Religia vechilor germani si a vechilor scandinavi
A) Istoria evidentiaza ca scandinavii erau: norvegienii, islandezii,
finlandezii, suedezii si danezii, iar vechii germani: vizigotii, ostrogotii,
gotii, burgunzii, turingienii, bavarezii si saxonii etc. În marea lor majoritate
acestia toti erau barbati înalti, blonzi si îmbracati în piei de animale. Se 535f55f
ocupau cu pastoritul, vânatul si agricultura. Îsi fabricau unelte de os, piatra
sau metal. Erau monogami. Doar capeteniile erau poligame. Erau viteji, dar
totusi se descurajau usor atunci când erau învinsi. Pastrarea fecioriei
reprezenta o mare lauda printre ei, caci astfel îsi sporeau puterile si-si
pastrau tineretea trupului. Adeseori ei beau bere si hidromel (vin din miere).
B) Izvoarele de baza ale religiei la vechii germani si vechii
scandinavi sunt: De bello gallico (Razboiul cu galii), scrisa de Cćsar,
Germania lui Tacitus si poemul Völuspa (Prezicerea vizionarei).
Totodata, importante surse mai sunt: Edda (Arta poetica), numeroase
cântece ale norvegienilor în Islanda si sagas, povestiri despre regi si eroi,
iar la germani Cântecul Nibelungilor si la anglo-saxoni poemul Beowulf
C) Cosmogonia avea mai multe variante la vechii germani si la
vechii scandinavi: a) creatia din gigantul Ymir ucis. Din sângele lui apar
marea, din oase - muntii, din craniu - cerul, din par - arborii si din creieri -
norii; b) creatia din haosul primordial si c) creatia din copacul Yggdrasil
cu frunzele mereu verzi. Avea radacinile înfipte adânc în lumea
subpamânteana si ramurile în cer. În nordul haosului era regiunea negurii
si a înghetului numita Niflheim, iar la sud se gasea un tinut al focului si al
luminii numit Muspellsheim. Potrivit poemului Völuspa (Prezicerea
vizionarei), la început exista o genune uriasa, Ginungagap. În nord se
întindea Niflheimr, un tinut friguros, identificat cu Lumea mortilor. În sud
se afla Muspell, Ţara arzatoare. Ca urmare a întâlnirii focului cu gheata,
la mijlocul universului s-a nascut Ymir, o fiinta antropomorfa. Din
sudoarea lui s-au nascut un barbat si o femeie. Din gheata care se topea
s-a nascut vaca Audhumbla, cu al carei lapte s-a hranit Ymir. Vaca a
modelat din gheata un om numit Buri. Casatorit cu fiica unui urias, acesta
a avut trei copii: Odhinn, Vili si Ve. Cei trei s-au hotarât sa-l omoare pe
Ymir. Din trupul lui, cei trei frati au faurit lumea: din carne - pamântul,
din oase - stâncile, din sânge - marea, din parul lui - norii, iar din craniu -
cerul.
D) Eshatologia avea un rol foarte important în religia vechilor
germani si a vechilor scandinavi. Aceste popoare traiau mereu cu teama
de sfârsitul cosmic. Lumea era vazuta ca opera zeilor si ea urma sa fie
distrusa si sa piara împreuna cu zeii în ziua fatala anuntata de trei ani de
razboaie si cataclisme. Heimdall, paznicul zeilor, va sufla din corn si va
anunta sfârsitul. Lupul Fenrir, cel care împreuna cu câinele Garmr pusese
în primejdie soarele aducând eclipsele, va scapa din lanturi si va arunca
flacari asupra pamântului. sarpele Midgard se va ridica din ape si va
împrastia venin. Sfârsitul lumii, reprezentat de amurgul zeilor numit
ragnarök, ilustrat în poemul cosmogonic si eshatologic Völuspa, este
urmat, însa, de o renastere a lumii fondate pe puteri morale si având ca
stapân suprem pe zeul dreptatii si al pacii - Balder.
E) Doctrina religioasa definitorie era politeismul.
F) Pantheonul zeilor era bogat. Ovidiu Drimba împarte zeii
vechilor germani si scandinavi în doua clase: Asii, zeii aristocratiei
razboinice si Wanii, divinitati impersonale374. Zeul Ziu sau Tiuz, era
ceresc si al razboiului, reprezentat în mâna cu spada. Avea doar mâna
stânga, caci dreapta o pierduse în lupta. Donar sau Thor (la scandinavi)
era zeul tunetului, protectorul familiei, casei si al poporului, reprezentat în
mâna cu toporul sau cu ciocanul. El i-a ajutat pe oameni în lupta lor cu
gigantii si cu demonii. În limba germana denumirea zilei de joi
Donnerstag) vine de la acest zeu. Odin (Odhinn), deopotriva zeu
suveran, asimilat lui Lugh de la celti si magician, asimilat lui Varu a de
la inzi, era un zeu foarte popular la vechii germani. El fusese initial
demon. Era stapânul vietii spirituale si al civilizatiei. El aduna în Walhalla
sufletele celor ucisi în razboaie si ale celor alesi. Totodata, Odhinn era si
stapânul vietii si al mortii. Ca zeu al razboiului, era iute, violent si iscusit.
Adesea îsi schimba înfatisarea. Era reprezentat ca om batrân, cu barba si
cu o caciula pe frunte sau un coif, iar uneori cu o lance. Frey era domnul,
stapânul, un zeu al fecunditatii si al ploii. Era venerat în special la
Uppsala. Frija sau Freyja era zeita iubirii senzuale si a frumusetii la
norvegieni si islandezi. Ea zbura prin vazduh ca soim si patrona iubirea.
Balder era blând si drept, fiind zeul curatiei si al nevinovatiei. El
simboliza lumina. Loki era viclean, personificarea rautatii, iar Hel era
stapâna mortii si a lumii subterane. Vechii germani si vechii scandinavi
credeau în existenta piticilor harnici si buni, ca si a gigantilor vazuti ca
personificari ale fortelor naturale. Existau, de asemenea, elfi, elfe, silfi si
silfide, toate fiind spirite binevoitoare ce traiau în munti, paduri sau ape.
Cântecul fermecat al silfidelor îi vrajea pe oameni. Nornir stabileau
destinul omului la nastere, pe când frumoasele walkyrii aduceau moartea
pe cai iuti si duceau sufletele în Walhalla.
G) Cultul se desfasura în temple. Cel mai cunoscut era templul de
la Uppsala, ridicat în aer liber. Copacul era sacru. Jertfa era numita Blot
374 Ovidiu Drimba, op. cit., vol. II, p. 109.
Se practica sacrificiul animalelor. Sângele era amestecat într-o bautura si
baut apoi, dupa care se ungea cu sânge altarul. Regele era sacrificat în caz
de nenorociri pentru a se implora îndurarea zeilor fata de oameni. Dintre
oameni erau sacrificati sclavii si prizonierii de razboi. Sacrificiile era
aduse zeului Wodan sau Odhinn. Popoarele nordice cunosteau si zidirea
unui om sau a unui animal de viu în ritualurile de constructie pentru a se
asigura trainicia edificiului.
H) Ritul funerar cunostea practica înhumarii si ulterior a incinerarii.
Sacrul era legat de victorie si de biruinta la vechii germani si vechii
scandinavi. Nevoile si morala razboiului au trecut în prima functie din
cele trei specifice indo-europenilor, dupa cum arata Georges Dumézil,
care evidentia un caracter tragic, nelinistit si pesimist în aceste religii, spre
deosebire de majoritatea celorlalte din familia indo-europeana375. Cel mai
evident argument ar fi, desigur, eshatologia. Se remarca, totodata,
exaltarea violentei eroice. Mortii de vaza primeau onoruri.
I) Sufletul era nemuritor. Vechii germani si vechii scandinavi
credeau în renastere.
|
