ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
|
Environment & Progress - 4/2005 |
Abstract: Efficacy and Cautiousness in Environmental Planning. The activity of planning was always a part of human actions, for the simply reason that it represented the way to furfill a purpose. Its present institutionalized and methodologically based form does not represent anything else but a mean to fit to the nowadays requirements of the society. This article follows the way in which the theoretical approach of environmental planning succeds in responding to the necessities of a extremely varied environmental situations, with the purpose of reaching those parameters objectively considered as essential in sustainable development.
Key words sustainable development, environmental planning, cautiousness, economical efficacy
1. Problematizare
Parcurgem o perioada în care discursul politic trâmbiteaza, pastrând totusi perspective distincte, valori considerate fundamentale: drepturile omului în societate, drepturile cetateanului în stat, îndatoriri etice, echitatea intra si interstatala. Cum putem însa aborda echitatea în conditiile introducerii variabilei timp? Cum putem asigura sanse egale în dezvoltare unor generatii succesive, în conditiile în care instrumentele cu care acestea opereaza sunt extrem de variate? Mai mult, prin ce mijloace dezvoltam premise similare în încercarea de-a facilita dezvoltarea tuturor societatilor actuale si de-a le orienta catre aceleasi standarde, catre aceleasi valori? Fara îndoiala, respectând aceleasi principii. Principii elaborate de catre cine, însa? De catre un stat, de catre un grup de state, de catre toate statele? si în acest caz, cum pot fi ele digerate de catre o diversitate de economii, de culturi, de viziuni astfel încât sa fie si universale, si functionale?
Cât de onoranta este formula "dreptul la un mediu curat", vehiculata în atâtea congrese si simpozioane de mediu, pentru societatile actuale? Ea este, probabil, printre primele 10 prioritati pentru un canadian, dar nu are semnificatii reale pentru un angolez. Avem de-a face, asadar, cu 2 situatii extreme, între care se întinde o paleta vasta de situatii intermediare. Acesta fiind tabloul, se pot aplica 3 variante de abordare a eterogenitatii societale: (1) varianta politicilor unice, a cerintelor similare (cu finalitatea, previzibila, de accentuare a discrepantelor si, deci, de ratare a scopului), (2) varianta politicilor diferentiate (deci, d 858f59i e pastrare a eterogenitatii initiale, dar, totusi, un efect benefic general) si (3) varianta acelorasi politici, dar cu metode de aplicare diferite, cu un "termen de gratie" diferit (reducerea semnificativa a eterogenitatii în dezvoltare pe termen lung, pe fondul respectarii acelorasi principii). Apare însa o întrebare fundamentala, în cazul societatilor situate catre ce-a de-a doua extrema: Cum înclinam balanta între corijarea proastelor practici si sprijinul pentru deprinderea altora?
2. Dezvoltarea durabila ca si concept unitar
În principiu - chiar daca, initial, coloritul sau era ideal - activitatea de planning environmental are ca scop orientarea evolutiei, a dezvoltarii unei societati, a unui stat catre cerintele durabilitatii, a trainiciei sau, poate mai exact, a viabilitatii. Ce anume solicita acest concept de dezvoltare durabila
Expresia sustainable development a îmbracat, prin traducere, mai multe sensuri în limba româna. Astfel, alaturi de binecunoscuta formulare dezvoltare durabila, apar expresii multiple, a caror sinonimie este discutabila într-un context general, ele provenind din anumite domenii de activitate: dezvoltare economica durabila, ecodezvoltare, economie de autosustinere, economie ecologica, economie ecocompatibila, economie viabila, dezvoltare sustenabila.
Dintre acesti termeni, cel mai apropiat ca sens de sursa este cel de dezvoltare sustenabila, folosindu-se asadar un neologism derivat din limba latina (sustinere "a mentine sus, a sustine" = sub-, sus- "sus" + tenere "a tine"), în limbajul uzual fiind mai des întâlnit sub forma <dezvoltare sustinuta>. Aceasta recomandare este completata si de inadecventa asocierii, sub aspect semantic, a termenilor dezvoltare si durabil, în conditiile în care cuvântul dezvoltare presupune transformare, schimbare în cadrul evolutiei, iar durabil surprinde aspecte care ramân în timp foarte putin schimbate sau neschimbate (conform DEX, durabil = care dureaza de mult timp, trainic, rezistent). Transferând abordarea la un alt nivel însa, si anume cel al starilor sistemelor environmentale, mentinerea stabilitatii sistemice în conditiile transformarilor componentale si relationale care conditioneaza evolutia este o conditie esentiala a durabilitatii.
Putem formula în consens cu cele exprimate anterior o definitie a dezvoltarii durabile înteleasa ca "starea de echilibru dinamic între nevoile de dezvoltare ale societatii într-o anumita directie si oferta de bunuri si servicii economice si environmentale menite sa sprijine aceste nevoi" (Briassoulis, Helen, 2001, figura 1). Sau, ca o "dezvoltare care sa mentina sau sa îmbunatateasca pe termen lung conditiile de mediu si calitatea vietii" (Mac, I., 2003).
MEDIUResurse Receptori |
|
Modificarea nevoilor initiale datorita constrîngerior economice |
|
Modificarea nevoilor initiale datorita constrîngerilor environmentale |
|
Model de dezvoltare - optiune a societatii - |
ECONOMIEProductie Consum |
TEHNOLOGIE |
NEVOI |
|
OFERTA |
În conformitate cu acest concept, se poate aborda un areal prin prisma dezvoltarii sustinute în conditiile în care bunastarea sa nu înregistreaza un declin de-a lungul timpului (Atkinson et al., 1997).
În perioada actuala un aspect esential al caracterului sustenabil al dezvoltarii se refera la tratarea integrata a nevoilor economice, sociale si environmentale, traduse în studiile de specialitate prin bunastare economica (flux maxim de venit prin mentinerea în timp a capitalului care a produs aceste beneficii), stabilitatea sociala (investitii în capitalul uman necesar oricarui tip de dezvoltare) si protectia mediului (conservarea biologica si fizica a sistemelor naturale)(figura 2).
NEVOI SOCIALE |
|
CAPACITATEA DE SUPORT A MEDIULUI |
NEVOI ECONOMICE |
|
DEZVOLTAREA DURABILĂ |
Fig. 2 Dimensiunile dezvoltarii durabile (dupa Porteous, A., 2000)
3. Atributele si indicatorii dezvoltarii durabile
Momentele evolutiei societatii omenesti pe parcursul ultimilor ani au fost marcate de încercari multiple de cuantificare a nivelului de dezvoltare, în conformitate cu principiile si necesitatile vremii. Astfel, dimensiunile economice si sociale ale dezvoltarii au detinut pe rând rolul de element central, coordonator al politicilor internationale, transformarile actuale în spectrul socio-economic si atentia sporita asupra problemelor globale reclamând o noua viziune care sa "adânceasca" evaluarea si catre domeniile neacoperite.
Într-o exprimare sintetica, Hadley (1993) comenteaza ca dezvoltarea durabila presupune preocuparea pentru trei "E-uri" fundamentale:
Environmental integrity (integritatea mediului)
Economic efficiency (eficienta economica)
Equity (echitate între generatia prezenta si cele viitoare)
Aceasta abordare este specifica viziunii economice asupra dezvoltarii sustinute, asadar subdomeniului reprezentat de economia ecologica, care este definita de catre Common si Perrings (1992) astfel: "...un demers care privilegiaza cererea unui sistem în detrimentul cererii individuale". Astfel, criteriul valorizarii resurselor trebuie sa derive din întelegerea rezilientei sistemului-sursa (ofertant) si nicidecum dintr-o evaluare exclusiva a necesitatilor umane. Se observa faptul ca acest demers include criteriile ecologice de stabilitate si rezilienta, importante pentru bunastarea umana din trei motive principale (Kenneth Arrow si colab., 1995):
Schimbarile sunt adesea observate în functiile ecosistemelor, fiind asociate în cazul particular al asigurarii suportului vietii umane cu reducerea productivitatii;
Scaderea rezilientei poate conduce la schimbari ireversibile (de ex. disparitia unor specii) care reduc optiunile de utilizare viitoare;
Schimbarea atrage dupa sine aparitia unor stari necunoscute, care nu pot fi gestionate si care pot cauza impacturi negative asupra bunastarii umane.
În aceasta lumina, abordarea economica a dezvoltarii sustinute nuanteaza aspectele fundamentale ale conceptului astfel: (1) eficienta în alocarea resurselor, (2) echitatea între prezent si viitor si (3) rezilienta sistemelor ecologice si sociale (tabelul 1).
Tabelul 1
Perspectiva economica în implementarea dezvoltarii durabile (dupa Adger, N., 1997)
Criteriiledezvoltariidurabile |
Interpretarea economica |
Evaluare prin: |
|
Eficienta Echitate Rezilienta ecosistemului |
Bunastarea economica prezenta sa fie mentinuta si îmbunatatita Bunastarea sa se distribuie echitabil între generatii Extreme ale echitatii: (i) alocarea resurselor sa urmareasca cresterea bunastarii generale (ii) alocarea resurselor sa favorizeze clasele sociale sarace Îmbunatatirea capacitatii de a face fata socurilor si impacturilor schimbarii (greu de definit) |
max [beneficii (B) - costuri (C)] max [ai x (Bi - Ci)] unde ai = importanta (puterea) distribuita fiecarui grup de interes rezilienta ecologica: prin intermediul parametrilor de diversitate si integritate functionala |
Vazuta în ultima instanta ca si act decizional, dezvoltarea durabila implica suprapunerea a trei deziderate (mentinerea starii planetei - sustinere ecologica -, echitate sociala - sustinere cu încarcatura etica - si initiative economice - sustinera existentei umane -), în aceasta ordine de prioritate (figura 3).
Tehnologii curate
Separarea cresterii de consum
Reforma taxelor si instituirea unui fond de mediu
|
Drepturi intrinseci Drepturi civile Drepturi decizionale Actiune directa |
|
Management Planning strategic Integrarea structurilor politice Reglare imaginara |
|
Domeniul legislativ si institutional |
|
Domeniul socio-cultural |
|
Domeniul tehnologic si economic |
|
Ecologie umana |
|
Atitudini globale/locale localizare |
|
Democratie participativa |
|
TRANZIŢIA |
Stabilirea indicatorilor dezvoltarii durabile este un act dificil datorita complexitatii si extensiei domeniului, fiind imposibila acoperirea tuturor aspectelor implicate, necesitând asadar selectarea celor mai elocventi, prin corelarea rezonantei lor cu gradul de acoperire. În acest sens, recomandarile comisiei Marii Britanii pentru Dezvoltare Durabila (UK Round Table of Sustainable Development) cuprind urmatoarele precizari esentiale în abordarea lor:
Trebuie constituiti în strânsa legatura cu scopul pe care îl vizeaza, scop care trebuie fundamentat pe un proces logic si transparent;
Indicatorii din categoria celor care evalueaza starile sistemelor environmentale trebuie sa aiba atasate, pe cât posibil, "zone de alerta" sau "zone rosii", adica acele momente, situatii care reclama o tendinta îngrijoratoare în evolutie si care necesita o interventie imediata;
Guvernul trebuie sa publice cu regularitate un raport în care sa prezinte eficienta indicatorilor dezvoltarii durabile în evaluarea progresului catre scopurilor propuse si în stabilirea "zonelor de alerta";
Toti indicatorii dezvoltarii durabile trebuie sa fie priviti ca instrumente de lucru. Asadar, stabilirea claselor de valori caracteristice fiecarui indicator depinde de intentiile celor care îl folosesc;
În scopul angajarii populatiei în stabilirea coordonatelor dezvoltarii durabile, Guvernul trebuie sa faca cât mai cunoscut setul de indicatori utilizati, pentru a vedea daca ei raspund preocuparilor publice cu privire la calitatea mediului si a vietii (prin propriul departament de Evaluare a Atitudinii Publice asupra Mediului);
Autoritatile trebuie sa conceapa o metodologie prin care sa poata integra preocuparile populatiei în cadrul propriilor indicatori;
Guvernul trebuie sa conceapa pachetul de indicatori în asa fel încât ei sa includa atât domeniul socio-economic, cât si cel environmental. De asemenea, acestia trebuie sa realizeze atât evaluari cantitative (rata criminalitatii, rata somajului, accesul la serviciile medicale, cresterea economica, încarcatura în poluanti a aerului etc.), cât si calitative, exprimate sintetic prin calitatea vietii sau calitatea mediului;
Identificarea unui set de "indicatori cheie" este de asemenea recomandata. Acestia trebuie sa acopere fiecare din urmatoarele domenii considerate cruciale:
Consumul resurselor neregenerabile;
Poluarea aerului, apei, solului si gestiunea terenurilor;
Problemele sociale;
Biodiversitatea;
Resursele culturale si de peisaj.
Dupa Opschoor si Reijnders (1991), indicatorii dezvoltarii durabile "reprezinta mai mult decît simple descrieri de stare; ei reprezinta evaluari normative ale discrepantei dintre starile curente si situatiile de referinta".
Numerosi indicatori au fost propusi cu scopul de-a conecta criterii precum relevanta politica, abordarea analitica amanuntita si posibilitatea de exprimare în valori cuantificabile. Distingem mai multe grupe de indicatori, distictia între acestea derivînd din criteriile abordate:
Organizatia pentru Dezvoltare si Cooperare Economica (OECD) propune indicatori ai dezvoltarii mergînd pe relatia Presiune - Stare - Raspuns. Astfel, rezulta indicatori ai presiunii asupra receptorilor environmentali, indicatori ai impactului asupra mediului, societatii si economiei, indicatori ai raspunsului societal la degradarea mediului;
Pornind de la principalele directii ale utilizarii sustinute, reies indicatorii environmentali, economici, sociali si integrati;
Abordînd criteriul spatial, în conformitate cu scara la care este analizat teritoriul, distingem indicatori globali, nationali si locali;
Tratarea componentele mediului atrage dupa sine alti indicatori - pentru aer, apa, sol, biota, utilizarea teritoriului etc. -
În fine, din perspectiva ierarhica putem grupa indicatorii dezvoltarii în (1) generali (centrali), (2) locali (periferici) si (3) detaliati sau specifici (Deelstra, 1995).
În abordarea acestor indicatori ai dezvoltarii durabile mai multe faze
se pot distinge. Pentru început, relatia economie - mediu - societate a
tratat cu precadere indicatorii economici (
La mijlocul anilor '80 au fost propusi indicatori ecologici/environmentali, ei reprezentând normative cantitative si descriptive în legatura cu presiunea antropica asupra mediului sau vizînd conditiile de mediu (indicatorii calitatii, emisiile poluante, etc.).
La începutul anilor '90 au aparut notiuni precum "investitii
curale",
În ultimii ani lista indicatorilor dezvoltarii durabile s-a extins, multi-disciplinaritatea transformîndu-se în inter si chiar trans-disciplinaritate (tabel 2,3,4). Momentan, dezvoltarea durabila este vazuta ca o modalitate de a putea alege caile dezvoltarii viitoare si a nu privi viitorul ca pe o stare finala. Este recunoscuta dependenta dezvoltarii durabile fata de nivelul cultural si fata de scara abordarii, ceea ce nu permite fixarea unor normative a priori pentru un areal (Buttimer, 1998; Kane, 1999).
În etapa actuala, indicatorii dezvoltarii durabile au urmatoarele caracteristici:
Entuziasmul initial la perspectiva unor indicatori ideali a scazut brusc;
Dimensiunile economice si environmentale ale dezvoltarii durabile sunt satisfacator reprezentate, dar toate celelalte au ramas în urma;
Sunt disponibili mai multi indicatori integratori;
Interesul a trecut dinspre indicatorii globali înspre cei locali (urbani de ex.);
Proiectele realizeaza liste de indicatori si sugereaza modalitati de corelare a acestora (matrici de corelare) pentru a rezolva o problema particulara.
Majoritatea indicatorilor prezenti în tabelele de mai jos sunt unidimensionali, descriind o dimensiune a dezvoltarii durabile (ex. mediul), un sector de activitate (ex. agricultura, turismul) sau o componenta a mediului (ex. aer, apa). Exceptie fac indicatorii care combina doua dimensiuni, precum consumul energiei/persoana (vizînd dimensiunile sociale si economice).
Majoritatea acestor indicatori sunt priviti într-o maniera globala (analitica), ca o suma de elemente luate pe de-a-ntregul, ei nu reflecta distributia spatiala a caracteristicilor specifice în cadrul unui sistem spatial. De aici rezulta imposibilitatea de a explica distributia spatiala a efectelor pornind de la o anumita sursa si, în concluzie, nu putem realiza o legatura fidela cauza-efect cu scopul inducerii dezvoltarii durabile.
Datorita existentei în realitate a mai multor interese ascunse în amenajarea teritoriului, se creeaza falsa impresie ca exista un singur interes public pe care procesul de planificare trebuie sa-l serveasca. A aparut asadar necesitatea de a lua în calcul si dispersia în teritoriu a acestor indicatori, element aparut în literatura ultimilor ani (OECD, 1998).
Tabel 2
Indicatorii dezvoltarii durabile: dimensiunea environmentala
|
Infuzia de clor în atmosfera Cresterea încarcaturii atmosferice cu subst. acidifiante Concentatia ozonului, a NO2 Suprafetele urbane, rurale, forestiere Gradul de fragmentare a habitatului Capacitatea de transport estimata Calitatea apei pentru populatie Poluarea radioactiva Procentajul arealelor protejate Rezervele de substante minerale utile Alimentarea cu energie; epuizarea combustibililor fosili |
Indicatorii specifici ecosistemelor Productia neta de substante primare Biodiversitatea Popularea cu specii animale Specii amenintate Concentratia poluantilor în rîuri, ape subterane, vegetatie Metalele grele din sol Balanta azotului, potasiului si fosforului din sol Indicii de calitate a solului Reducerea suprafetelor cu soluri productive |
Tabel 3
Indicatorii dezvoltarii durabile: dimensiunea sociala
|
Numarul populatiei, densitatea, rata cresterii Procentul populatiei aflata sub limita saraciei absolute Procentajul gospodariilor fara electricitate Procentajul populatiei cu drept de vot Procentajul populatiei care a votat la ultimele alegeri |
Distributia populatiei urban/rural Nr. telefoane/1000 loc Procentul copiilor malnutriti Procentajul analfabetismului Speranta de viata la nastere, rata mortalitatii infantile |
|
Cresterea activitatilor economice (total/sector) Autoturisme/1000 loc Consum de energie/pers. (tinînd cont si de sursa energetica) Eficienta folosirii energiei; procentul energetic din surse regenerabile Traficul aerian Transportul naval Calatorii efectuate (scurte, pentru petrecerea timpului liber, regulate) Totalul pasagerilor implicati în calatorii Productia de lemn/pers. Procentajul apei refolosite din totalul resurselor de apa Rata reducerii stratului edafic prin eroziune |
Rata despaduririlor Cheltuieli de reducere a poluarii Densitatea productiei agricole Intensitatea energiei Energia folosita în spatii rezidentiale Energia folosita în transporturi Combustibili folositi pentru masini Rata conversiei urban-rural Nivelul productiei de cherestea Tranzitul urban Procentajul terenurilor degradate din terenurile acoperite cu vegetatie Indicele productiei de alimente Cheltuieli pentru captarea, tratarea si distributia apei |
4. Planificarea environmentala a unor "agregate" socio-economice distincte
Ca orice initiativa, si procesul de planning environmental (la nivel local, regional sau national) se bucura de optimismul initial, care conecteaza "pe fir scurt" dorintele izvorâte din necesitati si idealuri cu concretizarea lor. Acest aspect presupune asadar eficacitate, randament maxim în conturarea fisei de parcurs si în aplicarea sa. Însa, linia de pornire coincide cu un "dat initial", care în cele mai multe cazuri nu beneficiaza de respectarea unor reguli a posteriori stabilite.
Pe de alta parte, eficacitatea este o trasatura mai degraba de natura tehnica, spre exemplu randamentul în functionare al unei masini, al unui agregat. Apropiindu-ne de domeniul abordat aici, eficacitatea se va raporta la evolutia socio-economica a unui sistem antropic (statal, local etc.). Din aceasta perspectiva, mediul natural - în sens restrâns - a fost privit mult timp doar ca furnizor de resurse si debuseu pentru deseurile inerente functionarii sistemelor economice care trebuie "sa mearga" cu orice pret.
S-a ajuns, astfel, ca urmare a constientizarii limitelor "suportului natural", la o turnura radicala în abordarea mediului, prin alaturarea categoriei de restrictivitate în dezvoltare (în forma sa traditionala) la cea de suport, de sustinere, anterior atribuita. Cu alte cuvinte, perechea economie-mediu trebuie tratata, din perspectiva unor societati viabile, sub aspectul eficacitatii economice si al precautiei environmentale, cu dominanta uneia sau a alteia dintre cele doua laturi, în functie de "nivelul de baza" al dezvoltarii la care ne raportam.
Asadar, abordarea sistemica a procesului de planificare environmentala are ca tinta situatia ideala în care actiunea umana orientata asupra unui component sistemic nu cauzeaza efecte nedorite asupra celorlalte.
|
Precautie puternica: Eliminarea substantelor potential toxice si interzicerea cercetarilor genetice asupra organismelor |
|
Precautie moderata: Aplicarea celor mai bune tehnologii existente bazate pe analize asimetrice ale raportului cost-beneficiu |
|
Precautie redusa: Eliminarea costurilor excesive în analizele cost-beneficiu, în evaluarea schimbarii, în orientarea cercetarii |
|
Limite ecologice vulnerabile |
|
Costurile interventiei |
|
Limite ecologice reziliente |
Fig. 4 Precautia si principiul proportionalitatii (dupa O'Riordan, T., 2000)
Într-o maniera simplificata, principiul precautiei poate fi privit ca având urmatoarele trasaturi:
Gândirea actiunilor în lumina abordarii stiintifice a cauzelor si efectelor, în baza principiilor de management întelept si rentabilitate ("de preferat sa platesti mai putin acum, decât mult mai mult mai târziu");
Eliminarea atitudinilor extreme în gestiunea mediului, spre exemplu a refuzului de-a exploata resurse acolo unde ele sunt disponibile, doar din teama de-a nu cunoaste consecintele pe termen lung ale virtualei lor eliminari. Acest aspect se poate aplica si în cazul nivelului de dezvoltare, considerându-se a fi o responsabilitate morala a tarilor bogate sa permita dezvoltarea nesustinuta a tarilor sarace pentru o perioada, pentru a le acorda ragazul de a-si face tranzitia mai putin dureroasa;
Participarea publica. Este imposibil unui grup de specialisti sa prognozeze toate consecintele posibile ale degradarii unui habitat, gestiunii unui ecosistem etc în urma unor actiuni antropice fara a tine cont si de parerea publicului cu privire la problema respectiva;
Rolul asigurarilor în deciziile de planning. Acesta este cel mai controversat aspect al principiului precautiei, deoarece este stiut faptul ca procesul dezvoltarii, al cresterii economice asociaza si o serie de hazarde, ale caror pagube se rasfrâng si asupra populatiei umane, iar bunurile obtinute de pe urma cresterii trebuie distribuite în conformitate cu valoarea acestor pagube.
o dezvoltare viabila, bazata pe noi economii si pe o noua moralitate (în cazul societatilor puternic dezvoltate).
As we do not refer to ideal situations, to realities, which could function according to "desk plans", the success key could be the ability in applying it through differentiated methods of some unitary principles. That is to follow the efficacy without neglecting the cautiousness. And this step is anything but the accommodation to the further situations.
|
