Posibile explicatii pentru calatoriile in timp
Aproape ca nu exista alt concept care sa captiveze imaginatia mai mult decît ideea de a calatori în timp si posibilitatea de a vedea cu propriii ochi orice moment din trecut sau viitor. Ce poate fi mai fantastic decît atît? Am putea sari în masina timpului si sa ne întoarcem sa vedem evenimente majore în istorie, sa vorbim cu oamenii care au fost acolo, cu Iulius Cezar, Leonardo da Vinci, Elvis Presley. Am putea sa ne întoarcem si sa ne cunoastem pe noi însine la o vîrsta mai mica sau mai înaintata. Toate aceste posibilitati au facut calatoriile în timp subiectul multor carti si filme de stiinta si fictiune.
Dintr-un anumit punct de vedere, noi toti calatorim în timp. Chiar in momentul in care stati si cititi revista sau mînuiti mouse-ul, timpul se deplaseaza în jurul dumneavoastra. Viitorul se afla într-o continua transformare în trecut, iar prezentul nu dureaza decît o secunda. Tot ceea ce faceti exact în acest moment se transforma usor în trecut, ceea ce înseamna ca va deplasati în mod constant în timp.
Ideea calatoriei în timp exista de secole, dar cînd Albert Einstein a lansat teoria relativitatii, el a pus bazele teoreti 21121q165v ce ale posibilitatii ca în viitor sa putem calatori în timp. Pina in prezent, nimeni nu a reusit sa demonstreze cu succes posibilitatea de a calatori în timp, dar nici contrariul.
Cum trebuie înteles timpul Astronomul Carl Sagan a avut dreptate cînd a spus ca timpul nu poate fi definit într-un singur mod. Multi dintre noi cred ca stiu ce e timpul, dar luati la întrebari nu vor putea vorbi decît despre efectele lui vizibile. Dovada ca ne deplasam în timp este faptul ca îmbatrînim, cladirile se deterioreaza si se darîma, copacii cresc.
Timpul este definit ca fiind a patra dimensiune a Universului, celelalte trei fiind spatiale. Timpul nu poate exista fara spatiu si nici spatiul fara timp, ceea ce creeaza un continuum spatio-temporal: nimic nu poate exista în Univers în afara acestor doua coordonate.
Potrivit teoriei relativitatii a lui Einstein, timpul se misca din ce în ce mai încet pe masura ce un obiect se apropie de viteza luminii. Aceasta i-a condus pe multi cercetatori sa creada ca depasirea vitezei luminii ar deschide posibilitatea de a calatori în trecut si în viitor. In prezent, se crede ca viteza luminii nu poate fi depasita, ceea ce face ca întoarcerea în trecut sa fie improbabila. Pe masura ce un obiect se apropie de viteza luminii, masa sa relativa creste pîna cînd, la atingerea pragului, devine infinita. Acceleratia unei mase infinite nu poate creste mai mult, cel putin asa se crede acum.
Calatoria în timp în directia cealalta, în viitor, pare insa a fi mult mai simpla.
Fenomene spatiale care pot transporta in timp Desi scriitorii au avut niste idei geniale de-a lungul anilor despre cum trebuie construita o masina a timpului, un asemenea aparat nu a fost niciodata construit în viata de toate zilele. De fapt, cele mai multe teorii privind calatoria în timp nici nu se bazeaza pe vreun fel de aparat. În loc de asta, este posibil ca într-o buna zi sa calatorim în timp prin intermediul unor fenomene naturale care ar putea sa ne transporte instantaneu dintr-un moment în altul. Printre aceste fenomene spatiale, a caror existenta nu a fost insa demonstrata cu certitudine, se afla gaurile negre, gaurile de vierme si corzile cosmice.
Ce sint gaurile negre Cînd stele de patru ori mai mari decît Soarele nostru ajung la capatul existentei lor si si-au ars tot combustibilul, ele fac implozie sub presiunea propriei greutati. Acest fenomen creeaza gaurile negre, care au cîmpuri gravitationale atît de puternice încît nici macar lumina nu le poate scapa. Tot ceea ce intra în contact cu o gaura neagra va fi absorbit de aceasta.
Forma unei gauri negre este asemanatoare unui cornet de înghetata sau unui con. Vîrful conului se numeste singularitate si în acest punct legile fizicii nu mai sînt valabile, iar materia este în asemenea mod transformata încît nu mai poate fi recunoscuta. Acest fel de gaura neagra se numeste Schwarzschild, dupa astronomul german Karl Schwarzschild.
Teoretic, este admisa existenta unui alt tip de gauri negre, de tip Kerr, care se rotesc si ar putea fi folosite ca portaluri pentru calatoriile în timp si în universuri paralele. În 1963, neo-zeelandezul Roy Kerr a propus prima teorie realista a gaurii negre care se roteste. Potrivit acesteia, stelele muribunde ar face implozie în jurul unui inel rotitor de neuroni care ar produce o forta centrifuga destul de mare pentru a preveni formarea unei singularitati. Din moment ce gaura neagra nu are o singularitate, Kerr este de parere ca un obiect poate intra în aceasta fara ca forta gravitationala din centrul ei sa-l distruga.
Exista si gauri albe Daca gaura neagra a lui Kerr exista cu adevarat, ar fi posibil sa se treaca prin ea si sa se ajunga într-o gaura alba, care ar avea o actiune contrarie celei negre. Astfel, în loc sa atraga absolut totul cu forta sa gravitationala, gaura alba ar folosi un fel de materie necunoscuta încarcata cu energie negativa pentru a respinge totul din preajma ei. Gaurile albe ar fi drumul nostru spre alte timpuri si alte lumi.
Avînd în vedere cît de putine se stiu despre gaurile negre, existenta gaurilor lui Kerr nu este exclusa. Totusi, fizicianul Kip Thorne de la Institutul de Tehnologie din California este de parere ca legile fizicii împiedica formarea unui asemenea fenomen si ca orice obiect care încearca sa intre într-o gaura neagra ar fi atras si distrus cu mult înainte de a atinge singularitatea.
Cum arata gaurile de vierme Thorne este de parere ca ar mai putea exista un tip de structura cu forma de tunel în Univers si care ar putea fi folosita pe post de portal de timp. Gaurile de vierme, numite si Poduri Einstein-Rosen, sînt considerate ca avînd cel mai mare potential pentru calatoriile în timp, desi existenta lor nu este foarte sigura. Ele ar permite nu numai calatoria în timp, ci si calatorii în spatiu mult mai rapide decît cele facute cu mijloacele conventionale. Existenta gaurilor de vierme este posibila daca ne bazam pe teoria relativitatii lui Einstein, care spune ca masa curbeaza continuumul spatio-temporal. Pentru a întelege acest lucru, gînditi-va la doua persoane care tin întins un cearsaf. Daca punem o bîta în centrul cearsafului, acesta se curbeaza în acel punct. Daca punem un alt obiect la unul din capetele cearsafului, acesta va aluneca spre bîta, din cauza curbei create de aceasta. Daca ne imaginam spatiul ca un un plan bidimensional curbat, asemenea gaurii de vierme s-ar forma ca rezultat a doua mase care aplica asupra continuumului tempo-spatial o forta suficient de mare pentru a crea un tunel între diferite puncte din Univers. În acest exemplu, spatiul este descris mai degraba ca avînd doua dimensiuni, nu patru. Imaginati-va ca acest cearsaf este împaturit, lasînd un oarecare spatiu între cele doua bucati. Daca punem bîta de baseball pe partea de deasupra, aceasta se va curba. Daca punem un obiect pe cealalta parte a cearsafului, în punctul corespunzator locatiei bîtei, în cele din urma cea de a doua masa se va întîlni cu prima. Gaurile de vierme se formeaza într-un mod similar.
Calatoria prin gaura de vierme În spatiu, masele care aplica presiune asupra unor parti diferite ale Universului ar putea forma un tunel, adica o gaura de vierme. Atunci am putea calatori de pe Pamînt în alta galaxie si înapoi într-un timp relativ scurt. Sa ne imaginam ca vrem sa calatorim pe Sirius, o stea din constelatia Canis Major, sub Orion. Sirius se afla la o distanta de 9 ani lumina de Pamînt (90 de trilioane de kilometri), ceea ce înseamna ca nu se poate calatori pîna acolo si apoi reveni pe Pamînt, pentru ca nu este de ajuns o viata de om pentru asta. Pîna acum, oamenii au juns cel mai departe pe Luna, care se afla la doar 400.000 de kilometri de Pamînt. Daca am gasi o gaura de vierme care sa uneasca spatiul dintre Terra si Sirius, am reduce considerabil distanta de parcurs si timpul necesar calatoriei. Asa cum spuneam mai devreme, teoria relativitatii spune ca pe masura ce un obiect se apropie de viteza luminii, timpul îsi încetineste înaintarea. Cercetatorii au descoperit ca chiar si numai la viteza unei navete spatiale, astronautii pot calatori cu cîteva nanosecunde în viitor. Pentru a întelege acest lucru, imaginati-va doi oameni, A si B. A ramîne pe Pamînt, în timp ce B pleaca cu o naveta spatiala. La decolare, ceasurile lor sînt perfect sincronizate. Pe masura ce B se apropie de viteza luminii, timpul va trece mai încet pentru el fata de ritmul cu care trece pentru A. Daca B calatoreste doar cîteva ore cu jumatate din viteza luminii, cînd se întoarce acasa va fi evident ca A a îmbatrînit mai repede decît B. Aceasta diferenta se explica prin faptul ca timpul a trecut mai repede pentru A decît pentru B. Pentru A se poate sa fi trecut ani, în timp ce pentru B nu au trecut decit cîteva ore.
Daca s-ar descoperi gauri de vierme, ar fi posibil sa calatorim în timp si spatiu. Sa zicem ca gura gaurii de vierme ar fi deplasabila, atunci B din exemplul anterior, care caltoreste cu jumatate din viteza luminii timp de cîteva ore, ar putea transporta o gaura de vierme în spatiu, în timp ce cealalta iesire ar ramîne cu A, pe Pamînt. Cei doi ar avea posibilitatea sa se vada unul pe celalalt, în timp ce B ar calatori în spatiu. Cînd B s-ar întoarce pe Pamînt, dupa cîteva ore, pentru A este posibil sa fi trecut cîtiva ani. Cînd A s-ar uita prin gaura de vierme care a calatorit în spatiu, s-ar vedea pe sine la o vîrsta mai mica, aceea pe care o avea cînd B si-a început calatoria în spatiu. A ar putea pasi în trecut intrînd pur si simplu în gaura de vierme, în timp ce B ar putea pasi în acelasi fel în viitor.
Corzile cosmice O alta teorie privind calatoriile în timp foloseste ideea corzilor cosmice, propusa de fizicianul J. Richard Gott în 1991. Acestea sînt obiecte de forma unor sfori despre care unii fizicieni sînt de parere ca s-au format la începutul Universului. Corzile cosmice ar strabate întregul Univers si ar fi sub o presiune imensa, de milioane de tone. Mai subtiri decît un atom, corzile cosmice ar genera o gravitatie foarte mare, exercitata asupra tututor obiectelor pe lînga care trec. Obiectele atasate unei corzi cosmice ar calatori la viteze incredibile si pentru ca forta lor gravitationala distorsioneaza continuumul spatio-temporal, ele ar putea fi folosite pentru a calatori în timp.
O naveta spatiala ar putea fi transformata într-o masina a timpului folosind gravitatia produsa de doua corzi cosmice, sau de o coarda cosmica si o gaura neagra, pentru a se propulsa în trecut. Pentru a face acest lucru, naveta ar trebui sa faca bucle în jurul corzilor cosmice. Totusi, exista multe speculatii asupra existentei acestor corzi. Însusi Gott a afirmat ca pentru a calatori înapoi în timp, chiar si numai un an, ar fi necesare bucle în jurul unei corzi care sa contina jumatate din energia unei întregi galaxii. În plus, nu s-ar putea regresa în timp decît pîna la momentul în care a fost creata masina.
Paradoxurile calatoriilor în timp Daca am putea dezvolta o teorie viabila privind calatoriile în timp, am deschide perspectiva crearii unor foarte complicate probleme, numite paradoxuri. Un paradox este definit ca fiind ceva ce se contrazice cu sine însusi. Iata doua dintre cele mai comune paradoxuri. Sa zicem ca A ar putea calatori în timp pîna într-o perioada dinaintea nasterii sale. Simplul fapt ca A ar exista într-un timp în care nu exista este un paradox. Daca A s-a nascut în 1960, cum ar putea el exista în 1955?
Unul dintre cele mai celebre paradoxuri este acela al bunicului. Ce s-ar întîmpla daca un calator în timp s-ar întoarce înapoi pîna înainte de nasterea sa si si-ar ucide unul dintre stramosi? Daca persoana ucisa ar fi bunicul lui A, atunci cum ar fi posibil ca A sa se fi nascut totusi si sa se întoarca în timp? Daca putem schimba trecutul, acest lucru ar crea un numar infinit de paradoxuri.
Teoria universurilor paralele O alta teorie privind calatoriile în timp aduce ideea universurilor paralele sau a istoriilor alternative. Sa spunem ca A se întoarce în timp si îsi întîlneste bunicul pe vremea cînd acesta era copil. Potrivit teoriei universurilor paralele, se poate calatori în alte lumi, similare cu cea în care traim, dar cu o succesiune diferita a evenimentelor. De exemplu daca A se întoarce în timp si îsi ucide bunicul, nu îl ucide decît în acel univers, în care A nu va mai exista. Daca apoi A încearca sa calatoreasca înapoi în timpul lui, poate ajunge în alt univers paralel si poate ca nici nu va mai reusi vreodata sa ajunga în universul din care a pornit.
Ideea este ca fiecare actiune creeaza un nou univers si ca exista un numar infinit de universuri.
|