Lanturile Vietii
Omul se naste liber si pretutindeni este in lanturi
Jean- Jacques Rousseau
Daca ar fi sa auzim zanganitul lanturilor noastre care ne incatuseaza la fiecare pas am avea o migrena permanenta, si sufletul nostru ar simti pe deplin cat de lipsit de libertate este cu adevarat - iluzia ar fi sfarmata pentru totdeauna iar daca ar fi sa mai auzim si zanganitul infernal al lanturilor tuturor celorlalte finite umane am ajunge surzi. Dar daca le-am mai si vedea am inota intr-o mare de lanturi, simtind greutatea fiecarei verigi cum ne apasa pe suflet. Care e oare motivul pentru care oamenii nu sunt capabili sa sesizeze infinitatea de obstacole pe care si le creeaza unii altora sau si mai grav dar si mai frecvent, cele pe care si le creaza singuri. Sa fie acesta antidotul cautat de oameni? Dar cautat pentru ce boala? Care e motivul pentru care oamenii nu au curajul sa se exprime asa cum sunt ei, asa cum vor ei. De ce nu isi iau cu adevarat viata in propriile maini astfel incat sa si-o modeleze dupa visele lor, sa incerce sa ajunga la cel mai inalt nivel de evolutie personala posibil in viata aceasta efemera? Cea mai impresionanta definitie a curajului pe care am citit-o este "Curajul - sa ai puterea sa vezi lumea cum este ea cu adevarat si sa o iubesti in continuare". Sa fie marea majoritate a oamenilor lipsiti de curaj? Prefera ei sa traiasca intr-o lume visata colectiv pe care o numesc realitate si sa numeasca realitatea vis?
Traim intr-o lume in care totul e posibil dar acest lucru nu e perceput de catre fiinta umana. In fiecare zi se petrec lucruri miraculoase, mii de vise se implinesc zilnic, vise care daca erau impartasite oamenilor inainte de implinirea lor zis ca sunt imposibil de realizat. Comic ce-i drept dar zilnic cineva dovedeste ca ceva care alta persoana credea imposibil de realizat, ca poate fi realizat. Un asemenea lucru imposibil de realizat era alergarea unei mile in mai putin de patru minute. Toti atletii si toti antrenorii afirmau ca este imposibil sa aletgi o mila in mai putin de patru minute, spunand ca aceasta este limita umana. Unii doctori chiar afirmau ca daca un om ar reusi sa alerge o mila in mai putin de patru minute, la finalul ei el ar muri instantaneu. Cine a fost persoana care a reusit sa alerge o mila in mai putin de patru minute? Un tanar care nu a vrut sa se lase incatusat de viziunea ingusta a tuturor celorlalti, doborand bariera de patru minute. Partea interesanta este ca imediat dupa ce insurmontabila bariera de a alerga o mila in mai putin de patru minute a fost spulberata de un amator, mai multi sportive profesioniosti au reusit si ei aceeasi performanta? Oare vum e posibil asa ceva? Sa fie oare de vina ruperea lantului care le intepenise mintea pe idea de imposibilitate lucrul care i-a facut si pe altii sa atinga imposibilul? Oare largirea perspectivei asupra lumii inconjuratoare sa ii fi facut sa intre intr-un alt sistem de credinte care sa le permita sa faca acel lucru? Sa fie mintea noastra veriga care tine unite toate lanturile intr-un sistem a carui scop este distorsionarea realitatii? Eu sunt de parere ca da. Oamenii sunt prizonierii propriilor lor fantasme. Stau toata viata lor traind in trecut si planificand viitorul, uitand sa traiasca prezentul.
Dar care sa fie oare motivul pentru care nu actionam?! Eu zic ca e frica. Frica de a face ceva nou, de a fi diferiti, chiar si, intr-un mod ironic, frica de reusita. Ea este cea care ne incatuseaza, atasandu-ne rand pe rand lanturi din ce in ce mai puternice si mai subtile. Dar frica este un element natural si benefic care nu trebuie eradicat. Fara frica nu am mai fi finite umane, as putea sa afirm ca nu am mai fi nici macar animale, deoarece frica este elemental essential care sta la baza fiecarei fiinete de pe planeta asta. Frica este cea care ne ajuta sa ne protejam viata. Problema e ca acest mecanism cu rol de avertizare a eventualelor probleme ajunge sa ne domine viata, evitand sa facem actiuni care nici macar nu ne pericliteaza integritatea corporala, si care ar fi benefice pentru dezvoltatea noastra. Asa se face ca marea majoritate a oamenilor ajung sa strabata acelasi drum batatorit si prestabilit de alte personae care la vremea lor au avut initiative sa faca ceva diferit. De asemenea economia capitalista nu a facut nimic altceva decat sa creezee o mare autostrada pe care o promoveaza constant cu o ferocitate fantastica. Vrei sa fii fericit in viata? Atunci trebuie sa cumperi X Y si Z. Daca nu, tu nu ai nici o sansa sa fii fericit in vecii vecilot. Si lumea ii crede. Cum sa nu ii creada cand toti cei din jurul lor cred acest lucru. E ca o boala molipsitoare care duce la crearea faimoaselor turme care mai traziu se intreaba cum de au ajuns in prapastie. Cum? Simplu, le-a lipsit curajul sa faca ceea ce le spunea fiecare farama din corpul lor mai putin mintea lor. Nu au vrut sa isi puna in valoare adevaratele talente de care dispun, au irosit darul magic primit preferand sa fie mediocri. In loc sa faca lumea un loc mai bun au ales sa o lase neschimbata din cauza fricii de schimbare.
Care
e motivul pentru care oamenii nu-si urmeaza
inima in viata? Din ce motive nu
vor sa isi
castige painea facand ceea ce
le place cel mai mult? Care sa
fie oare radacina lipsei de pasiune din viata noastra? Foarte interesant este faptul
ca in momentul in care am inbatranit
si simtim cum moartea ne sulfa in ceafa abia atuncea
fiecare din noi incepe sa traiasca
viata asa cum vrea cu adevarat sa o traiasca. Poate acesta este motivul pentru care batranii sunt asemanati cu copii - "au dat in mintea copiilor" pentru ca se reintorc la inocenta copilariei in care inima era
Pentru ce care isi fac griji ca daca isi vor urma instinctele in alegerea domeniului de activitate vor duce lipsa de mult doritul confort am o mica relatare. Pe o ferma din Statele Unite ale Americii a trait o fata care inca de mica isi dorea cu ardoare sa picteze insa parintii ei nu au lasat-o spunandu-I ca locul ei este tot pe o ferma alaturi de viitorul ei sot si viitorii ei copii. Fata a ascultat de sfaturile parintilor si a facut intocmai. La batranete cand a ramas singura pe ferma, sotul ei murind si copii ei plecand, ea s-a decis sa-si urmeze chemarea inimii, pictatul. S-a dus la un magazine cu ustensile de pictat unde si-a cumparat tot ceea ce avea nevoie pentru a se apuca de pictat. Tot acolo a luat si prima lectie de pictura de la vanzatorul din magazin. Echipata pentru urmarea drumului deschis de pasiunea ei, ea s-a dus acasa si s-a apucat de pictat ceea ce vedea in jurul ei. A trait peste 100 de ani aceasta remarcabila doamna, iar in ultimii ani din viata ei cea mai mare galerie de arta din New York a organizat un vernisaj cu operele ei care pana in acel moment ajunsesera sa valorize sute de mii de dolari. Cu un singur tablou vandut ea a castigat mai multi bani decat a castigat muncind zi si noapte pe ferma alaturi de sotul ei.
Avand in considerare cele de mai sus eu spun ca pe termen lung urmarea visului tau in care crezi cu toata fiinta ta ca trebuie realizat este cea mai profitabila afacere.
Viata poate fi comparata cu o bucata de ata. Cea mai mare parte a ei este formata doar din ata normala. Dar exact la finalul ei se afla un capetel de aur. Oare ce s-ar intampla daca am rasturna aceasta proportie? Ganditi-va! Rupe-ti lanturile si fi-ti liberi! Zburati in univers pentru ca doar el este linita suprema si cum el este infinit ea nu exista.
|
