Schela Cladovei, în: Studii si cercetari de istorie veche si arheologie, XXIX, 3, Bucuresti: 335-351.

Moise, D. 1999   D. Moise Studiul materialului faunistic apartinând mamiferelor, descoperit în locuintele gumelnitene de la Însuratei-Popina I (jud. Braila), în: Istros, IX, Braila: 171-190.

Moise, D. 2001   D. Moise Studiul materialului faunistic provenit din asezarea eneolitica de la Mariuta (jud. Calarasi), în: Cultura si Civilizatie la Dunarea de Jos, XVI-XVII, Calarasi: 207-222.

Musca, I. M. 1980   I. M. Musca, Contributie la studiul ritualurilor funerare pre- si protoistorice, în: Acta Moldaviae Meridionalis, II, Vaslui:45-50.

Neagu, M. 2003 M. Neagu, Neoliticul mijlociu la Dunarea de Jos, Cultura si Civilizatie la Dunarea de Jos, nr. XX, Calarasi.

Necrasov, O. 1954 O. Necrasov, Asupra unor cranii vechi trepanate, gasite pe teritoriul R.P.R., Probleme de Antropologie, I, Bucuresti: 119-126.

Necrasov, O., Cristescu, M. 1957 O. Necrasov, M. Cristescu, Contributie la studiul antropologic al scheletelor din complexul mormintelor cu ocru de la Holboca - Iasi, Probleme de Antropologie, III, Bucuresti: 73-147.

Necrasov, O. et alii 1959 O, Necrasocv, E. Floru, D. Nicolaescu- Plopsor, Contribution a l'etude de la pratique de la trepanation chez les populations prehistorique du territoire de la R. P. Roumanie, Przeglad Antropologiczny, 25, Varsovia: 9-32.

Necrasov, O. 1960   O. Necrasov, Consideratii asupra populatiilor din vârsta pietrei si de la începutul vârstei metalelor de pe teritoriul R.P.R., în: Omagiu lui Constantin Daicoviciu cu prilejul împlinirii a 60 de ani, Bucuresti: 415-429.

Necrasov, O. 1965a   O. Necrasov, Date antropologice noi asupra populatiei culturii neolitice Starčevo-Cris, în: Studii si cercetari de antropologie, II, 1, Bucuresti: 9-17.

Necrasov, O. 1965b   O. Necrasov, Studiul osemintelor umane si al resturilor de paleofauna, descoperite în mormântul neolitic de la Cluj-"Gura Baciului", datând din cultura Cris, în: Apulum, Bucuresti: 19-34.

Necrasov, O. 1965c O. Necrasov, Nouvelles données anthropo-loqiues concernant la population de la culture néolithique Starčevo-Cris, în: Annuaire Roumain.d'Anthropologie, 2, Bucuresti: 9-17.

Necrasov, O., Cristescu, M 1967   O. Necrasov, M. Cristescu, Aspecte antropologice ale neoliticului si enoliticului românesc, în: Studii si cercetari de antropologie, IV, 2, Bucuresti: 159-169.

Necrasov, O., Antoniu, S. 1978 O. Necrasov, S. Antoniu, Contributie la antropologia populatiei din cultura Cris, în: Studii si Cercetari de Antropologie, 15, Bucuresti: 3-10.

Necrasov , O., Antoniu, S. 1979 O. Necrasov, S. Antoniu, Contributii la studiul antropologic al populatiilor vechi care au trait în zona orasului Bârlad, Acta Moldaviae Meridionalis, I, Vaslui: 19-37.

Necrasov, O., stirbu, M. 1980 O. Necrasov, M. stirbu, Contributie la studiul faunei din cultura Cris, în: Acta Moldaviae Meridionalis, II, Vaslui: 19-34

Necrasov, O.-1986   O. Necrasov, Sur la structure anthropologique de quelques populations néolithiques et énéolithiques de Roumanie, în: Anthropologie, XXIV, 2-3, Paris: 189-196.

Necrasov, O. et alii 1990 O. Necrasov, M. Cristescu, D. Botezatu, G. Miu, Cercetari de paleoantropologie privitoare la populatiile de pe teritoriul României, în: Arheologia Moldovei, XIII, Iasi: 173-223.

Needham, S., Spence, T. 1997 S. Needham, T. Spence, Refuse and the formation of middens, în: Antiquity, 71, Gloucester: 77-90.

Nemeskeri, J., Lengyel, I. 1976 J. Nemeskeri & I. Lengyel Neolithic skeletal finds, in: Neolithic Macedonia - as reflected by excavation at Anza, Southeast Yugoslavia (editor M. Gimbutas), Los Angeles, Califonia: 375-417.

Némety, J. et alii 2002 J. Némety, C. Astalos, S. Gál, Tasnad, jud. Satu Mare, punctul Sere: în: Cronica cercetarilor arheologice, Campania 2001, Bucuresti: 310.

Nestor, I. et alii 1951 I. Nestor, Al. Alexandrescu, E. Comsa, E. Zaharia-Petrescu, V. Zirra, Sapaturile de pe Valea Jijiei (Iasi-Botosani-Dorohoi), în: Studii si cercetari de istorie veche, II, 1, Bucuresti: 15-76.

Nestor, I. 1957   I. Nestor, Raport despre sondajuele de la Let-Várhegy, în: Materiale si cercetari de arheologie, III, Bucuresti:59-62.

Nica, M.-1971   M. Nica, O asezare de tip Starčevo-Cris lânga Basarabi (jud. Dolj), în: Studii si cercetari de istorie veche, XXII, 4, Bucuresti: 547-556.

Nica, M., Nicolaescu-Plosor, D. 1975 M. Nica, D. Nicolaescu-Plopsor A ritual complex of cranium cult found aut in the neolithic settlement of Cârcea (Oltenia), în: Annuaire Roumain D'Anhropologie, 12, Bucuresti: 15-17.

Nica, M. 1976   M. Nica, Cârcea, cea mai veche asezare neolitica de la sud de Carpati, în: Studii si cercetari de istorie veche si arheologie, XXVII, 4, Bucuresti: 435-463.

Nica, M. 1977   M. Nica, Nouvelles donnés sur le néolithique ancien d'Olténie, în: Dacia, N.S., XXI, Bucuresti: 13-53.

Nica, M. 1981a   M. Nica, Gradinile, o noua asezare a neoliticului timpuriu în sud-estul Olteniei, în: Arhivele Olteniei, N.S., I, Bucuresti: 27-39.

Nica, M. 1981b   M. Nica, Complexul cuptoarelor eneolitice de ars pâinea de la Curmatura, jud. Dolj, în: Oltenia. Studii si Comunicari, III, Craiova:9-16.

Nica, M. 1986   M. Nica, Neoliticul timpuriu si mijlociu în zona rasariteana a Olteniei, rezumatul tezei de doctorat, Bucuresti.

Nica, M. et alii 1996 M. Nica, F. Ridichie, D. Bondoc, C. Fântâneanu, B. Tanasescu, Cârcea-Viaduct, jud. Dolj, în: Cronica cercetarilor arheologice. Campania 1995, Braila: 29.

Nica, M. et alii 1999 M. Nica, S. Lazar, D. Bondoc, B. Tanasescu, Cârcea-La Hanuri, în: Cronica cercetarilor arheologice. Campania 1998, Vaslui:27-28.

Nica, M. et alii M. Nica, S. Lazar, D. Balteanu, F. Ridichie Raport asupra sapaturilor arheologice de la Cârcea, punctul "Hanuri" - campania 2000, în: Oltenia. Studii si Comunicari, Arheologie-Istorie, XIII, Craiova: 7-22.

Nicolaescu-Plopsor, C. S. 1968 C. S. Nicolaescu-Plopsor, Les recherches archéologiques dans la zone des Portes de fer, Mémoires. Série Archéologique, V, Craiova.

Nicolaescu-Plopsor, N., Wolski, W. 1974 N. Nicolaescu-Plopsor, W. Wolski, Head-hunting, ethoiatrz or skull-cult during the neolithic in Romania?, în: Annuaire Roumain D'Anhropologie, 11, Bucuresti: 3-7.

Nicolaescu-Plopsor, N., Wolski, W. 1975 N. Nicolaescu-Plopsor, W. Wolski, Elemente de demografie si ritual funerar la populatiile vechi din România, Bucuresti.

Nicolov, B. 1974 B. Nicolov, Gradesnita, Sofia.

Nicolov, V. 1996   V. Nicolov, The Neolithic Cultures in the Bulgarian Lands in the context of Anatolia and the Balkans, în: Annuary of Departament of Archaeology-NBU, II-III, Sofia,:133-144.

Oestigaard, T. 1999   T.Oestigaard, Cremation as transfor-mations: When the dual cultural hypothesis was cremated and carried away in urns, în: European Journal of Archaeology, vol.2, no.3, London: 345-364.

Paul, I. 1989   I. Paul, Unele probleme ale neoliticului timpuriu din zona carpato-dunareana, în: Studii si cercetari de istorie veche si arheologie, XL, 1, Bucuresti: 3-27.

Paul, I. 2000   I. Paul, Precris, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol. III, Bucuresti: 369.

Pautreau, J. P. 1982   J. P. Pautreau, Les incinérations, în: Les dossaires Histoire et Archéologie, no.66, septembre, Paris: 90-96.

Papilian, V. 1974 V. Papilian, Anatomia omului - Vol. I Aparatul locomotor, editia a V-a, Bucuresti, 1974.

Parker Pearson, M. 2001 M. Parker Pearson, The archaeology of death and burial, Gloucestershire.

Al. Paunescu, 1970 Al. Paunescu, Epipaleoliticul de la Cuina Turcului - Dubova, în: Studii si cercetari de istorie veche, XXI, 1, Bucuresti: 3-47.

Paunescu, Al. et alii 1976 Al. Paunescu, N. sadurschi, V. Chirica, Repertoriul arheologic al judetului Botosani, vol. I-II, Bucuresti.

Paunescu, Al. 1978   Al. Paunescu, Cercetarile arheologice de la Cuina Turcului - Dubova (jud. Mehedinti), în: Tibiscus, V,Timisoara: 11-56.

Paunescu, Al. 1990   Al. Paunescu, Locuirea mezolitica tip Schela Cladovei de la Ostorvul Corbului, jud. Mehedinti, în: Studii si cercetari de istorie veche si arheologie, XLI, 2, Bucuresti: 123-147.

Al. Paunescu, 2002 Al. Paunescu, Paleoliticul si mezoliticul din spatiul transilvan - studiu monografic, Bucuresti, 2002.

Peter - Röcher, H. 1994 H. Peter - Röcher, Kannibalismus in der prahistoriche Forschung. Studien zu einer paradigmatischen Deutung und ihren Grundlagen, UPA, 20, Bonn, 1994.

Petrescu-Dîmbovita, M. 1978   M. Petrescu-Dîmbovita, Scurta istorie a Daciei preromane, Iasi.

Popovici, D. 1996   D. Popovici, Date noi cu privire la sacrificiile umane din arealul Gumelnita, în: Lucrarile Simpozionului de Arheologie, Târgoviste: 76.

Popovici, D., Rialland, Y. 1996   D. Popovici, Y. Rialland, Viata pe malurile Dunari acum 6500 de ani, Paris.

Popovici, D. 1999   D. Popovici, Observations about the Cucutenian (phase A) communities behavior regarding the human body, în: Annales D'Université "Valahia" Târgoviste, section d'Archéologie et d'Histoire, tome I, Târgoviste: 25-38.

Popovici, D. et alii 2002   D. Popovici, A. Balasescu, C. Haita, V. Radu, A. M. F. Tomescu, I. Tomescu, Cercetarea arheologica pluridisciplinara. Concepte, metode si tehnici, Bucuresti.

Popusoi, E. 1980   E. Popusoi, Sapaturle arheologice de la Trestiana, com. Grivita, jud. Vaslui, în: Cercetari Istorice, S.N., XI, Iasi: 105-134.

Popusoi, E. 1983   E. Popusoi, Sapaturle arheologice de la Trestiana, com. Grivita, jud. Vaslui, în: Materiale si cercetari de arheologie, XV, Bucuresti: 12-36.

Popusoi, E. 1992   E. Popusoi, Morminte neolitice de tip Starčevo-Cris la Trestiana, com. Grivita, jud. Vaslui, în: Carpica, XXIII, 2, Bacau: 27-50.

Raczky, P. 1981/1982   P. Raczky, Origins of the custom of buring the dead inside houses in South-East Europe, în: Annual of the Szolnok Country Museums: 5-10.

Radcliffe-Brown, A. R. 2000   A. R. Radcliffe-Brown, Structura si functie în societatea primitiva, Iasi.

Radosavljević, S. 1986   S. Radosavljević, Rezultati antropoloske obrade skeleta sa lokaliteta Ajmana, în: Derdapske Sveske, III, Beograd: 51-58.

Radovanović, I. 1992/1993   I. Radovanović, Review of Formal Disposal Areas in Mesolithic of Europe, în: Starinar, N.S., XLIII-XLIV, Beograd: 93-102.

Radovanović, I. 1996   I. Radovanović, Some aspects of burial procedure in the Iron Gates Mesolithic and implications of their meaning, în: Starinar, N.S., XLVII, Beograd: 9-20.

Radovanović, I. 2000   I. Radovanović Houses and Burials at Lepenski Vir, în: European Journal of Archaeoogy, vol. 3, no. 3, London: 330-349.

Rainer, Fr., Simionescu, I. 1942 Sur le premier crâne d'homme paléolithique trouvé en Roumanie, Analele Academiei Române, Memoriile sectiunii stiintifice, seria III, tom XVII, mem. 2, Bucuresti: 1-15.

Roman P., Paunescu, Al. 1996   P. Roman, Al. Paunescu, Ostrovul Corbului, I, 1, Bucuresti.

Roman P., Paunescu, Al. 2000 P. Roman, Al. Paunescu, Ostrovul Corbului, în: Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a României (coordonator C. Preda), vol. III, Bucuresti: 245-247.

Russu, I. G., Mares, V. 1956   I. G. Russu, V. Mares, Consideratii antropologice asupra scheletului apartinând culturii Cris, de la Sf.Gheorghe-Bedeháza, în: Materiale si cercetari de arheologie, II, Bucuresti: 32-39.

Russu,I. G. et alii 1960 I. G. Russu M. serban, A. Vlasa, V. Galamb, N. Motioc, Contributions ŕ l'aspect anthropologique de l'Homme de la culture Cris (Transylvanie), VI^e Congrčs international des sciences anthropolo-giques et etnologiques, 30.07. - 06. 08. 1960, tom. 1, Paris: 679-682.

Rusu, D., El Susi, G. 1994 D. Russu, G. El Susi, Materialul faunistic din M10, în: Cronica cercetarilor arheologice, Campania 1993, Satu Mare: 29.

Ruzić M., Pavlović, N. 1988 M. Ruzić, N. Pavlović, Neolithic sites in Serbia explored and published in the period 1948-1988, în: The Neolithic of Serbia (editor D. Srejović), Beograd: 51-68.

Sealy J. et alii 1995   J. Sealy, R. Armstrong, C. Schrire, Beyond lifetime averages: tracing life histories through isotopic analysis of different calcified tissues from archaeological human skeletons, în: Antiquity, 69, Gloucester: 290-300.

Seferiades, M. 1993   M. Seferiades, La Grece, în: Atlas du Neolithique Europeen. L'Europe orientale, vol. 1, E.R.A.U.L, Ličge: 7-60.

Sîrbu, V. 1993   V. Sîrbu, Credinte si practici funerare, religioase si magice în lumea geto-dacilor, Galati.

Sîrbu, V. 2003   V. Sîrbu, Arheologia funerara si sacrificiile: o terminologie unitara, Braila.

Soficaru, A. D. et alii 2003 A. D. Soficaru, N. M. Sultana, N. Miritoiu, Expertiza antropologica a osemintelor umane descoperite la Chitila Ferma, în anul 2002, Bucuresti - Materiale de Istorie si Muzeografie, 17, Bucuresti: 113-122.

Soustelle, J. 1995 J. Soustelle, Aztecii, Bucuresti.

Srejović, D. 1997   D. Srejović, Lepenski Vir. Berceau de la civilisation du Bassin Danubien, în: Dossiers d'Archeologie, no. 220, Paris: 10-17.

Stanciu, I. et alii 2000 I. Stanciu, Al. V. Matei, S. Bacuet Crisan, D. Bacuet Crisan, Hereclean - Dâmbul Iazului, com. Herclean, jud. Salaj, în: Cronica cercetarilor arheologice din România. Camapnia 1999, Bucuresti: 44.

Stuart-Macadam, P. L. 1994 P. L. Stuart-Macadam, Nutritional deficiency diseases: a survey o scurvy, rickets, and iron - deficiency anemia, în: Reconstruction of life from the skeleton (editori M. Y. Iscan, K. A. R. Kennedy), New York: 201-222.

Székely, Z. 1970   Z. Székely, Sapaturile executate de Muzeul din Sf.Gheorghe (1959-1966), în: Materiale si cercetari de arheologie, IX, Bucuresti: 297-315.

Tasić, N. 1988   N. Tasić, Comparative C-14 dates for the neolithic settlements in Serbia, în: The Neolithic of Serbia (editor D. Srejović), Beograd: 45-47.

Tainter, J. A. 1974   J. A. Tainter, Social Inference and Mortuary Practices: An Experiment in Numerical Classification, în: World Archaeology, vol.7, no.I, Oxford: 1-15.

Trajković, Č. 1988   Č. Trajković, Topole-Bač, în: The Neolithic of Serbia (editor D. Srejović), Beograd: 99-101.

Treuil, R. 1983   R. Treuil, Le néolithique et la Bronze Anciene Egeene, Paris.

Tringham, R. 1971   R. Tringham, Hunters, Fishers and Farmers of Eastern Europe 6000-3000 BC, London.

Trinkaus, E. et alii 2003 E. Trinkaus, O. Moldovan, S. Milota, A. Bîlgar, L. Sarcina, Sheela Athreya, S. E. Bailey, R. Rodrigo, G. Mircea, T. Higham, C. B. Ramsey, J. Van der Plicht, An early modern human from the Pestera cu Oase, Romania, în: PNAS, September 30, 2003, vol. 100, no. 30, www. pnas.org/cgi/doi/ 10.1073/ pnas.2035108100.

Torgmayer, O. 1968   O. Torgmayer, Die hautptfrarangen des Neolithikums der ungarischen Südtiefebene, în: A Mora Ferenc Múzeum Évkönye, Szeged: 11-19.

Ubelaker, D. H. 1978 D. H. Ubelaker, Human skeletal remains, Washington.

Ucko, P. J. 1969   P. J. Ucko, Ethnography and archaeological interpretation of funerary remains, în: World Archaeology, 1, 2: 262-280.

Ulrich, H. 1997 H. Ulrich, Shädeloperationen in der Steinzeit, Mitteilungen der Berliner Gesellschaft fur Anthropologie, Ethnologie und Urgeschichte, Bd. 18, Berlin:.17-32.

Ursulescu, N. 1978   N. Ursulescu, Mormintele Cris de la Suceava -Platoul Cimitirului", în: Suceava. Anuarul Muzeului Judetean, V, Suceava: 81-89.

Ursulescu, N. 2000   N. Ursulescu, Mormintele Cris de la Suceava-Platoul Cimitirului", în: Contributii privind neoliticul si eneoliticul din regiunile est-carpatice ale României, vol. 1, Iasi: 185-188.

Ursulescu, N. 2002   N. Ursulescu, Les commencements de l incinération dans le néolithique de la Roumanie et de l Italie, în: Studia Antiqua et Archaeologica, VIII, Iasi:

Van Gennep, A. 1996 A. Van Gennep, Riturile de trecere, Iasi.

Van Gennep, A. 2000 A. Van Gennep, Totemismul, Iasi.

Vasić, M. 1936   M. Vasić, Praistorijska Vinča, Beograd.

Vetenić, S. 1988   S. Vetenić, Buckovačka česma - Svetozarevo, în: The Neolithic of Serbia (editor D. Srejović), Beograd: 73.

Vigne, J. D. 1982   J. D. Vigne, Les ossement animaux dans les sépultures, în: Les dossaires Histoire et Archéologie, no.66, septembre, Paris: 78-83.

Villa, P. et alii 1986 P. Villa, J. Courtin, D. Helmer, P. Shipman, C. Bouville, E. Mhieu, Un cas de cannibalisme au neolithique - Boucherie et rejet de restes humains et animaux dans la grotte de Fontbrégoua a Salernes (Var), Gallia Prehistoire, 29, Paris: 143-171.

Vlassa, N., Palkó, A. 1965   N. Vlassa, A. Palkó, Un mormânt de inhumatie apartinând culturii Cris timpurii din Translvania, în: Apulum, Bucuresti: 13-17.

Vlassa, N. 1966   N. Vlassa, Cultura Cris în Transilvania, în: Acta Musei Napocensis, III, Cluj-Napoca: 9-48.

Vlassa, N. 1970   N. Vlassa, Descoperiri arheologice în orasul Cluj, în: Materiale si cercetari de arheologie, IX, Bucuresti: 529-532.

Vlassa, N. 1972   N. Vlassa, Cea mai veche faza a complexului cultural Starčevo-Cris în România, în: Acta Musei Napocensis, IX, Cluj-Napoca: 7-28.

Vlassa, N. 1976   N. Vlassa, Neoliticul Transilvaniei, Cluj-Napoca.

Voinea, V. 2001   V. Voinea, Sacralizarea spatiului locuit. Sacrificii umane, în: Cultura si Civilizatie la Dunarea de Jos, XVI-XVII, Calarasi: 35-41.

Vulcanescu, R. 1979   R. Vulcanescu, Dictionar de etnologie, Bucuresti.

Weinberg, S. S. 1965   S. S. Weinberg, The Stone Age in the Aegean, vol.I, chapter X, The Cambridge Ancient History, 36, Cambridge.

Weiss, P. 1991 P. Weiss, Osteologia cultural - practicas cefalicas, 2do Parte, Lima 1991.

White, T. D. 1991 T. D. White, Human Osteology, San Diego, California.

White, T. D. 1992 T. D. White, Prehistoric cannibalism at Mancos 5MTUMR - 2346, New Jersey, 1992.

Whittle, A. 1996   A. Whittle, Europe in Neolithic. The Creation of New Worlds, Cambridge.

Whittle, A. 2000   A. Whittle, New research of the Hungarian Early Neolithic, în: Antiquity, 74, Gloucester: 13-14.

Yordanov, Y., Dimitrova, B. 1996   Y. Yordanov, B. Dimitrova, Athropological Data about Buried Individuals in an Intramural Necropolis in a Settlement from the Early Neolithic-The Village of Maluk Preslavets, Silistra region, în: Annuary of Departament of Archaeology-NBU, II-III, Sofia: 106-118.

Zivanović, S. 1975 S. Zivanović, Rapport préliminaire sur les résultats des recherches anthropologiques relatives aux squelettes de Padina sur le Djerdap, în: Starinar, N.S., XXIV-XXV, 1973/1974, Beograd:139-155.

Zivanović, S. 1986 S. Zivanović, Restes des osements humains ŕ Velesnica, în: Derdapske Sveske, III, Beograd: 286-288.

Zoffmann, Zs. 1983   Zs. Zoffmann, Neolitisch anthropologische funde aus der Umgebung von Odzaci (Backa, Juoslavien), în: Radovi Vojvodanskih Muzeja, 28, Novi Sad: 35-38.

Zoffmann, Zs. 1988   Zs. Zoffmann, Antropologische kenntnisse über die Bevolkerung der Körös-Starčevo-Cris Kultur, în: Archaeologiai Črtesitö, 1, Budapest:196.

Zoffmann, Zs. 2000 Zs. Zoffmann, Anthropological sketch of the prehistorical population of the Carpathian Basin, în: Acta Biologica Szeged, 44, 1-4, Szeged: 75-79.