ESTETICA TRANSCENDENTALA

ESTETICA TRANSCENDENTALA

În orice chip si prin orice mijloace s-ar raporta o cunoastere la obiecte, totusi modul prin care ea se rapor­teaza la ele nemijlocit si spre care tinde orice gândire ca mediere este intuitia. Dar aceasta intuitie are loc numai daca ne este dat obiectul; ceea ce însa, la rândul sau, nu e posibil, ce 10510u2014k l putin pentru noi oamenii, decât daca obiectul afecteaza simtirea într-un anumit mod. Capacitatea (receptivitatea) de a primi reprezentari prin felul cum suntem afectati de obiecte se numeste sensibilitate. Prin intermediul sensibilitatii deci ne sunt date obiecte, si ea singura ne procura intuitii; dar ele sunt gândite cu ajutorul intelectului si din el provin conceptele. Dar, orice gândire trebuie sa se raporteze în cele din urma, fie direct (directe), fie pe ocolite (indirecte), cu ajutorul unor anumite caractere, la intuitii, prin urmare, la noi, la sensibilitate, fiindca altfel nici un obiect nu ne poate fi dat.

Efectul unui obiect asupra facultatii reprezentative, întrucât suntem afectati de el, este senzatia. Intuitia care se raporteaza la obiect cu ajutorul senzatiei se numeste empirica. Obiectul nedeterminat al unei intuitii empirice se numeste fenomen.

Numesc materia fenomenului ceea ce corespunde, în fenomen, senzatiei, iar forma lui ceea ce face ca diversul fenomenului sa poata fi ordonat în anumite raporturi. Cum cel ce, în care, numai, senzatiile se ordoneaza si pot fi puse într-o anumita forma, nu poate fi senzatie, urmeaza ca daca materia oricarui fenomen nu ne este data, ce-i drept, decât a posteriori, forma ei trebuie sa se afle a priori în simtire, gata

TEORIA ELEMENTELOR. PARTEA I. ESTETICA TRANSCENDENTALA

pentru a se aplica la toate fenomenele, ca deci trebuie sa poata fi considerata independent de orice senzatie.

Numesc pure (în sens transcendental) toate reprezentarile în care nu se gaseste nimic care sa apartina senzatiei. Prin urmare, forma pura a intuitiilor sensibile în genere se va gasi a priori în simtire, în care tot diversul fenomenelor este intuit în anumite raporturi. Aceasta forma pura a sensibilitatii se va numi si ea intuitie pura. Astfel, daca îndepartez din reprezentarea de corp ceea ce intelectul gândeste despre el, ca substanta, forta, divizibilitate etc, tot astfel ceea ce în el apartine senzatiei, ca impenetrabilitate, duritate, culoare etc, îmi mai ramâne ceva din aceasta intuitie empirica, anume întinderea si figura. Acestea apartin intuitiei pure, care are loc apriori în simtire, chiar independent de un obiect real al simturilor sau al senzatiei, ca o simpla forma a sensibilitatii.

Numesc Estetica* transcendentala stiinta despre toate principiile sensibilitatii a priori. Trebuie sa existe deci o astfel de stiinta care constituie întâia parte a teoriei transcendentale a elementelor, în opozitie cu aceea care cuprinde principiile gândirii pure si care se numeste Logica transcendentala.

în Estetica transcendentala deci vom izola, în primul rând, sensibilitatea, facând abstractie de tot ce intelectul gândeste aici prin conceptele lui, pentru ca sa nu ramâna nimic decât intuitie empirica. în al doilea rând, vom îndeparta de la aceasta intuitie si tot ce apartine senzatiei, pentru ca sa nu ramâna decât intuitia pura si simpla forma a fenomenelor, singurul lucru pe care sensibilitatea îl poate oferi apriori.

" Germanii sunt singurii care se servesc astazi de cuvântul estetica, pentru a desemna prin el ceea ce altii numesc critica a gustului. Aceasta denumire se bazeaza pe o speranta desarta pe care o nutrise excelentul anaiist Baumgarten de a supune judecata critica a frumosului unor principii rationale si de a înalta regulile ei la rangul de stiinta. Dar aceasta straduinta e zadarnica. Caci aceste reguli sau criterii sunt, în ce priveste izvoarele lor principale, numai empirice si deci nu pot servi niciodata de legi a priori, dupa care ar trebui sa se orienteze judecata noastra estetica; mai curând judecata estetica constituie adevarata piatra ds încercare pentru exactitatea regulilor. De aceea, ar fi oportun fie sa renuntam la aceasta denumire, rezervând-a acelei doctrine care este stiinta adevarata (prin care fapt ne-am apropia si de limbajul si sensul celor vechi, la care diviziunea cunoasterii era foarte renumita), fie sa împartasim denumirea cu filosofia speculativa si sa dam esteticii în parte un sens transcendental, în parte un sens psihologic.

SECŢ. I. DESPRE SPAŢIU

în aceasta cercetare se va gasi ca exista doua forme pure de intuitie sensibila ca principii ale cunostintei apriori, anume spatiul si timpul, cu a caror examinare ne vom ocupa acum.

Sectiunea întâi DESPRE SPAŢIU

§2. EXPUNEREA METAFIZICĂ A ACESTUI CONCEPT

Cu ajutorul simtului extern (o însusire a simtirii noastre) ne reprezentam obiecte ca fiind în afara noastra si ca fiind situate toate în spatiu. în el sunt determinate sau determinabile forma, marimea si raportul lor reciproc. Simtul intern, cu ajutorul caruia simtirea noastra se intuieste pe sine sau starea ei interna, nu da, ce-i drept, nici o intuitie despre suflet însusi ca obiect; totusi e o forma determinata sub care intuitia starii lui interne este posibila, asa încât tot ce apartine determinarilor interne este reprezentat în raporturi de timp. Timpul nu poate fi intuit exterior, tot asa cum spatiul nu poate fi intuit ca ceva în noi. Ce sunt atunci spatiul si timpul? Sunt existente reale? Sunt ele numai determinari sau chiar raporturi ale lucrurilor, totusi astfel de raporturi încât ar apartine lucrurilor, chiar când acestea nu ar fi intuite? Sau sunt astfel de raporturi care tin numai de forma intuitiei si, prin urmare, de constitutia subiectiva a simtirii noastre, fara de care aceste predicate nu ar putea fi atribuite nici unui lucru? Pentru a ne lamuri asupra acestor probleme, vom expune mai întâi conceptul de spatiu. înteleg însa prin expunere (expositio) reprezentarea clara (desi nu amanuntita) a ceea ce apartine unui concept; iar aceasta expunere este metafizica, daca ea cuprinde ceea ce repre­zinta conceptul ca dat a priori.

TEORIA ELEMENTELOR. PARTEA 1. ESTETICA TRANSCENDENTALA

Spatiul nu este un concept empiric care sa fi fost scos din
experiente externe. Caci, pentru ca anumite senzatii sa fie raportate la
ceva în afara mea (adica la ceva în alt loc al spatiului decât acela în care
ma aflu eu), tot astfel, pentru ca eu sa-mi pot reprezenta lucrurile ca
exterioare unele altora sau ca unele lânga altele, prin urmare nu
numai ca fiind diferite, ci ca fiind în locuri diferite, trebuie ca
reprezentarea de spatiu sa fie pusa ca fundament. Prin urmare,
reprezentarea de spatiu nu poate fi scoasa prin experienta din raporturile
fenomenului extern, ci aceasta experienta externa nu este ea însasi
posibila înainte de toate decât cu ajutorul acestei reprezentari.

Spatiul este o reprezentare necesara a priori, care sta la baza
tuturor intuitiilor externe. Nu ne putem niciodata reprezenta ca nu este
spatiu, desi putem gândi foarte bine ca în el sa nu existe obiecte. El este
considerat deci ca conditie a posibilitatii fenomenelor si nu ca o
determinare dependenta de ele, si este o reprezentare a priori, care sta
necesar la baza fenomenelor externe.

3^a. Spatiul nu e un concept discursiv sau, cum se spune, un concept universal de raporturi ale lucrurilor în genere, ci o intuitie pura. Caci mai întâi nu se poate reprezenta decât un spatiu unic, iar când se vorbeste de multe spatii se întelege prin aceasta numai parti ale unuia si aceluiasi spatiu unic. Aceste parti nu pot fi nici anterioare spatiului unic atotcuprinzator oarecum ca parti constitutive ale lui (din care ar fi

^a Editia I avea ca punctul 3 urmatorul text: "Pe aceasta necesitate apriori se întemeiaza certitudinea apodictica a tuturor principiilor geometrice si posibilitatea constructiilor lor a priori. Daca, în adevar, aceasta reprezentare a spatiului ar fi un concept dobândit a posteriori, care ar fi scos din experienta externa comuna, primele principii ale determinarii matematice n-ar fi decât perceptii. Ele ar avea deci toata contingenta perceptiei si nu ar fi, prin urmare, necesar ca între doua puncte sa fie numai o singura linie dreapta, ci experienta ne-ar învata ca e totdeauna asa. Ceea ce e derivat din experienta nu are decât generalitate comparativa, adica prin inductie. S-ar putea deci spune numai ca, dupa observatiile de pâna acum, nu s-a gasit nici un spatiu care sa aiba mai mult de trei dimensiuni".

SECŢ. 1. DESPRE SPAŢIU

posibila compunerea lui), ci pot fi gândite numai în el. El este în mod esential unic, diversul în el, deci si conceptul universal de spatiu în genere se întemeiaza numai pe limitari. De aici urmeaza ca în ce priveste spatiul, o intuitie a priori (care nu e empirica) sta la baza tuturor conceptelor despre spatiu. Astfel, si toate principiile geometrice, de exemplu ca într-un triunghi suma a doua laturi e mai mare decât a treia, nu sunt deduse niciodata din conceptele generale de linie si triunghi, ci din intuitie, si anume apriori cu certitudine apodictica.

4^a. Spatiul este reprezentat ca o marime infinita data. Trebuie sa gândim, ce-i drept, orice concept ca o reprezentare care e continuta într-o multime infinita de diferite reprezentari posibile (ca nota lor comuna), prin urmare le cuprinde sub sine; dar nici un concept, ca atare, nu poate fi gândit astfel ca si când ar contine în sine o multime infinita de reprezentari. Cu toate acestea, spatiul e gândit în acest fel (caci toate partile spatiului sunt simultane în infinit). Prin urmare, reprezentarea originara de spatiu este intuitie apriori si nu concept.

^a Acest paragraf purta în editia I nr. 5, având urmatorul text: "Spatiul este reprezentat ca o marime infinita data. Un concept general de spatiu (care sa fie comun atât unui picior cât si unui cot) nu poate determina nimic cu privire la marime. Daca progresul intuitiei nu ar fi fara limite, nici un concept de raporturi nu ar cuprinde în sine un principiu al infinitatii ei".

TEORIA ELEMENTELOR. PARTEA I. ESTETICA TRANSCENDENTALA

§3. EXPUNEREA TRANSCENDENTALĂ A CONCEPTULUI DE SPAŢIU*

Prin expunere transcendentala înteleg explicarea unui concept considerat ca un principiu din care se poate concepe posibilitatea altor cunostinte sintetice apriori. în acest scop se cere: 1) ca într-adevar, astfel de cunostinte sa decurga din conceptul dat; 2) ca aceste cunostinte sa nu fie posibile decât sub presupozitia unui mod de explicare dat al acestui concept.

Geometria este o stiinta care determina sintetic, si totusi a priori, proprietatile spatiului. Ce trebuie deci sa fie reprezentarea de spatiu pentru ca o astfel de cunoastere despre el sa fie posibila? El trebuie sa fie originar intuitie; caci dintr-un simplu concept nu se pot scoate judecati care sa depaseasca conceptul, ceea ce se întâmpla totusi în geometrie (Introducere V). Dar aceasta intuitie trebuie sa se gaseasca în noi apriori, adica anterior oricarei perceptii a unui obiect, prin urmare trebuie sa fie intuitie pura, nu empirica. Caci judecatile geometrice sunt toate apodictice, adica implica constiinta necesitatii lor, de exemplu, spatiul nu are decât trei dimensiuni; dar astfel de judecati nu pot fi judecati empirice sau de experienta, nici nu pot fi deduse din ele (Introducere II).

Cum poate exista în simtire o intuitie externa care precede obiectele însele si în care conceptul lor poate fi determinat apriori? Evident, numai fiindca ea îsi are sediul în subiect, ca însusire formala a lui de a fi afectat de obiecte si de a dobândi prin aceasta o reprezentare nemijlocita despre ele, adica intuitie, prin urmare numai ca forma a simtului extern în genere.

Asadar, numai explicatia noastra poate face conceptibila posibilitatea geometriei ca cunoastere sintetica a priori. Orice mod de explicare care nu da acest rezultat, desi ar avea în aparenta oarecare asemanare cu el, poate fi distins de el cel mai sigur prin acest semn.

în editia a Ii-a a Criticii ratiunii pure, Kant a adaugat întregul paragraf cuprins în pagina 76 (Nota redactiei).