La sfârsitul sec.I, în Palestina mai întâi, si apoi însotind crestinismul în expansiunea sa pretutindeni, si-a facut aparitia Gnosticismul. Tragându-si obârsia de la Simon Magul, întemeietorii gnosticismului pretindeau ca detin o cunostinta secreta, o "gnoza" primita în taina de la apostoli, pe care n-o poate întelege un crestin de duzina, ci numai alesii, initiatii (gnosticos = initiat). Curentul îsi ajunge apogeul în secolul II si, catre sfârsitul secolului III, dispare.
Învatatorii lor provenind din rândul filozofilor, s-au straduit sa realizeze o sinteza atotcuprinzatoare a tuturor religiilor si filozofiilor, sub sceptrul lui Isus; un ecumenism de sorginte umanista. În gnosticism se sintetiza:
1. &nbs 10210p1516k p; &nbs 10210p1516k p; orientalismul (s-au descoperit chiar si elemente budiste);
2. &nbs 10210p1516k p; &nbs 10210p1516k p; dualismul persan;
3. &nbs 10210p1516k p; &nbs 10210p1516k p; misterele eleusine grecesti;
4. &nbs 10210p1516k p; &nbs 10210p1516k p; misterele egiptene, amestecate cu magia;
5. &nbs 10210p1516k p; &nbs 10210p1516k p; astrologia babiloniana;
6. &nbs 10210p1516k p; &nbs 10210p1516k p; filozofia platonica;
7. &nbs 10210p1516k p; &nbs 10210p1516k p; filozofia stoica;
8. &nbs 10210p1516k p; &nbs 10210p1516k p; filozofia pitagoreica;
9. &nbs 10210p1516k p; &nbs 10210p1516k p; cabala iudaica, sistem mistic al semnificatiei numerelor; si peste toate:
10. &nbs 10210p1516k p; teologia crestina.
Pentru gnostici, istoria mântuirii era un mit divin, care se regasea în forme foarte diverse (în functie de religia si cultura fiecaruia)... pe care gnosticul se simtea chemat sa le uneasca într-un tot. Au existat cel putin cinci scoli mari gnostice, raspândite în Asia Mica, Grecia si Africa de Nord. Daca multi doar "filozofau" în loc sa creada, unii (si nu putini) au deviat râul crestinismului în practici pagâne si chiar în desfrâu, închinare lui Satana, magie si mistere...
Gnosticismul n-a fost o miscare unita. Fiecare credea altceva, în functie de "scoala" lui.
Daca ar fi sa facem totusi o prezentare generala, am putea spune ca, în general, gnosticii socoteau ca Dumnezeul Vechiului Testament este altul decât Cel din Noul Testament. În Vechiul Testament apare Dumnezeul inferior, Yahve, al evreilor, care n-a putut sa-i salveze pe evrei si i-a abandonat; în timp ce Dumnezeul Noului Testament, superior, Hristos, opune Evanghelia Sa legii lui Yahve. Gnosticii vad un conflict vesnic între Vechiul Testament si Noul Testament.
Pentru ei, lumea creata de Yahweh este deteriorata, cum este si El Însusi. Semnul acestei defectiuni este materialitatea. Tot ce e material, pentru gnostici este rau. De-aici se naste si un conflict permanent, un dualismul: o lupta între omul-suflet si omul-trup si implicit, un conflict între Dumnezeul rau si Dumnezeul bun. Felul cum rezolvau gnosticii acest conflict, de la asceza extrema si pâna la orgii, tinea de învatatura proprie fiecarei scoli.
Punctul culminant al "teologiei mântuirii" era punctul când, nemultumit fiind de ceea ce a facut Dumnezeul Vechiului Testament, Dumnezeul suprem trimite un eon primar, si anume pe Hristos, care, dupa gnostici, intra (ca un duh necurat) în trupul unui om numit Isus; si acesta reuseste sa rupa conflictul materie-spirit, aducând vestea cea buna ca omul va fi eliberat de camasa lui de forta, de trup; si ca prin gnoza, prin initiere (si nu prin credinta), va reusi sa-si întoarca sufletul înapoi în nemurire, omul fiind o farâma de Dumnezeu.
Cele de mai sus ni se par stranii si fara legatura cu noi... Lucrurile nu stau asa! Impactul gnosticismului asupra crestinismului pe care-l purtam noi, contemporanii, este imens si pervertitor!
Iata ce spune Marele Lexicon Mayer (Mayers Grosses Konversation Lexicon, 1910):
"Numarul aderentilor gnosticismului a fost atât de mare, încât nu se cunoaste", spune autorul. "Gnosticimul s-a desfasurat atât de înfloritor, mai ales în sec. II, si a câstigat atâtia aderenti, încât în mod cert, chiar pâna si cei mai reprezentativi parinti bisericesti datoreaza gnosticismului multe doctrine împrumutate de la ei.... Filozofia platonico-stoica continua sa se bucure de aceeasi autoritate, de data aceasta în speculatiile si dogmatica Parintilor bisericii, iar formele "cultului misterelor" continua sa învesmânteze practicile si sacramentele Bisericii..."
Victoria postuma a Gnosticismului
La Grande Enciclopedie Larousse (1874) afirma:
"În traditia crestina exista o ramura gnostica care si-a dobândit legitimitatea", adica a fost adoptata oficial de crestinism!
Iata câteva fragmente din parintii bisericesti:
Origene din Alexandria (200-250), în prefata cartii "De principiis": " adevarul nu poate fi definit decât prin traditia bisericeasca si cea apostolica. " Desi învatatura lui a fost declarata eretica, ea a fost totusi acceptata cu trecerea timpului.
Tertullian (c. 200), în "Prescriptii contra ereticilor", 14, 19, afirma: "Scripturile nu sunt de ajuns pentru a lupta cu ereticii". Iar în "De corona", capitolele 3 si 4, Tertullian comenteaza: "Sa ne punem întrebarea daca traditia ar trebui admisa. Desigur ca nu, daca în biserica n-ar exista nici o practica întemeiata doar pe traditie si fara vreun document scris. Ca sa va lamuresc pe scurt, vreau sa încep cu botezul. Când noi suntem gata sa intram în apa, cu putin timp înainte marturisim solemn ca ne lepadam de diavolul si de slava lui. Pe acest temei suntem cufundati de 3 ori. Astfel noi facem legamântul mai amplu decât ne-a indicat Domnul sa-l savârsim în Evanghelii. Apoi, când suntem scosi din apa, ca copii nou-nascuti, gustam mai întâi un amestec de lapte cu miere si ne retinem timp de o saptamâna de la a ne mai îmbaia."
Gasiti asa ceva în Evanghelie?
În acelasi fragment, Tertullian afirma ca postul si îngenuncherea se interzicea atunci când aveai ziua de nastere, ca si în perioada dintre Paste si Rusalii; ca ei faceau daruri pentru morti, ca la aniversari; ca în fata pâinii si vinului împartasaniei, ei faceau plecaciune speciala; ca, atunci când aprindeau lumânarea sau când se încaltau faceau semnul crucii pe frunte... "si daca pentru acestea ca si pentru alte reguli insistati sa aveti o confirmare pozitiva a Scripturii, nu veti gasi nici una. Doar Traditia va fi aratata ca sursa lor; Obiceiul, calea lor de impunere; iar Credinta - mijlocul lor de primire."
Chiril din Ierusalim (c. 350), în Catehismul sau, VI, 29, vorbeste despre unele doctrine tainice: "Aceste mistere, biserica n-are voie sa le explice pagânilor; si chiar în fata începatorilor, nu vorbim limpede despre mistere."
Vasile cel Mare (c. 350): "Din dogmele si învataturile pastrate în biserica, unele au fost transmise în cadrul unui mister prin traditie orala apostolica. Taina ascunsa, misterul care exista dincolo de Biblie, noi l-am cinstit prin tacere."
Ambrosius (c. 350), declara: "Daca am vorbi despre mistere celor înca neinitiati, am fi niste tradatori ai misterelor". Iata ca în 350 deja exista oficial misterul - taina - în învatatura "ortodoxa".
La Conciliul de la Sirmium, (c. 350), Traditia este impusa de a fi norma de baza, sub amenintarea pedepsei!
Fotie (citat în "Parintii nicenieni"), reda pe Euloghie, patriarhul Alexandriei (c. 600):
"Din învataturile transmise în biserica, unele se numesc Dogmata (doctrine), iar altele Kerugmata (predicare). Primele (Dogmata) sunt date pe ascuns si cu prudenta, adesea chiar înconjurate de întuneric, astfel ca lucrarile sfinte sa nu fie la îndemâna profanilor, ca margaritare înaintea porcilor. Celelalte, Kerugmata, adica predicarea, dimpotriva sunt propovaduite deschis. Noi nu ne multumim doar cu ceea ce ne învata Evanghelia, ci atât înainte, cât si dupa, adaugam si alte cuvinte de mare importanta pe care le luam dintr-o învatatura nescrisa. Noi binecuvântam apa botezului si untdelemnul sfintit. În virtutea carei autoritati procedam noi astfel? Nu oare pe temeiul acelei traditii tacute si mistice pe care parintii nostri au pastrat-o ascuns, la adapost de parerile indiscrete? Înalta demnitate a misterelor este mai bine pastrata în tacere. Apostolii si parintii au pastrat de la început demnitatea impunatoare a misterelor, în respect si în tacere, caci în ceea ce e descoperit oamenilor de rând nu mai e un mister. Astfel, cunoasterea dogmelor noastre nu poate sa mai fie desconsiderata de gloata credinciosilor."
Literatura religioasa româneasca despre"Cum se naste o datina"
"Urmând interzicerea din Decalog, crestinii din primele doua secole nu si-au facut imagini... Abia spre sfârsitul secolului al VI-lea si în cursul secolului al VII-lea imaginile devin obiect de devotiune si de cult în biserici si în locuinte." Mircea Eliade, "Istoria credintelor si ideilor religioase" 1988, vol. III, pag. 66.
"La crestinii primi, icoanele religioase se amintesc la începutul secolului III. În tot decursul acestui secol întrebuintarea lor e rara si nu prea bine vazuta. Eusebiu din Cezareea considera întrebuintarea icoanelor ca un obicei pagânesc. Sf. Ioan Gura de aur si Augustin nu prea se învoiesc cu acest obicei. Epifaniu era un contrar hotarât si înfocat contra icoanelor." Dr. C.Chiricescu, Istoria dogmelor, Curs litografiat, 1904, pag. 181.
"Irineu, Epifanie si Augustin murstra pe eretici si pe gnostici ca acestia se închinau icoanelor." Badea Cireseanu, "Tezaur liturgic", vol. II, 1911, pag. 199.
"În ultima persecutie (sub Diocletian), fura darâmate multe biserici... Dar între obiectele din launtru lor nu figureaza nicidecum icoane ori pictura bisericeasca". Badea Cireseanu, "Tezaur liturgic", vol. II, 1911, pag. 94.
"În sec. IV apar pentru prima data în biserica crestina reprezentarile murale, sau picturale, reprezentarile pe pânza sau pe lemn. Sunt primele forme ale ceea ce mai târziu vor constitui icoanele. Calugari din Egipt, Siria si Sinai, care au introdus aceste forme le socoteau ca un intermediar între ei si Dumnezeu. Treptat aceste reprezentari capata o functie mistica, tainica, misterioasa". Ovidiu Drimba, Istoria culturii si civilizatiei, ed. 1997, vol. II, pag. 192-193.
"Un sinod tinut în Spania la Elvira (Illiberis) în 306 decreta, în canonul 36, sa nu se vaza pe murii bisericilor icoane. si chiar Euseviu din Cesaria, istoricul bisericesc contemporan mai tânar cu sus zisul sinod, a fost unul din barbatii care considerau icoanele religoase ca pe o datina pagâna." Eusebiu Popovici, "Istoria bisericeasca universala si statistica bisericeasca", vol. II, Mânastirea Cernica, 1926, pag. 222.
"În secolul IV însa calugarii din Egipt, Siria si Peninsula Sinai încep sa picteze pe lemn imagini sacre în credinta ca aceste icoane pot actiona ca un fel intermediar... Cu timpul, poporul crezu ca anumite icoane sunt înzestrate cu puteri miraculoase... încât în sec. VII, icoanele devenisera de mult obiecte de adoratie fanatica, ceea ce se asemana mult cu practicile pagâne." Ovidiu Drâmba, "Istoria culturii si civilizatiei", 1987, vol. II, pag. 192
Augustin (c. 400): "Astfel, nu este îngaduit crestinului a aseza în biserica imaginea lui Dumnezeu cel nevazut,ci mai mult în inima unde este în adevar templul lui Dumnezeu." , citat în Badea Cireseanu, "Tezaur liturgic", vol. II, 1911, pag. 227.
Chiril din Alexandria: "Socotesc pe drept cuvânt ca se abat de la tot sfatul bun cei ce, departându-se de la slujirea lui Dumnezeu, slujesc zidirii în locul Ziditorului; sau coborând la o ratacire înca si mai rusinoasa, se închina la lucrul mâinilor lor." Pr. Dr. D. Staniloaie, "Sf. Chiril din Alexandria", 1991, p. 186.
"Scritpura cât si Traditia sunt numite "regula de credinta cea de departe", pentru ca catolicii nu îsi bazeaza credinta în mod direct pe aceste surse. Pentru ei, "regula de credinta cea apropiata" este Biserica cea Una, Sfânta, Catolica si Apostoleasca, singura care a primit de la Dumnezeu autoritatea sa interpreteze infailibil doctrinele pe care El le-a descoperit fie în Scriptura fie în Traditie". John Laux, în Curs de Religie pentru Liceele Catolice, 1936, N.Y., p.1, pag. 50-51.
"Crestinismul bizantin de dupa anul 300 prezinta adese alunecari în diverse forme de idolatrie, sau de superstitii excentrice ce nu sunt decât reînvieri ale pagânismului în stilul vieti religioase crestine." Ovidiu Drimba, Istoria culturii si civilizatiei, ed. 1997, vol. II, pag. 191. Comentariul lui O. Drâmba pune în discutie si alte obiceiuri ciudate: la botezarea unora erau chemate icoanele sa fie nasi, alte dati erau oameni. Calugarii razuiau din partea lemnoasa a icoanelor câteva firimituri ca sa le bage în cuminecatura, socotind ca este ceva mistic, o putere nemaipomenita, daca o bucatica din ele ajunge sa fie asimilata de om.
"În anul 376 se introduce cultul sfintilor, în jurul anului 400 rugaciunea pentru morti, în anul 688 cultul crucii, 688 cultul relicvelor, în 688 cultul icoanelor..." General Petre Stavrescu, Suprema Iubire (prefatata de Gala Galaction), pag. 176.
Iar la pag. 168, autorul enumera 22 de slujbe religioase oficiale ale Bisericii istorice, dupa care-si pune întrebarea:
"Oare savârsit-a Isus alte actiuni sacre decât botezul, binecuvântarea nuntii si sfânta cina? Deci avem în religia noastra, adoptate din pagânismul orfeic, toate magiile si toate superstitiile vrajitoresti", si apoi conchide: "ortodoxia noastra nu este adevaratul crestinism, ci un crestinism alterat, alterat de catre chiar clerul sau." General Petre Stavrescu, Suprema Iubire, pag. 16.
"Nenumarate sunt chipurile în care obiceiurile pagânesti au furat straie bisericesti pentru a fi luate drept altceva decât ceea ce sunt într-adevar..." Valentin Zaharia, episcopul Oradiei, în "Buruieni crescute la umbra Bisericii", 1955, pag. 39.
N-are importanta cât de numerosi sau de plini de Duhul Sfânt au fost parintii care, vreme de secole, au osândit practica închinarii la icoane. Nici faptul ca timp de 118 ani (725-842), biserica crestina a trecut prin convulsii si seisme care au rasturnat în mod repetat decizii sinodale luate în numele lui Hristos. Pe pamânt, firescul este totdeauna mai popular decât duhovnicescul, iar timpul si entropia trag irezistibil în favoarea firescului.
Fapt e ca întotdeauna cel care câstiga disputa eclesiastica, indiferent de pozitia pe care o sustine (buna/rea), este considerat de posteritate ca realizatorul voii lui Dumnezeu. Obisnuinta, odata instaurata victorios, devine... Sfânta Traditie.
V-ati întrebat oare de ce au aparut, de timpuriu, doua ramuri în crestinism: ortodixia si catolicismul, daca Biblia era aceeasi? Raspunsul care ne mai ramâne este acesta: datorita datinilor diferite!
Datina (praxul) diferita a serbarii pastelui a condus la afurisenii reciproce rusinoase: "Iute a fost cearta asupra sarbatorii pastelui la finele sec. II, între Victor - episcopul Romei (202) si Policrat, episcopul Efesului. Fiecare dintre ei convocând câte un sinod local pentru sprijinirea praxului mostenit, au terminat excomunicând Victor pe Policrat cu asiaticii lui, iar acesta (Policrat) pe Victor cu toti partasii sai, raspândindu-se si epistole sinodale cu aceste hotarâri". Badea Cireseanu, Tezaurul liturgic, vol. III, Bucuresti 1912, cu parobarea Sf. Sinod, pag. 257.
Duhul Sfânt nu poate conduce Biserica pe cai contradictorii, ci numai într-un fel unitar. Atunci: care Traditie este adevarata? Închinare numai la icoane - sau: si la statui? Preoti casatoriti - sau: numai celibatari? Iad fara purgatoriu - sau: si iad, si purgatoriu? Botez prin scufundare - sau: prin turnare ori stropire? Îngropare cu pomana - sau: fara pomana? Împartasanie cu pâine dospita - sau: doar ostie nedospita? Împartasanie si cu vin - sau: fara vin? Duhul purcede doar de la Tatal - sau: si "Filioque"? Fecioara Maria: cu sau fara Imaculata conceptie? Un papa - cu sau fara el?
Din framântul luptelor politico-religioase, Galileanul ne asteapta la El, ca sa ne dea odihna.
|
