Religia vedica (vedismul)
A) Istoric vorbind, vedismul apare în continuarea religiei arienilor
în mileniul al II-lea î. Hr.
B) Izvorul religiei vedice este corpusul de texte vedice. Ele au fost
scrise la 1200 î. Hr. si sunt urmatoarele: a) Rg Veda (imnurile); b) Yajur
Veda (formulele sacrificiale); c) S ma Veda (cântecele) si d) Atharva
Veda (descântecele). Termenul veda înseamna "cunoastere" si "stiinta".
Veda, de la verbul ved (a cunoaste), regasit în latinescul video-ēre, este
un corpus de scrieri sacre, revelate, ruti (auzite), compus si transmis pe
cale orala în vechea limba indo-ariana, devenita sanscrita vedica.
Specialistii au fost de multe ori tentati sa separe Vedele de ansamblul
literaturii indiene, privindu-le ca pe un produs exclusiv al creatiei
arienilor. Într-un sens mai larg, termenul de veda nu cuprinde doar cele
patru carti sacre indiene, ci un întreg complex literar în care sunt incluse
urmatoarele lucrari: Sa hit , Br hma , Āra yak , Upani ad,
234 Sarvepālli Rādhāk an, Indian Philosophy, vol. I, London,
George Allen and Unwin Ltd., 1966, p. 67.
235 Richard Reschika, Introducere în opera lui Mircea Eliade
traducere de Viorica Niscov, Bucuresti, Editura Saeculum, 2000, p. 20-22.
S tr si Veda g . Sa hit sunt culegeri de imnuri si incantatii.
Br hma reprezinta texte elaborate de brahmani si dedicate practicii
sacerdotale, dar si reflectiei teologice în jurul problemei sacrificiului
vedic. Textele Āra yak serveau drept obiect de meditatie celor ce traiau
în paduri ( ra y Ved au fost compuse si compilate pe durata a mai
multor secole în zone diferite ale Indiei si de catre generatii diverse de
poeti, preoti si filosofi. Literatura vedica, asa cum arata Hermann
Oldenberg, este un "izvor din care purcede totul, ceva mult mai izbitor
decât în literatura Greciei, unde suntem mereu trimisi înapoi spre poemele
lui Homer"237.
Literatura vedica este, dupa expresia lui R. N. Da ekar, asemenea
unui curcubeu, în care nu se distinge clar când o culoare începe si când se
termina, cu marginile în fuziunea urmatoarei culori. Etapele literaturii
vedice sunt:
I. Sa hit , colectii de imnuri, rugaciuni, formule sacrificiale,
litanii si formule magico-religioase. Termenul sa hit denota tendinta
de "punere laolalta" (sa +hit ) si de organizare a traditiei orale
existente în forma versurilor. Acestea au fost aranjate dupa continut în
patru colectii Sa hit
a) Rg Veda Veda imnurilor de lauda - k), continând o poezie ultra
rafinata, preponderent cu specific religios, imnuri de slava si rugaciuni.
b) Yajur Veda Veda formulelor sacrificiale - yajur), continând
formule în marea lor majoritate împrumutate din Rg Veda, întrebuintate
în ritualuri.
c) S ma Veda Veda cânturilor - s m ), cuprinzând mantr din
Rg Veda
d) Atharva Veda Veda formulelor magice - atharvan), destinata
maselor, mult mai arhaica în continut.
II. Br hma , texte în proza continând discutii teologice,
discursuri asupra laturii principale a religiei acelei perioade - tehnica
ritualului sacrificiului.
III. Upani ad, fie incluse în Br hma , fie comentarii separate
ale textelor vedice, exceptie facând creatiile mai noi, care sunt opere
independente. Acestea reprezinta începutul literaturii filosofice în India.
Textele vedice erau considerate apauru eya (creatie para-umana,
divina), Cea mai mare autoritate în fiecare pas al vietii era Veda, sursa
suprema de cunoastere. Toate ritualurile de trecere, cât si gesturile aparent
neînsemnate, cotidiene, precum scaldatul sau mâncarea erau reglate de
vedapram a (întâietatea sau evidenta Vedei). Cei care traiau în
societate conform autoritatii traditiei erau ortodocsii, credinciosii în
caracterul revelat al textelor vedice Acestia erau astik , adica cei ce
sustineau realitatea si existenta Vedelor asti = este, exista). Rg Veda sunt
cele mai importante texte vedice. Colectia cuprinde 1020 de imnuri
împartite în zece carti.
Studierea Vedelor era o datorie pentru orice arian. Învatatura era
individuala, bazata pe o relatie de tip maestru - discipol sau colectiva si
tinuta în mici colegii (cara a
C) Cosmogonia este tema fundamentala a textelor vedice. Exista
mai multe tipuri de cosmogonie în imnurile vedice. Ele sunt urmatoarele:
1) mitul fecundarii apelor primordiale (Agni); 2) mitul descompunerii
unui gigant primordial (Puru a)238; 3) mitul desprinderii creatiei dintr-o
unitate-totalitate, raportul dintre fiinta si nefiinta (sat - asat) sau creatia ex
nihilo (din nimic)239 si 4) mitul despartirii cerului de pamânt (lupta
mitologica dintre Indra si V tra).
Nasadasya Imnul Creatiunii) îmbina stralucit cele doua
perspective clasice cu privire la cosmogonie, cea teologica si cea
stiintifica, fara sa le vada în opozitie. Totul s-a nascut prin puterea
caldurii. Doar zeul creator stie cum s-a petrecut, caci lumea, ceilalti zei si
oamenii au aparut mai târziu. La baza creatiei stau atinomiile fiinta -
nefiinta, întuneric - lumina, deasupra - dedesubt, puterea activa - puterea
pasiva etc. În poem sunt mai multe întrebari decât raspunsuri, semn ca
nimeni nu stie exact cum a fost la începuturi, cu exceptia lui Dumnezeu,
finalul imnului introducând echivocul prin afirmatia ca poate nici zeul
creator nu stie. În aceeasi ordine de idei, celebra este propozitia sanscrita
ka adh veda ? (cine stie cu adevarat?)240. Mihai Eminescu transpune
în proza, în limba germana, imnul vedic sub titlul Cosmogonie der Inder
(Cosmogonia inzilor). Imnul Creatiunii reprezinta principala sursa de
inspiratie în cosmogonia eminesciana din poemele Scrisoarea I si
Rugaciunea unui dac. Într-un alt imn vedic se spune ca prin
dezmembrarea gigantului primordial Puru a au aparut brahma
(preotii) din cap, k triy (razboinicii) din brate, vai y (negustorii)
din coapse, iar dr (servitorii) din talpile picioarelor. Creatia este
rezultatul unui sacrificiu cosmic. Zeii îl sacrifica pe Puru a. Din corpul
sau taiat în bucati iau nastere animalele, cerul, pamântul, zeii si clasele
sociale. Cerul este capul sau, iar picioarele - pamântul, luna îi este
constiinta, în vreme ce ochii reprezinta soarele. Din gura lui au luat
nastere Indra (stapânul zeilor) si Agni (focul), iar din respiratia sa a aparut
V yu (vântul). Descompunerea gigantului Puru a din Veda este o tema
reluata prin autosacrificiul lui Prajāpati în textele Brāhma . Prajāpati sa
autosacrificat pentru ca prin propria sa jertfa sa creeze Universul. La
început Prajāpati era unitatea-totalitate nemanifestata. Dorinta (k ma) l-a
facut sa se multiplice. Astfel, prin asceza el s-a încalzit. Drept consecinta
a creat prin emanatie si prin transpiratie. O varianta vorbeste de emisie
seminala. La început el l-a creat pe Brahman. Apoi, prin cuvânt, a creat
Apele. Din aceasta dorinta, de a se reproduce prin Ape, a aparut un ou din
coaja caruia a iesit Pamântul. La urma, în etapa a treia a creatiei, a generat
dev (zeii) pentru a popula cerurile si asur (demonii) pentru a popula
pamântul. Imnul cosmogonic vedic este omolog cu legenda brahmanica.
Autosacrificiul lui Prajāpati este exemplar. El a creat prin emanatie, prin
caldura interioara degajata în afara. Conform cu Śatapatha Brāhma a
s-au creat atunci cuvântul, apele, pamântul si zeii pentru a popula cerul,
iar demonii pentru a popula pamântul. Prajāpati este identificat cu timpul
prin simbolul anului, cu altarul si cu universul. Sacrificantul se identifica
sublim cu Prajāpati, recreeaza unitatea suprema prin repetarea
cosmogoniei si obtine un nou mod de a fi, sacru, câstigând nemurirea.
D) Doctrina religioasa specifica a religiei vedice este henoteismul
sau kathenoteismul (credinta în mai multi zei, fiecare devenind, la rândul
sau, zeu suprem).
E) Pantheonul zeilor nu are în frunte un zeu suprem. Se remarca
migratia atributelor, dar si schimbarea pozitiei zeilor. Trecerea de la
mitologia ariana la cea vedica nu este brusca. Ea este marcata prin zeul
suveran Varu a, prezent în ambele mitologii. El a urcat la zei venind din
clasa demonilor si este stapânul cerului nocturn. De asemenea, Varu a
este zeu suveran si stapânul ordinii universale. Cu toate acestea, portretul
cel mai elocvent al unui zeu vedic este acela al lui Indra, stapânul zeilor,
caruia îi sunt dedicate 250 de imnuri din Rg Veda. Lupta dintre Indra si
demonul V tra este importanta în mitologia indiana. Ea simbolizeaza
cosmogonia, întrucât uciderea unei fiinte primordiale amorfe naste viata
si lumea. De asemenea, ea marcheaza trecerea de la haos la cosmos, de la
impersonal la personal. Lupta se încheie, ca în basmele românesti, cu
triumful binelui asupra raului. Zeul Agni are un statut aparte în Rg Veda
El este zeul focului si ocrotitorul sacrificiului. Totodata are si rolul de
preot al zeilor. Agni îi ajuta pe oameni prin alungarea bolilor, vrajilor,
demonilor si întunericului. Facultatile spirituale ale zeului focului,
regasite si la zeul Hermes la heleni, sunt probate prin asimilarea dintre foc
si inteligenta, ca si prin caldura interioara, nu fizica si psihica, ce sunt
exterioare, ci spirituala. Agni vegheaza asceza (tapas). Zeului Soma îi
sunt dedicate 120 de imnuri vedice. Tescuirea plantei soma este un
simbol al împreunarii sexuale. Sucul rezultat este benefic pentru om.
Planta are, totodata, si o valoare mistica interesanta, fiind numita "bautura
nemuririi". Ca virtuti ale acestei plante miraculoase si a zeului ce o
reprezinta numim: vindecarea unor boli, întarirea puterilor, vigoarea,
potenta, reînsufletirea spiritului si prelungirea vietii etc. În pantheonul
vedic zeii Brahmā Vi u Śiva formeaza o importanta tripartitie, numita
trimurti. Brahmā este creatorul, Vi u - sustinatorul, iar Śiva -
distrugatorul. Brahmā creeaza lumea si, totusi, este mai putin prezent ca
ceilalti doi în texte sau temple. Vi u este binevoitor si simbolizeaza
întregul, ca si categoria spatiului. Śiva are un aspect malefic. Perechea
Rudra-Śiva este o epifanie a puterilor demoniace. Śiva simbolizeaza, însa,
si virilitatea, puterea creatiei si este venerat înca din perioada dravi iana a
culturii indiene, desi în mitologia vedica nu are aceeasi importanta. Śiva o
Universitatea Spiru Haret
are pe Parvat ca sotie. Ea era zeita muntilor si aparea si în alte ipostaze:
Durga (inaccesibila), K l (cea neagra) sau Mah devi (marea zeita).
Ganeśa era fiul lor si era reprezentat cu cap de elefant. Vi u avea ca
sotie pe Lak m , zeita frumusetii si a bogatiei. K ma era zeul iubirii, iar
Garu a - zeul pasare. Pe de alta parte, exista o interesanta diviziune a
zeilor vedici în trei mari clase: a) zeii ceresti Dyaus era cerul si tatal,
Mitra era zeul cerului diurn, S rya era soarele, iar U - aurora
(care venea pe un car tras de doi cai rosii si doua vaci rosii); b) zeii
atmosferici Indra, razboinic din fire, era al fulgerului, Rudra era al
furtunii, Parjanya - al tunetului, iar V yu - vântul si c) zeii pamântesti
P thiv era zeita pamântului, Agni - zeul focului, cu barba rosie si parul în
flacari (caruia i se închina primul si ultimul imn vedic) si Soma. Se
întâlneau si zeitati secundare, cum ar fi: gandharv , care pazeau bautura
nemuririi si aps r , nimfe ale apelor. Existau si eroi, de pilda Manu si
Puru a, din al carui trup dezmembrat s-au nascut oamenii.
F) Cultul în perioada vedica a hinduismului avea un specific aparte:
"Cultul vedic nu cunoaste sanctuarul. Ritualurile se efectuau în natura sau
în casa sacrificantului"242. Cultul vedic se facea în casa sacrificantului sau
era ales un teren din natura. Se îndeplineau sacrificii de animale prin
sufocare. De la sacrificiul animalelor s-a ajuns la cel al plantei soma. Se
aduceau ofrande de legume, fructe si cereale. Existau doua categorii de
preoti, capelanii si oficiantii cultului.
Analizând ritualurile vedice si cele ebraice ale sacrificiului ca fiind
"un act religios care prin consacrarea unei victime, modifica starea
persoanei morale care-l îndeplineste sau a anumitor obiecte de care se
intereseaza aceasta"243, Henri Hubert si Marcel Mauss observa ca
sacrificiul vedic are toate aspectele specifice ritualului sacrificiului:
aspectele ispasitoare (atribuite duhurilor rele), monumentul consacrat
divinitatii, parti de comuniune (asumate de cel care aduce sacrificiul), cât
si imagini sacerdotale. Sacrificiile pot fi de multumire, de ispasire sau de
cerere.
În India, asa cum scoate în lumina Mircea Eliade, "construirea
altarului vedic al focului reproducea crearea lumii, altarul fiind el însusi
un microcosmos, o imago mundi
În ceea ce priveste riturile, ele se divid în textele vedice, ca si în
cele brahmanice, în doua categorii: a) solemne (śrauta) si b) domestice
g hya). Cele solemne sunt îndeplinite de oficianti si se caracterizeaza,
asa cum arata Charles Malamoud în cartea Le sacrifice dans l'Inde
ancienne245, prin trei focuri sacrificiale, prezenta obligatorie a oficiantilor,
distincti fata de sacrificant, spre deosebire de cele domestice, care pot
avea un singur foc si presupun doar prezenta stapânului casei. Ritul
solemn se bazeaza pe śruti, revelatia directa, auditiva a adevarului etern,
pe când ritul domestic - pe sm ti, traditie si memorie. Exemplele cele mai
însemnate de rituri solemne sunt agnihotra, ofranda adusa focului si
sacrificiul plantei soma
Dintre ritualuri cel mai important este consacrarea (dīk
Madeleine Biardeau, în cartea Le sacrifice dans l'Inde ancienne
sustine ca ritualul consacrarii reprezinta o moarte a individului profan,
desigur initiatica, si o renastere la stadiul divin, care este cel al
sacrificantului (yajamāna) pe tot parcursul sacrificiului.
Cât despre ceremonii, upanayana semnifica introducerea
discipolului pe lânga maestru. Ceremonia este prezenta nu numai în
cultura indiana, ci si în cea helena sau chineza. O alta ceremonie
semnificativa la indieni este cea a întronarii regale intitulata rājasuya. În
literatura vedica ceremonia sacrificiului calului, aśvamedha, este bine
reprezentata. Ea se desfasoara primavara, momentul temporal semnificând
renasterea. Sacrificiul calului are menirea de a regenera cosmosul.
Un imn din Rg Veda, intitulat Puru asūkta, vorbeste despre sacrificiul lui
Puru a, puru amedha, bineînteles si el cosmogonic.
Sensul sacrificiului este moartea initiatica în lumea profana pentru
renasterea în cosmos si obtinerea nemuririi. Sacrificiul repeta ideea
autosacrificiului lui Prajāpati, asadar cosmogonia. Înaltarea altarului
simbolizeaza creatia si cosmicizarea. Prajāpati este identificat cu Anul.
Altarul sacrificial se înalta pentru a se reconstitui si rearticula corpul lui
Prajāpati. Recrearea Cosmosului dezarticulat în urma Creatiei reprezinta
sensul sacrificiului în textele Brāhma
G) Ritul funerar în religia vedica, parte componenta a
hinduismului, avea la baza incinerarea cadavrelor.
H) Sufletele merg în pamânt la Yama, zeul mortii. Mesagerii lui
sunt cucuveaua, porumbelul si doi câini. O alta credinta devine
fundamentala în traditiile religioase ale Indiei: transmigrarea sufletului.
Exista, de asemenea, credinta în fantome (pret ) si stramosi (pitar
Religia vedica (vedismul)
A) Istoric vorbind, vedismul apare în continuarea religiei arienilor
în mileniul al II-lea î. Hr.
B) Izvorul religiei vedice este corpusul de texte vedice. Ele au fost
scrise la 1200 î. Hr. si sunt urmatoarele: a) Rg Veda (imnurile); b) Yajur
Veda (formulele sacrificiale); c) S ma Veda (cântecele) si d) Atharva
Veda (descântecele). Termenul veda înseamna "cunoastere" si "stiinta".
Veda, de la verbul ved (a cunoaste), regasit în latinescul video-ēre, este
un corpus de scrieri sacre, revelate, ruti (auzite), compus si transmis pe
cale orala în vechea limba indo-ariana, devenita sanscrita vedica.
Specialistii au fost de multe ori tentati sa separe Vedele de ansamblul
literaturii indiene, privindu-le ca pe un produs exclusiv al creatiei
arienilor. Într-un sens mai larg, termenul de veda nu cuprinde doar cele
patru carti sacre indiene, ci un întreg complex literar în care sunt incluse
urmatoarele lucrari: Sa hit , Br hma , Āra yak , Upani ad,
234 Sarvepālli Rādhāk an, Indian Philosophy, vol. I, London,
George Allen and Unwin Ltd., 1966, p. 67.
235 Richard Reschika, Introducere în opera lui Mircea Eliade
traducere de Viorica Niscov, Bucuresti, Editura Saeculum, 2000, p. 20-22.
S tr si Veda g . Sa hit sunt culegeri de imnuri si incantatii.
Br hma reprezinta texte elaborate de brahmani si dedicate practicii
sacerdotale, dar si reflectiei teologice în jurul problemei sacrificiului
vedic. Textele Āra yak serveau drept obiect de meditatie celor ce traiau
în paduri ( ra y Ved au fost compuse si compilate pe durata a mai
multor secole în zone diferite ale Indiei si de catre generatii diverse de
poeti, preoti si filosofi. Literatura vedica, asa cum arata Hermann
Oldenberg, este un "izvor din care purcede totul, ceva mult mai izbitor
decât în literatura Greciei, unde suntem mereu trimisi înapoi spre poemele
lui Homer"237.
Literatura vedica este, dupa expresia lui R. N. Da ekar, asemenea
unui curcubeu, în care nu se distinge clar când o culoare începe si când se
termina, cu marginile în fuziunea urmatoarei culori. Etapele literaturii
vedice sunt:
I. Sa hit , colectii de imnuri, rugaciuni, formule sacrificiale,
litanii si formule magico-religioase. Termenul sa hit denota tendinta
de "punere laolalta" (sa +hit ) si de organizare a traditiei orale
existente în forma versurilor. Acestea au fost aranjate dupa continut în
patru colectii Sa hit
a) Rg Veda Veda imnurilor de lauda - k), continând o poezie ultra
rafinata, preponderent cu specific religios, imnuri de slava si rugaciuni.
b) Yajur Veda Veda formulelor sacrificiale - yajur), continând
formule în marea lor majoritate împrumutate din Rg Veda, întrebuintate
în ritualuri.
c) S ma Veda Veda cânturilor - s m ), cuprinzând mantr din
Rg Veda
d) Atharva Veda Veda formulelor magice - atharvan), destinata
maselor, mult mai arhaica în continut.
II. Br hma , texte în proza continând discutii teologice,
discursuri asupra laturii principale a religiei acelei perioade - tehnica
ritualului sacrificiului.
III. Upani ad, fie incluse în Br hma , fie comentarii separate
ale textelor vedice, exceptie facând creatiile mai noi, care sunt opere
independente. Acestea reprezinta începutul literaturii filosofice în India.
Textele vedice erau considerate apauru eya (creatie para-umana,
divina), Cea mai mare autoritate în fiecare pas al vietii era Veda, sursa
suprema de cunoastere. Toate ritualurile de trecere, cât si gesturile aparent
neînsemnate, cotidiene, precum scaldatul sau mâncarea erau reglate de
vedapram a (întâietatea sau evidenta Vedei). Cei care traiau în
societate conform autoritatii traditiei erau ortodocsii, credinciosii în
caracterul revelat al textelor vedice Acestia erau astik , adica cei ce
sustineau realitatea si existenta Vedelor asti = este, exista). Rg Veda sunt
cele mai importante texte vedice. Colectia cuprinde 1020 de imnuri
împartite în zece carti.
Studierea Vedelor era o datorie pentru orice arian. Învatatura era
individuala, bazata pe o relatie de tip maestru - discipol sau colectiva si
tinuta în mici colegii (cara a
C) Cosmogonia este tema fundamentala a textelor vedice. Exista
mai multe tipuri de cosmogonie în imnurile vedice. Ele sunt urmatoarele:
1) mitul fecundarii apelor primordiale (Agni); 2) mitul descompunerii
unui gigant primordial (Puru a)238; 3) mitul desprinderii creatiei dintr-o
unitate-totalitate, raportul dintre fiinta si nefiinta (sat - asat) sau creatia ex
nihilo (din nimic)239 si 4) mitul despartirii cerului de pamânt (lupta
mitologica dintre Indra si V tra).
Nasadasya Imnul Creatiunii) îmbina stralucit cele doua
perspective clasice cu privire la cosmogonie, cea teologica si cea
stiintifica, fara sa le vada în opozitie. Totul s-a nascut prin puterea
caldurii. Doar zeul creator stie cum s-a petrecut, caci lumea, ceilalti zei si
oamenii au aparut mai târziu. La baza creatiei stau atinomiile fiinta -
nefiinta, întuneric - lumina, deasupra - dedesubt, puterea activa - puterea
pasiva etc. În poem sunt mai multe întrebari decât raspunsuri, semn ca
nimeni nu stie exact cum a fost la începuturi, cu exceptia lui Dumnezeu,
finalul imnului introducând echivocul prin afirmatia ca poate nici zeul
creator nu stie. În aceeasi ordine de idei, celebra este propozitia sanscrita
ka adh veda ? (cine stie cu adevarat?)240. Mihai Eminescu transpune
în proza, în limba germana, imnul vedic sub titlul Cosmogonie der Inder
(Cosmogonia inzilor). Imnul Creatiunii reprezinta principala sursa de
inspiratie în cosmogonia eminesciana din poemele Scrisoarea I si
Rugaciunea unui dac. Într-un alt imn vedic se spune ca prin
dezmembrarea gigantului primordial Puru a au aparut brahma
(preotii) din cap, k triy (razboinicii) din brate, vai y (negustorii)
din coapse, iar dr (servitorii) din talpile picioarelor. Creatia este
rezultatul unui sacrificiu cosmic. Zeii îl sacrifica pe Puru a. Din corpul
sau taiat în bucati iau nastere animalele, cerul, pamântul, zeii si clasele
sociale. Cerul este capul sau, iar picioarele - pamântul, luna îi este
constiinta, în vreme ce ochii reprezinta soarele. Din gura lui au luat
nastere Indra (stapânul zeilor) si Agni (focul), iar din respiratia sa a aparut
V yu (vântul). Descompunerea gigantului Puru a din Veda este o tema
reluata prin autosacrificiul lui Prajāpati în textele Brāhma . Prajāpati sa
autosacrificat pentru ca prin propria sa jertfa sa creeze Universul. La
început Prajāpati era unitatea-totalitate nemanifestata. Dorinta (k ma) l-a
facut sa se multiplice. Astfel, prin asceza el s-a încalzit. Drept consecinta
a creat prin emanatie si prin transpiratie. O varianta vorbeste de emisie
seminala. La început el l-a creat pe Brahman. Apoi, prin cuvânt, a creat
Apele. Din aceasta dorinta, de a se reproduce prin Ape, a aparut un ou din
coaja caruia a iesit Pamântul. La urma, în etapa a treia a creatiei, a generat
dev (zeii) pentru a popula cerurile si asur (demonii) pentru a popula
pamântul. Imnul cosmogonic vedic este omolog cu legenda brahmanica.
Autosacrificiul lui Prajāpati este exemplar. El a creat prin emanatie, prin
caldura interioara degajata în afara. Conform cu Śatapatha Brāhma a
s-au creat atunci cuvântul, apele, pamântul si zeii pentru a popula cerul,
iar demonii pentru a popula pamântul. Prajāpati este identificat cu timpul
prin simbolul anului, cu altarul si cu universul. Sacrificantul se identifica
sublim cu Prajāpati, recreeaza unitatea suprema prin repetarea
cosmogoniei si obtine un nou mod de a fi, sacru, câstigând nemurirea.
D) Doctrina religioasa specifica a religiei vedice este henoteismul
sau kathenoteismul (credinta în mai multi zei, fiecare devenind, la rândul
sau, zeu suprem).
E) Pantheonul zeilor nu are în frunte un zeu suprem. Se remarca
migratia atributelor, dar si schimbarea pozitiei zeilor. Trecerea de la
mitologia ariana la cea vedica nu este brusca. Ea este marcata prin zeul
suveran Varu a, prezent în ambele mitologii. El a urcat la zei venind din
clasa demonilor si este stapânul cerului nocturn. De asemenea, Varu a
este zeu suveran si stapânul ordinii universale. Cu toate acestea, portretul
cel mai elocvent al unui zeu vedic este acela al lui Indra, stapânul zeilor,
caruia îi sunt dedicate 250 de imnuri din Rg Veda. Lupta dintre Indra si
demonul V tra este importanta în mitologia indiana. Ea simbolizeaza
cosmogonia, întrucât uciderea unei fiinte primordiale amorfe naste viata
si lumea. De asemenea, ea marcheaza trecerea de la haos la cosmos, de la
impersonal la personal. Lupta se încheie, ca în basmele românesti, cu
triumful binelui asupra raului. Zeul Agni are un statut aparte în Rg Veda
El este zeul focului si ocrotitorul sacrificiului. Totodata are si rolul de
preot al zeilor. Agni îi ajuta pe oameni prin alungarea bolilor, vrajilor,
demonilor si întunericului. Facultatile spirituale ale zeului focului,
regasite si la zeul Hermes la heleni, sunt probate prin asimilarea dintre foc
si inteligenta, ca si prin caldura interioara, nu fizica si psihica, ce sunt
exterioare, ci spirituala. Agni vegheaza asceza (tapas). Zeului Soma îi
sunt dedicate 120 de imnuri vedice. Tescuirea plantei soma este un
simbol al împreunarii sexuale. Sucul rezultat este benefic pentru om.
Planta are, totodata, si o valoare mistica interesanta, fiind numita "bautura
nemuririi". Ca virtuti ale acestei plante miraculoase si a zeului ce o
reprezinta numim: vindecarea unor boli, întarirea puterilor, vigoarea,
potenta, reînsufletirea spiritului si prelungirea vietii etc. În pantheonul
vedic zeii Brahmā Vi u Śiva formeaza o importanta tripartitie, numita
trimurti. Brahmā este creatorul, Vi u - sustinatorul, iar Śiva -
distrugatorul. Brahmā creeaza lumea si, totusi, este mai putin prezent ca
ceilalti doi în texte sau temple. Vi u este binevoitor si simbolizeaza
întregul, ca si categoria spatiului. Śiva are un aspect malefic. Perechea
Rudra-Śiva este o epifanie a puterilor demoniace. Śiva simbolizeaza, însa,
si virilitatea, puterea creatiei si este venerat înca din perioada dravi iana a
culturii indiene, desi în mitologia vedica nu are aceeasi importanta. Śiva o
Universitatea Spiru Haret
are pe Parvat ca sotie. Ea era zeita muntilor si aparea si în alte ipostaze:
Durga (inaccesibila), K l (cea neagra) sau Mah devi (marea zeita).
Ganeśa era fiul lor si era reprezentat cu cap de elefant. Vi u avea ca
sotie pe Lak m , zeita frumusetii si a bogatiei. K ma era zeul iubirii, iar
Garu a - zeul pasare. Pe de alta parte, exista o interesanta diviziune a
zeilor vedici în trei mari clase: a) zeii ceresti Dyaus era cerul si tatal,
Mitra era zeul cerului diurn, S rya era soarele, iar U - aurora
(care venea pe un car tras de doi cai rosii si doua vaci rosii); b) zeii
atmosferici Indra, razboinic din fire, era al fulgerului, Rudra era al
furtunii, Parjanya - al tunetului, iar V yu - vântul si c) zeii pamântesti
P thiv era zeita pamântului, Agni - zeul focului, cu barba rosie si parul în
flacari (caruia i se închina primul si ultimul imn vedic) si Soma. Se
întâlneau si zeitati secundare, cum ar fi: gandharv , care pazeau bautura
nemuririi si aps r , nimfe ale apelor. Existau si eroi, de pilda Manu si
Puru a, din al carui trup dezmembrat s-au nascut oamenii.
F) Cultul în perioada vedica a hinduismului avea un specific aparte:
"Cultul vedic nu cunoaste sanctuarul. Ritualurile se efectuau în natura sau
în casa sacrificantului"242. Cultul vedic se facea în casa sacrificantului sau
era ales un teren din natura. Se îndeplineau sacrificii de animale prin
sufocare. De la sacrificiul animalelor s-a ajuns la cel al plantei soma. Se
aduceau ofrande de legume, fructe si cereale. Existau doua categorii de
preoti, capelanii si oficiantii cultului.
Analizând ritualurile vedice si cele ebraice ale sacrificiului ca fiind
"un act religios care prin consacrarea unei victime, modifica starea
persoanei morale care-l îndeplineste sau a anumitor obiecte de care se
intereseaza aceasta"243, Henri Hubert si Marcel Mauss observa ca
sacrificiul vedic are toate aspectele specifice ritualului sacrificiului:
aspectele ispasitoare (atribuite duhurilor rele), monumentul consacrat
divinitatii, parti de comuniune (asumate de cel care aduce sacrificiul), cât
si imagini sacerdotale. Sacrificiile pot fi de multumire, de ispasire sau de
cerere.
În India, asa cum scoate în lumina Mircea Eliade, "construirea
altarului vedic al focului reproducea crearea lumii, altarul fiind el însusi
un microcosmos, o imago mundi
În ceea ce priveste riturile, ele se divid în textele vedice, ca si în
cele brahmanice, în doua categorii: a) solemne (śrauta) si b) domestice
g hya). Cele solemne sunt îndeplinite de oficianti si se caracterizeaza,
asa cum arata Charles Malamoud în cartea Le sacrifice dans l'Inde
ancienne245, prin trei focuri sacrificiale, prezenta obligatorie a oficiantilor,
distincti fata de sacrificant, spre deosebire de cele domestice, care pot
avea un singur foc si presupun doar prezenta stapânului casei. Ritul
solemn se bazeaza pe śruti, revelatia directa, auditiva a adevarului etern,
pe când ritul domestic - pe sm ti, traditie si memorie. Exemplele cele mai
însemnate de rituri solemne sunt agnihotra, ofranda adusa focului si
sacrificiul plantei soma
Dintre ritualuri cel mai important este consacrarea (dīk
Madeleine Biardeau, în cartea Le sacrifice dans l'Inde ancienne
sustine ca ritualul consacrarii reprezinta o moarte a individului profan,
desigur initiatica, si o renastere la stadiul divin, care este cel al
sacrificantului (yajamāna) pe tot parcursul sacrificiului.
Cât despre ceremonii, upanayana semnifica introducerea
discipolului pe lânga maestru. Ceremonia este prezenta nu numai în
cultura indiana, ci si în cea helena sau chineza. O alta ceremonie
semnificativa la indieni este cea a întronarii regale intitulata rājasuya. În
literatura vedica ceremonia sacrificiului calului, aśvamedha, este bine
reprezentata. Ea se desfasoara primavara, momentul temporal semnificând
renasterea. Sacrificiul calului are menirea de a regenera cosmosul.
Un imn din Rg Veda, intitulat Puru asūkta, vorbeste despre sacrificiul lui
Puru a, puru amedha, bineînteles si el cosmogonic.
Sensul sacrificiului este moartea initiatica în lumea profana pentru
renasterea în cosmos si obtinerea nemuririi. Sacrificiul repeta ideea
autosacrificiului lui Prajāpati, asadar cosmogonia. Înaltarea altarului
simbolizeaza creatia si cosmicizarea. Prajāpati este identificat cu Anul.
Altarul sacrificial se înalta pentru a se reconstitui si rearticula corpul lui
Prajāpati. Recrearea Cosmosului dezarticulat în urma Creatiei reprezinta
sensul sacrificiului în textele Brāhma
G) Ritul funerar în religia vedica, parte componenta a
hinduismului, avea la baza incinerarea cadavrelor.
H) Sufletele merg în pamânt la Yama, zeul mortii. Mesagerii lui
sunt cucuveaua, porumbelul si doi câini. O alta credinta devine
fundamentala în traditiile religioase ale Indiei: transmigrarea sufletului.
Exista, de asemenea, credinta în fantome (pret ) si stramosi (pitar
|
