In fata dragostei
si a
mortii esti singur.
De la inceputul vietii si pana la sfarsitul ei omul traverseaza un itinerariu al existentiei, un itinerariu in care dragostea si moartea se intalnesc adesea pe drumul pe care si-l croieste, fiinta sa printre anii ce trec navalnic. De multe ori datorita circumstantelor pe care viata ni le ofera , a oamenilor pe care-i intalnim , realizam ca intr-o parte a inimii noastre acestia au lasat in mod inevitabil si deliberat ,o amprenta, mai mare sau mai mica.
Odata cu trecerea nemasurata a timpului in interiorul fiinte noastre se contureaza anumite intrebari : Oare in fata dragostei si a mortii esti singur?, Ce las eu in urma mea?
Destinul nostru ca si cel al multora este acela al unui pelerin care in nenumaratele sale cautari intalneste si cunoaste mai intai urcusurile si coborasurile dragostei, in care se pierde cu usurinta, si in care legile cunoscute de el pana atunci dispar, ele fiind dictate acum de forta suprema a inimii. Pentru ca, mai apoi acest pelerin in ultima etapa a calatoriei sale va tinde sa alunece neputincios in labirintul mortii unde tot ceea ce traise pana atunci capata un alt inteles.
In toate aceste etape fiinta umana experimenteaza un sentiment de o asa maretie incat realizeaza ca pe acesta cale parcursa desi "omul nu a fost creat sa fie singur", este si ramane singur. Puntea pe care orice om o traverseaza de la viata in care exista dragoste, pana la moarte intareste acut sentimentul de solitudine.
Descrisa de a lungul secolelor de multi autori si poeti ca focul atat de pasional si totodata atat de mistuitor care cuprindea si cuprinde orice inima, si in care fiecare suflet isi gaseste mai mult sau mai putin implinirea, dragostea este vazuta si experimentata diferit. La Shakespeare spre exemplu, dragostea are mai multe fete: una dintre ele este cea obsesiva si bolnava, aceea de dominare a partenerului, de posesiune (un exemplu detaliat gasindu-se in drama Iarna leului: intre regele:Henric al II-lea si sotia sa pe care a intemnitata-o:Alienor de Aquitania .)
O alta este aceea a
neputintei de asi gasi implinirea pe acest pamant ci doar cum multi se rezuma
la a afirma dincolo de moarte.Un exemplu concis se gaseste in una dintre
tragediile cele mai cunoscute a timpului: Romeo si Julieta. Locatia acestei
povesti de dragoste este
In aceasta lume cei doi indragostiti nu doar ca se simt singuri si refuzati de membrii familiei datorita legaturi lor, dar realizeaza intr-un final ca dragostea lor va fi posibila doar in alt plan. Pretul care este platit pentru impacarea celor doua familii este nici unul nici altul decat: moartea lor.
Pentru multi aceasta reprezinta un labirint, un total necunoscut in fata caruia fiinta umana se afla neputincioasa, unde trupul este supus distrugerii dar in care sufletul se aventureaza dincolo de orizontul cunoasterii si al legilor de care era guvernat pana atunci.
Planul atat de sigur intocmit releva ca nici macar ei nu pot pacalii moartea.Confuzia produsa ii pune pe cei doi indragostati vazuti singuri si separati unul de altul sa aleaga moartea.Viata nu mai este la fel, sentimentul singuratatii este atat de mare, iar lumea nu este un loc pasnic, astfel incat fiecare alege armele:otrava si pumnalul.
Scurgerea timpului desi inevitabila ne pregateste pentru intalnirea cu moartea. Amprenta pe care o lasam in urma noastra poate dainuii peste veacuri sau poate fi uitata odata cu trecerea oamenilor care au fost martorii la existenta noastra pe acest pamant.
In concluzie : in urma noastra nu lasam doar cateva amintirii inchise intr-o cutie aduse la suprafata de putinii trecatori sau cunoscuti pe care i-am iubit candva, ci lasam cuvintele care vor dainuii vesnic in care ne-am pus pe noi insine, o parte a caracterului si a suflului care ne insotea viata.
Dar cu toate acestea atat in fata dragostei cat si a mortii, in fata acestor legi nescrise care le guverneaza, fiecare persoana este singura, nimeni nu te poate insotii pe acest drum pentru ca nimeni nu e ca tine si fiecare il are pe al lui de urmat, nimeni nu simte si traieste asa cum tu traiesti .
Epilog: In fata dragostei si a mortii suntem neputinciosii sentimentele care ne cuprind fie ne orbesc, si ne dau aripi sa zburam inspre cer, iar in cazul moartii teama de necunostul care dainuieste dincolo, ne paralizeaza, ne face sa vedem cat de singuri suntem.
|
