POVESTEA UNUI NIMENI, POVESTEA TUTUROR

POVESTEA UNUI NIMENI, POVESTEA TUTUROR.

Proaspat absolvent de liceu dintr-un oras din tara Prazului si al Ochelarilor de soare purtati in casa, de pe planeta Prostului Gust Muzical din galaxia Nonvalorii, Nimeni, un pusti ambitios si inca un pic credul, e trimis de familie la Facultatea Sufletelor Pierdute spre un viitor glorios, o sansa la un trai mai bun si o viata stralucitoare. Saracul, saracul de el...

Necunoscator al lucrurilor, al vietii, al lumii, Nimeni pleaca la drum cu o pereche de tenesi de Dragasani, niste blugi pe care ii primise cadou in liceu de la mama lui, o sapca rosie si niste cercei sinistri in ureche, ca doar asa era moda in provincie. Drumul pana la marele centru universitar al tarii l-a facut cu trenul ; un tren nou la exterior dar inca sufland a comunism urat-mirositor pe interior, cu oameni tristi ducandu-se la serviciu pe dracu stie unde. Fel si fel de fete in tren, fele si fel de siluete, unele mai mari, mancatoare de maioneza si privitoare de telenovele, altele mai mici, ascultatoare de rock si neintelese de societate, unele mai paroase, altele mai inchise la ten, ca doar rasismul era in floare pe planeta Prostului Gust Muzical.

Privind pe geam, Nimeni vedea nimic. Un camp aproape gol, cu cateva animale subnutrite precum copiii Africii, o nuanta odioasa ce oscila intre gri si verde, cate-o casa pe ici pe colo. Incepuse a se simti singur, a se simti de parca nu apartine niciunui loc. Spre deosebire de ceilalti nimeni de varsta lui, nu din proprie initiativa plecase la facultate, ci pentru ca nu fusese un baietel prea cuminte in liceu. Avusese o gura asa de mare incat intrase i 414g67e n fel si fel de belele, unele mai mici, altele mai mari. Plecase asadar dintr-o lume a nimicului intr-o lume scelerata si pestrita nevoie mare, ca asa era datina la ei, indiferent de situatie, dupa liceu musai trebuia si facultate, imediat. Fara niciun fel de ragaz pentru a-si stabili prioritatile, preferintele, s-a inrolat la Facultatea Sufletelor Pierdute, despre care se auzise ca ar fi cea mai facultate intre facultati. Materii ca nemurirea sufleteasca, gasirea nimicului din neant, resurectia materiei, complicarea simplului si etichetarea eului erau in varful listei, erau cele datorita carora multi parinti isi trimiteau odraslele aici. Si a dracului facultate, avea si o taxa pe masura, vreo 20 de milioane de silingi, p[entru ca dupa sustinerea examenu lui de admitere, Nimeni nu a reusit sa intre la Buget ca restul tocilarilor ochelaristi si cu 2 fire de mustata pe obraz si spranceana universala.

A ajuns in marea capitala-centru universitar si loc de bastina al cocalarului autohton. Era aproape seara, in mult prea glorioasa gara, un miros de spital coroborat cu gunoi acaparase atmosfera. Usor speriat, isi taraste gentoaca dupa dansul, uitandu-se ca un turist in stanga si in dreapta, atragand parca mai multa atentie nedorita asupra-i. Evident ca nu a nimerit din prima metroul corect, ca ce Pastele ma-sii ?! cine ar vrea sa nimereasca din prima metroul spre casa ?! Familia ii aranjase un loc de dofta in cadrul unui apartament, in care Coana mare era o finuta si o balerina de vreo cateva sute de kilograme, care se intrecea in greseli gramaticale, de neasteptat intr-un oras de teapa marelui centru universitar, unde toti aveai vreo cateva Pulitzeruri la subrat pe post de deodorant.

Seara s-a incheiat magistral, dupa cine, cand Nimeni a observat ca avusese norocul de a fi calcat intr-unul dintre cele 6 miliarde de rahati de caine ce pictau strazile. Si stiti cretinitatea aia cu 'ai noroc de calci intr-un rahat' ? da, deci cine a zis asta, a fost un prost mai mare decat americanul de rand, stiti, americanul cea mai proasta si mai inapoiata specia de pe Mapamond, in spatele viermilor inelati si a ameobelor.

Toata noaptea nu a putut sa inchida un ochi Nimeni, oarecum speriat de ce-i spusese umflata proprietara, 'la mine in casa nu intri cu rahat !'...si nu era figura de stil, ca sa fim seriosi... brusc trebuia sa invete sa leviteze ca sa evite rahatii bucuresteni, atat cei de caine, cat si cei de oameni, si asta a fost o figura de still.

Vine dimineata, se imbraca, mananca ceva pe fuga, la propriu, pentru ca intarziase prinzandu-l somnul in finalul reveriei, si da ! stiu ce inseamna reverie. In tramvai, spre facultate, alte fete triste, parca mai triste, parca mai scarbite, parca mai snoabe, si cu siguranta cu mult mai multe sprancene ridicate in semn de superioritate. Si Nimeni nu prea stia ce sa creada, brusc educatia si ce i se spusese acasa nu mai avea sens. Femei cu un machiaj de-o vulgaritate penibila, imbracate fara niciun simt al decentei, in culori ce nu merg impreunate gen maro si portocaliu. Imbracate mulat si cu suncile curgand in stanga si in dreapta, mustacioare mai mult decat finute, unghii kilometrice, ruj ce denota cea mai veche meserie, pensionare machiate mai strident decat gheisele si cu manusi stralucitoare dar cu plasa de rafie venind de la piata. Barbatii, demai multe nationalitati, demai multe culori si mai multe odoruri, priveau in gol, gandindu-se la neant probabil, sau la cum, suntem cu toti sortiti esecvului cel putin odata in viata, sau mult mai probabil uitandu-se la formele micilor domnisoare care n-o intelesesera p'asta cu bun gustul, sau bunul gust, la dracu cine mai putea sa mai fie atent la gramatica inconjurat de o asa gradina mare a Domnului. Intr-un final ajunge si la vestita facultate, in locul unde nimic brusc devenea ceva, unde toti cei ce nimic, in sfarsit au reusit si ei sa ceva. Snobism, snobism si mai mult snobism, de asta a avut parte in prima zi, si in a doua di in a treia si in zilele ce au urmat si in anii ce au venit apoi. Ochelarii de soare se asortau de minune cu pamantul de sub unghii, si cerceii cat casa se asortau de o si mai mare minune cu celulita de pe gat si mustacioara ca pana corbului.

Alo, ce faci mama ?

Bine. Cum merge la facultate ? Esti cu vreun coleg din liceu ? Iti place ?

Vrei sa te mint ?

Nu-ti place... imi pare rau, dar sa stii ca nimic in viata nu e usor si ca trebuie sa te zbati acum ca sa-ti fie mai bine mai incolo.

Am mai auzit cliseul asta, vroiam sa te intreb daca mi-ai gasit sosetele alea pe care nu le-am gasit cand imi faceam bagajul.

Lasa-le in Pastele ma-sii de sosete, ti-am pus destui bani pe card ca sa iti iei sosete. Zi-mi de ce nu iti place la facultate ? s-a luat cineva de tine ?

Da mami, s-a luat cineva demine, eu zic sa vii pana aici sa il bati, sau stai ca am uitat ca violenta nu e raspunsul.

Lasa prostiile, spune-mi s-a intamplat ceva ?

Nimic, numai ca nu prea stiu pe nimeni. Hai ca tre sa inchid ca vad o grasa cu un catalog in mana venind ca o furtuna, mai vorbim, ai grija de tine, te iubesc !

Bine, mai vorbim.

Cam asa a decurs prima discutie intre Nimeni si mama lui, un cliseu, o ironie, cateva sfaturi si grija parinteasca. Nimic iesit din comun, nimic din ce nu s-a auzit pana acum.

A trecut vremea insa, a trecut primul semestru, cu examene cu stress, cu restante, cu examene luate pe muchie, cu ironii, cu replica amare, cu bune cu rele (ca sa bag si eu un cliseu). In semestrul 2, a sosit momentul in care viata lui Nimeni, viata sa banala s-a terminat.

In primele ore din semestrul 2, a facut unul dintre cursurile ce urmau sa ii schimbe toate conceptiile, despre viata, despre lume, despre tot si despre nimic. Nu prin amploarea cursului, de o odiosenie iesita din tipare, ci din cauza unuia dintre discipolii Dracului.

A intrat professorul (ca cica asa se scrie, cu 2 de 's') in amfiteatrul mare cat casa lui Nimeni. Flacarile iadului puteau sa fie vazute in ochii lui. ca orice om care se respecta, odata cu caderea parului de pe cap, minunatul ajunsese la decizia ca parul ar trebui pastrat pe fata. Usor slinos, cu chelia lucindu-i printre cele 3 fire de par risipite in neantul capului domniei sale, cu evidenta burta iesindu-i in evidenta de prin bluza foarte cu stil aleasa, a grait primele cuvinte.

'Buna ziua ! ma numesc Stefan Bogdanescu care sunt eu idolul la femei si anul acesta veti avea onoarea de a face cu mine Nemurirea Rezurectiala a Nimicului, materie foarte draga mie, sper sa realizez nimic si sper ca la finalul acestui curs sa fiti in stare sa nimic, sa ramaneti cu nimic'.

In traducere libera, 'Cretinilor, eu sunt Zeul Somnului, Stapanul Universului, Printul Regilor, cuvantul meu este lege, mi se rupe de voi, muritorilor de rand. O sa predau in semestrul asta, nefericitilor, o materie de nimic, nu o sa aveti drepturi, nu o sa respect nimic, aveti grija cum ma calcati pe coada, nu tin cont de nimic, supuneti-va ca altfel o sa muriti in facultatea asta !'

Se pare ca Stefan Bogdanescu isi facuse un renume in a chinui studentii care nu ii inghiteau rahaturile, in principiu pentru ca nu fusese in stare sa faca nimic mai bun cu viata sa inafara de cateva diplome. Diplome care la sfarsitul zilei, cand se intorcea acasa singur miserabil si nefericit, nu valorau nimic, nici macar pe post de hartie igienica nu le putea folosi, pentru ca si le laminase.

Si asa a inceput chinul, pentru Nimeni si alti ca el, la fiecare curs, la fiecare seminar in care Stefan cel Mare (caci asa se autointitula marele deontolog) venea si preda nimic. Preda nimic si avea o figura de parca descoperise leacul la Sida, apa calda sau focul. Privea toti studentii cu un bolnavicios aer de superioritate, oarecum de neexplicat. Nimeni facea crize de icter cand il vedea si nu era singurul. Nu-si putea explica de ce s-ar putea purta un om asa. Dupa socoteala lui Nimeni, daca nu ai un corp cald langa care sa stai noaptea, daca nu ai un mostenitor in ochii caruia sa vezi viitorul, daca nu ai reusit sa faci ceva bun cu ciata ta si te-ai multumit cu cateva diplome si 2 carti de toata jena, n-ar trebui sa ai aere demare Cavaler Templier. Asta fusese educatia primita de acasa, iar mama sa era invatatoare, deci nu-l putem suspecta de cretinitate in judecata.

Vremea trecea, Nimeni mai facea cate-un atac de panica atunci cand vedea flacarile Iadului din ochii lui Stefan cel Mare, pana in momentul crucial al examenului. Ce credeti ca s-a intaplat ? Va provoc sa ghiciti ce s-a intamplat in mult prea suava zi in care s-a dat examenul final. Hai ca nu e chirurgie pe creier si nici Chimie Anorganica. restanta ce cacat! Se pare ca felul in care abordase Nimeni nimicul predat de Stefanica cel cu 'inima' mica. Si parca atunci nu era o drama pe atat de mare pe cat se va dovedi. Inca o restanta,mare lucru. Nefacand parte din elita sclipirilor ce nu simtisera caldura trupeasca niciodata de prea mult timp petrecut in biblioteca, Nimeni nu-si facea preamari griji, gandindu-se ca va invata mai bine la anu' si doar Stefan cel Mare nu avea cum sa fie un razbunator cu privire de autist si suferid de sidromul Down incat sa nu il treaca daca va scrie. Mda... niciodata sa nu subestimezi pe cineva care nimic, care traieste doar pe hartie, care nu a stiut niciodata cum e cu 'sa avem suflet, sa fim in stare de compasiune'. Nimeni nu trebuie subestimat, nici macar un american. Americanul care sa fim seriosi, dupa cum am mai zis, este mai prost decat pamantul inghetat si neroditor, mai prost decat o femeie de la tara care accepta sa fie batuta ca doar asa trebuie, mai prost decat cutia de pateu care se strica la caldura, mai prost decat un vierme cilindric, mai prost decat oricine in principiu. Si nu ! nu sunt nationalist, insa nu se mai poate cu amiricanii, care ne omoara artistii, ne invadeaza tarile pentru petrol, ne distrug cultura si ne distrug culinar. Blestemat sa fie primul roman care a acceptat ca fast-food-ul americanesc sa isi faca simtia prezenta si la noi. Umflate mancatoare de ceafa de porc si-au gasit o noua ocupatie, hamburgherul cu cartofi prajiti. Nu era destul ca romanul, vai de mama lui, nu prea le are cu ganditul de unul singur, au mai venit si acesti porci slinosi transpirati sa ne spuna noua 'the meaning of life'. Singurul lucru la care se mai pricep acesti urat-mirositori este muzica si ocazional filmul, dar in principiu muzica. Si prin muzica nu ma refer la Lady Gaga sau alte afonitati de genul asta, ca am zis muzica nu zgomot. Si o sa ma opresc aici, fara sa mai intru in subiectul literatura americana, in care o capodopera ce se vrea a fi universala este o poezie de 2 randuri despre fete dintr-o statie de metrou. E bine cu sa fim poeti, dar parca e mai bine cu sa nu fim cretini. Hai ca iar am deviat de la subiect si asta e short-story, nu Baltagul de Elena Farago, si da stiu ca nu Elena Farago e autoarea acestei capodopere a literaturii romanesti, autor omniscient, omnipotent, omniprezent si Dracu sa-l pieptene.

A mai trecut un an, si Nimeni reusit sa-si ia covarsitoarea majoritate a restantelor, inafara de minunata restanta la Zeul Somnului la care s-a mai adaugat inca una, tot la domnia sa (si itentionat scriu cu litere mici), Infumurarea Intersectional-Educativa a Sentimentelor din Planul Afectiv al Omului de Geniu sau ceva de genul asta. Si brusc, Nimeni, trecut oarecum printr-o parte a vietii sale, in care a vazut si a facut multe a inceput sa-si explice de ce. 'De ce ?' e o intrebare justa, o intrebare primordiala care te duce la radacina oricarei probleme. Brusc lucrurile erau foarte simple de inteles. Nefacand mare rahat cu viata ta, fiind un dinozaur ramas din vechile structuri urat-mirositoare ale comunismului, avand doar aere de modernist dar la radacina fiind un nimic, e logic sa te porti aiurea fata de cei pe care teoretic poti sa ii domini. Stefan cel Mare era un fel de grasul libidinos, cu ceafa lata si plin de tatuaje de prost gust din puscarie care se simtea bine batjocorind pe cei mai mici decat dansul. Si brusc pe Nimeni l-a cuprins o stare de mila fata de Zeul Somnului fata de care ii era o frica ingrozitoare.

Timpul a trecut, din nou, ca doar nu putea ramane pe loc, in momentul cel mai frumos din viata lui Nimeni, si anume atunci cand a fost admis la cea de-a doua facultate, Facultatea Celor Ce La 30 de Ani NU Au Simtit Caldura Feminina. Aici Nimeni a fost admis dupa un examen la care a luat o super nota, facultate la care a dat dintr-o nevoie personala de a nu ajunge ca Stefan Bogdanescu, un nimic in viata care umbreste pamantul fara motiv dara care se crede Dumnezeu pe Pamant doar pentru ca are anumite diplome ce-i atesta nimicitatea. La facultatea asta parca se stransesera toti cei care erau batuti in scoala generala de fete mai mari, numai transpirati cu inceputuri de Parkinson, neadaptati la viata de zi cu zi care si-au gasit alinarea trupeasca si sufleteasca in carti, proiecte si articole. In fine, mai existau si exceptii, la fel cum si la prima facultate a lui Nimeni existai exceptii, professori care au cate ceva de zis, care ceva, orice, nu care nimic asa cum am vazut. Insa acesti professori, sunt foarte rari, si parca povestea lor ar trebui spusa, nu a acestor nefericiti, dar lumea e nedreapta, ei sa fie sanatosi, ca imaginea lor e umbrita de a axilelor societatii care se pitesc dupa diplome. O propozitie pe 5 randuri jumate, iar am inceput sa scriu fara pauza. Ma rog, macar am noroc in dragoste...

Insa norocul meu nu poate fi comparat cu cel al lui Nimeni, mai ales pe plan emotional. In aproape 3 ani, a avut nefericitul, ocazia de a 'cunoaste' fel si fel de domnisoare. Fel si fel de dudui, unele mai inteligente, altele mai corpolente, unele mai paroase (dezgustator, stiu !) altele mai cu morala patata, altele mai generoase si lista poate continua la nesfarsit.

Imi aduc aminte ca la un moment dat l-am vazut in timpul unei discutii cu o stimabiladomnisoara in timp ce ii facea o morala apriga referitoare la gusturile ei muzicale.

- Prietena, in momentul in care zici muzica, teoretic te astepti sa auzi ceva melodios, cu o anume linie melodica, versuri oarecum alese pe spranceana, nu din literatura americana, un bun gust, etc. Eu nu inteleg care e smecheria cu manelele. Aceeasi linie melodica de tambal lasat in ploaie, aceleasi teme din Neanderthal si bunul gust in pom !

- Asta crezi tu, sunt anumite manele care transmit un mesaj, care e profunde, care te ajuta sa treci peste momente grele, care te fac sa te simti ca in Paradis. Cacaturile alea pe care le asculti tu n-au nicio treaba. Nu stii tu ce e muzica adevarata. Si cum adica bunul gust e in pom ?

- Gladiola mea, gandeste-te ca artistii au nume de scena de animale (Dan Bursuc), de produse alimentare (Florin Salam), de anomalii ale medicinei (Copilul Minune, la 38 de ani) si de elemente ale Chimiei (Copilul de Aur). Acum sincer, nu sunt eu Freud, dar nu ti se pare un pic de prost gust, nu vezi o oarecare tente americana de prost gust ?

Dupa ce a pronuntat 'Freud' pe gratioasa domnisoara cu par pe maini si suncile pe dinafara a cuprins-o o stare de euforie cretinica si a adoptat o privire de suferinda intelectual, de parca facuse infarct sau ceva asa.

- Ce Freud zici ma tu acolo ? ala cu cine a cantat ca nu-l stiu.

Hilar, stiu... nu neaparat ca nu stia cine era Freud, ca 99% din populatie cred ca s-ar fi uitat ciudat, ci in principiu, pentru ca ea ii zicea de finetea melodioasa si umplutura emotionala a manelelor, de adancimea lor pe plan sentimental si totusi era imbracata in colanti albi, cu niste balerini odiosi galbeni in picioare, codite la ochi de parca ar fi fost Cleopatra, parul facut valvoi, privire de semi-autista cu sanse de autism 100 % si cireasa de pe tort, o frumusete de covor persan pe maini.

La dracu, iar am facut paranteza la paranteza la paranteza la paranteza. Incepusem ideea cu 'a trecut timpul'. A trecut pe nesimtite, a trecut si il gasim pe Nimeni, in an terminal la prima facultate, zbatandu-se cu aceleasi 2 restante la acelasi Zeu al Somnului, facandu-i-se sila de a mai merge la facultate, facandu-i-se sila de intregul sistem de 2 yeni japonezi, unde non-valorile erau puse in vitrina, pentru cateva diplome si carti. Ce-i drept, Nimeni nu avea dreptul sa nimic, el inca neavand nicio diploma, nicio carte la activ inafara de cateva scurte povestioare si eseuri existentialiste despre muzica, viata si alte porcarii de genul asta ce ii fusesera impuse. Vrand, nevrand, in fiecare zi se ducea la ambele facultati, scria, citea, invata, dar gandul tot la Stefan cel Mare ii statea. La Stefan cel Mare si la pupaza din tei cu care se afiliase. Incepuse sa o iubeasca, desi minunata relatie nu incepuse in felul clasic, o prajitura la cofetarie si un suc, un film si apoi 'hai la mine sa escaladam culmile fericirii reciproce'. Neromantic din fire, a sarit cateva etape, inima insa fiindu-i spulberata in momentul in care pupaza din tei nu s-a comportat ca mai toate pupezele de pana atunci, si anume sa accepte perpetuarea speciei dupa doar cateva zile.

Experimenta asadar sentimenet mixte de ura, repulsie, repugna, dezgust si mila fata de cretinul neadaptat de la facultate si de iubire copilareasca cu fluturi stomacali fata de pupaza ce-l linistise cu feminismu-i atotputernic. Deci nu ii mergea nemaipomenit, viata in capitala culturii prazului si al ochelarilor de soare purtati iarna in casa era anevoioasa, grea in anumite momente. Nimeni nu mai vroia sa mai comita greseli facute in trecut, nu mai vroia un alt episod de neplacere emotionala.

Cu totii gresim cel putin odata de-alungul timpului si ne ducem dracului. Unii dintre noi gasim fortitudinea necesara de a ne ridica din praf, a ne scutura si a incerca sa mergem mai departe, iar unii nu o vor gasi niciodata. Unii dintre noi avem splendoarea sufleteasca in a arata compasiune, altii nu o vor avea niciodata. Unii dintre noi reusim sa vedem padurea de copaci, sa vedem greseala facuta si sa ne indreptam felul, cei mai multi insa, nu vor reusi niciodata acest lucru, multumindu-se cu a fi nefericiti si purtatori de o masca feritoare de necaz, la prima vedere.

Ai avea impresia ca paragraful asta n-are niciun fel de legatura cu restul firului epic, nu ? Nimeni a gresit si s-a dus dracului in perioada liceului, rau de tot. Insa e unul dintre cazurile in care si-a revenit cat de cat, si-a gasit frumusetea interioara a sufletului in a arata compasiune si fata de cineva dinafara familiei, singurele persoane fata de care facuse asa ceva fiind draga lui mama si draga lui sora. Si nu era pregatit sa se lase calcat in picioare de un om execrabil, de un om lipsit de compasiune si spirit dascalicesc in ciuda multitunilii diplomelor de o inalta anvergura academica. Acum intre noi fie vorba si lasand rautatea, exista multi profesori care sunt niste dascali adevarati, oameni care stiu cum sa-si comunice materia, stiu sa se comunice, stiu diferenta dintre hoit si fildes, diferenta pe care societatea actuala nu prea o face. Insa foarte multi dascali, de generala, de liceu si de facultate, traiesc din trecut, au o atitudine de o scarbosenie iesita din comun, noteaza dupa bunul plac si dupa moment, oameni ce ar trebui pusi la un loc cu americanii la nivelul de nesimtire si lipsa de caracter.

Nimicuri ce Stefan Bogdanescu si altii ca el, din facultatile bucurestene si de pretutindeni din tara si probabil din lume vor continua sa existe, sa faca viata un calvar tinerilor credului ce vin la facultate cu visul la gura si pleaca din ea cu visul adanc infipt in locul unde soarelenu va rasari niciodata. De-o josnicie macabra mi se pare etichetarea indivizilor dupa hartii. O diploma presupune un anume nivel de intelectualitate, o anume diferentiere de grasele mirese transpirate ce se pozeazaza Arcul de Triumf. Da ! e logic, dar degeaba te afli in posesia a mai multe diplome si inainte de numele tau apare conferentiar, doctor docent, lector etc. daca nu-ti vezi urat-mirositorul gunoi din propriul ochi.

Personal, as alege sa imi impart restul vietii cu cineva ca pupaza lui Nimeni, care si ea e trecuta prin greutati, dar a reusit sa cerasca, sa treaca peste, decat cu varianta feminina a Zeului Somnului, o femeie citita, inteligenta, plina de diplome dar repetenta la meteria numita viata. O femeie cum e o anume doamna professor de la Facultatea Sufletelor Pierdute, domana Iupe, ce preda o super minunatie de materie, in cadrul cultural, social si literaturial al celei mai profund lipsita de fond civilizatie... Exemplul clar al teoriei formei fara fond. O femeie rece, ajunsa prematur la menopauza, cu schimbari comportamentale bruste, teorii invechite si gandire tipic americana. Nu vreau a continua pe aceasta latura, pentru a nu fi mai mult acuzat de misoginism. Saraca de ea, un fel de lucratoarea de la vreo cooperativa comunista fata in fata cu reactiunea.

In sfarsit, fie ca e vorba de acest idol al femeilor insarcinate care vor sa avorteze (Stefan Bogdanescu) sau al femeilor sterpe ca doamna Iupe, fie ca e vorba despre vreo manelista cu covor persan pe maini si vreo fieratanie in spranceana, fie ca e vroba despre vreo pupaza greu incercata dar triumfatoare, fie ca este vorba de vreun tanar din provincie care vine sa faca o facultate amarata sau 2, fie ca te uiti la filme indiene sau la Mircea Badea, tot un nimeni esti. Si vei ramana un nimeni, pana in momentul in care uitandu-te in spate, vezi mai mult de niste hartii atestatoare de nimic concret. Pana nu se va deschide o fabrica de teoria artei, sau vreuna de psihologie aplicata pe greieri, esti un nimeni. In momentul in care ajungi acasa, si vezi u chip cald, care te intreaba de cum ti-a mers azi, un chip inocent pe care il saruti vazand in ochii lui viitorul, in momentul in care iesi din casa si vezi leaganul din curte inca miscandu-se, garduletul alb din fata casei si cainele fidel dand din coada, atunci te poti considera cineva. Nu sunt adeptul inculturii, departe demine gandul asta, dar nici sa ai milioane de diplome si sa iti neglijezi copilul si sa te insele nevasta, in fericitul caz in care ai, sa nu ai un sfat sa dai sau un cuvand de lipit suflete sa spui, parca nici asa nu e bine.

A sosit momentul sa fim sinceri, sa spunem adevarul, despre mine, despre tine, despre viata, despre ce n-ai apucat sa faci si regreti si despre ce ai facut si iar regreti. Uita-te in urma, uita-te in prezent ! daca vezi doar hartii si un gol amar care a pus stapanire pe tine, felicitari ! esti un nimeni ! un nimic care nimic !

Daca esti inconjurat de oameni si totusi esti singur, felicitari ! esti un nimeni ! daca te comporti urat fata de cineva care nu merita doar pentru ca esti mai puternic decat el, felicitari ! esti un nimeni ! Daca faci cel mai mare pacat cunoscut omului modern si te joci cu viata si sentimentele cuiva, doar pentru ca esti un strop mai citit decat el, felicitari ! esti un nimeni cu litera mica... Si o sa ai ocazia sa fi u nimeni si in viitor, cand o sa le spui celor 4 pisici ale tale, cat de evoluat esti tu si cum te-ai nascut inaintea vremii tale !

Si inainte sa faci rau cuiva, ca un nimeni ce esti, doar ca sa-ti satisfaci un moft pe care nu ai avut ocazia sa-l ti-l acorzi la momentul respectiv, gandeste-te ca esti un si mai mare nimeni, un si mai mare nimic, ce nici praf in ochi nu ar merita. Si karma se va intoarce, de fiecare data...

Nimeni va reusi sau nu sa termine facultatile, va reusi sau nu sa obtina amaratele diplome ce i-ar asigura teoretic o anumita etichetare in cadrul societatii. Dupa parerea mea insa, Nimeni este Cineva, pentru ca de bine de rau, priveste in niste ochi frumosi in fiecare zi, si ii marturiseste vrute si nevrute, iubeste si pare-se ca e iubit inapoi, asa din provincie si nedoctor docent cum este. Primeste dragoste neconditionata din partea familiei, oarecum conditionata din partea pupezei langa care il vad in fiecare zi, n-asculta manele, nu se uita la filme indiene si incearca sa-si contureze forma pe fond. N-are diplome pe care sa le fluture si nici carti pe copertile carora sa-si vada numele, insa a simtit caldura trupeasca feminina cat sa-i ajunga, vede flacara din ochii unei femei si cand pune capul pe perna noaptea, il pune oarecum linistit, cu tot cu grijile restantelor, il pune linistit pentru ca nu il pune singur, mizerabil si nefericit, il pune stiind ca alaturi de sufletul lui mai bat si alte suflete, familie, prieteni, iubita...

Si acum, spue tu, cititorule drag, sau nici nu trebuie sa-mi spui mie, spune-ti tie, intr-un exces de sinceritate necaracteristica-ti, de cate ori te-ai purtat urat fata de cineva pe care tu il considerai un nimeni ? De cate ori te-ai jucat cu sentimentele si cu viata cuiva inferior dupa parerea ta ? De cate ori te-ai simtit puternic vazand ca poti sa subjugi pe cineva pe un anumit plan ? Dar spune-mi si de cate ori te-ai intors acasa singur, usor mahnit in privinta existentei tale mizere ? De cate ori te-ai intors in casa-ti goala, si te-ai uitat imprejur si n-ai vazut ceva care sa te multumeasca, pe cineva care sa-ti zambeasca si sa-ti incalzeasca sufletul ? De cate ori ti-a fost frica sa recunosti ca cineva mult inferior tie e mai fericit decat esti tu ? Ti s-a intamplat ? normal ca ti s-a intamplat. normal ca mi s-a intamplat. normal ca ni s-a intamplat. cine mai nimeni acum ?