Introducere. Activitatea de transport

Aceasta, în evolutia ei, a avut nevoie în permanenta de cai de comunicatie, ca mijlocitor intrinsec al schimburilor de orice natura (economice, culturale), de bunuri sau de persoane.

Pentru realizarea transporturilor sunt necesare doua elemente principale, si anume:

calea de transport sau calea de comunicatie, respectiv suportul material pe care se face transportul, mediul care face posibila circulatia, elementul fix

mijlocul de transport, adica vehiculul care transporta, elementul mobil

Desfasurarea unui transport în conditii optime presupune o corelare perfecta între cele doua elemente, o dezvoltare simultana atât a caii de transport cât si a vehiculelor, indiferent de tipul lor. De asemenea foarte important în desfasurarea activitatii de transport o constituie îndeplinirea simultana a doua conditii pentru procesul de transport si anume desfasurarea acestuia în conditii de perfecta siguranta a circulatiei si de confort sau de integritate pentru marfurile transportate.

Chiar daca este foarte importanta ca ramura în economia unei tari, activitatea de transport nu este practic producatoare de bunuri materiale, fiind un consumator de resurse într-o prima etapa. De aceea, pentru o economie functionala, transporturile trebuie sa fie eficiente, retelele de drumuri, cai ferate, canale navigabile, transport aerian, trebuie sa deserveasca zone cât mai întinse si sa asigure intersectii convenabile între ele.

Fiecare tip de transport are anumite particularitati si anume:

transportul rutier (calea de transport este drumul, mijlocul de transport este vehiculul rutier), numit de transportatori si transport "din poarta în poarta" este foarte utilizat în prezent datorita facilitatilor de a ajunge direct la destinatarul transportului.Este relativ scump (nu se pot transporta cantitati mari) dar ofera avantajul ca se pot transporta orice tip de marfuri pe orice distante(cu rezeva marfurilor perisabile sau periculoase)

transportul pe cale ferata (calea de transport este calea ferata, mijlocul de transport sunt convoaiele de cale ferata alcatuite din vehicule feroviare, resoectiv locomotive si vagoane) este mai convenabil ca pret/tona/km dar are inconvenientul ca, având o infrastructura mai complexa, costurile de constructie si de întretinere sunt mai mari decât la drumuri iar un eventual eveniment (accident) poate perturba pentru un timp mai lung circulatia pe ruta respectiva

transportul aerian ( calea de transport este aerul, cu aerodroame ca destinatii si aeronave ca mijloc de transport) este cel mai rapid dar si cel mai scump.Este preferat pentru transportul marfurilor scumpe, putin voluminoase care trebuie sa ajunga în timp scurt la destinatie

transportul naval ( apa este calea de transport-canale navigabile,râuri, fluvii, mari, oceane) este destinat marfurilor voluminoase,de orice tip, datorita costurilor reduse pentru fiecae tona de marfa transportata. Caracteristic este durata mai mare de transport precum si faptul ca preluarea marfurilor se face doar în zone special amenajate-porturi, celelalte distante fiind acoperite cu ajutorul cailor de comunicatie terestre de obicei.

Drumurile.Scurt istoric.

Dintre caile de comunicatie terestre, drumurile îsi au începuturile în cele mai vechi timpuri, fiind pentru mii de ani, singurul mijloc de comunicare între oameni, pentru deplasarea acestora si transporturile de bunuri materiale între zonele locuite. Începând din antichitate si pâna în zilele noastre, drumurile au cunoscut o dezvoltare diferita functie de nivelul economic si social, precum si de gradul de civilizatie al fiecarei epoci, la un moment dat.

Prima mentiune despre un drum construit (în antichitate existau trasee de transport cu calauze dintr-o zona locuita la alta) îi apartine lui Herodot si se refera la drumul, în lungime de 900 km,realizat în întregime din dale de piatra de dimensiuni mari, construit sub domnia lui Keops (cca 3000 îCh), în vederea executarii piramidei acestuia. Sunt cunoscute, de asemenea, drumurile din Babilonia, drumurile din China (din care au ramas si vestigii), pentru constructia marelui zid chinezesc, drumurile matasii,etc.

Dintre realizarile antichitatii se remarca însa drumurile construite de romani. Acestia numeau drumul "via vita", adica drumul este viata. Indiferent de ratiunile care i-au determinat pe romani sa construiasca drumuri, si aici nu putem sa nu ne referim la   politicile de cucerire si de expansiune ale Romei, oricare ar fi fost forma de organizare politico-sociala a vremurilor, nu putem sa nu remarcam ca modul de a construi un drum, caracterizat de aliniamente lungi, de 1-1,20m, precum si cele 4 straturi care alcatuiau calea (stratul inferior, de 0,30m -stratumen-bolovani sau lespezi de piatra, rudus-0.25m-piatra sparta 80-100mm diametru, nucleus-0.25m strat de piatra sparta de 20-30mm diametru, amestecata cu var hidraulic, stratul superior, din piatra sparta marunta, de duritate mare sau dale din piatra) reprezinta "clasicul" în abordarea proiectarii sistemului rutier. (stratul superior din dale se numea pavimentum)

Epoca feudala, din pacate, nu duce la o dezvoltare a tehnicii rutiere. Framântarile politice, lupta statelor pentru formare, independenta sau afirmare, obscuritatea în care era tinuta mare parte din aspectele vietii, inclusiv stiinta, datorita intereselor bisericii sau unor conducatori în acele timpuri, au dus la lipsa interesului pentru constructia drumurilor (o mare problema a acelor timpuri a constituit-o invazia popoarelor migratoare, aducatoare de distrugeri, multe comunitati preferând retragerea în zone mai putin accesibile acestora).

Chiar daca nu exista marturii despre constructia drumurilor din acea perioada, se presupune ca în centrele urbane sau în cetati existau drumuri scurte, improvizate cu scânduri din lemn asezate peste un pat de pamânt care se stricau însa foarte usor mai ales datorita circulatiei vehiculelor cu tractiune animala, singurele vehicule existente multe sute de ani.

Odata cu dezvoltarea productiei manufacturiere si necesitatea intensificarii schimburilor, a aparut necesara dezvoltarea tehnicii rutiere, un început pentru epoca moderna fiind realizarea unor drumuri din materiale sortate (secolele XVII-XIX) prin Tresaguet în Franta si MacAdam în Anglia.

Aparitia automobilului va duce la un nou avânt în tehnica rutiera, cresterea numarului de autovehicule, precum si diversitatea lor (marimea si capacitatea de transport) influentând direct proiectarea, constructia si întretinerea drumurilor. În deceniul 3 al sec.XX se construiesc primele drumuri perfectionate pentru circulatia automobilului.

Evolutia tehnicii rutiere continua, impunând noi solutii, prin materiale si tehnologii noi.

Clasificarea drumurilor

Drumurile se pot clasifica din mai multe puncte de vedere si anume:

A)Din punct de vedere functional si administrativ:

1)drumuri publice, destinate utilizarii lor în activitatea întregii economii   si ale populatiei; dupa organul de administrare, avem:

- drumuri nationale (DN) administrate de catre Admnistratia Nationala a drumurilor prin cele sapte Directii regionale de drumuri si poduri (DRDP) din teritoriu (Bucuresti, Craiova, Constanta, Timisoara, Cluj, Brasov, Iasi)

- drumuri locale, judetene (DJ) si comunale (DC), administrate de regii autonome de drumuri si poduri din cadrul Consiliilor Judetene.

2)drumuri de exploatare, care sunt destinate unor cerinte proprii de transport: forestiere, petroliere, miniere, agricole, strategice, etc.

B) Din punct de vedere al reliefului strabatut

1) drumuri de ses, pâna la 150m altitudine, caracterizate de aliniamente lungi, declivitati mici, curbe cu raze mari, amenajari minime

2) drumuri de deal, între 150 si 300m altitudine

3)drumuri de munte, la altitudini mai mari de 300m

C) Din punct de vedere al gradului de perfectionare tehnica

1)drumuri de tip inferior sau provizoriu - cuprind drumurile de pamânt

2)drumuri de tip intermediar sau tranzitorii-cuprind drumurile împietruite

3)drumuri moderne sau perfectionate-sunt cele mai perfectionate drumuri, cu elemente geometrice si dotare tehnica corespunzatoare traficului care se realizeaza pe ele.

Clasificarea tehnica a drumurilor dupa gradul de perfectionare tehnica precum si dupa intensitatea traficului este urmatoarea:

Totalitatea vehiculelor care circula pe un drum în ambele sensuri formeaza traficul rutier. Acest trafic este caracterizat de viteza, debit si densitate.

Traficul de perspectiva pentru drumurile publice se determina pentru o perioada de 15 ani, pe baza recensamintelor generale sau a anchetelor de circulatie, dupa metode de prognoza adecvate.La proiectarea unui drum trebuie precizata în afara clasei tehnice a drumului si viteza de proiectare. Viteza de proiectare sau viteza de baza reprezinta viteza maxima care trebuie asigurata vehiculelor rapide în sectoarele cele mai dificile ale traseului în deplina siguranta a circulatiei, în ipoteza ca starea îmbracamintii este buna si conditiile atmosferice sunt favorabile.

Reteaua de drumuri din România cuprinde:

Elementele caracteristice ale drumurilor

O sectiune transversala printr-un drum pune în evidenta cele doua elemente de baza: infrastructura si suprastructura drumului.

Infrastructura drumului reprezinta totalitatea lucrarilor menite sa învinga dificultatile impuse de relief (totalitatea de aparare-consolidare, asanare si protectie, lucrari de arta).

Asigurarea unei suprafete de rulare, astfel încât circulatia sa se desfasoare în conditii de siguranta si confort, se realizeaza prin lucrari de suprastructura Suprastructura drumului preia solicitarile date de încarcarile din trafic si le transmite infrastructurii prin intermediul patului drumului, care reprezinta partea inferioara a terasamentelor.

Pentru a asigura posibilitatea preluarii si transmiterii solicitarilor din trafic terenului de fundatie dar si a unei comportari corespunzatoare la actiunea agentilor atmosferici, se prevede un sistem rutier, alcatuit din unul sau mai multe straturi. Partea superioara a acestuia o constituie partea carosabila si ea este marginita de doua fâsii laterale numite acostamente. Partea carosabila si acostamentele alcatuiesc platforma drumului.

La traversarea localitatilor, respectiv la strazi, cele doua acostatamente sunt înlocuite de trotuare.

Autostrazile sunt cai de comunicatie rutiera care nu traverseaza localitatile si se încruciseaza denivelat cu celelalte cai de comunicatie terestre întâlnite. Sunt prevazute cu doi cai de circulatie unidirectionale, separate printr-o zona mediana denumita zona verde. Accesul pe autostrada, permis numai autovehiculelor, este posibil numai în anumite puncte special amenajate, numite noduri rutiere.

Axul sectiunii transversale prin drum(AA') genereaza o suprafata plana sau cilindrica care, intersectata cu suprafata caii reprezinta axa drumului, iar cu suprafata terenului, traseul drumului. Daca axa drumului se afla deasupra liniei traseului se obtine un drum în umplutura sau în rambleu iar în caz contrar se obtine un drum în sapatura sau în debleu. În practica lucrarilor de drumuri se foloseste proiectia orizontala a axei drumului (planul de situatie) si proiectia verticala (profilul longitudinal al drumului). Elementele constructive ale unui drum se studiaza în profil transversal, care reprezinta o sectiune verticala prin corpul drumului într-un punct oarecare de pe traseu, cu un plan normal pe axa drumului.