Religia arabilor, turcilor si a altor popoare. Islamul
A) Istoria recunoaste islamul ca religia musulmanilor, iar dintre
acestia în special a arabilor. Islamul apare în lume ca o ideologie bazata
pe etnic si confesional, asa cum subliniaza Remus Rus425. Nadia
Anghelescu scoate în evidenta fapul ca limba araba s-a aflat ca
fundament, factor catalizator si pincipiu unificator pentru promovarea
unitatii etnice a lumii musulmane426. Monoteismul si universalitatea
învataturii islamice constituie temelia elementului confesional. Religia
islamica este cunoscuta, pe de-o parte, drept cea mai severa, dar, pe de
alta, drept cea mai devotionala dintre religii. În consecinta, a dat multi
fanatici religiosi, dar si multi dintre cei mai fideli fata de religie.
Termenul islam are mai multe semnificatii: pace, mântuire, stapânire de
sine, supunere, adorare si ascultare. Cuvântul 'islam are urmatoarele
derivate în limba araba: salam (mântuire), sallama (a mântui), salima (a fi
mântuit), istaslama (a se preda), silm (pace), 'aslama (a venera) si muslim
(adeptul pacii)427. Supunerea se refera la atitudinea omului fata de
poruncile lui Allah, iar ascultarea este punerea în practica a acestora.
Supunerea si ascultarea lui Allah aduc pacea. Legea lui Allah este pacea
si armonia din univers. Pacea este vazuta ca o parte importanta a naturii
425 Remus Rus, Istoria filosofiei islamice, Bucuresti, Editura
Enciclopedica, 1994, p. 13.
426 Nadia Anghelescu, Limbaj si cultura în civilizatia araba, Bucuresti,
Editura stiintifica si Enciclopedica, 1986, p. 3.
427 Soheib Bencheikh el Hocine, Prezentarea islamului, în Philippe
Gaudin (coordonator), Marile religii. Iudaismul, crestinismul, islamismul,
hinduismul si buddhismul, traducere de Sanda Aronescu, Bucuresti, Editura
Orizonturi, 1995, p. 124-125.
umane, dar si ca lege suprema în natura, fapt pentru care islamul se mai
numeste si
B) religia naturii" (Dinul Fitrah). Persoana care accepta modul de
viata islamic si se calauzeste dupa el se numeste musulman. Religia care a
dat pe profetul Mahomed si cartea sacra numita Qur'an, se
fundamenteaza pe rugaciune (adhan) si pe credinta (iman): "Pe amiaza!
Omul este sortit pierzaniei! Nu si cei care cred, cei care savârsesc fapte
bune, cei care se îndeamna întru adevar, cei care se îndeamna întru
rabdare!"428. La un moment dat în istoria sa islamul s-a divizat în doua
mari confesiuni: siitii, condusi de iman si care respecta linia descendenta
de la adevaratul calif Ali si sunitii, condusi de calif si care sustin ca legea
si credinta sunt definite de Coran si Sunna (traditia sacra). Lor li se
adauga kharijitii, ce cred ca doar comunitatea este în masura sa-si aleaga
conducatorul. Scindarea musulmanilor s-a produs odata cu schisma din
anii 655 - 661 d. Hr. numita si "marea discordie".
B) Izvoarele au la baza textul din Qur'an, ce contine mesaje
diversificate pe categoriile de cititori. Astfel, enuntul este pentru masele
de fideli, aluzia pentru elite, sensul ascuns pentru sfinti si adevarul
spiritual pentru profeti429. Cartea sacra islamica poate fi interpretata si ca
un ghid de viata pentru un om obisnuit. Al-Qur'an înseamna "lectura",
"recitare". Coranul reprezinta pentru musulmani cuvântul lui Allah
transmis profetului Mahomed de catre arhanghelul Gabriel. Cartea sacra
este împartita în 114 diviziuni numite Surah, acestea fiind subîmpartite în
versete. Sunna reprezinta legea sfânta a islamului, care a completat
Coranul cu norme sociale, juridice si morale. În afara textului sacru,
religia islamica ia în considerare si traditia extracoranica numita Hadith
vazuta ca îndrumar al mesajului coranic, precum si gramatica araba si
dreptul canonic numit Fiqh
C) Principiile de baza ale credintei islamice sunt: a) Dumnezeu
Allah); b) îngerii lui Allah (mala'ikah); c) cartile lui Allah (kutubullah
d) mesagerii lui Allah (rusulullah); e) ziua judecatii (yawmuddin); f)
suprematia puterii divine (Al-Qadar) si g) viata de dupa moarte (akhirah
Qur'an Coranul), tradus din araba de George Grigore, Bucuresti,
Editura Kriterion, 2000, Sura 103, p. 498.
429 Seyyed Hossein Nasr, Islam. Perspectives et réalités, traducere de
H. Crčs, Paris, Éditions Buchet/Chastel, 1975, p. 72.
Aceste principii se grupeaza în trei categorii: 1) tawhid (unicitatea): Allah
si Al-Qadar; 2) risalah (profetia): îngerii lui Allah, cartile lui Allah si
mesagerii lui Allah si 3) akhirah (viata de apoi): ziua judecatii si viata de
dupa moarte. Unicitatea înseamna credinta în Allah si în toate puterile
sale. Profetia reprezinta forma de comunicare dintre Allah si omenire.
Allah si-a transmis învatatura prin alesii sai, ei fiind numiti trimisi sau
mesageri. Acesti mesageri sunt fiinte umane, dar niciodata fiii lui Allah,
pentru ca acesta e singurul si nu are pereche.
D) Doctrina religioasa predominanta este monoteismul. Se
întâlnesc, însa, si monismul, panteismul, dualismul si politeismul (la
începuturile islamului). Doctrina filiatiei este considerata un pacat în
islam, spre deosebire de crestinism. Credintele preislamice asimilate de
islam aveau predominante destinul si frica de spiritele rele. Zeii erau
divinitati locale. Islamul este o religie universalista. Idealul, însa, este
înlocuit cu credinte practice, sacramentele mistice, asceza, dogma lasa
locul unui mesaj adresat omului obisnuit. Islamul poate fi interpretat ca o
religie practica, drept un mod de viata. Astfel, viata familiala se afla la
baza societatii islamice. Islamul presupune întelegerea lui ca un întreg, ca
un complex de elemente aflate în relatie. El priveste viata ca unitate si nu
mizeaza pe divizarea ei. Ca si alte religii, accentul îl pune pe libertate, nu
pe îngradiri: "Nu exista nici o stricaciune (constrângere) în credinta
(religie)!"430.
E) Pantheonul zeilor se caracterizeaza prin credinta într-un singur
zeu, Allah. El este divinitatea suprema, dar nu numai a arabilor în
particular sau a musulmanilor în general, ci a tuturor oamenilor. Allah
este bun, milostiv, îndurator, atoatestapânitor, unic, atotputernic, creator
al cerului, pamântului si al omului. Se insista asupra atributelor lui Allah
si apelativelor sale. Allah este înfatisat prin prisma a 99 de nume-atribute,
ca: Ar-Rahim (milostivul), Al-Malik (stapânul), As-Salam (tamaduitorul),
Al-Muhaiman (stapânitorul), Al-Haliqu (creatorul), Al-Gaffar (iertatorul),
Al-'Adl (dreptul), Al-Habir (cunoscatorul), Al-Halim (blândul), Al-'Ali
(înaltul), Al-Kabir (marele), Al-Hafiz (pazitorul), Al-Hasib (cumpatatul),
Al-Karim (generosul), Al-Hakim (înteleptul), Al-Hayi (viul), As-Samad
(absolutul), Al-Qadir (puternicul), Al-'Ahad (unul) si Al-'Ahir
Qur'an Sura op. cit., p. 50.
(ultimul)431 etc. El este sursa învataturii musulmane. În credintele
preislamice se întâlnise adorarea luni si a soarelui, ca zeita, precum si a
numeroase divinitati locale.
F) Profetul religiei islamice este Mahomed. Muhammad
(Mahomed), care în limba araba înseamna "preaslavitul", este profetul
propriu-zis sau nabiy, care vegheaza pastrarea credintei adevarate, dar si
trimisul lui Allah432 sau rasul, cel ce anunta revelatia si-i converteste pe
necredinciosi. El s-a nascut la Mecca în anul 570 d. Hr. A ramas orfan din
copilarie si a fost crescut de unchiul sau Abu Talib. S-a casatorit cu
Kadija, o vaduva bogata, mult mai în vârsta, care-l sprijina în cautarile
sale spirituale. La 40 de ani, Muhammad primeste primele revelatii de la
arhanghelul Djebrail (Gabriel). Profetul propovaduieste mesajul sau, dar
este silit sa paraseasca Mecca de catre cei ce vedeau monoteismul sau o
rasturnare a valorilor spirituale traditionale preislamice. La Medina
(orasul profetului), însa, ajuns în 622 d. Hr., va fi mai bine apreciat. De
asemenea, sunt numiti 25 de profeti în islam, între care: Muhammad,
Adam, Noe, Avram, Moise si Iisus. Însa, traditia vorbeste de 100000 de
profeti.
G) Cultul se desfasoara în moschee (masjid). Moscheile nu fusesera
initial edificii de cult ca templele, sinagogile sau bisericile, ci locuri de
rugaciune, ce puteau fi si în aer liber. Însa, ele au devenit centrul vietii
musulmanului, nu doar religioase, ci si sociale si intelectuale. Exista
credinta ca toti oamenii se nasc musulmani, însa unii aleg sa fie
musulmani si altii - nu. Unii îi socotesc pe acestia drept necredinciosii,
tagaduitorii, dar altii înteleg existenta altor religii si nevoia dialogului
interreligios. La baza cultului sta crezul: "Spune: Unul este Allah. Allah!
Absolutul! El nu naste si nu se naste si nimeni nu-i este asemenea"433.
Cultul are la baza reglementari numite stâlpi. Exista cinci stâlpi (arkan
sacri pentru musulmani: 1) marturisirea de credinta (shahadah
2) rugaciunea (salat) de cinci ori pe zi cu fata spre orasul sfânt Mecca si
doar în limba araba indiferent de nationalitatea credinciosului; 3) postul
sawm) de Ramadan tinut timp de 30 de zile, din zori pâna în amurg;
4) dania, milostenia (zakat), pomana legiuita, care nu e doar un act de
Ibidem, p. 589-592.
Ibidem Sura op. cit., p. 485-486.
Qur'an Sura op. cit., p. 502.
milostenie, ci subliniaza solidaritatea si apartenenta la o comunitate si
5) pelerinajul (hajj) cel putin o data în viata la Mecca13. Centrul
pelerinajului este sanctuarul pietrei Ka'ba, al carei încojur se face de sapte
ori. Piatra este numita "casa lui Allah". Pelerinajul reprezinta legatura
trainica dintre comunitatile islamice raspândite în întreaga lume, fiind,
totodata, si ocazia unei reuniuni panislamice, iar, în plan individual, o
desavârsire a vietii religioase a musulmanului. Rugaciunea, la rândul ei,
se constituie într-un ansamblu de gesturi, atitudini, cuvinte care se succed
într-o ordine bine determinata. Dupa vârsta de sapte ani, musulmanul face
rugaciunea de cinci ori pe zi. Doua sunt rugaciuni de lumina (la prânz si
dupa-masa) si trei de umbra. Ritualul de purificare, cu reguli stricte de
îmbaiere, precede rugaciunea si-i asigura îndeplinirea corecta, la fel ca si
sacralizarea spatiului efectuarii rugaciunii. Covorul de rugaciune are un
rol aparte. Rugaciunea musulmanului poate fi individuala sau colectiva.
La moschee, rugaciunea este condusa de iman, credinciosii imitând
gesturile si cuvintele sale. Dania se refera la anumite bunuri ale
musulmanului si ea se acorda persoanelor ce au nevoie de ajutor material.
Postul poate fi de trei feluri: benevol, ca marturie de credinta si cel de
Ramadan, ce dureaza întreaga luna a Ramadanului.
Celor cinci stâlpi li se adauga razboiul sfânt (jihad), care este cauza
lui Allah si se refera la batalia dintre bine si rau, dintre credinciosi si
necredinciosi, la îndeplinirea datoriei fata de Allah. De asemenea,
semnifica a lupta împreuna pentru victoria binelui asupra raului, pentru a
alunga ispitele raului, pentru ca adevarul sa triumfe. Totodata, termenul
jihad înseamna efortul omului de autoperfectionare morala si religioasa.
O proasta interpretare a conceptului de "razboi sfânt" prin prisma religiei
islamice a dus la identificarea altor religii decât islamul ca necredinte si la
învinuirea de ateism a întregii civilizatii moderne. Au rezultat atacuri
teroriste si morti nevinovate în numele unei religii. Trei elemente
caracterizeaza periculoasa instruire în islamism (politica si arta militara
ascunse sub umbrela islamului si a religiei musulmanilor), în ura fata de
reprezentantii altor religii (evrei si crestini) a copiilor si tinerilor în unele
tari arabe: aruncatul cu pietre, martirajul si pretuirea sângelui, nu a vietii.
13 Frithjof Schuon, Sa întelegem Islamul. Introducere în spiritualitatea
lumii musulmane, traducere de Anca Manolescu, Bucuresti, Editura
Humanitas, 1994, p. 43.
Lupta spirituala si simbolica a credintei împotriva necredintei trece întrun
plan concret si este ilustrata de razboiul contra celor ce nu sunt
musulmani, acesta adesea îmbracând forma terorismului. Islamul nu este
o religie terorista si nici intoleranta fata de alte religii. Fanatici musulmani
au interpretat într-un sens gresit si dramatic mesajul islamului si al cartii
lor sfinte. Terorismul si fanatismul sunt prezente pretutindeni în lume si
nu sunt caracteristicile specifice ale islamului si niciunei religii, ci doar
scuzele unor criminali pentru a-si duce la îndeplinire faptele abominabile.
Pe de-o parte, lumea moderna continua sa ignore religia, sa exacerbeze
rolul materialismului si sa se complaca, în mare parte, dar nu în totalitate,
într-un ateism iluzoriu, pe de alta, teroristi ajung sa-si ponegreasca propria
religie, printr-o interpretare fortata si intoleranta. Hermeneutica religiei
trebuie sa tina cont de spiritul, nu de litera textelor sacre. Acestea nu sunt
texte de legi.
H) Hermeneutica religiei are o mare importanta în islam. Pe de-o
parte se situeaza doctrina inimitabilitatii (i'jhaz), potrivit careia
interpretarea, dar si traducerea Coranului este o blasfemie. Pe de alta
parte, s-a format o stiinta numita hermeneutica coranica (ilm al-tafsir) în
relatie cu gramatica si lexicografia, existând ulterior, pe lânga tafsir
(comentariu, explicare), tawil (interpretare) si mai ales tafhim (întelegere),
ca variante ale hermeneuticii cartii sacre Qur'an. Georges Anawati
citeaza urmatorii hermeneuti islamici: al-Baidawi, Fakr al-Din al-Razi,
al-Tabari si al-Zamakhshari434.
Expresia insha'Allah (cu voia lui Dumnezeu) nu trebuie înteleasa
ca o scuza pentru fapte criminale, ci ca o atestare sublima a atotputerniciei
lui Dumnezeu în univers. Omul, înca de la nastere, este supus vointei lui
Allah. Aceasta înseamna ca este musulman. Dar omul are libertatea de a
alege sa fie musulman sau nemusulman, adica necredincios în conceptie
islamica. Cele doua formule esentiale în doctrina islamica sunt:
Shahadah, a afirmarii si Bismilah, a consacrarii. Prima este o coborâre
ontologica, a doua o urcare soteriologica pentru om si umanitate.
Formula Shahadah, numita si marturisirea de credinta, contine o
negatie în prima parte, care se refera la lume si o afirmatie în a doua, ce
trimite la Dumnezeu. În hermeneutica acestei formule sacre nu trebuie sa
434 Georges Anawati, Études de philosophie musulmane, Librarie
philosophique J. Vrin, Paris, 1974, p. 256-257.
urmam litera, ci spiritul textului, nu un prim nivel care ar situa lumea aici
si pe Allah dincolo, ar rupe unitatea si ar cladi o ruptura artificiala si
daunatoare între om si Dumnezeu, ci sa ajungem la sensul profund al
omniprezentei lui Dumnezeu, al teofanismului: La ilaha ill'Allah
(Nu exista divinitate în afara divinitatii). Ea a fost tradusa prin: "Nu exista
alt Dumnezeu decât Allah", de altfel o traducere care a deschis puntea
interpretarilor intolerante din perspectiva periculoasa a opozitiei între
religii si a superioritatii islamului în fata celorlalte. Astfel, s-a creat
islamismul, politica religioasa a islamului.
Formula Bismilah este o binecuvântare si revarsa lumina asupra
omului si vietii sale: Bismi'llahi rrahmani rrahim (În numele Domnului,
cel nesfârsit de bun si de-a pururea milostiv). Frithjof Schuon o numeste
formula revelatiei si o vede ca un complement al primei formule,
amintind de sinteza dintre tman si Brahman în hinduism435. De
asemenea, el scrie si de formula Fatihah (cea care deschide) Coranul si
arata ca este compusa din sapte versete: "1. Lauda lui Allah, Stapânul
lumilor; 2. Cel nesfârsit de bun, cel de-a pururea milostiv; 3. Împaratul
Judecatii de Apoi; 4. Pe tine te marim si la tine cautam scapare;
5. Calauzeste-ne pe calea cea dreapta; 6. Calea celor peste care este harul
tau; 7. Nu a celor peste care e mânia ta, nici a celor ce ratacesc"436.
Aceasta formula se regaseste în practica rugaciunii musulmanilor.
I) Filosofia islamica are un rol important în cunoasterea acestei
religii. Remus Rus arata ca ar trebui luate în considerare neîndoilenic
filosofia si teologia islamica (kalam)437. În acest sens, el scrie despre
gândirea prefilosofica islamica, scolastica islamica, filosofia islamica
helenizanta, sufismul, mistica islamica, mostenirea greaca, alexandrina si
orientala în islam, curentele reformatoare traditionaliste si curentele
moderne, contemporane în islamul filosofic. Dintre cei mai importanti
filosofi islamici ar trebui citati: 1) Abu Yusuf ibn Ishaq al-Kindi, filosoful
arabilor; 2) Abu Nasr Muhammad ibn Uzalagh al-Farabi, fondator al unui
sistem metafizic; 3) neoplatonicul Ali ibn Sina (Avicenna);
4) aristotelicianul si rationalistul Abu al-Walid Muhammad ibn Rushd
(Averroes), nascut la Cordoba; 5) Al Barakat al-Baghdadi, evreu
435 Frithjof Schuon, op. cit., p. 74.
Ibidem, p. 77-78.
437 Remus Rus, op. cit., p. 32.
convertit la islam, a carui filosofie a izvorât din trairea realitatii;
6) Abu Hamid Muhammad al-Ghazali, mistic care a insistat asupra
filosofiei ca rezultat al trairii spirituale a omului si nu al exercitiilor de
gândire rationale si logice; 7) Abu ibn Mansur al-Hallaj, sufist ce a
afirmat ca scop suprem unirea cu Dumnezeu prin dragoste a tuturor
fapturilor create si 8) monistul si panteistul Muhyi al-Din ibn al-Arabi,
nascut la Murcia, devenit zenitul sufismului s.a.m.d. Mistica islamica a
aparut în secolul al VIII-lea în Siria si Persia. Misticii musulmani au
primit numele de sufi, de la haina de lâna aspra ce o purtau. Esenta
misticii musulmane este cufundarea în realitatea absoluta. Cei mai
straluciti reprezentanti au fost Al-Ghazali, Al-Hallaj si Ibn'Arabi. Unul
dintre cele mai frumoase si sugestive dansuri sacre din istoria omenirii
este acela al beatitudinii mistice din sufism. Rotirea credinciosului si a
robei sale albe simbolizeaza mersul lumii si miscarea pamântului. O
mâna este ridicata spre ceruri, iar cealalta este orientata spre pamânt, în
vreme ce capul sugereaza o pozitie a contemplarii universului, fiind
sprijinit de mâna înaltata spre ceruri si privind spre mâna pogorâta catre
pamânt.
J) Dreptul islamic vizeaza comportament social, viata comunitara,
ritual religios si chiar igiena corporala. Conceptul de drept islamic se
numeste shari'a si nu semnifica un sistem de legi si practici juridice laice.
Este mai degraba un cod de comportament social, un model etic si de
respectare a ritualurilor religioase. De altfel, dreptul este fundamental în
religia islamica si nu doctrina sau liturghia. Pe de alta parte, etica si nu
sentimentul religios se gaseste la baza religiei islamice. Casatoria este
bazata pe devotamentul religios, nu pe frumusete sau avere. Ea nu este
vazuta nici ca relatie sexuala, nici ca un contract, ci ca o institutie
religioasa si sociala. Totodata, ea nu trebuie sa împiedice împlinirea
scopului soteriologic al vietii. Barbatul si femeia pentru ca au trasaturi
fizice si biologice diferite, nu sunt egali în islam. Este recunoscuta
conducerea femeii de catre barbat, numai ca aceasta nu înseamna
dominatie dictatoriala. O femeie islamica are îndatoriri, însa si drepturi.
Relatiile sexuale în afara casatoriei sunt interzise în islam. Practica
musulmana agreeaza monogamia. Poligamia nu este interzisa în islam,
spre deosebire de poliandrie (aceasta mai ales din motivul paternitatii), ci
conditionata de diversi factori (de pilda: o sotie stearpa, o sotie bolnava
cronic si incapabila de a-si îndeplini datoriile conjugale si casnice sau o
societate cu mai multe femei decât barbati).
K) Ritul funerar se caracterizeaza prin credinta în viata de dupa
moarte si în judecata de apoi. Acestea reprezinta islamul, ca si
crestinismul si alte religii. Faptele rele se pedepsesc, iar cele bune sunt
rasplatite de Allah. Raiul si iadul sunt imagini ale lumii de dincolo.
Credinta în existenta zilei judecatii de apoi, prezenta si în crestinism,
influenteaza în bine comportamentul musulmanului. Faptele sale vor fi
controlate si responsabile.
|
