Clubul Cronos
Eugen Doga: "Avem foarte multe talente, care merita o soarta mai fericita"
CRONOS: Domnule Doga, pâna la sfârsitul anului mai sunt doar câteva zile, iar dumneavoastra plecati la Moscova. De ce n-ati ramas sa sarbatoriti Revelionul acasa?
Eugen Doga: În cele câteva zile ramase, se pot face înca multe lucruri. Daca n-as pleca, nu as mai avea posibilitate sa revin. E o chestie cam moldoveneasca - "acasa". Pentru mine, casa este lumea spirituala pe care am reusit s-o cuceresc. De la Moscova, mai fac o vizita la Baku, dupa care ma întorc iarasi în capitala Rusiei pentru ca, revenit la Chisinau, sa nimeresc, direct din avion, la premiera baletului "Luceafarul", programata la Teatrul de Opera. Eu mi-am creat si traiesc un alt mod si un alt ritm de viata, sunt în alte dimensiuni. Nu-mi place galagia din seara de Revelion, cu împuscaturi din pistoale pneumatice. Dar voi reusi sa-l cuprind pe Mos Craciun în pragul casei mele, împreuna cu familia.
Intuiesc, însa, încotro bateti. Chiar daca aici parca toate-s întoarse cu capul în jos (ceea ce ma întristeaza), oricât as colinda eu lumea, totuna ma voi întoarce. Adevaru-i ca oricine vrea sa moara pe pamântul sau.
CRONOS: Viata culturala a societatii noastre s-a desfasurat în 2007 sub semnul Anului Eugen Doga. Daca faceti o totalizare, sunteti multumit de evenimentele programate cu acest prilej si de felul în care au fost realizate acestea?
E. D.: Nu am de gând sa-mi termin activitatea cu Anul Doga. Se va termina numai "masura", dupa cum le place unora sa numeasca acest frumos program, care as dori sa nu se mai sfârseasca niciodata. si totusi, Anul Eugen Doga se încheie cu frumoase realizari - volumul enciclopedic al Academiei de stiinte a Moldovei "Eugen Doga - compozitor, academician", "Íĺěóçűęŕëüíűĺ đîńńűďč, čëč âčđňóŕëüíŕ˙ ńďčđŕëü âđĺěĺíč" (Moscova), "Meditatii pe portativ" (Bucuresti), pliantele "Eugen Doga în do major" (Chisinau), "Â çĺđęŕëĺ ěaíîâĺíčé" (Sankt Petersburg), doua CD-uri ce contin 12 ore de muzica. Dar cel mai important e ca am avut multe concerte - la Chisinau, Moscova, Sankt Petersburg, Kazan, Biskek, Zurich, Iasi. O deosebita placere mi-au facut întâlnirile cu studentii de la Academia de Muzica si cu cei de la Liceul "stefan Neaga", unde am învatat si eu muzica.
CRONOS: Daca ati avut o mare surpriza în Anul Eugen Doga, care a fost ea?
E. D.: Surpriza s-a produs în momentul în care am vazut un pian cu coada în salonul meu de muzica - un Forster, la care m-am asezat si am cântat imediat. Era data de 2 martie, la sezatoarea muzicala devenita traditionala în acest salon, dupa ziua mea de nastere. În cazul acesta, conducerea de vârf a republicii s-a tinut de cuvânt... O alta surpriza mare a fost sa vad ca publicul nu m-a uitat - acel de acasa, dar si cel de prin alte parti.
CRONOS: Eugen Doga, Emil Loteanu, Ion Druta, Ion Ungureanu sunt personalitati care au înviorat viata culturala a Moscovei. Azi, cine dintre basarabeni ar putea completa cu spectatori sali din capitala Rusiei?
E. D.: Acum, lucrurile artistice nu mai depind de geografie sau de genetica. De altfel, si înainte trebuia sa concurezi mereu, ca sa obtii ceva în acea tara imensa. Mai e ceva: daca apesi pe strune slab, lumea nu te aude, daca apesi prea tare - strunele se rup. E greu sa razbati de unul singur în lume. Avem foarte multe talente, care merita o alta soarta, mai fericita. În aceasta viata de piata, cred ca principalul manager în domeniul culturii ar trebui sa fie statul, cu toate pârghiile sale administrative, caci avem un potential spiritual enorm. Noi, de la o vreme, facem zâzanie numai cu vinul si cu patlagelele. Dar cu astea n-ai s-o duci mult...
CRONOS: Va amintiti iernile copilariei?
E. D.: Erau foarte friguroase. Chiar si prin martie, troienele înca erau cât poarta. Mi-am mesterit o sanie cu volan, ceva deosebit pe atunci, si baietii ma invidiau. Tata era plecat la razboi, de unde nu s-a mai întors. Îmi mai amintesc ca, atunci când treceau frontul înapoi, un grup de soldati rusi au venit în curtea casei noastre. Aveau o cana de zahar rosu. Au scos din podul casei samovarul si au vrut sa faca ceai. Mi-au întins cana cu zahar. N-am înteles si am turnat apa peste tot zaharul, lasând soldatii fara ceai. Dar primii soldati care au intrat în satul nostru la începutul razboiului au fost italieni. Apoi au venit ostasii români. Multi ma luau în brate si îmi fredonau cântece. Unele din acele cântece le tin minte si acum.
CRONOS: Cu care dintre compozitorii contemporani sustineti relatii de prietenie sau de colaborare?
E. D.: N-am si nu am avut prieteni printre compozitori. Nu urasc si nu invidiez pe nimeni, invidia si gelozia sunt în afara existentei mele. Oricum, muzica pe care o scriu eu nu o va putea scrie altul. De ce sa-mi fie frica? Dar nici eu nu voi plagia. La nevoie, ma adresez sertarului meu interior, ramas de la mama. Exista multi profesionisti mediocri care se coopereaza, precum faceau militienii sovietici - mergeau la serviciu câte trei. De ce? Unul stia sa conduca motocicleta, altul - sa scrie, iar al treilea - sa citeasca. .Eu am facut studii serioase la vremea mea.
CRONOS: La ce lucrati în prezent?
E. D.: Ca un fir rosu prin creatia mea trece muzica de film. Lucrez la doua proiecte - un serial si un lungmetraj. Pe ultimul îl consider foarte interesant, fiindca pe teme istorice nu am mai scris muzica de mult. Reprezinta o perioada cruciala din istoria Rusiei - anii 1916-1925. Imprimarea muzicii se va face cu o orchestra simfonica, nu cu aparatura electronica. Foarte încet, dar continui sa adun muzica pentru opera "Dialogurile dragostei". Doresc sa o împlinesc spre vara viitoare.
CRONOS: Ati încercat sa va promovati creatia peste Prut? În general, colaborati cu compozitori din România?
E. D.: Am sustinut un concert cameral în Bucuresti, la Sala Radio. Am cântat la Iasi. si gata! Am mai avut o întelegere cu conducerea Ateneului Român pentru un concert în luna martie, dar si cu Uniunea Compozitorilor, pentru un concert de muzica camerala. Pacat ca au ramas numai în faza de proiect... Apropo, de ce sa colaborez cu compozitorii? Interesul meu e sa colaborez cu interpretii. Am contacte de creatie cu unii - Anastasia Lazariuc, Mihai Constantinescu, Loredana Groza... Daca vor fi programate niste concerte, sigur ca voi apela la interpretii români. stiu chiar la care anume.
CRONOS: Unde-i "Maria-Mirabela", succesul deosebit realizat împreuna cu Grigore Vieru?
E. D.: "Maria-Mirabela", de la a carei aparitie a trecut un sfert de veac, este o lucrare reusita, de talie internationala. A fost prezentata ca musical la Praga, la Belgrad. Acum se pregateste o aparitie la Ţaritino din Moscova. Dar la Chisinau nici nu se pomeneste de ea, copiii de azi nu mai stiu ce-i "Maria-Mirabela". Discurile stau la mine acasa. De ce nu ar fi un musical la "Licuriciul" din Chisinau?
CRONOS: Ca bastinas din partea de est a republicii, credeti într-o solutionare pozitiva a conflictului transnistrean?
E. D.: Înainte de toate, nu vad niciun conflict. E vorba de ambitiile unui grup de fosti conducatori ai complexului industrial-militar al imperiului sovietic, sustinuti de spiritele proimperialiste. Aici nu-i vorba de separatism, ci de ocupatie. Mai este o înselaciune când se compara Abhazia ori Kosovo cu Transnistria. Abhazii ori albanezii locuiesc, din mosi-stramosi, pe acele pamânturi, dar la noi e un fel de regiune Kaliningrad. În timpul razboiului - si nu conflictului - din 1992, mii de moldoveni au fost alungati cu forta peste Nistru de pe pamântul lor stramosesc, iar în casele lor s-au cuibarit cazacii. De unde cazaci în Moldova? E o batjocura! În asemenea situatie, nu mai poti organiza un referendum, fiindca s-a schimbat raportul demografic în regiune. Cei care ne-au alungat cu tancurile Armatei a 14-a vor sustine hotii de acolo. Situatie mai murdara nu gasesti în alta parte a lumii. Ca sa ma duc la mormântul mamei, trebuie sa le platesc hotilor vama. În timp ce ei trebuie trasi la raspundere într-un tribunal international.
CRONOS: Totusi, cât de des mergeti "acasa", în Transnistria?
E. D.: Desigur ca, si în mormânt fiind, mama asteapta sa merg încolo. Nu m-au invitat nici macar la scoala în care am învatat. Ca artist, de doua ori am fost la oamenii din Mocra. O data - cu filmul "Se cauta un paznic", în timpul sovietic, la insistenta regizorului filmului, poetul Gheorghe Voda. Desi autoritatile locale au fost anuntate, nimeni n-a organizat prezenta localnicilor. Au venit câtiva gura-casca, iar la urma nici nu puteam lua filmul din cabina de proiectie, care fusese încuiata. A doua oara însa, când am venit acolo cu o orchestra din Leningrad, am avut o întâlnire extraordinara. S-a întâmplat asta pentru ca fusese o indicatie de la Comitetul Central. Tot atunci, am prezentat un concert si pentru muncitorii de la Uzina metalurgica din Râbnita, în câmp deschis, pentru ca uzina abia se construia. Erau constructori din Basarabia, dar acum ea nu ne mai apartine. Nici transnistrenilor nu le mai apartine, au luat-o rusii. Importam curent electric din Ucraina, desi am avut Centrala electrica de la Cuciurgan, care functioneaza si exporta lumina electrica chiar si în România. De ce nimeni nu pune problema retrocedarii ei? De ce Ministerul nostru de Externe nu-i spune Rusiei ca nu ar trebui sa cumpere lucruri furate? Ce mai cauta, dara, reprezentantii nostri la ONU, la Bruxelles, la Strasbourg? Sa nu-mi spuna nimeni ca ating probleme care nu ma privesc. Ba ma privesc, pentru ca de ele depinde viata mea si raza muzicii mele.
CRONOS: Când sositi de la Moscova, ce va deranjeaza cel mai tare în Chisinau?
E. D.: Disconfortul începe chiar atunci când urc în avion. Tot timpul verific daca nu cumva au încurcat avioanele. Daca plec spre Baku sau spre Kiev, sunt sigur ca merg pe cursa fixata. La noi, toti pasagerii si echipajul vorbesc numai rusa. Uneori, se mai aude si câte o limba straina. Dar unde a disparut a noastra, cea româna? A reaparut moda de a nu vorbi materna. La noi, în foarte multe institutii de stat nu se mai " poarta" limba constitutionala, ori cum vreti s-o numiti. Adevarul e ca majoritatea moldovenilor circula cu trenul, nu cu avionul. Pentru ca sunt saraci. Uneori, se întâmpla prin magazine ca o pacatoasa de vânzatoare te bruscheaza daca i te adresezi în limba ta materna, dar si a ei. Ce-i asta, fratilor? Noi, oriunde am merge, ne integram, ne asociem cu obiceiurile, traditiile si limbile popoarelor bastinase. Limba româna nu întâmplator ne e data. Ea s-a adapat, de-a lungul istoriei, cu aroma codrilor, cu mustul vitei-de-vie, cu trilurile ciocârliei. În aceasta limba voievozii au chemat ostenii la batalii pentru a apara casele si pamânturile noastre. Or, dragostea de mama înseamna dragoste, respect si fata de limba ei. Eu nu as putea trai acolo unde nu înteleg ce vorbeste lumea. Dar uite ca unii, bagati peste noi, pot. De ce rabdam si chiar încurajam asa ceva la noi acasa?
CRONOS: Guvernantii încurajeaza asa ceva.
E. D.: Cum sa nu te deranjeze, bunaoara, faptul ca 99 la suta din spatiul nostru informational este ocupat de straini, în special - de rusi. Peste tot se promoveaza ORT sau NIT. Avea dreptate Bismarck: cine stapâneste informatia stapâneste si lumea. În Rusia n-o sa vedeti posturi TV sau de radio americane, chinezesti sau frantuzesti. Am vorbit cândva cu ministrul Culturii din Franta. Acolo, obligatoriu, 70 la suta din transmisiunile posturilor de radio sau TV sunt de productie franceza. Totul ce e strain se difuzeaza în afara celor 70 la suta, dar cu plata dubla. Asa pot fi acoperite cheltuielile pentru productia nationala. E o chestie foarte desteapta. Dar la noi mereu auzi: "N-avem bani.". N-avem cap...
CRONOS: Ce nu ati reusit înca sa duceti la bun sfârsit în creatia dumneavoastra?
E. D.: O, multe! Foarte multe. si nu e vorba doar de creatiile pe care nu le-am scris, ci si despre cele care nu au fost interpretate, tiparite, înregistrate ori filmate.
CRONOS: Care, credeti, a fost cel mai important eveniment politic pentru R. Moldova în 2007?
E. D.: Alegerile locale. Poate si altceva, dar eu nu urmaresc cu deosebit interes problemele politice. Sa dea Domnul sa ma descurc cu ale mele, cele muzicale.
CRONOS: Cum explicati scandalul politic dintre Chisinau si Bucuresti care, în anul curent, a atins culmi periculoase, cu ecouri internationale?
E. D.: Nu vad un motiv serios, pentru a cauta explicatii profunde. Fiecare înainteaza motivele sale. Pacatul e ca, în asemenea cazuri, nu se aud strunele viorilor si nu se vad îmbratisarile fratesti. Cineva vrea sa uitam baladele cu munti si valuri de mare, adunate sute de ani de poporul nostru. E îngrozitor sa privesti la cele ce se întâmpla ca la un apus de soare...
CRONOS: Sunteti de acord cu acei care sustin ca, la Chisinau, muzica si cultura muzicala degradeaza?
E. D.: Dar la Chisinau nu numai muzica degradeaza. si noi degradam. Nu ne cunoastem istoria, nu ne respectam limba, nu ne-am consolidat societatea. Mai avem printre noi conlocuitori, dar nu compatrioti. Din pacate, se pare ca fabula "Racul, broasca si o stiuca" a fost scrisa despre noi. Dar cred ca asa ceva nu va dura mult, iar sfârsitul lumii este înca departe.
CRONOS: Ce va însemna Salonul de muzica "Eugen Doga", pe care îl veti deschide în curtea casei dumneavoastra?
E. D.: Acest salon va fi, în primul rând, locul meu de creatie - un fel de cabinet de lucru. În al doilea rând, acolo voi organiza sezatori muzicale cu mici formatii artistice, solisti vocali ori instrumentisti. Vor vi invitati reprezentanti ai misiunilor diplomatice, intelectuali din Chisinau si din strainatate, oameni politici si de cultura. Scopul este de a promova imaginea Moldovei spirituale în lume, de a promova talente noi, dar si de a ne cunoaste mai bine pe noi. Salonul este prima etapa dintr-un program mai desfasurat, care include activitati cu copiii, unele studii privind notele muzicale, discurile s.a.m.d. Salonul a aparut în spatiul locativ refacut al apartamentului meu. Mi-au ramas doar sufrageria si dormitorul.
CRONOS: Regretati ceva?
E. D.: Depinde la ce va referiti. Bunaoara, regret mult faptul ca la Radiodifuziunea noastra nu mai este Orchestra "Folclor", care era singura mângâiere pentru sufletul moldoveanului. Când mergeam la tara, vedeam în fiecare ograda un difuzor, prins de un copac sau pe peretele casei, din care rasuna muzica populara. Acum, nu se mai cânta. si Orchestra "Folclor" este neglijata. În ceea ce priveste creatia mea, nu regret nimic. Dar as vrea sa pot compune si azi, sa zicem, "Flori de mar", cântec pe care l-am scris prin anii '50, cu o orchestrare deosebita. În ceea ce fac, am ramas acelasi, mereu. Nu-mi schimb creatia dupa cum o cere moda. Dar nici imaginea nu mi-o schimb, nu vreau sa fiu un mascarici...
|
