Greu, foarte greu se poate patrunde in culisele politicii secrete a celui mai mic stat din lume. Specificul monahalo-cavaleresc al ordinelor catolice zadarniceste din fasa orice "indiscretie" externa. Prin urmare, nu sunt posibile nici clasicele recrutari, nici activitatile de spionaj pe cont propriu. Paradoxal, bibliografia privitoare la Vatican si la actiunile sale "neortodoxe" este uriasa. Dar, 939e47j in aceeasi proportie, neconcludenta, ipotetica, falsa, rau-voitoare. Unica sansa de apropiere de aceste secrete ramane privirea "de foarte de sus" asupra unui ordin.
Concluziile vor suferi de generalizare, desigur, cum am remarcat "in discutiile" despre Opus Dei sau despre Cavalerii de Malta, insa nu vor fi niste aiureli. Cate aiureli s-au scris despre ordinele catolice! S-a spus, de pilda, ca templierii credeau in demonul Bahomet si ca au fost desfiintati de catre papa Clement V. Pentru a formula asemenea ineptii, "cercetatorii" au acordat credit declaratiilor obtinute prin tortura de calaii francezi si au trecut sub tacere faptul ca papa a fost rapit si tinut in captivitate de regele Filip cel Frumos tocmai in vederea participarii la un simulacru de proces in care consimtamantul sau era absolut necesar. Ceea ce este cu adevarat interesant e coincidenta de vederi intre acesti "cercetatori" si Francmasonerie, aceasta organizatie preluand "razbunarea" templierilor prin cele trei grade consacrate acestora (este vorba, fireste, doar de razbunatori si nu de cavaleri propriu-zisi). Ce-i drept, o legenda sustine fondarea Masoneriei de catre cavalerii refugiati in Scotia, insa, dincolo de legenda, in favoarea acestei origini pledeaza ritualurile, terminologia ierarhica si structura organizatorica, la randul lor completate cu grade si "metafore" corespunzatoare altor ordine "victimizate" de politica papala in secolele trecute. Iata cauza luptei anticatolice duse de Francmasonerie, in afara ingerintei protestante si evreiesti. Daca papa Clement V nu a decimat Ordinul Templierilor din proprie vointa, de ce i se atribuie aceasta fapta care a slabit considerabil puterea militara si financiara a Bisericii Catolice? Un raspuns la intrebare ar fi ca fratii templieri duceau, conform regulilor impuse de Sfantul Bernard, un razboi sfant contra arabilor cat si a evreilor, mai cu seama contra evreilor, considerati asasinii lui Hristos. Evident, continuarea acestui razboi - certa daca Ordinul nu ar fi fost desfiintat - ar fi condus la disparitia evreilor din Europa si din bazinul mediteranean. Un alt raspuns ar fi ca, daca Ordinul ar fi continuat sa existe, nu s-ar mai fi auzit de bancherii evrei, el detinand si puterea financiara in Europa intre anii 1128 si 1307. Or, prin acest mijloc papa ii tinea la respect pe marii si micii suverani de pe continent... Era situatia lui Filip cel Frumos! Nu trebuie ignorata nici forta militara a templierilor, nici actele de spionaj in favoarea Suveranului Pontif, nici faptul ca il considerau pe Dumnezeul Vechiului Testament un diavol, un ucigas, inscriindu-se astfel pe linia evanghelistului Ioan... Unde ar fi ajuns crestinismul daca Ordinul si-ar fi impus punctul de vedere? Intr-o lume fara evrei... Dar si intr-un impas teologic, fara Vechiul Testament crestinismul si islamismul nemaiavand o temelie, un scop: indreptarea Legii. Iata cateva dintre cauzele care au condus la simulacrul din 13 octombrie 1307 si la rugul aprins pe 13 mai 1314 caruia i-a cazut prada Jacques de Molay, Marele Maestru al Ordinului. In fine, acuzarea papei Clement V se inscrie printre obisnuitele manevre de acoperire a vinovatilor reali si de producere de motive in vederea unor acte de razbunare (atitudine deloc crestina).
Pierderea templierilor a insemnat, probabil, cea mai grea lovitura suferita vreodata de puterea papala, incepand cu insusi Clement V, caruia i-a fost mutat scaunul pontifical la Avignon. Asta nu a distrus cu totul reteaua de informatori in sutana. Mai avea la dispozitie pe dominicani, numiti in mod obisnuit "frati predicatori", oameni radicali, aproape fundamentalisti, care asemenea unor agenti secreti urmareau orice fapta sau cuvant suspecte de erezie. Datorita abnegatiei lor, tribunalele laice, cele care judecau si emiteau sentinta, nu aveau o clipa de ragaz. "Dosarele" intocmite de acesti politisti in sutana erau alcatuite cu o acribie neegalata mai tarziu. O sinteza a fiecarui caz era trimisa cancelariei papale. Infiintat in 1215 de Sfantul Dominic impotriva albigenzilor, acest Ordin a contribuit substantial la eradicarea ereziei pe continent, printre victimele sale numarandu-se Ian Hus si Giordano Bruno. Avand asemenea preocupari si servit cu un devotament dus pana la fanatism, Ordinul Dominican a fost, pana la infiintarea Ordinului Iezuit, cel mai temut serviciu secret din Europa medievala: cel care decidea "urmarirea" intr-un caz era papa! Ceea ce insemna ca Suveranul Pontif primea note informative detaliate... De la sine inteles, acest ordin a fost imediat desfiintat in Franta pe timpul Revolutiei. Pentru cei care o produsesera din umbra si cheltuisera bani grei pentru izgonirea regalitatii si a Bisericii Catolice - francmasoni, protestanti si, mai cu seama, evrei, carora li s-au deschis larg portile afirmarii politice si sociale -, indepartarea dominicanilor, suprimarea puterii acestora constituise un scop in sine. In 1839, ingrozit de influenta asupra poporului a societatilor secrete evreiesti Liga celor Drepti si Societatea Anotimpurilor, care propovaduiau anticrestinismul si republicanismul, regele Ludovic Filip i-a ingaduit lui pater Lacordaire sa restabileasca retelele de "frati predicatori" in Franta. Era insa prea tarziu. Desi rascoala declansata de Societatea Anotimpurilor a fost inabusita in sange, Liga celor Drepti, care il va angaja pe Marx sa redacteze Manifestul Partidului Comunist, ce trebuia sa fie Constitutia noii Europe conduse de evrei, a avut in timp castig de cauza. Dupa 1848, lumea veche si institutiile ei vor suferi infrangere dupa infrangere.
Mult mai straniu a fost
Ordinul Iezuit. Infiintat de Ignatiu de Loyola sub denumirea "Compania lui
Iisus", ordinul a primit binecuvantarea papei Clement VII in 1534. De retinut
ca intemeierea ordinului a avut loc pe colina Montmartre din Paris, de aici,
poate, libertatile pe care si le-a arogat inclusiv fata de papi si de
Constitutiile redactate de Loyola. Pe langa activitatile de spionare, chiar in
randul clerului catolic, a actionat in paralel in interes propriu, in numele
unei ideologii secrete, indescifrabile. Prezenta lor in coloniile spaniole din
America de Sud, indeosebi in Paraguay, a dat multa bataie de cap autoritatilor
civile coloniale. De ce? Ei bine, iezuitii au incercat sa cladeasca acolo o
societate, respectand mot à mot cuvintele lui Hristos: a rezultat o societate comunista,
in care toti erau egali, iar produsul muncii impartit in mod egal! Evident,
suveranul acestei societati nu era nici regele Spaniei, nici papa, nici
Hristos. Actul nu putea sa ramana fara urmari. Acuzat de anarhie, regele Carlos
III i-a izgonit pe iezuiti nu numai din colonii, ci si din Spania. Aceasta
interdictie - pe baza decretului din 1767 - a fost urmata sapte ani mai tarziu
de interdictia emisa de papa Clement XIV... Intervenise o alta acuzatie grava.
Un frate iezuit, pe numele sau Adam Weishaupt, a intemeiat in anul 1770 un
ordin strict secret care urmarea sa puna in practica si in Europa experimentul
din Paraguay, convins de rezultatele miraculoase obtinute acolo cu "indienii
salbatici". Noua societate secreta intemeiata in orasul Ingolstadt s-a numit
"Ordinul Secret al Iluminatilor Bavarezi". In mod cu totul inexplicabil,
Weishaupt si-a intitulat lucrarea ce cuprindea ideologia Ordinului "Noul
Testament Diabolic". De ce diabolic? Raspunsul este simplu: lumea nu traia in
cuvantul lui Hristos, nu-i punea in practica invatatura, regele asa-zis catolic
al Spaniei dovedise cu prisosinta ca nu este decat un ipocrit. Rezulta ca lumea
e posedata de diavol, domnul ipocriziei si al exploatarii omului de catre om.
Asadar, cuvantul "diabolic" din titlul lucrarii sale trebuie privit ca o ironie
la adresa falsilor crestini. De altfel, textul alunga orice dubiu. Cu aceasta
misterul a fost rezolvat doar partial. Fratii iluminati aminteau izbitor de
albigenzi (cathari) si de esenieni, grupare reinviata de baronii de Rothschild
impreuna cu filosoful Moses Mendelssohn si dramaturgul Gottold Ephraim Lessing.
Din documentele politiei bavareze, studiate de istoricii masoni de la finele
secolului al XIX-lea, rezulta ca Weishaupt i-a cunoscut bine si ca a luat unele
decizii impreuna cu ei, desi, repet, el lucra ca un iezuit veritabil, profund
atasat ideilor lui Iisus. Dar, asa cum se va observa mai tarziu in scrierile
majoritatii specialistilor in istoria religiei, intre doctrina eseniana si
ideologia crestina exista numeroase puncte comune. Totusi, infratirea cu unii
evrei (de geniu) in loc de o confruntare clasica a indispus Vaticanul, poate
mai mult decat revolutia sociala absoluta, radicala, descoperita in actul emis
de Weishaupt in 1785. Fratia bavareza numara peste 600 de membri, crestini si
evrei, inclusiv masoni! Cum a fost descoperit acest complot social de anvergura
cel putin europeana poate fi considerat de unii drept o "manie cereasca":
curierul care ducea actul conspiratiei la Paris unui frate de pe Montmartre a
fost lovit de trasnet! Represaliile nu au intarziat: papa a desfiintat Ordinul
Iezuit, dar iluminatii au suferit tot felul de persecutii, fara a fi insa
torturati si inchisi... Dupa unele surse, Weishaupt s-a refugiat la Paris,
orasul de origine al iezuitilor, unde a fondat Loja Marelui Orient. Ce a
urmarit e dificil de spus, presupun ca a vrut sa atraga de partea ideologiei
iezuite si pe civili, indiferent de religie si rasa. In orice caz, este mai
mult decat ciudat ca un frate profund atasat credintei in Hristos sa cocheteze
cu indivizi nu doar exteriori crestinismului, ci si adversari ai acestuia.
Reinfiintat in 1814 de catre papa Pius VII, Ordinul Iezuit s-a mai linistit,
rezumandu-se strict - daca se mai poate spune asa - la spionarea ereticilor si
a dusmanilor lui Hristos. Mai curand, cred eu, in activitatile paralele Ordinul
a intrat in cea mai adanca si nemiloasa (cu tradatorii) conspirativitate. Ii
vom intalni - ce cautau acolo? - pe baricadele revolutiilor din 1830 si 1848,
ca in timpul Comunei din Paris sa dea numerosi "martiri" pe altarul libertatii
si dreptatii sociale, un altar al carui pontif nu era papa de la Roma, ci
fondatorul B'nai Brith, A. Crémieux. Ce se mai poate intelege din politica
iezuita numai iezuitii si Dumnezeu stiu, dar tot atat de adevarat este ca nu
l-au tradat niciodata pe papa.
Emanuel Badescu
|
