Stiu valurile...
Pe plaja intinsa si pustie se afla doar El,singur,trist,ingandurat.Privea masa aceea imensa,de un albastru pur,ce se intindea la picioarele lui.Astepta ceva,sau poate pe cineva...
O mana fina ii atinse usor umarul.
-Stiam ca vei veni,ii spuse El fara sa o priveasca.
-Nu am avut ocazia sa vorbim,ii spuse Ea,cu o voce usor tremuranda.Se intoarse sa o priveasca.Era atat de frumoasa!Il privea cu ochii ei mari,azurii,parul castaniu fluturandu-i usor in briza placuta a marii si incadrand acel chip angelic atat de iubit si dorit de El.Si corpul...parca sculptat.cu pielea usor aramie,parea o zeita acum iesita din valurile oceanului.
-Ce voiai sa-mi zici?o intreba El.
-Cred ca stii...sau poate ca nu...tot timpul cat am fost plecata am cautat ceva.Ce?Nici eu nu stiu.Dar acum mi-am dat seama...am cautat ceva dupa care tanjeam,dupa care ma topeam de dor...pe tine!
El o privi din nou si-n ochi ii sclipea speranta.
-Da,te iubesc!Vocea ii seca de emotie,intreg corpul si sufletul ei asteptand cuvintele care aveau sa-i curme suferinta.
El o privi din nou,induiosat.
-Spune-mi ca inca ma iubesti!Spune-mi,am nevoie sa aud asta!Te rog...si lacrimi se ivira in ochii ei.
Atunci in sfarsit ii raspunse:
-Dupa atatea cautari desarte si suferinte,imi era teama sa mai rostesc aceste cuvinte si totusi:te iubesc,intotdeauna te-am iubit,sufletul meu ti-a apartinut numai tie...te iubesc!
Ea,cu chipul scaldat in lacrimi ingenuncheaza langa El.El,cu ochii plini de iubire o imbratiseaza si incep sa se sarute usor,ca si cum buzlele lor se intalneau pentru prima data.
Cu buzele fierbinti,cu ochii plini de bucurie,se intorc sa priveasca peiasajul din fatal or.Zambesc.Sunt impreuna.
|
