Religiile japonezilor
a. Shintoismul
A) Istoria subliniaza ca numele Japoniei, Nihon-koku, vine de la
chinezescul Jih-pen-kuo, care înseamna "Ţara Soarelui Rasare". Sub
raport religios se întâlnesc trei perioade mari: 1) vechiul shintoism, ce a
durat pâna în secolul al VI-lea d. Hr.; 2) buddhismul, de la introducerea sa
în Japonia în jur de 538 d. Hr. si pâna la 1700 d. Hr. Vechea religie a fost
numita Shinto, iar religia Japoniei devine un sincretism si 3) noul
shintoism, exprimat prin purificarea religiei Japoniei de elementele
buddhiste, confucianiste si daoiste si revenirea la religia populara
japoneza traditionala, d 252c23c e la 1700 d. Hr. pâna astazi. În afara acestor
religii, ca si în Korea, se mai întâlneste si crestinismul.
Shinto înseamna "calea spiritelor", în complementaritate cu
Butsudo -"calea lui Buddha". Mark Teeuwen precizeaza ca Shinto a fost
definit ca religia indigena a Japoniei, ca referinta pentru tot ceea ce are
legatura cu divinitatile native (kami), cu altarele, de la ritualul împaratesc
pâna la religia populara352. De asemenea, Kuroda Toshio arata ca Shinto
fusese folosit nu pentru a desemna o religie populara, ci ca sinonim
pentru kami353. Shinto nu este ceva ce existase istoric în societatea
japoneza într-o forma concreta, ci mai curând o conceptualizare, o
abstractizare activata de fiecare data ce era folosita, dupa cum opineaza
Mark Teeuwen si Bernhard Scheid354. Jindo a fost un termen introdus de
buddhism în Japonia pentru a desemna divinitatile locale nonbuddhiste
numite kami. Pe de alta parte, jindo semnifica si haosul primordial, atunci
când cerul si pamântul nu fusesera separate.
B) Izvoarele pentru shintoism sunt urmatoarele: a) Ko-ji-ki (Istoria
întâmplarilor din vechime), datând din 712 d. Hr. si alcatuita din trei carti;
b) Nihon-gi (Analele Japoniei); c) Engi-shiki (Reguli ale perioadei Engi);
d) edictele imperiale si e) o antologie poetica cu 4000 de poezii religioase.
C) Cosmogonia în shintoism vorbeste despre originea supranaturala
a poporului japonez. La început au fost energia activa si energia pasiva.
Perechea Izanagi si Izanami a dat nastere zeilor naturii si insulelor ce
formeaza Japonia. Miturile si ritualurile shintoiste erau transmise prin
traditie orala, cu ajutorul memoriei, Hajime Nakamura subliniind
importanta recitatorilor (kataribe), ei rostind vorbele din batrâni la
ceremonia încoronarii regale sau în alte ceremonii355.
D) Doctrinele religioase erau politeismul si panteismul. Religie
naturista, shintoismul este si o religie animista. Seninatatea în fata mortii le da
japonezilor încredere, optimism si dragoste de viata. Ca religie etnica,
shintoismul are un puternic caracter ritualistic, ancorat adânc în practici
sociale, dar neorientat spre doctrina, filosofie religioasa ori spre prozelitism.
E) Pantheonul zeilor era dominat de o zeita, ca si la hittiti, care este a
soarelui si se cheama Amaterasu. Împaratul Japoniei era fiul zeitei
Amaterasu si zeu deopotriva. Susa-no-wo era zeul oceanului si stapânul
mortilor, în timp ce Tsuki-yomi era zeul lunii. Temmangu era protectorul
literatilor. Ochonomachi era personificarea pamântului. Credinciosii din
shintoism venerau spirite numite kami (cei de sus ori cei superiori), ce sunt
personificari ale naturii. Exista un numar infinit de kami, acestia simbolizând
tot ceea ce inspira dragoste, teama si uimire. La începuturi, fiecare
clan (uji) avea o zeitate dominanta, ajungându-se, astfel, la un numar
impresionant de 8 milioane de zeitati locale sau kami în vechiul shintoism.
F) Cultul se desfasoara în temple. Ele se numesc miya sau "sala
zeilor". Nu se îngaduie podoabe în temple, care sunt foarte simple. La
început sanctuarele shintoiste erau simple locuri îngradite plasate în
paduri sau pe malurile râurilor. Venerarea animalelor, copacilor dau o
nota de specificitate shintoismului. Sacerdotiul era ereditar. Împaratul era
si marele preot. Nu sunt agreate jertfele, ci se aduc ofrande sub forma de
orez, fructe si legume. Rugaciunea marii purificari este cea mai
importanta. Baietii sunt prezentati divinitatii în a treia zi de la nastere, iar
fetele în a 33-a zi. Shintoismul nu cunoaste o morala stricta si nici dogme.
Iubirea patriei si cinstirea zeilor sunt respectate cu strictete. Sentimentul
familiei este esential. Când onoarea e patata, japonezul îsi face harakiri
ce înseamna spintecarea pântecelui. Ceremonia ceaiului are un sarm
extraordinar, dar este si o marturie a specificului cultural japonez. În
shintoism, sacrificiile erau oferite divinitatilor naturii si mortilor. Acestea
erau pe de-o parte sacrificii periodice determinate de ritmul anului
agricol, iar pe de alta parte erau sacrificii de implorare sau de împlinire a
unor juraminte facute în circumstante speciale. Un loc important îl
ocupau ofrandele. Astfel, relatiile dintre oameni si zeii lor aveau mai
degraba un caracter de contract decât de adorare. Este posibil ca aceste
ofrande sa fi fost la început individuale, ca dupa aceea sa devina
colective.
G) Ritul funerar are ca specific cultul mortilor. Legatura între vii si
morti este puternica si se vegheaza mereu asupra ei. Sufletele vin sa-i
viziteze pe cei în viata cu prilejul unei sarbatori ce are loc în perioada
13-16 august. Inoue Nobutaka constata temeinic diferenta dintre shrine
Shinto (shintoismul de altar) si Shinto sects (sectele shintoiste) si arata ca
în urma politicii religioase a guvernului Meiji a aparut procesul modern al
formarii grupurilor religioase shintoiste în Japonia începând cu secolul
al XIX-lea356.
H) Sufletul ramâne în preajma mortului si a familiei.
b. Buddhismul
A) În istorie constatam ca astazi religia japoneza cunoaste
70 milioane shintoisti si 44 milioane buddhisti. Buddhismul a venit din
China si Korea în 538 d. Hr. Persoanele culte si poporul sunt atrasi de
buddhism. Pentru prima oara în istoria religioasa a Japoniei un amestec
între shintoism si buddhism a aparut la preotul Gyogi. Ulterior religia
japoneza a devenit un sincretism între cele doua credinte. Trebuie luat în
considerare si confucianismul în Japonia si îndeosebi neoconfucianismul,
fara îndoiala. De asemenea, nu lipsesc nici daoismul si crestinismul. Însa,
Kuroda Toshio sustine ca religia în Japonia nu este un amestec a doua
religii (shintoismul si buddhismul), ci un sistem bine integrat de gândire
religioasa si practici aplicate la un numar diversificat de divinitati357.
B) Pantheonul zeilor are în fruntea sa, în buddhismul japonez, pe
Buddha Amit bha Binzuru vindeca bolile, iar Guizo protejeaza copiii.
Zeita Amaterasu era socotita ca întrupare a lui Buddha, iar numerosi kami
au devenit totuna cu sfintii buddhisti.
C) Cultul buddhist are loc în temple. Unele sunt impunatoare, de
pilda cele de la Kyoto. Ca si în India, exista statui gigantice ale lui
Buddha. Astfel, statuia Daibutsu (Buddha cel mare), de la Kamakura, are
15 m înaltime si a fost înaltata în anul 749 d. Hr. Muntele Fuji este si el
socotit sfânt. Declaratia credintei buddhiste în japoneza este o transpunere
din buddhismul indian: namu amida butsu (Cred în Amida Buddha).
D) Sectele numite simbolic Drum sfânt si Pamânt sfânt sunt foarte
importante în interiorul buddhismului japonez, însa, totusi, filosofia lui
Nichiren si buddhismul Zen sunt cel mai cunoscute, cel mai raspândite si
apreciate. Zen buddhismul a fost întemeiat în 1192 d. Hr. de sfântul
buddhist Shinran. Zen înseamna "meditatie". Buddhismul Zen pune între
paranteze speculatiile metafizice, dar mai ales inteligenta discursiv-logica,
gândirea conceptuala si cunoasterea de dragul cunoasterii. El pune
accentul pe disciplina vointei, pe experienta pura si pe trairea mistica.
Postura meditativa zazen este tehnica fundamentala a buddhismului Zen
în vederea obtinerii iluminarii. În buddhismul Zen (ch'an în China),
continuator al traditiei daoiste, termenul do (cale) provine din chinezul
dao si reprezinta urmatoarele: 1) calea ce conduce la iluminare, la starea
de Buddha; 2) doctrina lui Buddha; 3) iluminarea sau realizarea
adevaratei naturi a lui Buddha, care este si natura fiecarui om si 4) toate
caile practice de formare fizica si spirituala, cum ar fi: kendo (calea
spadei), judo (calea cea blânda), kyudo (calea arcului), chado (calea
ceaiului) si kado (calea aranjamentului floral). În buddhismul Zen nipon
termenul do apare si în cuvântul butsudo (Calea lui Buddha).
James W. Heisig, în cartea Dialogues one Inch above the Ground
vorbeste despre convertirea buddhismului la crestinism, respectiv a
crestinismului la buddhism si despre sensul religios al dialogului, conferit
de ideea deschiderii spre Celalalt358. În capodopera sa Philosophers of
Nothingness, James W. Heisig prezinta scoala de la Kyoto si contributia
ei la istoria filosofiei universale, la dialogul Occident - Orient fondat nu
pe baza transferului de idei, ci pe respectul traditiilor filosofice si al
sistemului valorilor universale ale filosofiei. Întâlnirea dintre Occident si
Orient se produce atât pe terenul filosofiei, cât si al religiei. Autorul
evidentiaza necesitatea redefinirii filosofiei universale prin depasirea
numitorilor comuni la îndemâna si a viziunii înguste ca doar filosofia
occidentala ar fi o filosofie, iar cea orientala nu ar avea dreptul la acest
statut. Profesorul american nu confrunta Occidentul cu Orientul pentru a
demonstra superioritatea falsa a vreunuia, ci scoate în lumina nevoia ca
istoria filosofiei universale sa integreze valorile filosofiei nipone si în
special operele lui Nishida Kitarō (1870 - 1945), Tanabe Hajime
(1885 - 1962) si Nishitani Keiji (1900 - 1990). Nu succesiunea la catedra
aceleiasi universitati, ci ideile pe care si le-au împartasit acesti autori,
ipotezele comune de lucru au determinat constituirea scolii filosofice de
la Kyoto. Scriind despre presupozitiile comune ale celor trei filosofi
niponi, Jim Heisig distinge urmatoarele: a) filosofia ca întreg; b) religia
universalista; c) critica subiectului transcendental; d) reîntoarcerea la
primatul experientei; e) depasirea distinctiei dintre filosofie si religie;
f) complementaritatea si nu opozitia dintre filosofie-religie, pe de-o parte
si cultura japoneza, pe de alta; g) sinele authentic, care este non-sinele sau
vidul; h) cosmosul si natura interioara; i) constientizarea lumii si nu
utilitarismul si j) Dumnezeu ca metafora pentru unitatea esentiala a
experientei si constientizarea realitatii359. Pentru a fi lamurit esentialul
raport dintre filosofie si religie în viziune orientala, care se refera la
identificarea lor sublima si depasirea iluziei separatiei, Takeuchi
Yoshinori, discipol al lui Tanabe Hajime, evidentiaza ca filosofia a slujit
religiei ca principiu interior si nu drept critica exterioara360.
|
