Francesco Guicciardini - Cronici, maxime, amintiri

Francesco Guicciardini

Cronici, maxime, amintiri

"Francesco, acum ca ai implinit 30 de ani, varsta, nenumaratele binefaceri pe care tu insuti recunosti ca le-ai primit de la Dumnezeu, precum si faptul ca ai atata minte incat sa intelegi desertaciunea acestei lumi, ar trebui sa te indemne catre un nou fel de a fi, hotarandu-te in temeiul celor de mai sus sa te porti nu cum ii este ingaduit unui copil sau unui tanar necopt, ci ca un om in toata firea"

Despre spanioli Guicciardini, fin observator al particularitatii diferitelor popoare, afirma ca ".daca poporul acesta ar fi mai harnic la treaba si priceput la negot s-ar imbogati". El aminteste in "Insemnari despre Spania" cele trei ordine cavaleresti din Castilia: de Santiago, de Alcantara si de Calatrava.

In "Insemnari despre apararea Parmei", istoricul florentin relateaza faptele petrecute in decembrie 1521, in decursul primului razboi dintre Carol Quintul si Francisc I al Frantei pentru posesiunile din Peninsula Apenina. Guicciardini a avut sansa de a fi martor ocular la aceste evenimente, caci, in iulie 1521, fusese numit in functia de comisar al trupelor papale ce luptau alaturi de spanioli impotriva francezilor. Fiind prima sa insarcinare militara si tinand cont de victoria obtinuta pe campul de batalie, pentru Giucciardini acesta a reprezentat un moment deosebit al vietii sale.

Cea de-a doua parte a volumului mai sus amintit are ca titlu: "Dupa infrangerea Ligii de la Cognac". "Cuvant de acuzare" reprezinta o pledoarie imaginara impotriva sa, caci procesul in cadrul caruia trebuia sa fie judecat in fata tribunalului extraordinar nu a mai avut loc. In "Cuvant de mangaiere" Giucciardini incearca sa se reabiliteze pe plan social si moral in fata concetatenilor sai. El scrie acest "Cuvant" in septembrie 1527, pe cand se afla retras la Finocchieto (in apropiere de Florenta), ca urmare a epidemiei de ciuma ce bantuia orasul.

Cea de-a treia parte a volumuli citat reprezinta "Cugetarile", in titlu original "Ricordi", fiind deci vorba, in fapt, de niste insemnari si nu de maxime. Vom cita in cele ce urmeaza cateva dintre ele pe care le-am gasit interesante in contextul de fata:

"Cine are a-i conduce pe altii nu trebuie sa arate prea multa blandete sau prudenta, nu zic sa n-aibe deloc, dar prea multa strica."

"De infaptuirea sau neinfaptuirea unui lucru ce pare marunt atarna adesea lucruri de mare insemnatate; de aceea chiar si in cele marunte trebuie sa fim chibzuiti si prevazatori."

"Cine se arunca in primejdii fara sa tina seama de ele e un natarau; curajos e cel care, cunoscand primejdia, o infrunta deschis, fie de nevoie, fie pentru o cauza nobila."

"Lucrurile trecute arunca o lumina asupra celor viitoare, pentru ca lumea a fost intotdeauna la fel, si tot ce se intampla ori se va intampla s-a mai intamplat si in alte timpuri, iar faptele insesi revin si ele, dar cu nume si infatisari noi: de aceea nu le recunoaste oricine, ci numai cel intelept, care le cerceteaza cu patrundere si le desluseste."

"Ambitia nu este de condamnat si nici ambitiosul care ravneste la glorie prin mijloace drepte si cinstite, caci tocmai acestia sunt oamenii care infaptuiesc lucruri marete si insemnate, pe cand cel lipsit de asemenea nazuinte dovedeste o fire neastamparata si fara vlaga. Ambitia e nesuferita si daunatoare cand n-are alt tel decat marirea, asa cum se intampla indeobste cu principii, care, cand isi fac un idol din ea, calca-n picioare si onoare, si cuget si omenie, orice, ca sa ajunga unde doresc."

"Neaga tot timpul ceea ce nu vrei sa se afle si afirma ce vrei sa se creada, caci chiar daca ar fi cat de multe dovezi impotriva spuselor tale, sustinandu-le cu tarie il vei face adesea pe cel ce te-aude sa cada pe ganduri."

"In razboi nu este primejdie mai mare pentru cel care il porneste decat credinta ca e ca si castigat (.)."

In fine, ultima parte a volumului cuprinde opera de o importanta istoriografica deosebita, Cronica Florentei. Aceasta relateaza evenimentele desfasurate in Peninsula Italica si care au avut o influenta directa sau indirecta asupra Florentei, intre anii 1470 - 1509. Introducerea prezinta pe scurt perioada cuprinsa intre Rascoala Ciompilor din 1378 si 1470. Se pare ca Giucciardini a scris aceasta opera importanta a sa in anii 1508 - 1509, anterior plecarii sale in Spania. Faptul ca insiruirea evenimentelor se intrerupe brusc, chiar in mijlocul unei fraze, dovedeste faptul ca marele istoric avea intentia de a o continua. Din pacate pentru posteritate aceasta lucrare a sa a ramas neterminata.

Giucciardini mentiooneaza faptul ca in 1378 a izbucnint Rascoala populara a Ciompilor (in acea vreme gonfalonier al dreptatii era inaintasul sau, Luigi Giucciardini). In anul 1434 Cosimo cel Batran, apartinand familiei Medici, ajunge la conducerea Florentei. El este urmat de fiul sau, Piero, in 1464 si de fiul lui Piero, Lorenzo Magnificul, in 1469. De mentionat faptul ca Lorenzo avea pe atunci numai 20 de ani.

Guicciardini descrie in continuare Conjuratia Pazzi, prezentand in amanunt atat cauzele cat si efectele acesteia. Unul dintre membri acestei familii, impreuna cu contele Girolamo, nepotul papei Sixt al IV-lea si arhiepiscpul de Pisa, Francesco Salviati au inceput sa unelteasca rasturnarea lui Lorenzo de Medici si a fratelui acestuia, Giuliano. In acest complot au mai fost amestecati si capul familiei Pazzi, Iacopo, precum si Papa Sixt al VI-lea, regale Ferdinand al II-lea al Neapolelui (1458 - 1494), Frederic, ducele de Urbino si Niccolo Vitelli, conducatorul orasului Citta di Castello. Atentatul se savarseste pe 24 aprilie 1478. Giuliano moare, insa Lorenzo scapa si declanseaza o crancena represiune impotriva familiei Pazzi si a aliatilor acesteia.

Marele istoric aduce in discutie si episodul razboiului pornit de papa si de regele Neapolelui impotriva Florentei, in 1478 - 1479. Amenintat cu infrangerea, Lorenzo pleaca la Neapole si incheie pacea cu regele Fernando. Cu aceasta ocazie se va incheia o Liga a intregii Italii. Venetienii nu au ratificat nici pacea si nici constituirea Ligii.

Revenit la Florenta Lorenzo de Medici infiinteaza Consiliul celor Saptezeci, cu ajutorul caruia va exercita o conducere absoluta, dominandu-l.

Urmeaza o scurta perioada de liniste in istoria Italiei, pana in 1482, asa cum ne informeaza Giucciardini. In acel an insa Venetia, in alianta cu Papa declanseaza un razboi impotriva Ferrarei si a statelor confederate. Dupa o serie de succese initiale ale venetienilor Papalitatea trece de partea confederatilor; urmeaza apoi insa un razboi intre Statul Papal si Regatul Neapolelui, precum si unele conflicte florentino-genoveze (in 1487 - 1488).

In anul 1492, la 8 aprilie, Lorenzo Magnificul moare, in varsta de doar 43 de ani, dupa ce condusese destinele Florentei timp de 23 de ani (intre 1469 - 1492). La conducerea statului florentin ii va succeda fiul sau, Piero.

In 1494 regele Frantei, Carol al VIII-lea va intra triumfator in Florenta, impunand un acord statului florentin in avantajul Frantei. Statul florentin se va reorganiza cu acest prilej. In calmarea spiritelor un rol esential l-a jucat Fra Girolamo Savonarola. In anul urmator francezii vor cuceri Neapolele, fapt ce atrage dupa sine formarea unei Ligi impotriva lor, Liga alcatuita din Papa, imparatul Maximilan, regele Spaniei, ducele de Milano si Venetia.

Urmatorul an va fi un an plin de primejdii si de framantari pentru Florenta . Ulterior Savonarola va fi excomunicat de papa, la 10 martie 1498 senioria interzicandu-i, la randul ei, sa mai predice. Simultan se declanseaza o conjuratie in favoarea lui Piero de Medici. Fiind descoperita, cinci cetateni de vaza ai orasului vor fi condamnati la moarte si executati. In martie - aprilie 1498 are loc la Florenta o rascoala populara. Savonarola va fi arestat, judecat si, in cele din urma, ars pe rug.

In continuare, marele istoric florentin ne prezinta situatia existenta dupa moartea regelui Frantei, Carol al VIII-lea. Acestuia ii succede la tron Ludovic al XII-lea de Orleans, care se proclama si rege al Siciliei si duce de Milano. Se hotaraste sa cucereasca aceste teritorii, fiind in intelegere cu Papa. Ludovic al XII-lea va ocupa statul milanez, ducele Lodovico Sforza refugiindu-se in Sfantul Imperiu Romano - German. Revine cu forte noi pentru a incerca sa isi recucereasca ducatul, insa este infrant si dus in prizonierat in Franta. In acelasi timp, cu un talent deosebit Giucciardini expune inceputul cuceririlor lui Cesare Borgia.

La inceputul anului 1500 Florenta se confrunta cu grave probleme interne. In aceste circumstante este ales gonfalonier Piero Solderini. Anul 1501 se remarca prin cuceririle din Romagna ale lui Cesare Borgia si prin incheierea unui acord intre acesta si statul florentin. Totodata Franta si Spania se coalizeaza, intr-o alianta pe care am numi-o nefireasca, impotriva Neapolelui. In acelasi timp, un nou tratat florentino-francez stabilea faptul ca cei dintai urmau sa plateasca, in schimbul protectiei lui Ludovic al XII-lea, 40.000 de ducati pe an in urmatorii trei ani.

Giucciardini o prezinta, succinct si pe controversata Lucretia Borgia, despre care afirma ca a fost o "personificare a cruzimii si depravarii, ulterior reabilitata".

In 1502 orasul Arezzo se revolta impotriva Florentei, in intelegere cu Vitellozzo si mercenarii sai. Acestuia i se alatura Piero de Medici precum si cativa condontieri tocmiti de Cesare Borgia (deci, indirect de Papalitate). Insa, regele Frantei ofera imediat garantii si sprijin statului florentin, care scapa cu bine din aceasta situatie delicata. Viitorul socru al lui Giucciardini, Alamano Salviati, membru al senioriei, impreuna cu Alessandro Acciavoli si Niccolo Morelli, va lua o serie de masuri importante in vederea reorganizarii Florentei. Ulterior Piero Soderini este ales gonfalonier pe viata. In 1502-1503 se incheie o Liga impotriva lui Cesare Borgia, Liga alcatuita, printre altii din ducele de Urbino, Vitelli si Orsinii. Insa, prin viclenie, Cesare Borgia va reusi sa ii omoare pe conjurati.

In 1503, ca urmare a neintelegerilor din Neapole intre Franta si Spania izbucneste un conflict intre cele doua puteri ale momentului, soldat cu infrangerea francezilor, care se vor vedea obligati sa parasesasca Neapolele. De partea spaniolilor a trecut si papa Alexandru al VI-lea Borgia, care insa va muri la scurt timp dupa acest moment. Despre el Giucciardini afirma ca "a fost mai misel si mai norocos decat oricare alt papa din veacurile trecute". Ca urmare a acestui fapt, Cesare Borgia isi va pierde toate stapanirilie cucerite anterior, fugind in Navara. Va muri la doar 32 de ani intr-o lupta de langa orasul Viana. La 31 ianuarie 1504 se incheie un armistitiu spaniolo-francez, ca urmare a unor infrangeri successive ale Frantei. Pacea va fi semnata la Blois, la 12 octombrie 1505. Regatul Neapolelui va ramane in posesia Spaniei, care il va stapani pana la 1860.

Giucciardini afirma ca perioada cuprinsa intre 1504 - 1509 s-a caracterizat la Florenta printr-o aparenta acalmie. Cu toate acestea, asistam la scindarea populatiei orasului in doua tabere: una care il sustinea pe gonfalonierul Piero Soderini si o alta favorabila marii burghezii si nobilimii.

Familia de Medici va prelua conducerea Florentei, pe care o va mai pierde doar pentru cativa ani, intre 1527 - 1530. La 27 aprilie 1532 Florenta va deveni ducat, sub conducerea familiei de Medici, iar incepand cu 1569 va capata denumirea de Mare ducat al Toscanei.

Opera lui Giucciardini a avut o influenta considerabila atat asupra contemporanilor cat mai ales a posteritatii. Pentru istoriografia occidentala el ramane o figura marcanta.