O lume accesibila
(fara Edmund Hillary) (TRAIAN UNGUREANU & T.R.U.)
Edmund Hillary (20 iulie 1919-11 ianuarie 2008) a fost o bucata de
gresie slefuita britanic. Hillary a avut acea pietrificare ascetica
pe care britanismul o imprima in fiinta umana, spre a o inalta, pe
drumul cel mai logic si mai scurt. Greu de inteles, spectacolul
acestui amestec de uman si mineral e inca mai greu de acceptat. Nimic
nu poate rivaliza cu rata de succes generata de 12312p159m disciplina si lipsa
de complicatii britanice. Pana tarziu, catre jumatatea secolului
trecut, reusita globala a britanismului a dat lumii imperii,
industrii, parlamente, stiinte, sporturi, sisteme juridice si a
decis, practic, directia vietii civilizate universale. In acelasi
timp, aceasta miscare neintrerupt verticala a presupus, insa, o
contradictie afectiva insuportabila: persoana de educatie si
temperament britanic e complet desensibilizata. O disciplina
inflexibila, un soi de nesimtire glorioasa si, in acelasi timp,
scandaloasa dau cheia acestei formule personale care biruie,
inspaimantand prin reductia estetica aproape absoluta. Sir Edmund
Hillary a ilustrat copios, cu o masivitate clasica, atat energia, cat
si inghetul crispat al modelului britanic. In zorii zilei de 29 mai
1953, cand punea piciorul pe ultima piatra inainte de cer, Edmund
Hillary ajungea, de fapt, la capatul unei istorii fara egal si la
limita unui model uman.
Albine si alpine
Povestea "primului om pe Everest" - cum spune unul dintre cliseele
rigide care ne-au dat "primul om pe Luna" si pregatesc
temeinic "primul om fara creier" - incepe intr-o anonimitate deplina
si agresiva, la Aukland, Noua Zeelanda. Hillary s-a nascut intr-o
familie severa, saracita de turbulenta tipic irlandeza a unui bunic
destul de abil pentru a se imbogati in India si indeajuns de nesabuit
pentru a pierde tot, la curse de cai, in Noua Zeelanda. Lectia a
provocat delirul disciplinar al tatalui, un functionar marunt de la
care Edmund Hillary a invatat virtutile punitive ale vietii casnice
de profil britanic. Pe scurt, Edmund a trait intr-un stoicism
crancen, a fost batut, dar n-a recunoscut nicio vina, a dedus ca nu
trebuie sa se imbolnaveasca si organismul l-a ascultat, caci tatal
isi lamurise, din timp, copiii: cine se imbolnaveste e un simulant,
iar simulantii nu primesc de mancare. Edmund a deprins cu mare
daruire si aplicatie arta britanica a saraciei indiferente la
saracie. N-a avut niciodata mai mult de "bare necessities" , formula
incifrata care desemneaza, in engleza, nopti de frig si ospete cu
biscuiti. Instructia paterna l-a pregatit pe Edmund pentru jocul cu
ostilitatea si privatiunea. Dar mai intai, la 17 ani, Edmund a vazut
pentru prima oara zapada. O excursie scolara l-a dus in preajma unui
deal inalt si elevul s-a simti dator sa-si testeze capacitatea de a
indura. De unul singur, cu o voluptate greu explicabila, Edmund a
urcat pana in varf. Escapada a devenit practica persistenta si Edmund
a inceput sa ia la rand muntii Noii Zeelande. Tatal a intervenit
neintarziat, cu un supliment de rigoare, si si-a informat fiul ca va
deveni apicultor. Proiectul, lansat de un tata hotarat sa faca banii
pe care nu-i aducea slujba de birou, a fost lansat cu acea detasare
incredibila care permite anglo-saxonilor sa se reprofileze fara
regrete, cumva dincolo de talent, dar aproape intotdeauna cu o
convingere care atrage succesul. Edmund s-a supus. A devenit
crescator de albine. Nu trebuie subinteleasa, in acest episod
fulgerator si aberant, nicio revolta sau frustrare. Anglo-americano-
australo-neozeeland ezii pot fi, la nevoie sau la ordin, orice:
mecanici, ofiteri, gentlemani, zidari, apicultori, actori. Mai putin,
francezi. Si mai putin, orientali. Asemenea corectii fac parte din
miezul auster si mobil al unei lumi invatate sa cucereasca
necunoscutul si sa presupuna absenta imposibilului. Prin urmare,
Everestul astepta un anglo-saxon.
Emotii, serpa si inghet englez la 8.848 m
Intrebat, in 1924, "de ce?", George Leigh Mallory, primul mare
alpinist hotarat sa cucereasca Everestul, a raspuns cu o formula
faimoasa: "Pentru ca exista". Mallory nu s-a mai intors din expeditia
care a inceput cu aceasta declaratie.
Trupul lui a fost gasit, nu departe de Everest, dupa 75 de ani, in
1999. Dar omul care avea sa invinga muntele incepuse deja sa se
pregateasca. Edmund Hillary era un alpinist format si, de la 30 de
ani, a inceput sa fixeze mental Muntele. In 1952, Hillary e in
Himalaya si adulmeca ocazia. O mare expeditie regala britanica e gata
sa porneasca asaltul. Hillary e cooptat si aduce cu sine o intuitie
profunda: doar asocierea cu un om al locului, cu un "serpa", poate
face muntele vulnerabil pana la capat. Nu era o noutate, ci doar un
alt fel de a pune in valoare o idee insuficient inteleasa. Serpa, o
etnie tibetana care a emigrat in Nepal si a dat acolo numele meseriei
de calauza, erau de mult folositi ca auxiliari in expeditiile
occidentale. Ce a inteles Hillary e ca numai un serpa adoptat si
emulat pana la simbioza cu fanatismul riguros al andurantei anglo-
saxone poate invinge. Hillary l-a identificat fara gres pe omul
ideal, in Tenzing Norgay, un serpa de discretie intru totul
britanica. Hillary si Norgay au pornit ultima etapa de ascensiune, pe
29 iunie, la 4 dimineata. Asaltul a fost scurt. Hillary si Tenzing au
urcat cu un singur corp. Inainte de victorie, Hillary a privit varful
si a ramas cu o impresie de laconism si indiferenta tipic
britanica: "O stanca inzapezita, in fata noastra. Am urcat fara
probleme". Hillary a ajuns in varf, apoi i-a lasat locul lui Tenzing,
pe care l-a fotografiat cu mana sigura. E singura imagine a
momentului, caci raceala pragmatica si logica a lui Hillary avusese
grija sa starpeasca orice patetism potential. Tenzing nu stia sa
manuiasca un aparat foto, iar Hillary a stiut sa nu dea o sansa in
plus publicitatii. Pentru o clipa, insa, Hillary a trebuit sa faca
fata unui dezechilibru major, la 8.848 de metri inaltime. Hillary a
fost lovit, pe neasteptate, de o forma de afectiune majora. Hillary a
procedat dupa regulile liniare ale conduitei engleze si i-a intins
mana lui Tenzing. N-a urmat strangerea de mana asteptata. Tenzing l-a
luat in brate. "Probabil era mai emotionat ca mine" - spune pasajul
autobiografic in care bunul anglo-saxon tine sa ierbicideze emotia.
Oricum complicatiile si neprevazutul abia incepeau.
Everest refuza amnistia
La coborare, Hillary si Tenzing aveau sa afle ca nu mai sunt
aceiasi. La Katmandu astepta o telegrama expediata de la Londra, pe
numele Sir Edmund Hillary. Tenzing Norgay, analfabet, se lamurea din
aceeasi telegrama, citita cu voce tare de Hillary, ca a fost decorat
cu Ordinul Imperial Crucea Meritului. Afara, regele Nepalului
descoperise prilejul ideal de a da drumul la vale nationalismului
nepalez, declarand raspicat ca Norgay a fost primul pe Everest, iar
Hillary n-a facut decat sa-l urmeze, dus in capastru. La Londra,
stirea cea mare ajunsese cu o intarziere de trei zile, pe 2 iunie, in
dimineata ceremoniei de incoronare a Reginei Elisabeta a II-a.
Comunicatiile erau inca anevoioase. In 1990, Patrick, fiul lui Edmund
Hillary, si el cuceritor al Everestului, a telefonat acasa, de pe
varf. Insa, atunci, in 1953, vestea scrisa a fost suficienta.
Entuziasmul a izbucnit spontan. Hillary era sarbatorit, alaturi de
Norgay, ca fiu al Commonwealth- ului. Britanitatea avea inca
substanta. Identitatea era densa si nu se incurca in scrupule
minoritare. Lumea nu descoperise mania diferentei si era fericita.
Era ultima fotografie colectiva a umanitatii, in aceasta formula de
agregare. Curand si treptat, timpul avea sa impinga spre cu totul
alta formula. Expeditia care a invins Everestul se incheia, de fapt,
ca o poveste despre inceputul unei lumi pierdute si aparitia unei
istorii tulburi. Maretia britanica zvacnea pentru ultima oara,
inainte de a fi inghitita de ondulatia pop din care nu si-a mai
revenit. Pentru Edmund Hillary incepea o lectie dura, interminabila.
In urmatorii 50 de ani, Muntele l-a vegheat si lovit din departare,
cautand cu ferocitate respectul pierdut. Intr-adevar, ce ne scapa din
aceasta poveste, chiar acum, in clipa disparitiei lui Hillary, e
adancimea traumatica a episodului din 29 iunie 1953. Alpinismul a
devenit intre timp sport, dar definitia sa fundamentala e proba
existentiala. Un om piere pe munte sau urca pana in varf si reuseste,
acolo, sa infirme ordinea naturala, dictatura elementara a naturii.
Ordinea anterioara nu se dizolva, ci devine un resentiment care
urmareste intrusul pe toate caile unui destin de persecutie
sistematica. Hillary parea sa stie sau sa intuiasca aceasta tensiune
si nu a mai vorbit niciodata cu Tenzing despre Everest. Tacerea urma
sa conjure amnistia elementelor. N-a fost asa.
Clona de Sir
Au urmat, rand pe rand, loviturile. In toate expeditiile himalayene
ce au urmat, Hillary a suferit. A fost lovit de halucinatii, a
degerat, s-a ales cu fracturi, paralizii temporare si accidente
vasculare. In cele din urma, a inteles si nu a mai pus piciorul in
Himalaya. A facut o exceptie anul trecut, a participat la un soi de
plimbare pe un platou inalt si a cazut. In cateva luni, socul l-a pus
la pat si i-a adus moartea. Cu 30 de ani in urma, sotia si fiica lui
Hillary au murit intr-un accident groaznic. Avionul care decola de la
Katmandu s-a lovit de peretele muntos. Energia incurabila a lui
Hillary a obosit, dintr-o data.
Hillary a inceput sa bea si sa inghita regulat somnifere. Tenzing s-a
retras prudent, intr-o scoala de calauze montane. Dar pedeapsa cea
mare a venit la capatul unei superproductii comune: stupiditate umana
si Munte. In doar cateva decenii, eroismul de efigie ilustrat de
Hillary si Tenzing a devenit o amintire jenanta. Inscriptia
suficienta in ziarele anilor `50 a fost inlocuita de video-cultul
celebritatii instantanee. Suprematia caracterului si a rabdarii a
fost desirata de aventura inchiriata. In 1992, coada la Everest
atinsese cateva mii de persoane. 32 de norocosi-platitori au fost
carati de calauze epuizate, pana pe varf. Degradarea prin
disponibilitate. Marea pasiune a epocii democratice a stins si ultima
farama de solemnitate din lupta cu Muntele. Hillary s-a trezit, dintr-
o data, mic si clonat la poalele Everestului. Razbunarea topise in
acelasi suvoi un om mare si un munte dezonorat. Lumea de dupa Hillary
si Tenzing a devenit complet accesibila. Contra cost, pe loc si fara
mister. Pe Everest troneaza "primul om fara creier".
