Obeliscul din Place de la Concorde

Obeliscul din Place de la Concorde

Palatul Luvru, devenit muzeu, ca intreg Parisul de altfel, abunda de comori arheologice aduse din toate colturile lumii. Cele mai multe provin insa din Tara piramidelor - Egiptul antic 14514p1520o . Unele vestigii au fost mult mediatizate si admirate, altele insa au fost pe nedrept date uitarii. Intre ele, cele mai remarcabile sint obeliscurile - acei monoliti de proportii impresionante, monumente ale istoriei stravechi a patriei lor.

Ce este obeliscul. Enciclopediile definesc acest tip de monumente ca tipul de constructii monumentale sub forma unor sageti din piatra, de forma dreptunghiulara in sectiune, asezate pe un postament si incununate cu un virf piramidal. Acest tip de monumente a aparut in Egiptul antic. Egiptenii au fost primii care au inceput sa inalte megaliti de granit roz, provenit din Egiptul Superior. De fapt, in totalitate, obeliscurile gasite de cercetatori sint monolitice. Megalitii erau asezati doi cite doi, servind la impodobirea si marcarea intrarilor templelor, palatelor si mormintelor faraonilor. De fapt, obeliscurile se mai afla si azi, in mai multe zone ale Egiptului - Assuan Helyopolis, pe insula Filé (unde era chiar un atelier de confectionare a acestor obeliscuri, ramase neterminate si neinaltate). La Edfon, intrarea in templu era strajuita de doua astfel de sageti din piatra, de 50 m inaltime.

Virful placat cu metal. Palatul Rameseum - resedinta a faraonului Ramses al II-lea de la Luxor - este impodobit cu coloane de sprijin, piloni si obeliscuri de 22 m inaltime. Obeliscurile acestea aveau in virf mici piramide, adesea acoperite cu piele sau folie de aur. De altfel, placarea cu metal a virfului acestor monumente l-a facut pe profesorul Brugsh sa emita o interesanta ipoteza: el a presupus ca obeliscurile ar fi putut servi ca paratrasnete, precum si drept instrumente de influentare a maselor in ritualurile magice din templu! Putem presupune ce impresie puternica faceau asupra celor ce se inchinau zeilor efectele date de fulgere si trasnete lovind, cu bubuituri puternice si jerbe de lumina, in virfurile metalice ale sagetilor din granit.

Ce soarta au avut obeliscurile egiptene. Imensele sageti de piatra au ajuns din Egipt in capitalele Europei. Astfel, la Roma se afla nu mai putin de 13 astfel de monumente. La Londra, in estuarul Tamisei, a fost adusa si instalata sageata numita Stela Cleopatrei, inaugurindu-se acest monument deosebit la 21 ianuarie 1878. In Egipt erau doua astfel de stele, cea de-a doua fiind instalata in Central Park din New York. Franta se mindreste si ea cu obeliscul pe care i l-a daruit Mehmet Ali regelui Ludovic-Filip. In 1836, obeliscul provenit de la Luxor a fost instalat in Place de la Concorde. Acest monolit are circa 250 tone si o inaltime de 23,80 m.

Istoria obeliscului francez. Monumentul initial a fost inchinat Zeului-Soare. Preotii din anticul Egipt aveau vaste cunostinte ezoterice, care erau accesibile doar pentru initiati. Aceste cunostinte se transmiteau din generatie in generatie, asa cum rezulta din unele texte sacre, descifrate de specialisti. Denumirea de obelisc, data acestui tip de monumente, provine de la termenul obelas, care inseamna andreac, ac lung si subtire. Fiind monolit, era dificil de slefuit si transportat. Asezate pe verticala, ca niste sageti indreptate spre cer, monumentele acestea erau legate de cultul cerului, al Universului, al soarelui-Ra. Iar pentru a-l face si mai puternic, cele patru laturi ale monumentului erau acoperite cu hieroglife tainice, considerate una din cele mai mari taine ale antichitatii. Cind Cambyse, stapinul persilor, a cucerit o buna parte a Egiptului, el le-a cerut marilor preoti sa-i dezvaluie tainele scrierilor sacre de pe monumentele magice. Dar acestia i-au dispretuit cererea si au fost ucisi de tiran.

Binecuvintari si blesteme. In anul 1829, dupa ce Champolion a dus tratative cu sultanul Mehmet Ali, stapinitorul de atunci al Egiptului, acesta a hotarit sa-i daruiasca regelui Frantei (Ludovic-Filip) un obelisc de la templul din Luxor. Pentru transportul obeliscului la destinatie, francezii au construit o nava careia i-au dat numele simbolic de Luxor. Monumentul a fost ridicat la bordul acestei nave prin efortul citorva sute de marinari, condusi de inginerul francez Lebas. Dar, de indata ce au fost declansate demersurile pentru transportul obeliscului, multi dintre participanti - politicieni, ingineri, chiar simpli marinari si lucratori - au primit niste mesaje ciudate, prin care erau avertizati ca ceea ce fac este o blasfemie, care nu va ramine nepedepsita si le va aduce numai nenorociri (sa ne amintim si de alte blesteme, amenintari si chiar intimplari tragice, care au insotit scoaterea de la locul sapaturilor si transportarea in Europa sau America a unor vestigii de mare valoare istorica si culturala, ba chiar si financiara - daca vom aminti doar de mormintul si sarcofagul lui Tutankamon - este suficient sa realizam ca amenintarile mai mult sau mai putin directe nu sint de ignorat). Mesajele primite de cei vizati aveau forma obeliscului ce urma sa fie transportat in Franta si purtau semnaturile unor preoti.

Avertismentele au fost ignorate. Din pacate, s-a crezut ca misivele acestea erau doar o gluma fara rost, astfel ca o mare parte din ele au fost aruncate la cos de catre destinatari. S-au pastrat pina azi doar doua exemplare ale acestor avertismente. Problemele au inceput de la navigatia pe Nil a vasului special construit. Pentru a putea incarca pe corabie monumentul de granit, era nevoie sa se navigheze impotriva cursului marelui fluviu, ceea ce a pus nava si echipajul in dificultate. Au urmat caldurile insuportabile, iar apoi greutatile intimpinate la dezgroparea bazei monumentului, imbarcarea etc. Abia la 19 august 1832 s-a putut pleca din Luxor, iar nava cu acelasi nume a reusit sa iasa in apele Mediteranei dupa patru luni de plutire pe Nil - la 1 ianuarie 1833. Si greutatile au continuat. Obeliscul a mai calatorit un an incheiat pina sa ajunga in Franta, sa intre, cu vasul ce-l purta, in apele Senei si sa ajunga in Place de la Concorde. Iar instalarea monumentului pe locul de azi a avut loc... la 25 octombrie 1836, cind, in sfirsit, calatoria si peripetiile s-au incheiat.

Energetica pietei cu obelisc.Piata in care s-a decis instalarea obeliscului a inceput sa fie construita in 1763. Edificarea ei a durat noua ani. Astfel, arhitectul Gabriele a respectat dorintele si sugestiile parizienilor. Obeliscul adus din Egipt este amplasat in punctul in care se intilnesc patru dintre cele mai importante artere ale capitalei franceze. Tot aici se intersecteaza doua axe principale ale Parisului: cea care uneste Arcul de Triumf cu palatul-muzeu Luvru si cealalta, care leaga Biserica Sf. Magdalena cu palatul Bourbon. Asezarea si istoria locului ii confera o energetica tainica pietei ce gazduieste obeliscul, el insusi depozitar de multe enigme.

Templul megalitic din subteran. Abia incepute sapaturile pentru fundatia obeliscului, au aparut unele intimplari extraordinare: sub straturile de pamint de la suprafata s-au gasit ramasitele unui stravechi templu megalitic. Sapind mai departe, lucratorii au dat peste ruinele unui vechi loc sacru si un izvor ritual, inchinate unor zei necunoscuti. Schitele, desenele si piesele arheologice gasite cu ocazia sapaturilor din Place de la Concorde se afla in colectia (fondul) Chandot-Murras. Despre originea si destinatia izvorului, altarului si templului gasite aici s-au emis fel de fel de ipoteze. In manuscrisele lui Ange Bouhon si Eugéne Maw se afla planuri, schite si desene ale unor puturi asemanatoare cu cel de aici. Acestea erau un fel de puturi colectoare, care adunau apele pluviale, ce veneau prin galerii stravechi, probabil demult nefolosite. Inginerul Cauron atesta ca inspectarea tuturor galeriilor descoperite a durat trei zile incheiate, fiind necesare o multime de felinare pentru iluminat. Galeriile numeroase duceau in toate directiile, dar cele mai multe - catre Luvru, unde se terminau prin incaperi largi, destinate oficierii diverselor ritualuri, precum si numeroase iesiri la suprafata. In incaperi erau multe ramasite - vase, oseminte - si cite un sarcofag din piatra, dar fara capac. Din aceste explorari subterane, o adevarata odisee, au rezultat sumedenie de obiecte stravechi, creionat foarte exact de Ange Bouhon.

Rezistenta franceza si subsolul de la Place de la Concorde. Cele mai recente descoperiri au fost ascunse pina la ocupatia Frantei de catre al III-lea Reich. Unele catacombe si galerii au fost folosite de Rezistenta franceza pentru a se deplasa dintr-un cartier al Parisului in altul sau pentru a se adaposti. O pura intimplare l-a pus fata in fata pe Daniéle Reju cu un om ce stia toate sistemele de comunicatii subterane ale Parisului, deoarece avusese acces la materialele de arhiva despre acestea. Respectivul cunostea pina si intrarile ce fusesera zidite ca periculoase, deoarece copiii sau plimbaretii ocazionali se puteau rataci acolo. Reju a inceput sa exploreze comunicatiile subterane, pentru a intocmi un plan cit mai exact al acestora, dar, dupa un timp, a avut senzatia ca are halucinatii. I se deschidea o lume fascinanta, semanind cu decorul unui film despre Orientul antic. Abia dupa eliberarea de sub ocupatia germana a putut Reju sa relateze cele vazute in catacombe. El si-a reluat explorarile si a putut sa-si convinga prietenii de adevarul spuselor sale. In ce consta uluitoarea-i descoperire? Subteranele aveau pereti intregi acoperiti de hieroglife - o reproducere fidela a vechilor hieroglife egiptene, completate cu schite ale mormintelor tipic egiptene. S-a stabilit ca hieroglifele sint absolut autentice! Daniéle Reju a murit la foarte scurt timp dupa ce a comunicat descoperirile sale! El a apucat sa relateze ca a primit nenumarate amenintari - in scris sau telefonice - pentru a nu mai continua cercetarile, daca nu dorea sa aiba parte de serioase neplaceri. Reju, care nu era usor de speriat, nu s-a oprit; fire prevazatoare, el a facut copii dupa manuscrisul sau si fotografii ale subteranelor de sub obelisc, cum le-a denumit. Din pacate, Reju nu a reusit sa stabileasca cine ar fi putut sa aiba cunostinte atit de vaste si exacte despre Egiptul antic si sa le demonstreze acolo, in subteranele pariziene. Poate ca n-ar fi rau ca specialistii-egiptologi sa-si reaminteasca de existenta acestei adevarate enigme de sub Orasul Luminii - Paris.

Blocul de granit din Bretania si coloanele de la Carnac . Monumentul amplasat in Place de la Concorde prezinta inca o curiozitate. Postamentul pe care se inalta obeliscul-monolit este un alt monolit - un bloc din granit breton. El a fost adus din provincia Bretagne (Bretania), aflata in nord-vestul Frantei. Oare de ce tocmai din aceasta parte a Frantei? Iata inca o enigma. Mai mult, in Locmariagner (Bretagne) exista, in vechime, un stilp (coloana) din piatra, de 21 m inaltime (intocmai cu obeliscul nostru)! Iar in jurul acestui stilp de piatra, pe cimpia din preajma, sint raspindite alte fragmente de piatra, ce amintesc intr-un mod surprinzator de dispunerea celor 134 de coloane de la Carnac! Poate ca tocmai blocul de granit asezat acum la baza obeliscului in Place de la Concorde aduce incarcatura energetica necesara unui echilibru intre altarele inchinate zeilor necunoscuti, de sub postamentul obeliscului, si obeliscul insusi? Orice ipoteza s-ar dovedi adevarata, ea nu poate decit sa confirme ca totul in lume se leaga, totul se afla intr-o armonie nemaivazuta, totul duce la concordie!