Orele de munca si odihna ale soferilor, Vârstele si Autorizarea conducatorilor auto
INTRODUCERE
Aceasta sectiune a comentariilor este împartita în cinci parti:
Regulamentul Consiliului Europei (EU) numar 3820/85 referitor la armonizarea anumitor legislatii sociale cu privire la transportul rutier se aplica curselor efectuate în urmatoarele tari:
Austria |
Irlanda |
Germania |
Luxemburg |
Spania |
Belgia |
Finlanda |
Grecia |
Olanda |
Suedia |
Danemarca |
Franta |
Italia |
Portugalia |
Marea Britanie |
Urmatoarele definitii au legatura cu aplicarea regulamentului.
O cursa orice cursa facuta pe drumurile publice de catre autovehicule încarcate 939g68j sau nu, utilizate la transportul de pasageri sau marfuri.
Un vehicul cuprinde autovehicule, tractoare, remorci si semi-remorci.
Un sofer orice persoana care conduce vehiculul chiar si pentru o perioada scurta de timp, sau care sta în vehicul în scopul de a trece la volan în caz de necesitate.
O saptamâna perioada de timp între luni ora 00:00 si duminica orele 24:00.
Regulamentul prevede exceptii pentru autovehiculele care sunt angrenate în curse internationale:
a) utilizate pentru transportul de marfuri, si a caror greutate maxima admisa inclusiv orice remorca sau semiremorca nu depaseste 3,5 tone;
b) autovehicule care prin constructie si dotare sunt potrivite pentru transportul a nu mai mult de 9 persoane, inclusiv soferul si care sunt destinate acelui scop.
Sunt si alte exceptii ce se aplica la anumite vehicule speciale sau destinate anumitor operatiuni.
Vehiculele incluse în reglementarile UE sunt autovehicule si tractoare care în mod normal se folosesc la transportul de pasageri sau de marfuri si remorcile sau semi-remorcile facute sa fie cuplate la astfel de vehicule.
Nu se fac concesii pentru soferii ce conduc pe distante scurte, încât daca vehiculul nu este exceptat de la reguli, oricare persoana care conduce vehiculul pe drumurile publice trebuie sa se conformeze indiferent cât de mica este distanta pe care o parcurge.
Regulamentele UE se aplica oricarei peroane care conduce un autovehicul de marfa sau de pasageri si care se încadreaza în sfera reglementarilor UE.
Regulile se aplica vehiculelor utilizate în sfera activitatilor lucrative ale unei firme. Ele nu se aplica la soferul unui autovehicul utilizat în scopuri pur personale (nu în cursul unei activitati comerciale sau lucrative) chiar când autovehiculul în cauza depaseste pragul de greutate.
Regulamentele nu includ pe soferul care munceste pentru un al doilea patron si pentru care soferul nu presteaza activitatea de conducere auto în vehicule aflate sub incidenta regulamentului. Cu toate acestea, atunci când lucreaza la un al doilea patron, soferul nu îsi ia "perioada de odihna" si ca urmare acest timp nu poate fi trecut în contul odihnei zilnice/saptamânale impuse de regulament.
Durata maxima de conducere auto, înainte de luarea unei pauze statutare este de 4,5 ore. Aceasta poate fi o singura perioada de conducere auto sau perioade mai scurte de timp totalizând 4,5 ore. Atunci când s-au acumulat 4,5 ore de conducere auto, un sofer trebuie sa ia o pauza statutara înainte de a mai face altceva, daca nu cumva la acest moment el îsi începe odihna zilnica sau saptamânala. Termenul de conducere auto înseamna: fiind la volanul masinii în scopul de a-i controla deplasarea, fie în miscare fie stationând cu motorul în functiune.
Perioada/perioadele de conducere zilnica dintre doua perioade zilnice de odihna nu trebuie sa depaseasca 9 ore. Cu toate acestea, se permite extinderea acestei perioade la 10 ore în numai 2 zile pe saptamâna fara recuperare.
Regulile UE cu privire la orele de munca si odihna ale soferilor nu specifica o limita a numarului de ore pe care un sofer le poate conduce într-o perioada de timp fixa. Totusi, ele stipuleaza faptul ca, un sofer trebuie sa se odihneasca dupa nu mai mult de 6 perioade consecutive de conducere auto. În practica, ca urmare, un sofer care conduce într-un program de 6 zile/saptamâna este limitat la 56 de ore (4 zile a 9 ore de conducere si doua zile de 10 ore). Totusi, teoretic se pot conduce un numar mult mai mare de ore pe saptamâna daca zilnic si saptamânal se iau perioade scurtate de odihna
În multe cazuri, numarul de ore în care un sofer poate sa fie la volan într-o saptamâna este dictat de numarul de ore pe care acesta le-a efectuat la volan în saptamâna anterioara.
(Cele doua totaluri adunate trebuie sa nu depaseasca 90 de ore)
Durata maxima admisa în oricare 2 saptamâni consecutive este de 90 de ore.
PCQ M.1.
Care din urmatoarele alternative , permite Reglementarea EC 3820/85, care limiteaza timpul de conducere auto la maxim 9 ore/zi?
A. 10 ore de 2 ori într-o saptamâna;
B. 10 ore de 2 ori în oricare 7 zile;
C. 10 ore de 2 ori în oricare 7 zile consecutive;
D. nu se permit alternative.
PCQ M.2
Definitia saptamânii lucratoare în acceptia regulamentului EU este:
A. orice perioada de timp de 7 zile consecutive în care soferul munceste;
B. o saptamâna care începe sâmbata spre duminica si tine pâna la miezul noptii de sâmbata spre luni;
C. orice perioada de timp de 7 zile care începe la miezul noptii si tine pâna la miezul noptii în saptamâna urmatoare;
D. o saptamâna care începe la miezul noptii duminica spre luni si tine pâna la miezul noptii de duminica spre luni din saptamâna urmatoare.
soferul trebuie sa ia o pauza statutara de cel putin 45 de minute, de îndata ce soferul a acumulat 4,5 ore de conducere fie de la începerea activitatii zilnice fie de la ultima sa pauza statutara. Odata cu aceste 4,5 ore de conducere e posibil ca soferul sa fi desfasurat si alte activitati de exemplu, distributia la o operatiune cu livrari multiple, verificarea, sau încarcarea. Aceste alte activitati nu au nici o relevanta atunci când se evalueaza timpul la care trebuie sa se ia o pauza. Totul depinde de momentul când s-au facut cele 4,5 ore de conducere efectiva. Unii soferi este posibil sa nu atinga acest punct într-o zi cu sarcini de serviciu mixte. În timpul unei pauze un sofer trebuie sa nu faca alta munca sau sa conduca, cu toate acestea timpul de asteptare si timpul nealocat conducerii auto sau altor munci prestate într-un vehicul în miscare, un feribot sau tren nu este socotit ca "alta munca".
O pauza poate fi împartita în doua sau trei perioade, mai mici de 45 de minute dar de cel putin 15 minute, totalizând 45 de minute de luat înainte ca limita de 4,5 ore de conducere sa fie depasita.
Dupa o pauza statutara de 45 de minute începe din nou calcularea perioadei de conducere. Atunci când soferul a atins iarasi 4,5 ore de conducere (continuu sau cumulat), este necesara o noua pauza de 45 de minute înainte de a se mai face alta munca sau de a se conduce masina în continuare. Când un sofer este supus unei cerinte statutare de a ramâne în asteptare cu vehiculul, de exemplu, soferul unei autocisterne de benzina, aceasta nu este considerata drept "alta munca" cu conditia ca, soferul sa nu aiba si alte sarcini de rezolvat. Acolo unde vehiculul are 2 conducatori auto, unul poate lua o pauza statutara în timpul mersului în timp ce celalalt sofer conduce.
Unsprezece ore consecutive în 24 de ore. Aceasta poate totusi sa se reduca la un minim de 9 ore consecutive numai de cel mult 3 ori într-o saptamâna fixa, cu conditia ca reducerile din timpul de odihna sa fie recuperate cu un numar echivalent de ore pâna la sfârsitul saptamânii urmatoare. O "odihna redusa" va avea loc desigur atunci când se iau mai putin de 11 ore consecutive de odihna dar si când perioadele de odihna zilnica sunt separate de o sarcina de serviciu/sau se întind pe mai mult de 13 ore. (Într-un astfel de caz perioada de 24 de ore, ce precede momentului când soferul este aproape de a iesi din serviciu, nu va cuprinde o perioada completa de odihna zilnica).
Exemplu:
Ziua 1 (odihna distribuita în 13 ore) |
Ziua 2 (odihna distribuita în 11 ore) |
Ziua 3 (odihna distribuita în 15 ore) |
Porneste la 07:00 |
Porneste la 07:00 |
Porneste la 06:00 |
Se încheie la 20:00 |
Se încheie la 18:00 |
Se încheie la: 21:00* |
Odihna zilnica |
Odihna zilnica |
|
11 ore |
12 ore |
|
Un sofer poate sa împarta odihna sa zilnica în 2 sau 3 perioade. Unul din avantajele acestei concesii este ca ea permite ca soferul sa serveasca masa si sa se cazeze în locuri diferite. Totusi unele conditii trebuie sa existe:
i cele 2 sau 3 perioade separate de odihna trebuie sa fie luate în interval de 24 de ore consecutive;
ii una din perioade trebuie sa fie de cel putin 8 ore consecutive. Aceasta trebuie sa fie ultima perioada de odihna "divizata" adica o odihna zilnica divizata poate arata dupa cum urmeaza:
2 ore-2 ore-8 ore = legal;
2 ore - 8ore - 2 ore = ilegal.
iii fiecare din celelalte perioade trebuie sa fie de cel putin o ora;
iv totalul perioadelor de odihna trebuie sa cumuleze cel putin 12 ore.
Perioada de cel putin opt ore consecutive trebuie de asemenea sa fie ultima parte a odihnei divizate.
În ceea ce priveste autovehiculele care au doi conducatori auto, fiecare sofer trebuie sa aiba o perioada de odihna de cel putin opt ore consecutive într-o perioada de 30 de ore consecutive. Pentru a beneficia de aceasta concesie ambii soferi trebuie sa-si asume raspunderea în comun asupra autovehicului.
Odihna zilnica poate fi luata în autovehicul atât timp cât autovehiculul stationeaza si are o cabina de dormit/pat de fier.
În cursele care implica îmbarcari pe feribot sau pe cale ferata, un sofer poate sa divizeze perioada sa zilnica de odihna în nu mai mult de doua parti, una din ele urmând a se lua pe uscat iar cealalta pe feribot sau tren. Totusi, trebuie îndeplinite urmatoarele conditii:
i întreruperea dintre cele doua parti trebuie sa fie cât de scurta posibil si nu trebuie sa înceapa mai mult de o ora înainte de îmbarcare, sau sa se termine mai târziu de o ora dupa debarcare. Formalitatile vamale sunt incluse în perioada de îmbarcare/debarcare.
ii În timpul ambelor parti ale perioadei de odihna soferul trebuie sa aiba acces la un pat sau cuseta/cabina;
iii acolo unde odihna zilnica a fost întrerupta în felul acesta, ea trebuie sa fie prelungita cu doua ore.
Pe vas sau tren, perioada de odihna este considerata sa înceapa dupa ce soferul poate sa lase autovehiculul si se continua pâna ce el primeste instructiuni sa mearga la masina înainte de debarcare.
Un sofer trebuie sa ia o perioada de odihna saptamânala de cel putin 45 ore consecutive în fiecare saptamâna. În plus, trebuie luata o perioada de odihna saptamânala dupa ce un sofer a încheiat sase perioade consecutive de conducere auto. Odihna trebuie sa înceapa nu mai târziu de 144 ore (6 x 24ore) dupa ce odihna saptamânala precedenta s-a încheiat.
Reducere/scurtarea perioadei de la 45 de ore este permisa pâna la un minim de 36 de ore daca aceste ore se iau la sediul autobazei sau la punctul de plecare al soferului sau la un minim de 24 de ore daca se iau altundeva. Orice perioada scurtata de odihna trebuie recuperata "în bloc"si legata de alta perioada de odihna zilnica sau saptamânala înainte de sfârsitul celei de-a treia saptamâni ce urmeaza dupa saptamâna în care a avut loc scurtarea timpului de odihna. Aceasta compensatie trebuie sa fie cuplata cu o perioada de cel putin opt ore si va fi acordata soferului, la cerere, la locul de parcare al autovehicului sau la autobaza.
Timpul de odihna saptamânal trebuie luat în cursul oricarei saptamâni fixe sau pentru ca soferul a condus continuu 6 zile. Este important, totusi faptul ca, întrucât aceste reglementari/cerinte se bazeaza acum pe o saptamâna fixa, un timp de odihna saptamânal poate sa se suprapuna dintr-o saptamâna fixa în alta si practic poate sa fie cuplat la oricare din cele doua saptamâni. La fel ca si în cazul odihnei zilnice, timpul de odihna saptamânal se poate lua la masina daca aceasta stationeaza si este prevazuta cu un pat (de fier).
Saptamâna este de 168 de ore între luni ora 00:00 pâna duminica ora 24:00
Nu exista limite anume cu privire la limitele legale pentru munca maxima prestata sau pentru limita maxima de desfasurare a muncii într-o zi sau pentru munca prestata într-o saptamâna sau 2 saptamâni. Totusi, cerintele de a se lua anumite perioade de odihna minime înseamna ca munca zilnica/desfasurata se limiteaza la 13 ore, inclusiv pauzele, cu exceptia cazului când se ia un timp scurtat de 9 ore de odihna zilnica iar munca zilnica/desfasurata, inclusiv pauzele poate ajunge la 15 ore. În mod similar, în ceea ce priveste saptamâna, cu conditia ca sa se ia timpii minimi regulamentari de pauza, odihna zilnica si saptamânala, soferul poate fi la serviciu pentru restul perioadei de timp.
PCQ M.3
soferul Brown a venit la serviciu la 07:00 si a început imediat sa încarce furgoneta/camioneta sa de 10 tone cu marfuri generale. La 08:30 el a pornit spre un oras situat la o distanta de 210 mile. În conformitate cu regulamentele UE el trebuie sa ia o pauza statutara nu mai târziu de:
A.
B.
C.
D.
PCQ M.4
Un sofer care are autobaza în Varsovia, îsi încheie serviciul sau zilnic la Paris. Perioadele sale de odihna pe parcursul acelei saptamâni nu au fost în niciuna din zile sub 11 ore. În baza reglementarii EC numar 3820/85 care este timpul de odihna minim pe care el îl poate lua cu aceasta ocazie?
A. 8 ore;
B. 9 ore;
C. 10 ore;
D. 11 ore.
PCQ. M.5
În baza Reglementarii EU numar 3820/85 un sofer dintr-un autovehicul echipat cu 2 conducatori auto poate sa-si reduce odihna la:
A. 8 ore într-o perioada de 30 ore;
B. 9 într-o perioada de 30 ore;
C. 8 ore într-o perioada de 24 ore;
D. 9 ore într-o perioada de 24 ore.
PCQ M.6
În baza prevederilor legislatiei UE cu privire la orele de odihna si munca ale soferilor, care din urmatoarele perioade de pauza nu este suficienta pentru a satisface prevederile legale:
A. 45 de minute dupa 4,5 ore de conducere cumulata;
B. 2 pauze de 25 minute fiecare luate înainte de a se depasi perioada de 4,5 ore de conducere cumulata;
C. 3 pauze a 15 minute fiecare luate înainte de a se depasi perioada de 4,5 ore de conducere cumulata;
D. 2 pauze a 20 de minute fiecare si o pauza de 10 minute luate înainte de a se depasi perioada de 4,5 ore de conducere cumulata.
PCQ M.7
Un sofer dintr-o echipa de 2 conducatori auto, are voie sa-si ia timpul de odihna într-o cabina de dormit/cuseta atunci când:
A. autovehiculul stationeaza;
B. soferul este departe de autobaza;
C. autovehiculul are 2 conducatori auto;
D. nu exista o alta alternativa potrivita în vecinatate.
PCQ. M.8
În baza Regulamentului EC numar 3820/85 un sofer poate împarti perioada sa de odihna zilnica cu conditia ca aceasta sa se reduca la:
A. nu mai mult de 3 perioade diferite;
B. nu mai mult de 2 perioade diferite;
C. orice numar de perioade de peste o ora;
D. orice numar de perioade daca una din ele depaseste 8 ore.
Prime
Primele acordate soferilor sub forma de bonificatii sau suplimente sunt acceptate atâta vreme cât ele sunt de o natura care nu pericliteaza siguranta circulatiei.
Atâta timp cât siguranta drumului nu este pusa în pericol si în scopul de a da posibilitatea ca soferul sa ajunga la un loc potrivit, conducatorul auto poate sa se abata de la prevederile regulamentului în masura în care acest lucru este necesar pentru asigurarea sigurantei persoanelor, a autovehicului sau a încarcaturii. soferul trebuie sa indice în diagrama de tahograf natura si motivul abaterii de la prevederi. Acest lucru trebuie facut cât de curând posibil dupa momentul urgentei.
Urgenta care necesita ca orele de munca si odihna ale soferilor sa nu fie respectate trebuie sa fie neprevazuta.
Una din principalele probleme analizate pe perioada pregatirii noilor reglementari a fost necesitatea de respectare corespunzatoare a lor.
Toti patronii trebuie sa examineze atent actiunile pe care le iau pentru a se conforma cu prevederile legale. Urmatoarele proceduri trebuie urmate:
aplicarea metodelor de programare si de munca trebuie sa respecte limitele de condus si perioadele zilnice si saptamânale de odihna;
monitorizarea regulata a diagramelor. Desi nu toate diagramele trebuie sa fie verificate, un anume numar de diagrame trebuiesc verificate la intervale regulate. Cu cât se întâmpla mai des greseli cu privire la proasta planificare a curselor, a orelor de odihna ale soferilor, sau la tinerea unor proaste evidente, cu atât trebuie sa fie mai frecvente verificarile. Persoana care verifica diagramele trebuie sa le marcheze si sa indice si masura care s-a luat cu privire la erorile detectate. Este important de amintit ca, verificarea diagramelor este numai prima faza din procedura de monitorizare, întrucât daca se descopera greseli, trebuie sa actioneze în scopul prevenirii repetarii acestora. Aceasta poate presupune management eficient sau educarea soferilor (fie individuala fie colectiva) iar în cazuri severe chiar unele masuri disciplinare sau o re-examinare a programarii curselor.
Constituie o contraventie ca un sofer sa încalce oricare din regulile cu privire la orele de odihna si munca sau ca un patron (sau oricare altcineva caruia i se subordoneaza un sofer) sa -l determine sau sa-i permita sa faca acest lucru.
PCQ M.9.
Un sofer este gasit ca, a depasit maximum de ore de conducere permise în saptamâna sa de lucru. La investigatie s-a descoperit ca noul sau patron i-a impus un orar nerealist al curselor.
A. Numai patronul poate fi condamnat pentru infractiune/contraventie în baza reglementarilor în vigoare;
B. soferul, dar nu patronul poate fi condamnat;
C. soferul poate fi condamnat pentru depasirea orelor regulamentare si patronul lui de faptul ca a cauzat acest lucru;
D. Daca contraventiile/infractiunile legate de perioadele de conducere au loc pe continent, atunci autoritatile locale nu au nici o putere.
PCQ M.10.
În baza reglementarilor UE cu privire la orele de odihna si munca ale soferilor timpul de conducere auto poate fi considerat ca:
A. Perioada de munca minus pauzele platite;
B. Toate perioadele soferului înregistrate în carnetul sau de control;
C. Timpul petrecut la volan cu motorul mergând (neoprit);
D. Tot timpul în afara de "timpul liber".
PCQ M.11
În baza reglementarii UE numar 3820/85 un sofer îsi încheie ziua de munca, joi, departe de casa. În timpul celor 7 zile anterioare perioadele sale de odihna zilnice au fost:
JOI |
VINERI |
SIMBATA |
DUMINICA |
LUNI |
MARTI |
MIERCURI |
|
|
|
|
|
|
|
Care este perioada minima de odihna zilnica pe care soferul o poate lua în cea de a opta zi?
A. 9 ore;
B. 11 ore;
C. 13 ore;
D. 15 ore.
Belarus
Estonia
România
Bosnia-Hertegovina
Kazakstan
Rusia
Bulgaria
Letonia
Slovacia
Croatia
Moldova
Slovenia
Republica Ceha
Norvegia
Iugoslavia
Confederatia Statelor Independente
Polonia
Reglementarile AETR au fost acum armonizate complet cu reglementarile UE deja detaliate.
PCQ M.12.
În care tari, un sofer al unui autovehicul cu o greutate afisata pe placuta de peste 3,5 tone, plecat în cursa din Marea Britanie, s-ar supune reglementarilor acordului AETR cu privire la orele de odihna si munca ale soferilor?
A. Danemarca;
B. Finlanda;
C. Turcia,
D. Iugoslavia.
PCQ M.13.
Un sofer de pe un camion mare de transport este trimis de patron într-o cursa internationala de la Leeds în Suedia. La Harwich, portul de îmbarcare el ia 4 ore de odihna înainte de a se îmbarca pe feribot spre Gothenberg. În baza reglementarilor privind orele de odihna si munca ale soferilor el:
A. Poate sa calculeze aceste 4 ore ca parte din timpul sau zilnic de odihna si sa completeze restul pe feribot cu conditia ca, timpul total de odihna zilnica sa fie prelungit cu o ora;
B. Poate sa calculeze aceste 4 ore ca parte din timpul sau zilnic de odihna si sa completeze restul pe feribot fara nici o extensie a perioadei totale de odihna zilnica;
C. Poate sa calculeze aceste 4 ore ca parte din perioada sa de odihna zilnica si sa completeze restul pe feribot cu conditia ca timpul total de odihna zilnica sa fie prelungit cu 2 ore;
D. Nu are voie sa împarta timpul sau de odihna zilnica pentru a se adapta la traversarile cu feribotul.
Situatia când soferii sunt scutiti de la prevederile reglementarilor EU si AETR este dupa cum urmeaza:
a) i Curse internationale în tarile EU, facute de autovehicule exceptate de la Regulamentul EC numar 3820/85. În astfel de cazuri soferii trebuie sa se conformeze cu regulile aferente tipului de autovehicul din tara respectiva;
ii Curse internationale catre tarile AETR, facute de autovehicule exceptate de la Acordul AETR (ca la punctul de mai sus).
b) Când se conduce în tarile care nu au ratificat nici Regulamentul EC nici Acordul AETR soferul se supune regulilor interne din tara respectiva aferente tipului de autovehicul condus.
Cu una sau doua exceptii, un sofer care se conformeaza reglementarilor EC în aceste situatii, nu are de ce sa întimpine vreo problema. Singura problema care într-adevar apare este cea legata de unele tari din Orientul Mijlociu si în acest caz trebuie sa se respecte regulile locale.
VÎRSTELE CONDUCĂTORILOR AUTO
Atât Regulamentul EC numar 3820/85 cât si Acordul AETR prescrie o vârsta minima pentru soferii angajati într-o curs de transport marfa.
Vehicule, inclusiv unde e cazul remorci sau semiremorci având o greutate maxim admisa nu mai mult de 7,5 tone |
18 ani |
Vehicule, inclusiv unde e cazul remorci sau semi-remorci, având o greutate maxima peste 7,5 tone |
21 ani |
Membrii echipajului (Acordul AETR) |
18 ani |
AUTORIZAREA CONDUCATORILOR AUTO
Câteva tari cer un permis de conducere international. Acestea sunt cerute în Albania, Ungaria, Polonia, (dupa trei luni) si toate tarile din Orientul Mijlociu.
Comunitatea Statelor Independente cere ca un sofer sa aiba asupra lui un permis de conducere, împreuna cu o traducere în limba respectiva, sau un permis de conducere international. Cele mai multe traduceri de permise în limba rusa se pot procura de la În Tourist la frontiera CSI.
Un permis de conducere international este valabil 12 luni. Solicitantii trebuie sa aiba cel putin 18 ani.
|