Miscarea Moderna
In deceniul al treilea al secolului 20, concomitent cu raspindirea si implementarea lor in toate tarile europene, in arhitectura romaneasca au patruns ideile si programul estetic al Miscarii Moderne, care au cunoscut atit un mare succes in rindul tinerei generatii de arhitecti, cit si o neasteptata popularitate in rindurile burgheziei progresiste care si-a gasit in noua arhitectura modul prop 21121c221v riu de expresie. Cum, perioada s-a suprapus peste lucrari intense de modernizare a Bucurestiului, noua arhitectura a fost utilizata mult in zonele centrale reprezentative, carora le-a conferit o imagine generala modernista, aspect mai rar intilnit in alte capitale europene. Ca si cautarile nationale, aceasta linie stilistica a fost insotita de o fundamentare teoretica, publicata in revistele de avangarda, mai ales in Contimporanul (1922-1932, creat, condus si finantat de Marcel Iancu, impreuna cu poetul I.Vinea). Din 1931, o interesanta si substantiala sustinere a venit din partea revistei Simetria (initiata si condusa de G.M. Cantacuzino impreuna cu O. Doicescu, Matila Ghyka, Tudor Vianu, P.E. Miclescu, Marica Cotescu, Haralamb Georgescu). Ideologia specifica miscarii, evident importata, a fost insa adaptata la circumstantele locale, astfel aparind nuantele specifice ale modernismului romanesc: chestiunea locuintei ieftine, a orasului functional, vocatia sociala si orientarea de stinga, care reprezinta nucleul ideologiei originare, sint mult atenuate, locul lor fiind luat de dezbaterea estetica.
Caracterul progresist al modernismului romanesc rezida in special in inlocuirea "vechilor estetici" cu noua estetica, chestiune care exprima vointa de modernizare deschisa, in opozitie cu cea de inchidere in interiorul traditionalei ordini agrare idealizate si a spiritualitatii ortodoxe ostile occidentalizarii. Astfel, caracterul revolutionar al miscarii apare mult imblinzit, desi opozitia fata de noua estetica si semnificatia ei a luat in deceniul al patrulea nuante conflictuale foarte ascutite. Modernismul romanesc (ca si miscarile romanesti de avangarda de care este foarte legat) a incercat sa sintetizeze, sub semnul pragmatic al aplicabilitatii imediate, diverse tendinte ale Miscarii Moderne intr-o arhitectura eleganta, fara caracter experimental, mai apropiata de modernismul temperat al arhitecturii pariziene din acea perioada (cu evidente procedee de factura Art-Deco), decit de liniile radicale promovate de neoplasticisti, contructivisti, scoala de la Bauhaus sau Le Corbusier. Mai rar, mai ales in arhitectura lui Marcel Iancu, apar clare orientari de factura expresionista, iar pe masura evolutiei in timp, a aparut tot mai evidenta influenta arhitecturii fasciste italiene (mai ales in arhitectura expozitiilor proiectate de H. Creanga, in arhitectura monumentala a lui D. Marcu, etc.). Din cauza ca preocuparea pentru o arhitectura economica a fost, practic, absenta, o alta trasatura formala definitorie a modernismului romanesc consta in utilizarea de materiale scumpe, de buna calitate, ceea ce nu este tipic pentru Miscarea Moderna, dar a asigurat constructiilor o buna rezistenta in timp.
Principalele figuri ale modernismului romanesc au fost Horia Creanga, exponentul liniei formale celei mai radicale si cel care impune arhitectura moderna si intreprinde un travaliu consecvent de modernizare a tipologiei imobilului de raport (imobilul ARO, bd. Bratianu, 1929-1931 si cinematograful - 1934, imobilul Otulescu, 1934-1935, imobilul Malaxa - 1935-1937, vilele Bunescu - 1932, Cantacuzino - 1934, stadionul ANEF - 1933-1939, uzinele Malaxa - 1931-1932 si 1936-1939, halele Obor - 1937, din Bucuresti, palatul Culturii de la Cernauti - 1935-1937, etc.), Marcel Iancu, pictor, arhitect si publicist, singurul care este legat de miscarile de avangarda europene (co-fondator al miscarii Dada, Zurich, 1916) si care introduce programatic ideile Miscarii Moderne in Romania (imobilele Herman Iancu - 1926, Clara Iancu - 1931, Gold - 1934, Bazaltin - 1935, Haimovici - 1937, vilele Fuchs - 1929, Chihaescu - 1930, Iluta - 1931, Wexler - 1931, Juster - 1931, Reich - 1937, strandul FSSR - 1929, in Bucuresti, sanatoriul Popper/Predeal -1934, etc.) si George Matei Cantacuzino, personalitate culturala de mare cuprindere si autor al unei teorii de arhitectura originale, exponentul unui palladianism modern (hala de avioane a uzinei IAR/Brasov, vila Ariana/Eforie, hotelul Belona/Eforie, etc.). Acestora li se alatura Duiliu Marcu (Casa de credit si asigurari a magistratilor - 1935-1937, biblioteca Academiei - 1936-1937, Administratia autonoma a monopolurilor statului - 1934-1941, piata alimentara de la Buzau, imobile de locuit si vile, etc.) precum si alte nume reprezentative cum ar fi Paul Emil Miclescu (uzinele Ford, Bucuresti - 1930-1932), Grigore Ionescu (sanatoriul Toria/Covasna - 1933-1934), Octav Doicescu (clubul nautic de la Snagov), Henriette Delavrancea-Gibory, Ion si Tiberiu Niga, etc. In general, se poate afirma ca modernistii romani au ales din evantaiul ideologic al Miscarii Moderne europene numai anumite dimensiuni: cea estetica si cea rationalista, pe care le aplica in modernizarea tipologica. In chesiunea urbana, ei au optat cu precadere pentru alte modele de dezvoltare urbana: pentru clarificarea si ierarhizarea circulatiei si pentru reprezentativitatea zonei centrale s-a continuat politica urbana derivata din operatiile practicate de Haussmann asupra Parisului (in a doua jumatate a sec. 19), folosind ca principal instrument al edificarii imobilul de raport (o tipologie de locuinte colective, importata probabil tot dupa modelul parizian, care, dupa Regulamentul din 1897), a inceput sa inlocuiasca vechile tipologii, in timp ce, pentru parcelarile cu locuinte ieftine/populare si de vile s-au folosit principii derivate din practica orasului-gradina european.
Generatia "revolutionara" a fost abia aceea a tinerilor arhitecti care si-a facut studiile aproximativ in perioada celui de al doilea razboi mondial. Dar acesti arhitecti care au imbratisat si orientarile radical-reformatoare ale Miscarii Moderne (problematica locuintei ieftine, principiile orasului functional sintetizate in Carta de la Atena, standardizarea, etc.) au construit abia dupa razboi.
|
