Notiunea, istoricul si sensul omileticii
a. Notiunea omileticii
Pentru o mai ampla întelegere a etimologiei termenului tehnic de omiletica, vom însira sensurile majore ale notiunilor înrudite cu omiletica:
HOMILO = a vorbi, a spune, a , a discuta, a rosti o cuvântare.
HOMILETES - ETRIA = vorbitor, orator.
HOMILETIKOS = adj. Comunicativ, sociabil.
HOMILIA = cuvântare, discurs, vorbire, limbaj.
HOMILOS = societate, asociatie, grup, grupa (Homo milos).
HOMILOUMENE = limba vorbită 23423s1813x ;, limba uzuala.
HOMILETIKE TECHNE = arta- meseria-profesia oratoriei.
În Evanghelii întâlnim expresiile homilom si homiloim (part.si infin. în Luca 24, 14-15), tradus în versiunea noastra cu "vorbeau între ei". Luca aminteste ca Felix îl chema mai des pe Pavel, "ca sa stea de vorba cu el"(Fapte 24,26, homilein).Termenul îl putem întâlni si în întelesul de "societate" sau "tovarasie" (1 cor. 15,33, homiliai).
Notiunea se afla deja în întelesul ei specific de "predicare" sau "propovaduire" în raportul lui luca când aminteste ca Pavel "a mai vorbit multa vreme pâna la ziua" (Fapte 20,11). Verbul se afla la aorist , participiul: homilesas, si sugereaza vestirea Cuvântului pâna în zorii zilei. Este vorba de ultima adunare , înainte de întoarcerea lui Pavel la Ierusalim, în seara primei zile a saptamânii care a luat sfârsit în zorii zilei de luni.
b. Istoricul comunitatii
Primul document din istoria bisericeasca privind serviciul predicarii în biserica apostolica, ni-l furnizeaza Iustin Martirul (Apoc. 1,67), afirmând ca dimineata la rasaritul soarelui, comunitatea crestina se aduna pentru citirea profetiilor, apoi conducatorul (proestos) tine o cuvântare (dia logou), reliefând partile pozitive ale secventelor citite, avertizând, încurajând, sau mustrând adunarea prezenta. Aceasta forma de vorbire este homilia, o vorbire legata de secventele Scripturii, despre Isus Hristos si despre mântuirea oferita de El.
Ioan Gura De Aur (Chrisostomus) foloseste doua denumiri pentru arta cuvântarii : homiliai - este cuvântare spusa în baza unui text biblic, iar logoi este o cuvântare profana, conforma regulilor retoricii.
Cel care a facut mai îngusta definirea omiletic, a fost Aurelius Augustinus . Vestita sa lucrare DE DOCTRINA CRISTIANA , împartita în patru parti, afirma ca homilia este o cuvântare rostita în comunitatile crestine si este legata de text. El numeste sermo din verbul serere = a împleti, a lega una de alta , a însira cuvinte; serno = conversatie, discutie, convorbire, vorbire legata (vorbirea tematica nelegata de un text precis al Scripturii. Astfel se desprind cele doua maniere de predicare crestina ; homilia, sau predica tehtuala si sermo, predica tematica.
Tot în secolul al patrulea apare transpunerea în latina a verbului kerisseyn - predicare, termen folosit mai târziu cu precadere de catre calugarii franciscani. Martin Luther, în traducerea Bibliei germane traduce atât termenul de evangelizeshai cât si didaskein (a preda, a învata), cu a predica. În uzanta protestanta, serviciile divine sunt împartite ,conform continutului lor , în trei grupe: servicii divine sacramentale a caror centru este servirea sacramentului, si servicii divine cazuale, a caror centru o formeaza tot o predica textuala , dar legata de cazul concret de care se leaga predica, sau care provoaca tinerea serviciului divin respctiv (casus = caz, întâmplare, ocazie, cununie, înmormântare etc).
c. Sensul omileticii
Omiletica este o stiinta normativa. Intentia ei este de a descoperii caile si metodele prin care Cuvântul sa fie predicat în modul cel mai fidel, cel mai apropiat de intentia originala a Duhului Sfânt, Autorul continutului Sfintei Scripturi. Dar bazele si argumentele pentru aceasta activitate nu le putem împrumuta nici din retorica nici din filologie, nici din stiintele psihologice, ci numai din Scriptura si din sfaturile inspirate ale Spiritului Profetic.
Omiletica este teoria acelei practici teologice, care urmareste transmiterea integrala si fara de rezerve a soliei mântuitoare a lui Dumnezeu, cuprinsa în Scripturi, prin care El urmareste reintegrarea omului pacatos în familia cereasca, pentru slava lui Dumnezeu si pentru fericirea vremelnica si vesnica a omului.
Omiletica trebuie sa recunoasca în Dumnezeu Tatal ca este o "persoana vorbitoare" în Fiul ca este "Cuvântul", iar în Spiritul Sfânt ca El este "vorbirea". Izvorul din care se alimenteaza omiletica, este Scriptura, care nu este o colectie a întelepciunii umane, nu este o carte a normelor morale, sau un index a adevarurilor umane , nici chiar un document a experientelor religioase , cum sustinea în secolul trecut teologia liberala , ci ea este Cuvântul Divin , Cuvântul rostit însusi de Dumnezeu despre propria sa realitate si despre planul Sau de mântuire , legat de salvarea omenirii.
În decursul istoriei Cuvântul lui Dumnezeu S-a manifestat în trei forme: în REVELAŢIA ÎNTRUPATĂ (speciala), prin persoana lui Isus Hristos Mântuitorul Lumii, apoi în CANONUL BIBLIC , în Sfânta scriptura care marturiseste despre Isus Hristos si în final, în SLUJBA PREDICĂRII, rânduita de Dumnezeu ca oamenii sa fie încunostintati de caracterul , realitatea personala si despre intentiile lui Dumnezeu pe care le are în legatura cu omenirea .
Isus Hristos nu mai este pe pamânt în trup uman, dar Scriptura este prezenta , în care martori oculari si inspirati, au adus marturie dspre El. Aceasta marturie trebuie transmisa ca fiind propriul cuvânt a lui Dumnezeu , prin care El vrea ca si omul de astazi sa fie în partasie cu viul Dumnezeu. De aceea nu avem motive sa respingem realitatea expresiei lui Heinrich Bulinger : "PREDICATIO VERBI DEI, VERBUM DEI EST (Confesiunea Helvetica, II). Remarca aceasta presupune doua momente: a) Întoarcerea catre Cuvânt, spre a întreba ce sa predic? Raspunsul fara echivoc a lui Dumnezeu este: Predica Cuvântul! b) Întoarcerea catre comunitate: Cui predic? Raspunsul : Omului cotidian care are nevoie de mântuire.
Dupa aceste doua întrebari fundamentale ,ramâne una tehnica , pe care trebuie sa o rezolve omiletica: Cum sa predic? Raspunsul reiese din continutul Revelatiei: Trebuie sa predic cu supunere, fidel si cu responsabilitate.
Din cele spuse putem vedea ca predica nu este doar o chestiune de inteligenta, de studiu, de abilitate, rutina, sau problema de experienta! Nu! Predica depinde de Spiritul Sfânt, de aceea trebuie sa ne rugam asemenea lui Martin Luther: "Doamne! învata-ma, învata-ma, învata-ma!" Iata prima regula de baza a omileticii: Sa ne rugam smeriti pentru calauzirea Duhului Sfânt!
"predicarea Cuvântului lui Dumnezeu nu foloseste la nimic fara prezenta si ajutorul Duhului Sfânt, caci acest Spirit este singurul ajutor eficace al adevarului divin. Fara conlucrarea Spiritului lui Dumnezeu, atât educatia, cât si alte privilegii, oricât ar fi ele de mari, nu pot produce nici cât o palma de loc în lucrarea Domnului"
Caci Spiritul Sfânt ne pune în fata textul cel mai potrivit despre care sa predicam. El ne lumineaza inima si mintea ,ca sa întelegem sensul soliei care vorbeste din text. El ne calauzeste sa gasim materialul cel mai potrivit pentru dezvoltarea soliei. El ne ajuta sa încadram solia într-o forma sistematica, logica, spre a fi cât mai usor de urmarit si înteles. El ne ajuta la amvon sa putem prezenta cuvântul în mod convingator si clar. El convinge pe ascultatori si le da credinta sa poata primi solia prezentata. El aduce sufletele în pragul deciziei si le inspira hotarâri noi , pentru schimbarea vietii lor.
Vorbind despre stiinta normativa a omileticii, trebuie sa subliniem faptul ca, toate sfaturile si regulile, metodele sugerate de aceasta disciplina, nu vor ajuta la nimic pe predicatorul Evangheliei, daca nu ajuta Spiritul lui Dumnezeu .Dar daca el va realiza, aceea comuniune ideala, de a fi stapânit de Spiritul lui Dumnezeu , atunci cele învatate la omiletica vor contribui la o servire mai eficace pe altarul Evangheliei. Altfel totul va deveni o activitate de rutina, sau arta pentru arta, în acest caz predica va constitui un scop în sine uman, devenind un idol în care accentul cade pe latura retorica, stilistica-formala, lipsit de scopul original pentru care a fost instituit. În acest caz , predica nu se va deosebi de oratoriile obisnuite, de cuvântarile politice, stiintifice sau sociale. O astfel de activitate nu va salva suflete si nu va aduce slava lui Dumnezeu . Din contra va fi un blestem care în loc sa polarizeze suflete în jurul Cuvântului salvator, îi va risipi si va goli locasurile de cult.
Predica va avea sens doar în cazul, în care predicatorul va putea declara ceea ce obisnuia sa spuna un teolog: "Spiritul Sfânt predica, eu doar . vorbesc
|
