Modelul ultra

Pentru o parte din cei ce vin pe stadion, spectacolul sportiv trece pe un plan secundar. Ei vin sa-si īncurajeze echipa prin diferite metode: cīntece, batai ritmice din tobe si din palme, folosirea de fumigene, petarde si torte si prin metoda ce 323w2219d a mai costisitoare, dar si cea mai spectaculoasa - crearea de coregrafii. Acesti suporteri sīnt suporterii ultra. Suporterii ultra sīnt organizati īn grupuri. Īn interiorul unei galerii din Romānia, exista īn jur de zece astfel de grupuri. Membrii unui astfel de grup platesc o cotizatie lunara, iar deciziile privind activitatea grupului sīnt luate īntr-un mod democratic - prin vot egal. Trebuie facuta īnca de la īnceput o distinctie clara: suporterii ultra nu reprezinta ansamblul galeriei unui club, ci numai o parte a acesteia - nucleul ei dur si liderii ei de opinie. De altfel, galeriile au o ierarhie foarte clara, conforma unei structuri piramidale.  Ierarhii Pe prima treapta se gasesc persoanele care vin īn peluza galeriei, pentru ca aici biletul este mai ieftin, sau persoanele care doresc sa īncurajeze echipa dar care nu fac parte dintr-un grup organizat. Aceste persoane nu au nici un rol de decizie īn ceea ce priveste galeria. Ei trebuie sa se conformeze deciziilor liderilor - deciziile suporterilor ultra. Aceste persoane sīnt, de fapt, niste pseudo-ultra si pentru ca ei se comporta asa numai pe timpul meciului. Pe cea de-a doua treapta a piramidei se gasesc suporterii ultra. Ei reprezinta liderii de opinie ai galeriei - modelul ce trebuie urmat de ceilalti suporteri. Ei au un rol de decizie īn interiorul galeriei initiind diverse forme de īncurajare - cīntece, aprinderea de torte sau realizarea unor coregrafii. Pe ultima treapta a piramidei se afla liderii galeriei. Acestia provin si ei din rīndurile grupurilor ultra. Ei sīnt cei care initiaza īn majoritatea timpului cīntecele sau aprinderea de torte, de fumigene. Ei sīnt liderii carismatici ai peluzei. Modul ultra de sustinere a echipei favorite a aparut īn Italia la sfīrsitul anilor '60 si īnceputul anilor '70. S-au deosebit īnca de la īnceput prin modul lor specta-culos de īncurajare a favoritilor. Acest model de sustinere a echipei favorite a combinat cīteva modele de suporterism deja existente īn acea epoca: modelul ita-lian - existenta unor steaguri de pus pe gardurile stadioanelor sau de fluturat, cel brazilian - folosirea de torte, de fumigene si de petarde si cel englez - crearea de efecte optice cu ajutorul fularelor si repetarea aproape obsesiva a cīntecelor. Este greu de gasit o definitie exacta si completa pentru acest model de sprijinire a echipei favorite. Ideea generala este ca echipa trebuie īncurajata mereu, indiferent de locul ei īn clasament sau de felul īn care joaca. De asemenea, adversarii trebuie intimidati prin orice mijloace, inclusiv prin violenta fizica. Aceasta dorinta de a-i intimida pe adversari se vede si din faptul ca majoritatea grupurilor ultra au nume dure, razboinice sau care fac aluzie la miscari politice extremiste, de stīnga sau de dreapta. Īn plus, suporterii ultra trebuie sa fie total independenti fata de club (deziderat care īncepe īncet-īncet sa fie aplicat si la noi) si sa fie originali. Acest lucru īnseamna ca un grup care copiaza, de exemplu, coregrafia realizata de alt grup īsi pierde foarte mult din prestigiu.  Tineri si licentiati Primii care au fost atrasi de acest stil de sprijinire a echipei au fost tinerii cu vīrste īntre 15 si 25 de ani. Acest fapt este normal, daca ne gīndim ca acest stil este prin definitie un stil rebel. Pentru un tīnar, faptul ca el se poate reprezenta social ca un ultras, deci ca un rebel care nu se supune nici unei reguli, constituie o atractie foarte mare. Astfel el iese din conformismul monoton specific vīrstei sale pentru a intra īn rīndurile unor rebeli contemporani. Contrar ideii generale, linistitoare, ca suporterii radicali provin din medii defavorizate, putin educate, printre ultrasi gasim un mare numar de persoane cu studii superioare - terminate sau īn curs. Astfel, studiile efectuate de Dal Lago si Moscati īn Italia au aratat ca la Milano si la Bergamo nivelul mediu de educatie al ultrasilor este superior mediei italiene la aceasta categorie de vīrsta. Acest lucru se poate explica prin momentul de aparitie a grupurilor ultra - īn 1969, imediat dupa revoltele studentesti din Europa. Putem presupune ca exista o legatura īntre aceste doua elemente, legatura ce a facut ca īnca de la īnceput sa gasim un numar mare de studenti īn rīndul grupurilor ultra. Acest nivel relativ ridicat de educatie al ultrasilor īl īntīlnim si īn Romānia. Astfel, īn urma unei anchete efectuate personal īn rīndul ultrasilor marilor echipe bucurestene, Dinamo, Rapid si Steaua, din cei

182 de suporteri chestionati 37,3% au declarat ca au studii superioare. Apartenenta la acest nivel īnalt, elitist, poate oferi o explicatie pentru faptul ca suporterii ultra devin uneori violenti. Sentimentul natural de rebeliune al studentilor - īmpotriva guvernului, politistilor etc. s-a transferat pe stadion. Inamicul principal nu mai este sistemul, ci echipa adversa. si, cum suporterii se identifica si sīnt identificati cu echipa pe care o sustin, este clar ca adversarii devin niste dusmani de temut.  Toate drumurile vin de la Roma Modelul ultra s-a raspīndit aproape īn toata Europa īncepīnd cu anii '80, īn special dupa campionatul mondial de fotbal din 1982 gazduit de Spania, unde suporterii europeni au avut ocazia sa intre īn contact direct cu ultrasii italieni. Primele grupari ultras din afara Italiei au aparut īn Spania si īn Franta. Dupa 1985, acest model s-a raspīndit si īn fosta Iugoslavie, Grecia si Portugalia. Larga raspīndire a acestui model a facut ca, la ora actuala, īn Europa sa existe doua modele de suporterism: cel nordic, de sorginte engleza si cel sudic, cel italian. Granita dintre aceste modele devine īnsa din ce īn ce mai putin vizibila, dar nu pentru ca cele doua modele s-ar influenta reciproc, ci pentru ca cel italian tinde sa-l acapareze pe cel nordic. Acest lucru se datoreaza īn special dezvoltarii exponentiale a Internetului care a īnlesnit contactele īntre suporterii din toate colturile Europei. Daca pīna la mijlocul anilor '90 modelul ultras putea fi gasit numai īn tarile mai sus mentionate din sudul Europei, acum īl putem gasi atīt īn fostele tari comuniste (inclusiv Romānia), cīt si īn tari care traditional se aflau īn aria de influenta a modelului nordic. Exista, de exemplu, grupari ultras chiar si īn Suedia. Miscarea ultra romāneasca are o istorie relativ scurta, deoarece īnainte de 1989 regimul comunist a facut imposibila existenta unei forme de organizare rebela si nonconformista a suporterilor. A existat totusi si īn acea perioada un steag pe care scria Ultras Rapid. Putem vorbi de grupuri ultra romānesti de-abia de la jumatatea anilor '90. Influenta italiana este evidenta si se manifesta īn toate modalitatile prin care ultrasii romāni īsi īncurajeaza echipa favorita. Īn primul rīnd numele gruparilor ultras romānesti: Nucleo, Gruppo Apparte (care nu mai exista acum) pentru suporterii stelisti; Nuova Guardia, Tifosi Ultra pentru suporterii dinamovisti; Legione Granata, Ultras Unione pentru suporterii rapidisti; Sezione Ultra pentru suporterii Universitatii Craiova sau Commando Ultra Viola Curva Sud pentru suporterii Politehnicii din Timisoara. Exista si alte tipuri de influenta īn ceea ce priveste numele gruparilor ultras romānesti: engleze sau germane. Numele germane sīnt alese pentru a da grupului o imagine radicala, neo-nazista. Cele mai multe nume engleze sīnt niste nume folosite si de suporterii italieni. Este vorba, deci, de nume care din punct de vedere etimologic sīnt englezesti, dar care din punct de vedere al locului de unde probabil au fost preluate sīnt italienesti. Spre exemplu Fighters - un grup nou format de suporterii dinamovisti este si numele unei grupari celebre a suporterilor Juventusului din Torino, grup creat īn 1977. O a doua modalitate prin care suporterii italieni īi influenteaza pe cei romāni o regasim daca observam cīntecele ultrasilor romāni: aproape toate sīnt inspirate din cele dedicate suporterilor italieni. Este vorba de preluarea liniei melodice si adaptarea ei la realitatile romānesti. Bineīnteles ca si aici gasim cīntece care nu sīnt italiene, dar care sīnt cīntate si pe stadioanele din aceasta tara: Yellow Submarine, Guantanamera sau La Marseillaise. si aici este vorba de asumarea unor elemente non-italiene printr-o filiera italiana. Al treilea mod este cīntarea unor melodii īn italiana. Nu ma refer aici la folosirea universalului Forza! (Haide!), ci la existenta unor melodii cīntate integral īn italiana. Suporterii dinamovisti cīnta la fiecare meci - Avanti, avanti, avanti Bianco-Rossi, īn timp ce suporterii stelisti cīntau pīna acum cītiva ani Forza Steaua/ Vinci per noi. Īn Romānia, influenta italiana este deci hotarītoare. Aceasta influenta este atīt de puternica īncīt nu putem īnca vorbi de crearea unei specificitati romānesti a acestui fenomen. Au īnceput, totusi, īn ultimii ani sa apara īncercari timide de a da o nota romāneasca acestui fenomen, manifestate īn special prin aparitia unor grupari cu nume romānesti.  Adrian Beiu este doctorand la Université Libre de Bruxelles si pregateste o lucrare de doctorat pe tema galeriilor de fotbal din Romānia. Adrian BEIU