Religia romanilor
A) Istoria poporului roman cunoaste trei mari perioade distincte:
regalitatea (753 - 509 î. Hr.); 2) republica (509 - 31 î. Hr.) si
imperiul (31 î. Hr. - 476 d. Hr.). În timpul republicii s-a produs
elenizarea romanilor exprimata religios printr-un di 222c23c spret vadit fata de zei
si prin practicarea stricta a preceptelor morale. Arta si literatura, dar si
scepticismul contribuie la slabirea religiei. În timpul imperiului, Octavian
Augustus, conducator luminat, abil si întelept, a înteles ca religia
simboliza taria statului. Drept urmare, a restaurat puterea religiei, a readus
cultul public si particular si a ridicat temple. Cultul familial a fost
reintrodus de împaratul Augustus. Totodata, el a impus si cultul
împaratului. I s-au dedicat doua temple.
B) Izvoarele sunt numeroase, de la inscriptii, monede, basoreliefuri,
statui, picturi si pâna la scrieri ca: De re rustica (Despre lucrurile rustice),
de Cato, cuprinzând rituri si formule magice; De natura deorum (Despre
natura zeilor), a lui Cicero; De providentia (Despre providenta), scrisa de
Seneca; Ćneida lui Vergilius si Saturnalia lui Macrobius.
C) Cosmogonia avea drept cea mai cunoscuta varianta întemeierea
Romei. Romulus a tras brazdele unde aveau sa fie portile Romei.
Lupoaica a fost trimisa de Marte ca sa-i alapteze pe cei doi, pe Romulus
si Remus, astfel prefigurându-se vocatia de razboinici a romanilor. La fel
ca în multe traditii, întemeierea unui oras ilustreaza repetarea
cosmogoniei. Sacrificiul lui Remus este sacrificiul cosmogonic.
D) Doctrina religioasa dominanta era politeismul. Religia romana
se caracteriza prin spirit practic, accent pus pe viata comunitara si o
puternica tendinta spre laicizare. Nu mitologia si nici filosofia religiei se
gaseau în centru la romani, ca la vechii greci. Daca acestia înlocuiau
puterea religiei cu cea a filosofiei, romanii au introdus puterea legislativa.
Romanii nu aveau sensibilitate mistica, dar nici metafizica, ci un spirit
prin excelenta pozitiv si practic. Numen nu însemna mana
Georges Dumézil îi ataca pe cei ce au aceasta impresie. Nu era o forta
impersonala în univers, ci vointa exprimata a unui zeu. De asemenea,
Georges Dumézil remarca o triada preetrusca a zeilor în religia romana:
Jupiter, Mars si Quirinius381. Zeii nu erau umani, casatoriti, cu copii si
aventuri cum îi vedeau vechii greci. Existau, însa, divinitati
antropomorfice. În acord cu panteismul stoic, Seneca defineste divinitatea
ca "tot ceea ce vezi si ceea ce nu vezi" si explica diferenta dintre natura
umana si natura divina prin aceea ca în natura umana sufletul e partea cea
mai buna, pe când natura divina este numai suflet382. Religia romanilor a
crescut din animism. De asemenea, fiecare om îsi avea divinitatea
protectoare, fiecare actiune era pusa în slujba unei vointe divine. Ulterior
s-au infiltrat culte orientale în religia romanilor. Ele erau dedicate unor zei
ca: a) Isis si Osiris; b) Mithra, având la baza dualismul avestic si
c) Atargatis. Mithraismul era practicat de barbati si nu de femei. Barbatul
se aseza într-un sant. Era sacrificat un taur, iar sângele cald curgea pe om
pentru a-l purifica. Decadenta religiei romane a fost ilustrata prin topirea
politeismului roman într-un panteism solar, care i-a inspirat pe stoici, cei
ce asezau în centru focul ca principiu al existentei. În religia romana a
urmat un însemnat sincretism religios, înlocuit cu religia crestina.
E) Pantheonul zeilor era condus de Jupiter, ca zeu al luminii si
fenomenelor ceresti, al împaratilor. La început, el a fost zeul agriculturii,
apoi al ploii si al tunetului, pazitorul fidelitatii, al juramintelor si zeul
ospitalitatii. Jupiter era cel mai mare dintre zei si nu intra în osmoza cu
omenirea. Perechea sa era Junona, protectoarea femeii, zeita luminii. Ea
s-a contopit cu Diana, zeita vânatorii si a maternitatii. Vesta, zeita focului
vetrei, era foarte frumoasa si luminoasa. Ea proteja maternitatea.
Vulcanus era zeul traznetului si al focului, pe când Saturn era un zeu
agrar si simboliza abundenta. Minerva, Menerva de la etrusci, era zeita
întelepciunii si a mestesugurilor. Mercur era zeul comertului, echivalent
cu Hermes de la vechii greci, iar Neptun era temutul zeu al marilor,
identificat cu Poseidon din religia greaca, cu toate ca aveau caracteristici
diferite. Marte era initial zeul vegetatiei devenit apoi zeul razboiului. El
era tatal lui Romulus si al lui Remus. Quirinius era zeul multimii vazute
ca unitate si ca forta. Ianus era zeul intrarilor si al iesirilor. Faunus era
zeul animalelor padurii. Pales proteja turmele, Liber pater proteja
pamânturile si Silvanus proteja padurile si pajistile. Flora era zeita
plantelor, în timp ce Pomona - a fructelor. Venus era frumoasa zeita a
iubirii, asimilata cu Aphrodita de la heleni. Libitinia era zeita funeraliilor,
în vreme ce Orcus era zeul mortii. Daca Fortuna era zeita norocului,
Genius era protectorul poporului roman si Fides - al juramintelor.
Romanii credeau si în semizei: Hercule preluat de la heleni, Ćneas, erou
troian, ce întemeiaza orasul Lavinium, Romulus si Remus, precum si
dioscurii Castor si Pollux. Penatii vegheau asupra prosperitatii, geniile
protejau fiecare om, larii - locurile unde traiau grupuri de oameni si manii
- sufletele stramosilor.
F) Cultul avea mai multe forme la romani. Ei îsi construisera
temple dupa modelul celor de la etrusci si de la vechii greci. Preotii erau
divizati în trei mari clase conform cu functiile lor: a) flamen Dialis
(pentru Jupiter), b) flamen Martialis (pentru Marte) si c) flamen
Quirinalis (pentru Quirinius). Ei îndeplineau serviciile religioase ale
acestor zei si erau condusi de pontificii, care erau înteleptii. Existau
colegii sacerdotale. Vestalele erau preotesele zeitei Vesta. Daca în
procesiunea lor ele se întâlneau pe drum cu un condamnat la moarte,
acesta era gratiat. Sarbatorile erau grupate pe anotimpuri: Vestalia în
17 iunie, Liberalia în 17 martie si Opalia în 19 decembrie fiind cele mai
importante. La 14 martie se lepadau hainele de copil si era îmbracata toga
în ritualul de trecere la maturitate. Se aduceau zeilor ofrande de cereale si
de fructe. Sacrificatorul purta o toga alba. Se faceau sacrificii de cerere,
de consultare si de expiere. Pater familias (tatal familiei) jertfea si
îndeplinea ritualurile domestice la focul din vatra. Rugaciunea se numea
precatio si se rostea stând în picioare, cu glas tare si prin ducerea mâinii
la gura numita adorare. Prin vot (votum) se câstiga bunavointa zeilor. De
asemenea, un rol aparte îl aveau purificarile rituale prin spalari sacre, dar
aceste purificari nu erau morale, ci aveau în vedere spalarea de atingeri
impure de ordin sexual sau mortuar. Romanii erau superstitiosi. Aveau
ghicitori platiti cu salarii. Ca si etruscii, romanii practicau citirea în zborul
si în cântatul pasarilor.
G) Ritul funerar avea la baza îngroparea. Soldatilor li se aduceau
onoruri funerare. Cei morti mergeau la Orcus, zeul mortii si duceau o
viata ca pe pamânt, întocmai cum egiptenii mergeau la Osiris. Spre
deosebire de Osiris, Orcus nu era si zeul nemuririi, iar credinciosii nu se
identificau cu el.
H) Sufletul nu disparea dupa moarte. Exista credinta în viata viitoare.
|
