Stingerea incendiilor la centrale si statii electrice

Stingerea incendiilor la centrale si statii electrice

1. Caracteristicile incendiilor

Pericolul de incendiu la astfel de obiective este determinat de cantitatile mari de combustibil solid sau lichid folosit pentru producerea energiei.

In cadrul acestor obiective se gasesc multe aparate umplute cu ulei, tuneluri si canale de cabluri, care au legatura cu diferite incaperi adiacente unde incendiul se poate propaga cu repeziciune.

In sala cazanelor, in cazul scurgerii combustibilului lichid, incendiul poate cuprinde in timp foarte scurt suprafete mari, influentand direct asupra rezistentei stalpilor neprotejati ai cladirii si scheletu

lui de sustinere a instalatiilor tehnologice.

Datorita actiunii caldurii, elementele portante ale acoperisului, salii cazanelor si ale masinilor se pot prabusi in numai 10 min, creand un mare pericol pentru toate incaperile centralelor electrice si greutati in actiunea de stingere a incendiului. In afara existentei combustibilului, pericolul de incendiu in centralele electrice este cauzat si de posibilitatea producerii de scurtcircuite intre spirele bobinajelor generatoarelor electrice ca urmare a stapungerii sau izolatiilor necorespunzatoare. La generatoarele racite cu hidrogen pericolul este generat si de scaparile acestuia prin neetanseitati, aprinderea sau explozia amestecurilor inflamabile.

In canalele, tunelurile si podurile de cabluri, datorita scurtcircuitelor si supraincalzirii cablurilor si a locurilor de imbinare se pot produce incendii greu de stins. Un astfel de incendiu, se poate propaga la tablourile de relee, de bloc si de conexiuni.

Din analiza incendiilor produse in centralele electrice rezulta ca 30 – 35% din numarul total al acestora s-au datorit defectiunilor masinilor, aparatelor, instalatiilor si dispozitivelor electrice.

In majoritatea incendiilor produse la centralele electrice are loc inundarea cu fum a incaperilor in care acestea au izbucnit, precum si in incaperile invecinate. Din aceasta cauza locul focarului se stabileste cu mare dificultate, de asemenea si directia de propagare a incendiului, creand in acelasi timp greutati in asigurarea protectiei personalului de interventie. La toate acestea se adauga pericolul de electrocutare, datorita folosirii jeturilor de apa sau de spuma in zona incendiului, in cazul in care aparatele sau instalatiile nu au fost scoase de sub tensiune. Actiunea de stingere a incendiilor va incepe numai dupa ce se confirma de catre personalul competent ca in zona incendiului si in cea incendiata curentul electric a fost intrerupt.

La hidrocentrale incendiile se produc mai rar si sunt mai putin complicate; cele mai frecvente apar la bobinajul statorului.

Organizarea actiunii de stingere a incendiilor se va face cu sprijinul specialistilor; se va avea in vedere ca interventia are loc in condiile existentei temperaturii ridicate, scurgerii de combustibil in apropierea suprafetelor fierbinti, unde pot creia noi focare de incendiu si produce degajari de fum in cantitate mare, care impiedica vizibilitatea.

Agregatele avariate sau periclitate se opresc, circuitele de ulei, canalele si conductele de ventilatie se inchid pentru a impiedica propagarea si marirea intensitatii incendiului, precum si aparitia de noi avarii.

2. Stingerea incendiilor la termocentrale

2.1. Stingerea incendiilor de combustibili solizi

La centralele electrice care consuma combustibil solid se pot produce incendii la depozitele de carbuni si la instalatiile de pulverizare a prafului de carbune.

2.2. Stingerea incendiilor la depozitele de carbuni

Inainte de inceperea actiunii de stingere este necesar sa se stabileasca focarele de ardere, limitele acestora, dimensiunile gramezi de carbune, in special inaltimea si directia in care bate vantul. Dupa aceasta se trece la inundarea focarelor cu tevi perforate tip lanuce care se introduc in gramada de carbuni incendiata; daca nu se dispune de asemenea tevi, se sapa in gramezile de carbuni gropi de ≈ 0,50 m adancime si 0,50 m latime, la 1,50 m distanta una de alta.

In aceste gropi se introduce apa amestecata cu argila (emulsie), in proportie de 5 – 7%. Apa patrunde in gramada racind si stingand carbunii aprinsi, iar argila opreste accesul aerului si impiedica aprinderea acestora, datorita invelisului care se formeaza.

In situatia in care emulsia de apa-argila nu poate fi pregatita se stropesc cu cantitati mari de apa, fie prin tevi perforate, fie direct in groapa.

Dupa efectuarea acestor operatii, gramezile de carbuni se desfac, se intind, iar carbunii incandescenti se stropesc cu apa. Rezultatele bune se obtin si prin metoda izolarii focarelor de ardere. In acest scop, se sapa in gramada de carbune un sant lat de 1,50 – 2,00 m, pana la nivelul terenului si la 3,00 – 4,00 distanta de la limitele focarului ascuns. Dupa aceea se evacueaza carbunii aprinsi si se aseaza straturi de ≈ 0,50 m pe platformele de rezerva sau alte spatii libere unde se sting prin stropire cu apa.

Pe timpul operatiilor de stingere trebuie luate masuri de protectia personalului, folosindu-se costume de protectie, masti sau aparate izolante.

In silozuri sau la gramezile de inaltimi foarte mari la care focarele ascunse se gasesc la mari adancimi si unde apa nu poate ajunge, cea mai buna metoda de stingere este intreruperea completa a accesului de aer spre focarele de ardere, acolo unde este posibil, combinata si cu racirea carbunelui. Pentru stingerea focarelor din masa de carbune se mai poate folosi si bioxid de carbon sau azot, care se introduc pe la partea de jos, absorbindu-se cu ventilatoarele pe la partea superioara.

2.3. Stingerea incendiilor de praf de carbune la instalatiile de pulverizare

Caracteristica unui astfel de incendiu consta in existenta unor focare ascunse, a caror depistare necesita multa precautie si raspundere.

La deschiderea calpetelor si usilor instalatiilor, la scoaterea capacelor de la gurile de vizitare este necesar sa se umble cu multa atentie, persoanele respective fiind imbracate cu costume de protectie, pentru a nu suferi accidente din cauza eventualelor rabufniri. Pe cat este posibil la deschiderea capacelor si inchizatoarelor metalice nu se vor folosi rangi, topoare etc. fara a izbi puternic, evitandu-se astfel producerea de scantei.

Pentru a se impiedica formarea curentilor de aer este necesar sa se inchida usile si ferestrele careu dau in aer liber. Conductele de evacuare a prafului (transportoare etc.) nu se vor deschide niciodata la ambele capete, deoarece formeaza un puternic tiraj. Praful de carbune se stinge cu apa pulverizata, aruncata de jos in sus, deoarece folosirea invers ar putea provoca caderea unor bulgari in focarele existente si ar produce rabufniri de flacari. La uscatoare sau la alte agregate mari, stingerea se face prin stropirea cu apa pulverizata, in acelasi timp cu a imprejurimilor.

2.4. Stingerea incendiilor de combustibil lichid (pacura)

Incendiile de cantitati reduse de pacura (scurgerile) se sting prin acoperire cu nisip sau pamant, incepand de la margine, sau cu stingatoare cu spuma. Lichidul incendiat care se revarsa din conducte se stinge cu jet de apa pulverizata, precum si cu spuma.

Pentru stingerea incendiilor izbucnite la rezervoare cu combustibil lichid se iau masuri de racire imediata a rezervorului aprins si a celor invecinate, folosindu-se apa, spuma sau apa pulverizata si chiar pulberi stingatoare. Se vor lua toate masurile de securitate pe timpul operatiilor de stingere deoarece produsele petroliere negre sunt expuse fierberii si eruptiei.

2.5. Stingerea incendiilor de gaze

Gazele scurse intr-un spatiu inchis ard fara pericol de explozie, daca datorita unui anumite surse se aprind in momentul scurgerii. Aparitia unei surse de aprindere dupa un oarecare timp de scurgere a lor poate provoca o explozie, deoarece este posibil sa se formeze amestecuri explozive.

Intreruperea procesului de ardere se realizeaza imediat prin oprirea alimentarii cu gaze, manevrand in acest scop vana sau ventilele de inchidere.

Pentru intreruperea procesului de ardere se mai pot folosi jeturi de apa pulverizata sau pulberi stingatoare.

2.6. Stingerea incendiilor in sala masinilor

Pentru stingerea incendiilor in faza lor incipienta la generatoarele de curent se prevad instalatii automate, cu bioxid de carbon sau apa pulverizata. Instalatia de bioxid de carbon se monteaza in incaperi separate, rezistente la foc.

Stingerea unui incendiu la excitatrice se poate face cu stingatoare manuale cu pulbere sau cu bioxid de carbon. Este interzisa folosirea nisipului pentru stingerea incendiilor de la cazane la generatoare sau excitatrice, deoarece aceasta venind in contact cu partile mobile ale generatorului, le deterioreaza si le scoate din functie. Centralele electrice moderne sunt echipate cu instalatii fixe de stingere cu bioxid de carbon, care poate fi injectat in carcasa generatorului. Bioxdul de carbon impiedica propagarea incendiului in generator, incepand de la o concentratie de 20%. Pentru lichidarea completa a incendiului este necesar 1 kg bioxid de carbon /m³ aer.

Bateriile de bioxid de carbon trebuie declansate imediat, in cateva secunde, realizandu-se in carcasa generatorului o concentratie de 55 – 60%. Stingerea incendiilor cu bioxid de carbon la generatoarele electrice cu racire in circuit deschis este destul de dificila. Incendiile greu de stins si cu consecinte grave sunt cele declansate la instalatiile si recipientele de ulei. Scurgerile de ulei pe pardoseala salii masinilor favorizeaza propagarea incendiului, situatia devenind foarte critica atunci cand uleiul intra in tunelul de cabluri. Interventia este ingreuiata si de fumul care umple intraga sala a masinilor. Intr-un asemenea caz incendiul, in vederea preintampinarii propagarii acestuia prin cabluri si a declansarii unor noi focare datorita scurtcircuitelor produse la cablurile ramase sub tensiune.

Pentru stingerea focarelor de ardere a uleiului se va folosi spuma sau apa pulverizata. In vederea evitarii propagarii incendiului in canalele de cabluri se va introduce spuma usoara in spatiul de sub generatoare (cota zero), concomitent cu actiunea tevilor de refulare a apei, pentru protectia generatoarelor si constructiilor de otel, invecinate.

In paralel cu actiunea de stingere se vor proteja rezervoarele de ulei din sala turbinelor si se vor lua masuri pentru inlaturarea scurgerilor de ulei in canale si tuneluri de cabluri. Unde este posibil se va trece imediat la evacuarea rapida a uleiului din rezervoare.

O atentie deosebita se va acorda evacuarii in timp util a hidrogenului din instalatia de racire a generatoarelor, cu instalatia de bioxid de carbon, precum si a buteliilor de hidrogen din interiorul sectiei. Daca instalatia de stingere cu bioxid de carbon nu functioneaza sau nu exista, se introduce apa in interiorul turbogeneratoarelor si hidrogeneratoarele racite cu aer prin deschiderile existente sau prin furtunuri racordate la dispozitive de cuplare.

Cuvele si elementele componente ale circuitelor de ulei se protejeaza cu spuma medie sau usoara.

In actiunea de stingere a incendiului la centralele electrice se vor luat toate masurile pentru ca incendiul sa nu se propage la camera de comanda.

3. Stingerea incendiilor la partea electrica a centralelor

In cadrul unei centrale electrice pot sa apara incendii la instalatiile de joasa tensiune si la cele de inalta tensiune.

3.1. Stingerea incendiilor in zona instalatiilor de joasa tensiune

In zona instalatiilor de joasa tensiune, stingerea incendiilor trebuie inceputa imediat, tinandu-se seama ca pana la 1000 V distanta minima de interventie la un jet pulverizat sa fie de cel putin 1 m, iar la un jet compact, pana la 12 mm diametru, de 3 m. Scoaterea de sub tensiune a instalatiilor de joasa tensiune se va face numai in caz de pericol, adica la periclitarea unor persoane sau impiedicarea operatiilor de salvare si stingere cu dispozitive prevazute pentru aceasta. Conductoarele sub tensiune pot fi taiate, puse la pamant sau scurtcircuitate provizoriu atunci cand nu exista o posibilitate pentru asigurarea unei stari lipsite de tensiune.

In instalatiile de producere si distributie a curentului electric, in masura in care apare o necesitate, se vor scoate de sub tensiune numai partile afectate de incendiu sau cele amenintate nemijlocit. In principiu, trebuie sa fie valabila ideea de a se deconecta cat mai putin posibil, aceasta tinand seama de dezavanjele pe care le are deconectarea pentru stingerea incendiilor, precum si in general, de exemplu ramanerea in intuneric, intreruperea alimentarii cu apa, periclitarea operatiilor in spitale.

Alimentarea cu curent electric a instalatiilor de alimentare sau a altor instalatii, care pot prezenta importanta in caz de incendiu, ca de exemplu, instalatii tip sprinkler, dispozitive pentru perdele de apa, ascensoare sau usi automate actionate electric, trebuie mentinuta in stare de functionare cat mai mult timp posibil. Toate celelalte instalatii cu actionare electrica din zona incendiului trebuie deconectate pentru evitarea pericolelor, de exemplu din cauza tensiunii la atingere. In incarperile de exploatare cu pericol de explozie, deconectarea se poate face numai de acord cu conducerea intreprinderii, deoarece prin deconectarea mijloacelor electrice de exploatare pot apare eventual pericole de incendiu si explozie.

Instalatiile de exploatare electrice, inclusiv cele de telesemnalizare trebuie pe cat posibil protejate de substantele stingatoare. In apropierea conductoarelor libere se va pastra o distanta minima de 1 m, atunci cand nu se poate dovedi ca au fost scoase de sub tensiune.

Imbracamintea uda, partile metalice ale echipamentelor de pompieri, de exemplu casca sau centura de siguranta, scarile de lemn ude, cangile, corpurile metalice etc. fiind bune conducatoare de curent nu trebuie sa ajunga in contact cu conducatoarele sub tensiune.

Ca substante stingatoare se pot folosi: bioxidul de carbon, hidrocarburile halogenate, pulberile stingatoare, apa in mod deosebit pulverizata.

3.2. Stingerea incendiilor in zona instalatiilor de inalta tensiune

Incendiile pot izbucni sau cuprinde conductoare libere de inalta tensiune pentru alimentarea cu energie electrica si conductoarele pentru transportul acestei energii. Deoarece conductoarele nu ard ele insile, dar prezinta un pericol deosebit pentru fortele de interventie folosite la stingerea incendiilor va trebuie ca in vecinatatea nemijlocita a acestora sa fie respectate anumite masuri. De exemplu, la apropierea de instalatiile de inalta tensiune sub curent (conductoarele libere de inalta tensiune) persoanele care intervin la stingerea incendiilor, tinand seama de mijloacele de interventie trebuie sa respecte distantele din tabelul 18.

Tabelul 18

Distantele minime de stingere din zona instalatiilor electrice

¹⁾ La ajutajele cu diametrul peste 12 mm, distanta minima creste pentru fiecare milimetru in plus, cu 0,50.

Distantele minime aratate in tabelul 18 nu trebuie depasite in timpul interventiei si chiar la folosirea scarilor automecanice. La folosirea acestora trebuie sa se tina seama,in special, de incarcarea si balansarea lor.

Distantele pentru jeturile de apa pulverizata si compacta se vor respecta cu strictete, trecerea de la valori mari la valori minime – limita – efectuandu-se cu mare atentie. Trebuie avut in vedere faptul ca conductoarele libere, avariate pe timpul incendiului, cazute pe sol pot prezenta pericol in zona tensiunii de pas. Interventiile si conectarile la instalatiile de inalta tensiune trebuie facute numai de personalul de specialitate al centralei electrice. Instalatiile de inalta tensiune, de exemplu, conductoarele libere nu pot fi scoase de sub tensiune prin legare la pamantsau scurtcircuitoare provizorie, pentru ca aceste masuri nu sunt eficace si prezinta pericol pentru personalul de interventie.

Substanta stingatoare principala, care poate fi folosita este apa si spuma cu coeficient mediu de infoiere. Se pot utiliza jeturi compacte si pulverizate de apa la instalatiile electrice sub o tensiune de cel putin 10 kV. In acest caz este necesar ca teava de refulare sa fie bine pusa la pamant. Personalul de interventie trebuie sa lucreze echipat cu manusi si cizme de cauciuc de protectie, dielectrice. Stingerea incendiilor la instalatiile electrice sub tensiune, cu stingatoare cu spuma, manuale, nu este admisa deoarece solutia de spumant are conductivitatea electrica mai mare decat a apei.

3.3. Stingerea incendiilor la statiile electrice

Statiile electrice, ca statii de conexiuni si transformare dispun de cele mai diverse instalatii electrice, a caror tensiune de exploatare este cunoscuta numai de personalul de specialitate al centralei electrice respective. In statiile electrice, accesul este permis numai in prezenta personalului de specialitate de resort si numai pentru cei care participa nemijlocit la stingerea incendiilor.

Incendiile de transformatoare si intrerupatoare in ulei se caracterizeaza, in marea lor majoritata, prin faptul ca incep cu distrugerea partiala sau totala a cuvei, a cablurilor de inalta tensiune sau a consevatorului. Uleiul de transformator care se scurge se aprinde; deci tranformatorul reprezinta o sursa potentiala de incendiu datorita uleiului. Incendiul cuprinde foarte repede suprafete intinse, datorita cantitatilor mari de ulei pe care le contine cuva (un transformator de 100 – 500 kVA contine o cantitate de 60 – 100 t ulei).

De aceea transformatoarele de mare putere sunt prevazute cu instalatii de racire cu apa pulverizata si de stingere cu bioxid de carbon sau azot, care in caz de incendiu intra automat in functiune.

Instalatia electrica cuprinsa de incendiu, de regula, trebuie scoasa automat de sub tensiune; personalul de deservire trebuie ca pana la sosirea pompierilor sa scoata de sub tensiune si sa puna la pamant nu numai instalatiile electrice din zona incendiului dar si pe cele invecinate.

Actiunea de stingere a incendiilor de catre pompieri poate sa inceapa numai cu acordul conducerii intreprinderii sau specialistilor, respectandu-se intocmai distantele minime de siguranta stabilite. De asemenea, tipul substantelor stingatoare care urmeaza sa fie folosite se va hotara tot cu acordul specialistilor din obiectivul respectiv.

Pulberile stingatoare, care contin substante ce formeaza un electrolit, pot forma pe suprafata izolatiilor staturi bune conducatoare si straturi periculoase pentru strapungeri. Protectia impotriva radiatiei de caldura a transformatoarelor, intrerupatoarelor de ulei si a diferitelor aparate electrice aflate in imediata apropiere a focarului de incendiu se realizeaza cu apa pulverizata. La transformatorul care arde comandantul interventiei impreuna cu specialistii din statiile electrice va analiza situatia, luand masuri de racire permanenta cu apa, pentru a preveni explodarea cuvei si conservatorului de ulei (1 l/s ∙ m²).

Pentru prevenirea explodarii cuvei transformatorului cu continut mare de ulei, in cazul incendiilor care nu pot fi lichidate in faze initiale, se va evacua uleiul in bazinul de retinere special amenajat, iar daca este neincapator, se vor realiza diguri de protectie pentru preintampinarea raspandirii uleiului pe suprafata solului. Dupa evacuarea uleiului din interiorul cuvei, focarele de incendiu se pot lichida prin umplerea acestuia cu spuma, azot sau bioxid de carbon, asigurand totodata o perfecta etansare. Incendiile de transformatoare se mai pot stinge cu pulberi stingatoare rau conductoare de electricitate, iar micile focare de la exterior, cu nisip uscat.

Debitul specific de spuma este recomandabil sa fie 0,15 – 0,20 l/s ∙ m² sau daca stingerea se face cu apa pulverizata de 0,30 – 0,40 l/min ∙ m².

3.4. Stingerea incendiilor in tuneluri si canale de cabluri

Incendiile in tunelurile si canalele de cabluri provoaca pagube insemnate. Particularitatile unor astfel de incendii constau in umplerea cu fum dens a tunelurilor si canalelor de cabluri, a incaperilor, in ridicarea temperaturii si imposibilitatea scoaterii rapide de sub sarcina a tuturor cablurilor, fapt care ingreuiaza determinarea focarului de incendiu si lichidarea lui cu primele forte sosite la locul incendiului.

Incendiile izbucnite la instalatiile de cabluri pericliteaza si distrug, nu numai cablurile si accesoriile, ci si instalatiile, aparatele care au legatura cu cablurile si constructiile (de exemplu camerele de comanda calculatoare electronice etc.).

Aglomerarea de cabluri mareste pericolul de declansare si propagare a incendiilor in instalatiile respective, deoarece in acest fel creste sarcina termica. Pare de necrezut, dar invelisul de izolatie al cablurilor cuprinse de incendiu poate sa ajunga la cateva zeci de tone.

Dezvoltarea incendiului depinde in primul rand de volumul de cabluri, de modul de pozare, de vechimea si cantitatea lor, de gradul de imbatranire a cablului si abia in al doilea rand de natura izolarii si gradul de combustibilitate.

O propagare extrem de rapida a incendiului se produce atunci cand in canalele de cabluri sunt urme de ulei, praf de carbuni, hartie si alte materiale asemanatoare. Propagarea incendiului se produce de-a lungul cablurilor si ajunge, in cazul unor trasee neetanse, in incaperile vecine.

In tunelurile si canalele de cabluri se prevad instalatii de apa pulverizata. Trebuie plecat de la ideea ca patrunderea si inaintarea pompierilor in canalele de cabluri, inundate de fum, rapid si complet, nu sunt, de regula, posibile intotdeauna, nici chiar cu aparate izolante, deoarece ochelarii de la masca se acopera intr-un timp extrem de scurt cu fum de policlorura de vinil, cu urme de unsori, aparand deci pericol pentru viata oamenilor.

Incepand de la temperatura de 200ºC, sub efectul caldurii, PVC degaja acid clorhidric. Flacara patrunde prin deschideri locale neetanse, in subsol, in statia de conexiuni, in incaperile superioare la canalele de comanda, calcutoare etc.

In canalele de cabluri pentru propagarea incendiului este impiedicata prin montarea mai multor pereti de compartimentare antifoc. In cazul unei patrunderi bruste a aerului, incendiul poate sa reizbucneasca dupa un anumit interval de timp. Cablurile cu invelis din material plastic continua sa se descompuna in lipsa de aer.

La incendiile de lunga durata este nevoie sa se organizeze un punct de sprijin pentru protectia respiratiei unde trebuie sa existe un numar mai mare de aparate izolante folosite in interventie.

La stingerea incendiilor in tuneluri, canale si poduri de cabluri se va urmari inlaturarea tuturor posibilitatilor de propagare a incendiului prin canale verticale si puncte de trecere a cablurilor catre interiorul cladirii sau la instalatii din exterior.

La canalele si tunelurile de cabluri prevazute cu instalatii de apa pulverizata sau alte substante, stingerea se realizeaza prin punerea in functiune a acestora sau prin folosirea mijloacelor de folosire a apei din dotare.

Incendiile in canale si tuneluri de cabluri se vor stinge si cu spuma usoara sau pulberi stingatoare introduse prin deschiderile din planseu si pe ambele parti ale sectorului incendiat. In tunel spuma refulata avanseaza numai in cazul in care in senul de inaintare a ei se va asigura evacuarea prin deschideri a aerului si produsele de ardere. Daca canalul de cabluri a fost cuprins de flacari, atunci in toate cazurile, spuma se introduce dispre partea galeriilor pentru cabluri, a incaperilor care cuprind pupitrele cu relee si dispozitive de comanda.

4. Pericolul de electrocutare

La stingerea unui incendiu se poate oricand intampla ca jetul sa atinga instalatii aflate sub tensiune (conductoare libere, instalatii, aparate electrice). Atunci cand se utilizeaza o substanta stingatoare buna conductoare de electricitate in jet apare un curent de scurgere i_sc, care se ramifica in doua i_o si i_p, din care: i_p se scurge la pamant prin rezistenta R_p a vanei de lichid din conducta de stingere (linia de furtun) si rezistenta de trecere la pamant R_tr, a sefului de teava.

Cazul cel mai nefavorabil care trebuie considerat aici exclusiv, apare cand i_p = 0 si i = i_sc. Aceasta se intampla cand, de exemplu, un furtun este intins de la o masina de incendiu, fara sa fie in legatura cu o priza de apa, prin intermediul unui furtun de presiune cauciucat. Curentul de scurgere trece atunci prin jet si prin corpul omenesc, la pamant, avand de-a face deci cu rezistenta de trecere la pamant si rezistenta electrica a sefului de teava.

Daca si pentru acest caz, sa presupunem in cele mai nefavorabile condistii si anume cand seful de teava tine teava cu mainile ude si sta cu incaltamintea umeda pe teren umed, atunci rezistenta corpului abia daca va ajunge la 1 kohm si R_tr va fi de cateva sute de ohmi. Incaltamintea uscata, cu talpa de piele, are o rezistenta foarte ridicata de mai multi Mohmi, din contra, incaltamintea umeda are sub 200 ohm. Limita curentului de scurgere va fi de aceea practic data numai de rezistenta R_sc a jetului.

Efectul fiziologic al circuitului electric asupra omului este caracterizat prin 3 valori limita si anume:

1) Pragul de excitatie, ≈ 1 mA intensitate curent pe care omul il mai poate percepe la trecerea curentului prin corp.

2) Pragul de spasm, ≈ 10 mA, la care omul se mai poate desprinde de un conductor sub curent electric.

3) Pragul de scintilatie, ≈ 50 mA, la care incepe sa apara pericolul mortal de scintilatie pentru inima.

Socurile de curent pana la 300 mA pe perioade scurte, nu prezinta pericole pentru sanatate. La aceasta se mai adauga faptul ca prin stropirea unei parti de instalatie electrica sub tensiune cu apa refulata dintr-o teava tinuta cu mainile goale, nu apare situatia ca persoana respectiva sa nu se poata desprinde de circuitul de curent, pentru ca orice impuls sensibil are ca efect o miscare reflexa a sefului de teava, deci o deplasare involuntara a jetului de apa de pe conductor, determinand o intrerupere imediata a efectului circuitului de curent.

Pe timpul actiunii de stingere a incendiilor la instalatiile electrice de inalta tensiune trebuie avut in vedere si pericolul de electrocutare si de incendiu datorita tensiunii de pas.

In jurul punctului de contact cu pamantul al instalatiei aflate sub tensiune se formeaza o asa numita palnie de tensiune. Centrul acesteia ajunge la acelasi potential cu instalatia aflata sub tensiune. In interiorul palniei de tensiune, tensiunea se poate determina pe baza produsului dintre curent si rezistenta solului.

In cazul contactului cu pamantul a sistemului de 15 kV palnia de tensiune se formeaza pe un cerc cu raza de 15 – 17 m. Tensiunea scade la zero numai la o distanta de 15 – 17 m de punctul de contact.

In interiorul palniei de tensiune, in cazul unei retele de 120 kV, tensiunile de pas periculoase apar aproximativ in interiorul unui cerc cu raza de ≈ 25 m.

Cu cat este mai mare rezistenta de propagare in sol, cu atat este mai mica raza palniei de tensiune, in schimb cu atat sunt mai mari gradientele de potential, adica valorile tensiunilor de pas aparute intre diversele distante.

O data cu micsorarea rezistentei de propagare in sol, raza palniei de tensiune creste si in consecinta gradientul de potential descreste.