UN GAND HOINAR.
DINCOLO DE NORI.
R. Adelina
"Cuvintele nu mai valoreaza nimic..Caci intelept este acela care a invatat sa asculte tacerea..."
Cand pasarea luminii zboara deasupra mea,incercand sa-mi imprime lumina tuturor sperantelor.fug si ma ascund in mine,acolo unde sper sa nu ma gaseasca nimeni NICIODATA.
Iar atunci cand lumina ei vie patrunde in intunericul sufletului meu cuprins de indoieli,este spulberata intr-o clipita de framantarea ce-mi macina fiinta.Si ultima raza salvatoare se indeparteaza cu repeziciune,umbrita parca de un val invizibil al desertaciunilor infinite.
Pasarea isi ia zborul ,lasand in urma ei lacrimi amare ale singuratatii naucitoare.Lumina dispare si noaptea se reinstaleaza .Un intuneric provenit parca din prea multe dezamagiri coplesitoare.O noapte fara inceput.rece si dominate de nemarginita dara a tristetii.Astfel,singura urma de lumina se pierde intr-o noapte prea profunda ca sa mai poata vreodata deveni zi.
Unica speranta a unei
reveniri spectaculoase pare
acum departe.Nici macar luna
nu se arata..E o noapte fara stele,o
noapte cruda in care orice semn vital este ,in fond,fara sens.
Zac singura si neputincioasa in infernul intunericului patrunzator.si imi implore inima sa bata pentru ultima oara..Insa sunetul asurzitor al bataii ei puternice imi sparge,in ciuda ,timpanele.Timpul e ispita care-mi umple noptile si nu ma lasa prada somnului adanc.Viata e un miraj fara sens.Totul se invarte in jurul irealului,iar inima fiecaruia bate in zadar,numai pentru a-si astepta pieirea.
Ce senin ar fi totul daca timpul s-ar opri pentru vesnicie,daca nu ar mai fi nevoie sa respir, sa-mi aud bataile insistente ale inimii inundate de tristetea adanca ..si sufletul meu ar invinge naivitatea care a prins radacini in adancul lui.
Cuget.dar nu reusesc sa simt sa deslusesc..Ma zbat..si totusi durerea persista,,,Sunt oare doar un acrobat la un circ ieftin ce moare inainte de a-si indeplini telul supreme din nesansa sau deziluzie?
Flacara pasiunii mistuitoare este de obicei stinsa de suflarea primei dezamagiri..
Caut in mine..dar nu gasesc drumul..Incerc sa aflu..dar nu vad lumina Incerc sa ma sting..dar ceva nu ma lasa..Ma zbat ..dar lantul tristetii imi adanceste rana..Vreau sa nu mai joc..dar nu cade cortina..!!!!Ma caut intr-un suflet pustiit.ma ascund sub masca tacerii chinuitoare.!!!Ma cuprinde intunericul si nu se arata nici cea mai mica raza de lumina la orizontul gri.
Ochii pe jumatate inchisi gasesc puterea de a mai varsa o ultima lacrima.o lacrima calda pe obrazul palid si rece..O lacrima ce poarta cu ea ultima suflare.si cu toate astea,o ultima lacrima vie.
Toate simturile ce-mi pareau a functiona..par acum adormite de sunetul bland al tacerii.As vrea sa urlu de durere.dar nu se aude ecoul.As vrea sa plang.dar nu mai am lacrimi.As vrea sa sper.dar bataile inimii sunt incetinite de amarul vietii.Si as mai vrea sa pot exprima in cuvinte starea nemiloasa ce-mi inunda trupul.Nefericirea ma striga si nu vreau sa ii raspund..Speranta ma cauta,dar nu ma gaseste.
Viata e doar o briza care aduce cu ea adierea trista a mortii..Coincidente prea multe imi arata ca traiesc!
Sunt incetul cu incetul inghitita de flacari tot mai fierbinti care imi cuprind sufletul si il tin incatusat. Ma pierd in tritetea nemarginita ce devoreaza fiecare parte din mine. Nu exist cu adevarat.ci din obligatie fata de natura meschina care a decis in numele meu!
Mi-as dori sa fiu o stana de piatra,prea putin atinsa de toate sentimentele contradictorii ce-mi adancesc mintea in trecut.prea putin vie si imuna la tot ce se petrece in jur..
Si mi-as dori sa fiu o stea singuratica la capatul Galaxiei,prea putin vazuta pe orbita.Sa eman caldura proprie.fara a fi nevoie sa cersesc caldura mult ravnita a celor din jur.Sa am lumina mea.care sa-mi insemanteze in suflet acea raza a sperantei.Sa fiu o stea fada.printre alte mii.Sa privesc spre Pamant cu compasiune si durere.Sa fiu rece si fara pic de credinta ca ar putea exista si loc de mai bine.
O stea a carei existenta a fost propulsata in neant.O stea mica,neajutorata,dar cu un coltisor al ei.O stea care traieste cu durerea.dar nu moare niciodata..
Alteori insa,mi-as dori sa fiu o lacrima calda pe obrazul unui om mort in interior,semn al ultimului gest facut vreodata.O lacrima ce se prabuseste fara a sti unde se va afla in clipa urmatoare.O lacrima vida.ca viata lipsita de iubire.!
As mai vrea sa fiu vant..sa patrund in sufletele ratacite ale oamenilor si sa le ghidez prin lume,caci incerc sa ma misc,dar nu gasesc curajul de a privi inainte..Vreau sa zbor pana la cer,dar am aripile frante.Caut pacea ,dar in interiorul meu se da parca de milenii un razboi nemilos ce pare nesfarsit..un razboi al nesigurantei,al incertitudinii ,dar mai ales unul al solitudinii,punand stapanire pe fiecare celula a corpului neinsufletit si pregatit sa doarma pe veci.
In sufletul meu mangaiat de durere ploua cu apasari si se plange cu lacrimi amare de sange..
Intunericul zdrobitor aflat parca dintotdeauna in pustietatea gandurilor,face din mine o creatura la fel de vulnerabila ca un animal infometat,care se teme de un esec in capturarea prazii mult ravnite .
Haosul ce domneste in adancuri isi face simtita prezenta,efectele lui fiind mult mai insuportabile ca de obicei..Simpla durere si o mica parte a gandurilor negre ma transforma intr-o introvertita convinsa.
Detaliile fiecarui gest par de neconceput..E doar o stare devenita in mai putin de o secunda o cruda existenta!
E starea unui suflet trist si abandonat,panicat si uitat in singuratate,care refuza pata de lumina adusa in zbor de pasarea sperantei.
O stare inconfundabila de melancolie dusa la extrem.ceva mult prea puternic si irecuperabil..Tristetea e o parte a starii generale,care refuza categoric exteriorizarea.o farama a dezolarii,un graunte al nesigurantei si un strop al durerii inradacinate in sensibilitatea aparent intangibila.
Asadar.tristetea infinita ce-mi spulbera visele nu va fi in veci compatibila cu raza soarelui ce cauta sa imprime in sufletu-mi impaienjenit de amar lumina.
Totul se intrezareste intr-o ceata deasa.Mii de ganduri mi se inghesuie in minte.pe cand pustietatea inimii nu ma lasa sa-i dau un scop precis vietii.Se concretizeaza in acest mod declinul oricarui suflet ratacit in durere..Iar atunci cand o adiere calda imi sopteste ii raspund,visand parca,vag,cu o indiferenta ascutita.CA SI CAND AR FI IN ZADAR.MA LUPT SA MA REGASESC!!!
Dar cand o mana intinsa spre mine imi ofera neconditionat sprijinul, ma indurereaza gandul ca nu voi putea niciodata sa ma ridic de jos cu ajutorul ei.ma intristeaza ideea ca raman in continuare neputincioasa si parca torturata intentionat de tristete si singuratate.
Fiecare picatura a sperantei adusa de ploaia fericirii tinde sa se evapore din cauza nesigurantei ce zace in sufletul meu tulburat de framantari adanci.Si fiecare gest imi pare lipsit de orice noima.Ca si cand nu ar fi de ajuns, fiecare impuls se izbeste violent de un zid al plangerii.Se simte cum deznadejdea imi pune stapanire pe ratiune.neexistand alternative ...
Pasul greu al sperantei rasuna acum departe..Si este mult prea departe sa mai poata fi considerat "SALVARE"..
Acolo unde nu exista un bob de speranta..degeaba si viata.fara miros.in zadar si floarea..
Iar atunci cand furtuna sufletului meu se dezlantuie,viata si cu mine parem a fi doi straini ce se intalnesc in moarte..fara a avea nimic in comun..Ploaia de gheata cade tot mai deasa peste inima mea inundata de sangele rece..facand din mine o sluga a indiferentei naucitoare si un prizonier al tacerii apasatoare.
Fiecare sentiment seamana subit cu urmatorul .si in final banalitatea se instaleaza confortabil in tot ceea ce tine de simtire..E ca si cum un calau mi-ar fi legat strans mainile la spate,pregatindu-ma pentru marea si nemiloasa executie..
O jertfa in numele TACERII..Spaima.Deziluziile..Temerile.Neputinta..Moartea.Durerea..ma indeamna nepasatoare la Sacrificiul Suprem..sacrificiul unui suflet altadata cald si visator..nemuritor.si totusi atat de rece...
"..cand simti ca
nimic nu mai e,ca lucrurile
nu-si mai merita nici macar
statutul de aparente...Nu mai trebuie sa
fii mantuit.Esti gata mantuit
si
|
