Religiile mesopotamienilor
A) Istoria Mesopotamiei a fost zbuciumata. Mesopotamia era
numita "tara dintre râuri" (Tigru si Eufrat). Existau doua popoare:
sumerienii, nesemiti, în sud si akkadienii, semiti, în nord. Mai vechi decât
ei erau protosumerienii. În ceea ce-i priveste pe sumerieni, Constantin
Daniel identifica similitudini interesante între civilizatia lor si cea de pe
Valea Indusului, fiind o mostenire a acesteia212. Subiectul a stat în centrul
preocuparilor lui Jean-Marie Casal213. Istoria regilor din Babilonia începe
cu imperiul din Akkad, la 2350 î. Hr. si merge pâna la stapânirea
kassitilor. Foarte importanta, însa, este dinastia lui Hammurabi. Acesta
pune bazele primului imperiu babilonean (1728 - 1.686 î. Hr.). Al doilea
imperiu babilonean era condus de Nabucodonosor al II-lea (605 - 62 î. Hr.).
În anul 330, Babilonul a fost cucerit de Alexandru cel Mare.
Asiro-babilonienii sunt si ei semiti. Apoi urmeaza invazia hittitilor si a
kasitilor pâna în 1150 î. Hr. Regii din Asiria au mai multe regate. Istoria
lor începe de la 2500 î. Hr., de la înfiintarea orasului Assur si pâna la
stapânirea arameilor. Asirienii aveau doua cetati celebre: Assur si Ninive.
Popor razboinic, asirienii pun stapânire pe Babilon. Asirienii erau temuti
pentru cruzimea lor. De pilda, reprezentari înfatiseaza p 111h75b rizonieri torturati,
dar si capetenii din Elam jupuite de vii de regele Asiriei. Cel mai
important conducator asirian era Assurbanipal (668 - 626 î. Hr.), care
avea palatul sau la Kalab. Razboinic, vânator, Assurbanipal era si iubitor
de cultura, o dovada fiind biblioteca sa de la Ninive, cuprinzând 20.000
de tablite de lut cuprinzând texte religioase sau stiintifice.
B) Izvoarele se împart în mai multe clase: a) texte istorice; b) texte
mitologice; c) texte cultice; d) texte sapientiale si e) texte juridice214.
Acestei diviziuni i se adauga si textele oraculare.
1) Marele poem epic al creatiei. Numele poemului este Enuma
elish, potrivit primelor cuvinte din text. Poemul era recitat de preoti. La
început se aflau haosul, Apsu, ca ocean al apelor dulci si Tiamat, ca
marea sarata. Marduk o învinge pe Tiamat si creeaza lumea. Este o
cosmogonie sumbra si o antropogonie pesimista, asa cum apreciaza
Mircea Eliade215. Tema este binecunoscuta: imaginea primordiala a unei
totalitati acvatice, din care se desprinde o prima pereche: Apsu si Tiamat.
Ca multe alte zeitati, Tiamat este perceput atât ca femeie, cât si bisexuat.
Dupa unele surse, Apsu este masa de apa dulce pe care pluteste pamântul,
iar Tiamat reprezinta apa sarata, marea. Din amestecul apelor dulci cu
apele sarate s-au nascut mai multe perechi divine. Lakhmu si Lakhamu
reprezinta a doua pereche divina sacrificata pentru a se naste omul. Cea
de-a treia pereche este a zeilor Anshar si Kishar care în sumeriana
înseamna "totalitatea elementelor superioare" si "totalitatea elementelor
inferioare". Prin cuplarea celor doua totalitati complementare se naste
zeul cerului Anu. Acesta îl va naste pe Ea sau Nudimmud în akkadiana.
Apsu este înlaturat ca zeu de catre Anu si Ea, prin uciderea lui. Enuma
elish era recitata în temple cu ocazia Anului Nou, cu scopul de a se reitera
cosmogonia.
Epopeea lui Ghilgamesh. Opera cuprinde 3000 de versuri
organizate în 12 cânturi si povesteste faptele de vitejie ale lui
Ghilgamesh, rege în prima jumatate a mileniului al III-lea î. Hr. si
salvator al orasului Uruk. El o respinge pe zeita Ishtar, care se
îndragostise de el. Ea îl blestema si se razbuna omorându-l pe Enkidu, cel
mai bun prieten al lui Ghilgamesh. Acesta ajunge în Insula fericitilor.
Calatoria initiatica a lui Ghilgamesh reprezinta cea mai importanta parte a
cartii. Eroul îi cere nemurirea lui Ut-Napishtim, care-i spune ca împotriva
mortii orice lupta e zadarnica. Ut-Napishtim, regele de dinainte de potop,
este singurul om devenit nemuritor împreuna cu sotia sa. Pentru meritele
din timpul potopului el a primit aceasta favoare de la zei. Din adâncul
marii, Ghilgamesh aduce planta care da viata vesnica, dar nu vrea s-o
manânce el, ci cu un gest altruist, o daruieste locuitorilor orasului Uruk.
Un sarpe îi fura planta miraculoasa, însa, si o mânanca întinerind pe loc.
Astfel, Ghilgamesh pierde viata vesnica. În Împaratia mortilor
Ghilgamesh va sta de vorba cu Enkidu. Prietenia dintre Ghilgamesh si
Enkidu se regaseste în Iliada lui Homer în prietenia dintre Ahile si
Patrocle. Epopeea lui Ghilgamesh este o ilustrare dramatica a conditiei
umane definite prin caracterul inevitabil al mortii. Se exprima
imposibilitatea, chiar si pentru un erou, de a obtine nemurirea.
Codul lui Hammurabi. Era închinat zeului Shamash sau chiar
considerat ca preluat de la el. Aceasta lucrare juridica reprezinta legile
civile ale babilonienilor, "legile dreptatii pe care Hammurabi, regele
înfaptuitor, le-a asezat si prin care el a facut ca tara sa apuce pe calea cea
buna si spre o guvernare fericita"216. Nerespectarea fidelitatii era
pedepsita cu moartea. Sotia era supusa sotului. Lipsa de respect a copiilor
fata de parinti era aspru pedepsita. Cel ce nu preda sclavul fugar era
osândit la moarte. În alta parte se scrie despre salariile zilnice în diverse
meserii, iar altundeva despre plata chiriilor.
Scrisorile de la Tell-el-Amarna. Acestea sunt documente istorice
despre relatiile dintre egipteni si popoarele Mesopotamiei.
Coborârea zeitei Ishtar în infern. Zeita coboara în infern pentru
a-i reda viata iubitului ei Tammuz, dar Ereshkigal, zeita infernului, o
loveste cu 70 de boli. Mircea Eliade comenteaza aceasta opera prin
prisma esecului zeitei iubirii de a aboli moartea. El povesteste si
interpreteaza mitul217.
Mitul lui Adapa. Eroul, numit "fiul omului", considerat Primul
Om, a trait în orasul Eridu, unde se gasea si un templu închinat zeului Ea.
Adapa refuza nemurirea simbolizata de apa vietii oferita de zei.
Mitul lui Etana. Acesta urca la cer pe un vultur pentru a obtine
nemurirea de la Ishtar, dar cade si moare.
Invocare catre zeul Marduk si sotia lui, Sarpanitum. Este un imn
de lauda închinata zeului glorificat al Babylonului.
Imn catre Inanna. Este închinat zeitei Ishtar venerata în cele
doua ipostaze majore ale sale: ca zeita a placerii si ca zeita a furiei.
Lamentatie despre sfârsitul orasului Ur. Un atac militar strain
nimiceste un centru înfloritor de cultura cum a fost Ur în antichitate. Pe
parcursul a 450 de versuri ce s-au pastrat, scrise în babiloniana veche,
autorul deplânge soarta orasului sau.
Dialogul despre mizeria umana. Este un text sapiential care
transmite suferintele unui babilonian lovit de soarta.
C) Cosmogonia este ilustrata de poemul Enuma elish. Conform
mitologiei sumeriene, zeita Mah l-a creat pe om din lut. La asirobablonieni
exista credinta ca zeii creatori au zidit cerul si pamântul.
Universul este creatia zeilor, cei dintâi fiind zeii primordiali si cosmici. Ei
vor da nastere zeilor creatori, iar acestia - tuturor fapturilor vii ale lumii.
Soarta oamenilor este aparata de zeii ce daruiesc viata vesnica prin:
a) iarba nemuririi; b) apa vietii lungi si c) saliva de viata fara de moarte218.
D) Din punctul de vedere al doctrinelor religioase, se constata
trasaturi astrale si cosmice, politeism, credinte htoniene si vegetale,
precum si credinte în demoni, iar, în special la protosumerieni, animismul
si antropomorfismul. Ovidiu Drimba sustine ca nu exista urme de
animism, totemism, fetisism sau zoolatrie în religia mesopotamienilor,
fara sa-i ia în considerare, asa cum se vede, pe protosumerieni, si
apreciaza religia mesopotamienilor drept "mai evoluata decât cea
egipteana" sub acest raport219. Religia tine de cultura si nu de civilizatie,
unde se pot face astfel de clasamente si se poate judeca din prisma
evolutiei si progresului. Ovidiu Drimba caracterizeaza, de asemenea,
religia mesopotamienilor ca în primul rând naturista, deoarece zeul
vegetatiei, al furtunii si al ploii era venerat în fiecare din cetati si o mare
însemnatate îi era acordata zeitei fecunditatii si fertilitatii, protectoare a
familiei220. Fiecare oras avea un zeu principal, care era fondatorul si
protectorul sau, regele fiind mesagerul acestui zeu si, deopotriva, marele
preot. La mesopotamieni zeii sunt nemuritori, în vreme ce oamenii, spre
deosebire de religia egipteana, sunt muritori, cu exceptia lui Ut-Napishtim
si a sotiei sale. În Sumer, divinul era definit ca forta sau ca transcendenta
spatiala. Zeilor le corespundea câte un astru. Ei sunt numiti responsabili ai
ordinii cosmice, care se întâmpla uneori sa fie tulburata. O idee
fundamentala în teologia sumero-babiloneana este exprimata de Mircea
Eliade: corespondenta dintre macrocosmos si microcosmos221. Ioan Petru
Culianu precizeaza ca în cultura mesopotamiana conceptia fundamentala
este omologia cer-pamânt-om, exprimata prin simboluri222. Suveranii
mesopotamieni îsi celebrau sacralitatea prin ritualuri si ceremonii, cele
mai cunoscute fiind zagmuk la sumerieni si akitu la akkadieni. Acesti regi
nu deveneau zei, spre deosebire de Egiptul antic unde faraonul era un zeu
viu, ci-l întruchipau pe zeu pe pamânt, fiind socotiti ca mijlocitori între
oameni si lumea divina. La mesopotamieni exista si credinta în demoni.
În fata acestora, omul era neputincios. El a ajuns în robia demonilor prin
pacat. Astfel, pacatuind, omul era parasit de zeu.
E) Pantheonul zeilor mesopotamieni se compune din zei principali
si zei secundari, împartiti pe functii. În frunte se gaseste o triada cosmica:
Anu, Enlil si Ea. De la credinta în cultul stramosilor se trece la aceea întrun
zeu al casei, protector al vetrei, iar apoi într-un zeu agrar, protector al
comunitatii si în cele din urma într-un zeu al cetatii. La sumerieni cei trei
zei principali erau: Mirsu (zeul irigatiei), Mush (sarpele) si Sumuquan
(zeul animalelor). Pantheonul era bine organizat si se constituia chiar
într-un sistem teologic. Odata cu unificarea Sumerului si Akkadului,
preotii s-au straduit sa creeze un sistem teologic. Religia astrala
babiloniana îsi avea originea în religia sumeriana. Anu (An în sumeriana),
socotit cel mai vechi dintre toti zeii, era cerul si tatal zeilor, domnind
împreuna cu sotia sa, Antu, nascuta din el. Mai avea o sotie numita
Ninzalli si o concubina Ninursalla, iar zeita Ishtar îi devine ulterior sotie.
Enlil era pamântul, dar si vântul si furtuna. Îsi avea salasul în muntele cel
mare ce facea legatura între cer si pamânt. El a creat pe balaurul Labbu
pentru a-i pedepsi pe oameni. Sotia lui era Ninlil. Zeita Mah era mama
oamenilor si a zeilor. Zeul Ea se mai numea Enki. Era zeul apelor. Era
favorabil oamenilor spre deosebire de Anu si Enlil. El a salvat lumea de
distrugere prin potop. Era si zeul învataturii, întelepciunii si stiintelor.
Zeul Enki era si stapânul lumii inferioare. Avea, totodata, si atribute
magice, fiind cunoscator al vrajitoriei, artei descântecelor si prezicator al
viitorului. A doua triada era formata de Sin (zeul masculin al lunii),
Shamash (zeul soare, lumina, zeul zilei si al dreptatii) si Ishtar (fiica lui
Sin, zeita dragostei, a fecunditatii si a placerii). Ea devine zeita razboiului
la asirieni. Ca stapâna a luptei, era reprezentata uneori si cu barba. Ea era
numita si Innana în sumeriana. Îi era atribuit astrul Venus, în vreme ce lui
Marduk - Jupiter. Animalul ei era leul. Templele ei aveau femei ca
preotese, iar acestea erau numite ishtaritu. Iubitul zeitei era Tammuz sau
Dumuzi în sumeriana, zeul naturii, al vegetatiei, identificat cu Adonis de
la fenicieni. Adad era zeul furtunii. El aducea ploaia. Era considerat si
stapânul oracolelor. Zeul Urash era al agriculturii, pe când zeul Zamama
al razboiului, la sumerieni zeul razboiului fiind Ninurta Gula era o zeita
vindecatoare a bolilor. Ea s-a identificat apoi cu zeita Bau si a reprezentat
aurora. În infernul numit Arallu domneau Nergal, fiul zeului Enlil,
identificat initial cu Shamash (zeul mortilor), si sotia sa Ereshkigal
Marduk, fiul lui Ea, aparea ca zeul Babilonului. Era un zeu solar, socotit
ziditorul lumii. Stapânul zeilor si al regilor, el a ajuns zeul suprem la
mesopotamieni. Puterea lui cea mai mare consta în ajutorul pe care-l
dadea oamenilor sarmani sau bolnavi. Ca si Hermes la vechii greci sau
Thot la egipteni, Marduk era scribul zeilor. La asirieni domnea
binevoitorul zeu Assur, asimilat lui Anshur, tatal lui Anu. Avea si
caracterele zeului soare si ale zeului pamânt deopotriva. A fost substituit
cu zeul Marduk. Tigrul si Eufratul, ca si Nilul la egipteni, erau zei. Aceste
popoare se rugau si unui zeu al casei, caruia îi era închinat adesea cultul.
F) Cultul se facea în temple, care erau construite cu mai multe etaje si
cu zigurate (turnuri foarte înalte), pe care le descrie în amanunt Herodot223.
Foarte însemnat era faptul ca templul nu reprezenta doar un lacas religios,
ci si un centru administrativ si economic. Ele aveau o importanta forta
economica. Se facea si comert în temple. Dar, ele erau si centre de cultura.
De asemenea, în temple unii sclavi îsi puteau rascumpara libertatea.
Menirea cultului era mijlocirea contactului dintre om si divinitate.
Templele babiloniene erau cele mai impresionante. Statuia zeului
avea un rol esential în cult. La sumerieni preotii se înfatisau complet goi în
fata altarului. Astfel, zeul îl putea privi în toata goliciunea lor, lipsiti de
întinare. Ulterior s-a trecut la vesmintele albe de in. Preotii erau împartiti pe
functii (rugaciunea, jertfele, muzica, curatirea, ghicirea, talmacirea si
bocitul). Ei aveau o mare importanta în civilizatia asiro-babiloneana.
Deosebirea dintre preoti si oamenii de rând se facea prin vesmânt. Existau
si preotese, surori ale zeului. Ele aveau dreptul sa se casatoreasca, dar sa nu
aiba copii. Constantin Daniel arata ca influenta preotimii era în strânsa
legatura cu puterea statului, în sensul ca daca statul era puternic, preotimea
era dezavantajata, iar în vremuri de restriste ea îsi impunea puterea224.
Sacrificiile omenesti se faceau nu în cadrul cultului vreunui zeu, ci
în rituri funerare. Mesopotamienii se distingeau prin piosenie, ca slavii
ulterior. Exista credinta la mesopotamieni ca zeii i-au creat pe oameni ca
acestia sa lucreze pentru ei si, astfel, zeii sa fie linistiti, sa traiasca în pace.
Mijlocul prin care oamenii intrau în legatura cu zeii era cel mai adesea
rugaciunea. Ea presupunea si ofrande. Împreunarea mâinilor, închinarea,
sarutarea vesmintelor sau a picioarelor reprezentarii zeului erau
componente ale rugaciunii. Se aduceau, de asemenea, jertfe de animale,
iar oamenii primii nascuti erau preferati din pricina inocentei lor. La
moartea regelui se sacrificau regina, la fel ca si slujitorii apropiati, asa
cum arata C. Leonard Wooley225.
În cultul religios limba folosita era sumeriana, care s-a impus ca
limba liturgica. Magia, inclusiv cea neagra, si mantica, în forma ei
haruspicina, în special redata prin cercetarea ficatului victimei de catre
preotii baru si explicarea viselor erau raspândite. Sumerienii credeau în
realitatea propriu-zisa a viselor. Ca si la etrusci, animalele de casa erau
considerate aducatoare de noroc si, de asemenea, asiro-babilonieni
interpretau zborul pasarilor. Foarte interesant si inedit era faptul ca
divinatia sau mantica se facea si din imaginea fetei unui individ. Nasterile
monstruoase, precum si diferite evenimente din viata omului aveau si ele,
desigur, o mare importanta în prezicerea viitorului. Asiro-babilonienii, ca
si romanii, practicau ordaliile în scopul divinatiei. Dintre acestea, cea mai
raspândita era aruncarea în apa pentru a se vedea daca se îneaca sau nu,
înecarea fiind interpretata ca vina. Apa si focul erau folosite deopotriva în
riturile de purificare. Descântecele erau fie verbale, fie prin gesturi si se
faceau noaptea la lumina tortelor.
Astrologia, prezenta înca din poemul Enuma elish, avea un rol
primordial. Originea astronomiei se afla, de fapt, în astrologia asirobabiloneana.
Preotii akkadieni urmareau din zigurate miscarile planetelor,
care erau apoi interpretate. Cea mai importanta în acest sens era luna, zeul
Sin. Aveau un calendar bazat nu pe soare ca la egipteni, ci pe luna.
Sarbatorile puteau fi: a) ordinare (lunare, tinute primavara) si
b) extraordinare (prilejuite de victorii). Ele erau legate de anotimpuri sau
erau ocazionate de inaugurarile unor temple.
G) Ritul funerar avea la baza înhumarea. Se remarca frica de
moarte. Doua simboluri marcheaza religia mesopotamienilor: a) Pomul
vietii si b) Insula fericitilor, unde se afla Ut-Napishtim. Mormintele erau
simple, fara podoabe, spre deosebire de practica religioasa de la egipteni.
Mesopotamienii cereau zeilor o viata lunga. Nu se bazau pe credinta în
nemurire, ca egiptenii. Viata îndelungata era privita ca un dar al zeilor
pentru o viata virtuoasa.
H) Exista credinta ca sufletul supravietuieste trupului si coboara sub
pamânt. Exista, de asemenea, credinta în cântarirea sufletului în balanta
dupa moarte, ca si la egipteni.
|
