Ultimul om de pe pamant
Dimineata nu era nimic diferita de celalalte .Aceiasi lumina rece intra in camera, acelasi ciripit monoton de pasari, acelasi frig. Ca in fiecare dimineata a fost nevoie de jumatate de ora sa ma trezesc. Ma trezesc si simt ca ceva straniu se intampla.
Ies afara, incep sa merg cu capul intre umeri si dardaind din fiecare incheietura. "E mai frig ca in iad'. Ar trebuii sa faca incalzire pe sub asfalt." imi spun si i 151d34b ncep sa zambec uitandu-ma la gropile lasate de demolatorii de drumuri. Cand ajung la metrou imi dau seama ca e ceva in neregula: usile statiei sunt inchise. "Trebuie sa traversez, o sa trebuiasca sa astept la semafor. Urasc sa astept". Deodata primesc prima palma rece a trezirii: Nu sunt masini pe strada. Nu am vazut nici una de cand am plecat de acasa. Nu am vazut nici macar un om. Ma uit disperata in jur si. nimic. Nici macar o urma umana. Bag mana in buzunar si scot mobilul. In sfarsit un semn bun, merge. Incep sa sun la toti cei din lista mea, apoi incep sa sun la numere aleatorii. nici un raspuns.
E imposibil ca la ora asta sa nu fie nimeni treaz, sa nu aiba nimeni telefonul deschis, sa nu raspunda nimeni. Ma hotarasc sa merg mai departe. Incep sa sun la politie, la pompieri, la salvare. Nu raspunde nimeni. Parca au disparut toti de pe fata pamantului.
Uimirea m-a coplesit si nu stiu ce sa fac, ma simt singura si neajutorata. Strabat orasul ingandurata cautand disperata pe cineva cu care sa vorbesc. Ma gandesc la prietenii mei, unde au disparut oare? Chiar e posibil sa fi disparut toti oameni? Dar eu, eu de ce sunt aici? Sunt optimista,ma gandesc ca sunt singura in oras deci pot face tot ce vreau. Incep sa alerg ca o nebuna prin magazine luand tot ce imi place. Dintr-o data ma opresc, amintiri negre imi trec prin minte. Las toate lucrurile de unde le-am luat. Vreau sa ma duc undeva, dar nu stiu unde. Abia acum incep sa realizez ca sunt singura. Cum o sa imi traiesc eu viata singura?
Pe cer a aparut luna. O privesc si parca ma priveste trista, imi da impresia ca stie ce se intampla. Ma opresc intr-un colt de strada. Picioarele nu ma mai tin, aerul parca e din ce in ce mai putin. Cad, incerc sa ma ridic dar nu pot, ceva ma apasa si nu ma lasa sa ma ridic. Acum nu-mi pot stapanii lacrimile si ma intreb unde sunt prietenii ca sa imi opreasca lacrimile? Nu ma pot stapanii, vreau sa cred ca e un cosmar dar pare atat de real. Nu ma puteam misca, eram asa de obosita incat am adormit pe strada. Cand m-am trezit mintea imi era incetosata si amintirile erau confuze. Nu mai stiam cine sunt si ce caut aici. Stiam doar ca sunt singura. Pe zi ce trece innebuneam tot mai mult. Nu gaseam un motiv pentru care ar trebui sa mai traiesc. Singuratatea ma omora incet. Zilele treceau iar eu ma simteam tot mai neputincioasa si imi doream tot mai mult sa dispar si eu. A trecut ceva timp decand sunt singura. Pe zi ce trece simt ca o iau razna, pana cand am simtit ca raman fara aer, o senzatie cumplita si ciudata, ma gandeam ca e mai bine sa mor decat sa traiesc singura. Am lesinat si nu a avut cine sa ma ajute. Am cazut pe strada si acolo am ramas tot singura si neputincioasa.
|
